Pasatorii, marcatorii şi CFR-ul


Deoarece ieri s-a pornit pe Tribună o discuţie interesantă despre numărul paselor de gol la unii şi la alţii, am zis că trag de mine un pic şi am revăzut (sic!) toate cele 65 goluri marcate (cu piciorul, cu capul, cu şoldul, cu piciorul adversarului etc.) din sezonul recent încheiat, în primul rând ca să identific FĂRĂ DREPT APEL (noţiunea vă este cunoscută…) jucătorii care au dat pasele de gol.

Am avut tot felul de cazuri, cel mai simplu fiind de evidențiat faza când Jakolis centrează şi Bud/Nouvier/etc. marchează… 🙂 Dar au fost destule alte situaţii când cel care dădea pasa de gol (în continuare denumit „PASATOR”) nu putea fi stabilit cu certitudine, sau ăla era chiar adversarul… 🙂

Din aceste considerente, propun să facem următoarele definiţii, valabile strict pentru acest articol (motivul fiind să nu pierdem pe drum niciun pasator al celor 65 goluri):

  1. „MARCATOR” = jucător ceferist care a atins ultima dată mingea înainte de gol;
  2. „PASATOR” = jucător ceferist (altul decât marcatorul) care a atins ultima dată mingea înainte ca MARCATORUL ceferist s-o bage în aţe… 🙂 Am făcut aceste precizări pentru că sunt nişte cazuri interesante, cum ar fi:
  • CFR-Voluntari (2-0, sezon regulat). La 1-0, Camora dă o minge la Păun în stânga, Adiţă se tot întoarce acolo până ce e secerat de un ţăran. Penalty executat tot de Păun, PASATOR fiind Camora.
  • CSU Craiova–CFR (0-1, sezon regulat). Bud şutează, apără portarul oltenilor, mingea respinsă este reluată în gol cu capul de Păun. PASATOR este Bud.
  • etc.                                                                                                                                                           Sunt convins că nu toată lumea este de acord cu definiţiile mele, dar asta e, dacă nu vă place, citiţi jesepeul… :). Bun, ăstea fiind zise, să vină statisticile:

A) Pasatori și marcatori pe meciuri și tipuri de competiție:

tabel1

B) Clasamentul pasatorilor, al marcatorilor şi un total „canadian”:

tabel2

UPDATE:   prezint şi o sinteză-clasament pe „cuplurile” (pasator – marcator) cele mai performante:

TABEL3

HAI CFR!!!

33 de comentarii

  1. kiruj, uitându-mă la cifrele lui Bruno, mai că-mi vine a crede că te-a mituit cu nişte pălincă de prune din Portugalia. 🙂

    Apreciază

    • Să știi că am cam rămas mască și eu, dar eu nu aveam niciodată o părere (foarte) proastă despre Bruno…Văzând aceste statistici (locul 3 la pasatori, în condițiile în care a jucat evident mai puțin ca titularii de drept), eu consider că merită păstrat și pentru la anul, chiar și ca o rezervă decentă. Mai ales dacă Mario pleacă…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Cum prind un pic de chef, o să mă uit şi eu la toate cele 65 de goluri ca să stabilesc pasatorii paselor care au precedat pasele de gol. Sper, astfel, să-l mai cobor pe Bruno în clasamentul canadian. Sper să nu mă trezesc cu el pe primul loc. 🙂

        Apreciază

  2. Multumim petru efort, Kiruj. Ma gandeam ca site-ul lpf nu contine jucatorii plecati in iarna (Rosu) sau mai repede (Voiculet) plus penaltyurile, respingerile portarilor, pasele de la adversar. Deci nu aveau cum sa iasa de acolo nici macar aproape de 66 de goluri

    Apreciază

  3. Sper să-l păstrăm pe Jakolis. Dacă într-un sezon în care m-a exasperat de zeci de mii de ori are cifre atât de bune, imaginați-vă cum ar arăta statisticile în sezonul 2016-17 dacă ar fi măcar cu 25% mai inspirat în judecarea fazelor.

    Apreciază

  4. Jakolis s-a scos pe final. Beleck cifre mult prea bune fata de indolenta si lentoarea sa. Vitor Bruno are uneori stiinta pasei, dar insuficient pentru a convinge. In cele 2 exemple: Paun e cu golul, cu assist nu e nimeni, asemeni si Bud cu golul (fara assist). Cam asa am observat eu regulile statistice. Ca le putem nuanta, nu ne opreste nimeni.

    Apreciază

    • Stabilirea pasatorilor este (era) o sarcină grea, crede-mă. La unele imagini m-am uitat de zeci de ori până ce am reușit să dau de urma PENULTIMULUI ceferist…:) Pe de altă parte în hochei metoda e veche ca pucul, să zic așa, acolo oricărui gol i se atașează un marcator și un pasator, indiferent ce și cum, cam conform definițiilor date de mine. Am jucat și hochei, știu cum e…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

  5. Statistica nu minte. Un jucator nu trebuie sa fie spectaculos pentru a fi eficient. Bruno si Lopes sunt favoritii estetilor de serviciu dar cifrele arata ca raportul calitate/pret este unul excelent – ambii sunt jucatori de liga a doua portugheza, la origine. In schimb cam la nivelul opus in cele 3 tabele de mai sus vedete authtone, gen Negrut, foarte sustinute in trecut pe motiv ca a crescut flatulind varza a la Cluj. Aia a mincat, cam aia e -cel mai corect sa isi caute o echipa mai usurica prin liga 2a si sa joace acolo onest urmatorii ani.

    Apreciat de 1 persoană

    • Păi, nu tu ai spus că eşti de acord cu Churchill şi că singurele statistici pe care le crezi sunt cele pe care le-ai falsificat tu singur? Iar acum vii să ne spui că statistica lui kiruj nu minte! 🙂 Pentru mine, Tiago Lopes este un jucător foarte spectaculos, poate cel mai spectaculos din tot lotul. Pur şi simplu mi-e foarte simpatic. Bruno, în schimb, nu că mi-ar fi antipatic, dar este extrem de enervant. Nu-şi dă seama că CCA o fi scos un decret, ceva, că atunci când cade Bruno, nu se fluieră nimic, iar el se trânteşte la orice flatulaţie trasă pe o rază de 10 metri în jurul lui. Are mereu şi o mimică a feţei în teren pe care nu o suport. Să mai zic? 🙂 Bine, nici nu uit că a dat gol FCSB-ului, îi mai iert din păcate. 🙂

      Apreciază

    • Cristi, in statistica intra si punctele pierdute din cauza prezentei lui Bruno in locul lui Nouvier in meciurile experimentale din deplasare. Asta daca vrem sa fim rigurosi.

      Apreciază

  6. UPDATE! La sfârşitul articolului am mai inserat o mică sinteză cu perechile (pasator – marcator) cele mai performante. Avem 4 astfel de perechi foarte eficiente, fiecare cu câte 3 goluri. În fiecare din cele 4 cupluri apare Cristian (fie ca marcator, fie ca pasator!). Ca un lucru interesant: perechea Jakolis-Cristian a reuşit 3 goluri şi invers (Cristian – Jakolis). HAI CFR!!!

    Apreciat de 1 persoană

    • La fix! În acest ultim tabel, Cristian are 6 apariţii, Jakolis 3, Ruiz 2, Nouvier 2, Beleck 2, Tiago Lopes 1, Camora 1, şi Bruno, ultimul, lanterna roşie, codaşul 1. 🙂

      Apreciază

    • Un tabel care arată cât de nepărtinitor a fost Tiago Lopes. A împărţit cu dărnicie pasele de gol în toate direcţiile, fără a favoriza pe cineva. 🙂

      Apreciază

      • Caneto, tu ai scris ca Tiago apare intr-un singur loc in ultimul tabel. Jakolis a impartit cu darnicie 3 pase de gol lui Christian L si 2 lui Beleck… Ca sa vin in sprijinul tau, la Tiago se pot adauga lansarile superbe dealungul benzii drepte pentru Jakolis, din care au aparut acele pase de gol ale lui Jakolis (centrari perfrcte).

        Apreciază

      • Da, acest ultim tabel conţine doar „perechile” cu măcar 2 goluri la activ. Mai sunt vreo 43 de perechi diferite, fiecare cu câte un gol, printre acestea în 6 apare din nou Tiago, cu pase de gol la Petrucci, Păun, Jakolis, Guima, Bud şi Bruno. Practic a dat pase de gol la 7 coechipieri diferiţi…Nu-i puţin. Chiar e foarte simpatic băiatul (şi eficient pe deasupra!), când s-a răţoit cu dinamoviştii în finala Cupei a crescut şi mai mult în ochii mei…:) HAI CFR!!!

        Apreciază

        • De acord, s-a vazut cu ochiul liber ascensiunea incredibila a lui Tiago. Si eu aveam o parere similara cu cea despre Bruno, dar acest jucator m-a facut sa-mi schimb parerea total despre el.

          Apreciază

  7. Din interviul lui Mario, inteleg ca a fost de-acord cu reducerea contractului din februarie pana-n iunie, dar mai departe ar ramane cu un nou contract (mai bun decat cel redus).

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.