Windischgarsten 2019


A fost o hotărâre rapidă, de ieri pe mâine. Mi-am strâns ceva haine, câteva dintre ele chiar groase, se cam știe că noaptea în Windischgarsten poate fi grozav de frig. Și dacă nu e frig, atunci sigur plouă și tot e musai să ai rezerve. Cortul e bun, destul de nou, am fost doar de 3 ori cu el la pește, ultima oară o ploaie zdravănă l-a pus la încercare și a trecut testul cu 10. Am băgat benzină și m-am pus la drum. Nu vă mai țin din timp cu detalii automobilistice, pe unde am luat-o și câte camioane am depășit, de câte ori m-am oprit la pipi și de câte ori am amânat țigara de 100 km, cert e că pe la 7 seara îmi instalam deja cortul și prin aerul răcoros plutea mireasma cârnaților cu brânză ce se pârleau pe spinare deasupra focului. Numai cine n-a fost în Austria nu știe ce-i ăla un Käsekrainer pe seară, după ce te-ai umflat de bere. Gleinjersee e un camping liniștit, pe marginea lacului, 8 euro pe noapte, îmi rămâne destul să sărbătoresc titlul din nou. N-am fost în stare să socializez prea mult cu Markus, un nordic din stânga cortului, care mă tot îmbia cu un Zwickl, bere Bio nefiltrată, 3.8 euro sticla mică, și m-am retras, rupt de oboseală. Mirosea foarte Bio peste tot, iarba, vaca şi cerul erau toate Bio. Cred că şi peștele din lac avea etichetă Bio. Dar eu aveam o lansetă undeva, în portbagaj. Dar asta e altă poveste. Am adormit cu gândurile roind de întrebări încuietoare pentru Dan și gașca lui de ceferiști campioni.

Dimineața a venit târziu pe la cortul meu. Până m-am dezmeticit, soarele se cățărase sus, pe munte, iar știucile își terminaseră activitățile de înviorare și micul dejun. Mi-am băut cafeaua încercând să mai zăresc câte una prin apa limpede. De la camping până la terenul de antrenament al băieților e un drum frumos, de vreo 10 minute cu mașina, fără evenimente, însă pot schița din memorie doi câini foarte bine hrăniți. Baza de antrenament a micului orășel de la poalele Parcului Național Kalkalpen (Alpii Calcaroși cred că înseamnă) s-a dezvoltat mult în ultimii ani: câteva terenuri, unul dintre ele cu o mică tribună, dominate maiestuos de munți mai solizi decât Fabbiani, mai înalți decât Traore.

Am ochit rapid o mică terasă în dreapta tribunei, unde m-am gândit să mai adaug ceva cofeină în sistem și să spionez mișcările echipei întru folosul fraților mei de sânge vișiniu. Încet, încet, i-am recunoscut pe băieți și mi-am dat seama că antrenamentul de abia începuse, iar ei erau încă balonați de la micul dejun și din pricina asta nu forțau sprinturi mai lungi de zece metri și mai rapide de 30 km/h. Am fost întotdeauna interesat de legătura dintre mâncare + băutură și sportul de performanță, dar, mai ales de când am consumat două beri înaintea unui meci fără prea multă miză, am început să experimentez postul și să-mi notez rezultatele acestor experimente într-un carnețel negru cu coperte tari. Nu se poate face sport cu burta plină, nu se poate atinge performanța decât pe stomacul gol. Cât de gol – asta e întrebarea. Am ajuns la concluzia că sunt necesare 10 ore de abstinenţă de la mâncarea solidă înainte de meci. Mintea devine mai sprintenă decât picioarele, iar iritarea, mai constructivă decât ura. Apă, suc fără acid, perfuzii, astea da. Închid paranteza până la publicarea studiilor complete.

Am comandat o cafea și mi-am ciulit bine urechile, încercând să prind câteva din indicațiile ce zburau prin aer. Minteuan nu vorbește prea tare, Petrescu se strâmbă, Omrani râde. E bine când buna dispoziție domnește printre atacanți. La ei, stresul trebuie să fie minim. Sunt grupați, iar doi puști care au întârziat la apel probabil, încă mai dau ture de teren. U21 sau mai puțin. Nu e Petrila, pe el îl văd driblându-l pe Hoban în plan îndepărtat. Îl văd pe Culio puțin supărat, vine mereu spre DP și face gesturi cu brațul. În rest, nimic ieșit din comun, e o încălzire cu mingea, îmi zic. Probabil vor trece la chestiuni mai importante și scheme peste vreo jumătate de oră. Timp berechet să intru până la Billa să-mi iau ceva de astâmpărat foamea de reporter special.

Am găsit destule lucruri interesante peste care să aștern prima bere a zilei. Da, și multe beri interesante pe care să le iau cu mine pe seară către cort. Până atunci, eram hotărât să mă țin de băieți, să-i însoțesc la hotel, poate să intru în vorbă la prânz, pe la vreun restaurant. Cu gândurile astea veneam dinspre magazin, când, printre razele ce-mi băteau direct în ochi, se strecoară și-mi apare direct la închidere însuși Mara. Zâmbitor ca la TV, se prinde că sunt român, chiar dacă am față de mexican, și mă îmbie la o altă cafea să stăm de vorbă. Îi zic că nu sunt de la Digi. Zice că știe cine trebuie să vină de la Digi și că ei vin abia mâine, la primul amical. Apoi îmi zice că relația clubului cu suporterii se va schimba mult în bine, că Tribuna CFR e apreciată și citită și că o să pună o vorbă bună pe lângă Neluțu. Vorbă bună pentru ce?”, îl întreb. Îmi zice că o vorbă bună nu strică nicăieri. Că o să avem niște fotolii oricând avem nevoie. Îi zic că nouă nu ne place acolo, că e prea liniște. Mă surprinde și mai tare când îmi spune că pot să vin la echipă la hotel, că putem povesti mai multe acolo, că pot vorbi și cu DP, și cu băieții, că pot să consum pe gratis de la bar și că au niște șnițele acolo de juma’ de metru. Dar să nu scriu nimic despre ceea ce văd, nimic despre ce se vorbește și, în general, să fiu mut ca un biban. Că pun în pericol calificarea și că, dacă se dă greș, o să dea Petrescu vina pe mine și nu o să mai am viață ușoară în Cluj. I-am zis că peste tot e viața grea și nu degeaba am bătut atâta drum fără diurnă de la Kiruj. Mi-a zis că ori stau lângă echipă și joc biliard pe seară cu Camo, dar tac, ori mai bine să plec sau voi fi pus pe fugă. Mă întreabă dacă am filmat ceva, îi spun că n-am avut timp, doar ce am mers până la Billa. Cum vă spun, am rămas uluit de aşa un tupeu, dar nu mi-a fost greu să iau o hotărâre pe loc și să-l refuz pe maestrul combinator. Tocmai atunci apăru și Stanciu cu o drăguță și am zis că mai bine plec decât să stau de vorbă și cu ăsta. Am urlat cât am putut un „Hai CFR!!!”, și după-amiaza eram pe lac, în barcă cu Markus, fan Brondby, Ursula Strauss, ce ține cu Austria Vienna, Benedikt, un talentat basist tirolez și Melanie. Am băut bere bună și am văzut mulți păstrăvi, dar nu i-am deranjat pe niciunul. Dimineaţa am regăsit-o pe Melanie lângă mine, am băut o altă cafea şi am hotărât să pornimne încercăm norocul pe Dunăre, lângă Wallsee, la şalău.

Partea a doua a acestei excursii fictive nu va fi publicată niciodată.

Hakana

Reclame

414 comentarii

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.