CFR Cluj – Viitorul Constanța


A fost cum a fost cu mioarele şi a fost foarte bine. Cu Gazu’, aşa şi aşa. Programul echipei noastre se află însă pe o pantă ascendentă a dificultăţii. Amintim zi de zi că postura de campioană oferă cele mai mari şanse unei echipe româneşti pentru a se califica într-o grupă europeană. Pentru noi este extrem de uşor de zis că toată atenţia trebuie îndreptată spre obţinerea unui nou titlu în campionat, dar pentru club nu e deloc aşa de simplu. Numai Dan Petrescu să nu te cheme. Nu are cum să zică, nu-i nici genul s-o poată spune, că, măi băieţi, relax, lăsaţi-o mai moale cu Sevilla că avem treabă mai importantă în campionat. Nici n-ar prinde oricum la jucători. Care dintre ei s-ar menaja într-o partidă din primăvara europeană cu Sevilla cu gândul să fie fresh pentru un meci cu Craiova? Să nu uităm nici de returul de la Sevilla. Imposibil să ducem toate meciurile cu 12-13 jucători. Nu că jucătorii n-ar rezista fizic, ci consumul psihic îi va stoarce.

Pare logic ca joi şi joi să folosim un unşpe, iar între joi şi joi un altul. Ar fi motivant şi pentru jucători. Concurenţa pe posturi s-ar transforma într-o concurenţă acerbă între echipe. Ambele ar avea şanse reale să îndeplinească obiectivul principal: accederea în grupele CL pentru sezonul următor. Este adevărat, traseul echipei alese pentru meciurile din EL este mai puţin solicitant, doar nouă partide de jucat şi treaba-i oablă. Chiar dacă la momentul atingerii obiectivului în EL, echipa din campionat ar fi şi ea în grafic, cu titlul de campioană în buzunar, n-ar avea de ce să existe râcă din partea internilor, ar evita tururile preliminare şi ar beneficia şi ei de o vacanţă normală.

Presupunând că în dubla cu spaniolii ar evolua Arla – Burcă, Vinicius, Boli, Camora – L. Aurelio, Bordeianu, Djokovic – Deac, Traore, Omrani, ar rezulta pentru meciul de la Craiova, Sandomierski (Arla) – Manea (Chipciu), Burcă (Vinicius), Cestor, Camora – Itu, Hoban (Sylla), Păun – Costache, Rondon (Ţucudean), Pereira (Golofca). Ca să te poţi prezenta decent cu o asemenea componenţă la un meci de campionat important, ar fi indicat ca toţi jucătorii să aibă măcar câte un joc ofical în picioare în acest început de sezon. Pentru cei care nu se încadrează în categoria „să aibă”, pică la fix meciul de azi cu Viitorul. Trupa lui Hagi îşi va juca practic ultima şansă pentru a prinde play-off-ul şi există posibilitatea ca presiunea rezultatului să inhibe jucătorii oaspeţi, făcând astfel jocul mai uşor pentru noi. Pe de altă parte, pare niţel riscant din punctul de vedere al rezultatului final dorit de noi să aliniem o formaţie cu mulţi jucători aflaţi la primul lor meci oficial în 2020. Catch 22. Să jucăm azi totuşi cu formaţia standard, apoi om vedea cum o fi? Azi şi cu Craiova un Arla – Burcă, Vinicius, Boli, Camora – Itu, Bordeianu, Djokovic – Deac, Omrani, Costache, iar în dubla din EL cu Sandomierski (Arla) – Manea, Burcă (Vinicius), Cestor, Camora – Luis Aurelio, Hoban, Păun – Deac (Omrani), Traore, Golofca?

Echipele probabile:

CFR Cluj: habar nu am
Viitorul: Căbuz –Boboc, Ghiță, Mladen, De Nooijer, Boboc – Artean, Ciobanu, Cristi Ganea – Iancu, Rivaldinho, Chițu

Rezerve: Buzbuchi, Dussaut, Dulca, Iacob, Zoua, Cosmin Matei, Vlad Achim.

HAI CFR!!!

120 de comentarii

  1. Ma gandesc ca azi DP va face o repetitie pentru meciul cu Sivilla. Un meci cu majoritatea titularilor de joi, un meci axat pe o defensiva ermetica si cu contre la oportunitatile care vor aparea, plus fazele fixe.
    Problema este ca un egal nu ar ajuta pe niciuna, deci cred ca va fi un meci de 1 sau 2. Cum cei de la Viitorul nu vor avea prea multe situatii de a marca, cred ca un 1 este foarte plauzibil.
    Nu cred ca are rost ca DP sa-si faca calcule si aliante pentru play off, pentru ca pe cei de la Viitorul i-ar ajuta doar o victorie si cum lui DP nu-i place sa piarda, nu cred ca va ajunge la pace cu Hagi, indiferent de relatiile dintre ei.
    Un egal ar insemna o risipa de puncte din partea CFR-ului, fara nicio garantie ca punctul obtinut de Viitorul i-ar putea fi de folos.
    Deci, CFR, victorieee !

    Apreciază

  2. Aşa e Piru, punctul nu-i ajută pe „viitori”, nici pe noi… Ar fi prea de tot să învingă băieţii regelui, chiar dacă au mai făcut astfel de isprave, ultimele 2 oficiale (Supercupa şi în tur la Ovidiu) s-au terminat cu victoria lor… Presimt şi eu că se va juca pe bune, cu şanse mai mari să câştigăm noi. Apropo, în trecut (înţelegând aici anii 80 şi div.C) au fost câteva situaţii când egalul ajuta o a treia echipă, motiv pt. care s-a jucat pe bune, iar dacă scorul era tot egal prin min.85, atunci s-a tras la sorţi, cine să câştige… 🙂 HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Ba, dacă vor bate în ultima etapă, un punct obţinut azi ar fi salvator pentru „viitoreni” în cazul în care Gazul va face 4 puncte cu Clinceniul şi Dinamo, iar Botoşaniul egaluri cu Sepsi şi Iaşi. Ori în cazul în care Astra va face un punct în ultimele două partide.

      Apreciază

      • Se pot face multe socoteli, dar la ora meciului de azi nimic nu indica o certitudine ca un punct i-ar putea ajuta pe cei de la Viitorul.
        Ca prin prisma altor rezultate s-ar putea sa-i ajute, asta da, dar sa cedezi deliberat 2 puncte, ca poate… poate… Nu cred, dar nu se stie niciodata.

        Apreciază

  3. Viitorii dacă voiau playoff trebuia să joace fotbal cu oltenii și cu oile, nu să facă balet și dup-aia să ne tragă pe noi în jos, că de, altfel rămân de căruță. Din păcate, observ că microbul cumsecădeniei a fost preluat cu tot cu mediul în care a prins viață, iar acum pare a fi la el acasă chiar și printre fanii CFR-iști. Chestia asta să facă parte oare din intransigența cu care ne îndeamnă unii dintre voi să iubim echipa și clubul? Întreb și eu, ca să știu ce-i mai bine: să critic atunci când observ că ceva e făcut neprofesionist, sau să accept bălăceala în mocirla cumsecădeniilor motivând că așa se face, ca să nu fim exclusi din „gașcă”?

    Apreciază

    • Sunt de acord cu tine Ioane, normal si frumos este ca fiecare sa-si vada de treaba lui, fara sfori trase si aranjamente. Pe termen lung, aceasta atitudine, plus profesionalismul si munca iti garanteaza succesul.
      Aranjamentele de tot felul pot sa-ti aduca beneficii pe termen scurt, dar pe termen lung te ingroapa sigur.
      Totusi, in campionatul nostru nu toate sunt alb sau negru, avem si multe nuante de gri, asta-i realitatea, indiferent daca ne place sau nu.

      Apreciat de 1 persoană

  4. Na, cu așa o avancronică mai merge, mulțumesc, maestre. 🙂 În acest sezon play-offul se va conjuga la timpul trecut pentru Viitorul. E bună aluzia la Catch 22, doar că acolo toți vor să scape, pe când – sper eu – ai noștri vor toți să joace și să bată. Așa să fie. Viitorul felul întăi, Sevilla felul principal și Craiova la desert. : ) Hai, CFR!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Ionica Bocos are dreptate !
    Io nu intzeleg mintea asta, imbarligata, balcanica : lasa c-om vedea, sa aranjam , sa cedam , sa ne intezelegem…bla, bla , bla..Si in gretzoasele fitzuici dambovitene , numai asemenea trimiteri, asocieri, limbaje..bla,blabla..Se tot leaga mitici de unguri , dar ei nu vad cat sunt de turcizati.. Comportamentul sudist este identic cu cel turcesc. Si in Limba Romana au introdus cuvinte, expresii si chiar litere caligrafice turcesti… Este o intrecere sportiva pentru care trebuie sa lupti si sa castigi. Mie de aceea mi-a placut de DP .Dacanu se va comporta la fel si cu rejile fara regat si cu nasu’ ca cartofu’, scade in aprecierea mea . De aceia este Roumania unde este; din cauza mentalitatii !!!!!! In viata mea (iertati-mi modestia) nu am incercat niciodata sa obtin ceva fara efortul propriu. Si , totusi, vad ca este un „modus vivendi ” chiar si la noi, in Transilvania, acum.
    Pacat ! De fapt- ce ma mir ?- daca ajunge presedintele celei mai puternice tzari din Lume un imoral, imatur, nepregatit profesional, semidoct, semianalfabet, fara remuscari , …..!!

    Apreciat de 2 persoane

    • Ne-am diluat achilles, ne-am diluat. Si se vede, si se simte in toate domeniile si la noi.Ajunge sa mergi pe strada si sa asculti muzica ascultata in masini de „ardelenii” nostrii.Duduie maneaua de trasneste, flegme si muci pe strada.In autobus nu se mai ridica nimeni daca vede un batran sau o femeie.Trist, noi am crescut altfel.Am fost invadati si transformati.Iti vine sa plangi.

      Apreciat de 1 persoană

  6. Io nu prea inteleg de unde se tot inradacineza idei din astea ca face omenii cu X, Y sau Z si cu atat mai putin cand printre X/Y/Z se afla si Viitorul. De ce am face un meci strategic cu o echipa care nu e in stare sa faca nimic in fata FCSBului, fie ca nu poate, fie ca nu vor jucatorii, fie ca nu vrea antrenorul? Daca ar fi fost sa facem un meci strategic il faceam cu Gazul si-i bagam aproape grantat in playoff. Pe ei macar puteam depinde ca nu stau capra in fata stanei!

    Apreciază

    • Mă uit la articol şi la comentarii, fără să mă prind de la care anume sau de la ce/cine anume a pornit ideea că azi s-ar putea pune de un meci strategic.

      Apreciază

      • Un mare Bravo pt Ioan Bocoș și toți cei care susțineți corectitudinea dintr-o competiție sportivă. Viitorul trebuia să-și câștige punctele cu FC Oaia. Am văzut acel meci în care omenia era la ea acasă,echipa ciobanului era praf și pulbere și era jos de tot în Clasament, iar Viitorul făcea figurație pe teren, încât presa scria articole de genul “Cu o Țâră de ajutor”.Am văzut și fața și nasul roșu al grețosului reje. Toate bune și frumoase, nu critici la adresa arbitrilor, nimic…. De la acea omenie și apoi încă una cu clona PSD , oile au început să devină berbeci.Grețose personaje mai are și fotbalul nostru mioritic. Așa că hai CFR și cu riscul pierderii titlului Jucați fără înțelegeri.Nu ne încălzește un titlu mincinos.

        Apreciat de 4 persoane

        • Total de acord cu Ioan Bocos că „omeniile” nu au ce căuta în fotbal, le dezaprob total, eu nu cred absolut deloc nici în „alianţe” pentru play-off/out, nici măcar că Botoşaniul va trage pentru FCSB, numai că n-am înţeles la cine se referă concret cu „microbul cumsecădeniei … pare a fi la el acasă chiar și printre fanii CFR-iști.” Aici pe Tribună, ori pe facebook, chat sau în comentariile din presa centrală?

          Apreciază

  7. Caneto, am văzut și mai sus că te-ai simțit vizat. Nu era cazul. 🙂 Revolta mea vine în urma a mai multor comentarii din cam toate mediile pe care le-ai amintit, care ne îndeamnă la mai multă înțelegere față de unele meciuri în care-am făcut egal sau am pierdut. Ceea ce-i corect până la un punct. Adică până acolo unde-am jucat la victorie și n-am reușit s-o obținem. Se mai întâmplă. În schimb nu-i corect atinci când admitem dinainte că-i posibil să pierdem puncte, iar echipa-i așezată pe teren astfel încât asta să se și poată întâmpla, și chiar se-ntâmplă. Iar după, orice comentariu care se referă exact la ce tocmai s-antâmplat pe teren, e taxat cu urecheli – asta în cele mai fericite cazuri, că de alea-n care se lasă cu înjurături n-are rost să mai amintesc. 🙂
    Hai CFR Cluj, victorie!

    Apreciat de 1 persoană

  8. CFR: Arla – Burcă, Vinicius, Boli, Camora – Djokovici, Hoban, Bordeianu,- Costache, Dodi Joca, Deac.
    Rezerve: Sandomierski, Cestor, Ţucudean, Omrani, Petrila, Păun, Chipciu.

    Apreciază

  9. În opinia mea, că-l bagi pe Dodi Joca între costache și Deac sau că-l bagi pe Omrani, rezultă cam același lucru, un atac bont – nu-mi amintesc meciuri bune făcute de Omrani în acea poziție. Sper ca unul din ei să-mi arate că m-am înșelat. 🙂 😦
    În rest, să-nțegeg că i-am trecut pe lista UEFA pe Man și Susic ca să jucăm cu Burcă fundaș dreapta? Păi atunci de ce nu l-am trecut pe Țucudean pe lista aia în locul unuia dintre cei doi? Întreb și eu, nu-mi săriți la beregată! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  10. Jucam 4-3-1-2, un sistem cu care candva am castigat la ei acum cativa ani. Pare un joc de contraatac, cu Deac in post de servant pentru 2 ”sageti” iuti. Sa vedem ce iese; clar pare faptul ca nu mai putem juca ”lunga si pe a doua” ci mai combinativ.

    Apreciază

  11. Apropo de Liga1, exista diferenta intre evolutiile de acasa si deplasare. Dinamo era pe 4 dupa meciurile de acasa si ultima dupa meciurile din deplasare. Si noi, locul 1 dupa meciuri de acasa si doar 5 dupa meciurile de afara. FCSB este pe 1 dupa meciurile de afara si pe 10 dupa meciurile de acasa! Trebuie sa castigam azi si apoi sa reinvatam sa castigam in deplasare.

    Apreciază

  12. Nu inteleg de ce se insista atat cu Omrani ca varf. Avem 3 varfuri autentice (Tucu, Rondon si Traore); bine, asta ar insemna ca Deac sa fie retras la mijloc. Oare Hoban este pregatit sa fie titular cu Sevilla? Si Burca, nu este o solutie cand vrei sa construiesti. Sper sa castigam, caci nu aratam suficient de bine ca joc.

    Apreciază

  13. Ma uit la CFR de 13 ani, asta a fost cel mai penibil joc dintre toate cu siguranta:

    1 – Arbitrajul a fost execrabil (fara influente decisive).
    2 – Omrani si Costache au fost in plus pe teren
    3 – Omrani joaca varf pentru a 10-a oara cu DP antrenor si de fiecare data e in plus pe teren, cine poate explica de ce DP nu poate sa vada evidentul?
    4 – De teren nu mai zic.
    5 – Tucudean nu are ce sa faca in 10 minute.
    6 – Daca Petrila e infinit mai bun ca si Costache si a dovedit asta in meciul trecut, de ce nu il bagi pe el in locul lui Costache?
    7 – Burca nu are ce sa caute acolo, e bun, nu prea trece cineva de el (in viteza il depaseste un jucator rapid), dar pe faza ofensiva si creatie, el nu prea poate sa faca ceva.
    8 – Daca echipa mergea perfect inainte, cel mai bun atac, apararea beton, de ce sa schimbi atacul si idea de joc acum?

    Si lista poate continua dar am incredere in DP ca incapatanarea lui nu va continua la nesfarsit.

    Apreciat de 3 persoane

  14. Mda… Păi cam despre asta vorbeam astăzi, înainte de meci. Previzibil, Dane, și jenant! Și n-ai nici măcar scuza cu jocurile din Europa. Ai risipit 4 puncte făcând echipa în așa fel încât să pară că jucătorii au vrut, dar n-au putut mai mult. Și chiar n-au putut. Pentru că dacă pui calul să-ți apere curtea și câinele să tragă la căruță n-ai cum să umplii hambaru’. Dar poți într-adevăr să-i păcălești pe cei care se mulțumesc cu mirosul transpirației. E și asta o artă. Păcat că te folosești de ea. Hai CFR Cluj!

    Apreciat de 2 persoane

  15. Ai făcut atâtea lucruri lăudabile, pentru care meriți tot respectul, dar nu te poți abține de la a face și chestii care nu-ți fac cinste și care se vor înghesui, vrei nu vrei, în același CV. Păcat.

    Apreciat de 1 persoană

  16. Dan a facut,iarasi sepuku,jucand cu purtatorul de tricou Costache(capabil,cu poarta goala,sa rateze si de pe linia portii!)in dauna unor fotbalisti,precum Petrila sau Paun!;apoi,nu inteleg incapatanarea perdanta a folosirii a zurbagiului de Omrani,varf si a incompatibilului Burca,pe postul de fundas lateral-dreapta!?;din start am pornit cu 3 gauri negre,la care s-a mai adaugat,pe langa jocul haotic,fara creier(unde o mai fi Culio?) si arhicunoscuta bubuire aiurea a mingii de catre fundasi,oriunde,la intamplare,in fata,unde nu era nimeni,poate iese ceva,pe a doua?!;in aceste conditii triste si nedorite situatii,este firesc sa nu inscriem,decat dintr-o mare eroare a adversarilor,sau dintr-un sut norocos;sunt profund dezamagit,de faptul ca nu avem idei clare de joc,nu sunt trasee cursive a mingii,iar fazele de atac,nu se incheie cu suturi pe poarta(macar,ca la echipele de juniori!);dupa meciul de la Medias,am asistat la inca o partida ratata,un meci si un rezultat nesatisfacator;cu o asemenea desfasurare a jocului,incepi sa te temi,ca nu cumva sa pierdem la scor,meciul cu Sevilia;Hai CFR!

    Apreciat de 1 persoană

  17. Ştiu că eu sunt mai prostuţ de felul meu, nu cred că a fost un meci al drujbei. Posibil să nu fie foarte supăraţi nici Hagi, nici Dănuţ în urma rezultatului final, dar n-ar fi bocit niciunul dintre ei nici dacă propria echipă ar fi câştigat partida. Dacă era vorba de o „cumsăcădenie”, o făceau mai plinuţă, cu toate cele 3 puncte pentru rege. Suntem pur şi simplu impotenţi pe faza de atac în acest început de sezon. S-a văzut şi în meciurile de pregătire din Spania, şi în aceste prime 3 etape (noroc cu inspiraţia lui Vini din primul meci). Partea plină a paharului e că n-am luat gol în 3 partide şi că n-am fi luat gol în aceste 3 partide nici dacă apăra o babă de 80 de ani.

    Apreciat de 1 persoană

  18. Stiti ca eu tin partea jucatorilor, antrenorului, conducerii etc…, dar ieri seara, mi-a fost rusine. Nu as fi crezut si inca sper ca nu a fost cu intentie, doar un mevi ratat din toate punctele de vedere. Nu plec de la stadion pana cand nu ies jucatorii sa-i aplaud. Ieri am plecat. M-am simtit pacalit si umilit. Hai CFR!!! Ne vedem joi in Europa.☹☹☹☹☹☹☹

    Apreciat de 1 persoană

  19. Ce se intampla cu gazonul? S-a lasat intentionat asa, sau pentru a face economie, au fost concediati cei ce se ocupau de gazon?
    Niciodata nu a fost asa gazon urat in Gruia. Nici macar n-a fost iarna grea, sa se dea vina pe vreme. Am observat ca nici macar stropitoarele nu functioneaza cum trebuie.

    Apreciază

    • Da Luis, si eu am avut acelasi gust amar pt prestatia de aseara. Probabil unii ne cred prosti dar nu suntem. Despre gazon…e urmarea logica a concedierii cu multa vreme in urma a celor ce se ocupau de gazon. DIn ce am vazut in etapele astea din 2020, avem cel mai rau gazon din prima liga!!!! Rusine conducerii pt asa ceva!

      Apreciază

  20. Hai sa privim lucrurile si dintr-un alt punct de vedere.
    DP a vrut sa-i abureasca pe cei de la Sevilla cu prestatia noastra, sa le produca o stare de liniste, sa-i amorteasca, iar in meciul de joi sa-i surprinda total.
    Zicea, la interviu, ca Traore o sa fie titular, iar printre titularii din EL o sa fie 3-4 nume noi. Aici nu-mi prea iese socoteala pentru ca, tot el zicea, nu poate sa faca o repetitie buna cu meciurile din campionat din cauza celor 2 jucatori U21. Deci, in locul celor 2 U21 apar Traore si Omrani, de la inceput, dar care este al 3-lea, sau chiar al 4-lea posibil nou titular si de ce nu i-a verificat ieri?
    Stie DP mai bine, eu doar sunt curios.
    Dupa meciul de ieri DP ne-a adus aminte de sirul impresionant de meciuri fara infrangere de sub comanda lui, pe teren propriu si aici trebuie sa-i dam dreptate. Este un om inteligent, constient de valoarea si realizarile lui si se asteapta ca si noi sa-i trecem cu vederea unele mici escapade, sa nu fim gelosi ca are mici slabiciuni pentru sentimentele din tinerete.
    Dupa parerea mea, echipa de acum este mai puternica decat cea de anul trecut si putem sa batem pe eoricine, fara probleme. E adevarat ca ne lipseste Culio, dar echipa este bine sudata, iar unele rezultate mai slabe s-au datorat meciurilor din cupele europene si poate unor mici favoruri, dar nu avem nevoie de nici un ajutor pentru un nou titlu, ba mai mult, putem duce in spate si unele arbitraje necinstite.
    Singurul mare pericol in drumul spre un nou titlu este parcursul din EL, care ne poate incarca programul, dar cum ne-am descurcat pana acum, eu cred ca ne putem descurca si pe mai departe.
    O calificare cu Sevilla si al 3-lea titlu consecutiv ar fi ceva fabulos, atat pentru CFR cat si pentru DP.
    Eu zic ca acum incepe sezonul de primavara, pana acum doar ne-am pregatit.

    Apreciat de 2 persoane

  21. Am risipit 4 puncte in ultimele 2 etape (2 puncte care in playoff ar fi putut face iar diferenta). Si, cu punctul daruit Gazului si Viitorului, nu prea vad cum sa prinda ambele playofful (Botosaniul are prima sansa). Si, cu una dintre ele, cate puncte am fi pierdut in playoff? Poate niciunul, poate 2, deci nu vad care sa fie smecheria. Si, daca Dinamo nu-i blocheaza pe medieseni in ultima etapa, echipa lui Hagi este out din playoff (presupunand ca Botosaniul nu se impiedica). Pare ca ii asteptam pe ceilalti pe linia de start in playoff si ne menajam fortele.
    Dar etapa urmatoare, meciul din Banie, este fix intre jocurile cu Sevilla, deci, nu vom fi la maximum de resurse.

    Apreciază

  22. La echipa asta la antrenamente se da numai o singura indicatie? Sa se arunce totul in fata fara cap, fara o visiune clara? La orice jucator cand ajunge mingea, n-are in cap altceva, decat sa degajeze ca prostul. Pai ce functie are atunci antrenorul, ca de alergat poate sa invete si de la un prof de gimnastica?

    Apreciat de 1 persoană

    • Cam asta făcea Sunda la promovare… Arunca mingea ca câștigăm min 35m…din păcate ăștia suntem. Dacă echipa era decimata sau fără bani exista o scuza. Când ai de 2 ani aproape tot ce vrei și dubluri sau chiar mai mult pe fiecare post, nu prea mai exista scuze.

      Apreciază

      • Sau il ai pe mike cestor, un dispecer de supraftză mare (peste 35m ) si bagi bubuitori si dispeceri „de formă ” de …au nume ! dar nu-i bai, mai avem slănină stampilată-n pod ! după cum a postat domn ‘ ministrator.

        Să avem noi posesie 37 procente cu sevilla,( normal ) cu mik cestor administrator pe teren , impletim papură si le administrăm piticilor- vegetale !

        Apreciază

  23. n-as prea crede ca a fost amicitie. nu vad cum ar ajuta viitorul. numai botosaniul sa se faulteze singur. mai sunt si jocuri slabe, astia suntem, deocamdata rezultatele sunt peste asteptari. sponsorul a fost o fumigena? hai CFR!!!

    Apreciază

      • Citesc cu interes postările lui Takács István dar în ultima ,,demonstrația” și ,,concluzia” sunt în dezechilibru. Problema U21 în Liga 1-în fotbalul românesc e complexă, implicând numeroși factori (starea de fapt, mentalități dâmbovițene ce nu (se mai) țin nici de Asia nici de Europa, interese multiple, profesionalismul și viziunea decidenților ș.a.). Baiul în postarea lui Takács István nu e că a tras o concluzie ori alta dintr-o ecuație unilateral simplificată ci că abordează en-passant (minimalizează de fapt) un subiect care oglindește incapacitatea ,,tovarășilor” de a redresa fotbalul românesc, problemele suplimentare generate de dezacordul dintre un scop declarat și metoda găselnițită.

        Apreciază

  24. Pe langa depresivii de serviciu mai apar la momente decisive cativa cu soparlitza-n brate.
    Cand dai verdicte despre moralitatea unei persoane ca DP,trebuie sa vi si cu argumente plauzibile,nu cu frustrari de rezultat.Ori acest egal in niciun caz nu le asigura celor de la Viitorul vreo perspectiva palpabila pentru play off,ci doar sanse ca
    Gazul si Botosaniul sa se incurce in cele 2 partide ramase.Deci egalul ii lasa la mana rezultatelor celorlalte competitoare.
    Este evident ca perspectiva dublei cu Sevilla influenteaza starea de spirit si pregatirea jocurilor.Eu cred ca DP urmareste in primul rand prima mansa cu Sevilla de la Cluj.Apoi in functie de rezultat va pregati returul si jocul cu prazarii.O data cu intrarea-n play off tot focusul va fi pe campionat,evident obiectivul principal al echipei.Degeaba ne amagim cu 6 sau 8 pct in fata,dupa injumatatire se fac 3 si apoi la o infrangere in partida directa esti sub ei.Iar la cum sunt arbitrati prazarii cred ca vor fi discutii mari legate de arbitraj.
    Doar luand dubla Gazul-Craiova,in tur 3-2(prazarii) a fost un ofsaid la un gol la olteni si-un penalty nedat pentru Medias.Apoi in retur cu 3-1 pentru prazari,golul de 2-1 dat dintr-un fault mare nesanctionat de omniprezentul Avram.Etapa asta la Iasi au avut iarasi penalty vazut la lupa………..cred ca prazarii sunt impinsi pe fata de arbitraj.
    La cum au jucat oitzele in seara asta,nu termina campionatul pe 3.

    Apreciază

  25. Un ochi plânge altul râde, după duminica. Blo- to-sani in play offs. Di-na-mo bate FCSB! Mare păcat pt noi că nu-i invers. Anul asta daca nici Viitorul nu intra in play offs va fi cel mai greu sa luăm titlul, dintre ultimele sezoane. Am avut de luptat cu succes in Europa și mai avem. In toate meciurile in care am pierdut(4) in campionat nu am avut mai mult de 4 titulari. Dar Gigi FC nu are cine să-l încurce in playoffs. Poate Craiova!? Eu cred că dacă scoatem cel puțin un egal cu Sevilla acasă vom merge cu moralul ridicat la olteni și nu vom pierde.

    Apreciază

    • La cum au jucat pana acum ii bat si Botosani-ul , eu de asta imi fac griji ci de faptul ca in atac suntem slabi in 2020. Am dat un singur gol in 3 meciuri si acela nu a venit dupa o faza construita la atrenmante(Cred). Daca ne bazam pe penalty-urile neacordate e destul de nasol. Oricum campionatul e sub orice critica.

      Apreciază

    • Mda, erau mulți convinși că Becali va bate tot în februarie. Am mai citit că alde Moruțan va fi transferat la peste 5 milioane, și că îl vom ava sponsor o firmă din grupul Tesla. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  26. Aşa cum era de aşteptat, notele acordate după egalul cu dobrogenii n-au fost „exagerat” de mari… 🙂 DP a luat „decât” 4.9, echipa ceva mai mult (5.8). Individual, Arla, Boli şi Vinicius au 6.6, Camora şi Deac 6.3 şi aşa mai departe. În subsol găsim 3 note sub 5 (Omrani şi Joca cu 4.8, Costache cu 4.7). PM, gol să iasă…joi, cu Sevilla! HAI CFR!!!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.