Vrem victoria la un scor-fluviu [CFR Cluj – Concordia Chiajna 1-0]


Sâmbătă, 4 august 2018, ora 21.00, în cadrul etapei a 3-a din Liga 1 Betano, Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”: CFR Cluj – Concordia Chiajna.

„- Hai să stăm pe o bancă şi să urâm pe toată lumea.”

Este o replică dintr-o carte care a avut parte de o ecranizare celebră în 1969, titlul cărţii/filmului pomenind de o faptă abominabilă la adresa unor cai, ori elefanţi, naiba mai ştie. Mă ia cu groază citind pe  mai toate site-urile frânare, ca să nu mai amintesc de un editorial apărut ieri pe fanatik.ro, cum unii dintre jucătorii noştri, ridicaţi în slăvi până mai ieri, sunt catalogaţi acum drept elefanţi, expiraţi sau mai ştiu eu cum. Da, unii jucători mai în vârstă traversează o perioadă mai puţin fericită, dar e şi cazul unora dintre „mânji” şi „armăsari”. Hai să urâm pe cine vreţi voi, dar nici într-un caz pe „elefanţii”, „armăsarii” şi „mânjii” noştri. Au nevoie de încurajări, nu de reproşuri, este singura cale prin care echipa poate fi repusă pe şine.

Jucătorii noştri vor avea parte de o călătorie, dus, de minim 9 ore cu avionul (cât n-ar fi făcut până la Felcsút, pe Pancho  Aréna, nici cu o Rata veche dacă baba avea doi coi la Malmö)  ca joi să poată striga prezent la apelul făcut de arbitru pe terenul (tăpşanul?, tarlaua?) lui Alashkert de la marginea Erevanului. Apoi, o altă călătorie, întors, de minim 9 ore cu avionul (cât n-ar fi făcut de la Felcsút până acasă nici cu trenul cursă de persoane dacă baba, Malmö etc) pentru un nou apel programat a fi făcut duminica viitoare pe stadionul tata lui Edi Iordănescu din Voluntari.

Nu văd cum să ţină în continuare figura cu echipa tip cu care ne-am obişnuit în ultimul timp, Tony va fi obligat să dea şanse de joc şi unor jucători pe care nu i-am văzut încă ori au evoluat mai puţin în acest debut de sezon.  Din păcate, bietul Cipri a ieşit din schemă (îi urez însănătoşire grabnică!), va lipsi în ambele partide.

[„Astăzi, mijlocaşul ardelenilor a făcut un RMN, iar la prima vedere pare o leziune a ligamentului colateral extern. Deac va efectua mâine câteva investigaţii suplimentare, dar aproape sigur nu va fi nevoie de o intervenţie chirurgicală, asfel că jucătorul va fi apt mult mai repede.” – cjsport]

Totuşi, cum va sorta Tony jucătorii ca să împace şi capra în Armenia şi să intre şi varza în poarta lui Caparco?

Arla? Nu înţeleg de ce este făcut groparul echipei. Da, a gafat de 1,5 ori cu Botoşaniul şi  cu suedezii în Gruia, dar am văzut şi alte gafe şi mai şi la case mai mari. În rest, nu cred că i se poate imputa ceva de la sosirea lui la CFR. Trebuie să fie în teren şi mâine, şi joi.

Manea? E tinerel, poate duce ambele partide, dar şi Peteleu poate fi o soluţie, ori cu Chiajna, ori cu armenii. Nu suntem constrânşi să jucăm cu Manea, regula lui U21 nu se aplică în partide de cupă europeană pentru că nu sunt organizate de Burleanu, iar în campionat, şi din cauza accidentării lui Deac, poate fi utilizat Mailat ori Costache.

Vinicius? Până ce se va rezolva transferul unui fundaş central, trebuie s-o facă pe tinerelul, n-are cum fi menajat.

Muri? L-aş ţine pentru partida cu Alashkert, îmi pare o variantă mai sigură decât Lang, un jucător de picior drept, despre care nu ştim ce poate la momentul actual. Poate ar fi cazul să-l încercăm acum, pe teren propriu, împotriva unei adversare mai puţin valoroase.

Camora? După port, pare mai tinerel şi decât Manea, cred că-i singurul nostru jucător care ar putea duce zilnic câte un meci oficial de 90+4 minute.

Culio? Cum să-l scoţi din unşpele de start de mâine chit că n-a prea fost în apele lui în ultimele partide? Mai ales că nu va face deplasarea în Armenia. Ştie jocul mai bine decât oricare altul din lot, ştie să dicteze cursul jocului, are personalitate, are determinare, pun pariu că va fi jucătorul meciului.

Hoban? Hm! Mâine sigur nu l-aş juca, ori Males, ori Bordeianu, dar Ovi nu poate lipsi cu Alashkert tocmai datorită absenţei lui Culio. Este un meci în deplasare în cupele europene, se impune folosirea unui mijlocaş  rutinat, unul care ştie să citească jocul.

Djokovic? L-aş folosi şi mâine, şi joi, mulţi îl contestă în această perioadă, dar eu zic că dă echilibru echipei.

Omrani? De acord cu Albusibiu, are nevoie de mai multă odihnă decât oricare „elefant”. Un meci titular, trei nu. Pe de altă parte, îmi pare tipul de jucător care joacă foarte bine când echipa joacă bine şi foarte prost când echipa joacă prost.

Ţucudean? Ce altă soluţie avem decât Ţucu titular? Omrani. 🙂 O repriză unul, ailaltă celălalt. În ambele partide. Treaba lui Tony pe cine va pune vârf retras dacă vrea neapărat să joace cu doi atacanţi. Poate pe Djoko ori Vinicius. 🙂 De Luca nu are cum juca mâine, s-a ales cu o entorsă la gleznă, dar, din fericire, nu este exclus să fie în lot la meciul din Europa League.  Nu cunoaştem ce-i cu Tambe, n-a fost până acum nici pe banca de rezerve.

Mailat? Poate duce ambele partide. Dacă nu, să-l ţinem pentru joi, iar mâine intră Păun.

În concluzie:

CFR Cluj: Arlauskis – Peteleu, Vinicius, Lang, Camora – Males – Ioniţă, Culio, Djokovic, Mailat – Omrani.

 Rezerve: Vâtcă, Manea, A. Mureşan, Bordeianu, Păun, Costache, Ţucudean.
Concordia Chiajna: Caparco - G. Matei, Leca, A. Marc, D. Panait - Prepeliță - P. Ivanovici, Gorobsov, R. Deaconu, Grădinaru - Guessan

Rezerve: A. Costache, Măzărache, Balgiu, Bărboianu, Albu, Cristescu, Fota

Antrenor: Ionuț Badea

Ilfovenii l-au legitimat ieri pe fostul portar al Gazului, Greab, ar fi parfum dacă ar şi debuta mâine la Concordia. Nu că l-aş şti de slab ori bun, dar mă enervează teribil acest Caparco. Dacă ar fi să facă cineva competent un top 3 al evoluţiilor foarte bune din toată cariera macaronarului, cred că toate cele 3 partide ar fi contra CFR-ului.

Brigada de arbitri: Andrei Antonie – central, Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe – asistenţi, Iulian Călin – rezervă.

Iar Şovre? Ne-a ars şi cu Botoşaniul, putea semnaliza şi el ceva la Fülöp, un henţ, un fault, un ofsaid, că a înjurat omul în timp ce şuta în minge, dar s-a făcut că plouă 🙂

HAI CFR!!!

69 de comentarii

  1. Daca nici maine,atunci cand? E timpul sa legam cateva victorii sa prinda avant si jucatorii. Indiferent cine joaca maine, meciul trebuie castigat. De aia sunt jucatori la CFR,campioana Romaniei!
    Nu exista scuze!

    Apreciază

  2. @caneto, cand ni-l dati pe Costache inapoi, gratis? Asteptati numa sa-l vanda Negoita pe Sorescu, asa cum l-a vandut pe Nascimento, este? Nu cred sa se intample chiar in mercato-ul asta, da’ pana’n iarna se petrece „explozia’, apoi vanzarea, apoi Costache viszlát si torna, torna, fratre!

    Apreciază

    • Nu cred că-l pupaţi! 🙂 Ai citit ce-o scos din nou din joben Burleanu: doi jucători U21 în echipa de start din sezonul următor. Manea şi Mailat vor ieşi din schemă, Costache va rămâne singurul eligibil în sezonul următor. Bine, îl mai avem pe Dodoi (împrumutat la Sepsi), dar nu cred că CFR îşi permite să ocupe postul de vârf cu el, tot unul experimentat va fi alesul. Nu cunosc situaţia lui Yasin Hamed, cred totuşi că e posibil să se întoarcă şi el. Apoi, avem nişte puşti talentaţi la echipa a doua (Pîrv, Petrilă, Dat, Milandru), dar, practic, momentan, Costache nu are concurenţă pentru la anul. Un U21 trebuie să fie pe teren pe întreaga durată a meciului, iar al doilea poate fi schimbat cu un ”bătrân” în min 1 şi 27 sec. Mi-aduce aminte de meciurile din Divizia C de-acum 40 de ani, când era regula cu junior în echipa de start, care nu putea fi schimbat decât cu un alt junior, dar nu era obligatoriu ca al doilea să termine partida. Erau permise două schimbări în total, nu 3 ca acum, aşa că 90% din echipe îşi epuizau cele două schimbări până în min 2-3 al meciului. 🙂 kiruj ştie mai bine. 🙂

      Apreciază

      • Da, am citit, o regula care dubleaza prostia cu impunerea unor jucatori pe criterii de varsta, nu de valoare. In locul unui campionat de tineret bine organizat + niste impuneri serioase privind CCJ-urile si Academiile de juniori ale cluburilor de (macar) Liga 1, se vine cu impostura asta in echipele de seniori ale cluburilor private. Cat despre Valentin Costache, lasa sezonul viitor, cred ca va cere el sa plece mai repede decat sa frece banca si scaunele tribunelor voastre. Iar daca nu se schimba mai des primul 11 al lui Tony, cred ca il pupam de bun revenit pana sa discutati voi pe tribunacfr strategia sezonului urmator. Mark my words!

        Apreciază

  3. Cu siguranta maine vom vedea si ceva noutati, nu stiu daca fix pe cei pe care-i vede Caneto, dar vor fi.
    M-as bucura daca ar aparea vreo 5-6 noutati care sa fie alternative credibile la ceea ce am avut pana acum.
    In legatura cu veteranii nostrii, este adevarat ca au fost storsi de DP, poate ca au ajuns la un nivel de uzura fizica si mentala care-i face irascibili si fara prospetime, dar nu inseamna ca ei si-au pierdut valoarea.
    Pe Deac, Culio sau Hoban nu trebuie sa-i pensionam brusc, pentru ca ei mai pot sa ne ajute mult, trebuie utilizati ponderat si cu multa inteligenta, alternativ cu baietii mai tineri, care sa prinda incredere si sa invete din experienta lor.
    Sa nu cadem dintr-o extrema in alta si dupa ce i-am ridicat in slavi anul trecut, acum sa dam cu ei de pamant, pentru ca inca mai avem nevoie de ei si de experienta lor, dar sa nu uitam nici de nevoia stringenta de a-i baga in forma si pe cei tineri pentru ca avem nevoie si de viteza si de dorinta lor de afirmare.
    Ca peste tot, echilibrul este cel mai bun.

    Apreciat de 2 persoane

  4. Referindu-ne strict la ultimele doua jocuri,-nu la intreaga evolutie a sa-de ACASA,Arla,prin gafele sale impardonabile,pe fondul unui exces de autoritate,necontrolat si nesigur in interventii,a unui joc temperamental si a unei nervozitati excesive,manifestate mai ales dupa plecarea lui DP.,prin golurile de gaga primite,a INGROPAT echipa;UNII asa zisi suporteri din vale,de fapt huliganii care au vandalizat tribunele si toletele din Gruia,au batut reporteri,prin min.77 al partidei de azi,de la Tg.Mures au gasit de cuviinta sa mai faca,inca odata,dovada inaltei lor culturi si de educatie cetateneasca si au gasit de cuviinta sa scandeze trivialitati la adresa CFR-lui:”m_ _e CFR”!,repetat;mare frustrare la acei handicapati!;nu e de mirare sa fie frustrati!, in timp ce ei se chinuiesc sa joace pe tapsanele de prin ligile inferioare,CFR-ul castiga Cupe si Campionate!

    Apreciază

  5. Ma bulverseaza un pic miscarile si povestile cu posibila venire a lui Gica Popescu la CFR.
    Venirea lui Trica este mai usor de inteles si de ingurcitat, chiar dupa gestul cu tricoul, dar GP cu ce ne-ar putea ajuta?
    Ar schimba imaginea in media de pe malurile Dambovitei?
    Posibil, dar nu stiu cum am ramane cu echilibrul din sanul clubului si la urma urmei, nu imaginea din presa joaca pe teren.
    GP se pretinde un bun manager, dar rezultatele de dupa punerea ghetelor in cui, nu-l prea sustin.
    Vad ca inca sunt framantari importante la nivel de conducere si asta nu este un lucru bun.
    Avem nevoie de o strategie clara, de o politica coerenta si de stabilitate, la nivel de conducere.

    Apreciat de 1 persoană

  6. „Hai să stăm pe o bancă şi să urâm pe toată lumea” e din „Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?”, adaptat după romanul lui Horace Mc Coy, în regia lui Sydney Pollack. Nu eu sunt atât de deştept, goagăl le ştie pe toate (dacă ştii ce să cauți :D)

    Apreciază

  7. Ah şi am uitat să mai adug că ai încurcat filmul ăsta cu Bless the beasts and the children, presupun. Ăla era cu bizoni :-). btw: îți mai aduce aminte de melodia lui Carenter cu titlu omonim? Superbă piesă!

    Apreciază

  8. Am finalizat ”prelucrarea” notelor date după meciul retur de la Malmö, am primit evaluări de la 17 tribuniști. Echipa a primit 5,3, Toni doar 4.9 (interesant, că în tur, după înfrângere, Edy a primit 5.8…). Mailat e la maxim (6.9), Culio la minim (3.7). Tabelașul a fost reactualizat, îl puteți deschide la ”link01”, după ce intrați în ”sondajele lui kiruj”. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Mie mi se par note normale, chiar si pentru antrenori.
      Daca Edy a mizat pe o formula care s-a dovedit falimentara, are ca scuza faptul ca a fost primul meci si nu i-a simtit foarte bine pe adversari, dar la Tony, asta nu se pune, folosind aceeasi echipa care si-a aratat limitele doar cu o saptamana inainte.
      Ii lucru greu sa fi antrenor mare.
      Cunostintele tehnico-tactice, chiar daca sunt la un nivel foarte ridicat, nu sunt suficiente pentru un antrenor ca sa poata injgheba o echipa competitiva.
      Cred ca un antrenor trebuie sa aiba si un talent deosebit in a intelege fiecare personalitate a jucatorilor sai, sa inteleaga momentele prin care trec acestia, sa lase la o parte orgoliile personale si sa creeze o atmosfera de competitivitate justa, sa nu lase posibilitatea ca jucatorii sa acumuleze frustrari etc,
      Mai trebuie sa conlucreze foarte bine cu cei din conducere in ceea ce priveste caracterul moral al jucatorilor pentru a nu da posibilitatea ca „un mar stricat sa strice tot cosul”.
      Ce vreau sa zic este ca, un antrenor trebuie sa fie cu multa personalitate dar totusi umil, sa pastreze distanta fata de jucatori dar sa fie simtit ca fiind aproape, sa fie respectat de jucatori atat pentru comportamentul si tinuta lui morala cat si pentru cunostintele tehnico-tactice.
      Un asemenea antrenor trebuie gasit la club si tinut ani de zile si sunt sigur ca nu vor mai fi atatea transferuri esuate si bani risipiti pe transferuri care nu dau satisfactie din nepotrivire de caracter, prostie si orgolii personale.

      Apreciază

  9. Conceicao a schimbat asezarea celor trei mijlocasi centrali. Nu mai e Hoban singur in fata fundasilor ci e inchizator dreapta, alaturi de el pe stanga e Culio, inchizator stanga, cu sarcini in plus la constructie. Iar in fata lor e Djokovic, la sustinerea atacantului, in spatele lui. Puteti vedea pe inregistrarea meciului de la Malmo, de pe youtube.

    Apreciază

    • Așa este, am fost și eu surprins. I-a și ieșit un pic, mai ales cu Djoko. Practic s-a jucat un 4-2-3-1 atipic (cu Djoko ”coordonator”). HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Da. Si Culio initiatorul atacurilor, venind la primire spre fundasii centrali, fiind marcat indeaproape de un mijlocas central suedez in permanenta la aceste veniri la primire. Iar Djoko urca permanent la pressing in urma atacantului.

        Apreciază

  10. Foarte corect,Pirule!;un antrenor pe langa toate aceste f.necesare calitati trebuie sa fie si un f.bun psiho-PEDAGOG;sa aiba inteligenta,rabdare,calm sa urmareasca indeaproape jucatorii si sa stea de vorba separat cu fiecare in parte,sa le cunoasca toate obiceiurile,hobiurile,poftele si defectele si sa stie cum sa le inlature,sau sa le puna in valoare fiecaruia calitatile si aptitudinile;sa fie exigent,dar drept,cu personalitate si echilibru,un exemplu de motralitate si conduita!;oare unde putem gasi un asemenea antrenor,care sa fie si dedicat muncii si devotat clubului nostru,CFR?; M.Lucescu nu este un f.mare tehnician,un nemaipomenit strateg,dar are dezvoltate aceste ultimele calitati,care le compenseaza pe celelalte;spre ex.:a scos jucatori f. buni dintr-o”haimana”Lupu,dintr-un indisciplinat,Raducioiu,un nesupus Dragnea,etc.;si mie mi se pare ca media notelor reflecta corect prestatia jucatorilor,a echipei in ansamblu si al A1.

    Apreciază

  11. Don Silica,”Bine`cuvantati animalele si copii”,dar si pe CFR si ai sai suporteri!;cat despre presupusa venire la CFR a”puscariasului”Gica Popescu,mare pretin cu mafiotii Becalihoti,este din start o varianta perdanta,neonoranta si care nu ar avea efectul scontat,de-a limpezii apele,ba dimpotriva,le-ar tulbura si mai tare,precum a facut-o si DP cu ai sai apropiati;atata timp cat AP.va mai conduce din umbra, IM.& RZ. vor ramane de neclintit pt. ca sunt preferatii(“informatorii”)acestuia;GP.pare mai mult un bun teoretician si filozof in ale conducerii unui SC(SRL),decat un bun practician,chiar s-a dovedit a fi un prost manager;toate proiectele sale au dat chix,pe banda rulanta,au fost un esec total;sa ramana la Ministerul Sportului si sa finalizeze construirea celor 3-4 stadioane,promise,din capitala,pt. Euro-`20;apoi,odata sosit la noi si-ar lua numai injuraturi,in primul rand de la valeni s-apoi s-ar rupe”lantul de iubire”cu “motul”I.O.Sabau;sa nu uitam ca de-a lungul timpului a aruncat destule sageti otravite impotriva CFR-lui,mai ales sustinand-de altfel,de inteles- Craiova;cred ca este doar o petarda lansata de slugile ciobanului-penal,pt.cresterea rating-lui si a mai turna gaz pe foc in tabara noastra,cam buimaca in ultima vreme.(ca amar le mai place,sudistilor!)

    Apreciază

  12. Obligativitatea folosirii a doi ”juniori”sub 21 de ani(CFR-ul are in propria pepiniera asemenea talente),incepand din campionatul urmator,nu mi se pare o asa mare tampenie,ba dimpotriva,ar constitui o rampa de lansare si o emulatie crescanda,ar garanta intr-un fel o perspectiva,pt.juniori;atata timp cat majoritatea echipelor din L.1 isi finanteaza echipele cu banii veniti doar din televizari,pare a fi un lucru mult mai eficient si de viitor,o asemenea initiativa,decat sa se cheltuiasca “aiurea”,pe un”elefant”din ligile inferioare venit din Franta,Spania,sau de prin Africa;cat despre infiintarea pe langa echipele din primul esalon a unor echipe tampon,de Tineret-Rezerve ar fi un lucru extraordinar de benefic,dar imposibil de sustinut financiar!;deocamdata,este o himera!

    Apreciază

  13. Racheta, Gica Popescu a avut deja oferta de la clubul nostru, la iesirea din insolventa, dar din fericire pentru mine, a refuzat. Inca nu era nici DP, nici Copil si nici Mara la Cfr. Practic initiatorul ofertei a fost Nelutu Varga dupa cum se pare. El e cu deciziile finale si acum. Sper sa ne refuze si acum si pururea.

    Apreciază

  14. Diferenta a facut-o portarul suedez, care a aparat sutul pe care scria gol al lui Tucudean din prelungirile primei reprize. Fata de Arla, care a gafat la golul din Gruia (se mai intampla, cu terenul si mingea uda cum a fost in Gruia, „groapa” sapata pentru portarul advers prin udarea terenului chiar inainte de inceperea meciului, groapa in care am cazut noi, cum e si in proverb).

    Apreciază

  15. cel mai mare dusman al nostru in sezonul actual sint deplasarile lungi, echipa a venit din Polonia ,deja dupa al doilea cantonament, a doua zi s-a plecat la Craiova, dupa meci normal au urmat felicitarile si sarbatoriile, apoi meciul cu moldovenii,care au scapat de la un dezastru numai printr-o minune si un mare ghinion al nostru , vine Malmo si in loc de un 0-0 pregatit luam un gol . Deplasare foarte lunga la dunare ,iar ghinion, puteam juca undeva mai aproape nu chiar la Calarasi, se scapa din nou victoria, si urmeaza alta deplasare lunga la Malmo, miercuri se pierde prin avion si aeroporturi, azi se joaca din nou ,noroc ca jucam la Cluj,urmeaza deplasarea de 9 ore la Erevan si apoi inca 49km pina la Arashkert, parca asa se scrie, deacolo trebuie sa te si intorci, deci nu e vorba de stoarcerea echipei ,pur si simplu programul este infernal ,sint jucatori care iti joaca zilnic doua meciuri dar urasc deplasarile, sint jucatori la care intervine frica de avion, pe vremea noastra mergeam mai rar cu avionul dar aveam trei jucatori care mergeau cu masina lui Dr Radulescu fiindca nu le era frica de avion ,deci singura solutie este rotirea jucatorilor, campionatul nu prea conteaza in acest moment deci trebuie incercati cei noi veniti ,mai ales in campionat

    Apreciat de 1 persoană

  16. scuze ,am gresit ,joi s-a pierdut pe drumuri ,deci vineri relaxare ,masaj si azi din nou meci , cam greu

    Apreciază

  17. alta greseala ,deacuma trebuie sa le recitesc postarile inainte de trimitere, deci le era frica de avion,

    Apreciază

    • Cel mai bun remediu pentru avion, un Emetostop inghitit cu o jumatate de ora inainte de decolare. Dupa aia, poti sa zbori si doua zile, nu ti-e rau.

      Apreciază

        • Am băut şi eu înaintea primului meu zbor patru deţuri de vodcă şi a funcţionat brici. Pe de altă parte, îmi spunea unul înainte de a merge la barul aeroportului că n-are de ce să-mi fie frică, nu s-a întâmplat încă în istoria zborurilor ca un avion să rămână în aer. 🙂

          Apreciază

      • scuze pt greseli ,azi am terminat slujba mai repede,si vecinii ma asteptau cu ciorba de peste si saramura de crap , este post asa ca am trecut pe peste,,apoi am dat cep la un butoi de 50 de roze, am vrut sa spun ca nu este vorba de greata la avion,si in trecut era emetiral,dar este vorba pur si simplu de frica de avion ,de inaltime , eu am vazut atacuri de panica ,asa din senin in avion , fara nici un simptom inainte,,asa din senin,

        Apreciază

        • Da, e adevarat. Panica e componenta principala. Dar sunt si oameni care vomita in avion (sau au o stare apropiata de voma). Pentru ei solutia perfecta e emetostop (in trecut emetiral, bine zici).

          Apreciază

  18. Regula cu doi jucatoru under 21 in primul 11 este o aberatie totala, tipic romaneasca. Din orice unghi se analizeaza regula aceasta continua sa fie doar o cretinatate, incepand cu „promovarea” jucatorilor. Instituind astfel de reguli nu PROMOVEZI nimic, doar obilgi. Jucatorii sub 21 de ani o sa stie ca au postul de titular asigurat indiferent cat de rahat joaca pentru ca asa-i legea. Ca atare se vor motiva fix cat atat de mult cat au nevoie ca sa intre in primul 11, adica deloc.

    Dovada? De 3 ani de cand a fost introdusa aceasta regula nationala noastra n-a facut nimic decat sa bata pasul pe loc. Tinerii promovati nu au fost peste cei dinainte si, in ciuda faptului ca 14 echipe sunt fortate sa bage un jucator under 21 in teren, tot nu avem tinere sperante care sa confirme.

    Ce s-a intamplat in schimb, dupa cum era de asteptat, e ca tot felul de samsari au ajuns sa ceara sume fabuloase pentru jucatori mediocrii datorita regulii under 21. Cred ca asta a fost, de altfel, si scopul acestei reguli tembele. Pe cea’ partea, performantele noastre in Europa au scazut, echipele sunt fortate sa tina jucatori de 21 de ani si sa-i joace titulari deci au mai putine „locuri” in lot pentru rezervele lor. Nu in ultimul rand bineinteles ca tot WCSB, Viitorul si cine mai e bastan cu FRF-ul sunt avantajati de regula under 21. Avem deci, cocktail-ul perfect romanesc pentru rahat pe bat.

    Din pacate cam asta este Romania, dragoste si comunism cu forta. Sigur, se putea implementa si la noi regula din Premier League de a obliga echipele sa aiba 8 jucatori englezi in lotul de 25, dar de ce am face asta? Doar a functionat la altii, si noi nu stim sa copiem nimic bun! Garantandu-i unui jucator, sau oricarui om, CEVA fara ca el sa MUNCEASCA pentru acel ceva este o practica pur comunista care s-a dovedit a fi de mare „succes” in trecut.

    Apreciat de 1 persoană

    • apex cu toata stima, partea a doua este interesanta a hotaririi Frf, adica infiintarea echipelor tineret -rezerva , nu stiu daca in capitalismul de la noi o sa functioneze, dar in socialism era un lucru normal si era o pepiniera permanenta pentru echipe si o rampa de lansare pentru foarte multi tineri talentati

      Apreciază

      • Attila, eu nu am văzut nicio referire a hotărârii FRF la înfiinţarea echipelor de tineret-rezerve, ci „Din sezonul 2019/20, cluburile de Liga 1 vor trebui să aibă și o echipă de juniori U16”.

        Apreciază

        • Caneto, eu nu am citit comunicatul Frf, dar din postarri anterioare asta am inteles, sigur este asa cum spui tu, imi cer scuze ,pacat era un lucru bun

          Apreciază

  19. Dennis Bergkampf daca bine imi aduc aminte refuza sa se deplaseze cu avionul. Mergea cu masina personala oricat de departe, iar unde nu era posibil (mare, ocean) statea pe dreapta pur si simplu.

    Apreciază

    • Mai era un norvegian, în anii 80 (era şi ceva „grof” al lor, parcă…), Lund îl chema. În preliminariile CM 1982 eram cu ei, cu Elveţia, Anglia şi Ungaria, iar tovarăşul Lund umbla la meciuri cu maşina, pornind -deseori- cu 3 zile mai devreme… 🙂 A fost tolerat că era şi golgeterul lor la vremea respectivă… 🙂 HAI CFR!!!

      Apreciază

  20. @Apex: Rezultatele încep sa apară. Vezi naționala Under 21. Și nu înțeleg de ce spui ca echipele au mai puține locuri în lot pentru rezerve. Jucătorii Under 21 sunt incluși pe lista B, lista pe care poți sa treci cati Under 21 vrei tu. Deci exista și concurenta și nu simte nimeni ca are locul de titular asigurat.

    Apreciază

    • O regulă tâmpită! Cum să garantezi locul cuiva în echipă pe motiv de vârstă? Uite, Păun a avut locul garantat în echipă acum 2 ani, a fost titular la naţionala U21, cine ce a avut de câştigat. Îmi place de el, mi-aş dori să aibă şi acum locul garantat pe teren. 🙂 Dacă tot se vrea promovarea tinerilor formaţi la nivel naţional, să dea o hotărâre că începând cu anul 2023 sau 2025 fiecare club din liga 1 trebuie să aibă 8 jucători eligibili U21 în lotul de 25, fără nicio listă B, fără loc garantat în echipa de start, ceva de genul cum a scris apex că se procedează cu jucătorii englezi în Anglia.

      Apreciază

  21. Nu se poate dovedi ca ‘realizarile’ nationalei U21 se datoreaza acestei reguli. Romania U21 a avut performante mai bune intr-o vreme cand regula nu exista. Jucatorii buni U21 se impun singuri, prin valoare, nu-i nevoie de o regula in acest sens, iar cei care se impun prin valoare sunt cei care vor ridica nivelul nationalei U21, nu cei bagati in teren pentru ca asa e regulamentul.

    Nu vad de ce cluburile din Liga 1 ar trebui fortate sa „califice” jucatori pentru nationala U21. De ce doar pentru U21? De ce nu si pentru U19, U17, U15? Niste criterii solide pentru nivelul academiilor de copii si juniori la nivel de (macar) Liga 1 + un campionat serios pentru tineret-rezerve, dublate de niste stimulente pentru asta pot insemna solutii bune. Interventia in alcatuirea primului 11 al FIECARUI club din Liga 1 mi se pare o prostie. Dubla acum. Si ridicola, primul jucator U21 putand fi schmbat in min. 2…

    Poti cere ca in lotul de 26 sa ai 8 jucatori nation home-grown, 4 club home-grown, poti aduce argumente pentru asa ceva, dar nu gasesc niciun argument pentru interventia federatiei asupra mediei de varsta a primului 11 al unei echipe.

    Apreciază

  22. Dinamo poate juca cu 5, 6 jucatori U21, nu asta e problema. BTW, de ce 2 si nu 5 U21 in teren? Ori facem nationala U21 ori ne jucam…

    Problema mea cu regula nu e problema echipei mele, Dinamo e probabil avantajata, dar mi se pare o prostie din principiu.

    Apreciază

    • Eu nu spun ca regula e buna sau rea. Dar hai sa vedem cum s-a ajuns aici. Scopul FRF e dezvoltarea fotbalului romanesc, nu bunăstarea clubului X sau Y. Ani de zile cluburile si-au bătut joc de capitolul din caietul de licențiere legat de copii și juniori. Selecție de 2 lei, antrenori plătiți cu 3 și trimiși sa antreneze pe maidane. Cluburile care se vaietă din cauza regulii Under 21 sunt fix cluburile care primesc exact ce au semănat. Cry me a river. Regula e aceeași peste tot. Ca unii sunt avantajați? Sunt avantajați pentru ca nu și-au bătut joc de centrele de copii și juniori.
      Oricum, ținând ca e o hotărâre a echipei lui Burleanu, nu poate sa fie decât o hotărâre bună. Ieri ii dădea unu’ limbi lui Burleanu și spunea ca e cel mai grozav președinte ever.

      Apreciază

  23. Mie regula de virsta mi se pare chiar prea Putin radicala pebtru realitatea fotbalului romanesc. Iar argumentul ca ai niste jucatori slabi, scumpi care u un loc garantat e gresit. Si asta tocmai din zona CFRului, un club care 10 ani la rind s-a bazat pe jucatori ieftini si buni din Portugalia, care insa au ajuns in Romania pentru ca erau tineri, buni, dar nu aveau loc in capionatul portughez pentru ca erau altii mai buni decit ei. Daca vor fi crescuti mai Multi jucatori si preturile vor scadea iar pentru calitate e responsabila fiecare echipa sa isi asigure asa ceva. E o masura corecta sa renunti la bisnitareala din atitudinea fotbalului romanesc. Asa ca intrebarea corecta este de ce jucatorii roani tineri au deficite majotre de tehnica, inelegere tactica si educatie. Si uitati-va cine ajunge antrenor la copii – in mod traditionali niste fosti jucatori fara capatii si fara o meserie calumea invatata, Multi dintre ei tinuti de mila de cluburi desi se stie ca sunt de fapt niste alcoolici sau dobitoci notorii Daca in fotbalul romaensc cluburile nu pot schimba calitatea oamenilor din zoan de copii si juniori prin initiativa proprie, vor fi obligati acum, desi rezultatele se vor vedea abia peste vreo 8-10 ani. Nu este un obiectiv nerealist sa produci si in Romania la nivelul prinei divizii niste fotbalisti locali la nivelul tuturor rebuturilor de Pein Liga a2 a portugheza sau la nivel de Liga a 3a italiana.

    Apreciază

  24. @Vlad, din ce spui tu se intelege ca regula e o pedeapsa pentru cluburile care n-au investit serios la nivel de copii si juniori. Poate, habar n-am. Nu mi se pare justa aceasta pedeapsa si nici utila pentru… fotb. rom. Daca cineva si-a batut joc, cum spui, de criteriile de licentiere la copii si juniori, probabil ar trebui sa se lucreze la asta – reguli si impuneri pentru echipele de L1 in zona de copii si juniori. Academii pe modelul Hagi, dracu stie.

    Nu-i o polemica intre mine si tine, e o polemica pe tema asta. Regula e gandita prost, superficial, opinia mea. Fara rezultat vizibil, masurabil. Arbitrar, ca orice reactie de tip „le impunem sa-i bage pe aia pe care ii putem selectiona. Au sau nu valoare, sa-i bage, it’s the rule”!! De ce 2 jucatori U21? De ce nu 5? 7? 10? De ce U21? De ce nu U23? U19? U11? Prin impuneri si limitari se largeste doar artificial aria de selectie. Valorea nu creste, creste numarul de „juniori cu meciuri la L1” – un L1 din ce in ce mai slab ca nivel, si din cauza unei astfel de ‘strategii’. O dezvoltare durabila, structurala, a fotb. rom. incepe de la conditii de infrastructura si investitie in centre serioase de copii si juniori. E de discutat cum motivezi asta ca Federatie, conditii de licentiere sau altceva, da’ regula lu’ peste nu are, oricat incerc sa gasesc, niciun avantaj semnificativ.

    yours truly,

    Apreciază

  25. @Vlad – Regula under 21 nu a imbunatatit cu nimic rezultatele echipei noastre under 21. De fapt, intre 2016 si anul curent am jucat 13 meciuri dintre care au fost doar 5 victorii. Prin comparatie, in 2015 am jucat 8 meciuri dintre care 4 victorii. Nu stiu sa exist vreo alta tara in Europa care sa impuna o astfel de regula la nivel de prim 11 al primei divizii fotbalistice din tara respectiva.
    @Attila – Sincer nu am citit intreaga hotarare FRF, ci doar partea cu DOI jucatori under 21 in primul 11. Daca se infiinteaza aceste echipe e foarte bine, existenta lor e bine venita. Nu am nimic impotriva initativelor de creere a echipelor de tineret, doar impotriva regulilor tampite.

    Apreciază

    • Statisticile sunt irelevante. Dacă tu ai 2 milioane de euro iar eu nu am nimic, statistic suntem amândoi milionari. În 2015 am bătut Armenia și Liechtenstein. În 2017 am bătut Elveția și Tara Galilor. Plus un meci amical pierdut în deplasare cu Anglia. Dar un meci foarte bun. Un meci în urma căruia la BT Sport, Gary Lineker (e drept, un neica nimeni) lauda regula Under 21.

      Apreciază

      • Pai normal ca statisticile irelevante daca nu le folosesti corect. Nu se face statistica din 2 persoane. Cea mai buna perioada under 21, ca de altfel si a nationalei, a fost intre 2011 si 2014, cand aveam rezultate in Europa. De atunci tot in scadere suntem si regula asta n-o sa faca absolut nimic, doar o sa-i asigure unuia ca Paun sau Horj un loc garantat in primul 11.

        Apreciază

  26. Bravo, era deja timpul! Mă bucur că jocul a fost din nou ceva mai bun, decât în meciul precedent. S-o țină tot așa.
    Mailat clar cel mai bun, Ioniță cu semne de revenire, Omrani, Bordeianu și Peteleu ușor sub așteptări, însă sunt variante de înlocuire. Láng nimic deosebit astăzi, Tambe minute puține, mi s-a părut cu o viteză în minus, o fi în urmă un pic cu pregătirea fizică. Arlauskis, gol la singurul șut pe spațiul porții. Un portar și un fundaș măcar la nivelul lui Vincius ar fi necesari totuși. Cu cei doi croați la mijloc și Manea în locul lui Peteleu, ne apropiem de un 11 de start pe gustul meu. Hai, CFR!

    Apreciază

  27. Da, am jucat mai cu viata in acest meci.
    Sper ca si pe viitor acesti baieti tineri si talentati sa prinda meciuri si incet, incet sa intre intr-o forma foarte buna.
    Cred ca asta este solutia, un mix intre tinerete, talent, prospetime, pe de o parte si experienta si luciditate, pe de alta parte.
    Un pic ma ingrijoreaza forma lui Vinicius si prestatiile lui Arla.

    Apreciază

    • Si pe mine ma cam ingrijoreaza Vinicius sincer sa fiu. Si in meciul cu Malmo a gresit de mai multe ori, inclusiv la gol cel putin in aceasi masura ca si Arla.

      Apreciază

  28. Mi-a placut jocul echipei, felicitari Conceicao pentru acest joc. Felicit baietii, au jucat cu entuziasm, foarte bine in atac, cu unele sincope in faza de aparare ce au dus la primirea golului. La cate ocazii imense am avut, trebuia sa fie 5-1. Mai avem de lucrat la concentrare la finalizare, sa intre mai multe din ocazii in „ate”. Bravo Cfr!!!

    Apreciază

  29. Se pare ca avem lot valoros, pe care ne putem baza. Desi au intrat 5 jucatori noi titulari, Peteleu, Lang, Bordeianu, Ionita, Mailat, jocul de echipa nu a suferit, dimpotriva, a fost excelent pe faza de atac. Ma bucur ca a debutat si Tambe, ne putem baza se pare si pe el, desi in atac e mare aglomeratie pe 1 post.

    Apreciază

  30. Costache e un jucator foarte bun, sper sa primeasca si el sanse mai multe. A fost introdus foarte tarziu, la trecerea timpului, ca si Balde sezonul trecut.

    Apreciază

  31. 04.08.`18,orele 21.00;CFR-Concordia=2-1(0-0),Tucudean,Culio(p.);un scor mincinos!;victorie scontata,o descatusare benefica,suntem in crestere;dar,nu trebuie sa fim euforici pt. ca adversarul nu a contat in atac;golul lor a fost un cadou nesperat facut de Vinicius,care pare tot mai oboist,in tandem cu gafeurul,Arla;o victorie mai putin clara fata de nr.ocaziilor de gol;multe ratari!;spre final,asa cum ne-a cam obisnuit,nici de asta data,nu am fost scutiti de emotiile”cuvenite”, cauzate de lentoarea si greselile impardonabile ale celor 2 f.c.(mingea nu avea voie sa cada in careu,ar fi trebuit sa o degajeze fara probleme!)”sustinuti”cum altfel de un Arla total iesit din forma,gafeurul de serviciu;in acest mini campionat,am primit 3 goluri din 4 suturi pe poarta si acelea parabile!;ca si in meciul cu Malmo,mi-as fi dorit sa avem portarii adversarelor;am convingerea ca ne-am fi calificat mai departe in Ch,L.,iar in clasament eram pe primul loc,singuri;usor,usor sper sa scapam de tracul remizelor si al ratarilor,sa ne concentram la finalizare,mai ales ca prin schimbarea sistemului de joc,ne creeam suficiente situatii de-a inscrie;un succes de moral,de liniste si sperante; e greu sa castigi cand ratezi pe banda rulanta;centralul ne-a “furat”un penalty clar,la un fault in careu asupra lui Camora,azi,motorul echipei;lipsa de rutina si de experienta l-a privat pe Mailat,omul meciului,de-a inscrie;trebuie strunit,calitati are;a ratat exasperant,in alte conditii ne-ar putea costa scump aceste ratari;il asteptam cu alte realizari concretizate cu goluri;ar fi fost nedrept sa pierdem puncte si de asta data;Adam Lang,asa cum am mai remarcat este,din pacate,sub Muresan;multe ezitari,balbaieli,nesiguranta in transmiterea mingii,poate si lipsa jocurilor.a increderii si a nesincronizarii;poate mai creste;n-am inteles de ce toate cornerele au fost executate in careul de 6m,desi este o prada usoara pt. portari?!;in rest un meci datator de sperante;hai CFR!

    Apreciază

  32. Cfr.istul, am aceeași părere despre Costache. Omul merită mai multe șanse de-a arăta ce poate, cu atât mai mult că poate evolua și pe mai multe posturi.

    Apreciază

    • Eu cred ca o replica de aseară de la digi a fost cea mai corecta… „un scor echilibrat într-un joc total dezechilibrat’. Asta e adevărul…

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.