ÎNCĂ O LOVITURĂ DATĂ DE CFR! TRANSFER DE SENZAȚIE ÎN LIGA 1! AVEM DOVADA! ÎN EXCLUSIVITATE, NUMAI ÎN TRIBUNA CFR! NU CĂUTAȚI EDIȚIA TIPĂRITĂ, CĂ N-AVEM!


„Obiectivul imediat e Supercupa şi calificarea în grupele Ligii. Mai apoi, vizăm calificarea în primăvara europeană şi un nou titlu” – Arpad Paszkany, patron CFR Cluj.

Clujenii anunţă că-și întăresc echipa pentru a forţa calificarea în grupele Ligii Campionilor şi mai apoi în primăvara europeană, dar şi intenția de a câștiga un nou campionat.

Ca atare, clujenii n-au stat prea mult pe gânduri să se bucure pentru al treilea titlu, ci s-au pus cu toții pe pe treabă, după principiul fiecare cu treaba lui. O adevărată bombă cutremură Liga 1 și comunitatea fotbalistică mondială. Trimisul special al Tribunei CFR în Portugalia, care s-a oferit voluntar să-l ajute la cărat bagaje pe președintele Iuliu Mureșan (aflat la cumpărături de jucători), a rămas acasă și ne comunică în primă premieră și în mare exclusivitate (numai în Tribuna CFR!) o știre care încă n-a făcut ocolul Pământului în 80 de secunde: CFR Cluj a câștigat lupta cu marile puteri occidentale și fotbalistice și a reușit să obțină semnătura starului brazilian Neymar!!!

Fiind pus în capul listei de achiziții, imediat după portarul cu profil defensiv Ștefan Grigorie de la Rapid, se pare că fotbalistul cariocas a fost sunat de antrenorul clujenilor, Ioan Andone, care și l-a dorit în mod expres încă de pe vremea când visa la CL cu Dinamo. Un trecător întâmplător pe sub termopanul crăpat al încăperii de la etajul 8 din care telefona antrenorul ceferist a reținut aproximativa convorbire telefonică:

Andone: “Bă, Silvică, hai mă în plm la Cluj! Te asigur că aici e boierie mare, nu-i presiunea de la Madrid sau Barcelona. Hai, ajută-mă să mai iau un titlu, să intrăm în grupele Champions League, că doar mă știi, în plm, io nu uit, nu rămân dator, cine știe, poate vei avea și tu nevoie să te ajut vreodată!”;

Vorbitor de la celălalt capăt al firului telefonului mobil (posibil Neymar): “Bine, coach, jövök, mă sui în plt în primul avion, fie el și low-cost, dar promite-mi un singur lucru: dacă te duci la arabi, mă iei cu tine, nu mă lași singur printre jucătorii lui Mandorlini și Costa!”

După cum ne-a dezvăluit întâmplătorul trecător, un apropiat al clubului din Gruia demn de încredere (și susținem asta pe surse!) legătura telefonică s-a întrerupt brusc. Președintele Mureșan, înștiințat imediat de demersul lui Andone, a perfectat dintr-un internet-Cafe portughez transferul starului de la FC Santos și s-a înțeles cu impresarul jucătorului – al cărui nume nu începe cu litera ”B” – obținând prețioasa semnătură a lui Neymar. Sursa citată nu dezvăluie cifrele transferului, dar se pare că șefii clubului brazilian și-au scăzut drastic pretențiile, în ecuația afacerii intrând transferul definitiv al lui Edimar la FC Santos, precum și împrumuturile pe 6 luni, respectiv un an, ale lui Paul Batin și Ionuț Rada.

În facsimil, ÎN EXCLUSIVITATE, prezentăm dovada: contractul de muncă cu CFR 1907 Cluj, cu autograful acordat prin fax de starul sud-american, care, necunoscând limba și legislația română, n-a știut, în pll, ce semnează!

 

0 comments

  1. Huuuuuu! Fratilor, pe unde sunteti ? Ati plecat in vacanta cu totii ? Salut Caneto. Fain material. Felicitari. Eu sunt un pic dezamagit. Stiam doar de Zlatan ca o sa semneze cu CFR🙂

    Apreciază

    • Fara panica, vor fi multe meciuri, multe competitii, le vine randul la toti. Andone a insistat pentru Neymar (cunoscandu-l foarte bine de pe dividiuri) mizand pe polivalenta brazilianului. Poate face un cuplu excelent de fundasi centrali impreuna cu Nuno Diogo, iar la nevoie poate fi folosit fundas lateral dreapta ori inchizator cand Muresan e suspendat, sau impreuna cu el, depinde de sistem. Din ce se discuta la club, pentru a ajunge la nivelul cerut de pretentiile unui club ca CFR-ul, este foarte probabil ca Ibrahimovici sa fie imprumutat pentru 6 luni la Pandurii

      Apreciază

  2. E adevarat ca l-am adus pe Neymar.Numa’ ca Neymar ii e (poate) prenumele.Vreti numele complet?Neymar DIOGO VALENTE.Seamana putin ca joc cu argentinianul CULIO,pe care speram sa-l faca uitat la Cluj.Vine de la Academica Coimbra(un fel de U al fotbalului porughez,dar cu rezultate),acolo unde tocmai a castigat cupa Portugaliei.A fost international de tineret al Portugaliei si coleg in trecut cu SOUGOU(la Academica),CADU(la Boavista) si,daca nu ma insel,WESLEY(la Leixoes).A mai trecut si pe la Porto si Braga.//SEMNEAZA:trimisul Tribunei CFR din Portugalia.PS:vestea cea mai buna pentru ceferisti e aceea ca prin venirea lui Valente vom scapa se pare de Bastos🙂.

    Apreciază

  3. Daca tot aducem portughezi, eu zic ca baiatul asta ar fi foarte bun.

    Mai ales ca joaca mijlocas ofensiv, benfica il imprumuta aproape in fiecare an si a dat 12 goluri in 36 de partide sezonul asta. Oricum, ar mai trebui si ceva romani ca altfel nu stiu ce o sa mai ajunga pe foaia de joc :)).

    Apreciază

  4. Caneto ai facut fals in contract (gandeste bine ca n-ai pilele lui pi turca 🙂 ), Neymar a semnat doar pe trei ani. Eram de fata cand s-a trecut la pus degetul. Trebuiau martori ca sa nu zica porumboiu ca am dat valiza la impresari pentru blaturi, ca am aranjat meciurile directe de anul viitor, ca impresarii nostri lusitani au intrari la jucatorii lui.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s