Evadarea din spaţiul virtual


PREAMBUL

Subsemnatul, KIRUJ, având funcţia de „şef al sondajelor ceferiste” în lumea virtuală a tribuniştilor ceferişti,
Deoarece primul meci oficial pe teren propriu al noului sezon (pe 17 iulie, în preliminariile EL, cu Jagodina) se apropie cu paşi repezi,
Ţinând cont de „invitaţia”/„sugestia” mai multor tribunişti,
Având în vedere că în lumea „tribuniştilor” există o democraţie exemplară (care se traduce prin „discutăm cu toţii, apoi facem cum spun eu”),

D E C I D:

1. Se aprobă postarea unui chestionar dedicat, tip „DA”/„NU”, pentru a strânge informaţii privind numărul celor care doresc să facă parte din viitoarea galerie a Tribunei CFR.

2. Chestionarul va fi disponibil pe platforma Tribunei (intrând în „Sondajele lui Kiruj”, la „link04”), în perioada 07.07.2014 (ora 20.45) – 10.07.2014 (ora 18.00), el poate fi accesat dând un click aici.

3. Lumea multicoloră a tribuniştilor este invitată să răspundă cu „DA” sau „NU” la o întrebare simplă: „doriţi să faceţi parte din galeria Tribunei CFR pe data de 17 iulie?”

4. Fiecare tribunist poate trimite mai multe opţiuni DOAR în cazul în care doreşte transmiterea unui răspuns şi din partea unei rude, unui coleg etc., care în mod cert nu accesează chestionarul, dar care are un răspuns ferm (de preferinţă „DA”) la întrebarea de la pct.3.

5. Rezultatul sondajului va fi postat (printr-un articol separat) pe data de 10 iulie, imediat după oprirea softului.

6. În funcţie de numărul răspunsurilor „DA”, se vor lua următoarele măsuri:

• Dacă numărul răspunsurilor „DA” (în continuare X) este mai mare sau egal decât un prag rezonabil (?), să zicem 10, atunci în zilele următoare „comitetul de iniţiativă” va elabora în cel mai scurt timp reguli proprii privind locul întîlnirii, modalitatea de întâlnire („mamă, sunt aici…”), materiale de propagandă etc.
• Dacă X este sub pragul ăla rezonabil (să zicem, 10), atunci o lăsăm baltă, şi scapă cine poate, ca în curbele de la Posada de pe DN1…

7. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei decizii se însărcinează Mr.Kiruj, reprezentant al „comitetului de iniţiativă”, din care – momentan – mai fac parte Luis, Amne, Saul, TheDarkside, dar poate şi alţii.

Ah, de unde şi până unde cu titlul articolului? Păi cine a văzut filmul lui Kusturica cu acelaşi titlu, ştie foarte bine, unde vreau să „bat”… Cine nu, va primi lămuriri suplimentare cu ocazia articolului prin care se comunică rezultatul sondajului.

HAI CFR !!!

64 comments

  1. Ma bag si eu la primul meci dar abonament nu o sa imi fac, in continuare imi place mai mult sa imi procur biletul inainte sa inceapa meciul:)

    Apreciază

  2. Pe când să-i laud titlul lui Kiruj, aflu că-i furat/împrumutat… Din păcate, io nu pot veni în 17 iulie, că are CFR meci la televizor. Însă vă doresc multă baftă, putere de aplaudat, putere de nedat m– și să aveți grijă să nu ronțăiți/spargeți semințe în Tribuna CFR, că io nu dau cu mătura la final.

    Apreciază

  3. 2000 bilete gratuite pentru elevi in tribuna || la meciul cu Jagodina. Sa mai spuneti ca nu avem strategie de atragere a noi suporteri🙂

    Apreciază

  4. @Amne: râzi tu, şefule, dar nu-i râsul tău…:) Se pare că initiativa noastră va da roade, aşa că pregăteşte-te sufleteşte pentru rolul de „şef-de-galerie”, fă-ţi strategia, dă jos milităria din pod, fă ce vrei, dar vei avea de tras în zilele următoare…Aşa-ţi trebe’, dacă te-ai băgat şi tu unde nu-ţi fierbe oala…:) Acum pe bune: gândeşte-te şi tu cu ce „arsenal publicitar” ne vom prezenta acolo (sau -mă rog- dacă e nevoie de aşa ceva), sau rămânem cu resursele date de divinitate: glasul, pumnul, degetul…:) Dacă zici, s-ar putea să fac rost -pe repede înainte- de la o firmă „prietenă” de ceva panouri de o anumită dimensiune (cu un anumit text, etc.), evident, dacă se doreşte acest lucru. Hai, că ne mai gândim. HAI CFR!!!

    Apreciază

  5. Deja incepe sa-mi para rau ca n-o sa pot fi si eu cu voi pe 17. Kiruj,eu nu raspund la sondaj pt ca-mi doresc,dar nu se poate. Abia astept sa vad cati se strang.

    Apreciază

    • Saul, deocamdată nici noi nu ştim ce va ieşi din această iniţiativă…Să sperăm că va prinde „rădăcini”, caz în care cooptarea de noi „membrii” n-o să mai fie o problemă. Apropo: dacă eşti în zonă (am înţeles că eşti prin Harcov), poate ne întâlnim aici undeva la o cafea…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

  6. Oameni buni, aveţi cuvântul meu că n-am băut de peste 4 luni…Numai mie mi se pare că ceva nu-i în ordine cu meciul ăsta Germania-Brazilia? La absolut toate golurile nemţilor văd exact aceaşi încercare disperată a fundaşilor brazilieni de-a se poziţiona cât mai prost în apărare…Mă rog, a ălora 3 care se află în careu, că restul nici nu se obosesc să fugă înapoi, iar dacă o fac totuşi -din greşeală-, fug lângă minge şi lângă adversar (mai exact spus, „de” minge şi „de” adversar). Nimeni nu mă poate convinge că meciul e pe bune, cel puţin NU din partea gazdelor…Nu râdeţi de mine. Sau, mă rog, puteţi să şi râdeţi, că e democraţie …:) HAI CFR!!!

    Apreciază

    • N-am vazut decat prima repriza,ca mi-a fost de ajuns,dar te intreb pe tine,ca om cu experienta,ce aranjamente sa faci la acest nivel,in calitate de echipa gazda,avand in spate milioane de suporteri care traiesc din plin fenomenul? Si mie mi-ar place sa ne vedem la o cafea,doar ca eu sunt prin partea finala (cov) a Harcovului. Daca mai ai tel meu,poate-mi dai un semn,daca esti prin zona.

      Apreciază

      • Saul, probabil a fost un impuls de moment suspiciunea aia de azi dimineaţă, pentru că aranjamente (cel puţin între cele două echipe) în mod cert nu pot exista. Dar să joci -defensiv, în primul rând- aşa de aiurit, la acest nivel, chiar n-am văzut, pe cuvânt. Acele stângăcii evidente de la toate golurile (am putea scrie pagini întregi despre ele, atât individuale, cât şi ca „bloc defensiv”+mijlocaşi de acoperire, etc.) n-am mai văzut de mult, foarte mult timp. Ok, o îndulcesc un pic acum (nu mi-a trecut, totuşi, bănuiala), practic nu la aranjamente, ci la pariuri m-am gândit, care au infectat fotbalul chiar la cel mai înalt nivel, este un fapt recunoscut. În plus, este cunoscut şi faptul că în America Latină sunt la modă răpirile (şi răscumpărarea) rudelor fotbaliştilor, ameninţările cu moartea, toate combinate -eventual- cu mafia pariurilor. Dar hai să lăsăm baltă totul, să admitem că selecao a prins o zi slabă, şi fiecare să rămână cu bănuiala / nebănuiala lui. Off: Am, desigur, numărul tău, dacă am un drum zilele ăstea pe acolo, te caut. HAI CFR!!!

        Apreciază

    • Mie Marcelo mi s-a parut un zapacit. Mereu foarte inaintat- m-am si uitat la castea tehnica sa vad daca nu cumva joaca mijlocas, dar teoretic era tot fundas, de multe ori uitat pe la centru sau pe dreapta. PRactic banda lui a fost mereu libera in prima repriza si fara sa revad golurile, o parte din faze au mers prin zona lasata libera de el. Luiz Gustavo a mers in spate, dar ca si mijlocas defensiv nu prea armoniza cu ceilalti doi fundasi centrali, parca se tot impiedicau unii de altii. Nu stiu daca Scolari a facut tactica asta dupa prea multe caipirinha, dar ma indoiesc ca jucatori trecuti pe la Bayern si Real sunt atit de indisciplinati tactic. In rest, Brazilia si-a luat o rusine meritata nu atit pe teren ieri, cit pentru tot circul si proptelele de care a beneficiat la acest mondial. Daca nu era gazda, ieri nu ar fi fost in teren si de aici tb sa plecam pentru a explica dezechilibrul.

      Apreciază

      • Defensiva aia compusă numai din juc. de 24 de carate (Luiz, Marcelo, Dante, etc.) a jucat şi ca bloc, şi ca individualităţi de nivelul „onoare”…În plus mijlocaşii de acoperire fie nu s-au repliat, fie au încurcat fundaşii. Cam multe, foarte multe erori suprapuse şi repetate obsesiv. HAI CFR!!!

        Apreciază

        • Ma intreb cum ar fi jucat Germania fara accidentatii care nu au prins echipa. Höwedes joaca improvizat fudnas stinga desi e central, pt ca Schmelzer a accidentat. Khedira si Schweinsteiger sunt doi convalescenti care au pierdut primavara. Özil e si el o umbra a celui de acum citiva ani, o solutie de moment pe stinga in locul lui Reus sau Gündogan.

          Apreciază

          • Cristi, în opinia ta putea fi vorba de efectul invers (devastator) al unor stimulente-minune, neverificate suficient de bine? Sau de efectul neprevăzut al UNOR stimulente, care -combinate prost- au dus la efectul văzut la jucătorii brazilieni?

            Apreciază

            • Nu stiu daca a fost chestiune de pungute, dar de alergat au alergat toti dezorientati. Portugalia si Brazilia au stiut sa joace la acest mondial doar pe atac si au luat-o urit de la nemti. Cit despr cele doua absente, la un lot in carejucatorii valoreaza in medie 20-30 de milioane, nu poti sta intr-unul sau doi jucatori.Brazilia s-a chinuit cu echipe din America de Sud mult mai mici cu ambii in teren.

              Apreciază

    • Fundaşii nu au avut nicio vină, a fost hoţie curată din partea arbitrilor. Al 7-lea gol pare să fi fost din ofsaid şi i-a demoralizat total pe brazilieni, n-au mai putut reface handicapul.🙂 Sunt şi zile din astea ciudate în fotbal când se suprapune ziua unei echipe la care îi iese totul cu a alteia care are ghinionul să fie compusă din 11 jucători total paralizaţi la ora jocului. Probabil ai constatat şi tu în perioada ta de jucător activ că au existat meciuri în care orişicât de prost făceai ceva, totul ieşea perfect, iar în altele îţi părea că joci perfect şi totuşi nu se lega nimic. Luând în considerare toate meciurile celor două echipe de la acest turneu final, Germania este clar superioară brazilienilor, dar nu ar mai reuşi să repete măcelul de aseară, nici dacă s-ar rejuca de 50 de ori meciul.

      Apreciază

  7. Cred că lipsa celor doi jucători a contat enorm. Prezența lui Neymar ar fi adus acea stare de spirit, cu care Brazilia s-ar fi bătut de la egal la egal cu panzerii. Plus că le-a lipsit și căpitanul, iar lipsa lui a dat peste cap apărarea echipei. Și apoi, să stăm strâmb și să vorbim drept, Brazilia nu s-a dovedit în nici unul din meciuri o echipă imbatabilă. Au vrut mult să învingă și au reușit, până ieri, nu doar prin forțe proprii… Nemții sunt extrem de tari, oricine învinge azi (sper că Olanda) va avea un meci greu duminică.

    Apreciază

  8. Kiruj nu trebuie sa fiti dezamagiti indiferent de rezultatul ultimului sondaj.Sunt convins ca mai usor ar strange aderenti maestrul 07 pentru echipa din Oxford……..cum ai spus pentru inceput un 10 ar fi ok.

    Apreciază

    • Da, aşa este. Între timp cifra s-a mai „rotunjit” un pic, deci ceva tot o să fie, dar revin cu detalii de „organizare”, mâine, după ce mă consult cu Amne, Luis, şi cu alţi câţiva. HAI CFR!!!

      Apreciază

  9. Kiruj, Brazilia asta de la CM e o echipa mediocra cu un selectioner care nu mai stie juca fotbal la nivel inalt (daca a stiut vreodata, cand era la Chelsea mi s-a parut a fi destul de modest ca antrenor). A ajuns pana aici purtata pe brate de arbitri, suporteri si ceva sansa. Loew e un tactician foarte bun si nemtii nu se incurca cu jumatati de masura. Rezultatul: capoeira braziliana spectaculoasa contra tancuri nemtesti care demoleaza. Daca facem o comparatie cu Costa Rica, o echipa mica, ultra defensiva, dar care joaca fotbal fara fite, ce ne iese?

    Apreciază

    • Sunt de acord cu tot ce spui. Rămân, totuşi, cu o urmă de suspiciune, indiferent ce şi cum. Aşa sunt eu, am văzut multe filme cu CIA, cu KGB, cu MI6, sau cu toate la un loc…:) Apropos: am auzit deja nişte aluzii subtile în acest sens din „guri avizate”, ambalate drept glume/ironii, dar…În fine, s-o lăsăm moartă, vine Jagodina şi noi avem alte treburi, mai serioase…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

  10. „Desi prestatia Braziliei a fost dezastroasa ,Germania a stiut unde sunt crapaturile din armura gazdelor si a fortat acolo. Au stiut ca pot juca avansat, pt ca fara Neymar, nu are cine se demarca in spatele fundasilor, Fred fiind prea greoi pt asta, au stiut ca Ferandinho greseste daca este presat agresiv si Kroos cu Khedira asta au facut, au stiut ca Hulk nu ajuta defensiv si Marcelo joaca prea sus si au jucat si ei mereu in spatele fundasului stanga brazilian. Bonusul a fost evolutia catastrofala a lui David Luiz. Neanticipata, dar binevenita.”

    LINK

    Apreciază

    • Citind analiza tactică din linkul tău, îţi dai seama că vina pentru bătaia soră cu moartea a Braziliei îi aparţine strict lui Scolari. Puşi într-un agrenaj aiurit, jucătorii presupun că s-au simţit ca muştele într-o plasa de păianjen; s-au zbătut fără folos. Jocul colectiv al nemţilor e remarcabil, şi dacă Olanda se califică (sper), Van Gaal va trebui să găsească soluţii ca să anihileze „ţesătura” lui Löw…

      Apreciază

      • O combinatie de greseli tactice grave ale selectionerului (care asa cum am zis, mi se pare destul de modest sau ramas in urma, chiar daca a castigat un titlu mondial cu Brazilia, dar cu alti jucatori, din care Ronaldo – ala grasut – a fost esential), un adversar motivat si cu un selectioner bine pregatit (Loew), lipsa lui Neymar pe faza ofensiva si a capitanului in defensiva si 2-3 jucatori aiuriti sau confuzi, plus presiunea uriasa a asteptarilor din partea publicului. Si probabil o zi proasta.

        Apreciază

  11. Citesc aici (o pagină de sport din HU), că FC Puskas a învins cu 2-0 pe Jagodina, în timp ce noi i-am învins pe unguri cu 2-0. Rezultă că pe 17 iulie va fi 4-0 pt. CFR?

    Apreciază

  12. Alo, tovarasi! Nu mai deturnati subiectul articolului. De finale de campionat mondial ne arde noua, acuma cand avem de organizat o prima intalnire ce va marca istoria clubului nostru? Peste zeci si sute de ani, numele celor ce am pornit aceasta revolutie a statului pe scaun in tribuna a doua vor dainui pe buzele si in inimile zecilor de milioane de CFR-isti din lumea intreaga, grupuri statuare vor strajui intrarea in stadionul Constantin Radulescu-Kiruj, hagiografii vor sta expuse, cu mandrie, in casele tuturor franarilor, lacrimi de emotie si recunostinta se vor varsa la aniversarea anuala a congregatiei tribuniste initiale. Sau o sa ne-ntalnim 12 oameni si-o sa bem niste beri. Ideea ii, asa cum imi scria Kiruj, sa facem un brainstorming p’aici, sa vedem de confectionam ceva banner(e). Io ma ofer sa cumpar biletele tuturor celor ce vin la meci (si da, astept sa primesc banii ulterior), sa nu fim imprastiati si sa nu se streseze cei din afara Clujului sa ajunga cu nu stiu cat timp inainte. Veniti, tribunistilor, cu idei, sugestii si propuneri. Lumea intreaga ii cu ochii pe noi! Sau nu.

    Apreciază

    • Ati votat 14, Luis a propus sectorul 41, Ioan Dacid a fost de acord, pt. mine e ok, mai sunt exceptii sau ramane sectorul 41? Daca ramane 41, biletele trebuie luate luni dimineata la 10:00, altfel s-ar putea sa se umple in ciuda faptului ca suporterii de nerezultat s-au mutat in vale.

      Apreciază

      • În aces moment sunt într-adevăr 14 opţiuni trimise/primite, dar doar 13 sunt „pro”. Cifra asta stă în picioare de peste 24 de ore, deci -probabil- aşa va rămâne. Pe la ora 18.00 o să postez un articol separate doar pentru „organizare”, o să vin cu nişte idei, discutăm şi pe urmă „facem”. E simplu, nu? Hai, v-am pupat, am o treabă urgentă, dar revin pe la ora 18.00. HAI CFR!!!

        Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s