Răsfățații

Astă noapte n-a mai fost vreme de vorbe. Doar de aplauze, de poze și de artificii. Toate cu repetiție, deja an de an, pentru că sub fiecare imagine trebuie scris acum cu grijă: ”2022” sau ”2019” sau ”2021”. Să nu le confundăm, nu? Și, dacă va mai vrea Domnul (lui Gigi Becali ) poate vom mai aduna titluri pe acest șirag și în următorii ani. Ca și anul trecut, visez la momentul în care pe sigla CFR-ului locomotiva va căpăta și o primă stea: cea a celor 10 campionate câștigate. Și, iată, cu fiecare an, ne apropiem tot mai mult de asta. Pare ceva simplu, pare ceva natural, pare ceva firesc pentru CFR Cluj. Dar noi, ca suporteri ai clubului, ne dăm oare seama cât de norocoși suntem, cât de răsfățați de succes? Alții visează la campionate câștigate după decenii de secetă, alții n-au avut deloc parte de aşa ceva. Noi, cu toate ”dramele” noastre atunci când pierdem două meciuri consecutive, cu toate dezastrele imaginare, colecționăm aceste succese atât de mult încât nici nu mai știm cum să le deosebim între ele. Suntem norocoși și, măcar acum, dacă nu în fiecare moment al sezonului, ar trebui să mulțumim celor ce se ocupă de CFR. Din teren sau din afara lui. Oamenii aceștia mai fac și greșeli pe parcurs, dar iată, la final tot ei o scot mereu la capăt.

Da, acum e vremea vorbelor și poate a mahmurelii pentru unii. Acum putem trage linie și să judecăm ce-a fost, deși parcă nici nu ne mai arde de asta, nu? Mai degrabă cred că fiecare are acum un plan pentru sezonul următor. ”Omul își face vara Champions League și iarna campionat” – sau cum sună proverbul acesta în fotbalul românesc. Hai să nu visăm prea îndrăzneț, dar mă gândesc că la grupele Europa League tot tinde orice suporter CFR. Răsfățat, așa cum ziceam mai sus.

Am scos-o la capăt în acest sezon cu mai multe emoții decât am avut vreodată. Da și nu. Vă amintiți acum 2 sezoane cum a fost finala de la Craiova? Aveau craiovenii 1-0 și părea totul pierdut. Totuși, în acest sezon CFR-ul a părut mai nesigură decât a fost vreodată. Dincolo de Dan Petrescu, dincolo de un lot uriaș de jucători, se vede în mod clar o tocire a armelor. Viteza de joc ne-a scăzut teribil – asta se simte doar contra echipelor bune, nu când joci contra Academicii Clinceni -, fazele fixe n-au mai fost armă letală pentru fiecare etapă, iar apărarea a fost din ce în ce mai labilă. Nu e o critică gratuită, meschină, este doar o comparație între variantele de CFR Cluj din ultimele sezoane. Ca atare, după acest sezon chiar trebuie să se tragă o linie și ar trebui să existe un refresh. Cu orice risc, chiar și cu cel de a întrerupe șirul campionatelor câștigate – deși la ce mediocritate e în fotbalul românesc, putem reuși chiar și cu rezervele de acum.

Scandaluri? La asta performăm toți în România, dacă la atât s-ar reduce fotbalul, am putea ajunge în Champions League cu măcar 3-4 echipe de aici. Vor curge ”râuri” de cerneală virtuală, vor bate vânturi de vorbe în studiouri despre arbitraje, despre jocuri de culise sau mai știu eu ce metode se vor găsi de a aduna audiență ieftină în media sau online. Vor fi contestări nesfârșite pentru că, știți bine, în România acesta este adevăratul sport național – contestarea invidioasă a oricărui om ce reușește pe puterile sale.

Eu știu așa la final: cine are memorie îşi aminteşte cât a fost ajutată FCSB-ul de decizii eronate de arbitraj mai ales în prima parte a campionatului. Atitudinea de pirandă a lui „MM” o știm cu toții și nu cred că are rost să ne pierdem vreme la ”ușa” cortului. N-au decât să implementeze sistemul VAR și atunci CFR-ul va câștiga chiar și mai multe partide – și iarăși vor fi scandaluri. Apoi, despre meritele de a cuceri trofeul, cred că discuția este destul de simplă. Am avut 14 puncte la intrarea în play-off. FCSB-ul a luat-o pe coajă rău de tot în Gruia și a scăpat norocos de înfrângere în returul sezonului regulat. Craiova a avut nici nu mai știu câte partide în care s-au împiedicat de toate trupele falimentare din campionatul nostru. Degeaba au avut sprint sau formă mai bună pe final. CFR-ul a revenit la timp la victoriile la limită, a avut și descărcarea de la Pitești, a câștigat iarăși ca un ”pistol cu amortizor”. Fără flăcări, fără spectacol, aparent cu mari suferințe și anti-joc. Eficient.

Cât despre jocuri de culise, mărturisesc că eu nicio clipă nu m-am așteptat ca Voluntariul să nu piardă cu măcar 2 sau 3-0 în fața FCSB-ului. Avem în minte clar meciul din turul play-off-ului atunci când în mod categoric ei au făcut figurație în fața trupei lui Becali. Mă așteptam însă ca FCSB-ul să piardă puncte la Craiova, acolo unde au scos totuși o victorie pur norocoasă. Speranța mea era că un egal cu FCSB-ul ne este oricând la îndemână. Ce-a fost la Voluntari, timpul ne va spune. De fapt, sigur nu ne va spune nimic. Totuși, eu pot compara felul în care Voluntariul a jucat contra CFR-ului în play-off. Fix la fel cum au tras contra FCSB-ului, ba chiar și mai și, de ai fi zis că trântele cu CFR-ului sunt finale de Cupă pentru ei. Iar Craiova, cea fără nicio miză ieri ieșea cu Pigliacelli peste noi pe final de meci. Totul pentru egalul ce le părea țel existențial. Nu știu, pot bănui că pentru Voluntari s-a pus o vorbă sau un ban bun, dar la fel de bine pot crede că acele echipe au avut de asemenea stimulente mari contra CFR-ului. Era cât se poate de evidentă diferența de atitudine a lor de la un meci la altul.

Aș zice și vreo 2 vorbe despre partida de aseară, un episod la care am tremurat mai vârtos decât am făcut-o vreodată în acest sezon. Rareori mi s-a întâmplat să mă uit la ceas din 30 în 30 de secunde așa cum am făcut-o după minutul 80 al înfruntării de ieri. Pe final, după ce Letica și Burcă au luat galben, aș fi intrat și eu să trag de timp, să iau un galben. Numai să câștigăm. M-am temut enorm că iarăși vom risipi puncte la ultimele faze, m-am temut că așa cum ne-a fost (și!) ghinionul în multe rânduri, vom avea un șoc pe final. Și, legam asta de moralul unui om obișnuit (nu al unui supraom), credeam că un egal cu Craiova ieri, pe final de meci, ne-ar dărâma psihicul, ne-ar face victime sigure în fața FCSB-ului. De asta am tremurat, mai ales că ai noștri nu mai voiau deloc să țină de minge.

A ieșit bine ieri. Fără spectacol, cu multe poticneli, dar cu un Boateng absolut teribil. Doar pentru prestația de ieri și i-aș da titlul de jucătorul sezonului – nu că în alte rânduri ar fi fost vreodată slăbuț. Au fost emoții, au fost nervi, încrâncenare, dar a fost şi o atitudine de killer-i a CFR-ului, cu lovituri la punct fix, cu sânge rece şi apoi cu o apărare dusă peste orice sacrificii. Nu mă apuc să analizez meciul ca în alte rânduri, doar notez că am văzut emoţiile lui Letica, am văzut dublajul în apărare şi aruncările disperate în faţa mingii în defensiva noastră, am văzut cum Dan Petrescu a vrut să facă 2 schimbări în prelungiri şi apoi s-a răzgândit tocmai ca să nu păţească precum la meciul cu FCSB. Am terminat partida gâfâind, trăgând de timp, ca o campioană obosită de atâta presiune venită atât din externul clubului, cât şi, cu siguranţă, din interior. E de înţeles.

Acum ce-ar trebui să se întâmple. Dan Petrescu neapărat să rămână, să primească puteri manageriale. O mare parte din suferinţa acestui sezon s-a tras de la perioada Şumudică. Sigur, s-au adunat puncte chiar şi atunci, dar s-a destrămat coeziunea echipei. Iar asta s-a decontat acum, pe final, când apărarea câştiga pentru noi relaxat play-off-ul. Deci, cel mai important: Dan Petrescu să rămână, să facă transferurile pe care le vrea şi cu jucătorii urmăriţi de el şi, mai ales, să se lucreze masiv în cantonament mai ales pentru pregătirea fizică. Este esenţial ca în iulie CFR-ul să aibă puterea unei locomotive. Cred că ar trebui să vindem sau să îndepărtăm jucători, pentru balansarea finaţelor. Sigurjonsson, deşi este favoritul meu, Chipciu – sunt primii pe lista despărţirilor. Omrani este şi el dispensabil – probabil este şi demotivat pentru CFR. Iar ca vânzări, putem renunţa la Petrila pe o sumă consistentă. Putem renunţa şi la Debeljuh – pentru că nu cred că poate prinde un sezon mai bun decât acesta. Apoi trebuie să reclădim pentru un joc combinativ, pentru mult mai multă viteză, tinereţe (mă rog, cam 25-26 de ani) şi valoare (măcar jucători de cupe europene). Avem nevoie de un mijlocaş box to box, de un om în spatele vârfului şi avem nevoie de măcar o extremă care să fie cât Petrila şi Omrani la un loc. Dar sunt sigur că pe lista CFR-ului sunt deja nume şi se lucrează la asta. Cel mai mult eu îmi doresc însă ca acest proiect pe model „Traore” să fie dus până la final. Când CFR-ul aduce tineri din naţionalele de tineret africane sau americane, atunci chiar e drumul cel bun, atunci chiar acolo este viitorul. Consider că lotul actual fără măcar 4-5 inserţii valorice nu mai poate aduce încă un trofeu. Pur şi simplu, este un capăt de generaţie. Dar, e o generaţie care ne-a adus enorm. Enorm!

La final, nu mai e loc de cuvinte mari ci doar de un simplu şi sincer: „Mulţumesc, CFR!” Campionii absoluți ai României!