Freudisme

Am depăşit, aşadar, şi etapa a 10-a a Ligii 1. Am obţinut o nouă victorie (a 3-a consecutivă, la nivelul tuturor competiţiilor oficiale), una reușită împotriva adversarilor noştrii preferaţi în deplasare (hehe…), motiv pentru am „refreşat” tabelul prezentat după etapa a 8-a (ăla cu datele comparative ale celor 12 ani „new-ceferişti”). Iată-l:

Ce ne spun cifrele?

1. În primul rând vedem un salt important al lui Dican. Dacă după opt etape era pe antepenultimul loc cu cele 12 puncte de atunci, ultimele 2 victorii îl plasează deja pe un onorant loc 5, după cele 3 ediţii câştigate şi după „decatlonul” de anul trecut al lui Miriuţă.
2. Pe ultima poziţie rămâne (sperăm să fie aşa pe veci…) contraperformanţa realizată de cuplul Rednic+Grigoraş (cu „merite” substanţiale ale primului…) în ediţia 2013-2014 (13 puncte).
3. În locul ultimei coloane (cea cu aşezările preponderente), am inserat una cu numărul de jucători utilizaţi în primele 10 etape. Pe primul loc (fără să însemne asta vreo mare performanţă, dimpotrivă…) avem sezonul 2010-2011 (tatonat de aproape de sezonul 2012-2013), cu 29 jucători folosiţi de cuplul Cârţu-Minteuan, în timp ce sezoanele cele mai „economicoase” din acest punct de vedere au fost 2005-2006 şi 2014-2015, când Dorinel, respectiv Miriuţă, au trimis în teren doar 20 jucători în primele 10 etape. Gândire nemţească, probabil, fără excese la niciun capitol… 🙂
4. În două sezoane am avut golaveraj negativ după 10 etape: vorbim aici de 2005-2006 (Dorinel) şi 2013-2014 (Rednic+Grig), în ciuda locurilor relativ bune din final (5, respectiv 7).
5. În două sezoane (2004-2005 cu Şunda şi 2010-2011 cu Cârţu+Alin) „producţia de puncte” după primele 10 etape era acceptabilă (16), dar locul ocupat în final a fost o catastrofă, cu 2 cifre (11, respectiv 10).

No, uite că am tot vorbit (şi) de Rednic, făcând oarecum trecerea la meciul de luni, unde Mircea „cel Strâmb” a ieşit în evidenţă mai mult decât trebuia. Bine a făcut, putem constata, din punctul nostru de vedere… 🙂

Aşadar, observaţii scurte (un fel de rezumat al comentariilor postate pe Tribună), pe sărite, despre meciul de luni, câştigat în deplasare la… Mircea:

1. Un meci ciudat, atipic, câştigat mai mult în plan psihologic, cu un „aport” tehnico-tactic (fundamental greşit) al lui Mircea.
2. În plan tehnico-tactic, greşeala fatală a lui Rednic a fost renunţarea absolut neaşteptată la formula consacrată în primele 9 etape (1-4-2-3-1, rotindu-i în poziţia de vârf pe cei doi gemeni tip tanc, Essombe şi Gnohere) şi revenirea la „prima dragoste”, la 4-4-2, cu ambii atacanţi în faţă. Mutarea lui Mircea s-a dorit una surprinzătoare pentru noi, dar lucrurile s-au derulat exact pe dos, mecanismele noului sistem nu au fost suficient de bine însuşite de „câini” (poate nici înţelese, poate nici explicate…), echipa a rămas una destul de lungă (vezi şi observaţiile recente ale lui b_o_g_d_a_n), mingea a ajuns mai rar şi mai anevoios în careul nostru, şi – drept urmare – a apărut neliniştea, apoi crisparea, totul culminând cu o nervozitate excesivă şi o debandadă totală. A intervenit, aşadar, Mr. Freud… 🙂
3. În afara greşelii de ordin tactic, am putea vorbi şi despre o încredere mult prea mare a dinamoviştilor, care s-au crezut învingători dinainte (ocupând, teoretic, primul loc după etapa asta). Nu degeaba se spune că nu e bine să te tot gândeşti la victorie (şi la locul ocupat), că te împiedică să faci lucrul cel mai important (presupunând o concentrare maximă), adică jocul. Oricum, dacă faci bine jocul, vin şi rezultatele, dar nu e bine să se inverseze priorităţile.
4. Să mai vorbim şi despre CFR un pic, dacă tot ne-am adunat aici cu acest scop declarat… 🙂 În primul rând, era să cad în plasa imaginii de început a meciului (se vede foarte bine pe prima fotografie din articolul lui 07), crezând că vom juca în 4-1-4-1, aşteptat de mulţi, şi „aici”, şi „dincolo”. În realitate, vorbim tot de 4-4-2 (poate careva dintre jucători a spus un banc, şi băieţii – ascultându-l – au stricat aşezarea.), dar acest 4-4-2 al nostru a diferit mult faţă de varianta „testată” (fără succes) de Mircea. În primul rând la noi vorbim deja de o tradiţie, de o lecţie învăţată, vorbim de o aşezare mult mai scurtă (cum trebuie să fie ea conform manualelor), în plus apar mereu nişte „ajustări” în cadrul sistemului, benefice, deocamdată.
5. Feri nu schimbă, aşadar, sistemul, face (mai degrabă) nişte retuşuri/experimente în cadrul lui. Dacă la Iaşi l-am văzut acolo pe Nascimento (cu un joc efectiv încântător), un rol de coordonator din spate (şi cu Davide urcat un pic mai în faţă), pe Ştefan cel Mare vedem o revenire la un 4-4-2 aparent mai rigid, mai defensiv, cum era pe vremea lui A. Mureşan, dar cu o determinare foarte mare a jucătorilor, predispuşi la un angajament fizic ridicat.
6. Aşadar, un sistem deja cunoscut, cu o linie mediană cunoscută, intervenind o singură mutare, aparent ciudată, titularizarea (şi păstrarea pe teren până-n final) lui Gomelt, cvasinecunoscutul debutant, citit – pare-se – bine de Feri în acele câteva antrenamente. Gomelt a fost undeva în locul lui A. Mureşan, dar rolul lui era un pic schimbat. El făcea un fel de marcaj om-la-om la mijloc (cum făceau stoperii prin judeţ şi divizia C în anii ’70-’80; se duceau cu atacantul şi la budă), dar nu neapărat la UN SINGUR dinamovist anume, ci la cel mai liber din zonă, sau la cel care prezenta un potenţial pericol în construcţia atacului dinamovist. Practic nu a făcut marcaj la omul cu mingea, ci la cel fără minge, dar care trebuia –ulterior – să primească mingea, pentru ca atacul să funcţioneze. Acest marcaj preventiv a fost una dintre cauzele deselor rateuri ale atacurilor dinamoviste; lanţul s-a întrerupt, deseori, în zona închizătorului nostru. Vă daţi seama cum e, sunt exersate anumite scheme prin care mingea e dusă în careu, şi, ce să vezi!, când construcţia ajunge la un punct anume, actorul tău este „indisponibilizat”, aşa că revii la construcţie pe o altă variantă, unde – la un moment dat – tot întâlneşti un coechipier indisponibilizat… 🙂 Cam asta a fost şi explicaţia pentru care numele lui a fost extrem de rar pronunţat de comentatori, el neavând treabă – prin definiţie – cu mingea, ci cu distrugerea preventivă a lanţului ofensiv advers. Mutare excelentă, Feri, curaj nebun trebuia să ai pentru a opta pentru această versiune de mijloc şi modalitate de anihilare a adversarilor! Felicitări!
7. Sacrificarea (cu folos) a lui Gomelt l-a readus în prim-plan pe Davide, care era „mingicarul” de la mijloc; el o lua de la fundaşi, el o împărţea mai departe, el făcea, el desfăcea. Ca un adevărat căpitan, ce mai… Apropo, altă ciudăţenie, cu Davide căpitan (nu că n-ar merita banderola), din moment ce îl aveam acolo pe Larie. Există o magie woodoo cu această banderolă… 🙂 Oricum, banderola a fost purtată până acum doar de jucători, care în momentul respectiv aveau o utilizare de 100% în meciurile de campionat. Din păcate, Camora a pierdut această calitate, dar asta e, viaţa (și banderola) merge înainte… 🙂
8. În faţă, perechea noastră de vârfuri (Beleck-Lopez) e altfel concepută un pic: „taurul fioros” şi pus la munca de jos (sacrificat, vor spune unii) este Beleck, care face pressing, trage oamenii, vine înapoi, în stânga-dreapta, iar „beneficiarul” este acest Cristian, care are – deseori – zone libere, şi care coboară mai spre mijloc, mai ales în faza de apărare. O pereche „dezechilibrată”, cu roluri diferite, dar bine rodată, aşa cum vedem în ultima vreme.
9. Despre apărare. Trec peste observaţiile mele din comentarii (că s-au mişcat mai slăbuţ, în special la 0-0, dar şi la 1-0, mai ales în centru). Vedem că Goian s-a mai armonizat cu Larie (mai puţin dubla fază de după 1-0, în finalul primei reprize, când i-au scăpat pe gemenii dinamovişti singuri cu Marc. Bravo Traiane!!!), vedem că „multilateralul” Tiago Lopes a ajuns şi pe stânga (jucând relativ mulţumitor acolo), vedem că Dani Coelho rămâne acelaşi jucător cam limitat dpdv tehnic, dar cu o bună determinare, disciplinat. Oricum, nu poţi să te aştepţi la evoluţii ofensive de la el, cum avea Ivo Pinto, sau chiar Susic.
10. Păun? Evident, cel mai bun de pe teren (şi asta din postura de titular, bravo Adiţă!!!). Dincolo de jocul în sine foarte bun (inclusiv în apărare, s-a repliat de fiecare dată la timp şi cu folos în apărare), merită subliniat aportul lui „psihologic” (freudian) la derularea partidei, în contextul în care eliminările sunt provocate în bună măsură de el. Un şmecheraş, spune Rednic, un băiat extraordinar, spunem noi. Felicitări!!!

Ce aşteptări să avem sâmbătă contra lui Şumi? În primul rând să nu comitem aceleaşi greşeli (nici freudiene, nici tactice) pe care le-au făcut „căţeii”. Adică să nu ne considerăm dinainte învingatori, şi – mai ales – să nu ne gândim NICIO SECUNDĂ că o eventuală victorie ne poate propulsa pe primul loc!!! N-am realizat încă nimic (bine a zis Feri, chiar dacă mai mult din considerente pedagogice şi motivaţionale), şi singurul lucru care trebuie să ne intereseze este pregătirea jocului. Restul vine de la sine, aşa cum am văzut la începutul articolului… 🙂

HAI CFR!!!

Autor: kiruj