Dintr-un scurt circuit în altul

Mă apuc doar acum să scriu, ca să nu depind de nocturnă. Degeaba deții șmecherii, cu joculețe de lumini și alte chestii cool, dacă nu știu să facă lucrurile de bază – în cazul acesta, să facă o lumină constanță. La fel și cu jucătorii noștri: degeaba au CV-uri impresionante, degeaba au fost aduși pe sprânceană, degeaba au forță cât să doboare câte doi adversari din campionatul nostru, dacă nu pot să facă lucrurile elementare: dribling, pase simple de câțiva metri și măcar 3 din 10 centrări date cum trebuie.

Partida de aseară ne-a dat, din nou, mult mai multe emoții decât ar fi trebuit să dea. Să o spunem direct: am întâlnit un adversar foarte slab. La Mioveni doar antrenorul e bun, dar săracul Pelici trebuie să țină în prima ligă (pardon, prima superligă!) o formație cu jucători mai mult decât limitați. Îndrăznesc chiar să spun că, la nivel de jucători, cei de la Mioveni sunt mai slabi chiar și decât amatorii din Andorra. Și asta cred că spune destul și despre fotbalul românesc.

Am avut așadar ocazia aseară să facem cam ce-am fi vrut. Cei de la Mioveni ne-au oferit spații uriașe de acțiune chiar și atunci când voiau să se apere, să stea pe două linii. Așadar, faptul că am avut ceva mai multe acțiuni cursive nu mă prea încălzește. Mă sperie în continuare distanța uriașă care se cască la mijlocul nostru atunci când construim, chiar și cu schimbarea de sistem spre 4-4-2. Că e Boateng la minge pe la mijloc sau că e oricare altul, nu vezi un CFR-ist să vină la măcar 10 metri de el, să-i ofere o soluție de pasă în progresie. Fiecare pare că stă plantat ca pe planșa tactică, pare că-l ține locului magnetul și nu-i dă voie să se deplaseze, să vină la pasă, la un-doi. Trăim așadar din minge dusă căznit în față sau dacă ne lasă adversarul ajungem cât de cât la 30 de metri. Iar acolo, altă dilemă, aceeași întotdeauna: să centrez sau să încerc să pătrund cumva? Mereu și mereu aceeași poveste, Debeljuh trebuie să stea în careu, iar pe mijloc, în spate, nimeni nu oferă suport. Așadar stăm în dumnezeiasca centrare sau în driblingul lui Deac sau Petrila. Camora sau Manea nu pășesc deloc în careul advers tot meciul.

Aseară era să ne ardem rău. Gafa lui Bordeianu, în fața unui adversar mai competent, ne semna înfrângerea – pentru că la cum arată jocul nostru de atac era greu să dăm goluri (chiar două!) unora care știu să se pună în apărare. Degeaba a mai dres-o el cât de cât, de la un mijlocaș cu experință și care trebuie să vadă jocul clar ai pretenția să nu facă așa ceva. Acolo unde e valoare. Deocamdată, deși s-au adus mulți oameni la mijloc, văd că stăm tot în Hoban, Bordeianu sau Păun. Chiar cei nou-aduși sunt mai slabi de atât?! Se poate chiar mai rău de atât?!

Ar trebui să vorbim puțin și de a doua repriză, despre cum la acel 3-1 obținut aproape nesperat, ne-am relaxat. În mod normal planul părea a fi fost făcut pentru 2-1, dar dacă domnul VAR ne-a dat penalty-ul, probabil că diferența de două goluri era prea liniștitoare pentru noi. Aveam în față un adversar complet derutat, cu un pic de efort făceam rapid 4-1 sau 5-1 și apoi puteam stinge liniștiți nocturna.

Singurii pe care i-aș aprecia ieri ar fi Debeljuh (evident de ce), Scuffet – un portar pe care, din mișcări și siguranța arătată, îl văd ca un mare plus pentru club și aș spune cu nota pozitivă și despre Burcă și Graovac. Nu e vina lor pentru goluri, ba chiar aș spune că ei mai mereu dreg ce mai poate fi dres. Problema noastră în apărare este că suntem descoperiți pe flancuri și, prea des, chiar și în fața apărării. Asta nu se întâmpla în alte sezoane. Și cum Dan Petrescu pare că nu găsește formule mai bune de a pune stavile în fața apărării, probabil că vom mai tremura așa mult și bine.

Iar acum să vedem minunea în cupele europene. Mi-e teamă că nu avem cum să schimbăm viteza rapid, așadar, sincer, m-aș mulțumi și cu un egal în condițiile actuale.