Invincibilii


invincibilii

 

Iar a ieșit nasol. Și nu ne-am așteptat. De unde și dezamăgirea, amară ca zeama de păpădie. Știam că nu jucăm mai nimic, dar am sperat, ca ăia de săreau din World Trade Center, că vine Superman și ne culege din căderea iute spre caldarâm. Dar Supermanul n-a venit și ne-am adunat de pe jos, ne-am scuturat de praf și am mai pus un rivanol de prună pe rana din suflet. Ce să scrii, vorba lui Kiruj, când îți vine să ieși la bătut covoare în sfânta noapte de 8 Martie, să deranjezi cuplurile de nemicrobiști care descoperă din nou amorul. Cei întorși de la stadion au fost mai înfierbântați și și-au vărsat năduful pe unde au apucat. Pe ceilalți i-a cuprins o blândă lehamite și-au așteptat să se lase drojdia în butoi pentru a judeca. Dar cu toții am fost de acord, nu e vorba de nici o reconstrucție la CFR, ci de-o cârpeală, cu materiale ieftine, luate sâmbăta în grabă de pe-o tarabă din Oser. Cuie boante, fierăstraie fără dinți, chei fără yale. Nici săptămâna asta n-am dat peste vreun chilipir. Dar nu-i un capăt de țară, zău. Suntem într-o pasă proastă. E pasa înapoi, spre portar, care s-ar traduce cam așa: “eu atât am putut, până aici m-am descurcat, sunt la vreo 70 de m de dreptunghiul ăla unde trebuie băgată mingea, dar eu mai mult nu pot.” Și astfel, Super Glue Mario își asumă șutul la poartă. „Nu-i bai!”- e cea mai frumoasă scandare care s-a auzit vreodată pe vreun stadion de fotbal. Ce, “You’ll Never Walk Alone”… pepsi.

Și în timp ce cotele din pahar scad mai ceva ca Dunărea la Zimnicea, blânda lehamite lasă locul unei dulci nostalgii. Ce dacă am pierdut iar? Simt sub emblemă că nu ne vom opri din drum chiar acum.

Întotdeauna m-am simțit privilegiat ca suporter al CFR-ului. Și încă mai simt asta. Din momentul în care am îmbrăcat tricoul feroviarilor, luat la nimereală din maldărul de echipament din vechiul vestiar de lemn (unde astăzi se înalță cu mândrie tribuna II, cum ar zice tovarășii) am purtat în suflet numele acestui club. Pe vremea aia nu purtam alb și vișiniu (din câte mai știu), era mai degrabă o combinație pastelată, de la atâtea clocote de Albalux, în care fierbeau țoalele noastre de antrenament. Mingea cu care jucam cântărea vreo 5 kg pe timp de ploiae, iar în toamna aia lungă a plouat tot timpul. Spre deosebire de alții, născuți în curtea CC-ului, noi am pornit de jos și știm cum e să fie greu. Din păcate, după ratarea penalty-ului în derbyul cu U (respect, Cadu), m-am autoexclus din echipă și n-am apucat promovarea de 16 ani mai târziu.

Nostalgia asta, alimentată cu vin, mă trimite într-o vară superbă, în 2004. Plecasem cu pisica la montat, undeva lângă Gara de Nord. Frate-meu era în vizită la mine, la București (da, am stat și pe acolo). Ne-am oprit în fața unui lift anonim, eu cu urechea ciulită la comentariul lui, el cu urechea în telefon, telefon din care se auzea glasul unui prieten, care la rândul lui trăgea cu urechea la radioul unui țăran, vânzător de ceapă în piața Mihai Viteazul din Cluj, care transmitea etapa diviziei B. În timpul ăsta băieții erau în genunchi, invocând un Iehova prieten, aflat în delegație la Petroșani. Și a urmat promovarea și toate cele bune aduse de dânsa suflării ceferiste. Aveam din nou (mai rar, ce-i drept) câte un articol în ziare, iar ceferiștii din toate țările române își puteau urmări echipa iubită la televizor. Vara, între partidele de pescuit se strecurau meciuri internaționale și începeam să ne luam și noi în serios. Nu la fel o făceau și zgomotoșii băștinași din Giulești sau din Groapă, care îmi zâmbeau condescendent când îmi vedeau tricoul CFRist la ei în tribună. Erau și mai îngăduitori când plecam de la stadion cu juvelnicul plin de goluri. Dar măcar se străduiau băieții noștri să nu mă facă de râs. Am îndurat și frig prin cupele României și-am mai făcut și un triplu tulup cu mașina în drum spre meciul de la Târgu Jiu. Dar am rezistat, și fiindcă am fost cuminți și simpatici a venit și Moș Crăciun pe la noi. Și încă de trei ori pe an, câteodată. Și la bal șeful n-a chemat maneliști să ne strice bucuria, ba a adus câțiva băieți mai țepeni din Regatul Unit. Apoi, meciuri de Champions League pe stadionul unde cu mai puțin de 10 ani în urmă venea Nitramonia Făgăraș.

Și-mi dau seama că și dacă ne-or înjura unii prin gări, și dacă ne-or fura alții șinele, și dacă din tot CFR-ul va mai rămâne doar o haltă, tot nu ne va bate nimeni dragul de echipa asta. Suntem invincibili!

Hakana

41 comments

  1. Dupa atatea comentarii prapastioase din ultimele zile, numa’ bine cade un astfel de articol reconfortant. Mai uita omul de raidurile vijelioase ale lui Deac, de banii (lipsa) lui PA, de lozincile din tribune ale viniturilor si plecaturilor. Felicitari si la mai multe!

    Apreciază

  2. Frumoase amintiri. Mai vechi, mai noi, nu contează. Ele ne ţin în viaţă, ele alcătuiesc memoria noastră colectivă „pro-ceferistă”. În momente mai grele -şi fiecare echipă are astfel de momente- această memorie colectivă poate fi un factor important de supravieţuire. HAI CFR!!!

    Apreciază

  3. Este foarte important sa ne privim din cind in cind in oglinda. Echipa asta, asa mediocra si cirpita dupa urechea si priceperea lui IM cu „vinituri ieftinituri” sta infinit mai bine decit mai demult prin diviziile inferioare. Celor frustrati de strigatele oilor si pinguinilor trebuie sa le reamintim ca exista o masa foarte mare de suporteri care nu pot veni la meciuri. Ce sansa ar fi avut clubul mai demult sa aiba suporteri prin Constanta? Uite ca u stiu doi, sunt amindoi noi. Sa ne miram ca asta nu place unora?

    Apreciază

  4. Asa este ,prietene,la meciul de promovare din 2004 eram in peluza veche,stateam in genunchi cu fiica mea si ascultam la statia de amplificare a stadionului finalul meciului de la Petrosani!! Cand s-a terminat meciul de acolo,am urlat de fericire,iar fiica mea,care avea atunci 14 ani,a izbucnit in lacrimi! A fost ceva sublim,nu se poate descrie in cuvinte! HAI CFR CLUJ,CAMPIOANA FOTBALULUI ROMANESC!!!

    Apreciază

  5. Şi în opinia mea îl doare-n cot pe AP cu mutatul în Ungaria (în paranteză fie spus, ar fi un prost la pătrat dacă ar face pasul respectiv), de aşa-zisă „investiţie” la Fradi ce să mai zic…Tâmpenii. Are dreptate, Cristi, vine meciul „cel mare”, vin dezinformările, etc. În schimb cu lipsa de lichidităţi lucrurile sunt reale, am şi eu sursele mele, dar nu „fatale”, „ireversibile”, etc. Putem spune că sunt „normale”, ţinând cont de contextul actual din RO. Next levelul imaginat de noi s-ar putea să întârzie (sau să nu vină deloc), dar de aici şi până la „desfiinţare”, etc. e un drum foarte lung. Că va fi nevoie de regândirea strategiilor (şi poate şi a organigramei) da, în mod cert este nevoie de aşa ceva, inclusiv o eventuală reîntoarcere partial la tineretul nostru (cu atât mai bine!), dar asta e un cu totul alt aspect. Să ne liniştim, n-are sens să ne agităm, obiectiv nu avem (eventual să nu retrogradăm…) şi mai vedem…HAI CFR!!!

    Apreciază

  6. Ceea ce uita toti in tevatura asta e esenta : AP are bani si investeste activ. Ca in fotbal din varii motive nu e momentul, nu putem aprecia din afara. Asadar, keep calm si asteptam noul moment oportun.

    Apreciază

  7. mUistii de la ziarul infect ar fi trebuit tarati prin tribunale pt. desele calomnii si jigniri ordinare, dar noi nu ne vom cobora in subteran, sobolanilor! Hai CFR!

    Apreciază

  8. Declaraţie interesantă a lui Grig, după ce a fost contactat de cei de la CS U Craiova (click aici pt. detalii). Petrică, Petrică, de când ai tu nevoie de 7 zile să iei o hotărâre? Vrei -oare- să vezi şi tu ce face CFR-ul vineri la Braşov?…:)) HAI CFR!!!

    Apreciază

  9. Aparent, intram si noi in clubul select al echipelor finantate din „seici” din tarile arabe… Serios vorbind acuma, se cam anunta vremuri interesante. Daca ii ies afacerile lui AP prin Dubai si ii mai pasa de CFR, s-ar putea sa avem un nou suflu de investitii intr-un an doi. Daca nu, atunci s-ar putea ca asta sa fie inceputul sfarsitului.

    Apreciază

  10. E interesant cum azi au explodat in presa info despre AP si totodata cum aceste informatii apar pe nepusa masa tocma inaintea meciului cu universitarii…si daca pe ce caraie aia de la ziuadecluj nu pun mai deloc pret in schimb mi-a atras atentia oarecum articoul din ziardecluj.ro. Prima data cand autorul citand sursa spune ceva de genul :”Adica, cum sa iti spun… Cu 20 de milioane de euro bagati in imobiliarele din Romania, esti mereu supus riscului” si va invit pe voi sa va ganditi ce cuvinte mi-au atras atentia …si-apoi urmatoarea fraza care daca e adevarata mie mi-ar da personal foarte mult de gandit : ” Inca ceva: sa nu ma citezi cu numele, dar iti spun ceva ce nici voi, ziaristii, nu vreti sa intelegeti, nici opinia publica. PE ARPI IN DOARE IN COT DE PR NU TREBUIE SA DEA EXPLICATII LA NIMENI SI ASTA E MOTIVUL PENTRU CARE NU IASA IN FATA SA SE EXPLICE Nu are nevoie de voturi, nici de explicatii, e om de afaceri, face ce vrea cu banii lui”…. Deci cum ? Pe AP oricum il doare in cot de CFR fiindca e inventia lui si face ce vrea cu banii lui….hummmm…cam nasol…logic,normal,rational dar nasol…

    Apreciază

    • Pfoai Dantesc, cu tot respectul pentru tine, dar cred ca te pripesti cu concluziile. Seamana cu zicala „cand ai in mana un ciocan, in jurul tau vezi numai cuie”. Daca pe Arpi il doare in cot de PR (lucru pe care il stiam cu totii), inseamna de aici ca il doare in cot de CFR? Eu as zice ca finantarea din ultimi 10 ani arata exact contrariul. Si legat de partea cealalta, a bagat 20 milioane in imobiliarele din Romania. Si ce-i cu asta? Is banii din CL? Te-ai gandit ca poate i-a bagat tocmai in ideea de a scoate mai multi bani ca sa aiba cu ce sa sustina mai multe afaceri, printre care si CFR-ul? Iar incepem sa ii cerem socoteala lui Arpi? Nu ajunge ca pe banii lui am trait destule satisfactii?

      Apreciază

      • Sa stii ca imi e drag tot ce tine de CFR inclusiv tu si pentru asta respect parerea fiecaruia care posteaza aici sau pe FB lucruri referitoare la CFR …Insa un lucru ma sacaie …Inainte de a prelua CFR Cluj AP a avut in intentie sa preia echipa de langa Somes iti aduci aminte ?…Deci ca se numeste azi CFR ca s-ar fi numit ieri „u” pentru AP e same shit…ar fi bagat si in universitari aceeiasi bani… si tot cu ei ar fi luat trofee..Eu asta vreau sa va fac sa intelegeti desi sper din tot sufletul sa ma insel ca ..faptul ca AP a vazut in CFR doar o oportunitate de afaceri ,un mod de a deveni vizibil…Iar acum cand piata nu mai e atractiva ,inchide bolda si isi vede de drum…exact cum ni la descris nenea din interviu …si o face fara cea mai mica umbra de regret…Iar pentru mine care tin cu CFR de peste 30 de ani ce face AP acum e un lucru peste care nu am cum sa trec cu vederea…fiiindca penru mine CFR reprezinta cu totul altceva..cu totul si cu totul altceva…

        Apreciază

        • Dantesc, eu te înţeleg perfect, când ne aminteşti de intenţiile „pro-Someş” ale lui AP, la un moment dat am tot „întors” şi eu pe toate feţele informaţia respectivă. Într-un final am ajuns şi eu la o concluzie „proprie”: noi, fanii/suporterii nu trebuie să ne frecăm prea tare cu profilul şi caracterul patronului. În general nicăieri nu se face o mare chestie din asta. Treaba lui e să asigure bani şi cu asta basta, să fie sănătos şi să facă ce vrea. În occident majoritatea fanilor nici nu prea ştiu cine-i patronul, le doare exact în pix, ei sunt ataşaţi de culori, de istoria echipei. Nici media occidentală nu dă multe parale pe mediatizarea acestor personaje, şi bine face. De ce? Pentru că teza asta mioritică cu patronul mare fan al echipei „patronate” este din start o mare minciună (cu excepţiile de rigoare, evident), ţine de mentalitatea noastră sentimentalisto-siropoasă, cu „flash-uri” inventate în Bollywood”, lacrimogene, unde patronul „fan” pupă steagul echipei, etc. Aiurea, e o mare porcărie după mine (la antrenori la fel), în occident nu numai că nu vezi astfel de idioţenii, dar nici nu se pune problema. Fiecare trebuie să facă treaba pentru care s-a angajat: jucătorul să joace, antrenorul să antreneze, patronul să „patroneze”…Adică să facă şi mai multe afaceri -dacă-i posibil- tocmai pentru a putea asigura finanţarea şi pe viitor a „jucăriei”. Şi în occident nimeni nu e contrariat, ba este un lucru normal, că patronii văd în primul rând un business în echipele lor de fotbal. Să fie sănătoşi, să le iasă combinaţiile şi să „ne” ţină echipele! Referitor la banii din CL: crede-mă, nicio echipă „normală la cap” din occident nu aruncă banii obţinuţi din CL aşa haihui doar în achiziţii. O parte da, dar o mare parte a banilor se bagă la „produs”, cum se spune pe la centuri…Adică banul să aducă şi mai mulţi bani, că altfel, dacă doar îi cheltui, rămâi cu curul gol la un moment dat. Revenind la oalele noastre: în opinia mea AP (mai) are resurse destule (nu neapărat lichidităţi imediate), el (mai) iubeşte cât e necesar această afacere a lui (care -cum spuneai- putea fi lângă Someş) şi o va ajuta şi în viitor, cât îl ţin puterile. Dar reiese din ce în ce mai clar că e nevoie de un alt profil de management la club (la nivelul imediat următor), în opinia mea acolo este (sau mai degrabă acolo a fost) marea problemă a cefereului: nu am făcut altceva decât să cheltuim bani, fără să punem pe ăia agonisiţi prin trudă la „produs”…HAI CFR!!!

          Apreciază

        • Daca a intentionat sa o ia pe U si „patriotii” funarioti n-au fost de acord, asta e. Dar mi-e greu sa cred ca a luat o echipa din liga a treia, care nici pe plan local nu era prea cunoscuta, ca sa isi faca imagine, notorietate s.a.m.d. La vremea respectiva toti au ras de el cand a zis ca va juca cu CFR-ul in Champions League. Si a bagat bani intr-una, ca avea de unde. Nici dupa ce a ajuns la tortul gustos (financiar) al CL nu cred ca a recuperat prea multi bani, in nici un caz cat a bagat. Asa ca ai putea sa ii acorzi prezumtia de nevinovatie si sa privesti situatia ca un castig al tuturor partilor: AP, clubul CFR si fanii.

          Apreciază

          • Hummm nici nu stiu ce sa ma spun vis-a-vis de replica ta ….cum ca CFR-ul nu era cunoscut nici macar pe plan local…Te-as putea contrazice destul de argumentat…as putea sa iti pun pe masa o gramada de derbyuri locale disputate intre CFR si U ….As putea sa iti descriu o gramada de meciuri unde suporterii odata ce se incheia un meci luau drumul celuilalt stadion sa vada celalalt meci…Dar nu cred ca are vre-un rost… insa cuvintele tale dragule m-au durut foarte tare caci dau dovada de necunoastere a istoriei fotbalistice a acestei urbe… si ceea e si mai grav desconsidera intr-un anume fel echipa al carei suporter te declari….Cat despre cei care admira in continuare un tip care nu are nici un fel de scrupul si care maine ar sacrifica orice ca el sa o duca bine ce sa zic? Poate io’s ala depasitul si poate tre sa ma impac cu asta…Insa asta sunt eu si gandesc asa poate si fiindca la 14 ani cand toti prietenii mei tineau cu „U” eu mergeam aproape meci de meci in Gruia …si atunci cand toti radeau de mine si de rezultatele „echipei mele” eu strangeam din dinti si mergeam mai departe…Acu’ nu stiu cum sa va fac sa ma intelegeti insa eu am „crescut” cu CFR-ul sau el ma crescut pe mine e tot una dar cert e ca ne-am crescut unul pe altul si ne-am respectat ! …si ok, da,trebuie sa recunosc ca ne-am bucurat atunci cand a venit cineva sa ne ajute, sa ne salveze atunci cand eram amenintati cu desfiintarea… si da m-am bucurat atunci cand am cucerit trofee crezand ca trendul va fi mereu ascendent …ca spiritul ardelenesc isi va pune amprenta si noi vom creste in cativa ani asa cum au crescut altii in decenii…si ca in sfarsit se va face dreptate ,ca echipele departamentale vor fi rapuse…ma rog am visat..dar azi noi visatorii de pe stadioane noi cei care ardem efectiv fiecare meci la o intensitate pe care nu va o pot descrie avand in spate o gramada de istorie si sentimente ni se spune: taci si treci la colt fiindca oricum nu intelegi nimic ….lasa iluziile,asta-i lumea ! azi aci, maine acolo ! Insa sa fiti multumiti cu ce aveti si cu ce v-am oferit pana acum …si daca va mai dau cate ceva din cand in cand de acum inainte.. e bonus !.Eh dragii mei io cu asa ceva nu ma pot impaca oricate contra-argumente mi-ati aduce…si daca AP nu schimba macazul si nu imi demonstreaza ca e un OM ONEST de afaceri duca-se pe pustie din partea mea ! sau in Dubai care oricum e foarte apropiat de acea pustie….si de sufletul lui unde nu-i asa ? Azi construiesti cu 300 de euro ,maine vinzi cu 2000….si cand se gata si cu asta merem in Congo …

            Apreciază

          • Daca un cfr-ist vorbeste asa despre istoria echipei ca nu era cunoscuta nicie plan local inainte de arpy ce sa ne mai mire cand spun uistii ca tinem cu cfr de cand a luat campionatul, inainte eram uisti si altele

            Apreciază

            • Local = national, nu gindi la nivel de cartier. Sa fim seriosi, pe nimeni la Slobozia nu interesa CFR ul iar acum mor toti de grija noastra.

              Apreciază

  11. Eh…si daca pleaca AP care-i problema? In cel mai rau caz intra clubul in insolventa. Mare lucru… Eu sunt „U”-ist. Anul trecut cand s-a inceput procedura de insolventa eram disperat. Nu am cunostinte economice. Juristice cu atat mai putin. Pentru mine insolventa sau faliment era acelasi lucru. Si uite ca un an mai tarziu, suntem tot in liga I, cu salariile platite la zi, incet incet se platesc si datoriile. Iar lotul pe care il avem acum nu e chiar slab. E aproape decent si cu putin noroc nu retrogradam. Nu o sa mergem in CL/EL, dar atata bai sa fie. Pana la urma insolventa poate sa puna bazele unui management sanatos. Ca sa golesti contul lui AP nu trebuie sa fii mare manager. Dar orice sac isi are fundul. Asa ca o eventuala insolventa poate sa aduca un management sanatos, un management care nu se rezuma doar la a consuma.
    In fine…ne vedem pe 21. Promit ca nu injur🙂 o sa cant doar pentru si despre „U”.

    Apreciază

    • La toate aceste cluburi ale „societăţii de consum” (Rapid, Poli-Bragadiru, CFR, etc.) s-a dorit performanţă fără management sănătos, cu conduceri care ştiau doar să cheltuie şi cu patroni fie fraieriţi (Rapid), fie oarecum indiferenţi (AP). Fie puşi pe furtişag (Elefantul). La fiecare se ajunge la un moment dat (mai repede sau mai târziu) la fundul sacului. La fiecare cuvântul „insolvenţă” înseamnă o lovitură dură de imagine, o jignire adusă ego-ului lor, în contextual în care ei s-au băgat în fotbal tocmai pentru a-şi face imagine şi vizibilitate în mediul socio-economic. Aceste scheme monodirecţionale de „doar consum” funcţionează pe termen limitat, ai dreptate. Salut intenţia ta de a nu injura, aşa ar trebui să ne comportăm cu toţii la aceste derbiuri şi atunci multe lucruri s-ar rezolva. Dar nu e aşa de simplu, ştii şi tu. HAI CFR!!!

      Apreciază

  12. Dantesc.. ce e un om de afaceri onest? E vina lui ca romanasii s-au inghesuit ca prostii sa cumpere cotete la preturi nerealiste si sa nu se uite ce credite semneaza? O tranzactie se efectueaza intotdeauna cind ambii parteneri vor..

    Apreciază

  13. Nu știm exact care sunt problemele patronului și nici n-o să ne lămurească nimeni. Dar dintre toți, al nostru a avut întodeanuna mai mult bun simț. Măcar cu asta am avut noroc. Afacerile lui nu sunt problema noastră. Din păcate nu înțeleg de ce nu face mai mult pentru ca clubul să fie mai prietenos cu suporterii, că, orice s-ar zice nu suntem nici noi golani de Ferentari. Noi vedem că jucătorii sunt demotivați, că se mișcă mai mult din inerție, n-au de ce să alerge, nefiind plătiți, n-au nici un obiectiv, nu sunt prieteni cu A1, sunt o amestecătură de sportivi valoroși cu habarniști notorii, iar baza de antrenament a fost vândută motivat, fiind clar că nu mai au nevoie de prea multă pregătire. Vor exersa degajările în sufragerie, cu mingi medicinale iar în locul preparatorului va fi adus un DVD pentru aerobic cu Olivia Newton John. Și nu ne pică bine. Dar cu mai multă minte și un dram de bunăvoință ne-am putea ajuta unii pe alții. Dacă CFRul ar avea un departament de marketing poate ar scoate de pe urma noastră de-o chirie pentru Mario.

    Apreciază

    • Ar scoate si mai mult, daca ar avea un pic de timp si un pic de focus. 100.000 de fani care cheltuie 100 de lei pe an cu merchandisingul clubului sunt 10.000.000 lei incasari si daca scadem TVA si costurile de productie ramin cam 1 mil de euro net profit. Este suficient sa cumpere fiecare doua obiecte branduite de 50 de lei (tricou tematic, sapca, fular) pe an.

      Apreciază

      • Pentru asta e nevoie de o nouă mentalitate, poate şi de nişte oameni noi, profesionişti, dacă vrei. În merchandising, în promovare/publicitate, în psihologia fanilor/suporterilor. Cu tot respectul pentru IM pt. rezultatele obţinute (cu costuri mari, să fim bine înţeleşi), nu prea-l văd prototipul acelui profesionist de care are nevoie clubul în acest moment. Relaţia lui AP cu IM este de prietenie asumată şi public (în realitate este mai mult de atât, zic eu), dar în afaceri (că tot afacere rămâne CFR-ul pentru AP, măcar ca motivaţie preponderentă), nu prea e loc de prietenii, sau -mai exact spus- DOAR de prietenii. Mai vedem. HAI CFR!!!

        Apreciază

  14. Dantesc, nu am avut nici o clipa intentia de a ofensa, nici pe tine si nici pe ceilalti suporteri cu vechime. Cand am zis ca nu era prea cunoscuta nici pe plan local era in comparatie cu notorietatea de acum a CFR-ului. Cred ca a fost o exprimare cam ambigua (la ora 22:30 se mai simte oboseala de peste zi) si imi cer scuze. Ca sa clarific putin si cu precizarea ca exemplul trebuie privit doar din perspectiva notorietatii, e ca si cum azi ar veni individul X, ar merge la Sanatatea Cluj, ar zice ca preia clubul si in 5 ani va juca in Champions League. Cum suna asta? Ca X vrea sa isi faca imagine sau ca e dus cu pluta? Stiu ca CFR-ul de atunci nu e acelasi lucru cu Sanatatea de acum, dar am precizat deja ca privim situatia doar din perspectiva notorietatii. Si ii rog pe toti suporterii hard core ai CFR-ului sa nu mai fie atat de sensibili, sa nu-mi rastalmaceasca cuvintele si sa se simta lezati doar pentru ca ei sunt suporteri dintotdeauna ai CFR-ului. Eu am urcat mai tarziu in barca asta, dar nu inseamna ca imi pasa mai putin.

    Apreciază

  15. @Hakana: uite, o idee off topic pentru tine: un tablou suprarealist (sau expresionist, poate) cu arca lui Noe vopsită în nuante vişinii (arca lui AP?) în care sunt îmbarcaţi pe rând, doi câte doi, toţi suporterii ceferişti (mai noi sau mai vechi), un criti şi un pupi, apoi un tribunist mână-n mână cu un „cheferetevist” (Corn cu 07, de exemplu…), pe urmă baza CUG cu hotelul Granata, şi aşa mai departe…nici nu ne oprim până-n Dubai, pardon, Ararat…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

  16. Kiruj, te iert că m-ai îmbarcat deodată cu corn pe aceeași arcă, dar o să-ți sancționez câteva afirmații de mai sus. Tu chiar crezi că suporterii din străinătate tac mâlc orice ar face – PE BANII LOR – patronii echipelor favorite? Păi atunci nu ar fi apărut o echipă precum FC United Of Manchester, o altă echipă din Premier League s-ar numi deja „Tiger” (că așa vrea mușchiul comercial al patronului din Asia), iar Oxford United s-ar fi unit deja de decenii bune cu Reading FC. Cei care de-a dreptul militează pentru ideea că Paszkany Arpad nu trebuie să dea nimănui socoteală pentru modul cum se joacă cu CFR-ul, mă văd obligat să le dau niște bobârnace. CFR este… și nu este echipa lui Paszkany Arpad, pentru că Paszkany Arpad este actualul patron, dar nu el a înființat această echipă. Tatăl meu, care a lucrat o viață în domeniul căilor ferate din Cluj, a cotizat lunar pentru această echipă, doar pentru ca CFR-ul să existe și să reziste la nivelul la care s-a putut. Fără cei de dinaintea lui, Paskzany nici nu avea ce prelua. Apoi, Paszkany a preluat clubul cu câteva sute de suporteri pătimași. Că-i place sau nu, mie nu trebuie să-mi dea importanță, dar lor da. Îi are în patrimoniu, chiar dacă n-are chef de ei. Cât timp această echipă conține și denumirea Cluj, Paszkany are datorii morale și față de municipiu. Nu cred că ar fi cineva foarte încântat să se schimbe denumirea clubului în CFR Cluj-Dubai. În rest, Paszkany Arpad chiar poate face ce vrea cu banii lui, în limitele legii.

    Apreciază

    • Nu prea înţeleg unde-i sancţiunea, că sunt perfect de acord cu tine, poate nu m-am exprimat destul de clar sau nu am pus ghilimelele de rigoare unde am vrut să fiu mai sarcastic, aşa. Să nu mai spun că şi eu am cotizat vreo 12 ani la CFR, şi ştiu în mod sigur că o parte din cotizaţia asta a ajuns şi la Cluj, şi foarte bine că a ajuns…:) Sunt şi eu acţionar, dacă vrei…:)HAI CFR!!!

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s