Gaz pe foc. [CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș 0-0]

De-acum gluma s-a îngroșat. Nu pentru că se schimbă clasamentul, fiindcă până la play-off e un campionat mai degrabă de pregătiri și reglaje – și, haideți să vedem și o parte plină a paharului: abia nu ne facem sânge rău la înjumătățirea punctelor avans! Problema constă acum în senzația de vrie, de cădere incontrolabilă la care asistăm, una în care pilotul pare că nu știe cum să țină de manșă.

Dacă mi-ar fi spus cineva după acel 3-0 din tur de la Mediaș că în retur va fi 0-0 probabil că i-aș fi recomandat să se apuce de scris S.F. Era atât de clară diferența dintre echipe încât nu avea cum în 3 luni să se schimbe ceva. Și uite că se poate. Jucătorii sunt aceiași, ba chiar aș spune că azi decalajul valoric e și mai mare în favoarea CFR și totuși se face 0-0. Cum? Foarte simplu: cu un stil de orb nervos. Spun asta fiindcă sunt 2 aspecte în discuţie. Unul tactic şi unul mental.

Pe plan tactic, să fie clar: pe Pustai nu-l bați de 2 ori în același fel. În tur a intrat Urko Vera între medieşeni ca ursul între oi, a câştigat peste 90% dintre duelurile aeriene, a pivotat către Culio şi Deac şi meciul s-a rezolvat rapid. Acum însă Pustai era în temă. Urko Vera s-a luptat la fel de mult, dar deja apărătorii adverşi erau în temă, se vedea că l-au studiat pe spaniol. Iar cu Deac şi Culio suspendaţi, Urko a trebuit să se bată cu 2 oameni deodată. Ce-au făcut ceilalţi baieţi din atac? Vă spun imediat: centrări. Când am văzut cum începe meciul, cu primele 2 centrări aiurea, m-am apucat de numărat. Şi cum meciul nu a oferit alte palpitaţii, am putut număra liniştit pentru prima repriză. Raport: 26 de centrări, din care doar 11 utilizabile. Din toate astea, doar vreo 2 ocazii de Doamne-Ajută. Nu-i dramatic? Gândiţi-vă doar că în 45 de minute 26 de mingi s-au pierdut aşa, adică 26 de situaţii în care întreaga echipă s-a chinuit să ducă mingea până la careu. Adică de 26 de ori am putut ataca Gazul! Acum eu chiar nu ştiu ce să cred: ori ăsta e planul tactic, ori ăsta e soluţia de avarie, atunci când nu ai alte soluţii. Oricum ar fi, după primele 10 centrări aiurea, schimbi ceva, încerci şi pătrunderi din lateral spre careu. S-a schimbat ceva în privinţa asta doar după pauză, probabil la intervenţia lui Dan Petrescu. Şi tot la intervenţia lui s-a trecut cu 2, chiar 3 atacanţi de careu. Prea târziu, când echipa era deja în criză de timp şi fără luciditate.

Şi de unde aceste crize? Era destul să-l priviţi pe Dan Petrescu la ultimele faze irosite, la cum lovea tot ce prindea în jur. Ce îţi transmite oare un astfel de antrenor? Îndrăzneşti să iei acţiune pe cont propriu, cu riscul de a pierde mingea sau dai centrare ca să joci la alibi? De asta Culio şi Deac joacă altceva, pentru că statutul lor le permite acest risc. Restul echipei joacă pentru a bifa planul tactic. Problema e că pe teren e un jazz, improvizaţia are necesarul ei. Dacă te limitezi numai la ce transmite antrenorul iese un joc din acesta, uşor de citit, de la un meci la altul. Pe care ţi-l învaţă toţi adversarii. Cam asta s-a întâmplat cu CFR-ul în ultimele meciuri.

Iar ca să fie surplus la astea, a apărut nervozitatea. Victoriile sunt uşor de gestionat, totul e roz şi feţele sunt relaxate. La primele eşecuri însă trebuie să ai soluţii de calmare. Noi însă, la acel 0-0 cu Botoșaniul de acum câteva săptămâni ne războiam cu toată lumea: arbitri, jucători, spectatori. Iar asta se transmite mai departe, în interiorul echipei.

Știți care mi s-au părut cele mai înjositoare momente de azi? Nu neputința, nu egalul. Nervii și milogeala. Sigur, a mai greșit poate arbitrul, dar noi chiar trebuia să ne vedem de jocul nostru. Să luăm însă doar câteva întâmplări din ultimele 10 minute: Omrani faultat de un adversar aflat clar în afara careului, cere penalty, cu aerul unuia convins că e nedreptățit. Peste câteva minute Balde împinge clar un adversar în portarul lor și iese scandal, cu mâini în cap și spectatori care țin isonul, convinşi că băieții au dreptate. La reluare, la televizor, se vede clar infracțiunea. Iar la ultimul contraatac, în minutul 95, Camora e aproape să-i rupă picioarele unui adversar, cu un fault din acelea înciudate – medieșeanul a scăpat la limită. Astea dor mai rău decât orice înfrângere, pentru că denotă lipsă de caracter, de civilizație. Sau poate nervi, atât de mulți, încât acoperă judecata lucidă. Poate doar un psiholog să mai rezolve problema asta, iar Dan Petrescu, din tot ceea ce văd la el, nu pare a fi așa ceva. Apelează oare clubul la o soluție outside the box? Nu ar fi nicio rușine să preia o echipă de psihologi „cazul CFR” şi să îi rezolve problema antrenorului.

Acum câțiva ani se declanșa tot așa, de fiecare dată, campanie împotriva CFR-ului. Cu arbitraje, cu jocuri de culise… știți refrenurile. Atunci antrenorii noștri dădeau declarații scurte și își vedeau mai mult de jos. Jucătorii se motivau să demonstreze prin joc, tuturor, că nu arbitrii îi fac campioni. Și aveau meciuri în care reușeau să răstoarne orice scor. Cel mai bun răspuns era prin joc.

Acum, Dan Petrescu a sărit cu declarații belicoase de la primele acuze. Ne acuză cineva de arbitraj? Acuzăm și noi de 3 ori mai tare, ba ne mai dăm și cu fundul de pământ atunci când se greșește împotriva noastră. Brusc, focusul nu mai e pe fotbal ci pe arbitru. Observați numai gesturile pe care le fac jucătorii și antrenorii noștri față de arbitri pe parcursul celor 90 de minute. Cred că e cazul să ne vedem de treabă… Adică să vedem! Deschideţi ochii!

Albusibiu