Momentul răfuielii

Am lăsat să treacă 30 de minute de la finalul mediului de la Hunedoara și până m-am apucat acum să scriu. În tot acest timp am tot dat refresh pe GSP, Digisport si pe unde am mai putut ca să văd dacă Mutu își dă demisia din (im)postura de antrenor. Deocamdată nu s-a întâmplat asta, dar, dacă are un minim respect față de sine, până mâine dimineață acest lucru ar trebui să se întâmple. Nu demis, ci demisie! Iar dacă mai vrea antrenorat vreodată, să înceapă de undeva de jos, de la nivelul său real, să antreneze copii, echipe de liga a treia (căci astea din a doua îl bat de zvântă!) și abia apoi să revină în fotbalul mare. Înainte de toate, azi Adi Mutu a demonstrat fără dubii că, din punctul de vedere al antrenoratului, este o nulitate.

Astă seară a fost categoric cea mai mare umilință suferită de CFR în epoca modernă. Nu scorul e problema, nici adversarii – bravo lor! – ci halul de joc. Băieții ce au mânjit azi tricourile CFR-ului au fost absolut neputincioși să arate o picătură de fotbal în fața unor oponenți ce, probabil, câștigă de 10 ori mai puțin decât ei. Am început cu Adi Mutu pentru că el este în capul listei, el poartă cea mai mare vinovăție pentru ce s-a întâmplat azi. Când vezi că echipa joacă în inferioritate, că nu poți să găsești spații fiindcă ai în față o apărare densă, te chinui să pasezi pe jos, să te faci mereu de râs luptând unul contra trei adversari pe anumite zone?! Cum și de ce?! Acolo antrenorul trebuia să intervină, el trebuia să dicteze ceva, ceva logic, să producă o minimă schimbare. Nu schimbare doar de jucători, nici de așezare, de idee logică de joc! Echipa nu doar că a arătat că joacă prost. A arătat prostie! Și asta o pun în cârca antrenorului. Nu scorul mă supără, dimpotrivă, scorul este bun fiindcă lămurește pentru toată lumea situația. Ceea ce mă scoate din sărite este însă prostia și impostura unuia care se pretinde antrenor. Așa ceva nu iert, nu am cum să suport.

Mutu azi ne-a adus în play-off. Dacă până acum ar mai fi putut fi bănuit de play-on, astă seara s-a văzut clar de tot unde suntem. Trebuie deci să felicităm Corvinul pentru succesul și truda lor, dar și să le mulțumim fiindcă ne-au arătat clar unde suntem acum. Dincolo de egaluri „călduțe”, de scuze cu arbitrii, așa arată CFR-ul acum: infatuat și cu o neputință împinsă până la haosul total.

Infatuarea o puteți vedea la Tachtsidis, zeul grec coborât din Olimp care, de când a venit în România, se crede mult prea bun pentru muritorii din liga noastră. Mereu pus pe scandal cu arbitrii, certăreț cu toată lumea, inclusiv cu coechipierii, iar azi cu acel gest de roșu care a dat drumul festivalului. Cum să își permită un amărât din divizia secundă să îl tragă de tricou pe el, tocmai din debutul meciului?! Aș vrea să vă uitați și unde a fost duelul și să vă întrebați poate ce căuta Tachtsidis pe acolo, prin zona aia. E drept, probabil că dacă Tachtsidis avea alt temperament, altă atitudine, azi nu era pe la noi prin campionat. Și cred că după sezonul acesta nici nu va mai rămâne pe aici.

Apoi, ca să vedeți haosul, gândiți-vă azi la gesturile de pe teren, la comunicarea non-verbală dintre ai noștri. Ce și-or fi spus n-am de unde să știu, dar se vedea din gesturi (și am surprins cel putin 5 astfel de momente) cum își imputau pasele, construcția de joc. Adică haos total, lipsă de autoritate și lipsă de plan tactic. La o echipă antrenată competent tehnicianul de pe margine dictează, ține disciplina și tot el are grijă ca, încă dinaintea meciului, să existe o idee de joc. Astă seară CFR-ul efectiv n-a avut nimic!

Trebuie deci să apreciem Corvinul. Cu om în minus sau nu, măcar ei au mișcat ceva, au predat chiar lecții de pase, contraatac și învăluiri CFR-ului. Iar ai noștri, mai ales pe final, s-au prăbușit în abandon total, în execuții de divizia secundă din județ și în panică. Norocul nostru că s-au dat doar 2 minute de prelungiri și că hunedoreni ne-au respectat prea mult, altfel puteam lua liniștit 6-7 goluri.

Nu am să mă apuc să nominalizez jucători. De unii îmi este chiar milă, căci ar fi vrut să joace ceva dar n-a fost chip să fie puși în practică, să fie utili cumva. Otele și Peter Michael, de pildă, ambii chinuindu-se să joace ceva dar mereu fără niciun sprijin tactic, fără nicio logică. Umilința asta este și a lor și cred că îi va arde tare și pe ei la buzunar. Însă, ținând cont de statura cluburilor, CFR-ul chiar și cu toți jucătorii în spital, chiar și cu rezervele, tot ar fi trebuit să arate mai bine.

Cupa a fost o ultimă șansă, de aur pentru CFR, de a mai scoate ceva din acest sezon. Felul în care au spulberat-o ne arată bine de tot că pretențiile noastre au fost exagerate. Nu e o problemă înfrângerea, nu este o problemă nici sezonul ratat. Am avut suficiente motive de satisfacție cu CFR-ul în ultimul deceniu, am fost răsfățați chiar, ca să nu facem tragedii din asemenea momente. Eșecul face și el parte din sport, cumva trebuie să existe o balanță între el și clipele de euforie. Totul este ca după eșec să redresăm ceva. Dacă nu acum, atunci când?

Iată, acum la final, văd că a apărut și prima declarație a lui Mutu. Cică jucătorii sunt de vină și că se gândește ca până dimineață să demisioneze. Deci el este victima în povestea asta?! CFR, data viitoare verificați prima dată spatele antrenorului, să fiți siguri că are coloană vertebrală!