Gaz pe foc. [CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș 0-0]


De-acum gluma s-a îngroșat. Nu pentru că se schimbă clasamentul, fiindcă până la play-off e un campionat mai degrabă de pregătiri și reglaje – și, haideți să vedem și o parte plină a paharului: abia nu ne facem sânge rău la înjumătățirea punctelor avans! Problema constă acum în senzația de vrie, de cădere incontrolabilă la care asistăm, una în care pilotul pare că nu știe cum să țină de manșă.

Dacă mi-ar fi spus cineva după acel 3-0 din tur de la Mediaș că în retur va fi 0-0 probabil că i-aș fi recomandat să se apuce de scris S.F. Era atât de clară diferența dintre echipe încât nu avea cum în 3 luni să se schimbe ceva. Și uite că se poate. Jucătorii sunt aceiași, ba chiar aș spune că azi decalajul valoric e și mai mare în favoarea CFR și totuși se face 0-0. Cum? Foarte simplu: cu un stil de orb nervos. Spun asta fiindcă sunt 2 aspecte în discuţie. Unul tactic şi unul mental.

Pe plan tactic, să fie clar: pe Pustai nu-l bați de 2 ori în același fel. În tur a intrat Urko Vera între medieşeni ca ursul între oi, a câştigat peste 90% dintre duelurile aeriene, a pivotat către Culio şi Deac şi meciul s-a rezolvat rapid. Acum însă Pustai era în temă. Urko Vera s-a luptat la fel de mult, dar deja apărătorii adverşi erau în temă, se vedea că l-au studiat pe spaniol. Iar cu Deac şi Culio suspendaţi, Urko a trebuit să se bată cu 2 oameni deodată. Ce-au făcut ceilalţi baieţi din atac? Vă spun imediat: centrări. Când am văzut cum începe meciul, cu primele 2 centrări aiurea, m-am apucat de numărat. Şi cum meciul nu a oferit alte palpitaţii, am putut număra liniştit pentru prima repriză. Raport: 26 de centrări, din care doar 11 utilizabile. Din toate astea, doar vreo 2 ocazii de Doamne-Ajută. Nu-i dramatic? Gândiţi-vă doar că în 45 de minute 26 de mingi s-au pierdut aşa, adică 26 de situaţii în care întreaga echipă s-a chinuit să ducă mingea până la careu. Adică de 26 de ori am putut ataca Gazul! Acum eu chiar nu ştiu ce să cred: ori ăsta e planul tactic, ori ăsta e soluţia de avarie, atunci când nu ai alte soluţii. Oricum ar fi, după primele 10 centrări aiurea, schimbi ceva, încerci şi pătrunderi din lateral spre careu. S-a schimbat ceva în privinţa asta doar după pauză, probabil la intervenţia lui Dan Petrescu. Şi tot la intervenţia lui s-a trecut cu 2, chiar 3 atacanţi de careu. Prea târziu, când echipa era deja în criză de timp şi fără luciditate.

Şi de unde aceste crize? Era destul să-l priviţi pe Dan Petrescu la ultimele faze irosite, la cum lovea tot ce prindea în jur. Ce îţi transmite oare un astfel de antrenor? Îndrăzneşti să iei acţiune pe cont propriu, cu riscul de a pierde mingea sau dai centrare ca să joci la alibi? De asta Culio şi Deac joacă altceva, pentru că statutul lor le permite acest risc. Restul echipei joacă pentru a bifa planul tactic. Problema e că pe teren e un jazz, improvizaţia are necesarul ei. Dacă te limitezi numai la ce transmite antrenorul iese un joc din acesta, uşor de citit, de la un meci la altul. Pe care ţi-l învaţă toţi adversarii. Cam asta s-a întâmplat cu CFR-ul în ultimele meciuri.

Iar ca să fie surplus la astea, a apărut nervozitatea. Victoriile sunt uşor de gestionat, totul e roz şi feţele sunt relaxate. La primele eşecuri însă trebuie să ai soluţii de calmare. Noi însă, la acel 0-0 cu Botoșaniul de acum câteva săptămâni ne războiam cu toată lumea: arbitri, jucători, spectatori. Iar asta se transmite mai departe, în interiorul echipei.

Știți care mi s-au părut cele mai înjositoare momente de azi? Nu neputința, nu egalul. Nervii și milogeala. Sigur, a mai greșit poate arbitrul, dar noi chiar trebuia să ne vedem de jocul nostru. Să luăm însă doar câteva întâmplări din ultimele 10 minute: Omrani faultat de un adversar aflat clar în afara careului, cere penalty, cu aerul unuia convins că e nedreptățit. Peste câteva minute Balde împinge clar un adversar în portarul lor și iese scandal, cu mâini în cap și spectatori care țin isonul, convinşi că băieții au dreptate. La reluare, la televizor, se vede clar infracțiunea. Iar la ultimul contraatac, în minutul 95, Camora e aproape să-i rupă picioarele unui adversar, cu un fault din acelea înciudate – medieșeanul a scăpat la limită. Astea dor mai rău decât orice înfrângere, pentru că denotă lipsă de caracter, de civilizație. Sau poate nervi, atât de mulți, încât acoperă judecata lucidă. Poate doar un psiholog să mai rezolve problema asta, iar Dan Petrescu, din tot ceea ce văd la el, nu pare a fi așa ceva. Apelează oare clubul la o soluție outside the box? Nu ar fi nicio rușine să preia o echipă de psihologi „cazul CFR” şi să îi rezolve problema antrenorului.

Acum câțiva ani se declanșa tot așa, de fiecare dată, campanie împotriva CFR-ului. Cu arbitraje, cu jocuri de culise… știți refrenurile. Atunci antrenorii noștri dădeau declarații scurte și își vedeau mai mult de jos. Jucătorii se motivau să demonstreze prin joc, tuturor, că nu arbitrii îi fac campioni. Și aveau meciuri în care reușeau să răstoarne orice scor. Cel mai bun răspuns era prin joc.

Acum, Dan Petrescu a sărit cu declarații belicoase de la primele acuze. Ne acuză cineva de arbitraj? Acuzăm și noi de 3 ori mai tare, ba ne mai dăm și cu fundul de pământ atunci când se greșește împotriva noastră. Brusc, focusul nu mai e pe fotbal ci pe arbitru. Observați numai gesturile pe care le fac jucătorii și antrenorii noștri față de arbitri pe parcursul celor 90 de minute. Cred că e cazul să ne vedem de treabă… Adică să vedem! Deschideţi ochii!

Albusibiu

89 de comentarii

    • Asa este, pe undeva sau pierdut cu firea si joaca haotic de ceva vreme. Nervozitatea este prea mare in vestiar si pe teren, si daca nu se linistesc vor pierde tot mai multe puncte. DP trebuie sa gaseasca solutii, ca de aceea l-au adus la Cluj, fiind un profesionist si un sportiv de clasa. Capul limpede si pregatire buna in teren. Lasati arbitrajul si penalty-ule mai moale, trebuie sa jucam ca niste gladiatori. HAI CFR

      Apreciază

  1. De 4 meciuri incoace,am devenit”echipa pacii”,nu mai reusim sa batem pe nimeni,pt. ca jocul nostru a devenit modest,precipitat in atac,mai lent,mai usor de anihilat(!);care or fi oare(adevaratele)cauzele si explicatiile,cel putin cele de la vedere,pt. ca cele din vestiar numai le banuim(?):-in primul rand, jocul nostru a devenit unul rigid,de uzura,simplist si previzibil,fara nicio variatiune sau preocupare de constructie in apropierea(interiorul) careului advers,ci doar nervi si acuze(mai multe de pe banca)si confuzie pe faza de atac,fapt pt. care am devenit o prada usoara,mai ales pt.echipele care se apara supraaglomerat;-a ascazut f.mult forta si rapiditatea actiunilor ofensive;-mingea parcurge cam aceleasi trasee,mai mult de-a latul terenului si in spate,iar progresia ofensiva este greoaie si ineficienta;-daca”Bursucul”insista ca toti jucatorii sa participe la faza de aparare,nu acelasi lucru il impune si pt.faza de atac,unde,exceptand loviturile libere,participam cu prea putini jucatori care sustin atacul,astfel ca,nu cream mai niciodata superioritate numerica,nu reusim sa punem probleme serioase apararilor adverse si in consecinta nu surprindem pe nimeni,cu nimic;-a scazut aproape spre zero,eficienta pressingului,a recuperarilor,a paselor filtrante,a combinatiilor si patrunderilor cu mingea la picior;-acelasi lucru se-ntampla si cu constructia,care este deficitara, nepermis de greoaie,cateodata inexplicabil de haotica;-neavand mai multe planuri tactice de actiune( de ce oare?),avand drept scop si rezumandu-ne doar la anihilarea actiunilor ofensive ale adversarilor;prea suntem coplesiti de teama de-a nu primi gol si ne consumam aproape toate fortele pe faza de aparare si ne epuizam pt.cea ofensiva;- se vede treaba ca aceasta unica strategie,prea mult uzitata a devenit usor de anihilat in conditiile in care esti incapabil sa schimbi,din mers,registrul tactic!;-doar cu rabufniri de orgolii si nervi,cu lamentari si aprecieri in care te victimizezi,punand vina doar pe arbitrii,sau pe proprii jucatori veniti(adusi de tine)liberi de contract(adica n-au valoare!),mirandu-te de cat de multe puncte am reusit,sau laudand la infinit adversarele,creeindu-ti un fals alibi, NU prea mai merge,d-le DP(!);sper sa ma-nsel si sa nu ne fi aratat limitele competentei tale si ca nu ai fost prea mult supra-evaluat la banii pe care ii incasezi si ca nu doar conjunctura a facut sa ne aflam atat de sus, ci profesionalismul meseriei;nu reusesc sa desprid o cunoastere si o strategie bine pusa la punct, de perspectiva si de anduranta;nu inseamana ca trebuie automat sa renuntam la antrenor,ar fi o prostie,in acest moment,ci doar va trebui schimbat acest stil simplist de joc,fara consistenta,pagubos(mi-aduce aminte de ultimele meciuri ale lui Miri),epuizant,ineficient,dar mai ales ineficace,impunandu-se si alte scheme tehnico-tactice de surprindere a adversarilor,care sa sustina si sa intareasca ofensiva, caci de aceea esti gratulat ca fiind ”super”Dan!;era de asteptat un recul din moment ce avem o medie de varsta atat de ridicata,la care se mai adauga indisponibilitatile,gen accidentari,cartonase sau lipsa de forma si de loc de neglijat arbitrajele ostile,provocatoare si nu in ultimul rand,blocajul psihic!;dar trebuiau pregatite starategic planurile”B”si”C”,care se pare ca nu exista,iar jucatorii sa fie pregatiti pt. situatii critice,de criza,motivati,incurajati si sustinuti,in primul rand de pe banca si mai apoi din tribune;nadajduiesc ca pe parcursul acestui retur,dar mai ales la sfarsitul lui situatia lotului implicit a jocului se va revigora si se va imbunatatii.

    Apreciază

  2. Normal ca nu ar fi stat,mai ales la un meci al CFR-ului. Jocul asta fara o noima a alungat si suporterii de la stadion,pe langa vremea nenorocita. Pai te gandesti de 2 ori daca merita sa mai bati sute de km pentru a vedea acest joc fara nici o urma de spectacol. Jucam ca echipele englezesti in anii 80, centrari cu nemiluita in careu si cam atat. Nu tu o actiune frontala, nu tu un sut pe poarta,un dribling,un un-doi. Am ajuns sa nu mai inscriem nici din faze fixe. O sumedenie de cornere batute la intamplare. Lovituri libere la fel. Pacat ca puteai sa-i lovesti si dintr-o faza fixa si apoi sunt convins ca jocul se schimba.In fine. Sunt convins ca in urmatorul meci vom vedea altceva,cei din Iasi vor iesi la joc.
    A devenit atat de simplu sa ne blocheze orice echipa:aglomerarea mijlocului. Asa ne-au ars la Timisoara , asa ne-a blocat si Pustai. Problema e la noi,ca nu avem planul B. Suntem ca un mecanism stricat,care macina in gol.Fara nici o idee clara. Degeaba avem posesia, degeaba ii tintuim in jumatatea lor de teren.
    Aici il vad vinovat pe DP,la salariu cu care e platit ar trebui sa fie cel vine cu idei.Pentru asta a fost adus,sa aduca acel extra ceva in jocul echipei. Ca sa intram in playoff era suficient si un Miriuta. Nu mai vb de investitiile in jucatori.
    Plm,sper sa be revenim cat de curand.

    Apreciază

    • Nu va mai amagiti.DP doar atita poate. Daca stia si altceva dupa atitea meciuri observam si noi. Din pacate seriozitatea si ambitia nu e suficienta pt performanta. Auzisem o poveste dinspre fostii lui secunzi ca la un moment dat participase DP la un curs la Covericano si printre altele cumparase 2dvduri cu tehnici de antrenorat ale lui mourinho si fergusson. Dupa 1an la plecarea de la Moscova, dvdurile erau tot in tipla…o fi omul profesionist dar nu pare sa vrea sa invete mai multe….

      Apreciază

  3. Pustai si-a facut bine lectiile. Echipa lui a ocupat cei 30 de metri dintre linia de mijloc si o distanta de vreo 5 m in fata careului propriu. A pus paznici pe benzi care au stat aproape de ai nostrii acolo tot timpul. S-au dublat continuu, la orice faza. Au tinut, au tras linistiti si de tricou si in careu, pentru ca au vazut ca pentru Cfr sunt interzise penalty-urile, indiferent de ce se intampla pe teren, cum s-a mai scris mai sus. Cand ieseau pe contre si erau opriti, la contrele noastre nu se retrageau in disperare in mare viteza spre careul propriu ci se retrageau organizat (de Pustai) in pressing continuu inchizand culoarele nostre de contraatac. Dar fara arbitrii n-ar fi reusit sa ne opresaca nici cu aceasta tactica. Sa ne asteptam si la celelalte echipe care vin in Gruia ca vor face la fel, tot cu complicitatea arbitrilor. DP in opinia mea, ar fi bine sa ceara niste inregistrari de la club cu meciurile din perioada lui Mandorlini, cand Cfr-ul castiga cu cartonas rosu primit aiurea meciuri pe banda rulanta si cucerea 3 trofee in 10 luni (Campionatul, Cupa si Supercupa). Hai Cfr!!! Hai DP!!!

    Apreciază

    • Pe de alta parte e greu sa-ti surprinzi adversarul cand abunda pasele in spate intre fundasi si portar. Daca la un asemenea meci trebuiau atitea pase la portar mi-e greu sa mai inteleg ceva.

      Apreciază

  4. Ce-si mai rade oierul in barba cand vede cum pierdem puncte aiurea si cu „ajutorul” arbitrilor.
    Au pus presiune pe ei bine de tot si cu ajutorul slugilor din televiziuni,si sa recunoastem ca ne-au ars bine se tot. Criticam jocul echipei, si pe buna dreptate,dar nu putem sa inchidem ochii si la greselile de arbitraj comise in ultimele meciuri.Daca se dadea ce era de dat, eram tot in fata cu 4 puncte avans. Aici e si vina conducerii care asista pasiva la bataia asta de joc. Pa langa toate astea, te mai iau si la misto infractorii mm si gigi pe la televiziuni. Adevarul e ca si-au atins scopul, si au destabilizat echipa din toate punctele de vedere.
    Cateodata ne meritam soarta,la cat de pasivi suntem. Nu invatam nimic din trecut. Nu stim sa raspundem cu aceleasi arme.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Ar mai fi de spus in opinia mea, ca suturile din fata careului au fost blocate cu succes prin dublaj continuu, asta fac italienii. La ei nu poti sa tragi linistit la poarta din fata careului pentru ca nu te lasa.

    Apreciază

  6. Problema cea mare nu e că am pierdut locul 1 (îl şi putem lua înapoi, dar important e să intri în play-off aproape de primul loc), ci nervozitatea generală -şi aici are dreptate Albu- care domină atât banca, cât şi tribunele… Până la urmă era previzibilă căderea asta, totuşi am tras 12-13 etape cu o echipă destul de bătrână, unde Culio (în ciuda faptului că a venit foarte târziu, şi era „aşteptat” de DP în garnitura de start doar prin etapa a 4-a, a 5-a) a jucat meci de meci, fiind folosit şi când putea fi un pic odihnit. Ok, există o campanie de denigrare foarte bine regizată, dar ea exista şi când obţineam victorii pe linie. Problema mare e la noi, într-un fel sau altul echipa trebuie să depăşească pasa asta neagră. Da, am dominat, dar s-a simţit nervozitatea, teama de-a nu greşi, era o dominare plată, în ciuda cornerelor şi a şuturilor la poartă. Nervozitatea excesivă a lui DP se cam transmite şi la jucători, şi irită şi tribunele… Aş vrea să cred că DP se va schimba, dar nu prea cred… În fine, să sperăm într-o revenire cât mai grabnică. HAI CFR!!!

    Apreciază

  7. Îmi menţin părerea (enunţată încă în min.25 al primei reprize), că am început prea defensiv meciul, cu 4 fundaşi + doi închizători (Hoban, Djoko). Cu genul asta de echipă (Mediaş) care ajunge în terenul tău doar din întâmplare, dar şi atunci cu maxim 2-3 jucători, este un lux prea mare menţinerea atâtor jucători cu profil defensiv. Ok, cu timpul Djoko a mai urcat un pic, ulterior a urcat şi Camora (reapărând formula cu 3 fundaşi), dar important era să ai din start 2 atacanţi, care să pună presiune non-stop pe fundaşii centrali, şi sub un asediu pornit din min.1 nu cred că defensiva lor „eroică” rezista 90 de minute. Schimbările nu au fost neapărat proaste, doar că au venit un pic târziu şi deja era instalată teama groaznică în jucători că timpul trece şi nu se schimbă nimic. Nistor -fără ajutorul veteranilor Culio şi Deac- de-unul singur nu poate ţine mijlocul, din păcate. Putem spune că fiecare a făcut ce i s-a cerut (dpdv tactic), dar problema a fost chiar tactica folosită… Mă rog, să fim sănătoşi, şi HAI CFR!!!

    Apreciat de 1 persoană

  8. Dupa mine nu prea avem cum sa ne rezolvam problemele legate de joc pana in iarna pentru ca nu avem cu ce. Ne trebuie jucatori noi pe mai multe posturi iar de unii trebuie sa scapam. Ne-ar trebui minim 2 aripi de calitate cu viteza buna si ceva abilitati tehnice. In plus, n-ar strica nici 1-2 jucatori sub 21 de calitate care sa ne dea mai multa flexibilitate pe banca. Era bun Morutan acuma si ar trebui sa vedem daca nu-l mai tenteaza o venire la Cluj. Altfel eu nu vad cum o sa iesim din starea asta. Avem foarte multi jucatori batrani si avem nevoie de niste sange proaspat. Eu nu cred ca stam rau cu atacantii dar stam foarte rau cu servantii. Daca am avea cele 2 aripi de viteza, titulari certi, si inca 1-2 rezerve de calitate ne-am misca mult mai bine.

    Sper ca aceste probleme sa se rezolve in iarna si sper ca pana atunci sa rezistam pentru ca, in ritmul asta, riscam sa cadem pe 3.

    Apreciază

  9. Am impuscat doi iepuri dintr-un foc. Am adus jucatori cu experienta pentru rezultate instantanee care au si venit, si in plus am adus totul moca (liberi de contract cu exceptia Boli, dar si acolo doar partial pentru ca l-am dat pe Horj la schimbul unor bani). Ei acum acest moca se vede. Da, varsta jucatorilor si lipsa de viteza a atacului nostru sunt in directa legatura. Dar jucatorii mult mai tineri nu sunt moca, dimpotriva… Plus ca jucatorii tineri stau pe banca sau nici acolo (unde e Nouvier?; Hamed nu primeste nici o sansa, doar cu Paun nu se face primavara, desi Paun a crescut enorm, ieri mi-a placut foarte mult jocul lui; a fost si Coman, dar el e mai potrivit ca varf decat pe banda in opinia mea, insa acolo nu prea are loc).

    Apreciază

    • Păun a fost bun ieri, probabil cel mai bun dintre cei 14 trimişi în teren de DP… A venit deseori în centru pentru a primi mingi, făcând -deseori- preluări prin evitarea adversarului, ajungând relativ uşor cu faţa spre poartă. Nu avem ce-i reproşa lui Adiţă de data asta… HAI CFR!!!

      Apreciază

    • Nu uita ce spunea candva AP. Jucatorii liberi de contract sunt de multe ori f scumpi pt ca cer sume mari de instalare si salarii mari, venind gratis.

      Apreciază

  10. ” Eu nu demisionez nici daca vom fi pe ultimul loc . Plec doar daca ma da afara conducerea . ” Deci se vede clar ca la DP e vorba numai de bani, in mod cert clauza de reziliere este una babana, nu-i prost sa nu profite ! Dar totusi, sa zici ca nu pleci nici daca esti pe ultimul loc, asta da caracter !!!

    Apreciază

  11. Avem probleme mari. Echipa nu joca nimic, iar cei mai vinovati sunt Mara si Dan Petrescu. Echipa este slaba iar alcatuire ei este fara perspectiva, nu se leaga trei pase.
    -Arlauskis n-a facut nimic la CFR
    -Manea, joaca bine spre foarte bine faza defensiva, prost sau foarte prost faza ofensiva, nu stie centra , nu are viteza.
    -Fundasul Vinicius, am regeretul ca asta este batran, are calitati, mai putin una , viteza. Are plasament, joc de cap, deposedeaza bine si vrea. Pacat…….
    -Muresan, doar doua cuvinte: mister gafa, nu are ce cauta la CFR
    -Boli, un fundas bun dar prea putin jucat.
    -Camora, in cert regres.
    Vlad alexandru, un fundas fricos, paseaza inapoi , fara centrare.
    -Peteleu- dezastru, exceleaza la un singur punct, viteza.
    -Nistor, asta ii tampit el de la mama lui. Doar cel care l-a adus a vazut jucator in el.
    -Deac, slab, inconstant, fara logica in joc, nu are viziune, nu poti compensa orice prin efort.
    -Mutinho, cine dracu l-a adus si pe asta.
    -Omrani, ceva viteza, lipsa de creer, vesnic se consuma in discutii inutile pe teren.
    -Culio, vrea dar nu mai este cel care era, imi pare rau de el, sincer.
    -Hoban, batran, uzat, fara viziune, doar dan petrescu poate sa-l aduca pe asta la constructie si pe culuio in spatele lui. Hazliu daca nu ar fi de plans.
    Djokovici, fara viteza , fara viziune, lent mama lui, are sunt si punct.
    -Urko vera , joc de cap si atat, in teren nu conteaza, foarte lent in minutul 65 moare, nepregatit fizic.
    – Balde, un pacalici cu picioare de sticla. Cine l-a cerut?
    -Paun, dezamagitor, fara pregatire fizica, nu poate face ambele faze.
    Nouvier, unde este baiatul asta, era singurul care avea viteza in atac.

    Si sa vedem CFR 2008/2009- Portar, nu conta, ca in campionat faceau ce vreau.
    Tony, de souza, cadu, panin sau o!, Pereira- G Muresan, sau cumnatul lui Cadu, dubarbier, Culio tanar, Semedo, peralta, Fabbiani, mare jucator, Didi in perioada buna cam asta insemna cfr. Se poate compara echipa de acum cu cea de atunci? Cine a adus jucatorii actuali? Cfr a renuntat la o politica buna, noi ii aducem tu ii antrenezi, acum ajungem sa zicem ca nu astia trebuiau adusi. Trebuie implicat Zamfir mai mult. Si schimbat 2/3 din echipa.

    Apreciat de 1 persoană

  12. Cam asa vad si eu ca stau lucrurile si trebuie sa-ti dau,inca odata,dreptate apex 331(ora 11.45);intr-adevar cel mai bine s-a miscat,surprinzator,Paun,cu atat mai mult n-am inteles de ce AD.a stricat jocul mutandu-l pe stanga si introducandu-l pe Coman in banda dreapta,unde saracul nu-si cunostea fisa postului;cat priveste arbitrajul,trebuie sa ne fie clar ca nu vom mai primi penalty, decat daca fundasii adversi se vor apuca serios de handbal in propriul careu(!)

    Apreciază

  13. Ma gandeam ieri in timpul meciului ca,ceva este diferit fata de inceputul campionatului.Am impresia ca,la inceput functionam ca o echipa,un grup unit.Acum,parca fiecare joaca pentru el.O fi dorinta de afirmare,dorina de a prinde lotul ca titular sau de a ramane si pe viitor la CFR pentru ca sita cerne fara mila,
    Daca nu revenim la „statutul’ de echipa suntem terminati.

    Apreciat de 1 persoană

  14. Iese tot mai mult la iveala caracterul marelui antrenor, bani si bani. Pai cum sa nu fie isterici jucatorii pe teren, cand vad antrenorul la margine dand cu piciorul in orice, gesticuland, etc…I-mi aduc aminte de Papa Bearzot, care n-a iesit din cusca bancii de rezerve (cum era atunci) 7 partide la rand cu care a si casticat Espana82 si atat.

    Apreciază

    • Mai aproape de zilele noastre a fost si Valeryi Lobanovskyi care a creat cea mai frumoasa echipa dinamovista(din Kiev), era ca o statuie pe banca iar pe teren erau jucatori ca Shevchenko, Rebrov sau Kaladze. Cu echipa respectiva a ajuns pana in semifinalele CL unde au fost eliminati de B Munchen.

      Apreciază

  15. Jucatorii actioneaza la iesirile antrenorului ( in timpul jocului tipete peste tipete, gesticulatii de om nebun, la declaratii, cica avem prea multe puncte, sau acum , ca nu mai avem noroc ), nu degeaba sunt nervosi pe teren, dar si tare incordati, de frica sa nu greseasca, si mai ales descurajati, doar cum sa fie daca antrenorul lor spune ca au castigat multe puncte cu noroc si ca pe viitor nu vor mai castiga atatea ( s-a si adeverit, stia DP ce stia, adica ca echipa nu joaca nimic si norocul nu tine o vesnicie ) . Dar ne-a si linistit super-ul, nu pleaca nici daca picam pe ultimul loc . Felceru anunta ca vor fi la iarna schimbari la lot, adica alte cheltuieli si pt ce, sa jucam tot cu bubuieli pe varf sa asteptam vre-un autogol sau penalti ? Eu cat timp e DP antrenor, n-as mai investi nici un leu, cu el efectiv sunt bani aruncati . Si tare ma tem ca si noul patron treptat isi va da seama de acest lucru, chestia e sa nu se descurajeze pt ca atunci va fi bai, mare bai !

    Apreciat de 1 persoană

  16. De ce sa plece? Sa restituie porcoiul de bani luat deja? Sa rateze comisioanele din iarna? Oricum lumea il place si doar cei platiti de nu stiu cine sunt nemultumiti….of of…mama lui de next level…

    Apreciază

  17. Pai meleoanele lui jiji date pe jucatori se vad…primavara europeana si probabil titlul in liga 1. Noi cu pensionari liberi de contract …locul 1…pana au obosit. Rezerve nu avem. In concluzie. Fara bani e greu. Cumpara jucatori patroaneeee. Ca nu stiu cum te numesti

    Apreciază

    • A mai bagat el meleoane si tot cu buza umflta a ramas,Apoi patronul nu-i obligat sa bage bani,de dragul meu al tau etc.Sincer eu momentan ma bucur ca am echipa si sunt trist ca nu stiu sigur pana cand.Il tot citesc pe Andrei Popa,si mai spune cate una si el,si daca mai adaug unele lucruri si de la IQ ma cuprinde o nesiguranta totala.Cu sau fara DP ne vom reveni,trebuie un pic de rabdare si incurajare pentru echipa.Nici mie nu imi place ce jucam,ce rezultate avem ,dar nu imi permit cum au facut multi duminica sa injur jucatorii.

      Apreciat de 1 persoană

  18. Pai e simplu, cand campioana en titre iti da cei mai buni jucatori (Nedelcu, Tanase, Coman, Benzar), cand fosta campioana iti da si ea cei mai buni jucatori (Enache, Amorim, Budescu, Alibec, Morais, Texeira), cand cele mai importante doua rivale iti dau si ele cei mai buni jucatori (Larie, Gnohere, Vlad, soon to come Baluta), cand orice varf care apare prin Liga 1 vine la tine (Momcilovici, Golofca, Ov. Popescu, soon to come Mailat, Morutan), ba chiar si varfurile ligii secunde anung tot la tine (Man) iar tu concurezi cu respectivele echipe, atunci trebuie sa fii mult prea prost (cum doar Becali poate), ori sa ai un antrenor mult prea slab (cum doar Reghe ar putea, dar si Dica e capabil), ori ambele sa nu domini campionatul de la un cap la altul.

    Chiar si cu prostii, mortii si ranitii, c-un intreg campionat vasal e greu sa nu castigi, totusi! Totusi, nu imposibil!

    P.S. Iar in aceste conditii sa mai fii si ajutat de arbitrii (pe alocuri) in timp ce tu esti arogant, tonic si ironic, e de un ridicol de care doar MM Stoica e in stare.

    Apreciat de 2 persoane

    • Ma VAJ,tu esti sigur ca nu esti CFR-ist (nu din ala platit),ca tare bine le spui cateodata.Esti prea „dastapt” sa fi hau hau 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

      Apreciază

  19. Vaj ai sesizat si punctat corect,fara echivoc si comentarii suplimentare;din pacate,exact asa stau lucrurile cu WCSB-ul,echipa care a desfiintat rivalele,a acaparat toata spuma fotbalului intern,lasandu-si adversarii fara replica si materie prima,ca acum sa vina cu tupeu si nesimtire sa-i ironizeze pe cei care au ramas fara jucatori de valoare,dar care(datorita)din cauza penuriei de capital,stau in continuare capra in fata”marelui”berbec-pena;asa sa tot castigi campionate,mai ales daca mai ai si o cohorta subordonata de arbitrii si gazetari slugoi.

    Apreciază

  20. Imi plac cei din studiouri cand sunt de acord cu fazele incriminate de noi,dar in acelasi timp remarca ca nu prea jucam.Dar este o falsa pista pe care ne impinge,pentru ca nu poti separa cele doua aspecte.In momentul in care tu pornesti (cum a fost si cazul cu Gazul) cu avantaj pe tabela,atunci nici adversarul nu va sta cu curul in poarta ci va iesi la joc.
    La partida cu Medias au fost pe buna dreptate aratate 3 faze de penalty clar.Craciunescu era de acord cu Faza la Hoban si cand Paun a tras in bara,dar Constantinescu i-a sarit in spate la Djokovici.Pentru mine mai clara a fost faza cu Urko (care avea mingea la 1.5 m de el) cand este tinut si pedaleaza in gol.
    Aseara la o emisiune am vazut alte 2 faze la fel de clare si sanctionabile: prima la o centrare in careu cand sare Urko la cap si Constantinescu ii da un cot in cap si a doua la un corner in care Djokovici aflat la bara a doua este placat ca la rugby de un fundas.Este mult prea mult ca sa poti pune asemenea intamplari pe seama scaparilor,ci este evident o intentie clara de a dezavantaja echipa.
    Apropo ,aseara am vazut la sepsi-botosani un penalty pentru moldoveni asemanator cu cel din Cupa la Rus.Daca n-ar fi primit acel penalty sareau razesii ca arsi.Ganditi-va ca noi am avut 6 faze de acest gen inclusiv un gol anulat.Si atunci voi mari cfristi imi povestiti de antrenor si jocul slab al echipei.Pai cand te intalnesti cu aceasta japka nu mai vorbim de fotbal si fair play ci mergem in sfera penalului………dar cand subiectivismul iti pune mantia pe ochi cine te mai trezeste la realitate?

    Apreciat de 1 persoană

  21. Gica te rog sa ne scuzi ca suntem prea exigenti. Eu cel putin cataloghez echipa pe intreg meciul nu doar pe fazele incriminate. Sunt vicieri clare de rezultat, dar per ansamblu echipa are probleme si oricine care cat de cat se pricepe le vede. In meciul de acasa cu Botosani cam cate ocazii am avut? Tot arbitrajul a fost tendentios? La meciul cu Juventus cand ne-am chinuit sa-i batem, tot arbitrajul a fost de vina? Echipa asta are cel mai mare fond de salarii din prima liga si e normal sa avem alte asteptari. Cand ai jucatori cu 30.000 pe luna cat tot primul 11 al viitorului eu cred ca ar trebui sa jucam altceva si sa terminam cu datulvina pe altii, chiar daca greselile sunt evidente. Cand se bat 4 jucatori sa dea o lovitura libera e o problema. Pt mine e clar ca nu e stabilit clar la antrenamente asta. Cand la cornere se arunca aiurea mingile fara sa creem pericol cum e? Cand din 20 de centrari din lateral 10 le dam efectiv aiurea cum e? La nivelul asta e prea putin ce se arata. Or fi adusi gratis, or fi jucatori sub FCSB, nu stiu, dar nu e normal ca un Manea care e titluar sa nu dea o centrare buna in 3-4 meciuri cand aveai un Thiago Lopez cu un salariu mic care efectiv manca pamantul pt banii aia…si ex ar fi multe dar nu vreau sa intru in polemici cu nimeni.

    Apreciază

    • Dupa mai multe etape de „analiza” si dupa mai multe idei si vinovati eu unul am ajuns la concluzia ca noi am inlocuit niste jucatori mediocrii cu niste jucatori putin peste mediocritate. I-am pierdut pe Nascimiento, Juan Carlos, Thiago Lopez si Gomelt iar in locul lor au venit jucatori fie de acelasi nivel fie un pic mai buni dar mult mai batrani. Dupa mine, singurii pe care-i puteam pastra erau Nascimiento si Juan Carlos dar la ei erau cateva probleme. Cea mai mare era ca nu aveau unde sa joace. Pe postul lui Nascimiento erau 2 concurenti veritabili, Pelayo si Culio, iar pe cel al lui Juan Carlos era Deac care-i practic dumnezo-ul nostru sezonu asta. In plus, in ambele cazuri mai erau si probleme legate de contract si pretentii financiare.

      Pe Thiago Lopez n-aveam cum sa-l tinem. Avea oferte contractuale din tari care dau salarii de 4-5 ori cat dam noi si sincer nu stiu daca merita atata. Sa nu uitam si ca Thiago Lopez a fost praf in primii 2 ani cand a venit la CFR si doar insolventa l-a propulsat in prima echipa. Daca am avut rabdare 2 ani cu un handralau de 25 de ani venit din Liga a 2 a Portugaliei cred ca putem avea rabdare si cu un tanar roman de 19 ani.

      Problema lui Manea nu este valoarea/calitatiile lui ci faptul ca are postul garantat. La inceputul campionatului Manea juca mult mai bine, acuma s-a lasat pe tanjeala. E titular 100%, are garantat postul de FRF si alti U21 zici ca nici n-avem in lot.

      Eu as fi tare curios sa vad cu ar arata o aripa dreapta cu Yasin Hamed si Peteleu. Hamed a avut 20 de meciuri in L1 (la 16 ani) anul trecut… eu nu inteleg ce poti sa ceri mai mult de la un jucator de 17 ani pana sa-l bagi in echipa. Peteleu are viteza si sta mai bine in atac decat Manea. O combinatie intre un vitezist de 17 ani si un fundas dreapta ofensiv ar face vraiste o gramada de aparari din Liga 1 unde calitatiile fizice fac de 10 ori mai mult decat tehnica si stiinta jocului. BONUS: Ai avea si concurent pentru Manea pe „postul” de U21.

      Revenind la ce ziceam mai sus, suntem cam pe unde eram si anul trecut in etapa a 16-a. Acum avem cu 8 puncte in plus, dar am castigat doar 2 pe teren si vreo 6 prin birouri. Eu zic ca avem sanse sa terminam pe 2 anul asta si ca asta ar trebui sa fie multumitor. Nu pot sa zic ca nu sunt multe chestii care ma dezamagesc la DP dar trebuie sa vedem un pic mai departe de metehnele/defectele antrenorului. Lotul este in reconstructie, fie ea si una cu bosorogi, iar echipa este in revenire. Nu am ajuns inca sa facem transferuri nici la nivelul aniilor 2013/2014, daramite la nivelul aniilor cand castigam campionatul.

      Daca reusim sa ne mentinem pozitia a 2-a pana in iarna avem sanse reale sa terminam si pe 1 si pe 2. Dupa o pauza de 2 luni batranii nostrii o sa vina cu forte proaspete fix in momentele cheie ale campionatului: ultimele 5 etape din sezonul regulat si primele 5 din playoff. Nu vad de ce nu am putea reproduce rezultatele din toamna avand o echipa proaspata, mai bine sudata, si cu 1-2 jucatori noi.

      Apreciază

      • Corect comentariul tau, dar totusi putini mai buni….nu e prea putin de la un buget de 1,5mil (pe langa plata datoriilor din planul de reorganizare) la peste 7 ?????

        Apreciază

        • Din pacate, noi am avut de platit datorii si alea nu joaca fotbal. Daca am fi bagat 3 milioane in transferuri zburdam. Oricum, stilul nostru de a aduce 20 de jucatori si de-a vedea cu care mere cu care nu contiuna in tromba. Eu cred ca anul asta nici n-o sa iesim rau. Din 20 de jucatori avem sansa ca, campionatul urmator sa ne prinda cu 50% dintre ei inca in echipa.

          Apreciază

  22. Marea temere a fotbalului romanesc e ca nu va mai baga Becali bani. Becali tine, fiind singurul care cumpara jucatori din intern, multe echipe pe linia de plutire, tine multi patroni in zona de profit, ii tine in fotbal. Il tine pe Hagi, tine Academia, foarte important, l-a tinut pe Nicolae, i-a redus din pierderi, altfel ar fi plecat la sfarsitul acestui sezon. Nu a mai luat titlul de doua sezoane, exista riscul sa nu mai bage bani, cum ameninta cand nu-i merge echipa. Nu poti face selectionata Ligii 1 in fiecare an pentru locurile 2,3. Investitiile sunt mereu protejate, facilitate – ganditi-va la facilitatile fiscale pe care o tara aflata in nevoie de investitie externa le da multinationalelor, e acelasi lucru, primesc avantaje concurentiale sa vina/sa nu plece.

    Pe acelasi principiu am avut impresia, la inceputul campionatului, ca si investitia CFRista va fi protejata concurential. Nu mai am impresia asta in lumina ultimilor evenimente, cred ca politica asta cu aducerea jucatorilor straini nu a placut niciodata in intern, pentru ca banii veniti din vanzarile unor Lacina Traore, Pereira sau Bastos (dau niste exemple) nu au mers, structural, catre un profit comun, Liga, FRF, cluburi. Poate nu-mi amintesc corect, dar nu stiu niciun transfer major din intern facut de CFR. Nu in felul in care o face Becali in orice caz.

    Dinamo a fost important ca brand, ca interes generat de nume, pretentii, derby-uri, si a fost ajutat sa supravietuiasca, sa iasa din marasm, din insolventa. In vremea lui Anghelache, cu Durimel, Joel Thomas sau Pape N’daw si Asanovici echipa era retrogradabila… Acum, cu politica asta de low cost si inregimentari de pe afara, cred ca si capitalul lui Dinamo s-a incheiat. Si chiar daca nu vom fi lasati sa retrogradam, poate nici nu am merita chiar sa mergem in B, nici nu mai reprezentam un interes major pentru fotbalul romanesc. Craiova, de exp, e mai importanta, Rotaru e incomparabil mai important ca investitor decat Negoita.

    In fond acelasi lucru s-a intamplat cu Rapidul, tot un brand important. Rapidul a fost lasat sa promoveze fara nicio garantie financiara, doar de dragul numelui, interesului, derbyurilor, in dauna UTEI, care avea o trupa de copii extraordinara si a pierdut barajul cu Voluntari la golaveraj. Pentru ca apoi Giulestiul sa dea faliment!! I[n locul lor fiind tinuti, cu minus mare in clasament, cei de la ACS Poli, echipa primariei, iar UTA nu si-a mai revenit, acum fiind la retrogradare in B]

    Pana la urma e vorba de interesele structurale ale fotbalului romaesc, sa fii suporter e deja un soi de comicarie, cazi in ridicol. Ca sa ramai suporter al unei echipe interne cred ca solutia e sa te repliezi in romantic, sa tii cu Ripensia Timisoara sau U Cluj (no offence) ori sa te duci catre fotbalul mare si sa urmaresti Arsenal, Liverpool etc.

    Scuze de lungimea comm-ului, dar asta e parerea mea. Nu vine dupa umilinta cu Viitorul, nu e rezultatul frustrarii sau nervozitatii, sunt zen, asta ne e valoarea, anticipam deznodamantul, d-asta nici n-am fost la meci, nici la tv nu m-am uitat.

    Apreciază

    • Gata m-ai convins,est fan CFR.Dasca nu mergi la meciurile lui hau hau ,dar te uiti la noi ,in subconstientul tau ai devenit de-al nostru.Hai CFR!!!!Dar faceti ceva sa intre si hau hau in plei of ca de nu ,ramanem singuri cu satelitii mioarelor 🙂 🙂 🙂

      Apreciază

        • P.S. Nu intram in play-off decat daca suntem bagati cu macaraua la cererea/ordinul televiziunilor. Nu avem cum, lasa ca Miriuta nu-i da de cap problemei, dar problema, e din ce in ce mai evident, nu-i una conjuncturala, ci, ma temeam eu, am spus-o peste tot, jur, e de valoare reala a jucatorilor! Nici anul trecut nu aveam ce cauta in play-off, a venit Contra – un excelent motivator – si a fortat, cu noroc (vz barele Craiovei si chinul cu Botosani, doua din trei meciuri inainte de play-off la care se adauga un meci nu tocmai facil cu Pandurii deja morti Tg. Jiu) o intrare in extremis in primele sase (ne-a ajutat si Craiova, castigand cu Medias 1-0, tot greu). Deci a fost o conjunctura.

          Apoi, in play-off, a prins mediocrul Hanca sezonul vietii – nu se va mai repeta, Nemec si-a cantact cantecul de lebada, Nistor si-a pus in maxima valoare calitatile, Romera si-a depasit cu mult conditia, pana si Filip a prins meciurile vietii lui. Asa ne-am batut la titlu pana in ultima runda! Cine a crezut ca echipa va juca la fel si sezonul asta, nu si-a dat seama de conjunctura de atunci. Plus deciziile tampite ale lui Contra cu renuntarea la Palici pentru Albin, Buszulazici pentru Anton, etc. Schimbul Nascimento-Nistor ramane ok in teorie dupa mine, desi al doilea avea un soi de ambitie mai ‘caineasca’ decat tanarul si tehnicul portughez de gleza fina si fotbal in sala.

          Apreciază

        • U Cluj????? Nu inteleg ,cum vin aia aici.Sunt neinteresanti pentru mine. 🙂 🙂 🙂
          Chiar imi place ce si cum ai scris,descrii foarte bine”situatiunea” actuala din „forbalul” din rumunica la ora actuala.

          Apreciază

  23. Era mai mult decat evident dupa prima repriza ca centrarile plouate nu functioneaza si surpriza: in rep2 tot cu ele am insistat. Mentalitate de echipa mica. Trebuia sa-i pasezi pana nu mai stiau cum ii chiama tinand cont ca ai nostrii sunt mai tehnici si atunci ii oboseai si destabilizai. Zicea petrescu ca mingea nu transpira..se pare ca a uitat treaba asta. Asa se intampla cand tot jocul tau e bazat pe deac si culio sa dea 150% si restu sa ajute doar. La ce valoare are lotu ar trebui sa castigam fara sa transpire jucatorii cu asemenea adversari. Dupa ce a adus batrani acum si-a dat seama ca nu au viteza. Eu credeam ca o sa jucam cu multe pase si suturi din zona careului nu cu centrari previzibile….bine ca ne-a scapat de jucatorii de perspectiva si a adus batrani. Poate gresim toti si in play-off echipa o sa arate cum trebuie…sau poate e deja cu gandul la urmatoarea provocare. Ceea ce e clar e ca lipseste spiritul. Din draga cfr a facut o echipa de mercenari.

    Apreciază

  24. Am finalizat notarea (ambele tabele fiind reactualizate), am primit „mesaje” (destul de severe) de la 24 de tribunişti… DP a primit 4.2, echipa fiind notată mai bine (5.4). Jucătorii mai apreciaţi au fost Camora (6.2), Vinicius (6.1), Arla şi Păun (ambii cu 6.0). Note slabe au primit Coman (4.2) şi Balde (4.3), dar mai sunt şi alţii prin apropiere… 🙂 HAI CFR!!!

    Apreciază

  25. Mă uit și eu (ca prostul) la Jijisport, unde era să li se aplice pedeapsa capitală bețivanilor dinamoviști de la Pietricica… Doar ”era”, pt. că a intervenit Ilie Dumitrescu și -singur împotriva tuturor- a demontat teoria asta fariseică cu ”bețivani” etc… Știți ce a spus (absolut corect!), el zice așa: față de ce (și cum, și cât) se bea în Premier League, copii ăștia de la Dinamo sunt juniori… pardon, nici măcar juniori, sunt de grădiniță!!! Desigur, pentru televiziuni e o ”pradă” incredibil de bună de dezbătut (și întors pe toate fețele), dar chiar așa e, ăia din PL beau de se stinge lumina (nici măcar nu prea se ascund), dar când -a doua zi- intră pe teren, mănâncă adversarul cu oase cu tot… Aici e diferența. HAI CFR!!!

    Apreciază

  26. Urasc politica,oamenii politici(in mare masura) si mijloacele de comportament al acestor nevertebrate,asta asa ca un preambul………..imi aduc aminte de vremurile bune(cele de la ultima inaltare la liga1) cu persoane binevoitoare si care erau mandre de apartenenta la spiritul cfrist si faceau parada de acest lucru.Tot timpul faci parada cu prezenta in stadion cu selfiuri si dragoste nemarginita fata de club.Pentru ca intr-un dialog pe FB cu un alt mare corifeu cfrist(ranit in orgoliu la aceasta data) sa se mandreasca ca de vreo 2 partide s-a postat in spatele bancii lui DP si-l sicaneaza tot timpul!
    Astia-s cu adevarat mari cfristi,mi-e scarba de acesti mari suporteri dezinteresati.Si ne intrebam de ce lumea nu prea mai vine la stadion?Pai sa vada hahalerele astea cum fac rau clubului iubit?
    La ultima strigare Craciunescu a fost de acord cu (doar) 3 penaltyuri la partida cu Gazul……….gata cu tactica si sistemul de joc?

    Apreciază

    • Ai dreptate, Gica. In momentul in care scapi singur spre poarta si esti oprit aiurea de arbitru sau prin fault nesanctionat de arbitrii, nu ai cum sa inscrii din actiune. Jucatorii faulteaza atat cat le permit arbitruii, cu nimic mai putin. Dimpotriva, mai mult. Sau cand t-i se scoate mingea din poarta… de catre arbitrii.

      Apreciază

  27. @Vaj Eu sunt mai zen decat tine. Fotbalul romantic e la distanta de doar 4-5 ani. Momentul in care Liga Campionilor (in formatul de azi) o sa dispara e extrem de aproape. Aia mari o sa-si faca in curand liga lor, liga in care nu intram nici cu slujbe. Si pentru ca nu ne-am putea califica, ci pentru ca o sa fie o liga inchisa. Si e „natural” sa fie asa. Deja dezechilibrele dintre super cluburi si restul sunt mult prea mari. De exemplu, doua cluburi decente, Anderlecht si Benfica sunt pur si simplu călcate in picioare in Champions league. 0-15 respectiv 1-10 dupa primele 4 etape. Si fara Liga Campionilor ramane loc doar pentru fotbalul romantic. Fara patroni care fac orice pentru milioanele din CL, fara cocalari care sa pupe fundul patronului pentru ca a adus circul in oras (Real, Barca, Bayern, Chelsea sau whatever). Fara antrenori care prefera sa joace cu dinozauri doar pentru ca vor sa-si treaca o participare in Champions League in CV. Fara patroni care promit salarii uriase pentru ca se bazeaza pe banii din CL, iar daca banii nu vin intra în insolventa ca sa scape de datorii. Mi se intaresc sfarcurile doar cand ma gandesc. Abia astept.
    P.S. Am citit zilele trecute un articol in GSp despre un plan al patronului de la TSKA Moscova (cred…oricum un bulgar). Baiatul ala vrea un Champions League al Estului. Cu Steaua, Dinamo, CSU Craiova, Panathinaikos, Olympiacos, Galatasaray, Fenerbahce in prima liga, CFR Cluj, Petrolul, Rapid, „U” Cluj plus ceva ciprioti, georgieni, moldoveni, in a doua liga. Sincer prefer o liga de genul asta unde te bati de la egal la egal cu cluburi de nivelul tau decat o liga unde mergi si esti umilit doar de dragul unor milioane.

    Apreciază

    • De acord in general, cu observatia ca fara banii de la Uefa tragi covorul de sub intreg fotbalul. Toti se bazeaza pe ei, chiar si cluburile care joaca in EL, deja si acolo sunt „meleoane”, e drept ca sunt sume mult mai mici, incomparabile cu CL. Practic ramane fotbalul care se practica acum in ligile inferioare, desi si acolo sunt sperante de promovare in prima liga pentru banii din drepturile TV. Si dreprurile TV vor disparea in momentul in care calificarea in CL/EL nu mai este posibila nici teoretic, devenind cu circuit inchis, pe baza de invitatie. Practic raman patronii care tin echipe de dragul fotbalului, prin ligile inferioare. Restul dispare.

      Apreciază

      • Si echipele primariilor comunale, orasenesti si municipale. Deci ramane exact fotbalul romantic de care ai pomenit, unde bubuiala pe varf e o obligatie si „sa nu cada mingea pe teren” impreuna cu „focul la ei” e un cult.

        Apreciază

    • Si acolo vad ca accesul in prima liga ar fi tot pe baza de invitatie, mai putin cele trei care retrogradeaza si vin altele din liga a doua. Nu pe baza clasamentelor reale din tarile respective (17). Plus ca ramane bataia pe „meleoane” (cele 200) si tot din drepuri TV, nici vorba de fotbal romantic. E tot fotbal pe bani. Atata doar ca se separa de „fotbalul mare” si devine „fotbalul mijlociu”, bazat insa pe aceleasi principii. Deci, nici vorba inca odata despre fotbal romantic.

      Apreciază

      • Pai normal ca in primul sezon echipele din primele doua Ligi ajung pe baza de invitatie. Iar aia spun ca alegerea echipelor s-a făcut in functie de numărul de suporteri si rivalitati. Cum nu e romantic?

        Apreciază

        • Echipele ar trebui sa ajunga in primele doua ligi pe baza clasamentelor din sezonul recent incheiat. Iar participarea in sezonul urmator sa nu fie garantata, ci sa depinda de clasamentul din sezonul urmator al campionatului intern. Cum e acum, daca nu te califici, nu joci in cupele europene, joaca altii care te-au devansat in clasamentul intern. Daca vrem sa fie si echitabil. Daca nu, putem inventa noi ce dorim si sa-l gasim ambasador pentru proiect pe unul „MioDRAG” (Belodedici…) noua. Care sa ne cante noua in struna… Dupa noile reguli care sa ne avantajeze pe NOI si sa fie inechitabile cu ALTII…

          Apreciază

  28. DIn pacate fotbalul romanesc e falimentar de ceva ani si doar superoptimistii mai spera la calificari pe la mondiale si tot incearca sa gaseasca vinovati (gen Daum sau Burleanu) pt ratarea calificarii cand noi avem o „generatie de exceptie”…Despre echipele finantate din bani publici am spus mereu ca nu mi se pare corect si nici echitabil.

    Apreciază

  29. Multe bla bla uri. Ca si concluzie. Vedeti PSG? Defileaza. Pt ca au bagat bani grei. Nu au adus jucatori batrani liberi de contract. Probabil comparatia e deplasata, dar asta e realitatea.

    Apreciază

      • Pe mine nu ma ingrijoreaza foarte tare forma slaba din acest mikent.O sa ne revenim.Mai mult ma tem de cele spuse de Andrei Popa si IQ.Mai mult ma.tem pentru viitorul echipei decaz de rezultatele slabe.Desi cele doua pe.viitor pot fi legate una de alta.Pe plan sportiv qm incredere ca ne revenim.

        Apreciază

  30. Fanatik scria despre Stanciu la CFR. Sport.ro nega „din surse” o asa posibilitate. Sunt curios care este adevarul si/sau daca avem o sansa sa-l aducem pe Stanciu. Ala chiar ar fi „next level”.

    Apreciază

  31. Cica DP nu duce lipsa de oferta ( mai ales din Rusia ), dupa spusele impresarului sau . Pai doar n-o sa declare ca daca zboara de la CFR va sta pe tusa o buna perioada , mai mult, cand intervine impresarul atunci e vorba de obisnuita manipulare, vezi Doamne, super-ul nu sta in amaratii aia, ca doar e chemat la echipe babane, nu ? De fapt si DP a subliniat ca este cautat intr-una, dar nu ridica telefonul, da, il cred 100% …

    Apreciază

Lasă un răspuns către cfr.istul Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.