Scapi de dracu, dai de tac-su


Nici nu ne-am revenit complet după seara de vis în care l-am năucit pe antrenorul irlandez din Scoţia şi dăm deja de unul scoţian din CASA Liga 1. Iar mintea ne stă la cum să-l facem praf marţi pe altul ceh.

Vom ajunge să fim obligaţi să ne facem două trupe şi noi, fanii, una pentru campionat, alta pentru CL, că e prea epuizant să ţinem pasul cu acest ritm diavolesc. Am avut 12 partide întro lună de zile, urmează alte 5 până la sfârşitul lunii august, voi ajunge să mă bucur că urmează meciurile naţionalei, o întrerupere  a competiţiilor de club ce mă enerva cumplit până acum.

Poate ar fi momentul ca DP să aplice principiul rotaţiei şi în cazul propriei persoane, să-l bage la înaintare pe Minteuan pentru partida…

Sepsi OSK – CFR Cluj, ce se va disputa sâmbătă, 17 august 2019, ora 21.00, Stadionul „Municipal” din Sfântu Gheorghe, în cadrul etapei a 6-a din CASA Liga 1, …

… care i-a dovedit pe covăsneni cu trei din trei în nici 10 zile. Ceea ce l-a făcut pe DP să exclame că „a fost ceva incredibil când s-au câștigat trei meciuri împotriva lor, într-o săptămână. Este ceva ce se întâmplă foarte rar”. În paranteză spus, Sepsi va schimba sigur dirijorul din faţa băncii de rezervă, de musai, deoarece principalul  Csaba László a văzut cartonaşul roşu pe motiv de bucurie exagerată la finalul întâlnirii de la Craiova şi este în stare de suspendare.

Am zis şi eu doar aşa de o rotaţie DP – Alin ca să am motiv să vă aduc aminte că şi în primăvară, întro perioadă scurtă, aglomerată şi încordată, am rezistat presiunii şi am obţinut patru victorii împotriva celor de la Sepsi. Dan Petrescu este prea călit ca să nu poată căra de unul singur raniţa cu bastonul de mareşal pe întreg traseul. Deocamdată, şi echipa a doua trebuie să continue să ducă de una singură campionatul, cel puţin pentru următoarele două meciuri, chit că adversarele par mult-mult mai dificile faţă de cele de până acum. Din septembrie, nu se ştie, poate se vor inversa rolurile, prima echipă să înfrunte Craiova, Mediaşul, FCSB şi Viitorul, iar a doua să ţină pasul la victorii cu prima împotriva lui Liverpool, Ajax şi Internazionale.

Probabil, consumul nervos, bucuria şi descătuşarea au fost la un nivel la fel de mare şi în cazul jucătorilor din lot care nu au evoluat pe gazonul din Celtic Park. Ne încredem că DP are leacul pentru a-i scoate din starea de euforie şi a-i aduce la una de concentrare maximă pentru meciul de mâine. Din păcate, DP a declarat că Pereira şi Petrila sunt indisponibili, lotul doi fiind astfel uşor subţiat. Dacă Petrila va fi înlocuit pe foaia de joc de o altă rezervă U21, probabil Ispas, absenţa lui Pereira va necesita un european menajat în minus, dacă nu cumva se va apela la un ex-fotbalist care nici nu se ştie pe unde umblă. 🙂 Ori, dacă e sigură revenirea lui Culio pentru dubla cu Slavia, este posibil ca Luis Aurelio să-şi reia locul ca rezervă a lui Itu.

„Cred că ar fi fost mai bine ca acest meci de campionat să nu se joace. Se simte o stare de oboseală la toți jucătorii. Cu o echipă ca Sepsi, pe terenul lor va fi foarte greu, ei sunt clar favoriți.” – Dan Petrescu

Sepsi nu a învins niciodată CFR-ul, ca atare meciul de sâmbătă poate fi un punct de răscruce, mai ales că echipa noastră este întro formă foarte bună. Trupa clujeană este de învins, încrederea nostră este în creştere, simt că jucătorii sunt tot mai motivaţi. Ne-am pregătit foarte bine toată săptămâna şi credem că vom putea obţine cele trei puncte. Clujul a folosit o echipă diferită în meciul precedent de campionat faţă de cea care a evoluat împotriva lui Celtic. Meciul de marţi în CL împotriva lui Slavia Praga este mult mai important pentru clujeni decât cel împotriva noastră, probabil că vor utiliza din nou garnitura a doua. Aceşti jucători nu trebuie desconsideraţi, au înscris câte 4 goluri în deplasările precedente. Dimpotrivă, aceşti jucători sunt mult mai periculoşi, deoarece vor întotdeauna să profite de şansă şi dau randament maxim ca să dovedească  că merită mai mult.” – Ilyés Róbert

Sepsi OSK: Fejér - Dimitrov, Barisic, Tincu, Konongo - Vașvari - Gál-Andrezly, I. Fülöp, D. Flores, N. Carnat - Dumiter

Rezerve: Karanovic, Kilyen, Velev, Fl. Ștefan, Bouhenna, Moldovan

Accidentat: Niczuly

Suspendat: Csaba László  (antrenor principal)
CFR Cluj: Vâtcă – Butean, Mureşan, Cestor, Peteleu – Itu, Hoban, Sylla – Costache, Ţucudean, Păun.

Rezerve: A. Rus, Burcă, Susic, Luis Aurelio, Ispas, Mailat, Rondon.

Accidentaţi: Pereira, Petrila

HAI CFR!!!

(Imagine reprezentativă: facebook/Sepsi OSK szurkolók hivatalos oldala-Suporteri-Fans page)

272 de comentarii

  1. In aceste preliminarii am jucat mai bine cu cutitul la os, am revenit chiar si de la 0-2 per total in meciul cu Astana. Eu zic ca baietii vor fi mult mai motivati in retur si vom reusi sa inscriem la ei, nu au aratat chiar cine stie ce cehii. Au dat un gol cu largul concurs al lui Arla, in rest nu au mai pus in pericol cu adevarat poarta. Noi am ratat penalty si am avut si o bara, deci se poate, trebuie doar sa fim mai lucizi la finalizare si mai agresivi. HAI CFR!!!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Repriza a 2-a reușită, păcat de ratare (pretext pt. un alt executant… Cadu?).
    Marea problema (pe viitor): lipsa unei competiții tip tineret-rezerve pt. echipa a 2-a, de fapt pt. o cernere justă a valorilor în regim de competiție.
    Rondon are un joc complex de care profită colegii din atac, plus viteza în joc (și soluții).
    Titlul cu expresia (venetică) ,,tac-su” a adus ghinion….
    Pt. a prinde oportunități gen Slavia în finale pt. grupele CL, prima condiție este câștigarea titlului (cât mai des posibil).
    Înapoiații din media dâmbovițeană nu trebuie băgați în seamă, chiar dacă acea lume anacronică face atâta rău sportului (și iubitorilor sportului, tinerilor practicanți) din România.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Eu as zice ca Europa League e o competitie mai buna pentru CFR in momentul asta. Sigur, una e o reteta financiara de 10 milioane si alta e de 30 de milioane din Champions League (cu tot cu expunerea de jucatori si eventuale vanzari), dar pur si simplu nu cred ca suntem pregatiti sa jucam acolo ca valoare.

    Cehii paseaza altfel, parca aunci cand pun piciorul pe minge nu paseaza degeaba, ei nu se impotmolesc in pase simple de 2 metri. Noi daca ne ducem in LC suntem abonati la locul 4. Cred ca si Slavia este tot de locul 4 in Champions League. Si Celtic ar fi fost tot de locul 4. Daca pici in grupa cu oricine dintre Barcelona, Real, Atletico, City, Liverpool, Tottenham, Chelsea, Bayern, Borussia, Leverkusen, Leipzig, Juventus, Napoli, Atalanta, PSG, Lyon, Ajax, Benfica, Sahtior, Salzburg, Brugge…..n-ai nicio sansa. Asa….in EL, poate avem sanse sa facem cateva rezultate bune.

    Apreciat de 1 persoană

    • Mi-a placut si mie modul in care pasau cehii, incepand de acolo se vedea diferenta de valoare. Am avut o presimtire cand am vazut ca Omrani va executa lovitura de la 11m, niciodata nu a dat siguranta…. dar daca toti ceilalti de la noi executa mai slab decat el, atunci ar trebui sa le fie rusine… UCL era doar o incercare de ciupeala, nu am facut transferuri prin care sa ne gandim ca cei din conducere isi doreau mai mult de atat.

      Apreciat de 1 persoană

  4. N-a fost seara noastra, de data asta, dar inca nu-i pierduta calificarea.
    In meciul retur nu avem ce apara, asa ca, trebuie sa marcam, iar daca marcam, orice este posibil.
    Suntem intr-o situatie care ne permite sa jucam returul cu mult curaj, nu avem ce pierde, doar de castigat, asa ca, sper ca DP sa gaseasca o solutie buna pentru ofensiva si, impreuna cu acesti minunati jucatori, sa realizeze imposibilul.
    Eu cred ca se poate si cu putin noroc, vom reusi.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ne vom califica la ei acasa. Ce poate fi mai frumos?. Am avut si nesnsa la bara lui Rondon si la ratarea lui Omrani. Hai CFR!!!!Calificare.
      Ps am uitat de lipsa lui Vinicius si Culio,n-a fost seara noastra,dar va fi saptamana viitoare.😊

      Apreciat de 1 persoană

  5. Că rareori se pune în pericol poarta adversă din lovituri libere Directe să zicem că ne-am obișnuit (adică că nu-i cine, chiar dacă și adversarul știe).
    Că se ratează 11m din dorința de a fii imparabilă, se mai întâmplă.
    Că la fiecare 11m se filozofează cu execuții savante (de fapt telefonate, temătoare,nesigure – chiar dacă mingea mai ajunge și în plasă) este o greșeală (mai ales în jocurile eliminatorii și cele cu ocazii puține) șiTrebuie pus piciorul în prag și schimbată abordarea acestor faze decisive.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Sigur ca ne pare rau de penalty-ul ratat si de ocaziile care n-au intrat, inclusiv bara lui Rondon. Plus de lipsa de blocaj la golul lor cu sut de la 20 de metri, a fost lasat sa traga. Pe de alta parte sunt mandru de echipa noastra si cred in remontada de la Praga. Baietii vor lupta ca la Tel Aviv si Glasgow, sunt convins. Hai Cfr!!!!!

    Apreciat de 3 persoane

  7. La 0-1 calificarea se mai joacă.
    S-a scris aici despre deplasarea la Glasgow (fără a apărea și ,,impresii de călătorie”, tot ce știm e că în preț s-a inclus și calficarea echipei).
    Ce se știe despre descălecarea la Praga (cca 900 km până la frumosul oraș ,,de aur”) ?

    Apreciat de 2 persoane

  8. Cam asa e,s-au vazut limitele jucatorilor in meciul de ieri. Ramanem cu regretul ca am ratat prea usor ocaziile avute iar ei au inscris din nimic.Putea sa fie cel putin un egal,dar nu am avut nici noroc. Intr-adevar fazele fixe si penalty-urile trebuiesc lucrate intens, ca la acest nivel e altceva, ca dovada cei de la Slavia au inscris si au prima sansa la calificare exact dupa o faza fixa. In schimb noi nu avem nici macar un executant de penalty uri care sa-l inlocuiasca pe Culio. Pana la urma in detalii e ascuns si rezultatul final. Ca de obicei.
    Asta e,trebuie sa castigam la Praga. Acum e clar si limpede pentru toata lumea ce e de facut.
    Ramanem cu regretul ca se putea un scor mai bun aseara.
    Hai CFR!

    Apreciat de 1 persoană

    • Din pacate Arla isi arata din nou limitele. Nu poti sa iei un astfel de gol – a fost practic un lob ca la laptenis. Mi-am adus aminte de dudelange si supercupa…
      Ne trebe musai portar….
      Per total n-a fost rau. Pacat de mingile alea ridicate la dracu tot timpul, pierdute cu mare usurinta din care n-a iesit nimic.
      In repriza a2a, cand am pus mingea jos s-a schimbat si jocul au aparut si triunghiurile de pase si fazele periculoase. Nu doar praghezii au stiut pasa. Am stiut si noi dar numai in repriza a2a.

      Apreciat de 1 persoană

      • Ceferika, au cazut fizic cehii in final, dupa efortul din prima repriza in ritm infernal cand ne-au zapacit cu pressingul lor. Atunci ne-am ridicat noi si am fost aproape sa intoarcem rezultatul, dar n-a iesit de data asta…

        Apreciază

  9. Parerea mea e ca C F R a jucat slab si din cauza ca stadionul a fost plin ( presiunea publicului nu ia afectat deloc pe adversari ci pe ceferisti) echipa asta nu e obisnuita cu asa ceva iar asta le a turnat plumb in bocanci.Au fost asteptarile, dupa ce au eliminat Celtic, ei stiau ca toata lumea asteptau sa i spulbere pe cehi.Noi nu mai avem nimic de pierdut, mergem acolo „ori la bal ori la spital” in schimb presiunea e pe cehi.Eu cred ca echipa va juca mult mai bine in deplasare.Oricum e primul meci, iar daca in prima partida scorul nu e unul obscen ( gen 3-0, 4-0 ) sansele sunt aproape egale.

    Apreciat de 1 persoană

  10. Daca pana acum mai vedeam o schema la cornere(centrare pe scurt si apoi deviere pe lung de exemplu), aseara nu am mai vazut asa ceva. Centrari direct in careu de unde inaltul lor portar sau fundasii lor respingeau lejer.
    Subscriu si eu ca mijlocul si atacul a arata extrem de rau in prima repriza. Cred ca una din greseli ce i se pot imputa lui DP e alegerea lui Tucu in dauna lui Rondon ca titular. Tucudean parca nu e la nivelul de anul trecut,poate era mai bine sa intre tot spre finalul meciului ca la Glasgow.
    A doua repriza am aratat mult mai bine si imi da ceva sperante ca se poate sa intoarcem rezultatul, dar nu stiu din ce cauza s-a jucat asa, ne-am trezit noi sau au adormit cehii.
    Vedem la Praga. Dupa cum am vazut si la Liverpool sau Totenham anul trecut, orice e posibil.

    Apreciat de 1 persoană

  11. Trebuie sa fim mandri ca avem o asa echipa ! Merita incurajati si sustinuti ! Au aratat ce echipa buna sunt in precedentele 6 meciuri. Chiar daca cehii au avut 60 % posesie , ocaziile tot noi le-am avut , iar daca bateam cu 2-1 , nu puteau zici nimic cehii.
    Si eu sunt de parere ca probabil pentru anul asta e bine Europa League, pentru ca cu putina sansa putem iesi din grupe, si ar fii o performanta frumoasa si probabil la fel de banoasa ca si intrarea in UCL.

    Elore CFR !

    Apreciat de 1 persoană

  12. https://www.prosport.ro/fotbal-extern/liga-campionilor/au-plecat-cehii-putem-fi-sinceri-de-ce-ar-merita-romania-o-echipa-in-grupele-champions-league-18301198
    Cam despre asta este vorba, sa fim realisti.
    Bineinteles, noi speram intr-o minune si ne agatam de meciurile astea si ne dorim cumva sa eliminam o echipa ca si Slavia… dar daca este sa comparam obiectiv …
    Oricum e foarte bine ce am realizat pana aici iara daca cumva printr-o conjuctura favorabila eliminam Slavia asta ar fi bonusul suprem, altfel cred ca e foarte buna o Europa League pt noi. Hai CFR ! 🙂

    Apreciază

    • Nu poti s anu ai un gust amar dupa meciul de aseara atata timp cat ei au marcat din nimic, cu tot cu posesia lor, iar noi din 3 ocazii clare, aici intrand si penaltyul nu am dat nimic. Sunt dezamagit chiar daca echipa merita toate felicitarile pt ce au facut pina acum.

      Apreciat de 2 persoane

      • Normal, cu totii avem un gust amar ca am avut cateva ocazii bune bune (tucudean, bara si penalty) si meritam cel putin un gol, chiar daca senzatia generala a fost ca sunt clar peste noi fizic si tehnic. Era mult mai bun un 1-1 dar acuma asta e, mergem acolo sa ne jucam sansa si om vedea ce a fi, dar trebuie sa fim constienti ca ne pot aplica si un sec 2-0…putem face si o surpriza cu jocul nostru bataios intr-un meci in care nu mai avem nimic de pierdut. Deci, focu’ la ei ! :))

        Apreciază

        • Au aparut si la ei destule inexactitati in rep 2. Eu cred ca se joaca in retur calificarea si nu avem sanse „mici”. Da au avut posesia da au avut o mare parte din meci superioritatea fizica…la cea tehnica eu zic ca e discutabil la ce executii ratate au avut. Sincer ok ne-au dominat fizic dar a fost o dominare sterila pentru ca ei efectiv nu au fost periculosi la finalizare…deloc.Aici vorbesc de ocazii clare nu de actiuni ofensive. Daca nu aparea acea eroare incredibila a lui Arla se termina 0-0 aici pun si penalty-ul ratat.Sa speram ca in retur ne va reveni concentrarea de la finalizare si ne vom putea lupta serios pentru calificare…si la 0-0 si la 1-0 si la 1-1 tot ttrebuie sa marcam acolo asa ca prea multe nu se schimba iar ei pe faza defensiva sunt destul de slabuti.

          Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.