Of, ce dor, ce chin, ce jale/ Pe la poarta dumitale!


⚽️Rămas dator din punctul de vedere al comentariilor la ultimele două partide, când, din cauze ”subiectiv-obiective”, nu am reușit să văd integral cele 90 de minute, m-am așezat azi în post și am mărit cât am putut pupilele la ceea ce ar fi trebuit să fie o victorie cât de cât convingătoare a CFR-ului. Cel puțin așa mă făceau să cred primele 10 minute din înfruntare, când vedeam spații mari între linia de mijloc și defensiva celor de la Sepsi și când nouă ne funcționau perfect cel puțin fazele fixe.
⚽️Ce-a urmat a fost însă un vis urât, dar mai mult o radiografie perfectă a caznelor CFR-ului în acest sezon. Dacă cineva caută o explicație la ”de ce nu au mers bine lucrurile în acest an”, să vadă a doua repriză, să vadă fotbalul jucat din 3 atingeri (nu din una sau două), să vadă frica de finalizare – adică neîncrederea în forțele proprii.
⚽️Cu om în plus din minutul 22, ar fi trebuit să dominăm mai strașnic, dar apoi cu doi oameni în plus ar fi trebuit să strivim adversarul, oricât de eroic s-ar fi apărat covăsnenii. Înțeleg că ei au jucat 5-3-0 și uneori 6-2-0 în toată partea secundă, înțeleg și că au tras de timp din răsputeri, dar cine nu ar fi procedat la fel în locul lor? Noi aveam 2 oameni în plus, practic ne permiteam să ținem șomeri în apărare și tot să avem cel puțin un om mereu liber în față. Iar acel om, acele spații, ar fi trebuit să se vadă, să conteze, să fie zone largi de acces sau de șuturi la poartă. Abia după minutul 85 ne-a țâțâit fundul, când ne-am simțit aproape de o mare rușine. Și cea mai mare rușine a fost grămada bucuriei făcută de jucătorii noștri pentru golul din minutul 95. În locul lor aș fi băgat capul în pământ, cu decență, aș fi mulțumit divinității și aș fi căutat rapid drumul spre vestiare.
⚽️ Nu e nimic glorios în ceea ce s-a întâmplat azi. Sigur, poate că e și meritul CFR-ului fiindcă Sepsi a rămas cu doi oameni în minus, căci acele cartonașe roșii au venit ca urmare a unor faze la care ai noștri atacau, aveau situații clare de gol. Practic, aș putea spune că ne-am construit avantajul numeric. Partea urâtă este că exact atunci s-au dezvăluit carențele noastre, dezordinea noastră totală în gândirea acțiunilor ofensive, brambureala în care nu exista parcă niciun plan clar: cu Bîrligea venit până la mijloc în loc să rămână pe careu, cu El Kaddouri călcându-se în picioare ba cu Otele, ba cu Tachtsidis sau Avounou, cu Deac abandonat prin dreapta și cu Mogoș mai ofensiv decât toți. Știe cineva care a fost planul pe repriza a doua?
⚽️ Știm, bineînțeles, că o formație care joacă în inferioritate devine deseori mai dârză sub aspectul moralului. Iar dacă trec minutele și rezistă tabela, atunci moralul se betonează chiar. Asta s-a întâmplat celor de la Sepsi, cu fiecare minut ce a trecut din partea a doua. Pentru ei ce a fost în Gruia azi a fost, așa cum am spus mai sus, o adevărată poveste eroică. Ca atare, au strâns spațiile în 8 jucători de câmp așa cum nu au făcut-o în 10. Contează și moralul în sport, la fel cum a contat și la ai noștri – cu fiecare minut ce a trecut, fără gol și fără ocazii clare, moralul nostru a început să facă genunchii să tremure.
⚽️Dincolo de psihologie, stă însă fotbalul, tactica, traseele clare și finalizările simple. Când Michael, Otele, Bîrligea, Avounou și Mogoș (el are scuza că e fundaș) trag toți din poziții de singur cu portarul tot aiurea, parcă îți vine să îi arăți cu degetul. Pe lângă faptul că ar fi trebuit să avem aproape minutul și faza de poartă în a doua repriză, ar fi trebuit și să finalizăm din aceste ocazii clare și atunci se prăbușea adversarul. Este clar deci că ne lipsește acum o anumită calitate a jucătorilor, iar cei care au un nume cât de cât au venit aici ca într-o aventură, nu ca niște profesioniști adevărați.
⚽️Partida din seara asta a fost o lecție deschisă, cu public, despre cât de rău stă acum CFR-ul. Cumva însă, cu imens noroc, uite că sărim pe locul 2 și, fără niciun merit real, poate vom pușca un loc de cupă europeană. Căci în țara orbilor…

318 comentarii

  1. Repriza buna,mi-a placut si faptul ca n-am acuzat șocul golului primit.Sper sa nu ne retragem in repriza a doua cu fundul in poarta pt a tine de rezultat.Cred ca e nevoie sa mai marcam pt a fi siguri ca luam toate punctele.

    Apreciază

  2. Ce nu imi place este pasa din prima! Ne trebuie 2/3 atingeri pana pasam o data. Indienii din 4/5 pase sunt la poarta noastra. Oricum daca rezultatul final e la fel, nu mai plang…

    Apreciază

  3. Mi-a placut perechea Muhar – Tachtsidis (mai ales la pasele din prima). Keita a facut ce stie: faulturi, degajari in aut sau la adversar. Ma rog, e tanar. Pe la 31-32 ani scoate DP jucator din el.

    S-a vazut cat de important e Otele. Numai cu Birligea, era cel mult egal la pauza.

    Deac, la 38 ani, ar trebui sa mai lase sala si sa se concentreze pe crampoane.

    Apreciat de 2 persoane

  4. Cu un Otele de nota 10,azi am avut si ghinion,am avut si noroc,dar pana la urma o victorie grea,muncita si meritata.Trei puncte esentiale pt locul 2,bravo baieti,felicitari!

    Apreciat de 5 persoane

  5. Ceva parca s-a „rupt” in DP. Il schimba pe defensivul Keita si-l baga pe ofensivul Avounou ca sa tina de 3-2! As mai zice ca n-a bagat al treilea fundas central pe final, dar Kresic s-a accidentat, asa ca nu putem specula.

    Apreciat de 2 persoane

  6. Mie mi-a plăcut mult atitudinea băieților noștri din seara asta. Cu o astfel de atitudine
    în fiecare meci din campionatul ăsta, azi am fi fost campioni. Cu victoria din seara asta practic ne-am securizat poziția a treia din clasament, urmează ca în etapele rămase să ne câștigăm dreptul de a juca în Europa în sezonul viitor. Multe felicitări băieților noștri,
    dar și antrenorului !

    Apreciat de 3 persoane

  7. Aparare slaba de tot. Boben nu stie sa blocheze o minge, se intoarce cu spatele, nu e primul gol pe care-l luam din devierea lui. Sa nu mai vorbim de penalty. Nu stiu de ce nu e Ajeti titular. Cred ca a revenit dupa accidentare, era si in lotul Albaniei. Keita iarasi, foarte slab. Pare mai slab decat Cvek. Uitati-va la primul gol al Rapidului, in loc sa dubleze la Camora, el se opreste la cativa metri de faza. La fel, la lovitura libera de la golul al doilea al lor, atac intarziat cu talpa in sus. Nesigur in tot playofful. Bine ca atacul si Sava si-au facut treaba azi. E foarte importanta calificarea in Europa, inca avem coeficient bun, vom fi capi de serie vreo 3 tururi.

    Apreciat de 5 persoane

    • și eu cred ca azi Keita a fost veriga slaba. Boben și kresic sunt amândoi rudimentari și cam sub ce aveam noi anii trecuți. Sunt cam la nivel de rezerve cel mult la cfr.

      Apreciat de 2 persoane

      • vara asta am avea un mare de tot avantaj. Campionatul european. Cfr are timp sa se pregătească sa facă transferuri, nu totul pe viteza cum era mai tot timpul.

        Apreciază

      • Nu mai conteaza coeficientul pentru ca nimeni din Federatia noastra nu a iesit sa protesteze cabd astia au inceput sa faca mini-grupele alea pe zone geografice. Tu degeaba ai coeficientul ala ca nu ai cum sa pici cu aia din Letonia, Estonia, Islanda, Tara Galilor, Irlanda de Nord, ci sigur vei juca cu bosniaci/sarbi/oricare din Balcani/turci. Zi nu prea sunt rchipe slabe de aici, nici macar alea din Kosovo sau Bulgaria.

        E o mare prostie ca toata lumea in cupele europene are bani de avion sa joace in partea cealalta de Europa. Numai dezavantaje daca joci in zona ta geografica

        Apreciază

        • Totusi daca esti cap de serie, ai adversari mai accesibili. Anul trecut aveam 5 posibili adversari, doar Adana era mai buna, restul no name. Am avut ghinion

          Apreciază

          • Nu stiu daca no name ca eu parca imi aduc aminte ca erau tot din zona aia: Bosnia, Macedonia, Slovenia, Kosovo. Toata zona aia e greu de batut.

            Apreciază

  8. Pentru anul ce vine sunt sanse mari ca FCSB si Rapid sa isi piarda principalii contributori la goluri: Coman pe 5 milioane si Rrahmani undeva pe 7-10 milioane. Bani ce sigur vor fi reinvestiti dar e aproape imposibil sa inlocuiesti jucatori care au inscris atat de mult. FCSB pur si simplu nu are ce extrema sa aduca de calitatea lui Coman. O sa joace Tavi Popescu acolo ca e U21 dar nu va da cat a dat Coman sezonul asta, normal ca si punctele lor vor fi mult mai putine. La noi sa vedem ce se intampla cu Otele, dar sunt sane mai mici sa plece pentru ca suma ceruta (6 milioane) nu stiu daca va fi platita nici macar de o echipa ca Brighton. Ceea ce n-ar fi rau pt noi daca ramane

    Cu anuntul lui Varga ca ramane Tachtsidis, cred ca ar trebui sa avem prima sansa pt campionat, cel putin asa la prima ‘pornire’.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Nu mi-a placut Krasniqi ieri, pt că în general de când e la Rapid pare mai bătăios, la CFR parcă ducea un sac de cartofi în spate, acu` sprinturi, șuturi la poartă, driblinguri… hai că un dribling mai făcea și în Gruia, dar cam atât!

    Cât or fi de primitivi Boben și Kresici, parcă tot mai bine jucăm cu ei decât cu M. Ilie și Arjeti, deși eu îi prefer pe ultimii doi în teren, sper să rămână. Keita intrase bine, pe măsură ce se încălzește pare că începe să gafeze. Oricum e peste Cvek, la o privire superficială.

    Cred că postul de închizător e mai supus greșelilor decât pare, mai ales când ai în față adversari care stau bine în ghete. Și la Muhar se vedeau multe faulturi / tacklingur greșite când era singur cu Cvek pe această poziție, așa în doi cu Keita se mai împart gafele și nu e singurul remarcat.

    Apreciază

  10. Dintre Boateng,Bordeianu inainte sa fie trecut pe linie moarta 🙂 si Cvek,de la distanta cel mai slab era Cvek…De faultat, faulta si el destul,dar partea proasta era ca dupa ce recupera cate o minge,nu mai stia ce sa faca cu ea si fiind incapabil sa dea o pasa simpla de 3 m,in majoritatea cazurilor pasa in spate taind orice sansa de a grabi atacul sau contraatacul,iar cand se incumeta sa paseze in fata,mingile ajungeau la adversar sau afara.Bine ca ne-am scapat de el.

    Mai greseste si Keita din prea mult entuziasm si pe acel post orice dribling si complicatie in plus costa,insa iese cu mingea la picior,paseaza in adancime fara probleme,vede jocul si cand urca, participa la joc,e cu capul sus nu se ascunde de mingi,nu e poate la nivelul lui Bordeianu si Boateng pe recuperari(insa se descurca si pe faza de aparare mai bine decat oricare alt mijlocas pe care il avem),dar pe constructie e mult peste recuperatorii de dinainte.

    Inainte de al acuza pe Keita pt golul 2,hai sa rememoram faza(nu e prinsa pe scurtele rezumate de pe YouTube,dar cine are aplicatia DigiOnline pe Tv poate vedea oricand faza cautand pe meciul inregistrat,repriza a doua si deruland pana la faza respectiva.Deci mingea era in posesia CFR-ului,Muhar ii paseaza lui Boben care ultim aparator fiind si singur singurel fara adversar in apropierea lui,paseaza direct lui Rrahmani,care incearca un un-doi,Boben in disperare de cauza incearca sa intervina deviind putin mingea care ajunge la un alt rapidist aflat in zona centrala,Keita destul de departe de rapidist se intinde sa-l blocheze,dar ajungand o fractiune mai tarziu,faulteaza.Deci vina pt faza care a dus la acea lovitura libera executata magistral,ii apartine in proportie de 99% lui Boben.Mai mult decat atat,daca facea acea gafa Ilie care are vreo 10 meciuri in liga 1 desi i se putea trece cu vederea,era catalogat ca nu-i de CFR 🙂,dar a facut-o Boben jucator ce se apropie de pensie si cu o gramada de meciuri prin Italia.Si nu e nici pe departe la prima gafa de acest fel,e rudimentar si de multe are un somn in fizic de te doare capul.

    Bine ca am invins pt ca a lipsit f.putin sa pierdem 2 puncte fara de care locul 2 ramanea doar un vis…

    Apreciat de 2 persoane

  11. Ui’ ce fain o jucat echipa aseară! Mi-a plăcut jocul, asezarea si compactarea spațiilor din aparare pe posesia indienilor. Marcă înregistrată a Depeului. Ce n-a fost tipic petrescian au fost mingile jucate rapid, fara 15 atingeri, fara cărat de pian, doar pase si câteodată devieri de mare efect. Ceva frumos, dar gândit tot de Depeu si tocmai d’aia cred ca totusi ceva-ceva s-a schimbat in stilul lui. Mai pun la socoteală schimbul lui Keita cu Dorel, ceva total atipic Depeului si astfel, încep sa fiu convins ca Depeul nostru si-a facut un update de windows. Mai pun la socoteală atitudinea de pe banca vis-a-vis de arbitrajul slab al căprioarei barbu, salutul galeriei si al spectatorilor de dupa meci si ma declar mulțumit in ceea ce-l privește pe Depeu.

    Nu mi-au plăcut aseară Birligea si Keita. In rest baietii au fost toti la nivelul cerut cu mici excepții si greșeli care fac parte din joc. Micului Sava ii trebuie un antrenor care să-l învețe poziționarea si intercepțiile aeriene, mai ales la centrarile din zona careului mic. In rest, ne-a scos, nimic de zis.

    Deci bravo baieti si bravo Depeu !!! Se poate….

    Apreciat de 6 persoane

    • felicitari echipa ,Sava care ne-a salvat la 11m,DP care este antrenor oricit de expirat este considerat,iar Sava este un portar foarte bun de linia portii dar nu stie sa iasa la centrari sau cornere ,deci are nevoie de un antrenor care sa-l invete iesirile din poarta la mingile inalte sau blocajele la firul ierbii, el are scoala italiana, l-am vazut ieri si pe Scuffet ca nu parasea poarta pentru nimic din lume ,in plus Sava trebuie invatat sa nu stea dupa zid la loviturile libere,nu am vazut bine dar cred ca statea dupa zid exact ,asa cum a stat Scuffet la sutul lui Coman, deci se poate regla dar trebuie repetat zi de zi iesirile la centrari ,habar nu am cine este antrenor de portar la noi dar portarul trebuie sa fie stapin in careu,inca o data felicitari si o campanie de trasferari reusita fiindca apararea trebuie pusa la punct,inaintarea inafara de Otele este subtire,la mijloc poate ramine Taxi si cu citeva plombe poate construieste o echipa mai sigura DP

      Apreciat de 2 persoane

  12. Una norocoasă. Era cazul să se mai compenseze, că în acest sezon am avut parte de destulă neșansă.

    Felicitări pt victorie. O să vedem din vară încolo ce și cum, care pleacă, care vine, cum va schimba viezurele jocul echipei. Măcar să prindem preliminariile fără baraj, dacă tot am ratat reconstrucția.

    Zice internetul, că untura de viezure – printre altele – ajută și la prevenirea îmbătrânirii premature. Doamne ajută

    Apreciat de 2 persoane

    • Faină asta cu viezurele! Uite că și pe el l-a enervat Krasniqi, chiar dacă nu spune tot despre el (că-și dă sufletu`, nu cum făcea la CFR):

      Mie mi s-a părut extraordinar azi. În toate meciurile pe care le-am văzut mi s-a părut bun. Avem o relație specială, eu l-am adus în România. Sincer, mi l-aș dori la mine în echipă, nu la adversari. Și astăzi mi l-aș fi dorit la mine. Dacă eu eram aici nu știu dacă îl dădeam. Nu știu ce s-a întâmplat. La pauză a venit la mine, i-am zis să plece că m-a enervat. A jucat prea bine

      – Dan Petrescu

      Apreciat de 1 persoană

      • tot despre DP….

        Dacă vreți să vă spun adevărul, parcă niciodată n-a fost ca astăzi. Înainte nu prea îmi strigau numele prea mult. Nu eram foarte apreciat. M-am bucurat enorm. Aici m-am simțit mereu ca acasă. Eu iubesc fanii.

        Mă bucur de această primire. Chiar nu mă așteptam. Mă bucur că i-am făcut fericiți”, a spus Dan Petrescu.

        Apreciat de 9 persoane

        • Aprecierea și recunoștință fata de un om care ti-a facut( mult) bine necesita în primul rand caracter și educație,iar acestea în ziua de azi le (re) găsești tot mai greu ..In societatea de azi se promoveaza insistent si se premiaza ignoranta si critica agresiva de fapt jignirea grosolana a celui care investeste/realizează ceva prin munca profesionista și dedicata…de catre cei care n-au facut cu adevarat nimic valoros pt.comunitate…Proverbele au fost si sunt mereu actuale:”recunoștință este o floare rara”

          Apreciat de 4 persoane

  13. Eu zic ca DP e un antrenor bun, nu stiu cit de demodat, dar bunicel, mai ales pentru mamaliga. Acuma lucreaz cu materialul clientului, si la mijloc chiar are material ( ar fi acolo si Omar), de aceea si schimbarile mai ofensive facute. Sa tot tine asa si in viitor.

    Apreciat de 1 persoană

  14. Eu zic ca DP e un antrenor bun, nu stiu cit de demodat, dar bunicel, mai ales pentru mamaliga. Acuma lucreaz cu materialul clientului, si la mijloc chiar are material ( ar fi acolo si Omar), de aceea si schimbarile mai ofensive facute. Sa tot tine asa si in viitor.

    Apreciază

    • Sa vedem. Tine minte ca atunci cand a venit DP echipa dadea 3 goluri intr-un meci. Vedem peste un an daca avem morcov si nu dam mai mult de 1

      Apreciază

    • *Muhar a primit 1 punct in plus din cauza ca i-am dat cu 1 punct mai putin meciul trecut uitand ca a marcat de doua ori;

      ** Tachtsidis primeste 10 indiferent de evolutiile sale pana la finalul campionatului, drept cadou de despartire din partea mea, desi mai nou clubul l-ar cam dori si din vara incolo (chiar asa, saracul Mutu care cerea cu insistenta penalizari ale grecului pentru ca si-a permis sa se ia de el, ce-o mai fi zicand?! …haha)

      Apreciat de 1 persoană

    • Mi se pare o regula stupida. La fel si aia cu tinutul piciorului pe tusa. Fotbalul trebuie judecat in spiritul jocului, nu pe reguli din astea de doi lei.

      Apreciază

        • Andrei, ce spuneai despre blaturi, ca e greu sa mergi la jucatori si sa le spui sa nu joace?! Arunca o privire la cacealmaua de la Craiova. :))))

          Apreciază

          • 100% nu le-a zis nimic. Pur si simplu a făcut echipa prost, plus ca motivația oilor lipsește. Dacă cfr era campioana cu e etape înainte cu cine juca titular?????

            Apreciază

            • Hai sa vedem daca motivatia le revine etapa viitoare si apoi pune-mi din nou placa asta. :)))

              Apreciază

            • La meciul cu noi vor jica la fel, lipsiți de motivație dar cu Arena plina. Nu mi-ai răspuns la ce am întrebat. Dacă cfr era deja campioana cu ce echipa juca ultimele 2 etape? Chiar crezi ca jucam cu „primul 11”?

              Apreciat de 1 persoană

            • Tu propui un exercitiu de imaginatie, eu ti-am propus un exercitiu de realism. :))) Pe gsp se blocheaza masiv comentariile la articolul cu jocul de la Craiova. Oare de ce?! Numai eu am trimis spre publicare vreo 3, nu am injurat, insultat, jignit, n-a aparut nimic, se publica doar cateva pentru a manipula opinia publica ca e vorba doar de cativa speculanti (ca mine) si atat. Meciurile FCSB au mereu peste 120 comentarii la articolele cu jocul. De data asta sunt 40 !!! :))))))

              Apreciază

            • Andrei, eu inteleg ca nu mai au motivatie devenind campioni cu cateva etape inainte de final, dar sa nu uitam totusi declaratiile imberbului gigel, care a declarat cu gurita lui ca va face echipa in asa fel incat prazarii si/sau marinarii nasosului sa aibe sanse la locul 2! Tot el a declarat ca va face cea mai buna echipa cu CFR-ul, deci da, la meciul cu noi o sa aibe motivatie, si anume sa ajunga prazarii pe locul 2!
              sa ne intelegem, nu am nimic daca isi joaca pe drept sansele, dar cand vad ce echipa face cu prazarii, cand il aud cat e de fatarnic, cum face jocurile pe fata fara sa pateasca ceva, ma ia cu greata!

              Apreciat de 2 persoane

            • oltenii au stat mereu capra cu fcsb. De ce sa nu le întoarcă serviciile? În plus cu noi au ce au pt titlurile luate, cu oltenii ce sa aibă?

              Apreciază

          • Dupa ce ai pierdut in play off pe teren propiu atat cu oltenii cat si cu fac ce spune bkl mi se pare stupid sa vi acum sa vi sa zici ca acolo a fost blat.

            Apreciază

        • Da ma, pai atunci la fiecare mic contact sa se dea fault, la fiecare miscare a zidului sa se repete lovitura libera. Ce-i asta? Se intrerupe meciul mereu. Cand se mai joaca fotbal? Regulile sunt fscute tot pentru spiritul joculii altfel sunt proaste

          Apreciază

      • Deci, sa lamurim situatia. Daca terminam la egalitate de puncte cu Craiova, noi vom fi pe 2, fiindca – avand in vedere faptul ca ambele echipe au beneficiat de rotunjire – am fost clasati mai bine la finalul sezonului regulat. In play-out doar pinguinii, Otelul si FCU au primit licenta UEFA. Deci, daca Otelul ia cupa (sau o ia Corvinul, da nu primeste acceptul celor de a UEFA), atunci jucam cu FCU sau pinguinii. In celalalt caz (in care Corvinul castiga cupa si merge si in UEL), atunci jucam cu Otelul sau pinguinii.

        Apreciat de 2 persoane

      • in playout oricum se mai juca un baraj intre locul 1 si 2 si castigatoarea juca barajul decisiv cu locul 3 din playoff. dar sunt incurcatebtreburile ca uta si petrolul nu au licenta uefa, deci nu joaca barajul. otelul daca castiga cupa e in europa league. deci cine mai ramane pt baraj? U cluj si fcu, dar aia fin urma sunt can retrogradati, nu prin locul 4 in playoff

        Apreciază

        • Din moment ce sunt echipe ce pot juca în play off-ul ligii a doua fără drept de promovare, nu înțeleg de ce nu poate juca o echipă fără licență europeană barajul, fără drept de participare în cupele europene 😀

          Apreciază

    • Locurile de cupele europene depind, în mod stupid, de clasamentul de play-out și câștigătoarea cupei.

      Din play-out doar Oțelul și U Cluj au drept de joc în cupele europene, dacă termină pe locurile 1-4.

      Dacă Oțelul câștigă cupa, va merge în EL, locul 2 din play-off in conference league, iar locul 3 play-off va juca baraj cu U (dacă ei păstrează locul 4 din play-out). Dacă U Cluj termină pe 5, locul 3 din play-off merge și ea direct în conference league.

      Dacă Hunedoara câștigă cupa, locul 2 din play-off merge în EL, locul 3 merge în conference league, iar locul 4 joacă baraj cu câștigătorul barajului din play-out (Oțelul v. U Cluj).

      Apreciat de 1 persoană

  15. Doar Otelul si pinguinii au licenta UEFA, deci daca Otelul castiga cupa, jucam cu muistii . Insa, daca muistii termina mai jos de locul 10 , ne calificam direct , nu se mai joaca baraj. In caz de baraj meciul se joaca pe terenul echipei din playoff .

    Apreciază

  16. În ultima săptămână am scris pe aici câteva comentarii care ar fi trebuit să aibă darul de a le lămuri pe cele de dinainte. Mai îndrăznesc unul, chiar cu riscul de a face să sune și acesta în urechile lui Vass Bela a odă ceaușistă. 🤗 Se prea poate să fi sunat și astfel, nu neg neapărat asta, dar dacă o fi fost vreo odă vreuna dintre intervențiile mele atunci ea a fost una închinată… profesionalismului (era să spun muncii, dar am realizat că tot comunist suna). 🤣 Îi asigur pe Vass Bela și pe cei care îi pot împărtăși opiniile că atunci când voi considera că merită criticat ceva la Dan Petrescu nu voi ezita să o fac. Am avut tupeul să fac asta în viața reală, în fața unora de care depindea cariera mea sau bunăstarea familiei mele, deci cu atât mai mult o voi face în lumea virtuală, să fie ei pe pace înprivința asta. De altfel inclusiv „odele” mele au conținut și referiri nu tocmai măgulitoare la adresa „idolului ” meu abia revenit în Gruia. De fapt ultima mea intervenție a avut ca impuls taman prea multe scrupule, iar nu prea puține: ea voia să vă lămurească cinstit subiectivismul meu (de altfel temperat binișor, cred eu, de doza de realism care, zic eu, nu m-a prea părăsit în viață). Și mai ales voia să vă provoace să veniți cu contraargumentele voastre la cele spuse de mine p’aici. Că așa, numai că nu ne place nouă Dan Petrescu, e ușor.

    Astea fiind zise, îmi voi începe acum noua mea „odă”, 😊🤗 cu care voi sunteți liberi să vă irosiți timpul ori ba. Teza mea e aici aceea că nu e cazul să facem tocmai înmormântare pentru că ne revine antrenorul care ne-a adus vreo 5 titluri și a reușit, cum-necum să țină – singurul- steagul sus prin Europa. Eu am urmărit puțin spre deloc fotbalul în perioada aceea, dar mi se pare că a fost chiar la un pas foarte mic de grupele Champions League. Sau mă înșel cumva?

    Eu cred că dacă dorim să aflăm cu adevărat răspunsul la dilema noastră (e de bun augur ori ba rererevenirea Bursucului pe banca tehnică a CFR-ului?) trebuie întâi să știm cine suntem și care ne sunt posibilitățile în acest moment. Că altfel, dacă nu înțelegem lumea în care trăim și cine suntem în ea riscăm să fim la fel de „inteligenți” ca cei care aruncă de pildă Biblia la gunoi din cauză că pentru gusturile lor de oameni cu vederi largi, de secol XXI, Vechiul Testament ar conține prea multă violență. Dacă știi însă că violențele alea au fost poruncite nu împotriva unor populații pașnice din secolul XXI, ci împotriva unora care, între altele, își aruncau pruncii într-un cuptor înroșit ca parte a cultului lui Baal, s-ar putea să vadă în violențele alea înfierate mai devreme un mare pas înainte pentru omenire. La fel și cu SuperDan: așa „medieval” cum pare din cauza metodelor lui (aparent) învechite s-ar putea să fi constituit un pas uriaș înainte pentru un club ca CFR Cluj care, caz unic în fotbalul românesc, a fost în stare, ani la rând, să pună cu botul pe labe măcar un colos comunist ce până la el o ducea încă bine de tot prin fotbalul românesc chiar și la trei decenii distanță de momentul 89.

    Cine e deci CFR Cluj în momentul mai 2024? E campioana provinciei, clubul fanion al Ardealului și echipa care se căznește să nu coboare pe toboganul pe care, din mai multe motive, pare a ședea deja. E echipa ai cărei pretențioși suporteri o vreau încă în topul ligii întâi, dar și cu rezultate bune prin cupele europene. Până aici cred că toți suntem de acord. Acum rămâne de văzut ce posibilități sunt pentru aceste două deziderate. Scenariul optimist (dar, pare-se, mai puțin probabil) spune că mai există, chiar dacă pe un fund de sac, bani destui pentru atingerea acestor obiective. Pesimiștii (sau poate că ar merita să-i numim realiști) spun că resursele clubului sunt extrem de scăzute, că banii pe care îi mai putem pune în jocul ăsta de poker ne mai ajung pentru puține încercări. Și într-un caz și în altul Dan Petrescu îmi pare personajul cel mai nimerit să stea pentru noi la masa de joc. Și asta din mai multe motive:

    Primul dintre ele: campaniile noastre europene; dacă dorim să mai putem visa cu adevărat la primăveri europene în compania unor echipe ca Sevilla sau Lazio (sau măcar la grupe Europa League) eu cred că nu avem altă șansă decât învățarea temeinică a jocului meschin, cinic, urât, petrescian adică. Adică tradiționalul otrăvit al fântânilor și pârjolit al ogoarelor. Să visezi la jocuri frumoase, deschise, în compania unor echipe mult mai bogate decât tine e naivitate pură, de nu chiar semn de infantilism. E ca și cum ai vrea să lupți cu perșii ori cu otomanii, câtă frunză și iarbă și unii și alții, iar tu să te numești Valahia ori Moldova. E ceea ce încearcă, de ani de zile deja, Regele Hagi. Rege ale cărui campanii europene seamănă cu dezastre gen Nicopole sau Mohács, nu cu Vaslui, Călugăreni sau Marathon și care, o știe și el deja, nu va putea spera prin Europa decât ca acea căruță de goluri cu care se va întoarce acasă să nu fie foarte mare. Dacă ăsta e și visul unora dintre voi în ce-o privește pe CFR, atunci măcar asumați-vă ăsta, spuneți-o cinstit și militați pe mai departe pentru fotbalul generos. Recunosc, eu unul nu aș fi dispus să plătesc prețul ăsta. La performanțe prin Europa dublate de un joc frumos putea spera CFR doar atunci când avea în componență nume ca Beto, Ivo Pinto, Alvaro Pereira, Peralta, Dani, Culio, Sougou, Dubarbier, Traore… În era Paszkany nu sunt deloc convins că mi l-aș fi dorit pe Bursuc pe bancă (deși chiar și atunci ar fi fost adversare care ar fi meritat să cunoască pe pielea lor tactica strămoșească a pârjolitului ogoarelor). În era Varga, sau mai exact în momentul mai 2024, antrenorul Dan Petrescu îmi pare unul poate chiar providențial.

    Și asta chiar privind lucrurile numai din perspectiva luptelor din liga1 în sezoanele ce vor veni. Din punctul meu de vedere Dan Petrescu e un antrenor excelent pentru o echipă din linia a doua dar unul aproape mediocru dacă e pus să conducă la victorie o favorită certă. Din cauza stilului mult prea defensiv e ca o mașină cu consum de locomotivă dar cu randament de Volkswagen în competiție cu multe Loganuri. Le va dovedi în cele din urmă, dar prețul plătit este mult prea mare. E ca și cum l-ai fi pus pe Gică Popescu număr 10 sau vârf de atac în loc să joci cu el închizător sau libero, unde a fost în primii din lume la vremea sa. În primul caz s-ar fi descurcat binișor prin liga 1, împotriva Iașiului sau Botoșaniului, dar la Barcelona mai mult ar fi încurcat decât să ajute. Pentru actualul CFR poate fi însă (și aici chiar nu ma joc cu cuvintele) un Simeone al Superligii. Și asta chiar dpdv financiar (știți bine, Simeone a preluat un club de mijlocul clasamentului prin Spania și l-a dus sus de tot, inclusiv dpdv financiar; adevărat, e cel mai scump din lume, dar în raport cu ceea ce aduce clubului e de-a dreptul grozav).

    Să mă explic.

    Întâi de toate, campionatul nostru pare a muta polii de putere înspre FCSB și (mai ales) înspre Rapid. Eu în Șucu văd cel puțin un Paszkany al anilor 2000. Dacă ce spune el e adevărat atunci în scurtă vreme Rapid va defila prin campionatul nostru. Omul afirmă răspicat că vrea să facă din clubul giulestean nu numai o forță pe plan intern, dar și una regională. Pentru asta a pus deja la bătaie milioane multe și se pare că dorește să-l aducă la echipă tocmai pe Mircea Lucescu! Chiar să nu fie adevărat tot ce promite el acum, dar și așa tot mi-e clar că actualul CFR nu va avea decât să se mulțumească de acum cu rolul de outsider în lupta pentru titlu. Deci va fi un Atletico al campionatului nostru. Un Atletico însă care financiar o duce tot mai bine de la an la an. Cred că până și la acest de pe urmă aspect Dan Petrescu e nimerit.

    Nu mă credeți? Gândiți-vă ce au în comun nume ca: Scuffet, Braun, Yuri, Burcă, Yeboah, Boateng, Bordeianu, Krasniqi, Otele, Culio, Manea, Muhar, Hoban, Susic, Vinicius, Rondon, Omrani, Debeljuh. Vă spun eu: Dan Petrescu. Toți au fost aduși în mandatele lui și toți au contribuit enorm la performanțele ultimilor ani. Ba încă pe cei mai mulți dintre aceștia s-au mai și încasat bani frumoși. Poate greșesc eu, puteti să mă contraziceți, dar mi se pare că atunci când în mâinile lui Dan Petrescu erau pâinea și cuțitul țepele pentru club erau puține. În mandatele lui nu auzeai de Baptista, de Konoplyanka, de Falco, de Mamic, de Aussi, de Morgan și de atâția alții. Repet,poate greșesc eu aici, dar așa consider: că ținut un pic în frâu în privința cheltuielilor se poate dovedi a fi o mină de aur pentru club (dovadă transferurile verii trecute, care au adus bani frumoși clubului). Asta și pentru că omul are ochi la jucatori. În plus, pe lângă munca de antrenor mie îmi pare că omul mai face și treaba altora prin club, căci reușește să-și impună viziunea cam peste tot. În vremea lui nu vedeai să pierzi jucători buni pe mărunțiș (Braun) pentru ca mai apoi să aduci, pe bani mai mulți, alții (Mamic+ Morgan + Abeid). Vi se pare puțin lucru? Pentru că nu realizați, poate, cât de slabi conducători există prin fotbalul nostru. Gândiți-vă că pe mâna lor Dinamo, de pildă, a ajuns la sapă de lemn. Petrescu, dictator cum e, a ferit clubul, mi se pare mie, de greșeli majore. Inclusiv de ce ale patronului Varga. Nu a trebuit să treacă un singur an pentru a vedea și la noi o incoerență și o lipsă de viziune absolut înspăimântătoare. Ei bine, cu Petrescu prin preajmă de multe din acestea putem fi feriți.

    În șah există un principiu important: decât nicio strategie, mai bine una imperfectă. A lui Petrescu e clar una imperfectă, dar categoric nu e nici haosul înfiorător ori debandada ce domnesc prin club deîndată ce el e plecat.

    Apreciat de 3 persoane

    • cu DP nu se aduceau un Mamic, Falco sau Kono, dar se aduceau cu voia și la cererea lui alte nume pe bani grei care nu au confirmat, dar au adus găuri mari in buget.( Ioniță, Costache, Pascanu…spre 2.7 mil euro cei 3…..plus încă vreo 50 pe sume mai mici)

      Apreciat de 1 persoană

        • Costache a costat mai mult decat toate ”fosilele” la un loc…In rest cine a mai dat un gol două,Buș sau Maglica 😲…?Impreună au dat golurile alea 1-2,sau individual 🙂…?

          De Juricic ”ochit” tot de Bursuc la dubla cu Pyunik,când era cât pe ce să ne ducă in Champions League 🙂,nu zic nimic că ăsta-i doar imprumutat,se va întoarce și va avea ocazia să fie pus in valoare de Bursuc…Dar in momentul ăla vom începe să-l regretăm pe Birligea 🙂…

          De la inceput n-am crezut in fosile gen Baptista,Konoplyanka,Omar,Falco,prezentați ca niște super transferuri ce vor face minuni.Era suficient să vezi cam ce ”realizări” aveau toți in ultimele 3-4 sezoane jucate,pt a realiza că vorbim de ex fotbaliști…Insă si Petrescu după retragerea lui Tucudean,a ”nimerit” atacanți de careu(si a adus o gramadă),de se potriveau ca nucile in perete.

          In privința fundașului stânga,e drept că nu a avut ochi pt Mamic,dar și-a dat examenul de licență 🙂 cu U31 Brucic …

          Apreciat de 1 persoană

    • Eu as adauga ca moda fosilelor a inceput cu domnul Dan si anume cu Bade, care, sa recunoastem, cand a fost adus, inca mai putea face diferenta in liga 1. inexplicabil insa, Domnul Dan, a preferat mereu, sa trimita in teren, petarde afoane, Un jucator tehnic, probabil ii zgaria retina.

      Legat de Culio, nu i-as atribui multe merite Domnului Dan, mai degraba lui Nenea „felcerul”, cum ii place lui Bella sa spuna. Manea, Susic, Vinicius, Rondon, Omrani, Yeboah, ma indoiesc ca au fost adusi cu vreun amestec din partea domnului Dan, asta fara ai minimiza meritele de antrenor. In schimb pot fi enumerati multi lustragii adusi de domnia sa, ba, chiar mai mult, fara stradanie deosebita, se pot enumera si cativa jucatori transformati in lustragii.

      In ciuda acestor lucruri in incercarea de mai sus, a lui Florinacciosunt multe adevaruri, in primul rand la nivel de abordare. Nu exista fotbal fara disciplina, la ce i-a folosit lui Mando toata stiinta daca militaria a uitat-o in pod, dar lui Mutu , cum i-a folosit obsesia iesirii cu mingea la picior, mai exactcare a fost folosu incapacitatii acestuia de adecvare tactica si la ce i-a folosit prietenia cu jucatorii? Da domnul Dan are mijloace de a stapani un lot greu, dar si abilitatea de a adopta un concept tactic adecvat posibilitatilor.

      Apreciat de 1 persoană

  17. Sezonul asta, cu un buget cu 50% mai mic si cu vanzari de 10 milioane, vom termina pe podium. Suntem, de fapt, la 2 pasi sa terminam chiar pe locul 2. Asta in conditiile in care pe langa vanzari au fost si o gramada de greseli. Cum ar fi aratat sezonul nostru fara episoadele „tata lui Deac”, „cotul lui Tachtsidis” sau „pretenul lui Varga”? Sau daca am fi trecut de Adana, mai ales ca am condus in acel meci? Dar daca am fi profitat de una dintre cele 3-4 ocazii care le-am avut sa trecem pe locul 1? Daca nu am fi dat niste jucatori pe bani de semnite si n-am fi ramas in curu’ gol, fara rezerve, in momente cheie ale sezonului? Daca, in loc sa luam antrenor care STIAM ca joaca 352, am fi luat unul care se plia pe jucatorii nostri, adica pe 433? Avem al doilea cel mai bun cuplu de atacanti din Superliga, oare cum ar fi aratat echipa cu un trio Otele-Birligea-Krasniqi?

    Nu sunt fan DP, dar nu avem motive sa ne tot plangem de mila. Ar fi putut Petrescu sa castige campionatul cu lotul lui Mando? Cel mai probabil nu, dar daca am fi evitat 1-2 dintre greselile de mai sus sambata seara jucam la FCSB cu trofeul pe masa.

    Superliga este un campionat extrem de slab, un sezon in care ai cateva accidentari, 1-2 serii mai proaste sau 1-2 scandaluri in vestiar e un sezon ratat. Nu mai poti redresa corabia pentru ca jucatorii sunt asa de slabi incat moralul e crucial. Fara moral pierzi cu Botosaniul sau faci egal cu Iasi si Dinamo si ai terminat-o cu campionatul. Insa CFRul face ce face si de 10 ani e acolo sus an de an. In 10 ani avem 9 top 5 finish-uri, 7 podiumuri, 5 campionate, etc. Avem cel mai mare coeficient european din Romania si suntem la un pas sa ne calificam in preliminariile Conference League unde vom fi capi de serie in toate cele 4 tururi.

    Diferenta intre succes si esec este aproape tot timpul mica, dar in Superliga e practic imperceptibila. Daca, in loc sa-i luam pe Konoplyanka, El Kaddouri sau Juricic, luam niste jucatori mai rasariti din playout, macar pe post de rezerve? Strambam din nas cand auzim de Yuri, Chitu, Paun sau Susic, dar sunt mai slabi decat cei enumerati mai sus? Toti 4 la un loc au dat 4 goluri si 3 pase de gol, Chitu a dat 10 goluri si 7 asisturi, jucand la retrogradare. Asta inseamna ca trebuie sa sarim in sus de fericire ca aducem alta epava? Absolut ca nu, dar astea sunt unitatile de masura cu care lucram. Cu 2-3 jucatori in plus, cu 4-5 goluri in plus, cu 1-2 accidentari in minus, aveam 4-5 puncte si 1-2 locuri in plus 😀

    Apreciat de 8 persoane

  18. Min. 01:05

    Baaaaaaa, ce jegooooooos, cat jeeeeeeeeeeeeeg e in individul asta Basarab Panduru, CAT JEEEEEEEEEEEEEEG!!! Cum sa spui ca „a fost un meci bun” cand oile n-au avut nici un chef si nici un interes sa joace, iar asta s-a vazut de pe LUNAAAAAA!!! Vai de mine si de mine….ce scarbe de oameni…

    Apreciază

    • *si la min 01:27 – Zota : „Un meci spectaculos, cu foarte multe ocazii…” JEG JEG JEG JEG JEEEEEEEEEEEEEEEEEEGGGGG !!!!!!!!!!!!!!!!!!! Nu mai suport JEGU DAMBOVITEAN, NU MAI SUPOOOOOOOOOORT!!!!!! Afara, afara, cu jegurile dambovitene din taraaaaa!!!

      Apreciat de 1 persoană

      • Bogdan Cosmescu, pe asta l-am crezut cu o fractiune de secunda mai vertical, dar nu, tot jeg dambovitean. Stau si sug de la oaia din Pipera toti nemernicii aia din clip, impreuna cu fratii de la ghesepe, care au blocat comentariile aseara din cauza ca oamenii au sesizat omenia. Jeguri, jeguri, jeguri…

        Imi cer scuze cititorilor, mai am si eu momentele mele de furie cand vad atata nesimtire.

        Apreciază

    • Te enervezi degeaba si nu face bine la sanatate :D.

      Legat de FCSB, normal ca nu s-a omorat cu CSU. N-ai vazut ce chefuri au facut? Cate zile de manele, alcohoale si dezmat au fost? Zici ca au castigat, CEL PUTIN, a 10-a oara CL si ca sunt echipa secolului. Au facut un joc strategic sa ne incurce pe noi, principala lor contracandidata in proportie de 90% din acest sezon. Normal ca nu vor sa ne dea faciliteze locul 2 pentru ca asta inseamna bani, coeficient si motivare din partea patronului sa mai bage bani in echipa.

      Pentru oi noi suntem rivala lor de moarte de vreo 10 ani incoace. Ei au inteles asta foarte bine si vor sa ne bage bete in roate pe unde ne prind, doar noi ne dorim sa fim corecti si jucam la rupere cu toate echipele, chiar si atunci cand am putea face meciuri strategice sa-i tinem in Liga 1 sau sa-i aducem in playoff pe aia care i-ar incurca pe berbeci.

      Oricum, si daca ar fi jucat la rupere, tot pierdeau. FCSB nu are lot. Au avut „noroc” (a se citi: pungute de culoarea pisatului cu „vitamine”) ca nu li s-au accidentat jucatorii exponentiali si ca si-au recuperat fosilele FIX in timp util pentru playoff (al dracu’ coincidenta si asta…) si asa au castigat campionatul.

      Sa-i vedem cat de bine se vor descurca de la anul fara Coman, cu Chiriches in infirmiere, fara Radunovic si fara inca 1-2 jucatori buni…

      Apreciat de 2 persoane

      • Apex, pai exact, iar in completarea la ceea ce spui tu, hai sa vedem daca la ora meciului cu noi de duminica sau cand se joaca, vor fi la fel de chefuiti si distrati precum ieri. Eu am o presimtire ca vor baga material si se vor da peste cap sa scoata macar un egal. Nu mai spun ca machedonii sunt pe felie cu oltenii dintotdeauna, acolo e prietenie veche si nu s-au ascuns niciodata ca-si poarta de grija unii altora, doar ghesepeul, Panduru, Zota, si Bogdan Cosmescu (de Gradinescu cred ca n-are rost sa mai pomenesc) au vazut ieri o partida pe viata si pe moarte. Deci, sa vedem daca la fel de adormiti vor fi si duminica cu noi, apoi, si putinii necredinciosi care mai sunt pe aici (de genul Andrei Popa) se vor convinge de cum stau lucrurile.

        Apreciat de 1 persoană

        • t-bone de ce ti-e greu sa înțelegi ca cfr a suflat fscbului 8 titluri, oltenii nici unul deci e normal ca pe noi sa încerce sa ne bată. Discuții pro și contra vor fi mereu dar hai sa vedem realist lucrurile.

          Apreciază

      • Mie mi-ar placea sa vina Coman, dupa cum am mai spus-o. Mai rau decat Balaj nu prea poate fi, asta si din cauza ca baimareanul nu a prea facut mare lucru la CFR, si si pentru ca are ceva ochi la jucatori. A adus cativa jucatori chiar buni pentru nivelul Ligii 1: Radunovic, Grahovac, Mino Sota, etc.

        Pe langa asta a ridicat mult nivelul echipelor pe unde a fost. Cu el in conducerea tehnica si Astra si Hermannstadt au facut performante mult peste bugetele si posibilitatile lor.

        Apreciază

        • Da, dar tot cu el Astra a și retrogradat în mod total neașteptat, iar la scurt timp după isprava asta s-a desființat.

          Apreciază

          • Dupa ce DP a antrenat-o pe Unirea Urziceni sau FCM Targu Mures acestea doua s-au desfiintat. Mandorlini a retrogradat in Serie D. Muresan a bagat CFRul in insolventa. Asta doar ca sa dau cateva nume de la noi care au niste „performante” notabile.

            Ce relevanta are ce a facut Coman cand s-au terminat banii si jucatorii nu mai erau platiti de luni de zile? Astra nu a retrogradat „in mod total neasteptat”. Ioan Niculae n-a mai bagat bani si aia nu mai aveau nici bani pentru mingi si tricouri la antrenamente. In conditiile astea Coman a tinut toti jucatorii 1 sezon intreg, i-a adus in finala Cupei si l-a mai si dat pe Vali Gheorghe pe bani, desi Astra era falimentara.

            Apreciază

            • Nu văd de ce ar trebui tras la răspundere Dan Petrescu de desființarea Unirii Urziceni. Bursucul a luat titlul în mod total nescontat, a bătut apoi recordul de puncte adunate de o echipă românească în Champions League, după care Bucșaru a dispărut ca măgaru-n ceață, cu bani cu tot. Legat de perioada Târgu Mureș, n-am multe de zis din moment ce Petrescu nu a antrenat decât câteva partide, timp în care a câștigat Cupa României, dacă nu mă înșel. Nu văd deci de ce bagi bursucul în argumentația ta. 😁 Dani Coman, nu spun că e un conducător rău. Dimpotrivă, e probabil unul dintre cei mai pricepuți din tagma asta, cu destule rezultate notabile și chiar pot zice că mi l-aș dori la CFR. Nu ne putem însă face că nu vedem acea tinichea legată de coada carierei sale de președinte de club. Vina sa e că nu a ridicat mâna la timp ca să-și prezinte demisia. Dacă a simțit că nu stăpânește situația foarte grea de la Giurgiu, asta trebuia să facă. Nu a făcut-o tocmai pentru că Astra încă însemna ceva în fotbalul din România și credea în salvarea echipei, la fel cum credeam toți microbiștii pe atunci. După ce ani buni la rând a gestionat aproape excelent relația cu capriciosul patron giurgiuvean, clasând echipa în play-off sezon de sezon, asta cu toate greutățile întâmpinate pe acolo, în 2021 nu i-a mai ieșit pasența, și nu pentru că Astra nu mai avea echipă, ci pentru că trupa a intrat la un moment dat pe tobogan și nu s-a mai oprit până în liga secundă, intrând apoi și în faliment. E cam ca la snooker, să zic așa, sunt unele zile în care pur și simplu „bilele nu rulează pentru tine” și pierzi cu oricine. Poți să fii tu chiar Roonie O’Sullivan și să pierzi sec, cu 6-0. Cam același lucru s-a petrecut anul ăsta cu echipa lui Mititelu. A intrat în hora asta a retrogradării, iar acum FALIMENT scrie pe ea. Astra a însemnat mult mai mult pentru fotbalul nostru din deceniul trecut decât reprezintă acum Craiova „Pașoptistă”, iar un mare merit la ascensiunea ei l-a avut și Dani Coman. De asta ziceam că a retrogradat în mod total neașteptat. Neașteptată e și virtuala retrogradare a Craiovei lui Mititelu -și el un patron foarte greu de ținut în frâu-, dar atunci, ce să mai zicem de retrogradarea echipei Astra Giurgiu, fostă campioană a țării și performeră în Europa, vezi dubla eliminare a britanicilor de la West Ham, ori eliminarea multiplei campioane a Franței, O. Lyon.
              Eu sunt sigur că dacă Dani Coman ar putea da timpul înapoi, la sfârșitul sezonului regulat 2020-2021, când a ratat de puțin intrarea în play-off, și-ar prezenta demisia. Așa trebuie să tot tragă după el acea tobă de tinichea de care vorbeam. Dar poate că asta e soarta marilor sportivi, și chiar a oamenilor de fotbal în general, fie ei și conducători de club, să aibă fiecare câte un schelet bine dosit în dulap. Așa are Mircea Lucescu ratarea cu Irlanda de Nord; Hagi – ratarea penalty-ului cu Bulgaria, ce ne-a privat de calificarea la Euro ’92; Dan Petrescu, Belodedici sau Prunea, meciul cu Suedia, care ne-a interzis o semifinală de CM realmente de vis cu Brazilia; Dorinel Munteanu acel corner nenorocit de la Copenhaga; Mutu – penalty-ul cu Italia, etc. Așa are și Dani Coman episodul ăsta negru cu Astra. D’ale fotbalului, ce să-i faci … Poate chiar de asta fotbalul e sportul rege, nu-i așa ?

              Apreciază

            • o mica completare…în acea perioada Niculae era preocupat de închisoare….clar îl durea la patina de fotbal.

              Apreciază

  19. Dacă tot vorbim despre președinte, o fi fost blajinul Balaj cam plicticos, dar ieșirea lui din scenă a lăsat niște sprâncene ridicate. În momentul greu de care a vorbit Taxi, președintele clubului s-a dat la fund și nimeni nu l-a mai văzut sau auzit. Balaj s-a opus venirii lui Mutu, dar a plecat odată cu el, invocând onoarea, momentul Hunedoara și ceva stări nesănătoase. Păi trebuia să se bucure că a scăpat de briliant. Ceva s-a întâmplat acolo, sau în preajma evenimentului de l-a făcut pe moroșan să șteargă putina. Ceva putred… Să fi fost pariurile? Cu o cotă de 15 nu te întâlnești în fiecare zi. E ceva de grupele CHL. Bagi un Otele, scoți 15… Mutu s-a simțit și el trădat. Ce-a fost acolo numai Poirot ne-ar putea spune.

    Apreciat de 3 persoane

    • La asta nu m-am gandit, Hakana. Adica, evident ca infrangerea a fost ciudata, asa cum ciudat a fost si comportamentul Voluntariului de a aborda meciul impotriva Corvinului cu rezervele (!!!), dar poate ca Balaj a bagat si el putin manuta in borcanul cu miere…un 100k – 200k euro pe victoria Corvinului, si gata, s-a aranjat pe viata practic. :))))) Intr-o zi o sa iasa la iveala toata mizeria cu casele astea de pariuri, minciuna fuge repede, dar are pasii mici. Sunt 90% convins ca avem de a face cu o retea mafiota alcatuita din casele de pariuri, partide, presa, jurnalisti, justitie, si bineinteles, patroni de cluburi de fotbal.

      Apreciază

      • Nici eu nu m-am gândit prea mult, la chestiunea cu pariurile, dar Betano, sponsorul competiției, avea o cotă prea, a, au arghh, oooo, nu da la operație! Sunt convins că Balaj e curat. Dar sunt prea mulți bani ca să nu se murdărească unii. Când și cum, nu știu.

        Apreciat de 1 persoană

        • Sigur! Trebuie sa gandim putin, chiar daca nu suntem detectivi sa investigam aceste presupuneri. De ce au aparut atatea zeci de case de pariuri in ultimii 20 ani? Din ce traiesc ele? Cumva din naivitatea oamenilor?! De ce atatea rezultate surpriza in ultimii ani la echipele noastre de fotbal din prima liga? Care este mentalitatea romanului in fata castigului usor? Si cand pui toate piesele cap la cap, obtii niste probabilitati. Chiar daca pare pentru unii mai ignoranti, eu nu sunt vreun fan al teoriei conspiratiilor, dar sunt fanul logicii si matematicii. Generalizand, nivelul spiritual si cultural al romanului in 2024 este cu mult sub nivelul unor triburi de pigmei din Africa la acest moment. Suntem foarte jos, nu jos. Pana prin 2000 romanii erau cat de cat emancipati intelectual si spiritual, pot spune ca eram civilizati si rasariti la minte, comunismul, prin limitele sale materiale, a obligat lumea la carte si la spiritualitate (ce altceva sa faci in timpul liber in afara de sport, iesire in natura si lectura?!), dar apoi, goana dupa inavutire, dupa dezmat (alimentar si non-alimentar), cu largul concurs al unor lideri de stat care au urmarit exact aceasta alienare a poporului roman, ne-au adus in pragul unei crize morale fara precedent in istoria noastra. In acest context, virusarea fotbalului nostru cu politicieni si case de pariuri face sens. Oricum, timpul are pregatite toate raspunsurile, nici nu e nevoie de vreun detectiv sau vreun organ de ancheta. La momentul potrivit le vom afla pe toate, si cu bune, si cu rele.

          Apreciat de 2 persoane

      • 90% că greșești. 1) nu sunt atăția bani în fotbalul din România 2) nu se poate nici organiza, nici camufla o conspirație la care să participe jumătate din societate.

        Mai degrabă fiecare încearcă să-și scoată câte un ciolan din ceaunul fotbalului mioritic: casele de pariuri prin manipularea unor cote și rezultate, partidele prin sifonarea banilor publici, vezi cluburile de primării sau ministere și construcțiile de stadioane, presa prin stârnirea unor controverse artificiale și promovarea unor caractere de tabloid, patronii prin evaziune sau spălare de bani. Câteodată se poate întâmpla ca interesele unora dintre actori să devină convergente, dar de regulă ei sunt rivali care se bat pentru a-și asigura o cât mai mare porție din banii disponibili.

        Cât despre Balaj, cred că s-a săturat să fie tras la răspundere pentru rezultatele datorate deciziilor proaste luate de Varga, care nu-i tocmai un tip liniștit și cumpătat. Am lucrat ceva ani în zona non-profit, finanțatorii ne imputau mereu consecințele propriei lor prostii. Adică ne împingeau în bazin, după care ne certau că de ce am sărit, dacă nu știm să înotăm.

        Apreciat de 1 persoană

        • Csongi, timpul o sa ne arate de partea cui sunt acele 90% de procente. Eu n-am nici un interes sa fie cum cred eu ca este, dar cand le adun pe toate vad niste lucruri. Sa fie cum spui tu, nu vreau sa am dreptate, dar daca e cum spun eu atunci oamenii vor iesi in fata la un moment dat si vor vorbi. Omul este fiinta de factura divina, si are instinctul de a se spovedi, la preot, pe chat, familiei, fiindca are puseurile sale de a incerca sa-si spele din pacate cand vede ca incarunteste, deci daca e ceva de spus, se va spune, vor iesi oameni in fata si vor vorbi. Nu azi, poate nici maine, dar peste 10-15-20 ani vom auzi niste lucruri care pe cei naivi ii va lasa perplexi. Eu asa cred, dar sa lasam Timpul sa-si faca treaba, fara sa-l grabim. :)))

          Apreciază

          • Știi ce-i nostim? Când am bătut noi pe Olimpico, pe Old Trafford, pe Celtic Park, cu 4-1 pe fcsb sau în Giulești, nu îmi amintesc să fii citit nici măcar un singur comentariu despre conspirații. Alea erau victorii corecte, pe brânci, valoare, noroc și onoare muncii grele. În schimb, când ne scoate Pyunik sau Corvinul din competiție, desigur e conspirația uefa, casele de pariuri, partidele și Naum, plus păcănelele.

            Apreciat de 3 persoane

            • Beto rezerva la meciul Braga – Galatasaray din dec. 2012 in ultima etapa a grupelor Ch.L. nu ti-a trezit vreo suspiciune? Noi mergeam mai departe daca galeata nu dadeau portughezilor bakșiș si ciubuk. :)))

              Apreciază

            • t-bone, știam cu o zi înainte de acel meci. Beto personal l-a sunat pe Arpi sa-i zică ca el și încă 4 nu joaca….ca asa a hotărât Peseiro

              Apreciat de 1 persoană

          • Ca să mai aduc și eu puțină apă la moara ta invit acum să remarcăm despre câte blaturi ale anilor 80 și 90 se vorbește azi, ba încă adesea cu zâmbetul pe buze. Țin minte că într-un timp kiruj, simpaticul nostru „tribun”, tot pomenea despre blaturile din vremea lui.

            Chiar săptămâna trecută stăteam de vorbă cu un prieten, fost titular al Olimpiei din meciul decisiv pentru promovare dintre sătmăreni și…CFR, din anul promovării frânarilor noștri. Pare-se că la meciul acela s-a umblat la 4-5 titulari ai Olimpiei. ☺️Azi unii dintre ei sunt mari olimpiști, au funcții importante prin club. 😁 Conducătorul de atunci, azi unul dintre greii județului, a venit „nervos” în vestiar aruncându-le în față punga cu bani pregătită cică pentru băieți în caz de victorie. În realitate se pare că era tocmai punga abia primită de el și de cei 4-5 care ar fi fost pe blat în acel meci. 🤣

            Toți foștii fotbaliști pe care îi am printre apropiați pomenesc despre pungi, valize, sacoșe cu bani, dar și atenții de tot felul, povestind despre ele ca și cum erau parte din cotidian, pâinea lor cea de toate zilele. Sigur că erau și alte vremuri. Azi, și grație sistemului competițional care ține pe toată lumea antrenată până spre final în lupta pentru atingerea obiectivului, sunt cu siguranță mai puține. Pe de altă parte și casele de pariuri s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie; cine știe ce colcăie și dedesubtul lor…

            Apreciat de 1 persoană

            • Corect, Florinaccio, dar ATENTIE !!! …vremurile alea erau unele de curatenie morala cu muuuult peste ce avem azi. Tu, ca preot trebuie sa observi treburile astea. Pai daca atunci aveam atata „noroi” pe stadioanele patriei, oare ce poate fi astazi?! Exact asa cum or iesit cate unul-altul sa ne spuna ce fotbal se juca acum 30-40 ani, fix la fel va fi si acum. Ma repet, cu trecerea timpului omul simte nevoia sa se debaraseze de balastul trecutului, de a se primeni moral, si atunci cauta alinare povestind familiei, prietenilor, preotului, jurnalistilor, etc, etc. despre toate relele la care a participat, cu sau fara voia sa. Daca are siguranta ca nu va fi tras la raspundere (juridica), se va confesa.

              Apreciat de 1 persoană

        • În fotbal nu sunt (ajung) atâția bani, în pariuri sunt. O piață de zeci de miliarde la nivel european și în continuă creștere. București- orașul cu cele mai multe cazinouri, case de pariuri, păcănele/ cap de locuitor din Europa (cel puțin). Casele de pariuri sponsorizează federații, echipe naționale, competiții, echipe de club și televiziuni și dracu mai știe ce. Da, sigur se muncește corect și pe brânci, da, niciodată nu pute nimic, da, așa cred și eu.

          Apreciat de 3 persoane

          • Hm, am scris eu că nu pute nimic, sau că organizatorii de pariuri nu încearcă să fure? Dar de aici până la conspirațiile mondiale între politic, justiție, presă etc, e cam departe. Iar dacă nu se muncește corect și totul e regizat din umbră, de ce atâția nervi pe rezultate? 🙂

            Apreciază

    • Legat de episodul Hunedoara eu am mirosit ceva cu cca o lună înainte. Acuma sunt 3 variante:
      a) am nimerit pronosticul, așa, cam ca orbul Brăila; 🤦
      b) mă pricep la fotbalul mic și am simțit că o putem face de oaie; 😇
      c) oi fi implicat și eu în mafia pariurilor de la noi și știam pe surse că se pregătește un pocinog. 😎

      Apreciat de 1 persoană

      • de altfel mai mulți tribunisti au tot avertizat pe aici, în săptămânile premergătoare meciului de la Hunedoara, că vom avea viață grea acolo. Pe mine m-ar fi mirat mai mult o victorie facilă a noastră decât înfrângerea, fie ea și cu 0-4.

        Apreciază

        • Da, au mai fost pe urmă 1/2 tribuniști, dar legat de posibilitatea ca și Voluntariul să-i cadă apoi victimă nu cred că au mai fost. 😁😁😁 Și apropo de Voluntari, în 11 tot meciul și cu titularii în teren n-au avut nicio șansă. O fi fost și ei pe blat, nu zic nu. 😉 Dar mai zic iar, că nici Oțelul lui Dorinel nu va defila în fața Corvinului, și cu toate numeroasele avertismente de până acum, chiar nu e deloc exclus ca Hunedoara să ne reprezinte în Europa la toamnă, ori mai bine zis la vară. Seriozitatea și conștiinciozitatea lui Dorinel n-ar fi exclus să facă diferența până la urmă, dar meci ușor în mod sigur nu vor avea, mai ales că și Maxim, antrenorul Corvinului e unul foarte bine pregătit. Sigur e cel mai de perspectivă antrenor din ligile inferioare de la noi.

          Apreciază

  20. Ilustrul imbecil Vochin, oare ce are de mascat, de la ce vrea sa abata atentia, cand se arata atat de vehement impotrivaunei echipe? Stati un pic, ca imi vine in cap o intrebare: el ca oficial al federatiei are dreptulsa se pronunte vis a vis de jucatorii unei echipe sau a alteia? Eu stiu ca nu. Pronuntandu-el poate influenta comisiilefederatiei, iar influenta se poate manifesta in timp. CFR ar trbui sa-i ceara domnuluiBurleanu sa- si tina pudelul in lesa. Alminteri ar trebui sa se lase cu amenzi, daca mai marele federatiei nu sta in urma pudelului, cu punga si manusile la indemana, sa igienizeze locul.

    Apreciază

    • *ilustra oaeeeee. La Orange Sport, dupa CFR-Rapid si golul lui Birligea intreaba Udrea pe Panduru si Vochin… – Pe cine ar trebui sa ia Iordanescu in Germania dintre Luis Munteanu si Birligea? S-or facut ca se gandesc putin… – Luis Munteanu!!! Beheheeeee!!

      Apreciază

      • Bine, la întrebarea asta chiar cei mai mulți dintre tribunisti de-ar fi chestionați ar răspunde la fel, ba încă pe nerăsuflate. Eu unul l-aș alege fără să clipesc pe constănțean.

        Apreciază

  21. 14.000 de euro salariu lui Chitu ;)))))

    Da-mi-i mie mai bine si te invat cum sa faci transferuri. Asa NU! E jucator de ataca la varsta faraonica pe care nu poti sa il revinzi. In atac se cumpara jucatori tineri si cu dorinta de afirmare. La fundasi si la portari mai poti sa iei unul trecut de 30 de ani. (Portar nu ne trebuie dar spun asa ca regula)

    Apreciază

    • Matteo am o rugaminte pentru tine. Ai mai facut tot felul de preziceri despre cum ar trebui vanduti unul sau altul. Te rog sa notezi pe o hartie sumele estimate de tine si cand se face transferul sa faci o comparatie, fiindca de obicei esti mult prea optimist cand vine vorba de transferurile ce se intampla in Romania. Nu vorbesc neaparat de jucatorii CFR Cluj fiindca unii dintre ei au fost vanduti cand clubul era cu cutitul la os.

      In al doilea rand, vad ca se vorbeste in presa de Safranko si Chitu. Safranko nu mi se pare potrivit pentru noi fiindca deja joaca la o echipa de play-off care isi creeaza multe sanse si nu inscrie mai mult de 10 goluri pe sezon. Chitu pare sa fi prins o pasa mai buna de cand a fost convertit in atacant din aripa dreapta. Daca reusim sa ajugem in Europa, sper ca ati inteles cu totii dupa acest sezon ca avem nevoie de lot si de jucatori care pot produce ceva venind de pe banca. Ajuta si faptul ca e roman.

      Tineri degeaba avem daca nu au calitate sau nu evolueaza in urma oportunitatilor oferite. Lui Serebe spre exemplu ii mai putem da sanse, dar Fica mi se pare o cauza pierduta.

      Dorinta de afirmare e cu 2 taisuri, Tucudean a venit la noi la 28 de ani, s-a retras la 30 si cred ca a prestat cel mai bun fotbal din cariera lui la CFR.

      Militez pentru folosirea tinerilor, dar la Birligea tineretea e si punctul forte, dar si punctul slab. Punctul forte fiindca ii da viteza sa se pozitioneze unde trebuie, punctul slab fiindca nu a invatat inca cum sa judece fazele corect ca sa scoata maxim din ele. In ultimul rand, Tachtsidis isi permite sa aiba escapade nocturne, fiindca el e la un nivel bun si trebuie doar sa il mentina, dar daca Birligea chiar are dorinta de afirmare, ar trebui sa ia doar lucrurile bune de la grec.

      Apreciat de 3 persoane

  22. Sigur pe Tucudean la 28 ani nu-l putem compara cu Chițu(sau oricare altul) la 33 ani,dar Vlad zice lucruri interesante.Intr-adevar alde Fica si Filip sunt mai degraba pamant de flori decat jucatori pe care sa te poti baza meci de meci.Putem spune incă de acum că sunt doua experimente nereusite,cum au mai fost si altele.

    Dar in privinta ”fosilelor” vad lucrurile putin diferit.Tachtsidis e doar exceptia care confirma regula si e intr-adevar un jucator deosebit,insa cati jucatori din cei adusi la varsta de 32-33 ani au mai confimat si te-ai mai putut baza pe ei…?Riscam din nou sa devenim cimitirul elefantilor…Sezonul urmator deja vom avea 2 jucatori de vreo 38-39 ani,Mogos 32 ani,fundasii centrali peste 30 ani si ei,iar pe langa ani au si multiple probleme fizice…Grecul 34 ani,Omar daca ramane va avea 34 ani si el,dar la cate sechele are m-ar mira sa-l mai tinem.Si n-ar fi exclus sa-i mai prelungim vreun an si lui Pufi pe motiv ca-i baiat bun 🙂…

    Deci inca un atacant de 33 ani nu cred ca-i cazul sa mai aducem,nici macar ca rezerva.Ca rezerva pt a juca 15-20 min pe final poti aduce un tanar,care are si salariul mic si ii dai o sansa.Daca iti iese ai sanse sa il vinzi ca pe Yeboah sau pe Otele,daca nu dupa 1-2 ani il expediezi ca si pe Itu,Gadea sau pe Fica,insa cu unul tanar nu cheltui mai nimic.Birligea cu bune si rele,cred ca a fost totusi un experiment reusit.Printre altele a doborat sezonul asta,media de goluri a lui Costache pe vreo 8-10 ani 🙂…

    Deja s-a mai vorbit sa-l readuca pe Corner care si el face 30 ani sezonul urmator.Alt jucător de care s-a vorbit e Albu 31 ani…Apoi se vorbeste de Susic 34 ani,alta fosila…O sa ajungem din nou doar o echipa de pensionari, cu probleme mari cand trebuie sa joace 2 meciuri pe sapt. si nu vom mai avea nici jucatori pe care sa-i putem vinde daca e nevoie de bani.Apoi la pensionarii pe care ii aducem,daca le face contract pe 2-3 ani(cum i-au facut lui Pufi) nu mai scapi de ei decat cand se retrag (cum s-a intamplat si cu Konoplyanka,noroc ca asta s-a retras rapid 🙂).Si in plus cand ai prea multi veterani dintr-astia,dupa 1 an iar esti nevoit sa aduci 10-12 jucatori pt ca pensionari au obosit,nu mai fac fata,sunt deja pe ”aparate” si in viata ii mai tine doar contractul.

    Apreciat de 2 persoane

  23. Se apropie finalul campionatului, iar mie gândul îmi e deja la campania de transferuri de la vară. Sunt foarte curios ce transferuri se vor face, mai ales după campania mai atipică din vara trecută. Se va merge pe remaniere masivă sau pe păstrarea celor ce au dus greul acestui campionat și plombarea lotului pe posturile deficitare? Până la urmă mai toți am convenit pe aici că primul 11 nu a fost tocmai rău în acest campionat, ba nici primele 4-5 rezerve pe care s-a mai contat. Se va merge și în acest an pe jucători (români și străini) aduși din Cizmă sau pe alții, care s-au remarcat prin campionatul nostru? Se va merge pe întinerire, pe „românizare” (ținând cont și de noua regulă impusă de FRF) sau pe stilul petrescian arhicunoscut deja? Se va merge pe buget de austeritate sau se vor cheltui iar sume importante pe salarii? Ținând cont că s-a apelat iar la serviciile lui Petrescu e de așteptat ca amprenta cea mai puternică să o lase acesta pe lotul de la toamnă.

    Aruncând o privire peste lotul actual și căutând să intru în mintea antrenorului mi se pare că următorii (13 la număr) sunt cu siguranță pe gustul Bursucului: SAVA, MOGOȘ, MANEA, AJETI, ABEID, MUHAR, KEITA, TACHTSIDIS, AVOUNOU, EL KADDOURI, DEAC, BÎRLIGEA, OTELE. La aceștia se adaugă alți câțiva care ar putea fi încă utili, dar asupra cărora planează destule semne de întrebare: KRESIC, BOBEN, CAMORA, MICHAEL. Rezultă un total de 17 jucători pe care se poate conta, plus tinerii HINDRICH, MATEI ILIE, FILIP, FICA, LUCA MIHAI, AL.RADU, SEREBE. Pe primii doi dintre ei îi adaug celorlalți 17, așa că totalizăm un lot de 19 jucători pe care Petrescu și i-ar putea dori și de la vară încolo, plus câțiva puști (ținuți în lot pentru regula under 21) dinspre care ar putea veni niște surprize plăcute. Dintre ei eu niște așteptări încă mai am de la Filip, Fica, Serebe și mai ales Luca Mihai (aproape aș paria că acesta va fi pe placul lui Petrescu pentru inteligența și personalitatea arătate în joc; să sperăm că e refăcut total după accidentarea cumplită suferită săptămânile trecute în tricoul Iașiului).

    Avem deci, în prezent, un lot de 19-20 de jucători care, pe un buget cumpătat, ar putea fi valorificați de Petrescu. Dacă s-ar reuși păstrarea tuturor (ceea ce în cazul lui Otele și mai ales a lui Manea pare aproape imposibil) atunci ar mai fi nevoie de vreo șase transferuri pentru dublarea (iar în unele cazuri triplarea) posturilor deficitare și ajungerea la un lot valoric și numeric pe gustul antrenorului).

    Înseamnă deci că ar mai fi de adus măcar un fundaș central (să zicem YURI), doi mijlocași (hai să le spunem BOATENG și PĂUN), un atacant stânga (POLITIC?), o dublură pentru Deac (CHIȚU) și un vârf (SAFFRANKO, vehiculat deja). La aceștia s-ar adăuga, obligatoriu, câte un înlocuitor pentru Manea (SUSIC) și Otele (ȘTEFĂNESCU) în cazul în care aceștia ar pleca, plus unul în locul lui Camora (RADUNOVIC), în cazul în care acesta s-ar retrage, cum mi se pare că ar fi normal.

    Cum ar arăta deci noul lot?

    Portari: SAVA, HINDRICH;

    Fundași dreapta: MOGOȘ, SUSIC;

    Fundași centrali: AJETI, YURI, MATEI ILIE, BOBEN, KRESIC;

    Fundași stânga: ABEID, CAMORA;

    Mijlocași: BOATENG, KEITA, MUHAR, TACHTSIDIS, AVOUNOU, PĂUN, EL KADDOURI;

    Atacanți dreapta: DEAC, ȘTEFĂNESCU;

    Atacanți stânga: CHIȚU, POLITIC;

    Vârfuri: BÎRLIGEA, MICHAEL, SAFFRANKO.

    Lor li s-ar adăuga puștii pentru regula U.21: CIMPOEȘU(p), LUCA MIHAI, FILIP, FICA, SEREBE, AL.RADU.

    Cred că pentru un lot construit pe buget de austeritate nu ar arăta tocmai rău. Din punctul meu de vedere (și cred că și din cel al lui Dan Petrescu) 😁 ar fi și păcat să nu atacăm de-adevăratelea accederea într-o grupă europeană, cu atât mai mult cu cât vom beneficia de statutul de cap de serie.

    În cazul acesta ar mai trebui să zboare din lot câteva nume (KRESIC, CAMORA, MICHAEL), să se caute ținerea lui Otele până la iarnă și să se mai aducă un fundaș central (ADRIAN RUS, internaționalul ajuns rezervă prin Cipru), un fundaș stânga (RADUNOVIC), plus, eventual, talentații BAUZA și BAHASSA, de la aproape retrogradata Craiova Pașoptistă; amândoi put de talent, dar și de lene, însă am convingerea că biciul dresorului Petrescu, care a mai lucrat bine cu astfel de specimene (Omrani) ar scoate ce e mai bun din ei. Și nu cred că ar fi foarte scumpi: se aude că echipa se poate chiar desființa în cazul probabil al retrogradării, iar dacă Mititelu și-ar păstra, totuși , năravul să țină la preț ar putea fi înduplecat cu niște procente mari la viitoarele lor transferuri.

    În cazul acesta primul 11 pentru Europa ar suna așa:

    SAVA; SUSIC, RUS (Ajeti), YURI, RADUNOVIC; MUHAR, BOATENG, TACHTSIDIS; ȘTEFĂNESCU, SAFFRANKO, OTELE (Politic).

    rezerve:

    HINDRICH; MOGOȘ, AJETI, MATEI ILIE (BOBEN), ABEID; PĂUN, KEITA, BAUZA; DEAC, CHIȚU (BÎRLIGEA), BAHASSA.

    Voi ce ziceți? Ce fantezii aveți pentru vara asta fotbalistică?

    Mie lotul de mai sus îmi place cum arată pe hârtie. Și nici extrem de costisitor nu mi s-ar părea. Marele lui minus ar fi lipsirea de filiera italiană, acolo unde Răzvan Zamfir chiar face o treabă excelentă, dar unde, din lipsă de cunoștințe despre piața fotbalistică ce ne-ar putea interesa pe noi) nu am putut broda prea mult pe subiect.

    Apreciază

    • Or fi faine analizele astea, dar … 🙂 Eu tai cu siguranță siguranța din gusturile Bursucului. 🙂 Pe Sava, Hindrich, Manea, Camora, Muhar, Bîrligea, Deac îi știe bine, de restul nu poate zice deocamdată nimic rău, că mai sunt cel puțin două meciuri de jucat, dar nu știm, de exemplu, ce gândește în privința jocului defensiv a lui Avounou ori a lui El Kaddouri. Pe lângă că nu știm ce-i în capul lui DP, nu cunoaștem clauze contractuale, nu știm ce jucători vor neapărat să plece (unii și impresarii lor din asta trăiesc, schimbă cluburile cel puțin o dată pe sezon, vezi Janga). S-a vehiculat plecarea lui Hindrich, logic ar fi posibil un nou împrumut, se pierde total omul dacă mai stă pe bară un sezon. Bineînțeles în cazul în care nu pleacă Sava, n-avem de unde ști dacă nu-i deja vreo ofertă pentru el. Ca rezervă de portar U21 îl mai avem pe Pînzaru, împrumutat la FC Bihor, a fost și este titular, n-a luat gol în play-off-ul Ligii 3 de 450 de minute. Poate sunt pe țeavă veniri ale unora de care mulți dintre noi n-am auzit niciodată.

      Apreciat de 2 persoane

    • Cine va veni depinde foarte mult de presedintele cu care ne alegem sau nu ne alegem, dupa caz. Daca-l luam pe Balaj inapoi ma astept la transferuri in stilul de pana acum: jucatori de peste tot, dupa cum ni-i vand impresarii. Daca vine Coman ma astept sa vina cativa de la Hermannstadt: Oprut, Mino Sato si Cabuz par cei mai probabili.

      Sa nu uitam si de jucatorii care i-am luat in ultimele 6 luni de contract, pe unul il stim deja, altii au fost anuntati de Varga inca de prin iarna… Ma rog, nu prea ne putem increde in ce zice el, dar poate de data asta nu l-a luat din nou gura pe dinainte.

      Dintre numele care s-au vehiculat pana acum, presupunand ca vine Coman, eu ii vad la CFR din vara pe Yuri, Chitu, Mino Sota, Cabuz, si Paun (imprumut). Sanse mai mici sa vina au Oprut, Susic, unul dintre ratacitii de la Dinamo sau Safranko.

      Apreciat de 2 persoane

  24. Kresic este imprumutat si nu cred ca i se va prelungi sau activa clauza de cumparare . Boben nu stiu pana cand are contract .daca are doar pe un an nici el nu va ramane .

    Apreciat de 2 persoane

  25. Eu sunt curios ce loc ii dai in lot lui camara transferat deja de vreo doua luni.

    Fantezia mea este simpla vreau sa-l vad la CFR pe Ronaldinho, NV ma auzi?

    O alta fantezie, sa-l facem pe Paun golgeter. Ultima fantezie e legata de revenirea lui Tucudean.

    Serios vorbind ma intreb dac nu ar fi bun Ticu de la Petrolul sau Paraschiv ori OPrut de la Hermanstand, ca tot e nevoie de romani.

    Apreciat de 1 persoană

  26. Da Luis, DP in locul lui Mutu chiar e o mutare favorabila . Si probabil si fata de alte variante fanteziste . Plus ca ce a declarat DP , ca cu el nu era acest lot slab, este de asemenea o realitate . Si extrapoland, viitorul lot se anunta una superioara, un alt castig cert .

    Astea nu inseamna ca totul e perfect ( dar unde este asa ceva ?! ), dar hai sa privim acum jumatatea plina a paharului si sa asteptam noul sezon , cand ne vom putea edifica dupa primele 6-10 etape . Deocamdata ca fost conducator de club care a castigat titluri nationale ( recte, Elcond Zalau, volei ), pot afirma, ca la ce buget si lot avem si tinand cont si de nivelul extrem de slab al campionatului, si eu as fi optat pt DP, cu toate rezervele de vigoare , desigur solicitand asa mai finut, o abordare mai ofensiva a meciurilor si declaratii mai atente inainte si dupa meciuri ( ma gandesc la vesnicile preaslaviri ale adversarilor chiar si cei mai slabi , samd )

    Apreciat de 2 persoane

    • De acord Béla 100%. Dar cum spui, sa vedem continuarea. Un prim pas ptr mine, si o satisfactie orgasmica ar fi sa i batem pe ovine la ei acasa pe NA. Cred ca as avea orgasm fara sa ating o fofoloanca , sau sa ma ating si gur. Ar fi satisfactia suprema sa vad 53000 de ovine dezamagite.

      Apreciat de 2 persoane

    • Vass Bela, eu privesc altfel lăudarea asta „fără milă ” a adversarilor de către Bursuc. Da, uneori chiar exagerează Petrescu, dar în marea majoritate a cazurilor eu zic că și aici e condamnat cam degeaba. Poate ține și de firea mai pesimistă a omului (cine a avut mult timp prin preajmă vreun pesimist incurabil înțelege bine ce zic și îl poate cauționa și pe Petrescu). Înclin să cred că adevărul e undeva între, dar mai aproape de Petrescu decât de cei ce-l acuză că prea exagerează.

      Cred însă că mai ales perfecționismul său, dublat de setea pentru performanță, îl fac pe acest Quijote din fotbal să vadă monștri acolo unde muritorii de rând văd niște simple mori de vânt și să vadă niște prinți și viitori regi ai fotbalului într-o crâșmă amărâtă, printre bețivi ramoliți și cerșetori.

      În paranteză fie spus, țin minte declarațiile lui Petrescu dinaintea meciurilor noastre cu Ballkany. Vedea monștri peste tot și printre kosovari, ca-n întreaga Europă. Cam toată lumea îl lua în râs. Prin studiouri, nu mai zic: era miștocărit ori de câte ori mai apărea o declarație cât de scurtă a lui. Bine, asta și din alte rațiuni, ticăloase, știute bine de Radu Neom și compania: dacă ridiculizezi azi și toată săptămâna tot ce spune antrenorul CFR-ului, nici măcar nu va trebui să te mai obosești să îl combați atunci când se va plânge, în weekend, că a fost furat prin campionat: oile vor ști deja că tot ce spune Petrescu frizează ridicolul, deci nu e cazul să se mai obosească nimeni prea tare să analizeze la rece fazele invocate de el și penalty-urile fără număr care le-au fost furate ardelenilor.

      Până și eu ziceam în sinea mea, înaintea meciului cu Ballkany, că e prea de tot ce spune Petrescu, că doar nu or fi desculții ăia din Kosovo niște zmei. Între timp, dintre „desculții” ăia știm și noi măcar două nume: Krasniqi, Rrahmani. Întreb deci: avea motive nebunul să se teamă de ei sau nu? Că între timp mi se pare că măcar ăștia doi s-au transformat, ca prin minune, din niște „amărâți” disprețuiți de noi, în prinți ai ligii românești, plătiți deja regește pe la noi. Oare degeaba? Se mai obosește cineva prin studiouri să amintească asta? Dar să afle motivele pentru care conducătorii români caută fotbaliști prin Kosovo de parcă ar fi dat acolo de o mină de aur? Bineînțeles că nu! Cine e deci nebunul: Quijote,care vede monștri la tot pasul, sau noi?

      Ca fost „antrenor” de echipe mici cred că înțeleg f.bine psihologia din spatele declarațiilor lui Petrescu. Sigur că ele caută și să mobilizeze vestiarul, sigur că are și el interesul să-și prezinte adversarii în așa fel încât toată lumea să înțeleagă că el e David, cu praștia, ce trebuie să înfrunte câte un Goliat la fiecare trei zile; mai e însă ceva aici, mult mai important: ca antrenor (cu atât mai mult ca antrenor de echipă mică) ai datoria să îți pui în gardă absolut toți jucătorii, ca să nu apară vreo breșă pe undeva. Pentru asta tu, antrenorul, ești obligat (subliniez: obligat!) să-ți prezinți fiecare dintre cei 11 adversari + rezervele la potențialul lor maxim, nu la ceea ce arată ei în mod obișnuit. Iau cazul Krasniqi, pomenit deja. Din zece meciuri, băiatul ăsta face, să zicem, 5 meciuri mediocre, trei-patru bunicele și 1-2 excepționale. Dacă vrei să fii cât mai sigur de victorie tu, antrenorul, ai obligația să li-l prezinți fundașilor pe Krasniqi excepționalul, nu pe Krasniqi indolentul, pentru caei să fie într-o veșnică alertă. Sigur s-a prins ideea…

      De altfel asta facem și noi ori de câte ori suntem la volanul mașinii noastre: nu ne băgăm într-o depășire dacă suntem 99,99% convinși că vom reuși să o facem. Nu: intrăm în depășire doar dacă suntem sută la sută siguri că o putem face fără riscuri. Numai că de noi nu râde nimeni prin studiouri pentru asta.

      Apreciat de 3 persoane

  27. Sa punem si niste filmulete cu cei doi transferati la CFR din vara:

    1.Simao Rocha – fundas stanga, 23 ani, 1.86m, de picior stang (in locul lui Camo):

    2.Mohammed Kamara – atacant banda stanga (si in dreapta la nevoie), 26 ani, 1.84m, de picior drept (in locul lui Otele):

    Arata bine amandoi, daca se adapteaza la CFR ar trebui sa fie titulari, fara discutie.

    Apreciat de 1 persoană

      • Pai, eram politician daca imi placea politica. :))))) M-am inscris in liceu in Conventia Democrata sau PNTCD, nu mai stiu in care, pentru ca aveam un coleg care mi-a zis ca ne dau aia cafele gratis, desi eu nu beam cafea, dar fiindca era ceva gratis, am zis ca trebe incercat. M-am dus la o sedinta, care a fost si ultima, fiindca nu mi-a oferit nimeni nici o cafea. Era un tip acolo, care vorbea mult, intens si fara substanta, deci ar fi fost nevoie de multe cesti pentru a-l suporta si in alte dati, iar astia nu s-au gandit sa-mi dea nici macar o cafea lesinata…de care oricum n-aveam nevoie, si nici voie, fiind minor. :)))))

        Altfel, mie imi este clar ca Ciolacu s-a ocupat de campioana in acest an. Cu ce bani si alte branzeturi de la Gigi…ei stiu. :))

        Apreciat de 1 persoană

        • cu branza sau nu, eu cred ca au meritat titlul. Au avut un parcurs mai constant decât celelalte, iar după părerea mea nu au fost asa împinși de la spate de arbitraje cum era în alți ani. (Poate fiind asa diferențe, nu le trebuia)

          Apreciat de 1 persoană

          • Andrei, in general ai dreptate, oile au jucat anul asta mai bine, dar au fost impinsi de la spate de arbitri in multe meciuri (numai la doua ma gandesc acum in play-off : cand au pasat mingea iesita in aut de poarta si au terminat cu gol). Dar adevarul este ca ciobanul antrenor a creat o echipa care ataca mult (in RO), iar la noi nu am prea vazut asta din diferite motive… Deci nenea Gigi fara licenta a castigat campionatul. Acu e randul nostru 🙂

            Apreciat de 1 persoană

          • Andrei, daca o meritat sau nu titlul vedem in Europa. S-o vazut anul trecut cat de campioana o fost Varul Regal in dubla cu finlandezii. Asa si acum. Daca nu esti in stare nici macar sa intri ingr-o grupa europeana atunci fie 1) ai fost desemnata campioana din spatele cortinei, fie 2) esti o campioana de tinichea, care a castigat o cupa din tabla zincata.

            Apreciază

          • Împinși de la spate au fost, dar mai ales prin toamnă, până s-au instalat confortabil pe prima poziție. Părerea mea e că anul acesta și-au schimbat strategia, n-au mai jucat totul pe cartea play-off-ului ca în anii trecuți când erau abonați la locul secund. Tactică bună, câștigătoare, pentru că în felul acesta au menținut și o atmosferă bună în jurul echipei. Mai mult, jucătorii lor, -îmi mențin părerea, unii destul de mediocri în ansamblu- au prins și aripi în felul acesta, având mereu un tonus ridicat. Șeful lor, Jiji, nu mai avea acum motive să iasă pe posturile de televiziune ca să-i desființeze, catalogându-i lipsiți de bărbăție, ori mai știu eu cum.

            Apreciat de 3 persoane

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.