Statistici (I)


Un domeniu care stârnește întotdeauna un interes major din partea mass-media și a suporterilor sunt transferurile efectuate de CFR. Bineînțeles că în Gruia ajung numai vreo 10% dintre jucătorii ”transferați” de ziare, dar trebuie să recunoaștem că orice zvon e un bun prilej de dezbatere pentru noi. Noi, cei dinafară, nu cunoaștem prea multe despre pârghiile aflate la îndemâna conducerii, despre sistemul de scouting, despre oamenii din fotbal pe ale căror recomandări clubul pune preț. Știm doar că Bastos a fost ochit de Árpád Pászkány, că există o fileră portugheză care ocolește familia Becalinho, că se înfiripase una ivoriană (s-o fi oprit la Lacina Traore?), că Iuliu Mureșan e eroul principal  în parafarea transferurilor etc. Jucătorii sunt urmăriți de obicei perioade bune de timp și rareori sunt aduși pe neașteptate, precum Saša Bjelanović, de care ”și-a amintit” recent domnul Iuliu Mureșan, în criză de timp.

Transferurile inspirate făcute de CFR sunt, de fapt, secretul performanțelor obținute. E un aspect la care până și cei care nu au făcut o pasiune pentru CFR devin obiectivi. Deși uneori privite cu mari rezerve (inclusiv transferurile din ultimele zile), per ansamblu, transferurile CFR-ului sunt mai mult decât reușite. Atenție! Dacă nu mă înșel, cele mai multe performanțe/trofee au venit, de fapt, după declanșarea crizei financiare, după ce Paszkany a decis să nu mai arunce cu larghețe banii, cum i-a aruncat pentru Fabbiani, de exemplu. Jucători împrumutați, jucători aduși liberi de contract sau în ultima perioadă de contract, pe bani puțini. Adevărate lovituri (Sougou, Renan, Weldon, Beto) sau mișcări inspirate (Kapetanos, Camora). E adevărat că unii dintre jucătorii aduși în ultimele sezoane la CFR n-au dat (încă) satisfacție deplină sau n-au avut constanța așteptată în evoluții. Mă gândesc în principal la Hora, Lionn, Nicoară, Kivuvu, Rui Pedro, Celestino sau Diogo Valente. Există și excepția pozitivă, explozia lui Bakary Sare, jucătorul cu ”figuri” ce părea la un moment dat pierdut definitiv pentru CFR, dar la ceilalți așteptarea parcă nu se mai sfârșește. Mi-am pus mai multe întrebări. Oare cum au ajuns acești fotbaliști la CFR, cine/ce i-a recomandat? E vina conducerii CFR-ului că s-a înșelat în evaluarea lor? A luat CFR-ul țeapă? N-am datele necesare ca să pot trage o concluzie fermă. Nu-i grav, de altfel. Nu se compară un jucător adus liber de contract care nu dă randament la CFR, cu Amoreirinha, de exemplu, pentru care s-a plătit 1 milion de euro la vremea respectivă, fără ca jucătorul să confirme în cele câteva partide în care a evoluat. Sunt sigur că se mai pot găsi destule exemple.

Pornind de la ultima achiziție, italianul Matteo Lignani, am găsit un aspect interesant, la care mă voi referi în cele ce urmează. Nu m-ar mira deloc dacă acest aspect ar reprezenta unul dintre criteriile de bază în analizarea jucătorilor-țintă de către conducerea CFR-ului. Este vorba despre așa-numiții ”jucători de perspectivă”. Dacă singurul jucător crescut de CFR care poate fi încadrat aici este Sergiu Buș, veți vedea că avem mulți alții proveniți din campionatul României sau din alte campionate. Jucători descoperiți de alte echipe, de alți tehnicieni, considerați tinere speranțe într-un anumit moment și testați în fotbalul mare la vârste scăzute. Faptul că altcineva a avut încredere în fotbaliști tineri precum Lionn sau Kivuvu a reprezentat pentru CFR un ”pont”, iar tot ce a avut CFR de făcut a fost să mizeze pe potențialul acestora, ca la poker, înainte ca jucătorii să confirme și să devină inacesibili pentru o echipă din România. Dacă cei de la cluburile de proveniență s-au înșelat (au supraevaluat potențialul jucătorilor), vina nu-i aparține în primul rând lui Iuliu Mureșan!🙂 Un ultim exercițiu de imaginație, înainte să vă las cu tabelul întocmit de mine: ce șanse credeți că avea CFR să pună mâna pe un Lacina Traore recrutat de secția de fotbal a unui club portughez? Minime, zic eu.

În tabel, jucătorii sunt ordonați în ordinea ”precocității”. Vârsta de debut se referă la vârsta la care jucătorii respectivi au evoluat pentru prima dată într-o partidă din prima ligă (indiferent de țară, campionat), nu debutul lor în fotbal. Am inclus în tabel numai fotbaliștii al căror debut s-a produs până la vârsta de 20 ani. În cazul lui Diogo Valente, am închis ochii la cele 24 zile peste limită, iar debutul lui Ádám Vass este cel de la echipa națională a Ungariei, nu din Serie A.

(dați CLICK pe tabel!)

PS – Cred că o să fiți de acord cel puțin cu un aspect din postarea mea: cel mai oribil debut în prima ligă a fost cel al lui Liviu Ganea!🙂

30 comments

  1. buna lista si buna orientarea conducerii, as aduce mai multi africani, ca tot sint destui pe acolo. si daca tot ne profilam pe tineri avem nevoie si de echipa a doua, dar cu un antrenor capabil!

    Apreciază

  2. 07, ai ajuns un mare admirator a lui Muresan, ceea ce nu e de condamnat, dimpotriva ! Dar in cadrul strategiilor geniale, eu tot nu inteleg cum dracu nu s-a reusit aducerea unui varf mai valoros, fara de care sansele de a da goluri sunt diminuata cu cel putin 50%. Si un portar de rezerva care sa-l inlucuiasca cu succes pe titular in caz de nevoie . Fara aceste doua achizitii se pot face pe alte posturi inca 10, ca ramine totul la statistici, nu si la performanta . Si inchei cum am mai facut-o, ca Edi in poarta, poti fuma rabdator, ca esecul tot va veni . Din pacate …

    Apreciază

  3. E fain articolul, 07, si eu sunt de parere ca e musai reinfiintarea echipei a 2a, cu un antrenor foarte capabil cu tinerii, si dupa aia pot venii tinerii talentati. Odata as incepe cu cei din zona ardealului (ar creste si simpatia fata de echipa) si dupa aia din africa cate un grup de 4-5 jucatori, din care macar 1 sa confirme (gen traore), sau de oriunde din lume.

    Apreciază

  4. Interesanta ipoteza, dar, si ma refer doar la cei din tabel, un Kapetanos, Godemeche, Valente, nu cred ca au intrat la categoria “ponturi” in momentul aducerii lor. Ceilalti, e clar ca au fost transferati si cu scop de “revopsire”🙂 Exceptie Sougou, el intra probabil in ambele categorii🙂

    Apreciază

    • Normal. Ei sunt deja ”vechituri” pe lângă ceilalți și intră numai la capitolul statistică, fără interpretare. Dar am considerat că e bine să-i cuprind în tabel. Să nu se creadă că Pantelis Kapetanos, de exemplu, este un produs 100% Steaua!🙂

      Apreciază

  5. Am promis ca scriu un articol laudativ la adresa conducerii, daca echipa trece de Basel, iar tu, draghe null-sieben, nu-mi faci viata deloc usoara. Io amu’ despre ce mai scriu?

    Apreciază

    • Mda. Poți să spui că ți se pare că Iuliu Mureșan a mai slăbit, iar freza lui Arpad Paszkany e tot mai interesantă… Stai liniștit. La tine, tot ce nu-i critică dă impresia de laudă. E destul dacă nu-i critici.🙂

      Apreciază

      • Recunosc, spasit, ca ei au avut dreptate si eu m-am inselat. Pentru dubla cu Basel sunt gata sa-mi fac silueta ca a lui Il Presidente si freza a la Il Patrone. Daca trecem si in primavara, promit sa-mi numesc primul motan – Arpadius Maximus si cainele de si-l doreste nevasta-mea – Iulius Hegemonicus. Am zis!

        Apreciază

  6. bună statistica ta, agentule, bună şi ca provocare la nişte analize. Aşa cum văd eu, din cei 16 enumeraţi de tine doar Kivuvu şi (parţial) Hora pot fi consideraţi „tranferuri ratate” (cu ceva portiţe totuşi pentru o explozie miraculoasă, vezi cazul Bastos), mai sunt vreo 3-4 pe care se poate conta dar „trebuie să mai crească” (Rui Pedro, Nicoară,etc.), dar şi aşa procentul ălora care au confirmat este de peste 50%, adică -în opinia mea- stăm foarte bine aici. Politica de transferuri a CFR-ului are două elemente de bază : 1 – cea „orizontală” , divizată pe filiere şi arii geografice(Africa, Portugalia, etc.), controlată prin nişte scouteri suficient de profesionişti, şi 2 – cea „verticală”, unde găsim mai mult tipologii de transferuri (cum ar fi : A – „tineri promiţători, ieftini sau liberi de contract, cu şanse de creştere şi revânzare cu profit”, B – „jucători accidentaţi, dar cu şanse pentru evoluţii bune după recuperare”, C – jucători consacraţi, luaţi pe perioade scurte, de regulă cu împrumut, pentru obiective imediate,punctuale”). În toate aceste tipologii numitorul comun este suma de transfer relativ mică. În absolut toate cazurile există un factor de risc (nici nu se poate altfel), întrebarea este dacă el este evaluat „ştiinţific” sau doar la nimereală. Aici intrăm deja pe o pistă care duce spre teoria probabilităţii (apropiată şi ea de domeniul statisticii), vorbim de un fel de poker fotbalistic, şi din ce se vede în ultimii 5-6 ani,conducerea cefereului se cam pricepe la acest joc, spre bucuria noastră…HAI CFR !!

    Apreciază

  7. PROPUNERE CĂTRE „ŞEFII” TRIBUNEI (albusibiu, 07 , caneto , florinaccio , romanescu , etc., etc., scuze, dacă am uitat pe cineva, sau dacă nu ştiu exact cine-i şef şi din ce motiv): dacă tot am luat-o pe arătura statisticii, propun ca noi, tribuniştii, să venim şi noi cu o „inovaţie” : să elaborăm un regulament, ceva , prin care să putem „măsura” în timp real gradul de eficienţă al fiecărui jucător ceferist (să nu mă înjuraţi prea tare, e vreme nasoală la mine, numai bună pentru astfel de prostii…). Prin eficienţă , în acest context aş înţelege raportul dintre „rezultate” şi „costuri”, ambele definite clar şi detaliat (evident şi cu punctaj), şi atunci periodic am putea „livra” ceva concret şi noi către conducere, în afara „gargarei” (care este şi ea -totuşi- bună la ceva…). Dacă punem umărul, putem da o definiţie (măsurabilă) atât „rezultatelor”, cât şi „costurilor” (aici e mai uşor), şi în rest e împărţire. Aş fi tare curios, dacă aceste „clasamente” scoase de noi se suprapun sau nu cu percepţia subiectivă a fiecăruia privind randamentul / eficienţa jucătorilor.

    Apreciază

    • ”Șefii Tribunei”… e Albusibiu. El nu comandă și noi nu executăm.🙂 *** Ideea unei astfel de statistici nu mi se pare rea, dar nu-mi imaginez cum s-ar putea face în mod practic. M-am gândit la anumite criterii care ar putea fi luate în calcul (de exemplu: câte mingi de gol salvează portarul, meciurile fără gol primit sau fazele la care a gafat; depunctarea fundașilor responsabili de golurile primite; punctarea golurilor marcate și a paselor de gol, minutele jucate – raportate la salariu etc.), dar tot n-am o imagine clară. Aștept cu plăcere orice material pe tema asta, chiar și în variantă demo, de la cineva mai inspirat și mai priceput în domeniul statisticii. Însă nu pare ceva ușor de făcut și dă mult de muncă, mai ales când vin meciurile din 3 în 3 zile, pentru că trebuie urmărite și notate toate fazele importante, cu aspecte pozitive și negative.

      Apreciază

      • ai dreptate cu greutăţile privind punctarea , dar ele pot fi simplificate prin nota acordată fiecărui jucător la meciuri de un for recunoscut / agreat de noi (există aşa ceva ?). Mai departe, şi partidele ar fi „punctate” (practic rezultatul meciului, în contextul realizării obiectivelor urmărite), şi atunci punctajul final al jucătorului ar suferi ceva influenţe. De ex: nota de 10 a lu’ Hora (hihi…) primită întro partidă de nota 5 (să zicem 2-2 cu Iaşiul) ar însemna o notă finală de 5, în schimb aceaşi notă de 10 a lui Hora din partida cu Braga (câştigată cu 2-0, hihi, deci meci de nota 10) ar însemna o notă finală de 10. Şi tot aşa. Cu puţin efort şi ceva imaginaţie se pot cuantifica evoluţiile, n-o să fie o formulă perfectă niciodată, dar poate fi „ajustată” în timp. Dacă vrei, pot să fac o variantă de pornire spre dezbatere (în excel, să zicem, că e mai uşor cu calculele), numa’ să-mi spui unde să-ţi trimit. Dacă zici că nu merită efortul, nu-i niciun bai, mă „consolez” cu altceva…HAI CFR !!

        Apreciază

        • Foarte interesante propunerile tale, kiruj. Nu stiu cum le privesc altii, dar din punctul meu de vedere sugestii de genul acesta sunt mereu binevenite la Tribuna. Dac-o s-o tii tot asa, ma tem ca ”avertismentul” pe care i l-ai dat lui Albu la ultimul articol al sau il va viza in curand si pe ”adjunct” 🙂 Spun asta pentru ca si pe mine ma ispiteste ideea aceasta cu notarea jucatorilor. Eu as vedea-o cam in felul urmator: dupa fiecare partida a CFR-ului, aceia dintre noi care vor dori sa intre in ”jocul” acesta (chiar de-am fi numai 10 sau 15 la numar, si tot ar fi interesant), sa notam evolutia fiecarui ceferist asa cum am vazut-o fiecare. Prilejul cel mai nimerit ar fi, desigur, la comentariile de la articolele lui 07 sau Albu, cele de dupa meciurile CFR-ului.( * Singurul care ar avea dreptul sa dea note si la avancronici ar fi, nu e nevoie s-o mai spun, Caneto…🙂 Macar asa l-am tine antrenat tot timpul pe profetul nostru, pt ca, la ce posibilitati are, ar fi si pacat sa se iroseasca… CUM AS VEDEA EU NOTARILE: 10 – MECI DE POVESTIT NEPOTILOR SI STRANEPOTILOR (de ex: Sougou la Basel, dar daca ar mai fi inscris si la cele doua ocazii de pe final); 9 – PARTIDA MEMORABILA ( ex: SOUGOU la Basel, CULIO pe Olimpico, TUCUDEAN pe National Arena – cele 4 goluri inscrise cu Iasiul); 8 – EVOLUTIE CONSISTENTA, neaparat incununata insa si de o realizare importanta – gol inscris, penalty decisiv scos, etc. Ceferistul nostru trebuie sa faca diferenta in meciul respectiv – nota 8 sa fie, deci, una destul de rara. (Ex: sf. MAFTEI, 11 mai 2012); 7 – EVOLUTIE FOARTE BUNA ( cam in genul celor avute de IVO PINTO pana acum, sau BASTOS in varianta ”eu vara nu dorm”); 6 – EVOLUTIE BUNA, MULTUMITOARE (cand jucatorul s-a achitat de sarcinile sale – ex: KAPETANOS in meciul cu Petrolul – gol inscris, dar in rest nu foarte prezent); 5 – JOC MODEST / SLAB ( Bastos de pana la stadiul lui ”vara nu dorm”, sau ”fotbalul” cu care ne-a cam obisnuit HORA pana acum); 4 – EVOLUTIE FOARTE SLABA ( ex: paCADU originar); 3 – EXECRABIL ( ex: BARUCH).

          Apreciază

          • cam aşa m-am gândit şi eu, florinaccio, iar sugestia ta cu note acordate de „tribunişti” ar avea dublu impact : 1 – am oferi tribuniştilor sentimentul că părerea lor chiar contează (măcar în stabilirea unor note finale atribuite jucătorilor), şi 2 – am prelua aceste note pentru acel tabel celebru cu monitorizarea eficienţei. Toate site-urile sunt pline de astfel de votări on-line, nu-i mare brânză s-o implementăm şi noi pe Tribună, evident, doar dacă există un interes semnificativ în acest sens. Mai toate firmele serioase apelează la aceste analize de cost, iar fotbalul – şi în caz special CFR-ul – este şi el o afacere, nu-i aşa ? Mai vorbim, poate în weekend vom reuşi să limpezim puţin lucrurile. HAI CFR !!

            Apreciază

  8. Eu am totusi o curiozitate…unde-s datele statistice? Sau altfel zis, unde-s calculele statistice? Citind titlul articolului ma asteptam sa citesc ceva mai tehnic, mai cifric, insa am descoperit doar un text cu multe impresii personale si intrebari, iar mai jos un tabel cu niste elemente ce pot sta la baza calculelor statistice. Sunt complet nesatisfacut, 07. :)))))

    Apreciază

    • Calcule statistice? Poate o să fac și calcule, dacă mă inspiră kiruj. Mulțumește-te (sau nemulțumește-te) deocamdată cu date statistice… date cu țârâita, pe bucățele. Doar tu te plângeai de textele prea lungi. În afară de introducere, care a fost suficient de bogată, la tabel trebuie să recunoști că am fost destul de concis. PS – T-Bone, încă mai aștept un material meseriaș de la tine (subiectul la alegerea ta), care să mă lase mut de admirație. Până și Călinescu a scris ”Enigma Otiliei”, n-a fost doar un critic toată viața. Ce zici, te bagi?🙂

      Apreciază

      • Stii ce se zice de critici? Ca sunt niste scriitori esuati.In plus voi ardeti cam toate subiectele foarte bine si foarte profund, deci nu prea as avea ce scrie, as parea de umplutura si mi-e teama sa plictisesc oamenii.In principiu, daca va fi ceva interesant neabordat de alti tribunisti o sa-mi anunt intentia. Pana atunci mai arunc si eu cate o parere in lacul cu opinii alb-visinii si ma relaxez intins pe sezlong in timp ce altii ca tine, Albu sau Florinaccio se rup in doua cu subiecte minutios elaborate si expuneri transpirate din greu. Aaaaa, ce bine eeeee….

        Apreciază

  9. @kiruj, florinaccio – OK, putem adopta ideea de a acorda note jucătorilor pentru fiecare meci de acum încolo. Poate reușim să facem ceva ca un chestionar, în care noi să postăm lista jucătorilor care au evoluat, iar cititorii să dea notele pentru fiecare în parte (sau voi vreți să alcătuiți o ”comisie” care să se ocupe de notare?). Am să verific pe saitul de care mă folosesc la lansarea sondajelor de opinie dacă are și o variantă cu note (sau poate-mi recomandă cineva un alt site – mulțumesc!). Propun acordarea notelor cu subdiviziunea de 0,5, care mi se pare deseori folositoare (e mai ușor să alegi un 6,5 decât 6 sau 7). Întrebare: n-ar trebui să facem un astfel de chestionar și retroactiv, pentru meciurile disputate până acum în acest sezon? Nu pe fiecare meci în parte, că e imposibil, dar măcar sub forma unei medii pe fiecare jucător în parte?

    Apreciază

  10. Poate ar fi interesant de tinut o statistica si cu arbitrii si arbitrajele de care are parte CFR-ul, una care sa evidentieze „maniera” arbitrilor precum si modul de judecare a fazelor dubioase.Aceasta statistica ar putea fi un instrument de combatere a multor articole, scrise la comanda in presa damboviteana.

    Apreciază

    • @Gavrilo. Filmul merita vazut pentru subiect in sine. Dar nu se aplica la fotbal. S-a incercat prin Anglia si n-a tinut deloc (vezi Liverpool). Baseball-el e extrem de diferit fata de fotbal (si vorbesc in cunostinta de cauza vazand destule meciuri de la nivel de liceu pana la nivel de MLB), Ma refer la data statistice actionabile, bineinteles.

      Apreciază

  11. De corean n-am gasit nimic pe net.

    Dar am gasit o informatie la GISS ca au mai venit alti 2 jucatori de acolo link Interesant n-am auzit de ei. Adofo Godfred tot prin filiera GISS vine. Iar toti acesti jucatori joaca la CFR II. Am gasit si CFR II, care de anul acest joaca in liga IV😛 link link

    Apreciază

    • Mulțumim de linkuri, 7burg! Așa mai aflăm și noi câte ceva despre frânarii mai mici. Am extras echipa de la meciul cu Seso II, pentru cei care au timpul de citit limitat: ”FC CFR II 1907 Cluj-Napoca: Man.C, Ilea.B, Pojar.V, Negru.E, Hoza.R, Paravan.B, Valean.C, Lupu.A, Tabirta.C, Crisan.S, Dani.Z. In repriza a doua au mai intrat: Pintea.R, Codorean.B, Cadis.V, Pataki.Z. Antrenor: Gheorghe Vasile.” Interesant! Se fac 4 schimbări în liga a 4-a?!

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s