Hainele cele noi ale Împăratului. [NK Istra – CFR Cluj]


Regele nu e gol! A fost bară.

Azi, vineri, 30 iunie 2017, începând cu ora 19.00, pe un teren din Slovenia, în cadrul etapei a 2-a din campionatul Cantonament 2017 vara: NK Istra 1961 – CFR 1907 Cluj.

După ce în prima etapă n-am reuşit să umilim ruşii de la Anzhi Makhachkala decât în prima repriză, azi vom avea ocazia să belim în ambele reprize croaţii din localitatea de baştină a lui Nea Ando.

Ciudat, în etapa de deschidere a acestui campionat, şi Zeleno-žuti au jucat împotriva lui Anzhi Makhachkala, scor 1-1. Singura deosebire, ei au umilit ruşii doar într-a doua repriză, prin golul marcat de Mauzin în minutul 81.

Istra 1961: Ivušić, Miloš, Gojković, Mitrevski, Bertoša, Pavić, Gržan, Puclin, Paracki, Prelčec, Burić. Au mai jucat: Ćorić, Gavrić, Grujević, Halilović, Maružin, Kitanovski, Hadžić, Badrov, Urošević i Marić.

CFR Cluj: Portari: Mincă (32 ani), Vâtcă (35), Rus (23 ani), Dorinel Fărcaş (19) Tomislav Duka (24) Fundaşi: Manea (19) Peteleu (24), Horj (21), Balici (27), Paulo Vinícius (32), Luchin (31), Vlad (27), Camora (30), A. Mureşan (31), Monea (18) Mijlocaşi: Culio (33), Deac (31),  Rus (32), Hoban (34), Pelayo Novo García (27), Păun (22), Neagu (24), Chiriţă (21), Veres (21), Coman (20), Yasin Hamed (17), Sîrbu (21), Adrian Pop (18), Alexandru Petruş (18), Nouvier (22), Nascimento (22) Atacanţi: Omrani (24), Urko Vera (30), Spehar (23), Bokila (28)

Indisponibili: Neagu, Chiriţă (recuperare după operaţii).

Suspendaţi: –

Pe ţeava de plecare: Nouvier (Amiens), Veres (Admira Wacker), Păun (Chievo)

Pe ţeava de venire: Thierry Moutinho (de la Mallorca)

***

O partidă extrem de importantă, mai ales din punctul de vedere al echipamentului de joc folosit. Este adevărat, un proverb zice că „nu echipamentul îl face pe jucător”, dar unii spun că vestimentaţia poate transmite informaţii despre starea materială, despre gusturi, ajută la stabilirea unei prime impresii.

În partida de marţi, jucătorii noştri au apărut în noile echipamente Joma.

(sursa: cjsport)

Unora le place, altora mai puţin, eu zic că e mai bine decât să-l fi angajat la club pe postul de fashion manager pe Botezatu, că nu mai încăpeau numerele şi emblema producătorului pe şorturi.

Hai să vedem cum a evoluat de la începutul erei new CFR moda ţoalelor la echipa noastră. Nu mă întorc şi mai şi pentru că-s puţine poze color şi este imposibil de depistat care Textila socialistă a fabricat echipamentele de joc. Ca să nu mai amintesc de amintirea lui Pászkány: „Când am preluat echipa, săracii jucători evoluau în tricouri aproximativ de aceeaşi culoare, dar de la diferiţi fabricanţi. Unii aveau Puma, alţii Joma sau Lotto, unii roşu cu alb, alţii vişiniu cu un pic de gri, tot felul de nuanţe. Dar acesta era nivelul tuturor echipelor din Liga a treia.

<<- E adevărat că primele tricouri erau nişte replici ale celor pe care le folosea Ajax?

- Nu, din câte îmi aduc aminte primele tricouri erau din magazinul lui Bayern Munchen. Am sunat pe cineva: „Adu-mi 100 de tricouri, să fie aproximativ vişinii şi albe.”>>

Cu aceste 100 de tricouri aproximativ vişinii şi albe (marca Adidas?) s-a promovat din eşalonul 3 în Liga 2, apoi s-a trecut la Errea, echipament folosit inclusiv în ediţia de campionat 2006-2007.

A urmat centenarul şi trecerea la Nike:

În 2010 a început prima domnie Joma:

„Şi haina îl face pe… ceferist” - de albusibiu (2012)


Cu vreo 4 ani în urmă, după extraordinara victorie cu Roma, îmi cumpărasem şi eu un tricou CFR, original Nike, cu numărul 19 – Culio. Ah, ce mândru am fost de el, cât îmi mai plăcea să-l „scot la plimbare” prin Sibiu, să-l afişez prin faţa steliştilor din oraş după fiecare victorie a CFR-ului! Probabil, tocmai de aceea, fiindcă am avut atâtea motive, s-a şi uzat foarte repede. Aşa am ajuns să-mi doresc unul nou, oricare ar fi, numai original şi, foarte important, actual. Pe ăsta, evident, pot să-l doresc în continuare: n-am de unde să-l achiziţionez. Trecerea de la Nike la noile tricouri Joma a fost un dezastru sub aspectul vânzărilor. Magazinului oficial îi lipseşte tocmai cel mai important element al unui club: echipamentul de joc. Dacă te uiţi pe stadion vezi că abundă încă tricourile Nike cu CFR-ul. Acestea Joma le poartă doar câţiva fericiţi care şi-au putut procura preţioasele odoare direct de la vreo sursă, de la jucători/oficiali. Iar acele tricouri – replică făcute din material de „tricou electoral”, singurele care pot fi cumpărate sunt o jignire pentru ideea de fan, de marketing, îţi este aproape ruşine să le porţi pe stadion.

Este destul de greu de înţeles cum s-a ajuns aici. Cum a ajuns CFR-ul să depindă de o firmă de echipament sportiv, cum a ajuns să fie văduvită de un motor important de venituri. Nu suntem Real sau Barca dar câteva mii de echipamente oficiale tot ar fi fost posibil să se vândă. De ce s-a semnat acest contract şi, mai ales, de ce nu se poate rezilia? Cu siguranţă, o eroare majoră de management stă la bază. Sau, vreo tragere pe sfoară din partea Joma, firmă care echipează o mulţime dintre formaţiile mici de la noi. Echipament ieftin şi, cred, slab. N-am avut prea multe experienţe cu produse de această marcă, însă nu pot uita cum, dintre toate mărcile de mănuşi de portar pe care le-am folosit (şi au fost vreo 7-8 branduri, sunt sigur), cele de la Joma (cumpărate de pe reprezentaţa din Târgu Mureş – dacă ţin bine minte) au fost, de departe, cele mai slabe – au rezistat doar câteva săptămâni, mi-au anulat toată bucuria că „uite, am găsit mănuşi mai ieftine”. Nu vreau să mă gândesc că la fel sunt şi celelalte produse ale lor.

Şi, cel mai dureros lucru rămâne aspectul propriu-zis al tricoului. Fad, fără nimic deosebit pe el. Doar vişiniu şi atât, pe tricoul principal. Niciun design, nicio linie apăsată care să-ţi îndulcească privirea. Noroc cu bulinele promoţionale nou-apărute: Live, Look şi Tube, care dau puţină viaţă, ceva colorit. În rest, probabil este cel mai urât echipament posibil. Chiar nu se putea altceva? Chiar suntem obligaţi să luăm ce ni se bagă pe gât?

De la ideea asta a pornit Florin, suporter devotat al CFR-ului, care a luat ca referinţă diferite alte modele de tricouri şi a prelucrat, a încercat să ofere alternative de echipament. Imaginaţi-vă echipa purtând ceea ce vedeţi mai jos. Nu ar fi o schimbare radicală, în bine a aspectului? Nu ne-am dori să purtăm ceva nou, ceva CFR? Credeţi că astea nu contează? Un jucător de la CFR (sub anonimat) declara referitor la acest aspect: „Echipamentul de joc este foarte important, deoarece prima impresie pe care o creezi asupra echipei adverse trebuie să fie puternică. Şi pentru jucător, în sine, este foarte important: oricui îi place să poarte materiale de calitate, care îţi pot da o performanţă superioară. În fotbalul de înalt nivel totul trebuie lucrat până la nivel de detaliu, inclusiv echipamentul.” Oare ce simt jucătorii ce sunt acum aduşi la CFR atunci când li se dă prima dată în mână tricoul Joma, când trebuie să ridice la poză? Ce impresie îşi fac despre club? Şi, câte tricouri se vor vinde, să zicem, cu numele lui Valente?

Nu este loc de mai bine? Priviţi aici:

Masita 2016:

HAI CFR!!!

24 de comentarii

  1. Da, nea Ando s-a nascut tocmai la Istra in Croatia… Dovada clara e https://www.transfermarkt.com/ioan-andone/profil/trainer/2598 si https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98p%C4%83lnaca,_Alba .Meciul se transmite live pe gigisport, dolcesport, eurosport, skysport, universesport… La valoarea jucatorilor si a nationalei croate, va fi un adversar dificil (locul 6). Numai bun pentru cunoasterea reciproca a jucatorilor nostrii care inca nu se cunosc intre ei, zice DP. Legat de echipament, da Caneto, el reflecta forta financiara a clubului. Asa cum la un party de fite nu te poti duce oricum imbracat, ci de la un anumit nivel in sus. Asta denota ca ai portofelul corespunzator acelui nivel… Asa e si cu Joma, Nike, Errea, Masita, Puma, Adidas, etc. Fiecare cu nivelul ei. Dar nu joaca echipamentul, poti sa te imbraci frumos pe teren si sa dai in minge ca o cizma sau sa sara mingea din tine ca din scandura. Sau poti sa te imbraci mai modest, dar sa mangai mingea cu pricepere, s-o imblanzesti sa stea tot timpul lipita de un bocanc mai modest. Hainele nu dau talent. Nici nu aduc cu ele mai multa munca, pentru slefuirea talentului, care e ca un diamant.

    Apreciază

  2. Da, Ioane, daca aceste zvonuri ar fi adevarate (vom vedea in curand) Horj si Paun ar putea pleca in serie A si Nouvier in Ligue1. Varstele lor: 21-22 de ani. Astfel de jucatori se cauta acum peste tot. Tineri talentati, care au demonstrat deja ceva. E cazul celor 3. Oare pentru Cfr de ce nu sunt buni? Adevarul e ca ar castiga si ei mult mai bine decat la Cfr, sunt probabil tentati cu cascavalul… Normal. Si atunci nu te opui, daca primesti si tu, clubul de care apartin acum cascaval suficient pentru ei…

    Apreciază

    • Pai da, dar cel putin pe Nouvier si Nascimento ii dau apr DEGEABA.
      Nu se merita daca nu iei macar catev amilioane pe ei. Ei vor sa-i dea pe cateva sute de mii (in tranzactia cu Astra pt Silviu Lung cei 2 erau echivalentul a 500.000).

      Daca astia nu au loc in primul 22 al lui DP……..

      Apreciază

  3. Mmda… Opinia mea e că greșesc atât ei cât și clubul. Ei pentru că nu cred că sunt suficient de „copți” pentru a se impune ca titulari, iar clubul pentru că produsul pe care-l vând nu-i suficient de „copt” pentru a obține pe el contravaloarea promisiunii pe care o reprezintă. E doar o părere, vă rog să nu dați cu ouă! 🙂

    Apreciază

  4. În plus, am mai spus asta, cred că e greșit să scapi din mână niște tineri care au confirmat deja, în condițiile în care tocmai te pregătești să pui bazele unei echipe de viitor.

    Apreciază

    • Ioane, depinde la cat se cifreaza salariile lor la viitoarele cluburi. In serie A, Ligue 1 dar si la cluburi tentante in Portugalia sumele sunt mult peste nivelul Cfr-ului. Acum asta trendul. Nici Monaco nu are cum sa-l tina pe Mbappe. poate sa-l tina daca jucatorul vrea sa stea. Altfel, dragostea cu forta e viol…

      Apreciază

  5. „Clubul CFR 1907 Cluj a ajuns la un acord cu Cosmin Vâtcă pentru prelungirea contractului.

    Ne bucurăm să-l avem în continuare alături pe Cosmin la echipă și îi dorim cât mai multe parade reușite!

    Hai CFR!!!” – facebook

    Apreciază

  6. Cum rămâne cu amânarea ieșirii din insolvență din cauza celor de la Joma care au acuzat nerespectarea contractului în meciul de Supercupă cu Astra? Gata, ne-am împăcat? Ne-am împăcat atunci? Poate ne-au șantajat madăr-facărșii!!!!
    Hai CFR !!!! … chiar și în chiloți și la bustul gol…

    Apreciază

  7. Scrie pe „goagal” cfr cluj vs istra 1961 live streaming si dupa enter iti apar 5 link-uri cu imagine de youtube. Nu stiu care va si merge.

    Apreciază

  8. N-am vazut meciul, dar din ce am citit singurii jucatori U21 flositi au fost Manea si Hamed.
    Faptul ca Sarbu, Petrus si Marius Coman nu au fost folositi nici intr-un meci amical spune multe.
    Andrei Muresan se pare a jucat la inchidere langa Hoban, Cine a vazut meciul, puteti confirma?

    Apreciază

  9. Ca pleaca – poate- Horj, Paun, Nouvier si Nascimento, treaca mearga , bine ca ramane Vatca, eu efectiv eram speriat ca-l ia Sumudica in Turcia . Noua strategie isi arata roadele, pleaca tinerii sa confirma pe alte plaiuri, vin super consacrati cu pregatire zero, si cum am amintit, cireasa de pe tort, prelungirea contractului lui Vatca, una din febletele lui Caneto . Dupa meciul de azi, DP era nervos, numeric stie ca sta bine, faptic insa …

    Apreciază

  10. Stai calm domle, că doar nu ni s-au înecat corăbiile. A fost abia al treilea meci, mai sunt jucători care abia au sosit, trebuie să se obişnuiască nu noile posturi, cu colegii, ş.a.m.d. Şapoi noi nu am jucat cu selecționata celor fără contract sau alte no nameuri ca fecese sau dinamu.

    Apreciază

  11. S-a transferat mult, eu zic ca s-a transferat si bine. Dupa declaratiile si informatiile aparute, se pare ca vor urma si alte veniri si plecari, lotul este departe de a fi bine conturat, deci, inca suntem departe de a putea trage o concluzie bine argumentata despre campania de transferari.
    Faptul ca ar putea sa plece unii dintre cei tineri, nu ma ingrijoreaza foarte tare, pentru ca au venit alti tineri, destul de numerosi si sper ca si valorosi. Dupa parerea mea, nici tinerii care au venit si nici cei despre care se vorbeste ca urmeaza sa plece, nu sunt niste certitudini clare, asa ca, ramane de vazut daca conducatorii CFR-ului sunt sau nu inspirati.
    Faptul ca Vatca si-a prelungit contractul, face parte dintr-o schema logica la care nu i-am prins spilul, dar sunt convins ca el exista.
    Este absolut normal ca dupa ceea ce s-a intamplat si inca mai urmeaza sa se intample, sa nu avem o echipa omogena o perioada destul de lunga de timp, deci, nu are rost sa ne facem iluzii ca jocul va curge snur, fara sincope, chiar de la inceput. Din cate am bagat eu de seama pana acum, unii jucatori noi care vin la echipa au nevoie de cel putin 6 luni ca sa se simta in largul lor, asa ca, trebuie sa avem rabdare si sa ne pastram calmul.
    Sunt foarte curios cum va reusi DP sa omogenizeze aceasta suma de jucatori si cum o sa reuseasca sa-i bage in forma. De el depinde daca in viitorul apropiat vom reusi sa avem o structura de echipa inchegata sau vor continua cautarile si pe mai departe. Sper ca pana la iarna sa avem niste piloni de baza in echipa dupa care sa umblam doar la reglaje fine, punctuale, unde sa aducem jucatori de mare valoare.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.