Întoarcerea lui Vodă Petrescu

Întors din exil, călare pe un cal alb-vișiniu, Vodă Petrescu și-a luat rapid tronul în primire. Ademenit de Sultanul șef, a sosit mai repede decât se așteptau târgoveții din tribună, boierii cârcotași și soția. Dar, cum domnița era deja prin vacanță, Dan s-a lăsat înduplecat de prima solie. Nici nu a fost greu, îl mâncau palmele, n-avea stare. După aproape un an de plictiseală sterilă la curtea asiatică, voievodului nostru îi era sete de spumele de aici, îi era dor să primească un galben cinstit și muncit, să-i înțeleagă cineva imprecațiile neaoșe și să fie îmbrățișat cu patimă de vornicul Pană. Iar Vodă DP nu s-a întors răzbunător, precum alte personaje istorice, ci foarte bine dispus, cu dor de halebardierii autohtoni și cavaleria grea a mercenarilor pe care i-a lăsat la Cluj. Și, mai ales, cu poftă de acțiune. Iar meciul de duminică l-a răsplătit din plin. 

CFR-Rapid 3-2 

Aproape că ajunsesem să privim CFR-ul lui Mutu cu o detașare soră cu lehamitea, cu ceva sâmburei de speranță într-un major deranjament de mațe. Pentru cine mai chibzuiește că am fost dur cu Briliantul, să urmărească în paralel cele două meciuri cu Rapid din Gruia. Diferența este atât de mare încât cu greu îți vine să crezi că pe teren au fost aproape aceeași jucători. Singura schimbare, Camora în locul lui Manea pe stânga și… atât. Rapidul a jucat bine și atunci, și acum. Iar partitura părea că se repetă. Gol (deviat) Damjan în minutul 9, în februarie, gol (deviat) Krasniqi în minutul 16, în mai. Doi ex-ceferiști ne băgau hoitul în casă încă de la început. Da, dar de data asta, de undeva din interior, din fundul curții creierului, o voce ne spunea că nu va fi la fel. Echipa jucase bine în ultimele două meciuri și nu putea să se facă de râs în fața lui Dan, iar Dan nu voia în ruptul capului să înceapă cu un eșec în Gruia. Și așa a fost, în alte 15 minute scorul era în favoarea noastră și spectacolul încălzise bine de tot tribunele. Băieții noștri munceau, transpirau și mai ales, urmau un plan. A fost o bătălie pe cinste, și chiar dacă pe final a fost epuizantă pentru suporteri, recompensa celor 3 puncte a fost dulce ca o piersică zemoasă tăvălită la soare. În sfârșit ne-am luat revanșa după meciul din februarie, după care mulți dintre noi n-am avut somn. O mare, babană diferență de atitudine, tupeu, creativitate, luptă. Sigur, meritele sunt împărțite. Nu i le dăm pe toate lui DP; Dican & Hoban au fost cei ce au început tratamentul și au cusut primele copci la echipă. Mai trebuie să mulțumim și suporterilor din Giulești că ne-au lăsat în pace și nu au ocupat zona oaspeților plus un sfert din Tribuna II. Și încă niște mulțumiri speciale pentru that guy, că ne-a lăsat în sărăcia noastră. 

CFRul pare încă destul de vulnerabil și visător. Se uită la adversari cum își încearcă șutul, lasă spații verzi mai multe ca-n Gheorgheni și nu se repliază destul de rapid în apărare. Din fericire, sunt lucruri pe care Dan știe să le ajusteze. Echipa trebuie să fie mai compactă, și să dubleze mai bine în defensivă. Iar apoi, CFR are azi (la ora publicării) cel mai bun atac din România. Ceea ce nu e puțin lucru pentru o echipă frământată de atâtea mâini sezonul ăsta și fără o haită de atacanți care să-și facă o aprigă concurență. Așadar, jos pălăria! pentru subevaluatul cuplul Otele-Birligea care ne-a ținut în priză mereu. Cu un binemeritat bonus de masă pentru prințul Philip al nostru, un fotbalist cum n-a avut CFR de multă vreme. Un jucător după care am tânjit, capabil să scoată din joc adversarii prin dribling, să creeze acțiuni, să centreze, să pornească faze din propriul teren și să finalizeze. Să ne amintim cum sezoane întregi am sperat să găsim un astfel de jucător. Cum nu vedeam o incursiune cu lunile. Cum am crezut că Krasniqi e alesul și cum mârâiam când trei sferturi dintre driblingurile lui erau ratate. Cum l-am mai plâns pe Petrila, singurul capabil să sprinteze cu mingea la picior… Ei bine, Otele a fost cel mai bun medicament și a făcut cât cei doi, actualmente rapidiști, la un loc. Nici nu mă uit la statistică, nu are rost. Plus că n-a făcut gripă, nici lumbago și nu are numărul lui Marijana în telefon.

fcfcsb-CFR

Pe final de sezon e greu de ținut în priză o echipă care nu și-a atins principalele obiective, campionat și cupă. Dar noroc cu întoarcerea prematură a lui Dan, care a curentat puțin lotul, a băgat niște wați în plus și cu siguranță mai mulți decibeli. Păi de la Mando încoace n-am mai văzut pe nimeni să se agite pe bancă și ăsta nu era deloc un semn bun. E un alt început acum pe final de play-off, iar cu această remaiere de spirit plus extra materiale combustibile putem să luptăm pentru medalia de argint. Dar trebuie să fim bine montați, chiar nervoși la București. Dacă o să ne lăsăm furați de peisajul valah, plin de ciute și cornute oacheșe, am muncit degeaba cu verii de la Depou. Parcă am uita cu totul sezonul ăsta bâlbâit, dacă am avea parte de niște finalizări fericite. 

Luptă (la baionetă) CFR!