Of, ce dor, ce chin, ce jale/ Pe la poarta dumitale!

Rămas dator din punctul de vedere al comentariilor la ultimele două partide, când, din cauze ”subiectiv-obiective”, nu am reușit să văd integral cele 90 de minute, m-am așezat azi în post și am mărit cât am putut pupilele la ceea ce ar fi trebuit să fie o victorie cât de cât convingătoare a CFR-ului. Cel puțin așa mă făceau să cred primele 10 minute din înfruntare, când vedeam spații mari între linia de mijloc și defensiva celor de la Sepsi și când nouă ne funcționau perfect cel puțin fazele fixe.

Ce-a urmat a fost însă un vis urât, dar mai mult o radiografie perfectă a caznelor CFR-ului în acest sezon. Dacă cineva caută o explicație la ”de ce nu au mers bine lucrurile în acest an”, să vadă a doua repriză, să vadă fotbalul jucat din 3 atingeri (nu din una sau două), să vadă frica de finalizare – adică neîncrederea în forțele proprii.

Cu om în plus din minutul 22, ar fi trebuit să dominăm mai strașnic, dar apoi cu doi oameni în plus ar fi trebuit să strivim adversarul, oricât de eroic s-ar fi apărat covăsnenii. Înțeleg că ei au jucat 5-3-0 și uneori 6-2-0 în toată partea secundă, înțeleg și că au tras de timp din răsputeri, dar cine nu ar fi procedat la fel în locul lor? Noi aveam 2 oameni în plus, practic ne permiteam să ținem șomeri în apărare și tot să avem cel puțin un om mereu liber în față. Iar acel om, acele spații, ar fi trebuit să se vadă, să conteze, să fie zone largi de acces sau de șuturi la poartă. Abia după minutul 85 ne-a țâțâit fundul, când ne-am simțit aproape de o mare rușine. Și cea mai mare rușine a fost grămada bucuriei făcută de jucătorii noștri pentru golul din minutul 95. În locul lor aș fi băgat capul în pământ, cu decență, aș fi mulțumit divinității și aș fi căutat rapid drumul spre vestiare.

Nu e nimic glorios în ceea ce s-a întâmplat azi. Sigur, poate că e și meritul CFR-ului fiindcă Sepsi a rămas cu doi oameni în minus, căci acele cartonașe roșii au venit ca urmare a unor faze la care ai noștri atacau, aveau situații clare de gol. Practic, aș putea spune că ne-am construit avantajul numeric. Partea urâtă este că exact atunci s-au dezvăluit carențele noastre, dezordinea noastră totală în gândirea acțiunilor ofensive, brambureala în care nu exista parcă niciun plan clar: cu Bîrligea venit până la mijloc în loc să rămână pe careu, cu El Kaddouri călcându-se în picioare ba cu Otele, ba cu Tachtsidis sau Avounou, cu Deac abandonat prin dreapta și cu Mogoș mai ofensiv decât toți. Știe cineva care a fost planul pe repriza a doua?

Știm, bineînțeles, că o formație care joacă în inferioritate devine deseori mai dârză sub aspectul moralului. Iar dacă trec minutele și rezistă tabela, atunci moralul se betonează chiar. Asta s-a întâmplat celor de la Sepsi, cu fiecare minut ce a trecut din partea a doua. Pentru ei ce a fost în Gruia azi a fost, așa cum am spus mai sus, o adevărată poveste eroică. Ca atare, au strâns spațiile în 8 jucători de câmp așa cum nu au făcut-o în 10. Contează și moralul în sport, la fel cum a contat și la ai noștri – cu fiecare minut ce a trecut, fără gol și fără ocazii clare, moralul nostru a început să facă genunchii să tremure.

Dincolo de psihologie, stă însă fotbalul, tactica, traseele clare și finalizările simple. Când Michael, Otele, Bîrligea, Avounou și Mogoș (el are scuza că e fundaș) trag toți din poziții de singur cu portarul tot aiurea, parcă îți vine să îi arăți cu degetul. Pe lângă faptul că ar fi trebuit să avem aproape minutul și faza de poartă în a doua repriză, ar fi trebuit și să finalizăm din aceste ocazii clare și atunci se prăbușea adversarul. Este clar deci că ne lipsește acum o anumită calitate a jucătorilor, iar cei care au un nume cât de cât au venit aici ca într-o aventură, nu ca niște profesioniști adevărați.

Partida din seara asta a fost o lecție deschisă, cu public, despre cât de rău stă acum CFR-ul. Cumva însă, cu imens noroc, uite că sărim pe locul 2 și, fără niciun merit real, poate vom pușca un loc de cupă europeană. Căci în țara orbilor…