Blat nemaiîntâlnit/Blat soha nem látott [Sepsi OSK – CFR Cluj 0-2]


Prefață: Acuzat sau dojenit de suporterii altor echipe decât CFR că am fost exagerat de ironic la adresa echipei Dinamo București, învinsă cu 0-1 în Gruia, în etapa trecută, dintr-o fază de joc, am decis să mă uit numai și numai în ograda nostră, care nu e nici stână, nici hingherălie. Ca atare, tonul cu care voi aborda următoarea cronică se va schimba radical. Și nu în bine. Cer scuze anticipate, dar prea am sărit oaia și cățelul.

Obligațiile de serviciu și de după serviciu îmi răpesc primele 30 minute din meci. Nu mă enervez, din două motive, mai mult sau mai puțin folclorice. În ultima vreme mă bucură simplul fapt că reușesc să vizionez câte un meci în direct al CFR-ului, chiar și numai parțial. Apoi, ținând cont de adversar, bag mâna în iaurt că virgulă corb la corb nu scoate ochii. Mă uit rapid pe teren și văd că echipa gazdă la Brașov are în componență mai mulți jucători cu nume ce-i confirmă titulatura pusă de suporterii hâtri: Grecu, Burlacu, Petre și alți… De partea noastră, singurul ungur din primul unsprezece e Viniciusz.

[Practic, am ratat numai golul din fault în atac marcat de Viniciusz. Corner de pe dreapta, Deac… scurt spre Nistor… centrare înaltă, peste toată apărarea, care-l găsește pe Viniciusz cocoțat cu crampoanele pe umerii a doi apărători – un fel de piramidă, ca la circ. Fundașul nostru trimite cu capul în poarta lui Sepsi și arbitrul fluieră mâlc. 0-1.]

CFR: Petrescu – Vâtcă – Manea, Viniciusz, Mureșan, Vlad – Hoban – Omrani (Moutinho), Deac, Nistor, Nouvier (Păun) – Urko Vera (Bokila).

În semn de dispreț față de competiția internă – care nu-i ca ălea de afară – Dan Petrescu alege să-i odihnească pe Camora și Culio. Stați flexați și nu strigați / Știu că cei doi sunt suspendați! Însă dacă avea sânge românesc în instalația celsi, Petrescu îi introducea în teren de-a dracului, în ciuda regulamentului. Primea un 0-3 la masa verde de acasă, dar nu cred că behăia vreo oaie revoltată (apropo, oi albe cu banderole albe… ce idee tâmpită!), iar cățelușii roșii și-ar fi ținut gurița mută.

Ciudat pentru unii – neciudat pentru scenariști – Sepsi începe cu un portar debutant (!?). Adică tocmai contra CFR-ului! Parcă ăla vechi, care a primit cinci boabe de la Botoșani, nu era bun! Pfui! Bă-tă-tor-la-o-chi!

Ceferiștii domină total, iar arbitrul le face mereu semne discrete să dea drumul la minge. Sepsi se apără, ca un fundaș trecut prin Gruia. Nu-s multe de povestit. Dominarea clujeană e atât de cruntă, încât gazdele au prima ocazie în minutul 41, când Patrick Petre trage, din lovitură liberă, pe lângă poarta lui Vâtcă. Portarul clujean era spectator la această fază, semn că prea este ridicat în slăvi de unii că are nu știu câte meciuri fără gol primit de la adversari și arbitri. Să fim serioși! Când ajunge la 9000 minute fără gol primit, mai vorbim…

Nimic altceva demn de remarcat în prima repriză, în afara unui control plictisitor al jocului de partea echipei favorite. Poate doar să-i acordăm o notă mică lui Urko Vera, care-l acoperă în mod nesportiv într-un cadru TV pe fotograful Tribunei CFR, deplasat special la Brașov, gringojohnny!

Era să uit să amintesc de golul corect anulat CFR-ului în minutul 35, când Păun ne-a făcut să regretăm accidentarea lui Nouvier. Extrema noastră stângă s-a așezat pur și simplu în fața portarului advers (care nu s-a văzut secunde bune pe ecran), incomodându-l letal, în poziție de ofsaid masiv, anulându-i astfel golul lui Deac și assistul lui Nistor. Mi s-a părut că arbitrul intenționa să arate centrul terenului, dar s-a răzgândit când l-a văzut pe Dan Petrescu, pe margine, cu mâinile în/pe cap, gesticulând ceva de genul: „Nu se poate și nu este recomandat! Dacă acordă arbitrul acest gol, va vui mass-media că iar câștigăm meciurile în mod nesportiv, nu cinstit, prin muncă asiduă pe gazonul verde (mai puțin verde pe Arena Națională), ci prin intermediul arbitrilor, pe care așezăm presiune în mod direct, indirect și în reluare, înainte, în timpul și după încheierea partidei!”.

Minutele 44 și 45 aduc faze hilare la poarta gazdelor, care trec de două ori pe lângă autogol. Doar lipsa de tehnicitate a celor doi făptuitori a lăsat să se creadă că reluările spre propria poartă au fost întâmplătoare…

După pauză, gazdele au ieșit un pic mai mult la joc, să le dăm mai ușor golul doi. Totuși, golul 2 n-a venit nici din autogol, nici din acțiune, ci din lovitură liberă, în minutul 62. Centrare lungă în spatele fundașilor veniți de la Sfântu Gheorghe, unde 2/3 dintre jucătorii clujeni erau în ofsaid. Arbitrii nu fluieră și nici nu agită fanioanele din dotare, ci îl lasă pe Hoban (ce căuta un mijlocaș defensiv acolo?!?) să marcheze pentru 0-2. Nici acum gazdele, proaspăt promovate în Liga 1, nu știu cum să protesteze vehement, așa că nu protestează deloc. 178 unguri au câștigat instantaneu bani serioși la o agenție de pariuri sportive din Asia. Toți dintre ei au prins atât scorul final, cât și minutul și marcatorul golului 2.

Mă întreb cum poate urmări suporterul onest, neutru, care ține cu FCSB și Middlesborough sau cu Dinamo și 17 Nentori, un meci al CFR-ului, fără să crape vezică în el…

În minutul 82, pe lângă stadion trece o garnitură de tren, care pune și dânsa extra-presiune pe brigada de arbitri.

În minutul 86 se petrece încă o fază strigătoare la șezătoare: șut năprasnic Astafei în umărul larg lipit de corp al lui Omrani. Arbitrul se face că nu vede punctul de la 11 metri și nici kürtőskalács n-a mâncat. Gazdele protestează anemic. Știu că vor primi cele trei puncte îndărăpt în Gruia, în retur, dacă CFR-ul va avea deja un avantaj de vreo 18 puncte față de a doua clasată.

În minutul 89, clujenii nu cer eliminarea lui Burlacu pentru al doilea fault de „galben” (de ce oare?).

În prelungiri, scorul devine 14-1 la greșelile în favoarea CFR-ului, scor mai bun și decât golaverajul echipei după cele 6 etape (11-1).

N-are rost să mai ascultați părerile celor din studioul de după meci. V-am spus eu tăti cele. Ce mai poa’ să adauge ei? Poate că Viniciusz e Galamaz sub acoperire, atât…

Hai, CFR! Închid ochii (nu vă bucurați, nu definitiv!) la cele de mai sus și mă bucur pentru evoluția de azi și pentru victorie.

69 de comentarii

  1. eu am remarcat conlucrarea excelenta a mijlocasilor nostri. la o faza de dupa min 80, lovitura libera din jum adversa Deac il intreba pe Nistor: „Nistore, ce facem?” si unii rauvoitori au zi ca saracul Nistor nu prea are creier. sa fie primit, hai CFR! dupa cum merg lucrurile momentan parca imi pare rau ca avem campionat cu playoff. sper, totusi, ca gandirea lui AP sa fi fost buna si sa se vada anii viitori cand CFRul va juca in Europa. forta, forta CFR!!! 🙂

    Apreciază

  2. Sunt foarte induiosat de sensibilitatea ta domnule 07.Sa tii cont tu, de fcsb-isti si maidanezi pe un blog dedicat CFR-ului este dovada bunului simt suprem. Da-mi voie sa citez din articol „Mă întreb cum poate urmări suporterul onest, neutru, care ține cu FCSB și Middlesborough sau cu Dinamo și 17 Nentori, un meci al CFR-ului, fără să crape vezică în el…”Nu stiu daca urmaresti stirile din rumunica pe Antena 3,Realitatea,Speranta Tv,Manele Tv etc,da numarul autoeutanasierilor din randul maidanezilor si autosacrificarea oitelor de la stanele din munti,a crescut cu 50% ,nu prin craparea vezicilor ,ci prin autosufocare cu propria saliva .
    PS,nu ma injurati din nou pentru saliva ,este doar o metafora . ) 🙂 🙂 🙂 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Si inca ceva,lansez un protest oficial impotriva FRF.Este inadmisibil ca,un observator sa aiba numele de Zoltan Szekely la un meci jucat cu secui din Sf Gh 🙂 🙂 🙂 Szekely=Secui si se mai spune ca noi suntem avantajati.Eu cred ca,Sepsi face jocurile ,daca au puterea sa ceara si sa delege un secui de-al lor la un meci jucat cu noi. 🙂 🙂 🙂
    He he sunt in forma inca doua zile si merg in Croatia.

    Apreciază

  4. Clujul,Gruia,de azi reprezinta,din nou,Capitala Fotbalului Romanesc=CFR;14.08.`17,orele 21.00; SEPSI-CFR=0-2(0-1);marcatori:Vinicius(26`),Hoban(62`);Felicitari echipei pt. joc si rezultat;nu pot sa nu incep cu cateva observatii care mi se par evidente:presiunea facuta pe arbitrii,de catre”dusmani”si de mass media supusa cibanului- penal au dat rezultate si-au facut efectul dorit,asupra arbitrilor,atat privind abordarea f.atenta a partidei,in lejeritatea/incrancenarea apreciererii faulturilor,aplicand masuri diferite si f.grav”ne-au scos mingea din poarta”(!);la aceea faza n-am inteles ce cauta bezmeticul de Paun la 2m.de linia portii,desi n-a influentat deloc, faza;am avut parte de un gunoi de comentator in direct si asisderea de alti 4 mari”specialisti” in studio care niciunul nu s-a pronuntat ferm ca CFR-ul(Deac) a inscris gol VALABIL la 1-0,dar anulat ERONAT de catre central;o mizerie de indivizi nenorociti;fostul fluieras-nomenclaturist,”Dumnezeul”arbitrilor pe pamant(care nu lipseste din studiouri la meciurile CFR-ului) a”behait”ceva,dar s-a pronutat cu vehementa,clar,ferm,argumentat cu privire la ceea mai litigioasa faza a meciului, la faptul ca desui am inscris CORECT un gol,centralul l-a ANULAT!;prea multe de comentat nu sunt,jocul a fost la discretia noastra,nu s-a pus,nicio clipa,problema invingatoarei;sper sa mergem mai departe pe acest drum, sa continuam cu acesta atitudine si determinare,sa dovedim seriozitate in pregatire si atunci nu vom avea f.mari probleme,decat in cazul acumularilor de cartonase si de cresterea ingrijoratoare a numarului de accidentati;am aratat ca o echipa matura cu,unele,veleitati organizatorice si tehnico-tactice;continuam sa fructificam la maxim fazele fixe,capitol la care in alti ani am stat f.prost si sa dezvoltam jocul in benzi;acolo,insa,deocamdata Paun si Omrani nu rup gura targului,dar nici nu sunt f.sustinuti de fundasii laterali;poate ca asa sunt indicatiile venite de pe banca(?!);in schimb au excelat din nou componentii din linia mediana si din axul central,care prin maturitate,stiinta jocului si dezinvoltura, imping echipa acolo sus unde ne este si locul;Bravo,baieti!;cat priveste legitimarea lui Arlauskis,am mari retineri,chiar dubii serioase,ma-ndoiesc de valoarea lui actuala,dupa doua sezoane ratate,pt. ca la un portar se vede mult pregnant faptul ca nu are jocuri in picioare;un portar are nevoie de mai mult timp pt. acomodare si incredere, ii trebuiesc mult mai multe ore de antrenamente pt. a capata bune reflexe,priza la balon,curaj,concentrare,viteza de reactie,etc.;abia dupa ce isi recapata aceste aptitudini si indeplineste toate aceste deziderate mai putem vorbi de un portar mai bun decat Vatca(?!);teama mi-e sa nu fie,mai degraba un esec,decat un castig!;Hai CFR!

    Apreciază

  5. Completare,a se citi corect:…”fluierasul-nomenclaturist… NU s-a pronuntat cu vehementa,clar,ferm,argumentat,cu privire la ceea mai litigioasa faza…”

    Apreciază

  6. Ascultam pe radioul National,stirile din sport si constat ca si astia au fost virusati si contaminati de sindromul”arbitrilor,Pro-CFR”!;la stiri interne,cap.fotbal au anuntat ,in treacat ca am invins nou promovata si atat;nicio vorbulita cum ca,Campioana Fotbalului Romanesc,adica CFR,este(continua sa fie) pe primul loc,la o distanta confortabila,dupa doar 6etape,de 4p.fata de Stelemeaua si 7p.fata de caini(!);nu-i ciudat(?)

    Apreciază

  7. Partida perfecta ca mai toate in acest campionat.Pragmatism de echipa mare si efort strict pentru castigarea
    partidei.Dincolo de increderea si linistea necesara,avem timp suplimentar pentru omogenizarea echipei.Mi-ar fi placut ca Omrani sa reuseasca sa tina mai mult de obiect,dar imi pare destul de naiv.Parca campionatul trecut era mai eficient si cerebral.Acum numarul atacantilor nu-mi pare exagerat si sper ca Balde sa fie din alt aluat.
    Imi place cum se dadeau marii specialisti la emisiuni de ceasul mortii cu penaltyul la Nedelcearu.Au fost la comunalii din Voluntari cu Medias 3 penaltyuri pentru oaspeti,niciunul vazut de marele crestin(in timpul liber) si escroc in arbitraj tudor.Vor gasi util acesti specialisti sa spuna ceva sau il pregatesc pe escroc pentru meciul cu fcsb.Imi placea cum il cautiona oierul pe tudor cand gresea:este un bun roman si cand greseste o face neintentionat.Eu plusez si spun ca acest escroc stie in fiecare moment ce face.Era o partida sus in Gruia cu tudor la centru contra catzeilor(pai cine altul).Si la o faza fixa inscrie Kapetanos cu capul dar golul este anulat pentru un contact „a la basket” si castiga cei de la capitala.
    Am avut si noi la o partida cu fcsb 3 penaltyuri neacordate de Radulescu tocmai arbitrul de aseara.
    Acum este liniste totala ca se pregatesc(nu de CL) baietii-n grupuri de soc.

    Apreciază

  8. Cred că este dificil să ajungi comentator Digisport. În primul rand tre să te naşti şi să trăieşti în capitală, apoi să ai IQ sub 70 şi dioptrii de cel puțin -4.5. Comentatorul lor de ieri seara îndeplinea sigur toate condițiile.

    Apreciază

  9. Un gol valabil anulat eronat, un rosu nedat la Burlacu, un nas spart lui Urko Vera de catre portarul lor.. si tot nu sunt multumiti anti-ceferistii de arbitrajul de la Brasov. Avem plus 10 la adevar, FCSB are zero, dar cu echipele comunale (Voluntari, Chiajna, Colentina) acest avantaj se anuleaza. Echipa e pragmatica, mana lui DP se simte, echipa creste si abia peste vreo luna motoarele CFR-ului se vor tura mai bine. Nistor nu e un transfer ratat, dupa 3 pase de gol de aseara; sunt si alti jucatori neacomodati care pot mai mult. Avem nesperat de multe puncte (cel putin 6 peste asteptari rationale de la un lot si antrenor nou), avem apetit ofensiv (dam usor goluri, din faze fixe in special) si apararea e tot mai sigura si demoralizatoare pentru adversari (Arlauskis vine pentru meciurile in care va conta si prezenta portarului intre buturi).

    Apreciază

  10. Nu vreau sa par carcotas dar iesirile portarului advers la Nouvier si Vera, se impuneau penaltiuri, in ambele faze jucatorii nostri fiind loviti cu duritate . Nu conteaza ca portarul mai intai a lovit mingea, treaba e ca dupa aceea au existat loviri dure asupra jucatorilor nostri, si cum mingea era in joc, se impuneau penaltiuri la ambele faze . Daca era invers, tziganul craciunescu demonstra vehement ca erau penaltiuri, asa nici macar fratii franari n-au sesizat aceste greseli de arbitraj . La 2-0 suntem mai toleranti, dar de ce sa nu strigam si noi ca suntem furati, doar numai asa putem contracara cat de cat linsajul wc-ului si a maidanezilor turbati, si a intregii mass media centrale ! Cat priveste meciul, am fost net superiori, dar astept goluri si din actiune, aici chiar nu stam bine si asta e o problema mare, urmeaza si partide grele, cum a fost cea cu turbatii . Ps . Minca, la o echipe din liga a 3-a de langa Petrosani, nici o surpriza . Dar tot aici a venit si Marius Coman, asta e o surpriza neplacuta, de ce nu l-a imprumutat in prima liga, la Sepsi, de ex . Mie mi s-a parut talentat acest pusti, in liga a treia e clar ca va regresa . Arlauskis ? De doi ani n-a aparat aproape de loc, asta spune totul despre acest transfer . Nistor ? Meserias, locul lui e la mijloc, daca DP dupa revenirea lui Culio il va folosi extrema, va fi rau si pt Nistor si pt echipa .

    Apreciază

    • Exact, Bela, si eu am avut acest sentiment la lovirile portarului secui, ca a fost atac periculos si se impunea penalty in ambele faze. La o alunecare periculoasa chiar daca atinge intai mingea, dar apoi se ia si piciorul foarte dur, se da fault si cartonas rosu. Portarul secui trebuia sa fie eliminat de doua ori… Plus cele doua penalty-uri.

      Apreciază

      • La Urko a fost un cot in figura de rosu clar pentru portarul secui, chiar daca loveste intai mingea. La Nouvier a fost o tamponare brutala, care l-a accidentat pe francezul nostru. Si intrarea brutala se pedepseste cu rosu si fault, char daca loveste intai mingea.

        Apreciază

  11. Mai sexy ca Sepsi

    Cinci victorii consecutive, ba încă și fără vreun gol primit. Ce poate fi mai sexy de atât? Vă spun eu ce: stilul de joc. Vezi o fază în care Deac vine la careul nostru să înceapă construcția, apoi îl vezi pe Nistor cel mai avansat ceferist (chiar dincolo de Vera) și, peste câteva minute îl vezi pe Hoban marcând iarăși, din plonjon, cu capul. Ce înseamnă asta? Mobilitate maximă, întindere și permutări pe teren. Avem exact jucătorii pentru așa ceva, acum se vede cum i-a selectat Dan Petrescu: mijlocul nostru e mobil și este ca un arici, iar Urko Vera coboară pe mingile lungi dinspre careu pentru devieri și face astfel excelent munca de pivot (apropo, ați văzut cum caută uneori să vină din spatele adversarului, astfel încât să aibă elementul surpriză de partea sa? Asta e inteligență pură!).

    Când ataci și marchezi cu mijlocașii de închidere, nu va ploua cu ocazii, dar împingi mereu adversarul în corzi, impui frică și respect. Meciurile se transformă deseori în lupte de tibii învineţite și capete sparte. Numai în prima repriză i-am avut întinși pe gazon pe Nouvier, Hoban și Urko Vera. Este și ăsta un spectacol pentru cine știe să aprecieze lupta bărbătească de pe teren. Avem însă nevoie de și mai multe meciuri ca să vedem cum funcționează de fapt mecanismul lui Petrescu şi în faţa unor adversari mai puternici, asta pentru că amintirea tremuratului în fața lui Dinamo nu trece ușor.

    Și tot la capitolul ”Nevoi”, cred că ar trebui notate pe lista de cumpărături o mare nevoie de încă un fundaș central și de un portar care să fie mai comod cu jocul aerian și, neapărat, cu joc bun de picior. În rest, toate bune și frumoase, cei care azi i-au înlocuit pe Culio și Camora s-au descurcat foarte bine și au arătat că există valoare și pe banca de rezerve. Singurul de care eu nu-s mulțumit e Bokila, dar, pentru el, așteptam să se coacă și să devină bun de joc “athleticul” (Madrid) Balde.

    Un meci ca cel de azi ne-am tot dori să avem parte, a fost clar cam din minutul 20 că CFR-ul se va impune. Un bravo mare pentru spectatorii din Sf. Gheorghe şi pentru cum ştiu ei să umple şi să coloreze stadionul de la Braşov, cât şi pentru cum îşi încurajează echipa. Chiajna, Voluntari, luaţi lecţii! În fine, ca fapt inedit, cred că ăsta a fost primul meci în care nu i s-a strigat CFR-ului “Afară cu ungurii din țară!”.

    E bine, suntem liniştiţi la 3 puncte deasupra tuturor. Rivalii ăştia “dă Bucureşti” n-au decât să se uite tot în sus, la CFR şi la arbitrajele sale şi să calce strâmb la fiecare pas, aşa cum au făcut-o în această etapă! E clar că acum CFR impune teamă.

    Postat de Albusibiu pe „feibuc-ul” TribunaCFR, pentru cei care nu servesc „feibuc” deloc.

    Apreciază

  12. Bine-ai revenit Albusibiu pe Tribuna, chiar si pe varianta de „feisbuc”. Iti vom citi din nou articolele tale pline de pasiune pentru Cfr si pentru jocul cu „”beshica”.

    Apreciat de 2 persoane

  13. Si mie mi s-a părut ca secuii au jucat la intimidare fără a primi galbene din partea arbitrului.Au dat la gioale pana nu au mai putut! ( La propriu!).
    Au provocat tot timpul sperand ca arbitrul va da vreun roșu.Poate cu unu- doi jucatori in minus ar fi putut spera la ceva.
    La Nouvier lovitura a fost premeditata având alibi ca prima data lovește mingea.Se poate deduce din dinamica corpului agresorului.

    Apreciază

    • Mai bine il aduceau pe Victor Valdes. E si el liber de contract. Chiar nu glumesc… Cu salariul lui Bokila si Balde poate era suficient sa-l platesti. Dar în planul imaginii ar fi insemnat enorm. Dupa atatia ani al Barcelona sunt convins ca ar o gramada de fani „personali”. Fani care continua sa-i urmareasca următorul(ultimul) pas in cariera.

      Apreciază

  14. Gavrilo, nu conteaza dupa regulament ca loveste mai intai mingea, apoi adversarul , conteaza atacul la adversar si punct . Adica la fazele amintite penaltiuri si in cel mai rau caz, doua galbene, care tot rosu insemna . Apoi tot in regulament scrie, ca dupa o faza daca arbitrul constata prejudicii fizice aduse unui jucator, il va elimina pe cel care a cauzat accidentarea, deci in ambele faze eliminarea portarului . N-aveti grija, daca era invers acum toata tara vuia cum a fost ajutata CFR-ul, tziganii porumbou si craciunescu demonstrand cu articole din regulament ca la fiecare din cele doua faze erau penaltiuri clare, cu eliminari ! Conducerea noastra doarme, ne mai miram ca suntem linsati fara scrupule !

    Apreciat de 1 persoană

  15. Si eu sunt indignat de lipsa de reactie si de atitudine in apararea clubului,a echipei,mai ales cand regulamentul ne da perfecta dreptate;asa e Bela;potarul Fejer,trebuia eliminat,macar,dupa doua galbene,la intrarile”criminale”,la intimidare;numai ca”blandul Ben”i.M.se pare ca-i mai mult preocupat sa nu-si piarda influenta si scaunul,decat sa-si apere echipa(!);daca nici cand avem dreptate,suntem linsati pe nedrept nu reactionam,atunci cand(?);Rusinica!

    Apreciază

  16. Scuzele mele 07 pt. intarzierea felicitarilor,care ti se cuvin pt. reconfortantul articol;f.bine punctat cu mult”cinism”si(auto) ironii;f,fain!;eu,unul,mi-am autodesfiintat(doar la vedere) rubrica”Din COLTUL TRIBUNEI”in care notez jucatorii si fac cateva mici comentarii si aprecieri asupra evolutiei lor la”cald”,imediat dupa meci,pt. a nu mai influenta viziunea si aprecierile obiective ale unora si/sau a nu deranja pe cei care nu sunt de acord cu parerile mele (ne)pertinente ;ma gandesc sa nu le provoc spasme si insomnii,desi f. bine ar putea sa nu ma citeasca;din analiza mea comparativa se poate lesne observa faptul ca perceptia si intelegerea fenomenului,in ansamblu este acelasi,dar in particular este,uneori, mult diferita de a mea; constat ca tribunistii mai degraba sunt emotivi,chiar labili,f.usor influentabili de rezulta,focusati doar pe scorul final(“se cam duc dupa fenta”) ,neglijand in esenta a pune in balanta:calitatile-defectele,realizarile-gafele,modul de exprimare,evolutia-involutia jucatorului,participarea/sau nu la actiuni si contributia directa-indirecta a acestora la obtinerea unui anumit rezultat;ca o concluzie,ma surprinde diferenta,in antiteza(mare/mica)inexplicabila altfel dintre unele,aprecieri ale mele si media notelor acordate de tribunisti,astfel: la victorie,constat o diferenta de aprox.60%,dintre notele noastre,cele ale tribunistilor fiind mai mari,decat ale mele,probabil datorate/din cauza”exigentei” mele,iar la infrangeri,ce sa vezi,o diferenta f. mica,doar de 5%,max.10% ;si atunci,retoric, te intrebi”cand si unde-i adevarul si cine-i”(ne)cunoscatorul”?”,de parca ar trebui,obligatoriu, sa fie cineva!;va salut!

    Apreciază

    • Mulțumesc, Racheta! Dacă tot am sărit oaia și cățelușul, am zis să sar toată Arca lui Noe de data asta. Am o rugăminte: continuă să comentezi exact cum crezi de cuviință! Nimeni, niciodată (mai ales în epoca Facebook), n-o să fie total de acord cu părerile tale și cu stilul tău. Însă ești oricând binevenit pe Tribuna CFR. Bagă mare!

      Apreciază

    • Fără dubii, Arlauskis a fost unul dintre cei mai buni portari aduși în România. Nu cred că Urziceniul ar fi luat titlul fără el. E drept, n-a mai apărat de o vreme (dacă nu mă înșel, a fost rezerva lui Pantilimon, care a fost… rezervă la Watford). Însă cred că meseria nu se uită. Zic că e o mutare bună, deși sper să nu apuce să joace prea repede (asta ar însemna un Vâtcă în cea mai bună perioadă din carieră). În privința lui Albusibiu, revenirea e deocamdată doar pe Facebook. La cum merg treburile în USR, s-ar putea să revină în politică și să încerce să salveze țara. Nu era sigur că va avea suficient timp liber pentru postări regulate pe Tribuna CFR, așa că am găsit o soluție care să împace și oaia și ciobănescul carpatin (na, că iar mă apucă!…).

      Apreciază

      • Totuşi, Albusibiu n-are nevoie de un cont de administrator şi aici, pe blog? Poate i se face lehamite de cea de a doua profesie veche a lumii. 🙂

        Apreciază

        • Ba da, Caneto! Faceti-i un cont de admin lui Albusibiu sa poata scrie si articole aici, cand are timp. Articolele de pe „feisbuc” le teleportam noi aici cu un simplu copy-paste ca si comentarii. Dar ar fi mult mai frumos daca ar aparea la articole, nu la comentarii. Ar ramane pentru posteritate…

          Apreciază

    • Treaba cu fundasul central e peste capul lui IM, sau e confidentiala… IQ. In interviul postat mai jos, IM spune ca nu aducem fundas central deoarece avem cea mai buna pereche de fundasi centrali din tara (Vinicziusz-Muresan… l-am facut si eu ungur pe brazilianul Vinicius ca si 07 in articol…).

      Apreciază

        • De echipa asta (Videoton) spunea Miri intr-o emisiune ca are buget de 15 milioane de euroi… In treacat spus, are antrenor sarb, doi atacanti sarbi, un fundas central brazilian (Vinicius), un fundas stanga portughez, un fundas dreapta francez, trei bosniaci (mijlocas defensiv, mijlocas de banda stanga si varf) si un varf nigerian. Plus capitanul Juhasz si Fiola, componenti ai nationalei Ungariei.

          Apreciază

  17. Echipa solida avem. N-am de gand sa analizez meciul fiindca o fac altii pe aici mai bine decat mine. Vreau, totusi, sa zic un cuvant despre atentia negativa a presei din Bucuresti si despre faptul ca nimeni din conducerea noastra nu sare ca arsi la aparare.

    Eu zic ca e mai bine sa taca si sa-i lase pe gsp-istii si prosportistii din capitala sa tipe pana ragusesc. Am urmarit comentariile de pe cele doaua site-uri si am inceput sa observ ca-ncep sa incline impotriva echipele oiilor si cateiilor.

    Ipoteza mea este urmatoarea: noi tacem si facem… pardon… batem, iar momentan inca invidia isi spune cuvantul. Daca o tinem tot asa, invidia din sud se va transforma in critici inspre propriile echipei. Daca noi in perioada asta am tacut si am batut, vom castiga suporteri din toata tara. Daca ne bagam cu ei in mocirla, nu suntem altfel.

    Asa ca eu sunt de parere ca-i mai bine sa nu se raspunde prea mult la ineptiile scoase din redactiile dambovitene. Hai CFR!

    PS Scuzati-mi scrisul. N-am mai prea scris in limba romana de ani buni, iar pe vremea aia am fost autodidact.

    Apreciat de 1 persoană

    • B, cele spuse de tine se confirmă deja. Ieri, în studioul de după meci, s-a discutat mai mult despre cum joacă CFR-ul și cum câștigă tactic partidele și mai puțin despre arbitraj. S-a simțit că CFR stârnește respect prin jocul prestat. Apoi, am rămas plăcut surprins când, într-un comentariu pe Facebook, un gazetar „U”-ist l-a felicitat pe un suporter frânar că CFR și-a făcut echipă.

      Apreciază

      • Eu am vazut comentarii facute de dinamovistii catre Contra et al cum ca poate-i mai bine sa taca si se invete de la conducerea noastra. De acolo vine ipoteza mea…

        Apreciază

    • Bine ai venit intre noi,ne bucucuram sa fim tot mai multi,fiecare parere conteaza,eu personal ma bucur ca sunt multi suporteri din afara tarii care tin cu CFR si urmaresc evolutia echipei,clubului. In legatura cu neimplicarea conducerii in aceasta mocirla mediatica,este vorba aceea sa nu te certi cu idiotii ca te injosesti la nivelul lor,si te vor invinge cu rutina lor.. dar am tot tacut atatia ani,si nimic nu s-a schimbat,am fost ignorati fiind in insolventa,si nereusind mari performante,dar cum am revenit in prim plan,atacurile continua cu aceeasi inversunare la adresa noastra. Si eu cred ca fiind adusi fosti jucatori emblematici in conducerea clubului,si in functia de antrenor,ar trebui sa impunem cumva un respect mai mare fata de club. Doar ipotetic pun problema,cum ar fi fost tratat CFRul,daca ar fi pierdut numele, sigla,palmaresul,ar fi jucat cu leocoplast pe echipament peste numele echipei,sau patronul,managerul si vicepresedintele incarcerati pentru coruptie in fotbal. Si printr-un absurd tot ei sunt vazuti furati de catre CFR. De aici se poate vedea nivelul publicatiilor sport din Ro., si nivelul suporterilor acestor echipe. Oricum pana nu vor diparea acesti infractori din lumea fotbalistica,pana cand in studiourile tv marii experti vor fi craciunescu,dinu vama,si corleone,nu ne putem astepta la o mediatizare corecta si echidistanta. Hai CFR!!!

      Apreciat de 1 persoană

  18. Matematicianule(!),este valabila si o asemenea abordare,dar intr-o alta lume,idealista cu principii si reguli clare,respectate de toata lumea,nu asta damboviteana;este clar ca daca risti sa „te bagi in troaca, te mananca porcii”,doar ca uneori trebuie,esti fortat si tinut de fraier,de prost,daca taci si accepti linsajul;esti obligat sa-ti aperi onoarea si atunci lasi la oparte politeturile,eticheta si moraliatatea,pt. ca daca nu ripostezi sau nu contraataci,macar,trebuie sa te aperi,altfel esti jignit la infinit si calcat in picioare,de aceste hiene viclene si mori incet,cu dreptatea in mana!

    Apreciază

    • De aparat da. Nici eu nu cred ca ni-e benefic sa fim usa de biserica. Dar trebuie facut cu fler. Uite, idea mea vine de la prima regula a diplomatiei: da-i adversarului invins o sansa de a se retrage cu dignitate.

      Eu zic ca cel mai bine este sa ne aparam cu glume de genul „in absurdum”… Adica, pierd cateii un beci ar fi hilar daca dl Presedinte si-ar cere scuze in public pentru infrangerea cateiilor (un exemplu). Asta din doua motive:

      1. E mai civilizat asa. Macar noi sa fim asa.
      2. Multi din sud o sa rada de proprii conducatorii… (caterinca frate!).

      In ambele cazuri, noi avem de castigat. Daca e sa ne bagam in noroi cu ei le legitimam scuzele legate de propria impotenta. Mai bine lasa-i sa se inece singuri…

      Hai CFR! Si Sporting! 😀

      Apreciază

  19. Bun venit lui Arlauskis! Este adevărat, nu a apărat de vreo doi ani, dar nu cred ca acest lucru să constituie o problemă-. Oricum , nu va apăra nici de azi încolo că n-o să aibă ce. 🙂 Pe parcursul a 5 din cele 6 partide jucate, Vâtcă putea pleca liniştit la o bere sau să-şi caute o creangă şi să privească relaxat cum joacă fotbal băieţii. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  20. In opinia mea(cu toate daunele de rigoare pentru jucatorii nostri) nu se putea dicta penalty la interventiile portarului advers.A jucat mingea in ambele cazuri si nu mi-a aratat intentia de a-si lovi adversarul.
    Este ok ca a venit Arlauskis si as fi multumit sa vad ca-i poate lua fata lui Vatca,doar ca-i va fi greu…….faptul ca n-a jucat de multa vreme nu l-ar impiedica pe Pantelimon sa-i dea clasa lui Tatarusinea.Un portar mare isi va arata valoarea,iar Arla are de partea sa statura impozanta.
    Eu nu cred ca trebuie sa facem vocalize in exces,dar ar trebui sa avem o statistica personala a clubului,care sa aiba in calcul toate echipele.Pentru ca de ex fcsbistii mizeaza pe memoria scurta si ca putini isi vor reaminti ca de ex Gnohere trebuia eliminat cu Astra si ca fcsb a primit un penalty gratuit cu Iasi.
    Sunt super multumit de evolutia lui Hoban care in 6 etape a reusit 3 goluri si-n acelasi timp este o adevarata placa turnanta aducand siguranta echipei.

    Apreciază

    • Habar nu am dacă intrările portarului au fost de sancţionat sau nu, doar mi-au amintit de penalty-ul dicta de Balaj, parcă, la un meci al lui ASA (nu mai ştiu cu cine), când Stăncioiu a ieşit, a ajuns primul la minge, a reţinut-o în braţe, dar din elan a cosit şi adversarul echipei adverse.

      Apreciază

  21. Daca tot a revenit Albu,va rog eu frumos,sa postati si aici comentariile lui,pentru cei ce nu au „feisbuk”.Este o placere sa-l citesti pe om.

    Apreciază

  22. Luis ! Nu poti „vorbi” cu Dioszegy sa ne „imprumute cu posibilitatea de transfer pe cativa ani ” a GALERIEI LOR ????? Bai, da’ ce-mi plact baietii aia !!! Io-s mare fan de meciuri cu GALERIE …(nu cu hooligans, ori , nu stiu cum ii numesc miticii pa turbatzii din tribune ..) Da’- in nici un caz -sa nu mi-i aduci pa aia de la pestritza din vale ….

    Apreciază

  23. Daca as pute as vorbi,dar eu sunt un nimeni:) 🙂 :).In schimb mi-as dori sa ne mobilizam noi si sa facem ceea ce fac ei.Cea mai frumoasa galerie din tara,

    Apreciază

  24. 1 astăzi, 20:02
    Becali duce războiul cu CFR la un alt nivel şi îi acuză pe clujeni de blat la meciul cu Sepsi: „Nu am văzut comedie ca aseară, a fost circ, parcă erau înţeleşi”.

    Apreciază

    • Becali isi joaca rolul. Ce sa faca, doar n-o sa stea sa se uite, fara sa faca nimic, cum ii „fura” cineva titlul si sezonul asta 🙂

      Apreciază

  25. Nu stiu daca ne citeste,este informat ,sau functioneaza telepatia,dar trebuie sa-mi retractez afirmatiile referitoare la”tacerea”lui I.M.care tocmai m-a contrazis;adineaori si-a incheiat interviul la Digi Sp.1,in care a luat o pozitie ferma fara echivoc aparandu-si clubul ca un adevarat CFR-st;fara jigniri si insulte,hotarat,decent, dar viguros,realist sustinand cauza clubului cu subiecte concrete,argumentat;bravo lui,felicitari!;si eu cred ca nu mai trebuie sa-i raspundem ciobanului-penal la toate arogantele si ineptiile aruncate in media ca sa agite apele si sa-si faca rating.

    Apreciază

  26. Nicolae Iorga spunea, o data : ” La prost sa nu-i raspunzi niciodata ca, te trezesti in discutie cu el !! ” Si- am mai scris-o- ca, bunicul meu, ne-a povestit (mie si fratelui meu ) o veche „cugetare ” : ” Sunt trei categorii de oameni cu care nu ai ce vorbi: NEBUNUL- ca-i nebun si-i bolnav , Omul Beat- ca le stie pe toate si … Indragostitul …, ca-i cu capu-n nori… ” No, amu… arborigenu’ ala , beat nu-i , ca nu bea… Indragostit nu-i, ca nu stie ce-i aia dragoste (doar de bani) .. Deci ,nu poate fi decat nebun …adicatelea OLIGOFREN , ca asa il „alinta pretenu-so, mitica” … Sigur ca trebuie aparata onoarea Clubului , dar, dupa cum spune si „Matematicianul ” (prin formule pitagoricesti ), se poate face in mod civilizat si atunci, LUMEA, te va judeca singura. Asta-i parerea mea !

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.