Cu cine? Cu ce? Unde? CUM?


Întrebări care se pun imediat ori de câte ori ne trasăm obiectivul „trebuie să câştigăm neapărat acest meci”. Şi ne vom trasa acest obiectiv în mod repetat, meci de meci, ţinând cont de „realităţile” clasamentului în acest minunat play-out, cu tendinţe de expansiune a unor forţe rurale (sprijinite de forţe urbane oculte), paralel cu pierderea turaţiei la alte echipe, aparent mai bine cotate.

OK, la primele trei întrebări putem răspunde ceva mai simplu. „Cu cine?” Evident, cu jucătorii pe care-i avem, cu stafful pe care-l avem şi cu IM-ul pe care-l (mai) avem. Ar fi bine şi cu AP, dar omul a dispărut. Ar fi bine şi cu nişte „prieteni”, dar nu prea avem nici aşa ceva…:) Apoi: „Cu ce?” Întrebare fără sens, cu mingea evident. „Unde?” Şi mai simplu: oriunde, pe un teren de fotbal, unde trebuie să ne prezentăm conform programului. Ar fi bine să mai câştigăm şi pe la comisii şi pe la TAS-uri, dar nu prea e cazul, poate şi datorită lipsei acute a „prietenilor”, despre care am vorbit mai înainte…:)

Rămâne, aşadar, „CUM?” Ei, aici e aici, intrăm într-un domeniu „stufos”, care include o gamă largă de soluţii/metode, începând cu cele mai simple („scopul scuză mijloacele” şi „pe ei pe mama lor”) şi terminând cu „formula de joc”, „sistemul de joc”, „aşezarea”, etc. Cu tactica de joc, dacă vrem să fim un pic mai pretenţioşi…:)

În ciuda tuturor previziunilor, statisticilor şi comentariilor apărute înainte de- şi după meciurile CFR-ului, Toni Conceicao aşează echipa într-o formulă 1-4-1-4-1 destul de clară, aşa cum a mai procedat şi în primul lui mandat în Gruia. OK, b_o_g_d_a_n ne-a avertizat în trecut că formula de joc se vede doar când arbitrul fluieră începutul meciului, dar repartizerea pieselor ceferiste pe „tablă” se vede şi aşa destul de clar şi în destule momente de joc:fig1

Pentru a simplifica lucrurile am folosit pt. exemplificare echipa de start din ultima partidă.

De ce 1-4-1-4-1?
Formula în sine are două posturi “singulare”, cel de mijlocaş de închidere şi atacantul central. Închizătorului i se trasează – de regulă – sarcini exclusiv defensive (în 4-2-3-1 unul din închizători mai are şi sarcini de construcţie, câteodată prin permutaţie), în schimb este nevoit să “are” linia aia din faţa fundaşilor aproape în toată lăţimea terenului. Am spus “aproape”, pentru că în faza defensivă mijlocaşii laterali au obligaţia de-a ţine terenul din faţa fundaşului lateral. Acest închizător este de fapt un libero “pe invers” (faţă de ce a jucat Pichi, Beckenbauer, etc.), este un măturător în faţa apărării. Mai are sarcina ca prin plasament să dirijeze jucătorii adrverşi în zone de teren bine ocupate de coechipieri, adică joacă deseori şi “fără minge”. Cam asta face Gomelt, şi face destul de bine (în ciuda deselor critici), nu degeaba e titular la Toni. Repet, nu se vrea de la el construcţie, eventual asigurare de densitate în anumite momente de atac prelungit, când – din nou – prin apariţia lui în zone mai avansate (coroborând cu obligativitatea unui adversar să-l ţină mai de-aproape) asigură ceva spaţii în plus pentru adevăraţii (?) mijlocaşi şi atacant. Putem spune că este un post sacrificat, dar cu intenţie, şi în baza disciplinei tactice gândite pentru această aşezare.

Reducerea sarcinilor ofensive la Gomelt este compensată de o „muncă suplimentară” (nu ştiu dacă e şi plătită…) din partea fundaşilor laterali (Camora, Dani). Ei au un rol foarte important în atac, interpretat – de regulă – foarte bine de Camora şi foarte prost de Dani. Aşa ajungem – volens-nolens – la a-l jeli pe Tiago Lopes, pasatorul campionatului…:)

Celălalt lup singuratic este – evident – Cristian Lopez (/Bud). Fără să discutăm despre compararea celor doi (pentru că există diferenţe vizibile între cei doi), să vorbim despre sarcinile tactice ale vârfului „no name” în cadrul sistemului. Ei, mie mi se pare că vorbim din nou de un post apriori (şi aproape) sacrificat, care are menirea să facă muncă de jos (pressing la fundaşii centrali când pierdem mingea) şi atragerea fundaşilor centrali după el, când suntem în atac, toate pentru a face loc pentru cei 4 mijlocaşi. Dacă mai ajunge şi în situaţii iminenente de gol, cu atât mai bine (a şi ajuns Cristian al nostru acolo, dar a uitat ce trebuie să facă în aceste momente rare…). Aţi observat probabil, că autorii majorităţii golurilor marcate în noua eră „Conceicao” sunt mijlocaşii sau chiar fundaşii: Nouvier cu ASA, Ruiz+Bruno la Giurgiu, Camora+Petrucii la Timişoara, etc. Este frustant pentru un atacant să fie sacrificat pe altarul disciplinei tactice, la Cristian se şi vede destul de clar această frustrare, la Bud mai puţin. Să nu uităm că în „era Feri” Cristian era cel pentru care lucra toată echipa (similar cumva perioadelor în care Tade a ieşit golgeter), în 4-4-2 aplicat de Feri Cristian era pe rol de „master” şi Beleck pe post de „slave”. Ei, acum el trebuie să tragă tare pentru a sluji nu un jucător anume, ci o linie mediană „in corpore”, care trebuie să dea gol.
Deaviaţii ale formulei de bază 1-4-1-4-1

În funcţie de fază (dacă e vorba de progresie pozitivă sau negativă), există nişte transformări ale aşezării standard, vizibile ori de câte ori ajungem în aceaşi situaţie de joc. Sunt vreo 4-5 cazuri distincte, eu m-aş opri – din considerente de „spaţiu digital extrem de scump” – la doar unul, şi anume la situaţia în care recuperăm mingea în apărare, aproape de poarta noastră (sau când repune Marc mingea cu mâna la fundaşi). Dacă nu se alege o „bubuitură” sănătoasă peste mijlocaşi spre Lopez, atunci – de regulă – observăm pregătirea unui atac mai elaborat, care începe – tot de regulă – cu replierea lui Gomelt pe linia fundaşilor centrali (care se şi deplasează un pic spre lateral), concomitent cu luarea unor poziţii de mijlocaşi de bandă din partea fundaşilor laterali (Camora, Dani), etc. Deviaţia asta a formulei de bază arată cam aşa:

fig2

În aceste situaţii apare o aşezare care se poate numi 3-4-3, de regulă mingea ajunge la fundaşul lateral corespunzător (sunt cazuri în care – mai ales Larie – fundaşul central dă o pasă în adâncime la mijlocaşi), apoi fundaşul lateral încearcă fie combinaţia cu vreunul din mijocaşii centrali, etc., sunt o mulţime de continuări posibile, cel puţin pe hârtie…:) Intenţia este ca atacul să fie susţinut de 7 jucători, cu fundaşii laterali lipiţi de tuşă (mai are Camora pătrunderi în centru, pe post de inter stânga, vezi golul lui de la Timişoara, dar şi Dani s-a rătăcit pe acolo la Iaşi, dând chiar gol…), mijlocaşii laterali (Bruno + Nouvier) devin nişte interi, Ruiz+Davide se strâng şi între ei, dar şi cu Lopez, pentru a asigura „scheletul” triunghiular al unor eventuale devieri, pase la întâlnire, etc.

Nişte reflexe bine conturate se văd şi în fazele când pierdem mingea, la pressingul exercitat de vârful nostru participă şi unul din mijocaşii centrali (de regulă Petrucci), face şi Gomelt un pas mai în faţă şi se „naşte” o altă deviaţie tactică, ceva de genul 4-4-2. Dar asta doar când mingea e la adversar, în terenul lor. Când mingea ajunge în terenul nostru, reapare 4-1-4-1, etc.
Cam aşa văd eu rolul/rostul acestei aşezări 1-4-1-4-1 de care Toni este foarte ataşat. Dacă e să analizăm un pic, ea adus destule beneficii în acest an, indiferent de impotenţa cronică din meciul cu găzarii. E posibil să greşesc, sau să nu văd toate dedesubturile acestei tactici, dar timp pentru discuţii avem…:)

Da, am pierdut două puncte uriaşe, dar am şi câştigat destule, unele „neplanificate”. Suntem la trei puncte de primul loc, la alte trei de retrogradare. Se vor pierde multe puncte, cei 4 care sunt în urma noastră (fără Petrolul) vor juca multe meciuri între ei, se vor pierde automat puncte grele acolo. Cam greu (dar nu imposibil, din păcate) să ne depăşească toată haita asta de 4 echipe, problemele noastre pot apărea în primul rând din cauza noastră, cum a fost cazul şi cu ploieştenii, când nici fluieraşul nu ne-a frecat prea tare nici nimic, doar că am fost impotenţi. Şi da, şi mie mi-a plăcut jocul din repriza a doua, au fost multe faze gândite şi duse la finalizare, dar acolo mai mereu a intervenit ceva. Se mai întâmplă. În paranteză fie spus, am impresia că s-a şi intrat pe teren un pic relaxat (în ciuda repetatelor atenţionări venite de la noi, şi – sunt sigur – de la Toni), în astfel de cazuri e extrem de greu să revii. A mai fost şi folosirea nu foarte inspirată a lui Bruno, de Dani ce să mai vorbim. Asta e, mergem mai departe, ăştia sunt copii noştrii, îi susţinem şi la bine şi la rău.

HAI CFR!!!

78 comments

  1. Faină analiză, s-o completez (compar?) cu cele scrise în „literatura de specialitate”: „sistemul 4-1-4-1 este un modul care acopera foarte bine suprafata de joc. Mourinho spunea ca cel mai bine. Cei trei mijlocasi centrali sunt asezati in triunghi cu varful in jos. Inchizatorul (Gomelt) este cel aflat cel mai jos, in fata apararii. Cei doi interi ar fi ,in mod ideal ,un mijlocas (Petrucci) care sa faca foarte bine ambele faze (box to box) si un play-maker (Juan Carlos). In general, echipele care folosesc acest sistem sunt rar prinse in inferioritate numerica la mijloc. Mijlocasii centrali trebuie sa actioneze ca un bloc, sa joace foarte aproape unii de altii ,iar cand unul dintre ei se apara,de exemplu, in partea stanga, ceilalti doi trebuie sa se mute in aceasi directie pt a nu creea brese intre ei. De asemenea, folosirea a trei mijlocasi centrali permite fundasilor laterali sa urce mai mult in ofensiva. In atac, jucatorii de pe benzi trebuie sa aiba ca principale caracteristici viteza ,capacitatea de efort si tehnica, iar atacantul central, in mod normal, este un jucator de gabarit ,capabil sa fructifice centrarile si sa protejeze foarte bine balonul , exemplul Messi de la Barcelona aplicandu-se greu pt ca implica o dinamica de joc pe care nimeni nu o stapaneste in afara de acestia si nationala Spaniei. Diferenta intre 4-3-3 si 4-1-4-1 este data de pozitionarea mijlocasilor laterali, in ultimul sistem fiind mai defensivi, stand mai aproape de linia de mijlocasi centrali si mai departe de atacantul central. In general sistemul 4-1-4-1 este adoptat cand se doreste o mai mare siguranta defensiva pe benzi. In cursul unui meci ,o echipa trece foarte repede de la 4-3-3 la 4-1-4-1 in functie de faza.”

    Apreciază

  2. Mersi de link şi pentru completări, care -în linii mari- sunt continuarea ideii începute de mine. Chiar m-am gândit şi eu să caut prin Internet ceva referitor la 4-1-4-1, dar intenţionat am renunţat, am vrut să scriu efectiv părerea mea, bună, rea, aşa cum este ea, ca să putem discuta şi eventual corecta/finisa anumite observaţii. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Indiferent de parti-pris-urile tactice ale lui Conceicao, se pune întrebarea, lotului nostru i s-ar plia mai bine vreun alt sistem de joc decât acest 4-1-4-1? 4-4-2 – ul lui Dican a mers o perioadă, apoi s-a gripat. 4-2-3-1 folosit de Miriuţă nu-i mai edificator, doar 3 titulari de-acum au mai rămas de pe vremea lui (Larie, Camora, Petrucci). Deci cum ar mişca oare această echipă în 4-2-3-1, 4-4-1-1, 4-1-3-2 sau în altul? Eventual, în WM-ul lui Chapman?🙂

      Apreciază

  3. Nu râde, mai sunt echipe care ”operează” cu WM…Trei fundași avem, 2 închizători avem (până aici seamănă cu 4-2-3-1), 2 interi găsim (Ruiz, etc.), și o linie 3 atacanți tot găsim… Alegerea formulei ideale depinde de mulți factori: de preferințele antrenorului (cazul lui Toni!), apoi calitatea lotului avut la dispoziție, capacitatea jucătorilor de-a înțelege mecanismul unei formule, etc. 4-2-3-1 a fost folosit mai mult în epoca ”postglorioasă”, 4-4-2 de mai mulți A1 (rezultând și un titlu), etc. Miriuță deseori a jucat 4-4-1-1. Pentru moment formula asta e acceptabilă, cu câteva excepții și jucătorii înțeleg ce se dorește de la ei. Excepție Dani, poate Goian (care înțelege, dar -cum spuneai- își pierde repede capul la înghesuială), Petrucci mi se pare un pic nepotrivit acolo așa de sus, iar Lopez și știe, și înțelege, doar că e frustrat…:) Cu Petrolul evident nu formula a fost de vină, ci o oarecare relaxare în R1 (sesizată târziu de Toni), și de neșansă în R2. Dacă formula e suficient de bine exersată și mingea ajunge des la finalizare, atunci atât formula, cât și A1 și-au făcut datoria. Apoi, că ratează Lopez, Bud, etc. și apără tot Cobrea, e o cu totul altă discuție. HAI CFR!!!

    Apreciază

  4. În locul lui Dani trebuie găsită o soluție, dacă Tiago chiar nu e dorit acolo. Eu aș încerca -cu acest lot- și un 3-4-3, am mai propus asta acu 3 ani, parcă, dar atunci chiar nu prea aveam soluții concrete pt. ea.

    Apreciază

  5. Bei Kiruj,in viitorul foarte apropiat,ma castoresc si eu,plus ca voi fi si tatic,si tu intrebi de mine?Pai tu ,ai avut curaj inainte de nunta sa te ocupi de fotbal?Nu prea cred,asa ca te rog lasa-ma cu tactica si cu prezenta mea aici sau acolo.Dupa nunta mai vorbim,ok?Hai CFR

    Apreciază

    • Casă de piatră îţi doresc băi AZP-ule! Mulţi copii, mulţi nepoţi şi toate cele…:) Apropo, nunta mea a fost acu 30 de ani (pe 29 martie 1986), erau 23 de grade în Harcov, AZP-ule dragă…Acum ninge…HAI CFR!!!

      Apreciază

  6. La Barca si la nationala Spaniei se joaca cu varf fals (fara gabarit, dar cu tehnica) deoarece nu se arunca nici un moment mingea pe atacant (cum se joaca clasicul 4-1-4-1) ci se cauta tot timpul combinatii in triunghi, devieri care rup ritmul, un-doi-uri si cand nimic nu merge, vine Messi si dribleaza 4 adversari dupa care inscrie sau pune pe tava o minge de gol unui coechipier…

    Apreciază

    • Barca joacă -cel puţin scriptic- un 4-3-3 classic cu trioul MSN în faţă. Doar Suarez se poate numi vârf clasic (plus Neymar, care seamănă destul de mult cu o aripă stângă clasică),dar s-a integrat destul de bine şi el în morişca aia diabolică, e aproape imposibil să joci contra lor. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Kiruj, dupa cum scrie Caneto din „literatura de specialitate”, fata de 4-1-4-1 al lui Toni, diferenta cu 4-3-3 e data de pozitionarea mai in fata si mai aproape de varf a mijlocasilor de banda (mai spre interior), fapt ce duce la aparitia triunghiului ofensiv cu varful inainte si atunci nu mai trebuie sa arunci mingile pe varf, poti face triunghiuri de pase intre cei trei ulterior cu un-doi-uri sau devieri care produc ruperi de ritm.

        Apreciază

        • Da, aşa este, cel puţin teoretic…Problemele apar -mai mereu- pe „parcelă”, acolo mai este şi un adversar, mai apar şi propriile slăbiciuni…HAI CFR!!!

          Apreciază

  7. E o problema cand incepi jocul fara pressing avansat in terenul advers cu o echipa mai slaba ca a ta (cu cele mai bune e normal sa faci asa). Neasumandu-ti niste riscuri (de a fi prins in fundul gol) intrii in mod deliberat in criza de timp…

    Apreciază

  8. Mie m-i se pare bun sistemul pentru CFR, totul depinde de cohones la inceputul jocului, cand nu esti stresat ca trebuie sa inscrii, stii in subconstient ca mai este timp…Daca faci pressing avansat in terenul advers de la inceput, cei mai slabi ca tine cedeaza in mod neasteptat…Se pierd cu firea…

    Apreciază

    • Aşa e, Petrolul trebuia luat tare din prima, oricum nu reprezentau mare pericol, nici măcar pe contraatac, n-au jucători rapizi. Acum nu ştiu un lucru: a ales Toni această tatonare din R1 în mod asumat (din considerente excesive de precauţie), sau e vorba de ce cred eu, adică am intrat prea relaxaţi şi s-a adeverit (ca de atâtea ori) că asta se răzbună, chiar şi contra unor outsider. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Din ce ám vazut eu din tribuna.Mi s-a parut ca,nici macar incalzirea nu s-a facut cu simt de raspundere,doar asa in dorul lelii.Nu s-au intrebuintat deloc baietii,erau foarte relax si pusi pe glume,mai ales Paunas.Dupa aia,cand au vazut ca-i bai a fost cam tarziu.

        Apreciază

  9. Asta cu insolvenţa ASA-ului poate fi (şi va fi, zic eu) o şansă în plus pentru noi, în sensul că „vânzările” către săteni se vor reduce drastic…Practic nu vor exista -în afară de meciurile Petrolului- motive logice de blat, unii trag pentru EL, alţii pentru evitarea retrogradării, sau -dacă vreţi- toată lumea trage pentru ambele obiective…:) Mai puţin CFR care are doar obiectivul de evitare a retrogradării şi Petrolul, care n-are niciun obiectiv. Între primul şi ultimul loc (nepetrolist) sunt 7 puncte, mai sunt 11 etape (cu 33 de puncte pe masă), e posibil orice. Chiar am avut mare nevoie de această situaţie, lui Mitică i se reduce drastic câmpul de manevră. Rămân fluieraşii, eventual câte un jucător mai al naibii (fomist), dar combinaţii „macro” nu prea se pot face. O participare în EL (pe lângă reclama adusă jucătorilor) mai înseamnă şi nişte bănuţi, importanţi la acest nivel. HAI CFR!!!

    Apreciază

  10. Caneto, în mod cert ai observat, în media jijistă niciun cuvânt, niciun semn de întrebare vizavi de finanțarea sătenilor…Vorbim totuși, în PLM, de niște comune, orășele cel mult. De unde putere financiară de Liga1 într-o comună ca Florești (ca mărime și ca apropiere de un oraș mai mare)? Pe diverse coridoare se discută lucruri interesante…Vor ajunge și ei la ”momentul adevărului”, dar mai încolo, în 2-3 ani. Există și implicație politică (evident), dar există și multe firme internaționale, mari, care au nevoie de spălătorie, și care duc sediul în astfel de comune și își cumpără liniștea prin sponsorizări locale…Mă rog, toate la timpul lor. Noi (inclusiv CFR-ul) să fim sănătoși. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Chiar şi fără spălătorie, cele două sate se află în interiorul centurii Bucureştiului, probabil că e full de sedii de companii naţionale şi multinaţionale. Ce de bănet pot lua numai din impozitul pe flotele auto ale firmelor, ce să mai vorbim de restul. Cred că ar putea ţine şi câte 2-3 echipe în liga 1, nu cred că au nevoie nici de un sfert din încasări pentru administrarea şi nevoile localităţilor. Problema e că unii joacă cu Primăria Voluntari pe tricouri, ceilalţi cu Consiliul Local Chiajna şi nu le blochează nimeni plăţile spre fotbal ca la mureşeni sau timişoreni. Dacă bine am citit, de la plăţile efectuate pentru transferuri, de la primele de instalare şi de la salariile fotbaliştilor pornesc problemele. Probabil că aici driblează sătenii şi bagă la înaintare „sponsorii”.

      Apreciază

    • Kiruj, ca un cetatean de vaza al Florestiului (de Cluj), pot sa iti spun ca exemplul cu Floresti nu e bun. Pentru ca de ce? Florestiul are oficial 28.441 locuitori (date de la ultimul recensamant) si vreo 35-40.000 neoficial (estimat). Ca o comparatie, Huedin = 10.000 locuitori, Gherla = 21.000, Dej = 34.000, Bistrita = 75.000. Potential financiar este, exista un Metro si un Polus pe terenul localitatii si multi floresteni lucreaza in Cluj-Napoca (10-15 km distanta). Bugetul pe 2016 se ridica la 24 milioane de euro. Deci daca ar vrea echipa de Liga 1, ar gasi cateva sute de mii si restul din drepturi TV.
      http://www.ziardecluj.ro/buget-electoral-2016-pentru-floresti-cum-vor-fi-cheltuiti-banii-celei-mai-bogate-comune-din-tara

      Apreciază

    • Kiruj,

      unele comune/ (noi) orase au bani. Voluntariul include Pipera, Tunariul…sunt multe firme inregistrate acolo ca sa fie in Ilfov, nu in Bucuresti – fie si doar pentru aglomerarea mai mica la finante. Ca sa iti dau o cifra indicativa – toata suprafata Voluntariului a fost tranzactionata in anii de boom imobiliar 2006-2008 de vreo 8 ori. Otopenil sta si el bine,multe firme au mers inca dea cum 15 ani pe partea lor de centura si cam toti primarii au „sugerat” ca e bine sa faca sponsorizari catre comunitate. Vei fi surprins sa vezi ce bine dotat e liceul din localitate, sa afli ca exista un fond de sponsorizari la salariile unor profesori buni ca sa fie motivati sa vina din Bucuresti etc. Ceea ce vedem este practic formarea unui „suburbia” pe stil american si nu a mahalalei romanesti.

      Apreciază

      • Aşa e Cristi, am auzit şi eu. În plus impozitele sunt mai mici, există spaţii, etc., sunt avantaje de „poziţionare” a acestor comune/orăşele. HAI CFR!!!

        Apreciază

  11. FV, sunt surprins, nu știam că Floreștiul are chiar așa de mulți locuitori (oficial sau neoficial), peste Dej, peste Gherla. Chiar nu știam, de fapt nici nu-mi închipuiam. Dar se naște o altă întrebare: atunci de ce nu vedem o echipă de Liga1 acolo? OK, am glumit…HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Echipa este in Floresti, in ligile inferioare. Rezultatele apar prin cjsport.ro, cei care au anuntat primii ca nu vom face recurs la TAS pentru cele 4 puncte luate recent.
      Si eu m-am intrebat oare cum se acopera satenii (voluntarii, chiajnenii) sa nu se ia nimeni de ei. Cred ca are dreptate Caneto ca se baga la inaintare sponsorii la sumele vehiculate pentru transferuri, prime de instalare si salarii. Cu spalatoria profesionala probabil pusa in functiune.

      Apreciază

  12. Smecheria cu echipa in Liga 1 este sa intri direct la nivelul de sus al competitiei, nu trecand prin toate ligile inferioare. O abordare progresiva inghite multi bani si nu aduce mare lucru, dureaza cel putin 1-2 ani la fiecare nivel si intre timp se schimba primarul, primaria, partidul etc. Poate intra pe fir si DNA-ul.

    Asa ca o abordare realista este sa iei o echipa din Liga 2 si sa obtii promovarea. Daca incepi din Liga 4, nu mai apuci la drepturi TV.

    Cel mai bun exemplu este Craiova, care a ars etapele si acum isi face stadion. Si poate termina play-out-ul pe locul 1 si merge in Europa league.

    Apreciază

    • Nici FC Voluntari n-a trecut prin toate ligile inferioare. S-a înfiinţat în 2010, a debutat direct în liga 3, iar acum are o echipă secundă în liga 3, la fel ca Chiajna. Acum îs prin coada clasamentului în liga a 3-a, dar în 2-3 ani, cine ştie, poate că un AC Voluntari şi un Concorde Chiajna se vor înscrie la drepturile de televizare ale LPF-ului.🙂

      Apreciază

  13. NOTAREA s-a oprit, am totalizat 15 opţiuni. Toni are 4.8, echipa 5.4. Avem 5 jucători cu peste 6, Camora având nota cea mai mare (6.5). Alţi 5 jucători au note de sub 5, cea minimă fiind de 4.4 (Păun). HAI CFR!!!

    Apreciază

  14. Au trecut mai mult de 24 ore de la ultima postare si m-am gandit sa postez ceva, sa nu creada dujmanii ca tribuna a intrat in insolventa/faliment. Cum suntem direct interesati de Champions League, fiind echipa care a avut rezultate semnificativ mai bune decat clona Dolly fara nume, modificarea formatului CL devine un reper esential in formula de joc a clubului. Am postat linkul si pe facebook (Flacăra Vişinie shared a link yesterday at 4:20pm) si imi pare rau pentru cei care nu au cont pe mareata retea de socializare (se aude kiruj?), dar asta e fotbalul, se joaca pe goluri:

    UEFA ar putea modifica formatul Ligii Campionilor din sezonul 2018-2019
    http://www.romaniansoccer.ro/stiri/57931/uefa-ar-putea-modifica-formatul-ligii-campionilor-din-sezonul-2018-2019.htm

    Apreciază

    • Cluburile mari au aratat pisica acum citeav saptamini aruncind in piata ideea unei SuperLigi. Nenea Platini are mici probleme si nu i se uita ca a cumparat voturi de la federatiile mici avantajind echipele din campionatele mici.

      Apreciază

  15. Sarbatori binecuvantate, tuturor colegilor de tribuna care in aceasta noapte (si in zilele ce vor urma) sarbatoresc Invierea. Va doresc zile frumoase, pline de lumina, alaturi de cei dragi ai vostri. Hai CFR !!!

    Apreciază

  16. Despre Arpi, in ziuadecluj, rog „vrajitorie” ca sa poata citi toata suflarea tribunista: aici Eu nu comentez, las la aprecierea Celui de Sus in aceasta sfanta Zi de Pasti… PS. Si da, Paste fericit la toti pt care azi e zi de sarbatoare!

    Apreciază

  17. Interesant ca in ciuda ultimelor rezultate casele de pariuri ne dau tot pe noi favoriti in meciul de miercuri din deplasare, sau mai degraba inclina spre un egal. 4 puncte din urmatoarele 2 meciurile ar fi OK zic eu. Sa vedem ce o fi, probabil ca si cei din staff isi fac anumite calcule.

    Apreciază

  18. Nu-mi place deloc asta cu „CFR favorită”, „CFR e cea mai bună din play-out”, etc. Ne poate adormi (dacă nu cumva chiar asta e scopul). Noi trebuie să ne salvăm de la retrogradare, asta-i realitatea, favorită/nefavorită, punctele se iau (foarte greu) pe teren. Sper să-i ţină Toni în priză (pe băieţi), altfel nu e bine. HAI CFR!!!

    Apreciază

    • La începutul meciului cu Petrolul, zicea şi comentatorul de la digi că CFR este lipsită de griji, are 18 puncte.🙂 Dacă ar şti el cât liniştiţi suntem că avem deja 19 şi nu 18 puncte.🙂

      Apreciază

  19. Scuzati-mi off-topicul dar nu inteleg cu Nicusor Stanciu nu a fost observat de nimeni de la CFR si a mers taman la Vaslui apoi ca orice jucator de la echipa porumbacului a ajuns la oi. Mie mi se pare un om cu capul pe umeri ,nu l-am auzit niciodata vorbind sa se afla in treaba si sper ca sa plece cat mai repede din ograda becaliotului si nu aibe traiectoria lui Maxim.

    Apreciază

    • Ai dreptate cu privire la Stanciu, este practic singurul jucător cu bun simţ (cel puţin după declaraţii) din tabăra aia…Anul trecut mai era şi Gâlcă. Revenind, şansa lui Nicuşor este să iasă cât mai repede de acolo, cât mai are şanse să crească. Nu prea-l ajută -din păcate- fizicul, dar poate compensa acest handicap cu multe alte lucruri (tehnicitate, clarviziune, „demaraj” bunicel, lovirea balonului la faze fixe, etc., etc.). De ce nu l-am văzut? E destul de simplu, din păcate…În perioada aia (acu 5 ani) încă eram pe cai mari, încă era pe rol isteria „anului par”, erau aduşi jucători gata formaţi (de preferinţă din afară, de regulă scumpi), pt. a realiza obiectivul. Cele câteva excepţii (Păun, Negruţ) erau din pepiniera proprie, dar nu s-a pus o bază foarte mare pe evoluţia/creşterea lor. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Oricum fata de Nicusor is putin mai indulgent pt ca e de aici din judetul unde am crescut (AB) si in plus tatal meu e coleg de lucru cu unchi de-al lui , oricum baiatul mi se pare in antiteza fata de fostul lui coleg de echipa Gicu Grozav care s-a pierdut aproape iremediabil.

        Apreciază

    • De ce te miri ca un jucator din Alba nu a fost observat atata vreme cat nu au fost observati cei care au petrecut multa vreme la Cluj, Maxim, Chiriches si ,de ce nu, Radut…unul dintre cei mai talentati fotbaliști din campionat.

      Apreciază

  20. Mă tem că se va pune o presiune prea mare acest băiat care e deja prezentat ca noul Mesia, după doar două amicale. Este ceva dereglat în subconștientul colectiv al acestui popor pentru că se așteaptă mântuirea întotdeauna de la o singură persoană. La urma urmei nr. 10 este doar unul dintre cei 11, iar echipele mari din fotbalul contemporan se disting tocmai prin faptul că nu depind doar de un singur jucător. Mai vedem la vară. Până atunci, Hai CFR!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s