Al nuștiuexactcâtelea nou început [CS Turnu Severin – CFR Cluj]


Cum ar spune Florinaccio, Dunărea izvorăște în Munții Pădurea Neagră și străbate curgător mai multe țări (inclusiv Ungaria) înainte să treacă pe la sud de Drobeta-Turnu Severin, localitate în care va avea loc un meci deosebit de dificil pentru CFR, sâmbătă, contra echipei locale în vârstă de 5 anișori, CS (nici nu ştiu exact ce înseamnă iniţialele astea: Counter-Strike, Club Sportiv, Calcio Severin?).

Sunt întrunite toate condiţiile pentru încă o gherlă în campionat, un meci-harababură din care poate ieși orice: 0. Tragem la malul Dunării fără A1 pe bancă și pe statele de plată; 1. Venim după meciul epuizant fizic şi psihic de pe tarlaua din Istanbul, numai bună de dus gâşte şi rațe la păscut; 2. S-ar putea ca băieţii să fie cu gândul la importantul meci de miercuri din Cupa României (obiectivul crucial nr.2), contra celor din Botoşani; 3. După scurgerea a 12 etape, adversarii noştri sunt pe ultimul loc în clasamentul Ligii, cu doar 4 egaluri obținute (în partidele jucate cu Astra, U, Ceahlăul și Oţelul), deci le arde buza după a cincea remiză; 4. Pe lângă poziţia din clasament, turnuseverinenii (foştii drobetaturnuseverineni) sunt măcinaţi şi de probleme interne la club. De fapt, aceste probleme se rezumă la faptul că le suflă vântul prin casa de bani/bancomat/ciorapi. Antrenorul Napoli (altul decât renumitul oraș) nu este plătit demult, dar nu-şi face probleme, nu discută despre subiect. Jucătorii, în schimb, ba-s în grevă, ba-s cu memoriile la Ligă. Nemulţumirea e mare de tot în vestiar. Să mai adaug, pe lângă problemele administrative, faptul că pentru meciul de sâmbătă, unul dintre cei mai buni și experimentați jucători ai severinenilor, Moutinho, este suspendat ca urmare a eliminării din meciul de la Ploieşti, cu Petrolul.

Păi, cum soacra dracului să te mai poţi concentra la modul profesionist 101% pentru un asemenea meci?

He, he… nu intrați în panică! Rezolvările sunt simple de tot, la mintea tuturor celor care nu bagă bani la echipă, deci și a mea: a) Prima măsură a fost deja luată (nu se știe exact de cine, când și cum). Te desparţi de antrenorul extenuat din meciul epuizant de marţi şi pui unul nou pentru cel de sâmbătă. Se crează astfel renumitul şoc la echipă, jucătorii se mobilizează ca la începutul unei căsnicii, fiecare vrea să demonstreze în ochii noului A1 (cine oare?, cine oare?) și ai lojei că merită să fie titular, asa că meciul va fi apă de ploaie pentru noi, o simplă formalitate; b.) Nu te grăbești să aduci un A1 definitiv (te poate costa ulterior cât ai scos din egalul eroic cu Galata), pentru că e de bănuit că jucătorii vor dori să demonstreze sârguincios că nu ei au fost de vină pentru rezultatele proaste din campionat, ci planurile tactice ale fostul A1, pe care-l regretă destul de intens. La Severin merge și un interimar. Oricum, jucătorii sunt cei care vor decide meciul. Momentan, vineri, 26 octombrie 2012, ora 14, min.18, sec.37, este încă în vigoare varianta b), cu Dican Feri în rolul celui care va mânui bagheta magică (o zi enormă pentru acesta la CFR, poate prima și singura dată echipat ca un A1 veritabil la acest club!), dar au rămas „w” ore, „x” minute și „y” secunde până la ora „z”, adică startul partidei.  În orice moment există posibilitatea să se aplice varianta a) și să ne trezim cu antrenorul principal pregătit inițial pentru luni. Conducerea CFR-ului e capabilă de surprize la orice oră, altfel nu ar fi umplut vitrina clubului cu atâtea trofee și inimile adversarilor cu atâta frustrare și invidie, cu ușoară tentă de ură pe ici pe colo…

Hai s-o dăm puțin în melancolie, că-i avancronica mea și pot să-mi permit să enervez pe cine vreau, deși nu vreau. Începând cu Ciorceri, m-a durut, în diferite grade pe o scară de la 1-10, fiecare schimbare de antrenor, chiar dacă accept ideea că de multe ori strângerea de mână (la menghină) a celui vechi și numirea unuia nou s-au impus. Poate doar Cîrţu a făcut despărţirea mai uşoară (gradul 0,1-1 pe scară), prin semnarea cu piciorul a demisiei scrise pe plexiglasul din Basel. La fiecare instalare a unui nou antrenor sper că ĂSTA e Fergusonul mult aşteptat, deși nu-s sigur dacă-mi trebuie Ferguson. Dacă nici viitorul ĂSTA n-o fi să fie… asta e. Trebuie să ne consolăm cu ideea că Ferguson e unic și poate neimplementabil pe gazon românesc. Noul antrenor va fi al 15-lea candidat de sosie a lui Ferguson în era Pászkány (bineînţeles, pe Andone l-am socotit şi ca sir Alex Ferguson, şi ca Ferguson simplu). Nu zic al 16-lea – tot respectul pentru Dican – pentru că nu se cade să vorbim de un Ferguson interimar, Ferguson de-un meci. E mult pentru 10 ani? Hai să ne uităm un pic și peste hotare! Uite, Moratti, la Inter, a înșirat deja 19 schimbări de antrenori începând din 1995! Suntem şi noi tot pe acolo cu media, ținem pasul cu lumea fotbalistică bună și nerăbdătoare, așa că nu e niciun dezastru.

Întrebarea inițială este următoarea: ce poate schimba în joc noul antrenor, în decurs de două-trei zile? În mod normal și uman, prea multe n-are ce face (în ambele direcții – constructiv sau distructiv). Asta dacă nu-i vine și lui cumva ideea genială ce tocmai m-a fulgerat pe mine: să începem meciul în formula – Kapetanos – Camora, Bastos, Aguirregaray – Mureşan, Luis Alberto – Sepsi, Piccolo, Cadu, Ivo Pinto – Felgueiras. Astfel, când, din obişnuinţă, ne retragem cu curul în poartă, de fapt atacăm dezlănţuiţi, punem presiune totală pe adversari. Luați-o ca pe o glumă, chiar proastă, dar poate funcționează…

Chiar dacă nu mai poate fi numit crucial, este totuși un moment foarte important pentru CFR, un nou început pentru echipă. Meciul trebuie luat foarte în serios, chiar dacă cu nou-promovatele ne-am cam jucat ca șoarecele cu pisica (da, da! e corect cum am scris!). Nu doar o victorie, ci o victorie clară este mai mult decât necesară. Și ne mai mână în luptă încă o datorie de onoare. Stadionul în care se va juca este unul cu o amintire dragă, pe care ar fi păcat s-o erodăm moral. Pe acest teren s-a jucat una dintre partidele de referinţă din istoria clubului: acel fabulos 3-2 (după 0-2), în 10 oameni, contra Universității Craiova, rezultat care ne-a deschis calea spre cel de-al doilea titlu de campioni.

Am prezentat, mai sus și pe scurt, situaţia de la clubul gazdă, așa că prea mult nu avem ce să ne ocupăm de severineni. Trebuie să învingem, indiferent contra cui am juca, indiferent ce echipă va alinia noul nostru antrenor și indiferent de câte ghinioane vom avea în fața porții lor (un gol mai mult decât al/ale lor tot trebuie să intre). De menţionat totuși o singură curiozitate legată de adversarul aflat în puțul clasamentului: din cele 8 înfrângeri, un singur meci a fost pierdut la o diferenţă mai mare de un gol! În deplasare, la Gaz Metan, 0–2. Hai, încă una:  din 12 meciuri jucate, în 8 s-au înscris goluri după minutul 80. În două meciuri, severinenii s-au bucurat de ele, reuşind în extremis câte un punct (cu U și Ceahlăul), în patru meciuri (cu Dinamo, Brașov, Chiajna și Iași) au scăpat câte un punct printre degete, iar în meciul cu Vasluiul a fost ceva de râsu’-plânsu’ (gol egalizator marcat în min.88 şi gol primit în min.90+!). Golul primit în min.90 la Mediaș n-a mai contat. Așadar, floricele de porumb și bere până în minutul 80, iar apoi morcovi? Atenţie, Feri dragă/A1 dragă, dă indicaţii strategice clare, astfel încât după min.80 morcovii să fie ai lor!

Dacă-i avancronică de meci, e clasic să dau şi echipele probabile, nu? Uşor de zis, dar meciul acesta este deosebit de greu de interpretat şi pentru avancronicar. Păi de unde să ştiu eu cine va fi în grevă japoneză, cine în greva foamei, cine va fi spărgător de grevă sau cine de la gazde va deveni jucător liber de contract la ora meciului? De unde să ştiu cine va fi noul antrenor al CFR-ului, ce idei are, ce sistem de joc vrea să implementeze, ce gen de jucători îi plac (portughezi sau din Portugalia?), ce statistici are la debuturi cu echipe noi? Bun, momentan este stabilit definitiv si irevocabil că Dican va conduce echipa, ceea ce nu mă ajută prea mult. Dacă peste o oră, două sau cinci se schimbă situaţia? Să presupunem că rămânem cu varianta Dican. Interesant. Ce va hotărî în privinţa meciului? Atacăm, mergem peste ei cu tancul grec în frunte? Ne baricadăm în careul propriu şi contraatacăm fulgerător ca în zilele bune/proaste ale lui Andone? Oare primeşte bileţele cu echipa de start sau îşi dă imediat demisia din postura de A1 interimar dacă se tinde manevrarea sa? Dacă primeşte (să fie primit!), de la cine? De la Pászkány? De la Mureşan? De la Cadu, verbal?

N-am de unde să ştiu toate astea, aşa că vă implor să nu mă luaţi prea tare în șuturi gabimureșănești dacă nu nimeresc prea mulți jucători din primele echipe. Dintre jucătorii severineni care vor intra pe teren, pot să spun doar că cei mai periculoși sunt cei care vor ajunge în poziții bune de finalizare în fața porții lui Felgueiras sau cei care vor prinde șuturi formidabile de la distanță. În lipsa acestor amănunte, cred că ne vom lupta cu dorința lor de a scoate un 0-0.

Așadar, CS Turnu Severin – CFR 1907 Cluj (sâmbătă, 27.10.2012, ora 19.00)

CS Turnu Severin: Marinescu – Mitici, Durimel, Bălău, Al.Giurgiu – Olah, Neacşa, Golici, Al.Zaharia – Arnăutu, Vancea.

CFR: Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Camora – Aguirregaray, Mureşan, Hora, Valente – Rui Pedro, Kapetanos.

CFR! Victorie! CFR! Victorie! CFR! Victorie! CFR! Victorie! CFR! Victorie! CFR! Victorie! CFR! Victorie! CFR! Victorie! CFR! Victorie! CFR! Victorie! CFR!

53 de comentarii

  1. Draga cornicar, s-ar putea ca surpriza antrenoratului la CFR sa fie una uzitata deja, adica echipa sa bata cu vreo 6-0, apoi conducatorii sa se gindeasca sa-l lase pe Dican principal, ca oricum stie meserie si, de ce nu?, e mai ieftin… Un scenariu plauzibil?

    Apreciază

    • scenariu plauzibil?… fii atent 🙂 „Preşedintele a explicat că şi-ar dori ca Feri Dican să continue pe banca tehnică a campioanei. „Noul antrenor e deocamdată Feri Dican, am luat şi noi modelul unor cluburi mari. Chiar le-am spus băieţilor în vestiar că Feri e şeful lor. El va fi jutat de Daniel Tudor, care a fost readus la CFR. Andone a plecat împreună cu Mihăescu şi cu Manu. Vom completa banca tehnică în cel mai scurt timp posibil. Eu m-aş bucura ca Feri să câştige cu 3-0 la Turnu Severin şi încă un meci şi să rămână el. Asta sper”, a afirmat Mureşan.” – citynews

      Apreciază

  2. La cum ne-am concentrat in ultima vreme in campionat,sper sa nu le oferim celor de la Turnu-Severin prima victorie obtinuta in Liga 1. Cu sau fara antrenor,n-ar trebui sa avem probleme in urmatoarele doua partide nici cu Severinul nici cu cei din Botosani. Mai ramane sa-si doreasca si jucatorii!

    Apreciază

  3. Felice in echipa etapei CL. Bravo Felice! Asta dupa ce, etapa trecuta, Felgue si Bastos erau ei, la randul lor in acea echipa. Avem echipa, nu-i asaaaa?

    Apreciază

  4. Sper ca nu va ramane Feri. L-am intalnit o data, e cam timid, il mananca jucatorii pe paine. Dar cine stie, poate e un geniu in ale antrenoratului.

    Apreciază

  5. Re(vine) Conceicao! Dar e altul, faimosul jucator. E stire data de ambele cotidiene sportive din capitala. Totusi, Pedro Emanuel anuntat de ziuadecj, parca a pornit mai bine in cariera de antrenor. Oricum, dupa ce numele mai grele sau mai experimentate au refuzat CFR Cluj (n-au primit clauza dorita sau nu li s-a asigurat conditiile solicitate), se ajunge la tatonari de antrenori foarte tineri in meserie. Pana atunci, meci greu la Severin, teama imi e de un rezultat nefericit.

    Apreciază

  6. Nu sunt sigur ce vreau de la acest meci…Sa batem categoric si sa ramana Dican (care poate fi un geniu nedescoperit)? Sau sa facem egal si sa aduca urgent un antrenor bun…. E foarte greu.. Daca ar fi a 3-a varianta, sa batem categoric si sa ajunga un antrenor bun, ar fi super… Dar analizand istoria noastra foarte recenta, cand a ramas Minteuan A1 o perioada mult prea indelungata pentru el (deoarece s-a ajuns la concluzia ca nu mai avea niciun sens sa mai investesti intr-un antrenor cand nu mai exista nicio sansa la campionat, partidele din CL nu mai contau, avand in vedere ca deja incasasem jackpotul), raman intr-o dilema in legatura cu ce sa imi doresc pentru meciul de sambata:)

    Apreciază

    • Nu se compara situatia din momentul numirii lui Minteuan cu cel de acum. Vreau sa cred ca dorinta de calificare in primavara europeana este enorma, atat din partea jucatorilor, cat si a conducerii. Sunt sigur ca cel tarziu luni va fi instalat un antrenor strain. Indiferent de ce se va intampla la Turnu Severin. Putem bate si cu 15-0, Dican n-are nicio sansa sa ramana.

      Apreciază

  7. Când am auzit de la un prieten că vine Conceicao, m-am gândit la Antonio (Tony), care a mai fost la noi, echipa juca binişor şi când a fost paraşutat în univers echipa era pe primul loc, e adevărat, „doar” la golaveraj (o tempora…). Vă spun sincer, chiar m-am bucurat că revine el. Ulterior m-am lămurit că e vorba de Sergio, mare jucător, de acord, dar…Să vedem. Eu zic că trebuie primit cu încredere, poate va reuşi ceva. Ai dreptate Caneto, antrenor la Severin poţi fi şi tu, şi eu, şi toţi ceilalţi de pe tribună, oricum cheia e doar şi doar în „mâna” (picioarele) jucătorilor. HAI CFR !!

    Apreciază

  8. Foarte interesant, bine ca acum si fara antrenor ar trebui sa batem fara probleme, dar in meciul precedent tactica lui Andone a fost catastrofala din cauza lui am pierdut cu lesinatii de la Viitorul…

    Apreciază

  9. Interesant cum va schimbati opiniile!Pana acuma,cei mai multi vroiati ca Andone sa fie schimbat,
    acuma, mai ca-l regretati….Tin minte ce se spunea de Ronny,”au luat jucator de la chinezi”,rebut,etc, astazi ii simtim lipsa.Valabila chestia si cu altii!E usor sa despici firul in patru
    de pe margine dupa ce e gata batalia si sa gasesti ”hibe”.Dupa Waterloo,au fost sumedenie de
    ”experti in razboi” care dupa evolutia evenimentelor,stiau foarte bine tactica pe care Napoleon trebuia s-o adopte..Nu vreau s-o mai lungesc,am mai scris-o,si o repet,daca la noi, in Arad ar fi un
    investitor ca Paszkanyi,i-am face statuie!Ce e deranjant,e ca si dupa succese criticati!Am observat
    ca sunt si cativa suporteri(???)care nu posteaza decat dupa insuccese,de parca abia asteapta ca
    acestea sa se intample!Sper ca n-am sa vad lamentari de felul”Andone trebuia lasat pana in iarna”,
    Ar fi culmea ipocriziei!!!

    Apreciază

    • Mai ales dupa meciurile catastrofale din campionat, unii utilizatori au scris ca Andone trebuie inlocuit cat mai repede, altii au fost de parere ca trebuie lasat cel putin pana la sfarsitul anului si in general majoritatea a fost/este consecventa parerii initiale. In precedentele comentarii de la acest articol nu vad nicio referire pro sau contra lui Andone, deci nu inteleg acest “Interesant cum va schimbati opiniile!”

      Apreciază

  10. Deci nici Pedro, ci Sergio Conceicao , de la Olhanense, care a acumulat 5 pct din 18 posibile si se afla pe locul 14 din 16 echipe . Experienta de numai 10 luni, 37 ani, deci toate ingredientele pt a fi pe placul lui Arpi … PS. Asta in mod cert nu solicita clauza de reziliere, ba chiar cred ca a dat ceva la felceru si zamfir sa pupe ceva meciuri in CL ; ca trebuie platit ceva pt club e o mare minciuna si manipulare marca felcer, omol saracu fiind in situatia lui Ando, deci clubul se bucura ca scapa de el ! Dar la gloata de ciurucuri de la noi e perfect, nu ?!

    Apreciază

    • surpriza ar fi fost daca conducerea aducea un antrenor cu nume si palmares….asa, se inscrie doar in strategia clubului: IEFTIN sau GRATIS !!! Anone castigase 44% din punctele puse in joc in campionat, Conceicao a castigat doar 27%….. Sper sa reuseasca mai mult la CFR !!!

      Apreciază

  11. In loc sa aduca un antrenor care a dovedit ca stie meserie,cu rezultate si experienta,se pare ca aduc unul care de cateva luni si- a inceput antrenoratul.In plus rezultatele ca antrenor nu- l recomanda,dar sigur e ( foarte) ieftin .Ce nu inteleg ,este de de intr-o situatie in care ai sanse reale la primavara Ch. League ,adica o remarcabila performanta sportiva plus un bonus financiar de vreo 5 milioane de euro,conducerea pe langa faptul ca n- a pregatit din timp debarcarea lui andone,acum improvizeaza jenant ,trecand de la un antrenor care insemna ceva( Reja) ,la un antrenor no name,fara experienta care nu ofera niciun fel de garantii.

    Apreciază

    • I.Q. Parca ai facut un pariu legat de primavara Ch. League, oare mai tii pariul ? Nu de alta, dar vad mai nou ca ti-ai cam schimbat optica si joci cam la doua capete ? Antrenorul pe care l-ai contestat pana acum atat de mult (dupa care nici eu n-am fost mort deloc) si jucatorii nostri cei atat de lipsiti de valoare in viziunea ta de expert (care dupa umila mea parere de nepriceput in ale fotbalului sunt chiar ok), dupa trei etape scurse, iata ca ne-au adus in situatia de a visa cu ochii deschisi la o primavara europeana. Esti pe calea cea buna, draga I.Q., devreme ce ai ajuns (pana si tu) sa crezi intr-o primavara europeana si inca in Champions League. Il mai astept si pe Dan Dan sa-si revina putin, sa creada in echipa asta si sa scrie, in sfarsit, macar un comentariu mai de bun simt. Hai CFR !

      Apreciază

  12. Ce rusine!!! Dupa Reja, am coborat 2 trepte si am ajuns la Novellino. Acum vine un „antrenor cu experienta internationala si zeci de ani de antrenorat”. RUSINE!!!

    Apreciază

  13. Dupa prima repriza de la Severin, echipa arata bine. Joc combinativ, presing eficient, disciplina tactica, fantezie ofensiva. Sa vedem si repriza a doua si tragem concluziile.

    Apreciază

  14. Dupa o prima repriza buna, in care se punea doar problema scorului, a venit gafa lui Cadu si i-am bagat in joc. Putem juca si altceva decat pase lungi, aici meritul e al lui Rui Pedro si al lui Godemeche. Rui Pedro cel mai bun, Aquirregaray mai bun ca fundas dreapta decat alte pozitii, Valente slab, lent, ii e frica sa suteze spre poarta chiar si atunci cand scapa singur, Kapetanos neinspirat azi. Nicoara slab, Muresan un pic mai atent la joc decat de obicei. Totusi, suntem slabi psihic, s-a vazut asta in repriza a doua.

    Apreciază

    • Am crezut ca Cadu vrea sa-l schimbe deja pe Dican 🙂 Nu-i primul adversar foarte slab pe care l-am intalnit, dar a fost primul joc bun facut de ai nostri in astfel de meciuri.Intr-adevar foarte buni Godemeche si Rui Pedro, nici pe Hora si Sepsi nu i-am vazut, in aceasta toamna, jucand atat de bine ca azi.

      Apreciază

  15. Valente e dezastru parca nu e locul lui acolo eu l-as incerca macar un meci in mijloc sa fie acel nr 10 cred ca ar da mai mult randament ca pe flancuri nu e bun de viteza ca pana sa centreze nu mai are forta

    Apreciază

  16. Sa’si traga Dumniezo **** in cacatii aia de comentatori de la Digi.

    Daca exista cineva disponibil sa’l impuste pa dezastru ala de Valente, s’o faca. Dau primele 7 randuri de bere.

    Apreciază

      • Bre, Dantesc, iara’ti compensezi lipsa de inteligenta prin comentarii idioate? Nu m’am exprimat elevat. Am injurat ca la usa cortului, c’am fost i io om ca si comentatoru’ ala al tau…. Pe de alta parte, crezi ca te tin bretelele sa bei 8 beri? Hai ca ti le numar io. Cand vii la mutu’, intri pe la mine cu 6 flacoane de 2 litri. 4 is pt mine. Decontez.

        Apreciază

        • Mutu ii in plus in zona deci nu la el vin cand vin dar cand vin aduc si flacoanele 🙂 Cat despre restul,alea cu exprimarile idioate ma abtin,te inteleg… pentru ora asta desi s-a dat ceasul cu o ora inapoi,tot intuneric e la Salicea 🙂

          Apreciază

          • Mai, icneste si tu mai literar, sa pricep ce scrii. Habar n’am ce vrei sa spui cu ora data inapoi.
            Vrei sa spui cumva ca ti’ar placea sa gandesti treaz asa cum o fac eu beat? D’apoi daca’s ca acuma, treaz-trezut? Crezi ca ai vreo sansa? Mop te fac, bre! 🙂 Mi’i numa de fitzuika astora, si de ban’ul care ma poate paste. 07 abia asteapta.

            Cand vrei sa vii, dai un fir. Mai ai numaru’ meu? Imi imaginez ca l’ai scrijelit pe tavanul dormitorului, pt cand vrei sa fii barbat! :))

            Apreciază

            • Eh, Dantesc…noi, salicenii folosim subtilitatile doar cu spuma clujenilor. Cu taranii din Cluj suntem doar directi.
              Vad ca inveti sa fii combativ, si’i de bine. Acuma te’am laudat! Cu stilul stai subtirel…cam ca un salicean mai semianalfabet, insa entuziast. Daca stai pe’aproape, in 2 ani numele de Dantesc se va rosti cu frica si cutremur. Ca la Kierkegaard. Apropos, Dantesc, ce numar purta pe tricou Kierkegaard ?

              Apreciază

    • Al doilea gol al nostru este in proportie de 50% al lui Sepsi. A recuperat, a pasat exact la Rui Pedro. In ultimul sfert de ora a avut cateva ezitari, dar pana atunci a jucat foarte bine comparativ cu ce a aratat in celelalte meciuri. Tot timpul a fost primul la minge, n-a bubuit mingile, putine pase a gresit.

      Apreciază

  17. Slab meci , puteam inchide TV-ul dupa primele 15 minute, nu as fi pierdut nimic. Joc intre echipa 2-a a CFR-ului si cativa oltenasi adunati de pe tapsane. Nu vad ceva bun sau o schimbare in viitorul apropiat .Rezervele au vrut sa demonstreze azi ceva dar atat,au vrut dar de la vointa la putinta e cale lunga,astept un antrenor si revenirea accidentatilor.Fara Aguiegaray , Pinto ,eventulal Sepsi faceam egal azi

    Apreciază

  18. O prima repriza reusita,urmata de o a 2-a slaba de tot facuta de echipa noastra. Am inceput jocul exact cum trebuia: tare,in pressing cu 2 goluri frumoase venite dupa recuperari si pase reusite. Kapetanos capat de linie in combinatii, Valente slab ca de obicei.Joc bun facut de Pedro si Aguirre….. Cadu a gafat-o cand trebuia in meciu cu astia, sa speram ca isi revine cu capul.
    A 2-a repriza slaba, nu am inteles nimic, s-a jucat de la egal la egal cu ei.
    In concluzie: 3 puncte in clasament si un meci in plus bifat.
    Sa vedem ce o fi mai departe cu Conceicao antrenor. Curioasa numirea lui.Mare jucator.Il urmaream de cand era la Lazio Roma(frumoasa echipa or avut). Poate se spera din nou ca vom aduce ceva jucatori la iarna din Portugalia pe filiera Porto si nu numai. Sa vedem daca vom mai fi si-n cupele europene in primavara.
    Hai CFR!
    Bine ai venit, Sergio Conceicao !

    Apreciază

  19. Tgv dragule ,ai revenit, (in sfarsit !)dupa priveghiul ” marelui ” tau antrenor nea ando…Pariul cu primavara europeana,ramane in picioare,chiar in conditiile in care ” meseriasul” tau a fost trimis la plimbare.Ma bucur ca visezi in continuare cu ochii deschisi ( la fel ca inainte de tg.jiu- pariu pierdut)urmeaza sa mai inveti ceva din pariul european.In ceea ce priveste asertiunea mea ” avem sanse reale la primavara Ch. League”ea se baza tocmai pe inlocuirea lui andone si pe faptul ca (m- am lamurit!)atat braga cat si galata nu sunt roma sau bordeaux de acum 4 ani .Pentru a ne califica avem insa nevoie de 4 puncte din dubla cu galata si braga,ceea ce avand in vedere bulibaseala legata de numirea noului antrenor ,numele acestuia( paulo sergio-azi,29 oct ora 21) ,timpul scurt disponibil si forma actuala a echipei ( tot opera lui i nea ando),e foarte putin probabil.Asa ca daca cu looserul de andone eram sigur ca bulanul nu- l va tine si nu ne vom califica,tot atat de sigur ( din pacate!) sunt si acum.P.S. Pentru a-ti strica visele frumoase ,iti reamintesc ca si acum 4 ani dupa primele 3 jocuri(program similar ,2 afara – roma si bordeaux,1acasa – chelsea) eram tot pe locul 2 cu 4 puncte…au urmat 2 infrangeri acasa si locul 4.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.