Super Mario B(ucu)ROS


Acum o săptămână, pe vremea asta, trăiam cel mai frumos moment al ultimilor ani, un moment extraordinar în istoria CFR-ului. Era campionatul cu numărul magic 3, era o dovadă de tărie, de material de învingători şi, pe deasupra, era ilustrarea perfectă a versurilor lui Haşdeu:  „Răzbunarea cea mai cruntă este când duşmanul tău/ E silit a recunoaşte că eşti bun şi el e rău”. A fost extazul, au fost festivităţile, apoi ne-au trezit la realitate competitoarele, care, încă de luni, începuseră să transfere în draci. Da, transferuri multe, dar tot de la echipe de la locurile 7-8 în jos. Cred că a fost clar, pentru toată lumea, că e cazul să dăm euforia deoparte şi să trecem repede la lucru. În faţă sunt încă multe lucruri de dovedit şi, cel mai important dintre toate: Champions League-ul. O eventuală calificare acolo n-ar închide gura nimănui (m-am convins că CFR-ul este atât de incomodă încât până şi evidenţele pot fi negate), dar, ar fi cel din urmă argument pentru superioritatea noastră absolută. Miza este mare, atât de onoare, cât mai ales pe partea materială. Banii de acolo ar asigura supravieţuirea CFR-ului, autofinanţarea, pe încă 2 ani. Zis şi făcut, la treabă!

În aceste săptămâni în care jucătorii sunt în vacanţă se croiesc echipele. Anul trecut, pe vremea asta, se importa la foc automat din Portugalia, se aduceau acei jucători ce aveau să devină decisivi pentru faţa echipei: Sougou, Renan, Camora. Prin genul acesta de transferuri se trasează linia orizontului, se dă nivelul de înălţime la care se poate ajunge. Sunt transferurile sigure, cele care erau urmărite de ceva vreme şi cele care vor constitui certitudinile. Mai departe, celelalte veniri sunt doar bonusuri. Sunt unele transferurile mai scumpe, la care se negociază la sânge şi acestea durează. Unele se împlinesc (vezi cazul lui Weldon, din sezonul trecut), altele nu.

Prima mare diferenţă faţă de anul trecut este că avem un antrenor în care putem avea încredere. Cunoaşte echipa, a dovedit că poate lega performanţele. Sunt convins că nu e cel mai bun pe care l-am putea avea, dar cred că este suficient de competent pentru acest moment esenţial. Se impune o analiză SWOT a echipei, se impune identificare exactă a punctelor slabe şi, urgent, transferurile. Primul pas mi se pare că a fost bine făcut, din ceea ce am aflat în interviurile din această săptămână oferite de către diriguitorii clubului: 5-6 jucători mai buni decât cei actuali şi, cine ştie, poate vor fi răsfiraţi exact pe posturile deficitare: mijlocaş ofensiv, vârf/alternativă pentru Kapetanos, fundaşi de bandă (şi stânga, cu posibilitate de mijlocaş stânga şi, obligatoriu, dreapta), eventual încă un mijlocaş de bandă (ideal să poată juca pe ambele părţi) şi, fiindcă a plecat Beto, neapărat portarul.

Inteligent ar fi să nu ne pronunţăm până ce se întâmplă trei lucruri: 1) Site-ul oficial anunţă transferurile; 2) Se declară, la final: ăstea sunt toate transferurile; 3) Îi vedem în 2-3 meciuri amicale, putem să ne pronunţăm asupra lor. Totuşi, punctual, putem vorbi despre jucătorii pe care-i ştim.

Super Mario

Cea mai mare pierdere după acest final de sezon este plecarea lui Beto. Inevitabilă, după părerea mea. Contractul din Portugalia nu putea fi plătit nici pe jumătate în România. „Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece!”, ar spune non-ceferistul Schiller. Aşa este, trebuie să privim lucrurile în firescul lor. Nimeni n-a trădat pe nimeni. CFR-ul a avut un portar BETOn, care a ajutat foarte mult la consolidarea apărării (atât de mult încât în retur nici nu am mai depins deloc de paradele sale) şi, sper eu, s-a învăţat o lecţie: cât de importanţi sunt portarii în fotbal. De când am început să scriu despre CFR, acum 3-4-5 ani (nici nu mai ştiu), prima mea durere era Stăncioiu. Apoi au urmat Nuno Claro, Mincă… Mereu şi mereu am repetat papagaliceşte că „Portarul constituie baza apărării, de la el în sus se construieşte echipa.” Probabil tocmai fiindcă acest post este, să-i zicem „domeniul meu de expertiză”. De ce credeţi că m-au împins în faţă cei de la Tribuna CFR să vorbesc eu acum despre subiectul ăsta?

Întotdeauna CFR-ul a neglijat acest aspect. Am avut apărători foarte buni şi portari mediocri. Cred că, dacă am fi avut un Beto în 2008, CFR-ul putea chiar să iasă din acea grupă de foc sau, în orice caz, să prindă locul 3, în faţa lui Bordeaux. Nu a învăţat nimeni atunci, s-a tolerat la nesfârşit acest aspect, ne-am ascuns după detalii că „e norocos, câştigăm noi cumva, chiar şi la penalty-uri”. Asta nu ţine de valoare ci de întâmplare, poate de necunoaşterea mecanismelor interne din apărare: portarul vorbeşte, portarul domină, el trebuie să fie de fier. Beto asta a arătat. A imprimat siguranţă, în orice condiţii. Până la el a fost o comedie, o tragi-comedie. Şi, în tot acest timp, s-au ratat portari de foarte bună valoare, români, ce ne-ar fi fost accesibili. În ordine, îi dau pe cei doi favoriţi ai mei: Pantilimon (nu degeaba este unde e acum) şi Tătăruşanu (chiar şi duminică am putut întrezări valoarea portarului ăsta – iar într-un mediu mai profesionist, precum al CFR-ului, un astfel de jucător  ar putea face minuni). Aceşti jucători, luaţi la timpul lor şi la valori rezonabile (cu care i-au luat, de fapt, rivalii noştri), ar fi putut să rămână, poate, pe viaţă la CFR. Portarii sunt mai greu de transferat, ei sunt mai stabili, pe ei nu se oferă nu ştiu câte milioane. I-am ratat atunci, acum nu mai ajungem la ei…

Cel mai mare câştig din perioada Beto este însă lecţia aceasta, a porţii. A cât de mult contează acest post! Nu cred că după Beto cineva îşi imaginează o revenire la Mincă. O fi venit de la Braşov, o fi român, o fi impresariat de cine trebuie la club, dar mai mult de „portarul român de pe bancă, pus acolo ca să dea la numărul compatrioţilor” nu poate fi. Trebuia găsit un portar competent şi e bine că s-au demarat rapid căutările.  Era clar că nu vom ajunge la ceva de nivelul lui Beto. Nu ştiu dacă ar fi putut găsi scouting-ul nostru de peste hotare pe cineva bine studiat. Prima dată m-am gândit că se vor orienta spre un portar român, tocmai ca să rezolve şi veşnica această problemă a alcătuirii lotului. Au fost zvonuri: Lobonţ era o variantă convenabilă, dar cu un salariu ca al lui Beto, care anula orice şansă. În plus, vârsta lui Lobonţ şi amintirea unor goluri precum cel din meciul cu Danemarca mă făceau să privesc cu oarecare strângere de inimă această variantă. Coman, pe de altă parte, ar fi fost o achiziţie bună dacă… s-ar fi adus acum 3-4 ani. De-atunci e în continuu regres, plus că, parcă cere şi salarii destul de mari. Decât Coman, mai bine Silviu Lung Senior sau … Stelea, îi încadrez în aceeaşi „agilitate a vârstei”.

Mai sunt portari la modă acum în Liga I: Villadsen (de la Ceahlăul), faţă de care Paszkany şi-a manifestat o simpatie în 1-2 rânduri, Bălgrădean (rezervă la Dinamo însă un diamant pentru ei, de vreme ce circulă zvonuri de cifre de transferuri de milioane) şi, în fine, Felgueiras, până mai ieri, portarul Braşovului, pardon, al Bragăi (căci era împrumutat din Portugalia). Când m-am apucat să scriu acest articol erau doar 3 surse de zvonuri de presă (3 surse înseamnă fie o ţeapă de presă de proporţii, fie adevărul). Iată acum că apare confirmarea pe site-ul clubului, deci, este clar: Felgueiras a fost transferat la noi şi încă pe 4 ani!!! Sunt curios care a fost suma de transfer a portughezului în vârstă de 25 de ani, atâta vreme cât pe transfermarkt.de valoarea lui este cotată la 1,2 milioane euro! Nu-i rău deloc! Mi se pare o alegere corectă, pertinentă, una dintre soluţiile care erau la îndemână.

Chiar dacă în topul meu, pentru portarii din campionatul României, Felgueiras este după Tătăruşanu, faptul că ne-am orientat spre un portar pe care toată lumea îl vâna nu poate să fie decât de apreciat! Sunt câteva chestiuni în discuţie. Într-adevăr, nimeni nu îl apreciază gratuit pe portughez. A avut evoluţii excelente la Braşov. E destul să ne amintim de meciul CFR-Braşov 1-0, în care doar el a ancorat scorul pe tabelă. Totuşi, haideţi să vedem şi reversul. Braşov-CFR 1-2 şi un gol al lui Celestino de la 30 de m.

Lumea îl apreciază pe cel poreclit „Super Mario”. Este un portar spectaculos. Spectacolul însă nu are multe în comun cu eficienţa. La multe la şuturile la care Beto plutea pentru a le scoate, un portar ca Pantilimon ajungea de pe călcâie. Nu vă lăsaţi aşadar păcăliţi de cum zboară un portar ci de locul în care ajunge mingea: în poartă sau în corner. Aici Felgueiras are o mică problemă: doar 1.87  înălţime.  Beto avea 1.83. Aceşti câţiva centimetri până la un portar de 1.90+ pot fi foarte importanţi. Într-adevăr, Super Mario împinge în săritură tocmai precum personajul din jocurile video după ce a mâncat ciupercuţa. Sare foarte bine, dar spun sincer că nu mă pot pronunţa asupra eficienţei sale, comparativ cu un portar de talie înaltă.

Recunosc că nu l-am urmărit special pe Felgueiras. Nu credeam că-l vom viza. Spun doar ce-am văzut cu coada ochiului: un portar care a dus în spate echipa Braşovului,  care a devenit acolo un lider de echipă. Foarte bine, dar asta nu este o garanţie că se va impune şi la noi. Nu-l văd dominându-l pe Cadu. Beto, în schimb, nu a avut nicio jenă să o facă. În privinţa noului transfer va fi rolul căpitanului nostru să-l integreze, să-l ajute pe portar să preia rolul de lider al defensivei. La capitolul „joc de picior”, Felgueiras pare bun, pare suficient de capabil să ofere degajări bune şi suficient de incapabil încât să nu mai exagereze ai noştri cu pasele la portar în timpul meciurilor. Deci, numai bine!

Faptul că este tânăr implică două chestiuni. Încă este aproape momentul în care apăra la naţionalele de juniori ale Portugaliei. Încă poate fi un talent, acum se coace, poate ajunge foarte mare în câţiva ani. Poate să fie un Arlauskis portughez pentru noi. Pe de altă parte, faptul că n-a apărat niciodată la o echipă mare (doar un meci la Braga, dacă nu mă înşel) poate fi o problemă. Mi-a lăsat uneori impresia, atât cât am avut răbdare să privesc plictisitoarea echipă a Braşovului, că Mario are oscilaţii de formă. Azi scoate tot, mâine pare apatic. E un semn de întrebare pe care-l ridic şi pe care doar timpul îl va lămuri. Ştiu însă un lucru: că nu e destul că a fost adus ci că va trebui antrenat excelent de-acum încolo. O mare parte din responsabilitatea a ceea ce va deveni Felgueiras şi cât de util va fi transferul îi revine lui Daniel Tudor, antrenorul de portari de la CFR. El, împreună cu Andone, pot face din acest transfer un imens câştig pentru CFR sau, un fel de Stăncioiu portughez. Materialul lui Mario pare foarte bun, faptul că este singurul jucător din Liga I care a fost titular în absolut toate minutele sezonului încheiat spune multe, pare un jucător serios, concentrat pe ceea ce are de făcut, dar, sunt absolut sigur, mai trebuie încă şlefuit.

Salut transferul, aprob gestul şi ţinta CFR-ului, faptul că au reuşit să-l „şutească” Stelei spune ceva despre forţa noastră în campania de transferuri. Postul pare acum rezolvat, dar, cine ştie? Doar din amicale încolo vom vedea exact cât de bun este. După părerea mea, pe o scară de la 1 la 10 (10 fiind nota profesorului, sau a lui Neuer/Cech),  i-aş da cu toată severitatea nota 7,5-8,  în condiţiile în care unuia precum Coman i-aş fi dat 5,5-6, iar lui Beto 8,5-9. Dar, mai bine să ne pronunţăm cu toţii asupra acestui fapt, o să apară imediat un sondaj pe această temă aici. Până atunci, vă las să urmăriţi referinţele de pe youtube despre Felgueiras:

(din păcate pot oferi doar link, pe acest filmulet nu există din youtube posibilitatea de încorporare în site): Felgueiras in actiune, in Portugalia

Autor: Albusibiu

0 comentarii

  1. Pentru conditiile din Romanica e un transfer excelent.Facand comparatia cu Beto, e un regres vizibil. Daca vrem sa ajungem in grupele CL degeaba aducem jucatori doar dornici de afirmare fara a avea si confirmarea valorii lor. Nu e de neglijat si viteza de integrare in echipa pentru ca timpul e incredibil de scurt pana la inceperea competitiei….Uitati-va la loturile oricarei echipe consacrate din CL si priviti la lotul nostru. Niciodata nu vom iesi din grupe atata timp cat mergem pe principiul „cumpara ieftin, vinde scump” doar daca am avea descoperiti anual 20 de jucatori de valoarea unuia ca Alvaro Pereira (cumparat totusi cu peste 1 milon de euro). Daca mergem ca in trecut in cel mai bun caz echipa se va autofinanta valoric la limita mediocritatii in Europa. Degeaba ne declara conducerea clubului ca se vrea vrea performanta daca nu si plateste pentru ea….Daca Arpi vrea stadion plin echipa trebuie sa castige jucand spectaculos. Dupa cum am castigat acest campionat am „albit” tremurand la aproape fiecare meci. Fata de valoarea campionatului nostru trebuia sa castigam la pas aproape toate meciurile. M-ar mira enorm daca Muresan ar aduce ceva spectaculos din Portugalia…Vom trai si vom vedea.

    Apreciază

    • Deocamdata inceputul e bun. Ma bazez pe faptul ca exista acolo si Andone (exact cum exista Costa anul trecut), oameni care se pricep la jucatori si in a caror intentii cred, fiindca este in interesul lor sa aiba cel mai bun lot. Aducerea lui Beto a fost o intamplare. Jucatori de acest nivel nu vor trece prea des pe la noi. Noi trebuie sa foram dupa talente. Trebuie sa aducem jucatori semi-cunoscuti, precum Sougou, Renan, din care sa incercam sa scoatem ceva. La fel poate fi si cazul lui Felgueiras, un jucator care chiar are calitati. Problema este insa cum ne ocupam noi de el. Antrenorii sunt factorul decisiv aici si, sunt tare curios (si un pic neincrezator) daca Daniel Tudor va avea pricepere in cazul lui Mario. Oricum, sa admitem: e de 3 ori mai bine cu Felgueiras decat cu Coman, nu?

      Apreciază

  2. ma bucur pt acest transfer si-i urez bafta portarului…as vrea sa adaug ca mie nu mi se par o problema pasele la portar, ba chiar binevenite mai ales cand ai un portar ce are un joc f bun de picior…astfel echipa are timp sa se aseze pt faza de atac, atacantii au timp sa se demarce, echipa adversa se desface- e folositor si cand joci cu o echipa mica,incerci sa-i intinzi putin dar si mai folositor cu o echipa mai puternica-…la cfr in acest retur au fost enervante pt ca echipa nu combina la mijloc si dupa o pasa la portar urma decolarea unui avion spre tinte precise, beto avea o precize de invidiat la pase, dar previzibilesi usor de contracarat…dar ideea, implementata in mod sigur de costa nu e una proasta…inca o dovada ca avem nevoie de consistenta la mijloc…

    Apreciază

  3. eu sper ca rui pedro sa joace cat mai mult ca e tanar si e in crestere de forma plus are niste centrari foarte bune si pase si poate sa tine si de minge e un fel de culio si peralta la un loc.

    Apreciază

  4. dupa analiza ta nu prea mai este nimic de comentat, asta este adevarul pur,sper ca responsabilii nostrii au avut de invatat din lectia Beto.Am scris de n ori si iar ma repet,nu exista echipa mare fara portar mare,deci sa avem incredere in Felgueiras,oricum este o solutie mult mai buna decit un Coman plafonat,un Coman portar de linie.La statura mijlocie a apararii noastre avem nevoie de un portar care stie sa iasa la centrari,un portar care sa nu stea lipit pe linia portii la cornere.Sper si am incredere in Felgueiras mai ales ca este inca tinar.La transferuri avem nevoie ca de aer de fundasi laterali fiindca Lion este o catastrofa iar Panin are o virsta.Avem nevoie neaparat de unu sau chiar doi mijlocasi defensivi fiindca sintem deficitari si stam numai in Muresan.S-a vazut si in Europa aproape toate echipele joaca cu doi inchizatori.Ne trebuie un Trica la mijloc dar nu stiu de unde se poate procura si bineinteles un virf autentic poate chiar Kone,ca nu prea a rupt gura tirgului in Norvegia.Stau si ma gindesc cum ar arata echipa cu doua extreme ,Deac pe dr si Duba pe stg,iar Kapetanos rezerva de lux din min 70.

    Apreciază

  5. Eu cred ca ar trebui cautati mai intai 5-6 jucatori liberi de contract de prin Liga I (cu preponderenta pe posturile defensive)plus 2-3 fotbalisti adevarati (de profil ofensiv) care sa faca cu adevarat diferenta.Acestia din urma ar putea fi cumparati la nevoie din banii rezultati din vanzarea lui Renan.Postul de portar pare acum acoperit,desi,daca ar putea fi adus,poate ca n-ar strica inregimentat ,pt concurenta, un Dani Coman/chiar Plesca ,de la Medias,un portar mai inalt ,destul de sigur pe el,cu reflexe bune si nu cred ca f.costisitor.FUNDAS DREAPTA poate ca n-ar trebui ratat RUI DUARTE,cel care intruneste cel putin 3 calitati care l-ar putea recomanda pt Gruia: I – e liber de contract,deci cu o prima de instalare rezonabila probabil ca n-ar spune nu;II-e portughez,un aspect care nu stiu daca trebuie neglijat,numai daca ne gandim la faptul ca lusitanul N.Diogo a ajuns sa aiba mai multe prezente in sezonul tocmai incheiat decat italianul F.Piccolo! ;III-fotbalist e,asta a dovedit-o cu varf si indesat,daca mai avea si caracter pe masura probabil ca acum ar fi jucat pe la vreo echipa importanta din vest.//Tu enumerai Albule niste posturi deficitare care trebuiesc neaparat acoperite;intre ele nu l-ai numit si pe acela de FUNDAS CENTRAL .E adevarat,aici avem 3 baieti care ne-au dovedit ca se poate conta pe ei oricand:cpt.Cadu,sf.Maftei&”fericitul”Piccolo.Eu l-as mai socoti aici si pe Rada,revenit de la nemti,insa pt campionatul greu care ne asteapta,(super)cupa si cele 10 (speram)meciuri europene din aceasta toamna, parca sunt cam putini.Pe un post destul de expus ,cum e acesta, oricand pot aparea cartonase rosii sau vreo accidentare mai grava si parca vad cum ne trezim prin Liga Campionilor tot cu Nuno Diogo inrolul de ,,plaies”.Iata pt ce eu cred ca daca ne dorim cu adevarat performanta pe toate,,fronturile”mai sus amintite n-ar trebui ratat unul ca GERALDO(pe exact aceleasi considerente ca si Rui Duarte,si-n plus mai are de partea sa si profesionalismul de care e intotdeauna si oriunde nevoie) sau (de ce nu?) DORIN GOIAN-mai cu seama daca tinem cont de problemele financiare de la Glasgow Rangers.In cazul rezolvarii unuia dintre acestia doi eu cred ca s-ar putea renunta atat la N.Diogo,cat si la I.Rada.PE STANGA ar fi mare nevoie de o dublura pe masura lui Camora,asa ca nu vad de ce nu s-ar putea incerca aducerea lui LASZLO SEPSI,tanar (inca) ,talentat, roman(deci nu extra-comunitar)ardelean(deci probabil mai usor de integrat in cadrul lotului decat un mitic),dar si liber de contract,deci nu foarte costisitor.In plus,baiatul asta e si un fotbalist polivalent,putand juca la nevoie si mijlocas defensiv,dar si fundas central,pare-se.INCHIZATORI:n-ar trebui ratati DJAKARIDJA KONE & / ERIC BICKFALVI,ultimul satmarean de-al meu(nu ca asta e o calitate neaparat) ,dar si un baiat f.talentat,serios,(in genul lui G.Muresan)dar care,de la plecarea lui Hagi din Ghencea, a cam pierdut vremea prin capitala. MIJLOCASUL LATERAL de care vorbea Albu ar putea fi,daca nu cumva salasluieste vreun arici prin buzunarul lui Arpi(ce usor e sa faci o echipa mare numa’ din tastatura!)sau LIVIU ANTAL(tanar,cu potential si ”de-al nostru”,din Simleu parca,jud SJ) sau,de ce nu,CIPRI DEAC?Tot la mijloc,dar pe stanga,aco;o unde acopera toata banda(asa cum isi dorea si Albu),ar putea fi adus cred eu ADI SALAGEANU(intre primii 5 fundasi stanga din tara dupa umila mea parere),pe care eu il stiu de la copiii si juniorii Olimpiei SM(nu stiu sa fie vreun fost coleg de-al meu sau prieten satmarean care sa nu spuna ca n-a vazut in viata lui un talent mai mare decat ”galateanul”pe care Grigoras l-a ochit prin Liga a III-a,pe cand Adi juca la Somesul SM si-l batea gandul sa se lase de fotbal.Pe posturile de mijlocas ofensiv,atacant si varf de careu ii las pe cei din conducere sa hotarasca,sau pe voi,pentru ca eu in afara lui SANMARTEAN sau eventual MARIUS NICULAE,unul dintre ,,copiii” lui Ando(greu de adus amandoi,f.probabil) nu prea am alte optiuni care sa ma satisfaca.Poate DIDI,cel pare cumva in revenire de forma si n-are decat 29-30 de ani pare-mi-se…Aici,pe posturile acestea,ar trebui cautati fotbalisti de rasa,care sa faca diferenta,numa’ ca acestia costa si trebuie urmariti f.f.bine.Se vorbea intr-un timp de REGES si de SOUZA DIAS,amandoi de la Porto,dar aceste nume-mi par mai degraba,vorba unuia dintre voi (CJ 07 parca),numai ”fantezii erotice ale unor ziaristi care inca mai locuiesc cu soacrele”.Sa vedem acum ce fantezii vor avea conducatorii nostri,cei care in vara trecuta ne-au demonstrat ca se pricep,atunci cand vor,la aducerea de fotbalisti.Nume ca BETO,RENAN,WELDON,CAMORA,SOUGOU,RUI PEDRO s.a.cred ca imi dau dreptate.HAJRA CFR! HAI CFR!

    Apreciază

  6. Conform prosport.ro, asta e lista urmarita de Muresan in Portugalia:

    Iuliu Mureşan se află în aceste zile în Portugalia, acolo unde urmăreşte nu mai puţin de 10 jucători! Cei mai importanţi dintre aceştia sunt:

    Sami (Maritimo), atacant: are 23 de ani şi este originar din Guinea-Bissau.
    Luisinho (Pacos), mijlocaş stânga: 27 de ani, a mai evoluat la Desportivo Aves.
    Diogo Valente (Academica), mijlocas stânga: are 27 de ani. A mai evoluat la Fc Porto sau Braga.
    Cedric Soares (Sporting Lisabona), fundaş dreapta: are 20 de ani. Joacă în naţionala U21 a Portugaliei
    Danilo (Academica), mijlocaş central: are 27 de ani, este de naţionalitate braziliană.
    Keita (Braga), atacant: are 29 de ani, a mai evoluat la Beijing Guoan, Rio Ave sau Vitoria Setubal

    Ce parere aveti de ea?

    Apreciază

  7. cam prea multi jucatori din protugalia ar trebui adusi si din alte tari dar degeaba vrea arpi echipa mare daca tot jucatori liberi de contrac aduce … ma rog macar nu face ca becali care a bagat mana adinc in buzunar si a dat 350 mii pe 3 jucatori :)))

    Apreciază

  8. Pe wikipedia si footballzz scrie ca n-are decat 184 cm, dar nu are prea mare importanta. A demonstrat ca e bun, sa speram ca intr-un colectiv obisnuit cu performanta devine foarte bun 🙂 Iar o sa zica memeu’ ca putea sa-l ia el, dar n-a vrut deoarece nu-i compatibil cu stilul ofensiv al stelei 🙂

    Apreciază

  9. Oare Felgueiras iese la centrari? Sincer, nu l-am retinut, ceea ce nu inseamna ca nu e bun. Asta a fost unul din motivele pentru care nu l-am placut pe Beto in mod special. Stiu ca ma cam incontrez aici cu Albu, dar, c-est la vie 🙂 Alt motiv: desi am (se zice) simtul umorului, nu-mi plac cabotinii. Un lucru sigur bun: e tanar, e loc de mai bine.

    Apreciază

  10. In conditiile in care revin la vatra Bus,Batin,Rada,Edimar sa aduci inca 7,8 imi par cam multi.Dar cine poate sti,se mai accidenteaza,suspendati…..ar trebui sa avem cel putin 3 varfuri.Zicea unul mai sus ca Lion a fost varza……in acest caz Maftei a fost ca fundas lateral varza murata.Trebuie sa vezi evolutia lor in timp si sa nu faci judecati subiective.Personal in afara de Camora (care si el a avut evolutii oscilante) toti fundasii laterali au fost cu un joc subtirel.Eu cred ca jocul fundasilor laterali si conlucrarea cu mijlocasii laterali este unul din secretele bunei evolutii ale unei echipe.Totul se rezuma la ajungerea in banda de unde sa furnizezi centrari de calitate in fata portii.Aici Batin mi-a lasat o buna impresie.Si are si intrari in careu……si are forta de penetrare.Sper sa se impuna in echipa.

    Apreciază

    • da batin a crescut foarte mult bine ca a fost inprumutat sa speram ca va juca cat mai mult ca e si tanar si mi se pare chiar bunicel

      Apreciază

    • gica10, cam devreme pentru numaratoare, nu stim cine vine, cine pleaca, s-ar putea ca cei reveniti sa fie din nou imprumutati. Ar trebui sa fim invatati deja, la sfarsitul lui august, la spartul targului, poate ne mai pica ceva de la Porto, poate mai pleaca in ultimul moment cineva de la noi. Pe la mijlocul lui septembrie vom sti sigur pe cati si pe cine contam 🙂

      Apreciază

  11. Cred ca toti ceferistii ar trebui sa-l incurajam astazi pe LUCIAN BUTE!Am intrat putin pe prosport si mi s-a facut scarba de ce-am gasit pe acolo dupa meciul romanului nostru.Mi-au dovedit inca o data multi dintre compatrioti ca si azi drumul de la ,,OSANA” la ,,RASTIGNESTE-L!” e cel mai scurt.Acum,cand un Bucuresti intreg ar trebui sa se pregateaca sa-l intampine la aeroport pe campionul nostru ,cei mai multi il batjocoresc,il injura,il blameaza,IL FAC BLATIST(va vine sa credeti,oameni buni?!).Numele invidiosului Doroftei e acum pe buzele tuturor,el e azi noul Baraba, el e acum idolul lor,mai mult decat atunci cand castiga ,la randu-i, o centura mondiala!//LUCIANE,n-o sa-mi citesti niciodata mesajul,dar tot iti scriu aici,in singurul loc inca curat de pe la noi:CAPU’ SUS,CAMPIONULE,REVINO IN SALA DE ANTRENAMENTE SI PREGATESTE-TE DE REVANSA,NU SE POATE SA NU REUSESTI!

    Apreciază

    • Te salut,Florin si sunt de acord cu tine.Din nefericire,nu poti sa le ceri oamenilor ceea ce nu-ti pot oferi,pentru ca le lipseste,nu au de unde.Ma refer aici la caracter,educatie,bun simt si alte valori,care in societatea romaneasca lipsesc,aproape cu desavarsire.Intr-o tara plina de non valori,cocalari si manelisti e bine sa nu avem asteptari prea mari.De frustratul de mosu doroftei n-are rost sa mai povestim,locul lui e in cocina de la G.A.Z.TV,alaturi de altii de teapa lui.Duminica frumoasa!

      Apreciază

      • Saul,stiu ca ai multa dreptate,insa nu cred ca noi ,cei putini,trebuie sa stam cu mainile incrucisate,zicandu-ne ca nu putem sa facem mare lucru.Am vazut odata un film despre ororile nazismului,si filmul acela avea urmatorul motto:,,singura conditie pentru ca raul sa infloreasca in lume este aceasta:ca oamenii buni sa nu faca nimic!”Acuma nu ca am fi noi(sau numai noi),cei buni,toti avem si o samanta de rautate in noi,dar cred ca fiecare avem datoria sa cautam sa smulgem raul din noi mai intai,si pe urma cel de pe langa noi,pentru ca altfel raul acesta o sa se lateasca tot mai mult si o sa ne sufoce incet-incet.Eu am fost necajit azi noapte pt ceea ce s-a intamplat la Nottingham,insa cand am vazut cu cata rautate cauta romanii nostri,-romanii lui Bute(!)-nu toti,dar o parte importanta a lor- sa fie ei cei dintai care sa loveasca in cel cazut la pamant,dupa ce putin mai inainte il aclamau toti,mi s-a facut de-a dreptul scarba.Apropo,poate ca e intamplator,dar prima reactie normala pe care am intalnit-o pe site-ul prosport dupa infrangerea umilitoare a lui Bute a fost…cea a unui ”bozgor”ceferist,(dintr-o mare de rrromani) si nu pot spune ca nu m-a bucurat! //In ceea ce priveste opinia ta (pertinenta)cu privire la asteptarile pe care nu trebuie sa le avem de la cei ce compun azi societatea romaneasca,te-as intreba,amical,numai atat:stii cumva poezia aceea minunata a lui V.Voiculescu-,,Batea la poarta cerului o raza”? :)…Eu ascult acum pe youtube creatia aceea muzicala,si-s tocmai la finalul ei ! :)).TE SALUT !

        Apreciază

  12. Considerand ca am acoperit postul de portar, eu zic ca prioritatile sunt: 1. fundas dreapta, 2. mijlocas stanga, 3. atacant central, 4. mijlocas dreapta, 5. mijlocas central. Sper insa sa fie adusi jucatori de valoare pe posturile astea, nu umpluturi, fiindca de-astea avem deja destule in lot. Ar trebui sa existe bani suficienti la club pentru transferurile astea, fiindca in ultimii ani s-au incasat semnificativ mai multi bani decat s-au cheltuit.

    Apreciază

  13. Felgueiras-portar mediocru, Florinaccio, eu am ajuns la ceea ce a spus Dinescu :”cand vad un roman pe strada imi vine sa ii fut una”-nota , aici nu e voba de etnii, ci este la general., sa nu se trezeasca unii sa zica ca sunt ungur..sunt roman dar si mie imi vine sa imi fut una cateodata ca m-am nascut in tara asta de cacat si plina de oligofreni mintali, non-valori cu nasul prin stratosfera…

    Apreciază

    • scuze, dar eu nu înțeleg nicicum ce vrei să spui.
      ce legătură este între Felgueiras și considerațiile despre români? 🙂

      Apreciază

      • m-au napadit emotiile si am fost luat de val :)..defapt nici nu iti poti tu imagina cate legaturi interuniversale prin insusi sinergia lor faptica si existentiala pe care eu le-am constatat in timp ce dormeam cu nevasta in pat si care din cauza unei extorsiuni a unui degajament a unei constructii..intr-o apa..dupa care, va puteti uita…care este…plm…

        Apreciază

    • Aradeanule,tot timpul iti vine sa faci ce-a spus Dinescu,sau numai atunci cand vezi romance? 🙂 //Nu te acuz in niciun fel pt ceea ce ai zis nici in rest,pt simplul motiv ca si eu gandesc la fel ca tine de (cele mai) multe ori.Totusi,poate ca putina ingaduinta n-ar strica sa avem si noi fata de tot ceea ce tine de Romania,pt ca daca tinem seama numai de valurile nenumarate de probleme care au tot venit peste tara asta,sau numai de programul de indobitocire la care comunismul a supus decenii la rand populatia Romaniei,cu exterminarea prin puscarii a elitelor noastre culturale,politice,religioase si nu numai ,poate ca atunci am privi cu alti ochi,poate mai rabdatori, ceea ce se intampla astazi pe la noi.Eu cred ca azi ,in 2012,in Romania nu seceram decat ceea ce altii au semanat in comunism si-n post-comunism timp de o jumatate de secol.//In ceea ce-l priveste pe Felgueiras,eu n-as spune ca este tocmai mediocru,insa niste rezerve in privinta lui tot am si eu.Pentru mai multa siguranta poate ca n-ar fi rau sa fie dublat postul sau prin aducerea a inca unui gk (Coman,de pilda,n-a facut un sezon tocmai rau la Rapid,chiar daca nici el nu mai e cel de alta data).Stancioiu ar deveni in cazul acesta cea de a treia solutie,pentru ca Minca n-a avut niciodata fata de CFR.In orice caz,portar beto(n) precum cel care tocmai ne-a parasit n-a avut campionatul romanescdin’90 incoace,si tare ma tem ca nici n-o sa mai aiba repede nici de acum inainte.//Ce face UTA?Se pare ca anul acesta nu mai promoveaza,nu?Pacat,pt ca de inca o echipa ca ea,dar puternica,chiar ar avea nevoie fotbalul romanesc.Primul meci pe care l-am vazut vreodata pe un stadion a fost,pe cand aveam vreo 6 ani,un Olimpia SM-UTA 2-1,in care NEGRAU (parca) deschidea scorul pt voi,prilej cu care,unchiul care ma desese la meci era sa manance bataie,pt ca el singur ,in tot stadionul,era utist.Te salut.HAJRA CFR !

      Apreciază

      • In Arad lumea nu prea da bani pe fotbal si nici nu cred ca ii intereseaza pe careva sa intre in mocirla de Liga 1 in ziua de azi.Eu unul nu am mai fost la un meci la UTA de prin mijlocul anilor 90 cand a jucat cu Steaua la Arad si comentatorul Ilie Dobre, a spus ca a fost un arbitraj de nota 10 dupa ce un stadion intreg a vazut furaciunea groteasca si ordinara care ne-a fost aplicata.Bineinteles Steaua a castigat (juca si Ilie Dumitrescu Fortuitu’ la ei pe vremea aia).La sfarsitul meciului Dobre a fost batut corespunzator si in limita legii ,la iesirea din stadion , si a spus ca el in viata lui nu mai calca in Arad..si noi i-am transmis sincere si calduroase felicitarii pt aceasta decizie.Daca s-ar putea ca toti miticii sa ia aceeasi decizie ar fi ceva minunat, mirabolant si inaltator de-a dreptu’.

        Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.