Gloria nu este niciodată a noastră?

Era minutul 5 al confruntării noastre cu Gloria Bistrița. Aflat în sectorul 43, în tribuna a II-a, văzusem destul de clar faza din care Kapetanos deschisese grabnic scorul. Într-adevăr, deși nu eram 100% conectat la planul general, chiar și așa, cu coada ochiului, poziția grecului îmi lăsase impresia că ar fi fost offside. Era destul acest element ca să știu ce va urma ulterior meciului și, întorcându-mă către vecinul din stânga să îi spun: „Să vezi ce scandal va fi după partidă!”. Știam deja că, dacă sunt dubii, nu vom avea parte de nicio îngăduință. După impertinența inimaginabilă pe care CFR-ul și-a permis-o prin contestarea arbitrajului de la Târgu Jiu, ni se va bate acum moralist obrazul, ni se vor repeta, manevra și imputa de zeci de ori doar fazele litigioase, ca și cum doar acelea au făcut diferența, oricum și oricât de mare ar fi ea în fapt. Vom fi acuzați de strategii mârșave, de machiavelism și de intenție clară de intimidare a tinerilor și labililor arbitri români, vlăstare firave ale corectitudinii din fotbal îndoite golănește de către „campioana fără scrupule”. Se va pune minus (de la Târgu Jiu), cu plus (cu Gloria) și se va stabili că, nu doar se compensează ci, mult mai grav, suntem în mare profit din acest punct de vedere. Ideea formată cu Pandurii, cum că CFR poate fi frânată de arbitraj trebuia degrabă demontată, nu convine deloc mass-media, interpretă a unei singure partituri de succes. Știam, așadar, că indiferent ce se va mai întâmpla în evenimentul fotbalistic de sâmbătă, presarii își vor lua riglele de trasat linii de off-side, compasurile de înțepat compasiunea și gumele de șters idei dezavuate și vor orienta acest meci spre o interpretare matematic, judicioasă, fără să se mai facă nicio referire la cadrul general, fotbalistic. Din fericire pentru ei, partida le-a oferit material gras, fiindcă n-a fost cu discuții numai acea fază amintită mai sus. Rechizitoriul se poate scrie acum pe papirus. Singurul element care încurcă și pe care-l notează cu „jumătate de font” este scorul: 5-1, cu ocazii imense de a se fi terminat chiar și 9-2! Nu, nu, faptul acesta nu convine, demolarea pe care a făcut-o CFR-ul sâmbătă trebuie să răzbată a fi, neapărat, ilegală. Ceferiștii nu au voie să se dedulcească la glorie, decât atunci când reprezintă în afară România. În campionatul românesc, ei sunt străinii fără scrupule, sunt investitorii, afaceriștii reci, în cel mai bun caz.

Alertat încă din zorii meciului de iminentul scandal către arbitraj, mi-am „trezit simțurile” spre a capta toate elementele constitutive ale analizei. Din fericire, același loc din tribună, destul de apropiat careului Gloriei, mi-a permis să fiu în temă la faza esențială a acestui joc, cea care se poate spune că a rupt echilibrul. Am văzut zbaterea lui Kapetanos lângă fundașul bistrițean, am văzut cum acesta a ținut prim-planul și cum faza era moartă în brațele lui Dolha. Apoi s-a văzut căderea atacantului nostru, un pic cam ușoară, aparent. După ce Kapetanos a fost trimis, obligatoriu, să fie pansat pe margine și a apărut turbanul roșu, era clar pentru toată lumea că fusese lovit, sângele nu poate fi simulat. Însă, mai mult decât orice, la acea fază este important ceea ce am auzit. Nici vorbă ca centralul să fi fluierat ceva la duelul la care Kapetanos l-a canonit, într-adevăr, pe fundașul Canon. Cred că se lăsase faza să curgă, considerându-se că Dolha oricum era stăpânul mingii. Foarte important este acolo că fluierul arbitrului Cojocaru și deciziile lui au venit cu întârziere. De ce? Fiindcă ele au fost precedate de semnalizarea asistentului, cel care a avut rolul decisiv în acea fază. Așadar, discuția care se face acum, dacă a fost sau nu penalty, dacă a fluierat Cojocaru înainte sau după momentul lovirii lui Kapetanos, din punctul meu de vedere este clară: nu a existat niciun fluier din partea centralului, iar analiștii de studio nu pot detecta asta. Paranoic, ajung însă să afirm: bine că lui Kapetanos i-a dat sângele. Să fi văzut scandal dacă la acea lovitură cartonașul nu se colora în roșu, fără să fi fost sângeriu! Așa măcar nimeni nu mai poate spune nimic despre justețea eliminării. Fiindcă, în opinia mea, eliminarea bistrițeanului, ruperea echilibrului numeric a fost punctul decisiv al acestui meci și nu un penalty transformat de Mureșan, un 2-0, din drumul dinspre 1-0 spre 5-0. Celelalte faze? Să vorbim despre intervențiile lui Maftei, cele pe care le-am văzut de aproape, ulterior, pe înregistrarea TV? Despre un șut care îi țintește mâna și ficatul, brațul fiind într-o poziție firească, fără să creeze avantaj în fază – deci penalty acordabil doar la categoria copii, 8-11 ani și despre acea cădere a lui Curtuiuș tot de lângă Maftei, fără de tricou întins în vreun fel, fără ca Maftei să schițeze vreun gest a tragere și, foarte important, exact în momentul în care devenise clar că traiectoria mingii era în brațele lui Felgueiras? Acestea sunt situații de construit pledoaria acuzării?! Nu, din punctul meu de vedere, rămân doar 2 faze, ambele greșite de către tușierul de pe partea stângă, Vodă: offside neacordat la ratarea uriașă a lui Camora, din minutul 1 și apoi tot offside la Kapetanos, la golul 1. Însă, ambele faze au fost atât de clare, încât nu cred că vorbim nici măcar de celebra „fantă de lumină”, dragă lui Crăciunescu. În rest, sunt situații la care doar distorsionarea voită a literelor de presă va vedea și va nota altceva, asta însă deloc dezinteresat. Se vor schingiui literele de dragul cifrelor. Rămân la ideea pe care am lăsat-o după meciul cu Pandurii. Chiar dacă nu putem imputa acolo faptul că am pierdut mai mult de un punct pe mâna arbitrilor (fiindcă, într-adevăr, nu meritam să câștigăm atunci), elementul fundamental de analiză a tentei unui oficial este analiza multiplelor faze mici, multe și, aparent, neimportante: cum judecă duelurile la minge, cât de repede fluieră fault, cum încearcă să înrâurească jocul într-o anumită direcție. Și, după ceea ce a fost etapa trecută, putem spune asta în cazul lui Balaj, dar, cred că sub nicio formă nu se poate spune asta acum, despre Cojocaru.

Iată-mă scriind 5000 de caractere despre arbitraj și despre lipsa de caractere din presă, a oamenilor care ascund un 5-1 în spatele scandalului despre arbitri, cu grația și cu neobrăzarea cu care ar palma un avion (și nu unul de jucărie, la scara 300:1). Unii care spun că gloria numai întovărășită de arbitraj este egala CFR-ului. Noi nu merităm o glorie pură, elogioasă, nici atunci când, în sfârșit, facem spectacol. Să lăsăm deoparte presa, să spună ce-o vrea, să adune fazele contra CFR-ului din meciurile cu Dinamo, Rapid și Pandurii, să pună pe de alta cele negociate ca pro, de sâmbătă, cu Gloria, și să ne pună pe podiumul clasamentului erorilor de arbitraj cu un scor din nou favorabil de 5-3. Căci așa e „cântarul românesc” și simțul justiției (cu „j” mic) de presă.

Din punctul meu de vedere, acest meci cu Gloria se va defini prin cu totul altceva: prin schema CFR-ului de la golul 3, o succesivă de pase desenate, la care și bistrițenii se opriseră să aplaude, prin intrările lui Camora în careu, atât la o minge lobată peste apărare de Valente, cât și la un-doiul care a dus la golul 5, de șah-mat. Se va defini prin găselnița lui Andone, cu folosirea lui Aguirregaray ca mijlocaș central, la închidere, specializare ce nu cred că figura în vreun fel în CV-ul uruguayanului și că prin aceasta, s-a ținut jocul destul de sus peste adversar, s-au creat, în sfârșit, situații felurite de gol. Va rămâne faptul că am văzut un CFR destul de creativ, al titularilor, cu câteva trasee bine definite și că Gloria Bistrița n-a fost mai mult decât un sparring partner la repetiția generală pentru gala cu oaspeții din Manchester. Nu este totul roz, am văzut momente în care mecanismul a scârțâit, precum în acea jumătate de oră de după marcarea primului gol, în care voit sau involuntar s-a coborât, din nou, în apărare. Doar liniștea lui 2-0 a eliberat echipa de trac, a făcut să schimbăm treapta de viteză din joc.

Totuși, în perspectiva meciului cu United, nu se poate pune bază prea solidă pe ceea ce s-a văzut sâmbătă pe tactica aleasă sâmbătă. Indiferent de surpriza pe care a adus-o Aguirregaray nu cred că la un meci cu un adversar redutabil, Andone, deținător al unei echipe cu 4-5 mijlocași defensivi, ar risca printr-o asemenea improvizație în mijlocul terenului, cu un fundaș-mijlocaș-atacant sau ce-ar mai putea fi uruguayanul (căci pare că dă randament oriunde!) pus într-o poziție esențială în care, împotriva echipelor solide trebuie să te bazezi în primul rând pe forță. De aceea, faptul că eroul de la Berceni a încasat un roșu cu Bistrița nu trebuie să ne amărască prea mult în perspectiva etapei următoare din Ghencea (oriunde ar fi acea Ghencea), fiindcă, oricum Andone nu cred că ar fi recurs la Aguirregaray acolo. Totuși, remarc soluția aceasta în fața unei echipe mici, ca o foarte bună strategie de fi mai ofensivi, de a pune presiune și de a avea mai mult timp posesia. La fel, din repetiția aceasta nu putem deduce că, dacă ne-au ieșit anumite lucruri cu bistrițenii, le vom putea reedita și marți. Nu, acestea erau faze bune contra unei echipe mici, incapabile să învețe din mers. Nu trecuseră nici 20 de minute și deja traseul Bastos (de pe mijloc) -Sougou (învăluind în dreapta) – centrare de calitate prin fața porții generase deja 3 mari ocazii și un gol. Pe altă parte, Camora zburda dezinvolt în careul advers, chestiune pe care nu o văd repetabilă cumva cu englezii. De aceea, nu cred că ceea ce s-a pus în scenă sâmbătă conține elemente din scenariul de Champions League. Este mai degrabă o adaptare mult mai utilă a lecției practice contra echipelor mici, cele cu care trebuie să facem cât mai rapid 2 sau chiar 3-0, pentru a ne permite relaxare. Ceea ce am văzut cu Gloria constituie cea mai bună soluție pentru partidele interne ale toamnei, de după derby-ul cu Steaua.

Iar repetiția pentru marți, constă doar în faptul că echipa și-a dovedit sieși că poate juca mai fluent, a prins din nou încredere în forțele proprii, a încălzit ghetele pentru vulcanicul meci ce vine. Câteva ovații din partea tribunei fac bine la tonusul fotbaliștilor, este reconfortant pentru Sougou să redescopere că nu este singur pe teren, că poate da câte 2 pase decisive, pentru Mureșan că, dincolo de a face meciuri perfecte poate înscrie iarăși duble, că pot împreună, ca o echipă, să recupereze mai mult, că se pot completa unul pe altul. Dincolo de golul cu capul la care este abonat Kapetanos, de sprinturile de pe dreapta, marca Ivo Pinto sau Sougou, de ravagiile făcute de Camora, aș lua din meciul cu Gloria deoparte 5 jucători, 5 cazuri separate.

Aș vorbi despre Maftei, cel mai nesigur ceferist, un mare semnal de alarmă acolo în centru. Sigur, cu United el nu va fi pe foaia de joc, dar asta nu înseamnă că poate fi din nou folosit ca și fundaș central, atâta vreme cât are câte 2-3 situații pe meci când este depășit. Pe poziția aceea, astea se traduc în minimum 2 ocazii mari de gol pentru adversar.

Apoi, trec la Bastos și ale sale 2 ratări mari cât peluza II din Gruia. Sper ca acestea să nu indice o pantă descendentă pentru brazilian, să nu-și fi atins deja apogeul, iar în următoarele meciuri să ne păcălim cu el, tot așteptându-l să strălucească din nou. Ar fi bine ca ratările sale să fie doar o derută pentru spionii celor din Champions League: și-a ascuns golurile în vestiar, dar le va scoate marți!

Diogo Valente este un caz de studiat. Este singurul mijlocaș de bandă din istoria CFR-ului pe care în 10 meciuri încă nu l-am văzut să depășească în viteză un adversar. Nici măcar cu Bistrița n-a fost în stare de așa ceva. În schimb, la centrări și la pase filtrante este artist! Revin la ideea mea mai veche: de ce nu putem improviza cu el? Văzându-i pasele lobate, viziunea excelentă asupra jocului, cred că putem avea în el mijlocașul de creație excelent. Pe mijloc nu se cere atâta viteză, ci doar acuratețe a execuțiilor. Să-l scoatem, așadar, pe Bastos în stânga, căci oricum brazilianul caută mereu și știe veni în centru și să-l punem pe Valente pe axul central, căci, la nevoie, oricum va ieși în bandă să centreze (precum la returul cu Basel). Jucându-l pe stânga pe Valente văd că-l irosim, avem destui fotbaliști care excelează în viteză.

Camora este grozav! Atât și nimic mai mult! Blochează în spatele lui Maftei, când e cazul, apoi în faza imediat următoare îl vezi în careul advers. E dispus la zeci de învăluiri pe meci, intră în careu, driblează, dă pase decisive. Nu dă goluri, în rest face absolut totul, din postura de fundaș, dar nu și din cea de mijocaș stânga. Să nu-l mai irosim aruncându-l în duet cu Sepsi! Camora este, după Sougou, cel mai bun transfer al CFR-ului din ultimii ani. Mai are nevoie doar de 1-2 meciuri mari în Champions League și cota lui va ieși prin acoperiș!

În fine, Felgueiras. Celor care, după victoria cu Braga, se grăbesc a decreta: „Beto e mai slab decât Mario”, le spun să nu se pripească. Într-adevăr, portarul nostru e cel mai bun care a fost disponibil la banii noștri. Mental excelent, reflexe minunate, gândite… Totuși, am văzut clar și acum, la repetiții, cu Gloria, are câteva deficiențe importante în prinderea mingii și, mai ales, în calcularea ieșirilor pe centrări. Acestea se vor vedea și vor cântări greu la un moment dat, tot ce trebuie să faceți este să nu fiți dezamăgiți în privința lui. El este și va rămâne cel mai valoros portar pe care ni-l putem permite.

În rest, totul este gata pentru exorcizarea diavolilor. În linii foarte mari, titularii de sâmbătă, se vor regăsi și marți pe teren. Vor da 1000%, sunt sigur de asta, vor stoarce fotbalul din ei și vor încerca să se apropie cât mai mult de valoarea starurilor englezilor. Cu toții cred că ne așteptăm la un nou „moment Chelsea”, dar, să fim în gardă. CFR-ul acum este luată în serios, Ferguson nu va permite zâmbete și relaxare până ce meciul nu va fi rezolvat. Jucăm nu cu o echipă ultra-serioasă ca Bayern, ci chiar cu cei care s-au dovedit într-o finală de Champions League de acum un deceniu mai nemți decât nemții! Antrenorul le este același, forța nu mai trebuie să le-o cântărim. Dacă Oțelul s-a agățat de ei, cumva, anul trecut, asta nu înseamnă că și noi vom putea fi la fel. Avem nevoie de un CFR olimpian, de acest CFR care, iată, calcă în picioare până și gloria!

Autor: Albusibiu