Tancul împușcă Liga croată. [CFR Cluj – NK Osijek 2-1]


În fața meciului am sortat internetul spre un livestream, dar n-am câștigat niciun efect. PLM, mai împing ceva spre construcția socialismului (împingând, la propriu, niște dosare de pe birou, așezate în 4-1-4-1), las la scurgere sofascorul să mă fac la zi cu balanța meciului…

Tata trimite multe apeluri, câștigând emoții despre meci. A recepționat bucurii când am expediat vestea că croatul înrolat în Gruia a împins lopta după paznicul advers, asta înspre minutul 17 (ajutorul de împușcare fiind marocanul Omrani, cu pașaport francez în buzunare). Spre păcate, după o lungime de duzină de minute, tata a mâncat supărare, când un alt croat (neînrolat în Gruia) a aprobat transformarea.

Aflu, doborât de surprindere, că meciul prinde două jumătăți, fiecare cu un ceas. Controlez dosarele peste masă în 1-10 și mă liftez în jos pentru a aduna fum de țigară. Apoi, după externalizarea unor scuipături de la fum, lansez mașina, îl asamblez pe tata în dreapta și urmărim un drum de 5 km., urmat de o grădină, plină despre ceapă, fasole, așezate, evident, în 4-1-4-1…

Fumul nr.3 vine prin îmbrățișare cu golul expediat de Costache (ajutorul de împușcare fiind Deac, orășean din Dej, fără pașaport francez). Tata extrage zarzavat din gura pământului, ne livrăm în mașină și împingem înapoi.

Când ajung acasă, soarele se sărută cu orizontul Harghita, Mme extrage buruieni din gura pământului, apoi eu livrez o bere, poate 2, prin canalul burții. După 3 lupte am montat 7 puncte, este obținută multă plăcere cu asta.

Pleacă minutele, soarele nu se mai sărută cu muntele, nici Mme nu mai extrage buruieni, mă antrenează în schimb spre bucătărie, unde apar multe farfurii murdare. Dar cheful meu de spălat nu vine, la care Mme expediază la mine formula plină cu „țărane”, dar corpul meu e imun la atacul de acest gen…

Gândirea mea e plecată departe: oare vom reuși împușcarea și cu Astana? Sper din suflare…

HAI CFR!!!

342 de comentarii

  1. -> https://www.eurosport.no/fotball/eliteserien/2019/moter-ikke-opp-pa-trening-eller-kamp-na-naermer-eliteserie-profilen-seg-ny-klubb_sto7341113/story.shtml
    Nu vă întâlniți pentru pregătire sau meci – acum profilul Eliteserie se apropie de un nou club

    – Nu l-am văzut de când am venit, spune trainerul Strømsgodset Henrik Pedersen despre Yacouba Sylla.

    Henrik Pedersen a avut un start greu în cariera sa ca antrenor Godset cu 0-4 împotriva Moldei sâmbătă.

    Danezii ar dori probabil să aibă Yacouba Sylla pentru mijlocul terenului, dar 28 de ani nu a fost în echipă pentru nici un alt meci la rând.

    Francezul nu a apărut nici în cursul studiilor imobiliare nici joi, nici vineri. Pedersen admite Eurosport că nu a văzut și nici nu la cunoscut pe Sylla de când a venit la club.

    – Nu, nu l-am cunoscut.

    – Ce crezi că nu se întâlnește în antrenament? Care sunt planurile pentru Sylla?

    – Ceea ce pot spune în general este că acei jucători care nu sunt recunoscători să se afle în club și așteaptă cu nerăbdare să fie aici, nu trebuie să fie aici.

    – Dacă se întoarce cu scuze, are o șansă să se întoarcă la căldură?

    – Îmi folosesc toată energia pe jucătorii fantastice pe care le am. Și din nou – vreau doar să spun că acei jucători care nu sunt recunoscători să vină aici în fiecare dimineață nu trebuie să fie aici.

    Vedeți interviul cu Pedersen aici (subiectul continuă mai jos):

    Pe drumul spre un nou club

    Sylla a început toate primele zece meciuri ale ligii, însă a stat pe bancă în primul meci după vacanța împotriva Bodø / Glimt. El nu era în ieșirea din echipă la Framkit, și așa a fost cazul împotriva Moldei sâmbătă.

    Vineri, Drammens Tidende a putut să spună că Sylla a vrut să plece și că Strømsgodset este deja în dialog cu un alt club despre o tranziție.

    – A dat seama că vrea să schimbe clubul. Suntem în dialog cu un club. El este, după cum vedeți, nu se antrenează și nu se luptă. Asta pentru că vrea să schimbe clubul. Mai mult decât atât, nu văd niciun motiv pentru a comenta, a declarat managerul sportiv Jostein Flo la DT.

    După acele experiențe Eurosport, conversațiile cu un nou club au parcurs un drum lung și Sylla poate fi astfel terminată în imobil într-un timp foarte scurt.

    În vârstă de 28 de ani, semnat pentru bărbații de dramă pe 1 martie, și sub patru luni mai târziu, multe indică faptul că a terminat în club.

    Citește și: – Mă îndoiesc, pentru că nu am îndrăznit să fac altceva

    Mijlocașul a impresionat inițial în tricoul lui Godset, iar câțiva au crezut că, cu mai multă pregătire de luptă, el ar fi printre cei mai buni jucători din seria Elites. Dar, după o curbă formată într-o oarecare măsură, Sylla nu a fost pe fugă de la pierderea 0-1 pentru Ranheim pe 26 mai. El are un singur gol și un set de goluri în cele zece meciuri pe care le-a început în seria Elite.

    Sylla a fost liberă de club atunci când a semnat pentru Strømsgodset. El a fost eliberat din contractul cu Mechelen belgian în această iarnă din cauza problemelor financiare ale clubului după ce sa mutat în jos. Înainte de a rămâne în Belgia, Sylla a vizitat cluburi în Franța, Anglia, Turcia și Grecia. El are 22 de jocuri în Premier League pentru Aston Villa între 2013 și 2015.

    Apreciază

  2. In alte cuvinte. Nu a fost dat afara de nicaieri de slab ce a fost iar cand a vazut nivelul „ridicat” din Norvegia a vrut sa plece cat mai repede.

    Apreciază

  3. S-a terminat perioada de pregatire si cred ca putem trage cateva concluzii de amatori, adica de suporteri care ne incapatanam sa urmarim tot ceea ce este legat de echipa favorita, chiar daca nu ne baga nimeni in seama.
    In primul rand, dupa meciurile jucate in aceasta perioada, cu echipe solide, de nivelul adversarilor pe care ii putem intalni in lupta de calificare in grupe, putem spune ca echipa noastra este capabila sa treaca de astfel de adversari si sa obtina calificarea. Am vazut ca putem invinge echipe de nivelul nostru, sau chiar mai valoroase, prin buna organizare si abnegatie.
    Vechiul nucleu de jucatori mai poate duce cateva meciuri de calificare si sa ne mai aduca inca o bucurie mult asteptata.
    Din alt punct de vedere, este clar ca, dupa campania de transferari, nu ne-am ales cu niciun titular incontestabil.
    Burca, Susici, Aurelio sau Rondon, pot fi utili, dar nu cred ca vor fi titulari, cel putin in prima parte a sezonului, iar ceilalti nou veniti, chiar daca se vor dovedi mai valorosi, tot nu au cum sa fie titulari, din cauza lipsei de pregatire cu lotul.
    In materie de tineri U21, noutatile lipsesc cu desavarsire, deci ne vom baza pe puisorii de prin curte. Din punctul meu de vedere; Costache, Petrila, Itu si poate si altii, chiar merita aceasta sansa.
    Daca reusim calificarea intr-o grupa europeana, eu cred ca avem si marfa de expunere, si ma gandesc aici la Paun, Mailat, Costache si Ionita, care au sansa sa joace mai mult, avand meciuri din 3 in 3 zile, si poate reusesc cateva meciuri care sa atraga lumina reflectoarelor asupra lor. Bine, legat de Ionita am unele rezerve ca va prinde multe minute, chiar si in aceste conditii.
    In alta ordine de idei, chiar daca campania de transferari nu este una spectaculoasa, cel putin pana in acest moment, totusi, pare mai consistenta si mai valoroasa decat a contra-candidatelor din competitia interna, deci putem spune ca ramanem o candidata serioasa la un nou titlu.
    In concluzie, nu cred ca avem motive de entuziasm, dar avem suficiente motive sa fim optimisti.

    Apreciat de 2 persoane

  4. Nu serios acuma. In articol li se spune danezi…iar antrenorul a venit pe 20 inuie 2019. Deja stim ca el a primit acordul clubului sa negocieze cu CFR…deci ce vrei sa intelegem din articol? 🙂

    Apreciază

  5. Partea buna la Sylla e ca pt el nu conteaza ca a ratat pregatirea el venind din plin campionat. A jucat 10 meciuri din 12 pt clubul norvegian deci are jocuri in picioare si poate intra direct. Sper sa se rezolve astaazi.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Faza cu U21 este de neinteles pentru mine; se stia de 1 an de zile ca vor fi 2 jucatori U21 in sezonul urmator, dar nici acum acestia nu au fost adusi. In mod normal trebuiau cumparati in iarna si lasati imprumut pana in vara. Pare ca mai degraba nu vom lua nimic si vom incerca sa ne descurcam cu ce avem.

    Apreciază

    • Si faptul ca nu exista buget de transferuri pentru cupele europene este la fel, de neinteles, la pretentiile patronatului de calificari in grupele europene. Faza cu U21 e doar pentru campionat, acum aflat pe un plan secundar pana la play-off unde va trece evident din nou in prim-plan. Daca nu s-au prevazut bani pentru transferuri pentru cupele europene, te miri ca nu se iau U21 pentru campionatul mamaliga 1? Eu nu ma mir deloc. E pe un plan secundar acum.

      Apreciază

        • Da, lotul e mult imbunatatit si avem jucatori buni care sa-i odihneasca in campionat pe cei care vor juca in preliminarii (se va juca 2 luni de doua ori pe saptamana pana la grupe). E si concurenta din acest motiv, evident ca toti vor sa joace in Europa, inclusiv pustii. Si asta e foarte bine pentru rezultate. Insa lipsa bugetului de transferuri pentru cupele europene ramane un nonsens, la ce pretentii (de grupe) are patronatul. Imi mentin parerea.

          Apreciază

    • Ulise dupa parerea mea esti prea pesimist. Ce avem momentan ca solutii U21 nu sunt slabe absolut deloc…totusi trebuie sa porneasca si copiii astia de undeva. In plus avem timp pana in toamna sa aducem ceva U21…eu nu mai sunt asa convins ca e nevoie chiar atat de mare…poate un fundas central ssa mai aducem si cam atat. Avem portar, inter, 2 extreme si fundas stanga…nu o ducem chiar atat de rau. Nu uita ca acersti copii vor juca in L1 nu in CL/EL….pt L1 sunt solutii bune. In CL/EL vopr juca doar Petrila si Costache si nu ca titulari.

      Apreciază

        • Sunt mai multe motive de optimism decat anul trecut. In primul rand s-au adus deja 7 jucatori, dintre care vreo 4 care au sanse sa fie titulari. Anul trecut s-au adus 6 jucatori de toti, dintre care 2 au fost tineri U21 si la unul doar i s-a prelungit imprumutul. Susic dupa mine e MUUUUUUULT peste Manea si este lejer in top 3 fundasi dreapta care au trecut pe la noi. Pana si doar venirea lui, fara sa mai vorbesc de altii, e un mare castig.

          Pe langa faptul ca au venit jucatori noi, nici nu au plecat jucatorii vechi. Nu l-am pierdut pe Boli, un stalp al apararii, sa-l inlocuim cu Andrei Muresan sau Lang. Mai e si faptul ca a ramas DP si n-a fost inlocuit cu un copil fara putere si care n-avea nici macar cu cine sa vorbeasca in vestiar, daramite sa se impuna.

          Per total, desi adversarii si traseul pana in grupe ne sunt mult mai potrivnice anul asta decat anul trecut cred ca sansele noastre sunt cam tot pe acolo, daca nu un pic mai bune. Daca cumva trecem de turul 2 al CL cred ca ajungem in grupele EL, dar si daca picam din turul 2 CL in turul 3 EL TOT cred ca avem sanse mai bune decat anul trecut. E FOARTE important sa nu ne impotmolim in turul 1 ca atunci o sa fie bai mare, dar in rest, ar trebui sa fim ok.

          Crede-ma, asta nu inseamna nici ca sunt de accord cu politica clubului si nici ca, dintr-o data, am devenit optimist incurabil si cred ca ne calificam in Europa League, dar nici chiar asa de rau nu stau lucrurile. Iar daca mai mult de Liga 1 nu suntem in stare sa facem, macar o sa avem ce pune pe taraba iar cu lotul asta concuram inca, lejer, in Liga 1.

          Apreciat de 1 persoană

          • Exact. Am adus jucatori interesanti in plus jucatori care vara trecuta nu erau in forma gen Bordeianu,Costache chiar si Arla(avea inca multe ezitari abia in sezonul trecut a devenit mai sigur) am scapat de cateva pietre de moara si de Manea care e bun defensiv dar ofensiv era aproape 0…din pucntul asta de vedere Susic e peste el si cel mai important lucru am terminat pregatirea fara accidentari si cu acelasi antrenor ca in sezonul precedent. Continuitatea asta pe bganca tehnica face minuni la o echipa. Anul trecut eram debusolati total si plini de jucatori indisponibili sau total iesiti din forma.Eu presimt ca in preliminarii Tucu si Rondon vor face macel. Iar Pereira…baieti nu stiu daca l-ati vazut jucand dar e peste Sougou de exemplu ca si calitati. Sa speram ca se va adapta rapid.

            Apreciază

            • Peste Sougou nu cred ca are cum sa fie cineva. Ala a fost cel mai bun strain pe care l-am vazut eu jucand in Romania. Nu degeaba a plecat la o echipa de Top 3 din Franta (la vremea aia) pe multe milioane

              Apreciază

  7. Daca as sti norvegiana, nu puneam aici google translate. Evident ca trebuie sa citesti printre randuri… Doar semnalam faptul ca ce scrie presa de la noi poate fi real, existand se pare negocieri intre clubul norvegian si un alt club (Cfr?) pentru el si faptul ca nu se mai antreneaza cu norvegienii, ceea ce arata ca va pleca de acolo.

    Apreciază

  8. La cum au aratat baietii in jocurile de pregatire si la ce adversari au avut, avem toate sansele sa intram in grupele EL. Eu nu sunt sigur deloc ca vine Sylla. Probabil se negociaza inca suma de transfer. Mi-e clar ca nu-l dau gratis si nici pe suma derizorie propusa de 150 de mii, pe care l-am luat pe Burca de la Botseni. Totusi, e Norvegia.

    Apreciază

      • Strømsgodset este de acord cu CRF Cluj pentru o tranziție pentru Yacouba Sylla.
        Prima pagină / Știri /

        Jucătorul este acum liber să discute termeni personali și să efectueze un control medical la clubul românesc pentru a finaliza tranziția.

        Da, e negru pe alb pe site-ul clubului norvegian. Sa speram ca vor reusi sa ajunga partile la un acord.

        Apreciază

        • De aia ziceaca sper sa se rezolve azi…teoretic azi face vizita medicala si semneaza…nu am informatii doar zic ca asa ar fi logic. 🙂

          Apreciază

        • Asta a dat 2 goluri si 2 assisturi in 8 ani ;))))

          Djokovic era inter, asta inseamna ca trebuia sa contribuie si in atac. Si asa nu stam bine ofensiv. Ma asteptam sa aduca interi mai ofensivi ca Djokovic, nu un mijlocas defensiv in plus.

          Nu inteleg transferurile astea. Nici pe portughezul ala de duzina nu il inteleg. Mai bun era Moutinho

          Apreciază

          • Stai ca nu inteleg… unu la mana Sylla e inchizator care joaca si fundas central iar portughezul aal de duzina…care e? Pereira e francez si nu e de duzina sub nicio forma…in rest toate cele bune. 🙂

            Apreciază

            • Pereira joaca inter stanga/dreapta sau extrema stanga dreapta…sau te referi la Luis Aurelio?

              Apreciază

            • Francezul Michael Pereira are si cetatenie Cape Verde (Insulele Capului Verde), fosta colonie portugheza pana’n 1975, cu limba oficiala portugheza. Chit ca el s-a nascut deja la Paris.

              Apreciază

            • De Hugo Firmino ala ziceam, ca se scrisese zilele trecute ca vine la CFR. Pana la urma am vazut ca ers vorba de U Cluj.

              Dar nici Pereira nu mai e piesa, il stiu de acum 10 ani, cand juca la Mallorca, era mijlocas de banda. In pozitie de inter a fost slab in ultimii 3 ani in Turcia, n-ai cum sa faci cine stie ce din el, sa-l readuci la forma de acum 8 ani

              Apreciază

            • Pereira e extremă clasică, cel puțin la Mallorca asta juca, și ocazional îl foloseau și fundaș stânga datorită travaliului. Nu vă așteptați la un dribleur, e un jucător muncitor, centrează corect, pasează bine. Să vedem cât i s-a tocit viteza de atunci, și ce accidentări o mai fi avut între timp.

              Apreciază

            • NU a mai avut accidentari iar la turci a jucat inclusiv inter si a jucat bine de tot. Viteza inca o are si cel mai important e ca pe langa ce a spus andor eu as adauga si faptul ca bate destul de bine loviturile libere.

              Apreciază

            • La Sylla ma refer ca e prea defensiv. Si Luis Aurelio e defensiv 100%, chiar daca vedem noi ca da pase bune. Djokovic, daca pleaca, lasa un gol ce nu poate fi unmplut de jucatorii astia. Si nu inteleg cati mijlocasi inchizatori mai vin din moment ce sunt 3 deja: Bordeianu, Hoban, Luis Aurelio.

              Apreciază

        • Da da stiu….eram sarcastic. Pe siteul lor oficial a aparut informatia pe 28 de aia a si nimerit-o presa noastra de data asta :))) altfel ar fi aflat cu stupoare daor dupa.

          Apreciat de 1 persoană

    • https://www.vi.nl/nieuws/diemers-zegt-transfer-naar-roemeense-kampioen-af
      Mark Diemers nu-și continuă cariera în CFR Cluj. Campionul național român a convenit deja o taxă de transfer cu Fortuna Sittard, care se ridică la aproximativ două milioane de euro, dar steaua sezonului trecut a decis să nu se mute în România.

      În plus față de Cluj, Ferencvaros maghiar a raportat oficial și Limburgerilor, dar clubul a oferit mult mai puțin. Diemers ar fi putut experimenta aventura Ligii Campionilor la Cluj. Clujul joacă în prima rundă de calificare împotriva Astanei, pe 9 iulie în Kazahstan și pe 17 iulie acasă. Diemers a decis să nu accepte propunerea de contract lucrativ și dorește să aștepte alte opțiuni.

      Atât Diemers cât și portarul Alexei Koselev pot părăsi Fortuna Sittard cu o ofertă bună. Limburgii, care, printre alții, l-au atras pe finlandezii Rasmus Karjalainen și Patrik Raitanen și pe belgianul Adnan Ugur, au făcut rămas bun de la unsprezece jucători. Lisandro Semedo, portarul portughez de dreapta care a rămas foarte important în anul de promovare, a plecat săptămâna trecută pentru OFI Creta. Selecția va trebui să se transforme în următoarele săptămâni.

      Apreciază

  9. Bine că se uită și după mijlocași ofensivi care să ducă mingea spre careu. La noi e cam tradiție de pe vremea lui Iuliu Mureșan să aducem la ghiceală mijlocași după ce umplem lotul de vârfuri de careu pe care se plătesc bani grei. Remember sezoanele 2008-2009, 2010-2011, 2013-2014.

    Apreciază

    • Citind pe aici, mi-am dat seama,ca am fost catalogati gresit in pupi si criti. Cred ca mai degraba ne impartim in pesi si opti. Cel putin in ultima perioada😃😃😃😯

      Apreciază

  10. 400k euro pe un jucator de 28 ani? Ma refer la Silla. Mi se pare mult; inseamna ca DP l-a dorit foarte mult si ca patronii au bani; prin urmare, ar trebui sa scoata bani si pentru U21, caci acolo sunt sanse sa recuperezi investitia, eventual cu profit. Tosca mi s-ar parea un foarte bun jucator de Champions League (in principal ca fundas central stanga, langa Vinicius).

    Apreciază

  11. Totusi, modelul CFR pe termen scurt (2 ani) a fost bun prin trofee, dar trebuie sa ai si vanzari de jucatori si bani din Europa, altfel este complet neviabil.

    Apreciază

  12. Apex nu sunt lucruri noi. Tot cele vechi care s-au tot impins mai in fata. Cifrele din bilanturile contabile le-am citit toti. DIn 4 mil drepturi tv, 6-700000 Djoko (daca e adevarat ca pleaca) nu poti platii asa datorii mari si salarii curente. Eu personal nu cred ca mai supravietuim daca nu prindem Europa League. E fff greu si nu vad cine sa mai vina cu bani.

    Apreciază

    • La Djokovici era vorba de 2 milioane nu 700K, dar da, inteleg ce zici. Cu toate astea am redus bugetul de salarii considerabil. Au fost dati afara unii dintre cei mai bine platiti jucatori din lot, gen Baptista, Males sau Lang si adus niste bajetii de 40 de ani de pe la Voluntari sau de pe la Gaz Metan. Eu cred ca, daca-l vindem pe Djoko cu 2 milioane ar trebui sa ne stabilizam pe anul asta. Daca nu, Europa…

      Apreciază

        • Ok Andrei,dar cum explici ca un antrenor ca DP ,sta la CFR? Fara lovele era plecat deja. Apoi dupa cate stiu,salariile sunt platite. Declaratiile jucatorilor sunt ok. S-au prelungit contra te. Daca era buba asa mare,mai riscau sa ramana fara bani?

          Apreciază

          • Luis hai sa vedem lucrurile logic (desi nimic pe lumea asta nu mai e logic). Tu ai datorii de milioane de euro si incerci sa le recuperezi. Daca injumatatesti salariile si aduci un antrenor de 2 lei ce sanse mai ai de recuperare? Pt a recupera din pierderi ai nevoie de incasari mari. Vanzari, drepturi tv, sponsori, participari in europa. Pt asa ceva ai nevoie de un antrenor care poate sa te califice, de jucatori platiti si eventual usoare implanturi la echipa pt a suplini posturile deficitare. Mai scoti ceva din buzunar ca sa incerci sa-ti atingi scopul. EU pt tot ce face Nelutu Varga eu il apreciz. Se da peste cap sa aduca bani si sponsori pt performanta. Dar fara ceva viabil in spate, ca investitor, nu poti de unul singur. DIn ce stiu eu neamtul nu baga bani.

            Apreciază

            • Pai atunci trebuie sa fim optimisti. Se lucreaza,sunt obiective ,si se asigura conditiile necesare pentru a le indeplini. Va fi bine. Si daca este cum spui tu,respect pentru NV.
              Tot nu am aflat cine esti😆😆😆😆😆

              Apreciază

            • Andrei, acele datorii sunt imprumuturi ale patronatului spre club. Singura problema e regula fair-play-ului financiar ceruta de Uefa. Ca patronatul oricum stie ca fara investitii nu se poate. Orice om de afaceri stie.

              Apreciază

  13. Andrei nu vine cu noutati.
    Aceste stiri legate de necesitatea de a ne califica intr-o grupa europeana sunt inca de dinaintea campaniei de calificare de anul trecut si a fost confirmata si de IQ, pe vremea cand ne mai onora cu cate o aroganta.
    Este foarte clar ca esecul de anul trecut nu le-a cazut bine celor cu finantele, de aici si modul auster de comportament in acest an, iar un nou esec, probabil ca ar fi catastrofal.
    Dar eu sunt optimist si sper ca anul acesta lucrurile sa mearga mult mai bine si asta prin prisma faptului ca lucrurile arata mult mai bine acum, decat in perioada similara a anului trecut.
    In legatura cu lotul, nu-mi este foarte clar daca Boli ramane sau pleaca, pentru ca o eventuala plecare a lui ne-ar slabi in mod cert defensiva.
    De asemenea, daca Djoko a fost vandut, chiar daca ramane pana dupa campania de calificare, nu stiu in ce masura poate ramane conectat la miza echipei.
    Ma mai ingrijoreza starea lui Tucudean, pentru ca am avut impresia ca a fost menajat in aceasta perioada de pregatire. Sper ca acest lucru sa se datoreze doar participarii lui la meciurile echipei nationale.
    Sunt curios si cine va fi titularul postului de fundas dreapta si cum se va descurca.

    Apreciază

  14. Andrei spune versiunea care circula in barfe (probabil ca adevarul e mascat). Sa nu fim naivi, un club ca Cfr nu poti sa-l tii fara bani. A, ca nu se vrea sa se bage mana in buzunar, asta se intampla cu transferurile moca. Eu salut schimbarea de atitudine a patronatului cu jucatorul din Olanda si cu Sylla. Bravo!

    Apreciază

  15. https://www.fortuna-online.nl/concreet-bod-op-diemers/
    Si se pare ca nu e un refuz categoric ci baiatul ezita zicand ca vrea intai sa vada daca apar oferte mai bune… eu il cred 100% pe Andrei sincer il cred dar in orice context asa o oferta ar fi total ilogica si neavizata exceptand 2 situatii : 1 exista un influx de capital recent adica in ultimele zile sau 2 cel mai probabil chiar se crede in posibilitatea calificarii si se incearca fortarea…

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, daca puneti articolul pe google translate, veti vedea ca la acea data (29 iunie) cluburile erau in discutie si urma sa dea si jucatorul un raspuns.

      Apreciază

    • Dacă se trage pe cur e clar că nu vine. A fost cel mai bun jucător al echipei, e catalogat ca salvatorul lor pe sofifa. Probabil vrea să rămână în vest, o echipă gen Heerenveen, Utrecht, AZ, cu pretenții de EL probabil găsește și acasă, nu e de mirare. M-aș bucura să vină un jucător olandez în plină formă, acum că avem informațiile astea parcă nu mai sună așa de bine Stoian, dar tare mi-e că ne vom resemna cu el.

      Apreciază

  16. Pina nu apare pe site-ul cfr e doar zvon. Au mai fost si altii prin cluj, in ultimii 2 ani dar au plecat inainte de a semna…deci sa asteptam. Eu mai tare astept tinerii…oare mai vin sau nu?

    Apreciază

  17. Stau de 20 min. la coada sa-mi refac abonamentul. Nu prea miscam randul. O fi de la caldura poate… sunt 37° doar….sau poate o fi de la grija profunda ce-o poarta conducerea suporterilor… Multumim frumos dar…. HALAL!!!!
    PS: media orara de nascut per abonament este de 25 min.

    Apreciază

  18. Stie cineva ce s-a mai intamplat cu Boli? A plecat? Daca da mai degraba ne-ar trebui un Cestor ca sa acoperim postul de fundas central.

    Apreciază

    • Ducă-se învârtindu-se. Cea mai mare decepție din toate transferurile CFR-ului, era tânăr, în formă, antistelist, în angrenajul echipei naționale, și un an jumate mai târziu pleacă gras și uitat de toată lumea. Tipicul fotbalistului român. Stai să promoveze Rapidul, să vezi atunci telenovelă cu el care va vrea înapoi sub podul Grant, la noul stadion.

      Apreciază

      • Asa e…teapa mai mare ca el nu a fost nici Baptista…Ionita a papat chiar mai multi bani…mult mai multi. E pacat…aveqam asteptrai mari de la el. Nici la Craiova nu sunt convins ca va face mare branza.

        Apreciază

  19. A 2-a interventie pe inima lui Tucudean si „posibila/probabila” sa retragere din sportul de performanta sunt onlovitura incredibila pentru un club si-asa stramtorat cu banii.

    Sigur ca sanatatea onului conteaza in primul rand ai nu vreau sa fiu lipsit de inima, dar cineva trebuie sa se uite si din perspectiva CFR-ului. Un transfer al lui Tucudean in afara (Franta) parea inevitabil in vara asta pe vreo 4 milioane.

    Acum nu se vot mai incasa banii astia si, in plus, clubul nu ramane nici cu jucatorul, care era poate cel mai important din primii 11.
    Mi-e greu sa cred ca va continua cu fotbalul. Cei din jur probabil vor sa-l bage, medicii i-au spus ca 80% din oameni au asta, dar eu sunt convins ca George simte ceva in continuare, simte intepaturi. Iar la cate s-au intamplat cu inimi de jucatori, e normal sa-i fie frica si sa vrea sa se protejeze.

    Nu stiu daca peste 2-3 luni va mai reveni si daca va reveni daca va mai da randament bun. Sa nai plece vara viitoare pe bani frumosi cred ca ieaw din discutie.

    O lovitura extrem de grea suferita de club. Sigur, contributia lui Tucu la performante a fost si un plus financiar, dar el a fost si adus pentru a se scoate niste milioane din vanzarea lui. Sa vedem cum va gestiona clubul aceasta pierdere. Imensa pentru un club din Romania

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.