To Sir, With Love!


„Alla Citta di Cluj, Roma Mater”

Când eram copilași, în zorii anilor ’60, pe mine și pe fratele meu geamăn, bunicul nostru (dinspre mamă) obișnuia să ne ducă în „excursii de recunoaștere” prin tot Clujul și prin împrejurimi. Așa am aflat că: „aici se sfârșește Clujul și începe satul Mănăștur, aici se construiește noul cartier Gheorgheni, aici se construiește cartierul Grigorescu, lângă strada Donath, aici este pădurea Hoia, aceasta este Cetățuia, acela e turnul Parașutiștilor, ăsta este cartierul Gruia…” Și câte n-am mai aflat și învățat de la bunicul nostru, fost ofițer de carieră, mai apoi retras în învățământ. Totul era feeric atunci! Locuiam pe strada Traian și bucuria noastră era să ne plimbăm de acasă până în Parcul Mare, cu oprire la Urania pentru un „ișler și o spumată”. Prima amintire o am de atunci de când ne-am rupt pantalonii în fund la toboganul de lângă Stadionul Municipal, și, ca să luăm mașina 12 de lângă stadion, am trecut pe lângă gardul din spatele tabelei de marcaj. Îmi amintesc și acum găurile din gard și cum noi am uitat de pantalonii rupți și ne-am uitat prin acele găuri la „fotbaliatorii” care loveau mingile cu piciorul, făcând un zgomot pe care-l aud și acum, după 50 de ani. Atunci, bunicul ne-a spus: ”În 1929 am adus prima minge de fotbal de la Budapesta, iar flăcăii din satul unde eram învățător, au lovit labda cu boconcii în țintirimul bisericii, iar eu le-am spus că ăsta-i FOTBAL”.

Dar cel mai mult îmi amitesc de momentul când am ajuns la începutul străzii Dr.Petru Groza (iertați-mă că dau denumirile de atunci!) și am văzut statuia Lupoaicei cu gemenii Romulus și Remus. Pe piedestalul statuii era o plachetă pe care scria ceva. Atunci l-am întrebat be bunicu’: ”Ce scrie acolo, bunicule?” ”Alla Citta di Cluj, Roma Mater”; asta înseamnă: ”Orașului Cluj, de la Mama Roma”, a venit răspunsul bunicului! Așa a născut și Clujul doi copii: Universitatea și CFR. Fiecare s-a „dezvoltat”, însă, separat. CFR-ul a crescut un băiat frumos, cu caracter și cu multe realizări.

În timp, apă multă s-a scurs pe Someș, într-un singur sens! Am ajuns cu fratele meu să călcăm „verdele clorofilei” de pe gazonul stadionului CFR, să cunoaștem oameni „de istorie CFR-istă” și să considerăm că iarba de pe acest stadion este „IARBA VERDE DE ACASĂ”. Dar timpurile erau confuze, n-aveam putere, n-aveam dotare. Cei mai „maturi” dintre noi, suporterii, își amintesc de diferite perioade, diferiți „eroi” CFR-iști. Era în 1976, iarna. La Liceul de Transporturi am văzut un afiș: Meci amical „CFR-Legia Varșovia”. Eram cu fratele meu geamăn, Remus, și prietenul nostru bun, Viorel Coman. Am zis: „Oau! Legia Varșovia! Oare când vom juca și cu Manchester?!” „Ehehe, visezi și tu soarele de pe cer”, a zis Vio! Ei bine, soarele de pe cer strălucește acum deasupra Clujului! Bunicul nostru odihnește pe veci în cimitirul Crișan, aproape de stadion. Fratele meu și Vio Coman și-au lăsat doar umbrele lângă mine, ca să fim alături de CFR. Și… MANCHESTER UNITED este la noi acasă!!! A venit cu el un ambasador al Coroanei Regale Britanice, Coroană ce-și trage rădăcinile din Pământul Sfânt al Transilvaniei noastre. Acest Sir, Sir Alexander Ferguson, ne onorează, ne stimează, are cuvinte de admirație față de noi. De aceea, pentru bunicul meu, fratele meu, prietenii mei Viorel, Mugurel, îi spun: ” To Sir, With Love!”

Indiferent ce rezultat va fi peste câteva ore, dacă citiți aceste rânduri, Domnule Paszkany, as vrea să vă mulțumesc în numele tuturor echipelor de fotbal din Ardeal: CFR, Universitatea, Olimpia Satu-Mare, FC Baia-Mare, FC Bihor, ASA Tg-Mureș, Armătura Zalău,Victoria Carei, Recolta Salonta, Someșul Satu-Mare, Minerul Cavnic, Sticla Turda, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Unirea Alba-Iulia, Gloria Bistrița… și toate celelalte, că ne-ați adus aici!!! De aceea, nu pot decât să spun: „Domnului Paszkany, cu dragoste!”

18 comments

  1. A fost o încântare să-ţi citesc gândurile, Romanescule! Ne-ai călăuzit într-o eră demult apusă, aduce uşor cu stilul lui M. Proust (În căutarea timpului pierdut), felicitări!! Sunt convins că ai multe de povestit despre CFR, te vom aştepta (cel puţin noi, ăia câţiva, trecuţi de prima tinereţe) în „vacanţa de iarnă”… HAI CFR!! RESPECT SIR ALEX!! RESPECT PASZKANY!!

    Apreciază

  2. Ai nimerit pe tobogan in vremurile in care era carpit acolo, in partea de jos, cu tabla nituita. Acolo mi-am „rindeluit” si eu pantaloni. Frumoase vremuri. Nimeni atunci nu credea ca visele cu Bayern, cu MU, cu Roma, vor fi reale, nimeni nu idraznea sa creada ca vor acestea vor ajunge in Gruia. Visul s-a implinit, iar implinirea e legata de cel care va trebui sa ramana pentru todeauna al doilea mare domn al CFR-ului, dupa Domnul dr. Constantin Radulescu, Domnul Paszkany. Multumim! Sper ca ne vom bucura de spectacol, de sarbatoarea numita MU, iar mai apoi de euforia unei victorii. Ar fi victoria care ar putea insemna pasul mare in next level. Forta CFR!

    Apreciază

  3. Sir Romanescu, minunate cuvinte asternute pe Tribuna! Minunate si emotionante. Intotdeauna am avut o simpatie aparte pentru dumneata (asta cu siguranta si pentru ca si eu am un frate geaman – si nici nu-mi pot imagina cum ar fi sa nu-l mai stiu prin preajma…), dar cuvintele acestea asternute acum cu atata har, chiar mi-au ajuns la suflet. Ca sa fac aluzie la cuvintele lui Viorel Coman, uite ca a rasarit soarele si pe strada noastra! // Din pacate, eu cunosc Clujul mult mai putin decat mi-as dori, bine insa ca pot sa merg in Gruia macar cand si cand. La meciurile CFR-ului reusesc sa ma mai intalnesc si eu cu fratele meu si sa stam mai mult de vorba, CFR-ul ne aduna, caci mergem intotdeauna impreuna la meciurile din Gruia. Asa ca, la dedicatia dumitate din final nu pot decat sa subscriu si eu.

    Apreciază

  4. A sosit momentul cand gandurile fanteziste ale unor baietasi au devenit realitate……sa ne bucuram de aceste momente si in acelasi timp sa nu-i uitam pe toti cei care au contribuit la realizarea acestui vis.Parea o adevarata utopie sa visezi la stadionul de acum sau acesti titani care calca-n Gruia.
    Sa ne bucuram……..

    Apreciază

  5. Prieteni, azi e o sarbatoare la care ani de zile nici macar nu am cutezat sa visam sa participam.
    Casa e pregatita, rasplata e imbelsugata. Ne vom lua hainele cele bune. Oaspetii sunt de seama. Toata lumea e cu ochii pe noi. Ne vom ridica la inaltimea momentului. Bucurati-va cu si pentru CFR ! E primul meci al CFR-ului in aproape 40 de ani la care nu ma intereseaza rezultatul. Simt o emotie ca si cum, pentru mine, anul acesta Craciunul a picat intr-o zi de 2 octombrie…

    Apreciază

  6. Orezaru’ este chiar indispensabil tribunei? Ca o tine dintr-o jignire in alta…nu ar trebui sa bea inainte de ora 14,00 ….Nu se poate „media” postul lui? „Ca cam” incepe sa ma jigneasca „superintelectualimea dansului”….A fost pur si simplu o intrebare!!!
    Pe de alta parte: Dl. Lengyel Attila mi-a promis (am ratat o intalnire de 3 ore cu dumnealui) ca in noiembrie va veni cu poze si amintiri incepand de prin ’66…..
    Pana atunci va rog pe voi tribunisti sa „faceti” intrebari….Merci

    Apreciază

  7. SI PENTRU CHIMICA TARNAVENI,ECHIPA DE SUFLET A TATALUI MEU,DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA, SI CARE A IUBIT CFR SI CHIMICA CU ACEIASI PASIUNE!! REGRET CA DISEARA NU VA FI SI EL CU MINE PE STADION LA MAREA SARBATOARE DIN GRUIA NOASTRA DRAGA!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s