PăCADU’ originar

După momentele paradisiace de la mijlocul săptămânii, iată că aflăm că veșnicia nu este totuși parte din ființa noastră. Imediat ce CFR-ul a uitat porunca esențială prin care dăinuie fotbalul divin, precum este cel trăit în Europa, a survenit căderea din Rai. Păcat, mare păcat!… Da, este cel mai mare păcat pentru un fotbalist profesionist a nu trata toate meciurile la același nivel. N-ar trebui să conteze că azi este Manchester și mâine Chiajna, fiecare moment are sensul și importanța sa. Trebuie seriozitate și concentare, de la început și până la final. Atât, este foarte simplu! Restul atributelor au fost și sunt acolo de la bun început, nu putem vorbi despre lipsa valorii, experienței sau a pregătirii fizice. Dar, se pare că ispita europeană împinge spre pierzanie, unica tentație a celor șase meciuri (și atât) din această toamnă acoperă rațiunea performanței depline, pe toate planurile. Diferențele prea mari dintre condiția de îngeri ai celestului imn Champions League și cea de muritori ai mizerului nostru campionat fac pildele despre înțelepciune, conștiinciozitate și temeinicie să se transpună grăitor în realitate. Degeaba se mută mâine munții (elvețieni, să zicem), dacă suntem striviți sub o Pietricică (aluzie la acel 2-2 cu Ceahlăul).

Iar eroii decad. Iată, chiar cu ultimul prilej, am aflat cu precizie care poate fi distanța fizică dintre un erou legendar și un simplu executant supus erorii: fix 11 metri. Atât îi trebuie, uneori, victoriei, atât îi trebuie jucătorului pentru a deveni zeul tribunelor. Ai fructul în mâna ta, îl așezi pe punctul văruit și privești deschiderea imensă a porții, ca un cer nesfârșit. Stadionul din Gruia a fost martor a două astfel de decăderi în mai puțin de o săptămână. Mai întâi, miercuri, legendarul Alexander Frei a spulberat șansa revenirii elvețienilor, iar acum, duminică, a fost rândul unicului nostru căpitan, Cadu, să dinamiteze victoria. Nu, nu sunt atât de naiv încât să fac din ratarea unui penalty o crimă. Oricâte reușite ar avea cineva de acolo, la un moment dat tot va da și greș. Fiindcă, nu există călăul perfect al acestor situații. Privirea mea era una de ansamblu. Miercuri, pentru Basel, Frei era omul esențial, de la el se aștepta aproape totul, în joc, fază de fază. N-a reușit nimic. Duminică a fost rândul lui Cadu să fie demonul nostru. Nu-mi aduc aminte de o prestație mai mizerabilă a sa la CFR. Le-a comis pe toate cele flagrante: penalty ratat într-un moment esențial, autogol…, dar și pe cele mai puțin vizibile, însă la fel de grave: cel puțin alte 3 faze periculoase (printre care și primul gol) îl pun în culpă. Dacă în situația asta se găsea un debutant, nu mai prindea echipa o lună de-acum încolo. La Cadu nu e cazul, la câte a făcut pentru CFR poate strica 10 astfel de meciuri. De-ar fi numai vorba doar de greșeli, doar de erori… Din păcate, cred că duminică mai ales în cazul lui Cadu, a fost vorba despre lipsa concentrării și a ambiției aceleia care face din ceferiști campioni. Să vorbim doar despre faza autogolului. Sigur, dacă nu era piciorul lui Cadu acolo, Hamza dădea el gol. Era o formalitate. Iată însă un alt exemplu despre cum se poate interveni în situații limită: cam în aceeași perioadă a jocului, o centrare a trecut razant printre apărarea noastră și portar și, când atacantul ploieștean se pregătea să dea lovitura de cap(etanos) s-a pomenit că mingea îi este suflată din față. Camora își dăduse drumul, plutea în aer într-o intervenție sinucigașă în care îi dădeam șanse minime de reușită. Dacă nu-i ieșea era roșu și penalty, totul se termina acolo. Asta este deosebirea: diferența și indiferența de abordare! În privința lui Cadu, trecuseră doar 50 de secunde din joc când Bokila a zbughit-o prin spatele lui. Atunci am scăpat. Peste un sfert de oră, la primul gol ploieștean, faza s-a repetat la indigo. Aceeași plecare, aceeași încercare a lui Piccolo de a veni din centru-stânga spre a bloca. Apoi, imediat, a mai fost acea minge aruncată peste Maftei (același Maftei sărit de centrare, ca la golul 3 de la Rapid!), la care același Bokila a preluat de lângă Cadu, noroc cu intervenția lui Felgueiras, căci se făcea 0-2 și cred că nimic nu mai salva meciul. Atunci când căpitanul comite 4-5 astfel de gafe majore, acesta este tonul de lipsă de concentrare dat ca de diapazon.

Gândul la Braga, la Istanbul sau la Manchester face bine doar în orele de relaxare, nu pe teren, nu într-un meci greu cu Petrolul și nici măcar la antrenament. Dacă se vrea cu adevărat lupta pe mai multe fronturi, atunci este nevoie de implicare mult mai serioasă, de o atitudine constantă. Iar dacă este sau nu este asta se vede cel mai clar la Cadu, fiindcă, de regulă, el este cel care trage echipa, care urcă liniile peste adversar, așa cum a fost sezonul trecut. Când însă îl vedem greșind pe bandă rulantă atunci este clar că gândul îi este altundeva (și, probabil, la fel este și în cazul altor jucători). Atunci avem astfel de involuții în care se alege și ne alegem cu praful. Nu greșește doar Cadu, departe de mine această idee, dar el, din postura sa, poate fi țap ispășitor sau, cel mai util, măcar studiu de caz.

Celorlalți pot găsi scuze. Maftei poate invoca în apărarea bâjbâielii de 60 de minute faptul că joacă pe un soi de poziție de închizător care nu-i este comodă nici pe jumătate cât cea nenaturală de fundaș lateral. Andone poate motiva folosirea acestui sistem struțo-cămilă, cu 3 fundași centrali și încă doi laterali într-un meci acasă prin faptul că accidentările sunt la mare modă la CFR, iar înlocuitorii sunt transferați cu întârziere (stați să-i vedeți acum pe cei veniți integrați în lot). Piccolo se poate scuza prin faptul că el, deși are parte de vină, nu greșește decisiv, ici-colo mai drege câte ceva. Felgueiras îți poate arăta imediat măcar 2 intervenții minunate, care ne-au ținut în joc, astfel că îi înțelegi intervenția dezordonată de la primul gol încasat sau teama de a ieși pe alte centrări; la el e o ruletă rusească – același gen de intervenție uneori este de aur și laur, alteori de dinozaur. Godemeche poate mormăi ceva în franceză, pe el oricum nimeni nu-l observă pe teren, iar Mureșan, în loc să mai zică ceva, mai bine se răzbună pe minge, mai bine rupe cu năduf un șut către poartă. Mai rămân Camora și Ivo Pinto care ne pot spune oricând: „Niciodată n-ați avut oameni de bandă ca noi”. Și așa este, au perfectă dreptate! Dacă nici flancurile n-ar rezista acum am fi pe lângă nou-promovate în clasament.

Să remarcăm însă datele statistice în campionat. 7 meciuri, doar 10 din 21 puncte strânse (nu le pot spune câștigate), 11 goluri primite (din care 7 în ultimele 3 etape) și 6 puncte distanță, deja, de Steaua, principala candidată la titlu. Cam mult prea mult! De aceea, linia de clasament cu 2 victorii, 4 egaluri și o înfrângere se traduce, în înțelesul obiectivului de recâștigare a campionatului în „2 victorii și 5 înfrângeri”. Iar dacă nu sunteți convinși de dezastrul și diferența teribilă de tratate între intern și extern, haideți să ne amintim cifrele din Europa: 4 meciuri, 4 victorii și doar 2 goluri primite. Poate fi ceva mai clar decât asta? „La export” se poate, pe intern nu?!

Sigur, acest egal de duminică nu mai e un capăt de țară. După ce faci un 2-2 cu Iașul, un 2-2 cu Petrolul nu mai este atât de rușinos, asta uitându-ne la numele aliniate de ploieșteni. După Steaua, Vaslui și CFR, fără dubii, Petrolul are cel mai valoros lot. Galamaz și Geraldo ca fundași centrali, un Hamutovski care este mai bun decât colegul său de generație Dani Coman, atacanți-mitralieră, un mijloc suficient de solid cât să le permită un joc rapid și curajos, într-un cuvânt un aliaj din două echipe ce anul trecut au făcut față cu brio în campionat. Mai au de lucru la relațiile de joc, dar cred că dacă se vor pune rapid la punct vor prinde loc european la finalul acestui sezon. Nu e un dezastru acest egal gândindu-ne că și alte echipe vor pierde puncte cu ei. Totuși, noi suntem în postura celor ce trebuie să recupereze în clasament, nu să țină distanța de urmăritoare.

După aspectul jocului se poate spune că meritam victoria, asta fiindcă ultima impresie contează. Iar ultimele faze au fost 4 ocazii mari la poarta Petrolului: 2 șuturi în plasa laterală ale lui Mureșan și Bastos, o paradă a lui Hamutovski la încercarea lui Nicoară și o ultimă mare speranță la apariția lui Sougou în careu. Lăsând aceste chestiuni deoparte, dacă încercăm o privire de ansamblu asupra celor 90 de minute, cred că egalul este cel mai just rezultat. Este destul să mă gândesc centrarea lui Boudjemaa care a trecut pe jos prin fața porții goale, fără ca Bokila să aibă vârful de gheată pentru a ajunge la ea, la șansa ploieștenilor de a face 2-0 de prin minutul 20 și la avântul cu care au jucat oaspeții CFR-ului un meci întreg. Doar pe final, atunci când, în sfârșit, Andone a mutat ceva în tactica ilogică de la început, Petrolul s-a simțit vulnerabilă, s-a retras în carapace și au început și tragerile lor de timp.

Este greu să pretindem victoria câtă vreme am abordat partida cu doar 3 jucători ofensivi, mai defensiv chiar decât cu Basel! Că nu sunt opțiuni e doar un sfert de adevăr (sesizabil și prin faptul că nu s-au făcut decât 2 schimbări pe parcursul meciului). Totuși, e destul să vedem efectul mutării Nicoară-Maftei ca să înțelegem că se putea și altfel. Cu Maftei mijlocaș defensiv și Godemeche mijlocaș de legătură am jucat, practic, cu un om în minus. Dacă nu ar fi fost frenezia și fantezia lui Bastos sau eficiența flancului drept, Sougou-Pinto, cu greu ar mai fi ieșit ceva. Așa, cu Mureșan asigurator al centrului, ba chiar și pasator-marcator, cu Hamutovski greșind la centrarea lui Ivo Pinto și cu Kapetanos având știința plasamentului, am reușit să revenim de 2 ori în meci. Dar atât. Pe final nu a mai fost timp pentru tăvălugul nostru. Soluția logică ar fi fost cea aplicată doar pe final. Bastos trecut în spatele lui Kapetanos (fiindcă închizătorii Petrolului sunt punctul slab al echipei), pe stânga Nicoară sau Valente și totul ar fi căpătat o altă cursivitate, s-ar fi putut juca și în colectiv, nu doar așteptând străluciri individuale. Care, și așa, au fost destule. Sougou a scos penalty-ul atacând singur la acea fază contra patru adversari. Mureșan a dat centrarea-gol exact așa cum nu știe nimeni de la noi să centreze la fazele fixe. Bastos a driblat adversarii ca mărgelele. Trebuie să admitem faptul că șansele noastre de gol sunt mai mult rod al întâmplării sau al speculării. S-a ajuns ca Sougou să primească pase în careu de la adversar sau ca aproape meci de meci să avem penalty-uri (clare, nimic de zis). Stilul ăsta merge, cel mult, ca și „plan B”. Lipsește deocamdată ceea ce este mai important, o idee centrală de joc. Poate acum, după noile transferuri, vom avea și mijloacele să făurim una. În lipsa ei, judecând după ceea ce spunea, Piccolo, „Noi am câștigat campionate pe apărare, nu pe atac”, cred că alternativa poate fi o mult mai mare atenție acordată defensivei și, neapărat, pe motivarea suplimentară a echipei. Cred că obiectivul principal european a fost deja atins, acum trebuie să punem toate forțele pe reechilibrarea balanței interne. De-acord, programarea campionatului e un pic înșelătoare. Noi am nimerit pe partea pe care în primele 9 etape jucăm deja cu 5 din cele 6 echipe tari ale campionatului. Urmează 2 meciuri în deplasare, cu Dinamo și Pandurii și perspectivele de a scoate multe puncte pe-acolo nu sunt tocmai roze. Suplimentar, dacă privim clasamentul vedem că suntem sub U Cluj, lucru rușinos, judecând după croiala și posibilitățile materiale ale echipelor. Situația este temporară, dar, chiar și așa, jenantă. De rușine, de frustrarea ultimelor rezultate sau de gândul că până vom termina „treaba” cu Europa va fi demult sfârșită și cea cu campionatul intern, ar trebui să schimbăm atitudinea cât mai repede. Paszkany pare să fi tras acest semnal. Să vedem dacă este suficient pentru a ne trezi din visul plăcut european sau dacă vom cădea dinspre Rai direct către Iad.

PS: Nimic de zis despre Colțescu azi. Un penalty neacordat (cu 3 minute înaintea celui dat) și încă 2 cornere sunt un mizilic. Fazele litigioase le-a judecat corect, l-a ajutat și jocul în cursivitate. Ar fi cea mai mare greșeală să punem vreo vină în spatele lui. Eventual, ar fi mai util să analizăm situația în care, după golul anulat corect lui Sougou, imediat, ploieștenii au deschis scorul. Ar trebui văzut acolo unde se afla fiecare ceferist și cât de interesat era de minge sau de a negocia imposibilul cu arbitrii.

Autor: Albusibiu