După 6 etape…


Chiar dacă primele statistici comparative le fac –de regulă- după etapa a 10-a a sezoanelor, startul foarte bun de sezon m-a „convins” să pornesc acţiunea ceva mai devreme. Suntem pe primul loc, avem cele mai multe goluri marcate (la egalitate cu BT), cele mai puţine goluri primite, implicit şi cel mai bun golaveraj, suntem primii şi la „adevăr”… Să vedem însă, cum stăm comparativ cu primele 6 etape ale celorlalte sezoane „new-CFR”.

A) Eficienţa echipei în primele 6 de etape în cele 14 sezoane în Liga1:

OBSERVAŢII:

  • sezonul actual este pe primul loc (la egalitate cu sezonul 06-07, când Dorinel şi gaşca de atunci au reuşit tot 16 puncte, dar şi un golaveraj superior).
  • doar în sezonul 13-14 am avut în etapa a doua deja al doilea A1 pe bancă (Grig înlocuindu-l pe Rednic în etapa a 5-a).
  • interesant este că nici în sezoanele „pare” (cu titluri de campion) nu s-au adunat 16 puncte în primele 6 etape.

B) Eficienţa antrenorilor de-a lungul celor 14 ani (toate competiţiile oficiale):

OBSERVAŢII:

  • DP este al 18-lea A1 instalat la cârma echipei în această epocă „new_CFR”, el fiind şi pe primul al eficienţei privind „adunatul punctelor”… 🙂
  • după DP urmează alţi 6 antrenori cu eficienţe între 61% şi 67%

C) Primii 10 jucători cu cele mai multe minute jucate:

OBSERVAŢII:

  • acest clasament al „veteranilor” (sortat după minutele jucate în toate competiţiile oficiale) îl are-n frunte tot pe Cadu.
  • surpriza plăcută o constituie apariţia „actualilor” Camora, Culio şi Deac în acest clasament „top-10”.
  • cele mai multe sezoane „new_CFR” le-a adunat Cipri (10), urmat fiind de Panin (9) şi de Cadu (8).

D) Note acordate jucătorilor şi lui DP după victoria contra celor de la Sepsi:

 

 OBSERVAŢII:

  • au notat 25 de tribunişti, echipa a primit media de 7.4, în timp ce DP a primit 8.4.
  • Vinicius (8.7) şi Hoban (8.6) sunt „şefii de promoţie”, în subsolul notelor îi găsim pe Bokila şi pe Moutinho, fiecare cu 6.2.
  • cu introducerea lui Vlad în primul „unşpe”, numărul jucătorilor folosiţi în cele 6 etape a crescut la 19.
  • avem 4 jucători cu o prezenţă integrală în cele 6 etape: Vâtcă, Manea, Vinicius şi Hoban.
  • nota medie cea mai ridicată (a celor 6 etape) o are Culio, cu 8.1.

 Despre meci (şi despre jocul echipei în cele 6 etape) s-a cam spus totul, eu aş remarca doar că aşezarea „centrală” (sau „medie”, dacă vreţi) este în opinia mea aia de 1-4-1-4-1, cu multiple transformări atât în apărare, cât şi în atac. În apărare vedem deseori 1-4-5-1, în atac apare de multe ori formula 4-1-2-3 (cu Deac şi Culio/Nistor pe post de interi şi cu mijocaşii laterali (Nouvier, Păun, Omrani etc.) urcând cam pe aceaşi linie cu vârful unic.

Echipa a obţinut doar aparent surprinzător aceste rezultate, se vede pregătirea fizică ireproşabilă (cu unele carenţe izolate, vezi Bokila, parţial şi Culio), dar se vede în primul rând o organizare defensivă fără cusur, cu grupări şi regrupări în zonele „fierbinţi”, multă mişcare (şi fără balon) şi –per total- echipa pare incredibil de robustă şi solidă, un fel de tanc care trece fără probleme peste orice obstacol.

Chiar dacă DP mai plânge din când în când (mai mult strategic), echipa este foarte bine aşezată, există soluţii şi pe bancă (vezi cazul lui Nistor la Sepsi). Stilul de joc „romantic” este al trecutului, e suficient să comparăm doar pe Tiago cu Manea, primul mult mai folositor în atac, al doilea fiind însă incomparabil mai bun în apărare. Şi –ţinând cont că DP vine din fotbalul englez- acest lucru nici nu se va schimba în mod hotărâtor… 🙂 Şi aşa e cel mai bine… 🙂

 HAI CFR!!!

Anunțuri

71 de comentarii

  1. DIn nou note controversate care par cel putin ciudate. Nota 1 la Vlad? Omrani si Bokila 3? Se cam exagereaza zic eu in mod negativ cu notarea. Stiu ca au mai spus si altii dar eu nu as mai acorda note celor ce joaca 5-10 minute…

    Apreciază

  2. Sunt de acord cu tine… Poate vom reuşi să îmbunătăţim cumva toată procedura asta cu notarea… Cel care a dat 1 la Vlad, a dat în general note mari la ceilalţi, deci e posibil să fie o eroare sau o „ură” pronunţată a lui vizavi de Vlad… 🙂 Dacă scot acest „1”, atunci media lui Vlad urcă la 7.3… Dincolo, tribunistul care a dat 3 la Bokila, a dat şi la ceilalţi note relativ mici, excepţie fiind Nouvier, care a primit 10… HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Camora o fi fost cel care a dat nota 1? 🙂 Eu zic să nu scoţi nota, şi aşa mi se pare foarte mare media de 7 faţă de cum a jucat. Ştiu, lipsa de meciuri, n-are ritm de joc, dar abia aştept să revină Mario.

      Apreciază

    • Pai poate ar trebui facuta o regula/un algoritm astfel incat cea mai mare si cea mai mica nota sa nu fie luate in calcul la alcatuirea mediei. Sau, daca o nota e mai mica/mai mare cu 3 puncte decat celelalte (ale celorlalti evaluatori) sa fie eliminata…

      Apreciază

  3. Ca sa primesti 1 eu cred ca ar trebui sa joci catastrofal. EVentual sa dai o pasa perfecta la adversar, combinat cu un autogol si la sf un rosu, lasandu-ti echipa in 10…eu mai degraba cred ca a dat nota, a dat ok si nu a observat ca nu a dat ok si a sarit programelul la urmatorul jucator.

    Apreciază

  4. Felicitari pentru munca bacsi(scuze 07 o fac acum intarziere pentru tine).Nu cred ca trebuie sa va deranjeze in asemenea masura notarea.
    Eu mai degraba as face un tabel cu greselile de arbitraj flagrante(cel putin in ce priveste primele clasate) care sa poata reprezenta o balanta la behaielile de dincolo.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Kiruj,inca odata felicirtari,desi-i cu prisosinta sa-ti mai reliefez meritele si numai pt. acest tabel;ar fi interesant sa avem si noi o situatie paralela cu greselile de arbitraj pro/contra,rezultate cumva din comenturile tribunistilor, in paralel pe cele ale”specialistilor”de prin televiziuni,sa putem vedea fata adevarata,aceea hidoasa realitate a miticismului mincinos,exacerbat si incorect;doar notele lui Manea si Paun mi se par putin exagerat de mari,in schimb la ceilalti mi se par conforme cu realitatea obiectiva.

    Apreciază

  6. Vladimir, Vîtcă este ”victima” organizării ireproșabile a fazei defensive (nu neapărat a liniei defensive!), în condițiile actuale probabil și H.Moldovan (sau orice portar mai de Doamne-ajută din C) ieșea din aceste 6 meciuri tot cu max. un gol primit… Vîtcă a fost incredibil de bine protejat de ”plasa” ceferistă din careu și din fața careului. OK, a avut și el ceva șuturi de apărat (în primul rând cu dinamoul), dar observația inițială rămâne. HAI CFR!!!

    Apreciază

  7. Și încă ceva cu acest celebru ”joc de picioare”… În acest moment are o mai mică importanță pt. echipă (așa cred eu), în această etapă de ”cristalizare” pe DP îl interesează în primul rând ca mingea să fie cât mai departe de careu… Cu timpul și jocul de picior al portarului va avea un rol important, dar până atunci mai luăm noi câteva puncte… 🙂 HAI CFR!!!

    Apreciază

  8. Cum intelege Stana un arbitraj f.bun(?);evident ca doar atunci cand se fluiera in favoarea sa!;Dukadam, intrebat,la Digi Sp.1,cum apreciaza arbitrajul,rasunde:”un arbitraj f.bun”,oare de ce?,simplu;centralul nu a sanctionat un hent evident in careu al lui Moncilovici si nu l-a eliminat mult mai repede pe Pintili,neacordandu-i al doilea galben,de asemenea, dupa un hent,infractiuni recunoscute, culmea de toti din studiou!;nu ma asteptam din partea marelui portar sa fie atat de josnic,incorect si nerecunoscator!;de acum in colo a devenit si el o nulitate;cat despre Arla m-am pronuntat;as mai adauga ca este cam zevzec(dar ce portar mare este normal?) si recalcitrant,asta explica absenta lui indelungata de pe gazon!

    Apreciază

  9. Hmm , periculos ! Ce ne facem, ca, in prima etapa intalnim „o fortza a ligilor inferioare…O iubire mai mare ca si pa mama lor…” Au posibilitatea , toata „intelectualimea ” sa se manifeste…

    Apreciază

  10. Pentru cei interesati ,”o analiza a fazelor litigioase” (nu facute de „revelionescu”)dintr-un Campionat mult, mult mai „barbatesc” decat cel rumanesc (Sa ma ierte patriotii , dar scriu „rumanesc ” pentru a deosebi de nationalitaea „romm”. In vechiul meu Pasaport , nationalitatea era trecuta ca si „rom”, si, nu am avut cui sa explic diferenta !!!!!!!!!!!!!!)….Mari nume : Kaka, Couthino, sunt in prim plan …mai ales Kaka..https://www.facebook.com/MLS/videos/10155652611703887/

    Apreciază

  11. Iar aici, o „integrare” a comunitatii in fenomenul sportiv… pentru ca , fotbalul este mai mult decat un joc . Este un” MODUS VIVENDI „…!! Nu ? Cetatenii Clujului sunt foarte asamantori cu cei din Portland -Oregon si vad in asemanare, multe lucruri comune … Sper ca, actualul „patronaj” sa se implice mai mult in simbioza public-club-fotbal , fiindca sunt metode nenumarate.. Sufletul mi-ar tresari de bucurie sa vad tribunele cantand, sa fie o atmosfera de sarbatoare ardeleneasca-pur si simplu- la toate meciurile din Gruia . Cer prea mult ??https://www.facebook.com/MLS/videos/10155654354028887/

    Apreciază

  12. Cipri merita convocarea încă din primăvară… În acest moment şi Hoban ar merita să fie chemat la lot, este -în opinia mea- cel mai bun (sau cel mai în formă) închizător în Liga1. Dacă acest „trend” (al jocului şi al rezultatelor) va continua, şi Manea va avea şanse la un moment dat, mai ales că vorbim de un jucător de 18 ani, cu un potential de creştere incredibil de mare. HAI CFR!!!

    Apreciază

  13. Recunosc cu tristete, azi Real Madrid este cu 10 clase peste Barca, si nu pt ca a plecat Neymar ! Conducerea actuala a luat decizii de nivelul amatorilor, incepand cu fortarea plecarii lui Dani Alves ( omul e si acum intr-o forma de invidiat, de data asta la PSG ) si aducerea in locul lui a lui Douglas, un antitalent cum nu se vede nici in campionatul nostru . Iar in timp ce Realul aducea tineri valorosi, cretinii din conducere dadeau 30-40 de mil pe jucatori modesti, care odata intrati pe teren, slabeau in mod vizibil angrenajul . Apoi, inainte sa vina Rakitic, a fost propus Toni Cross ( net superior celuilalt ), dar a fost preferat croatul . Pe marea vedeta de azi a Realului – care inca este rezerva ! – care a dat doua goluri fantastice Barcei, cretinii nu l-au luat cu 4,5 mil , pt ca vroiau sa plateasca in rate si astfel a ajuns la Real !!! La fel, doi tineri de mare perspectiva din lotul under a Spaniei, au fost ce-i drept doriti de Barca, dar ambii au ajuns la Real . Asa se face ca Real are si jucatori de mare experienta, dar si tineri deja super consacrati, la ei absenta lui Ronaldo nici nu se simte, la Barca in schimb bietul Messi se zbate singur . Asa de jos a ajuns Barca, ca numai Messi mai reprezinta o forta, poate si Ver Stegen, in rest toti titularii cu regrese mari, iar rezervele, cum am amintit, vai de capul lor . Brambureala a continuat si acuma cu transferurile, l-au vrut pe Veratti ( PSG a ras de ei ) si l-au luat pe Paulinho, tanarul brazilian de 29 de ani ( … ), venit din China, unde a jucat in ultimii doi ani . Inainte, la Tottenham, fiind declarat cea mai proasta achizitie din premier ligue !!! Asa stand lucrurile, chiar daca vor rezolva ceva transferuri ( Coutinho sau/si Dembele ) platind preturi astronomice ca fraierii, tot la ani lumina vor fi de Real, care cu ce lot are acuma si la exprimarea de pe teren, isi asigura hegemonia in Spania pt cel putin 10 ani, si poate si in Europa . Daca erau intelepti ( dar atunci nu se ajungea aici ), cu banii incasati pe Neymar cumparau mai multi jucatori de mare perspectiva si incropeau o echipa care sa se bata cu Realul cu sanse reale peste vreo 2 ani . Asa, si fara Neymar, si fara echipa competitiva si apropo, si cu un antrenor modest ( alta decizie sinucigasa ! ), deci in buda pana-n gat !

    Apreciază

  14. Bela, cu respectul cuvenit, am fost neplacut surprins de asezarea hiper-defensiva á la Antonio Conte (Chelsea) de 3-5-2, precum defensiva squadra azzura (Italia) a antrenorului modest si dupa parerea mea al Barcei. La tiki-taka cu pase scurte se potrivea perfect 4-3-3-ul lui Luis Enrique si Josep Guardiola. Replica Realului lui Zidane a fost 4-5-1 pe doua linii stranse in faza de aparare. Apoi pe contre hiper-rapide (acesta e secretul lui Zidane) dintr-o atingere se desfaceau in 4-3-3, creand mare pericol in defensiva Barcei. De asemenea Realul ramanea in pressing extrem de agresiv precum face Barca dupa pierderea mingii (alt secret al lui Zidane, fata de predecesorii lui), nepermitand contrele rapide ale catalanilor, care si in aceste conditii se petreceau de multe ori, dar mai greu si fara a crea atata pericol, precum se intampla cu antrenorii precedenti ai Realului, care in locul presingului hiper-agresiv la pierderea mingii comandau „retragerea aureliana”.

    Apreciază

  15. Amandoi aveti,mare dreptate!;Bela,lucrurile la Barca stau din ce in ce mai rau si acest lucru se perpetueaza si se accentueaza si nu de ieri de azi,ci de vreo 2-3 ani in coace;Barca a devenit un simplu „sparing partner”pt. Real;au plecat valori si au adus in schimb”ciurucuri”,pt un asemenea nivel;fara Messi si L.Suarez,ar deveni o echipa mediocra,prafuita,cu un lot subtire,modest,care s-ar lupta cu disperare pt. supravietuire;doar in ultimele sezoane i-au pierdut cu o nonsalanta cretinoida,masochista,fara logica,rand pe rand,adevarate valori si simboluri:Luis Enrique,Valdez, Alexis Sancez,Xavi, Pedro,Bartra,Dani Alves,Fabregas,Neymar si mai recent pe accidentatii si irecuperabilii Mascherano si Iniesta(!);ce valori au adus in schimb si in perspectiva,NICIUNA; CONDUCEREA clubului,se pare ca,doar, papa banii,fara noima si atat!;ar trebui”sa-si de-a foc la valiza”si urgent sa plece,cu suturi in fund,dupa ce dau socoteala de halul in care s-au”straduit”sa aduca acest reprezentativ club!

    Apreciază

    • Alexis Sanchez a fost pe lista de rezerve a Barcei la ultima pozitie in returul Supercupei Spaniei din zorii acestei zile, am observat cu placuta surprindere. E un super-jucator. Pacat ca nu are loc in echipa cu acest defensiv 3-5-2 al modestului antrenor Ernesto Valverde, obisnuit sa se apere pana acum la carma unor echipe mult mai mici.

      Apreciază

  16. Cred ca viitorii au aceeasi problema pe care a avut-o Cfr-ul lui Miri in momentul in care echipele mici adverse au gasit antidotul potrivit pentru demarcarile si pasele filtrante ale fostului play-maker Juan Carlos Ruiz si tasnirile pe benzi ale lui Nouvier si Sorsa urmate de centrari spre Bud ale lui Sorsa sau patrunderi in dribling cu combinatii ale lui Nouvier, urmate de sut sau centrare pe jos pentru sut de la linia de fund adversa. La aceasta problema Miri a raspuns cu joc la bubuiala pe varf/varfuri fara urcarea la sustinere a mijlocasilor (amandoi de profil defensiv, fara constructie). Acum DP a dus totul la un alt nivel, rezolvand aceasta ecuatie fara sa joace la intamplare. La DP chiar si bubuielile spre Urko Vera ajung la acesta, care reuseste sa ia fata fundasilor si sa imblanzeasca mingea pentru el sau un coechipier.

    Apreciază

  17. N-am inteles de ce supraapreciatul,extraordinarul,unicul rejele,nu a mai asteptat cateva saptamani ,pana a ce treceau meciurile din cupele europene si apoi putea sa-si vanda toti jucatorii Stanei;se lasa descoperit cu inca doi din cei mai buni jucatori ai sai,care oricum,se pare,ca nu-i poate folosi ciobanul,n cupe;nu cred ca nu se puteau neamurile,intelege intre ele!;ori este falit si pt. a nu intra in faliment asa cum s-a auzit, a fost obligat sa-si vanda jucatorii pt. a face urgent rost de bani,sau/si este rezultatul unui management defectuos,catastrofal,sau pur si simplu este un cretinism necontrolat;in orice ipostaza situatia este cat se poate de dramatica si demonstreaza superficialitate,multa incompetenta, lipsa de pregatire si de respect in a ne reprezenta cu onoare in cupele europene;sa le fie de la obraz,ca nu s-au pregatit serios sa abordeze cu cinste,la cel mai inalt nivel o asemenea intrecere, facandu-ne de rusine tara si fotbalul romanesc;si de asta data micile aranjamente particulare si interesele meschine au avut prioritate in fata adevaratelor examene de reprezentare in lumea adevarata a fotbalului;mi-as fi dorit sa mai facem ceva puncte in cupe pt. o clasare superioara,numai ca suntem la pamant cu fotbalul;Rusine!

    Apreciază

  18. Bela, Toni Kroos nu a vrut niciodata sa mearga la Barca. Cit despre catalani, nu trebuie comparati cu perioada de maxima glorie. Generatiile lui Pep si Iniesta au apus si momentan La Masia nu are productia din trecut. Banii disponibili sunt mai putini decit in Anglia, in consecinta si accesul la jucatori se face partial pe raftul al doilea. Realul este la un moment de virf istoric, reusind sa fie prima echipa care isi apara trofeul din Liga Campionilor.

    Apreciază

    • Pentru ca a trecut in nefiinta „CREATORUL, MENTORUL. SUFLETUL , IDEEA …. JOHANN CRUIJFF (asa se scrie corect numele lui) IDOLUL MEU !!!!! Daca , intr-o familie moare Tatal, copiii vor intampina multe greutati pana isi afla drumul…. Eu cred ca numai Guardiola este „personalitatea ” ce poate salva „Corabia Barca „….

      Apreciat de 1 persoană

      • Mare jucator a fost Cruijff, prietene Achilles. De asemenea a inventat tiki-taka, perfectionat de Pep Guardiola. Cred ca acest stil de joc are nevoie de jucatori cu o incredibila forta de patrundere. Unul a fost Neymar. La Masia produce in continuare jucatori pentru intreg fotbalul. Dar geniile se nasc rar… S-a vazut la Bilbao antrenata de El Loco (nebunul… Marcelo Bielsa) ca fara jucatori geniali sistemul e plat, are mari dificultati in a inscrie si in plus e extrem de expus la cartonase rosii la fiecare fault intentionat care opreste o contra rapida adversa, cand adversarii pot surprinde cu usurinta in fundul gol apararea folosind o viteza extraordinara (tactica gasita de Zidane, primul nas al tiki-taka in opinia mea, pana la el nimeni n-a gasit solutia).

        Apreciază

  19. Cand iti pierzi increderea este dificil sa ai realizari.Viitorul pe langa jucatorii pierduti,a intrat si intr-o criza de rezultate si de joc.Acum le va fi deosebit de greu sa intre-n playoff.
    Si cu jucatorii vanduti la stana pierdeau fara drept de apel cu Salzburg.Au fost depasiti Astra de Salzburg care era infinit mai echilibrata si puternica.La acest moment viitorul pare o echipa fara forta si impotenta.

    Apreciază

  20. In acelasi timp cu meciul viitorilor cu Red Bull-ii, Videoton din Ungaria a reusit un 0-0 pe terenul lui Partizan Belgrad. Iata ce se poate realiza cu un buget de 15.000.000 de euroi, daca e real ce a spus Miri despre bugetul lui Vidi. Si a jucat de la egal la egal cu sarbii, un fotbal mult mai puternic decat cel maghiar. Stiu ce spun, am urmarit acest joc. Despre esecul viitor, a fost previzibil in conditiile in care regele lor a vandut tot fara sa-i pese de meciurile din Europa. Poate e falit si atunci e de inteles. Daca nu, subscriu la cele scrise de Racheta.

    Apreciază

  21. S-ar putea ca regele viitor sa-si sustina financiar echipa din astfel de vanzari, el neavand poate forta financiara sa sustina un club normal. Vanzarile lui Ganea si Nedelcu in plin sezon european duc la ideea ca oierul a avut nevoie in acel moment de ele pentru a-i putea inscrie pe lista in faza grupelor. Iar regele viitor neavand bani, poate fi usor strans cu usa de catre oier. E un cerc vicios. Daca ies campioni viitorii, dau chix in Europa din aceste motive. Daca ies campioane oile, nu pot face performanta in Europa din cauza lipsei unui antrenor adevarat pe banca, oierul preferand marionete pe care le comanda el cum vrea (scoate-l pe ala, baga-l pe ala, incepe jocul cu astia, foloseste asezarea aia, etc).

    Apreciază

  22. Daca ne gandim putin, putem ajunge la concluzia ca acest sistem patronat de FRF prin CCA, care cred ca ajuta sistematic oile si echipa regelui viitor sa iasa campioni prin intermediul comenzilor date probabil arbitrilor (ei stiu probabil din start cine trebuie sa castige unele meciuri sau cine nu are voie sa castige unele meciuri prin ordinele pe care probabil le primesc) duce la aceasta impotenta in competitiile europene. S-a putut vedea clar diferenta intre performantele mult superioare ale Astrei sezonul trecut in Europa fata de oi, s-a demonstrat ce poate face un antrenor adevarat (Sumi) cu jucatori buni fata de o marioneta in locul unui antrenor adevarat, avand la dispozitie si el jucatori buni (Regheblat).

    Apreciază

  23. Privit din afara, proiectul Viitorul al lui Hagi este mai degraba o chestiune de ego decit una de facut bani. Judecat realist, Hagi este un antrenor ratat – a inceput sus datorita faimei de jucator si nu a confirmat nici in Turcia nici Romania. Daca ar fi ramas realist, cu siguranta Hagi ar fi fost un antrenor bunicel pentru lumea araba sia r fi reusit cu niste intermitente sa aiba contracte suficient de banoase in amintirea numelui sau ca jucator. Orgolios, nu a inteles ca el si ca jucator nu a fost decit „bon pour l’orient”, glorie avind doar la turci. In Spania rezerva, in Italia divizia B. Doar din banii din televizare (de aici disperarea loculu in campionat) cam greu se poate tine o echipa. O prima consecinta e ca banii pe care ii obtine din publicitate merg in echipa (adica partenrii sponsorizeaza echipa iar el face treaba) -> deja e o pierdere neta, pentru ca altfel banii astia ii baga in buzunar. Chiar daca a reusit sa ia niste juniori cu japca, sistemul lui e dependet de calitatea productiei. El insusi fiind un antrenor prost si fiind si orgolios, are ca angajati la juniori antrenori in general macar la fel de dobitoci. Consecinta este ca jucatorii care vin la Viitorul, chiar daca sunt mai talentati decit restul generatiei lor, tot niste talente de 3 lulele ramin. Ca sa nu mai spun ca si-a promovat fiu agresiv, producind un rezervist de primavera -> cam asta e in stare sa produca scoala lui de fotbal. In clipa de fata nervozitatea lui este explicabila datorita situatiei deloc placute in care se afla : chiar si cu banii europeni pentru baza sportiva (ca de-aia e la tara), a bagat banii familiei in „afacerea” cu clubul. Profit mai greu, ba mai mult trbeuie indirect sa ajute clubul sa isi faca bugetul. Fiind in piata patron-presedinte-antrenor etc. omul nii nu este liber sa mearaga cite un sezon la camile sa vina cu 1 milion acasa. Pupaza peste colac, in lumea machidonilor unde „valoarea” conteaza mult, a aparut si Halep taman in Constanta.

    Apreciat de 1 persoană

  24. Bilant catastrofal al echipelor romanesti in cupele europene, in ceea ce priveste coeficientul de tara.
    Luna august inca nu s-a terminat, in schimb 4 echipe sunt out din cupele europene si a 5-a, din pacate, are sanse de grupele CL, unde nu poate face mai mult de 1-2 puncte.
    Cel mai bine ar fi ca FCSB sa joace in grupele EL, poate reuseste sa faca ceva puncte care sa conteze la coeficientul de tara.
    Becali, cu politica lui de transferari, a facut praf Astra si Viitorul, reducandu-le drastic sansele de calificare. Aceasta politica care-l intareste pe el si-i slabeste pe potentialii adversari, poate fi benefica pe termen scurt dar pe termen lung, duce la un campionat din ce in ce mai slab, care pana la urma are repercursiuni si asupra ta.
    Asta era situatia si pana la aparitia New CFR in prima liga, cand echipa noastra a dat un nou suflu campionatului, a aratat ca se poate si altor echipe si asa au aparut echipe precum Urziceni, Timisoara sau Vaslui. care au inceput sa ridice capul ,lucru care s-a vazut si in cupele europene. Pacat c-au avut niste patroni nenorociti care le-au distrus in timp.
    Sper ca si aceasta noua revigorare a CFR-ului in campionat, sa duca la un parcurs bun in cupele europene in anul viitor si acest lucru, sa duca la revigorarea intregului fotbal mioritic.

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu patronii au distrus echipele astea. Modelul de business „bag acum 10 mil si scot 20 de mil din CL” nu poate functiona decit daca il atingi in 50% din ani. Piata a fost pur si simplu inflamata de optiunea temporara de a avea doua echipe in CL.

      Apreciază

      • Partea de business a fost asa cum zici tu, dar niste echipe avand patroni cu caractere infecte, asa cum au fost Porumboiu sau Marian Iancu, oricum nu pot rezista.
        Nici Becali nu-i un caracter indepartat de cei doi amintiti mai sus, dar este mai impatimit de acest tip de afacere si mediul in care se desfasoara il ajuta, iar asta il face sa reziste inca. In momentul in care va avea dificultati majore, asa cum au fost la CFR, sunt convins ca va pune punct si-i va lasa pe numerosii suporteri ovini, cu ochii in soare.

        Apreciază

  25. Albusibiu, dacă nu-mi face figuri calculatorul, Buzărin a şters două comentarii de pe blogul său. Pe al meu şi pe al tău. Oare, care dintre noi doi l-a înjurat mai urât? 🙂

    Apreciază

    • Nici eu nu mai pot posta in anumite locuri.M-au banat,desi chiar am fost decent.Mai ales daca iau in considerare postarile unora.Pe astia ii irita daca pui degetul pe rana si incerci sa deshizi si ochii altora.

      Apreciază

      • Pe acest tip de prestatori de servicii jurnalistice, cum este si Buzarin, oricum nu-i puteti voi lamuri de adevarul vostru, indiferent de cate argumente logice puteti aduce, pentru ca ei au treaba lor si voi nu faceti altceva cu postarile voastre decat sa le complicati existenta.
        Oricum, trebuiesc gasite alternative pentru a ne expune si noi punctul nostru de vedere.

        Apreciază

  26. Viitorul are șanse de play – Off pt ca se pare totuși ca fata de Botoșani si Astra ar avea mai multe șanse mai ales ca au „pile” la arbitrii.

    Cred ca sezonul trecut au fost ajutați sa ii ia fata lui Gigi, care a devenit persona-NON grata pt mulți.
    Îmi aduc aminte cum erau încurajați jucătorii sa se trântească pe jos, da de iese un galben, o eliminare vreun 11m.Plus interpretarea privind nr de victorii directe din campionat, unde conform principiilor de legislație, legea nu se interpretează, adică un campionat= sezon regulat + play-off!

    In Europa arbitrii nu știu ca Hagi trebuie încurajat cică fiind un exemplu pt dezvoltarea fotbalului autohton, util pt eliminarea din joc a unor profitori – vezi cazul Gigi-FCSB si o compensație pt ce a făcut pt Ro.Așa ca din scoruri de 0-5, 0-4, 1-3 nu mai iese cu echipele/ arbitrii aflați in ” necunoștință” de cauza.
    Altfel îmi pare rău de el.Apropiatii lui îmi zic ca a intrat intr-un fel de dependentă si nu discuta altceva decât Academia Hagi, a ieșit in decor si nu vede decât conspirații, cum vor sa-l elimine din fotbal cum se lupta cu mafia. E in stare sa piardă toată averea.Sa vinzi jucătorii in grup la ” mafie” …. Sa aduci la echipa pe un Eric , un Constantin la 31,32 de ani aduce a lipsa de discernământ.

    Apreciat de 1 persoană

    • Gavrilo, aduce a disperare si lipsa unui plan coerent. Daca mergi radical pe tineri, atunci tii 2-3 jucatori maturi iar pe tinerei ii fortezi – atuul tau e ca vor juca. Daca au valoare rad tot, cum a facut Salzburg in Austria de 10 ani incoace. Daca vrei titluri, cupe europene, etc. acolo la valoarea campionatului romanesc tb sa ai o osatura cu jucatori maturi. Marile derbyuri romanesti ii aduc Viitorului refuzatii de la Sporting B pe care nu se mai poate lua nici un ban. In cupele Europene tb sa joci impotriva titularilor primei echipe. De aici diferenta.

      Apreciază

  27. Gavrilo ,speta cu departajarea echipelor dupa sezonul regulat au fost inca de acum 2 ani.Si pare normal sa nu mai revi in urma dupa ce ai facut injumatatirea punctelor.
    Faptul ca face apel la jucatori in varsta(trecuti de 30 ani) este o masura discutabila.Varsta in sine nu este un contra-argument.Texeira are 37 de ani si joaca bine merci.Tot asa sunt convins ca Eric la noi facea un sezon
    mare.
    Cat priveste sprijinul arbitrilor nu a fost unul exclusiv indreptat spre viitorul.Aici putem vorbi atat de valoarea arbitrilor,cat si de politica celor din federatie.Situatia este complexa si adevarul este probabil la mijloc.
    Nici Dorinel n-a fost un mare arbitru,dar cand a venit la noi si-a pus amprenta pe jocul si organizarea echipei.

    Apreciază

  28. Cristi,
    M- a impresionat Salzburgul cu 4-5 tineri sub 21 iar la V doar unul ! Vbim de V ca si ” furnizor” de tineri. De fapt Tanase nu a confirmat ca si niciunul de altfel .Pe cale sa confirme Manea ( speram) dar probabil pt ca a plecat la timp de acolo, vezi cazul Ganea care dacă nu pleacă la timp se pierde.Acum câțiva ani se discuta ca CFR a luat plasa cu Larie pt ca Mitrea era mult peste, a ajuns si la naționala si apoi in Italia si chiar la oi.Unde este acum? Acum Larie face doua meciuri excelente cu Plzen ( nu se pronunța ” Paljjjjen!” cum zic prostii la TV) si la Sporting- poate cel mai bun din apărare !
    Evident ca e o problema de management al clubului nu numai a echipei.Auzeam ca ceva vreme in urma Gica Popescu tot încerca sa il convingă pe cumnat ca afacerea e foarte riscanta.Revin la invitația sa vizionati filmul/ cartea Moneyball cu Brad Pitt in rolul unui manager de club( nu antrenor!) care cucerește un titlu național la baseball cu o echipa aflată la retrogradare si având un buget de 100-200 mil de $ fata de 1-2 mld $ cum au celelalte echipe din campionatul american.
    Rețeta seamănă enorm cu RB Salzburg dar mai ales Leipzig.Comparati cu bugetul lui Bayern!
    Putin, puțin seamănă cu managementul din ultimii ani de la CFR.Principiul pe care se bazează acest low-cost este acela ca pe piața sunt jucatori de aceeași valoare fotbalistică dar prin publicitate interesată diferențele de preț sunt uneori uriașe.Un ex de la noi e Hoban.

    Apreciază

    • Gavrilo, la Salzburg e alta chestiune. Red Bull nu se joaca – au buget anual de marketing de 800 Mil de Euro. Si baga bani in ceea ce le aduce vizibilitate mare. RB a preluat Austria Salzburg cind a dat faliment. Si ce au facut? Si-au propus sa aiba un club european. Dupa 3-4 ani s-au prins ca nu pot face asta avind ca si locatie Austria – campionatul local era prea slab sa suporte crearea unei formatii de top ( cam problema fundamentala pe care o au azi campionate gen Belgia sau Olanda). Si atunci au creat si Leipzig in sus si Liefering ca echipa a doua pentru rodaj „in jos”. Capul rautatilor tot Ragnick de la Leipzig este, antrenor a fost multi ani Schmidt fost pina in primavara la Leverkusen. Scoala de fotbal de acolo este to cea a lui Helmut Gross, pe care o vezi si la nationala (Löw) sau Hoffenheim(Nagelsmann).

      Apreciază

  29. Gica10,
    Nu pot uita meciul nostru cu ei, când conduceam cu 2-0 si ne-au egalat din 2 de 11 m, ei neavând nicio o ocazie de gol!
    Nici meciul final cu noi din precedentul sezon nu a fost cosher cu un1-0 dintr-un penalty subțire unde Larie a pus piciorul de care s-a lovit jucătorul lor si tot așa, fără o ocazie clară.Vorbim de jocul unei campioane. Sunt nemulțumit ca arbitrii nu au sanctionat cu galben simulările cu duiumul.Cum căutau permanent un contact si se azvârleau pe jos de ziceai ca-i duc cu targa, in special Chitu si Coman.
    Cât privește regulamentul, in principiu ai dreptate dar eu consider ca dacă situația era invers, ar fi judecat tot pt Viitorul si luau in considerare elementul ” campionat” si nu play-Off.

    Apreciază

  30. 18.08.,orele 18.15-19.45;vreme insorita,adia vantul,temp.28 grade,teren f.bun;antrenament(fara pubic),la Baza Sportiva CMC,condus ferm si intransigent,dar, spre surprinderea mea f.volubil cu multa deschidere,dar si autoritar,de DP.,urmat de un staff tehnic numeros,inca 9 persoane-medici,preparatori fizici,maseuri,secunzi;in tribuna reprezentanti ai clubului:Panin,Bilasco si R.Zamfir si bine`nteles “spionul”de serviciu,adica,eu!;dupa fireasca si arhicunoscuta incalzire,cei 4 portari,condusi de Cernea s-au retras la poarta-est(cu soare),unde s-au pregatit intens cu exercitii si metode specifice portarilor;la urma cel mai obosit l-am perceput a fi Arla;inspre cealalta poarta,la vest(umbra)toti cei 24 jucatori de camp sub directa conducere a lui DP.mai intai s-au grupat pe 3 coloane de 8 jucatori,iar fiecare coloana s-a divizat in cate 2 echipe de cate 4 jucatori;in cadrul coloanei au inceput sa-si paseze mingea,la firul ierbii,cu schimabare de locuri, intre coechipieri dintr-o singura atingere(“miuta”);echipa care inregistra cel mai mic numar de pase reusite,intre ei,executau 5 flotari;dupa care s-a trecut la al doilea atelier pe 2 grupe formate din cate 12 jucatori fiecare,asezati cate 6 fata-n fata;aici prin rotatie, trebuiau sa-si trimita mingea cu piciorul,unul altuia,prin aer, mai intai din 2 atingeri,apoi doar dintr-o atingere,fara ca mingea sa atinga solul;dupa care acelasi exercitiu reluat cu aceleasi reguli,doar ca s-a pasat cu capul;la fel echipa care acumula cele mai putine pase corecte,executa flotari;s-a trecut apoi,la al 3-lea atelier ,format din 2 echipe de 10 jucatori(diferenta: portarul Rosu,Camora,Luchin,Hamed si Coman,s-au pregatit separat),cel mai interesant si antrenant,pe o jumatate de teren incepand de la centru spre poarta;s-au repetat,in actiune,doua scheme;dupa ce mingea era pasata rapid pe diverse trasee, dintr-o bucata(max.2 atingeri-ech.era penalizata!)in progresie spre poarta(aparata succesiv de Vatca,Duka si Arla),intre (aproape)de toti cei 10 jucatori de camp,urma finalizarea cu suturi(reluari) la poarta,in urma unor centrari,1-venite de pe banzile terenului,mai apoi,2- prin angajari pe centru;in fine la ultimul atelier,s-au exersat,executat, lovituri libere din afara careului(capitol la care stam destul de prost!),mai mult dinspre partile laterale-stangacii de pe dreapta,dreptacii de pe stanga-,iar in final s-a trecut la executarea de penalty-uri,unde asa cum era de asteptat a excelat,doar Culio, s-apoi ceva,ceva Omrani;a fost destul de greu sa remarc in mod deosebit pe cineva,intr-o asemenea succesiune de activitati(!);poate la loviturile libere,s-au detasat Muresan, Deac si Urko(dar nici ei n-au avut constanta!) si pe DP.care in momentul cand l-a trimis pe Arla in poarta,s-a exprimat:”baieti,trageti tare,asta a fost la Steaua!”,numai ca au tras atat de tare, incat n-au prea nimerit poarta!;se vede treaba ca mai trebuie lucrat f. mult la acest capitolul,poate si la concentrare;astfel ,s-a incheiat un antrenament axat mai mult pe tehnica(individuala),capitol la care nu stam prea bine si f.putin pe forta si (altadata)deloc pe exersarea cornerelor;nu stiu daca am fost suficient de explicit,dar totul a derulat foarte repede,fara a avea timp sa observ mai detaliat,unele amanunte;in concluzie,abordarea si atmosfera a fost excelenta,mai mereu de COMPETITIE,de intrecere;se vedea clar diferenta fata de…si ca suntem lideri!

    Apreciat de 3 persoane

  31. Cristi,
    Si campionatul nostru este prea slab pt investitori care vor vizibilitate.Azi mâine vom avea unul regional cu primele 3-4 echipe din Austria ,Ungaria si România .Ar fi etapa a doua după decizia cu play-off, una logica. Bulgaria ar face grupa cu Grecia, si fosta Jugoslavie.Deplasarile numai sunt o problema. Ce mi-e avionul spre Iasi sau spre Viena/Budapesta.Apoi problemele de buget la echipele de la locul 3-4 in jos .
    Deocamdată partea interesantă in RO pt un investitor este pătrunderea relativ ușoară a campioanei in CL si mai facila in EL. Dar si cu astea se termina in câțiva ani dacă nu se mai iau puncte.Vedem anul asta ce echipe se califica in CL din BG, Ro, HU, AU, GR, si FYR si cum descresc șansele anual in favoarea campionatelor puternice din care vin si câte 6(!) echipe in grupele CL si EL.

    Apreciază

  32. Racheta, Coman mai e la noi ? Stiam ca a plecat la o echipa din liga a 3-a, unde a semnat si Minca . Apoi, cine-i acest Rosu, si cum se descurca Balde ? Ps . Super cretinii de la Barca vazand ca nu le iese pasenta cu Dembele si Coutinho, vor sa-l aduca pe Di Maria, 29 de ani !, care a fost aruncat ca o masea stricata de Man United, tot asa procedand cu el acum si PSG care-l ia si pe Mbappe . Despre modul cum pompeaza petrodolari seicii quatarezi de la PSG, intr-o alta interventie .

    Apreciază

  33. Scuze,din cauza vitezei,nu stiu de unde mi-a venit(?!),in loc de Rosu, se va citi Adrian Rus;Coman,probabil ca va pleca de aceea a si facut antrenament separat alaturi de suspendati si probabil accidentati:Camora si ceilalti nominalizati;Balde,inca gafaie,nu-l vad de graba titular,desi are calitate;mi se pare mult prea firav si inca cu o conditie fizica precara;ar fi trebuit sa fie la capacitatea maxima din toate p.d.v.;deocamdata,nu cred ca-l poate detrona pe Urko Vera;depinde de ce rol ii va atribui DP.!

    Apreciază

  34. În Bundesliga a fost nevoie de VAR, noul sistem de asistență video pentru arbitri, încă de la debutul noului sezon. Vineri seară, la 2-0 pentru Bayern, în minutul 51 al meciului cu Leverkusen, încheiat 3-1 pentru bavarezi, Aranguiz l-a tras de tricou pe Lewandowski în careu, împiedicându-l astfel să ajungă la balon.
    Daca cei din spatele monitoarelor ar fi onesti ar rezolva si in romania atit de multele probleme de arbitraj.

    Apreciază

  35. Bela,cat priveste Barca m-am pronuntat deja si tare mi-e teama ca acest Valverede este doar un paravan,o marioneta de-a lui Messi;de cand L.Enrique si-a anuntat plecacarea,la echipa dicteaza,doar, Messi si probabil ca se pricepe la conducere,la jucatori si la psiho-pedagogie,precum Maradona(„din Carpati”),cand trage pe nas.

    Apreciază

  36. Racheta, mersi pt informatiile cerute . Cat priveste Barca, o fi dictand Messi, dar ciurucurile au fost aduse de amatorii din conducere, inclusiv Semedo si Deulofeu in aceasta fereastra de transfer . Azi am citit ca Messi a cerut renuntarea de urgenta la 6 jucatori, inclusiv la cei doi adusi acuma ( plus Vidal, Digne, Gomez si ver Stegen ! ) . Apoi, se vorbeste, in sfarsit de Seri, care costa numai 40 mil, si este un mijlocas plin de talent, recomandat si de Xavi . Altfel spus de ce sa dai 2130 mil, o suma astronomica, pe Coutinho, cand , cum am mai zis, poti aduce super talente la 30-50 mil si poti reconstrui echipa, ( anul asta nu vor trece de Real nici daca vor cheltui 500 mil ! ) . Dar pt asta trebuie o noua conducere, s-a bagat o motiune de cenzura impotriva actualilor gropari, poate va fi o noua trupa de data asta profesionista, se pare cu Laporta ca presedinte .

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s