La Sibiu, CFR-ul n-a fost viu! [FC Hermannstadt – CFR Cluj 1-0]

Rușine, înainte de orice. Și nu vorbesc despre rușinea unei înfrângeri, pentru că în sport se întâmplă să mai și pierzi, iar să ai un eșec pe terenul unei echipe aflate acum, la finalul turului, pe locul 4, chiar este permis, asta nu ar fi un dezastru. Ceea ce a fost însă o rușine pentru o formație cu pretenții de campioană a fost neputința de a juca fotbal calitativ, de a construi, de a exista în atac, cu atât mai mult după primirea golului. Poate că tabela a arătat la final 1-0, absolut meritat pentru sibienii mei ce aveau în teren nu mai puțin de 4 foști CFR-iști, dar adevărata victorie incontestabilă a fost ca idee de joc și, mai ales, ca punere a planului în aplicare. Și, să nu uit, tot ca o rușine au fost și scandările galeriei noastre, de pe la inceputul meciului, când tot stadionul își vedea de meci, de civilizație, ai noștri s-au trezit să scandeze injurii față de „U” și „Dinamo”. Înțeleg că este fotbal, dar mie mi-a crăpat obrazul de rușinea făcută CFR-ului. Deci, ca o concluzie, zic să ne mai uităm și înspre noi atunci când, acum, vom acuza vehement echipa.

Ei bine, a venit CFR-ul în orașul meu și chiar nu se putea să ratez ocazia să îi văd pe viu. Mi-am făcut iluzia că acum, cu aproape tot lotul disponibil, voi vedea CFR-ul acela energic de la începutul sezonului. Era destul că meciul cu „U” a fost foarte șchiop, acum trebuia să vedem altceva. A fost altceva, dar în și mai rău: o înfrângere și încă una la care nu prea ai argumente sau scuze. Putem vorbi doar de lipsa valorii, lipsa cheagului de echipă și, ca să fac o poză a realității, neputința de a fi campioni. Indiferent de cum arată acum clasamentul, asemenea naufragii în Cibin ca cel de azi ne arată că suntem la o distanță uriașă față de o formație ce ar avea pretenții la trofeu. Suntem și noi pe acolo, pe la vârf, uneori mai bine, alteori mai rău, după cum ne este inspirația, cheful și poate norocul. Vedeți și voi, în campionatul acesta de împiedicați, cu o medie de 2 puncte pe etapă, am ajuns să fim pe locul 2. Încă… Pentru câtă vreme oare, cu forma arătată acum?

Pe de altă parte, trebuie să le dau celor de la Hermannstadt ceea ce este al lor. Cred că s-ar fi mulțumit ei și cu un egal, dar atitudinea de joc a fost una potrivită pentru un succes. Au pus mult efort în teren, au avut și câteva ocazii (cam câte a avut și CFR-ul), dar mai mult decât orice au știut să ne anihileze perfect tactic. Cheia meciului a fost la mijloc, în modul în care Măldărășanu a tăiat liniile de aprovizionare cu mingi înspre centru și apoi înspre benzi. Deși jucam noi bunul 3-5-2, mingea nu putea găsi traseul de construcție din spate înspre mijloc, apoi ieșire spre flanc pentru centrare sau accelerarea rapidă în centru. Doar în 2-3 situații într-o întreagă repriză ne-am făcut planul de joc și de fiecare dată atunci am obținut pericol. În rest, am mai ciupit multe cornere, 6 doar până la pauză, dar niciunul aducător de vreo boare de gol.

CFR-ul a avut aproape tot lotul la dispoziție. Doar Krasniqi a fost cumva corp străin plantat pe partea dreaptă, într-o poziție de Manea. Acolo kosovarul a fost catastrofal, a reușit cred doar să mai piardă 50% din cota de transfer. Nu doar că era vizibil incomodat de poziție, dar a mai fost și căutat prea des de mingi, suficient cât să i se vadă toate stângăciile. Stângăcii pe partea dreaptă. Nu am înțeles ce a căutat el acolo în condițiile în care Mogoș era totuși pe bancă. Ca un făcut, în loc să construim mai mult pe partea cealaltă, mai valoroasă, mai tehnică, unde erau Camora și Avounou, noi ne-am înclinat singuri terenul spre dreapta lui Muhar și Krasniqi. E adevărat, pe dreapta venea mai des Otele la combinații, am avut 2 ocazii mari de gol de acolo, asta în condițiile în care pe stânga Bîrligea a fost de această dată mână moartă, probabil încă admirându-se pe sine pentru prestația de joi cu „U”.

Dacă până la pauză era echitabil un egal, atitudinea de după a fost o imensă dezamăgire pentru că CFR a intrat în capcana de joc a Hermannstadt-ului, cea care s-a pus la primire și la contraatac. Până la urmă, în condițiile în care la noi linia de mijloc nu știe să protejeze niciodată linia fundașilor, cu Tachtsidis și Muhar prea lenți, exact acolo am cedat.

N-o să iau fazele la rând, deși îmi este clar că Juricic ar fi trebuit să poată mai mult, că Tachtsidis n-a mai servit pase de maestru și, mai mult, grecul a fost mai tot timpul nervos, parlamentând interminabil cu arbitrul în repetate rânduri, Bîrligea a fost capăt de linie și că noi nu am avut joc de pase decât de la 0-1. Atunci când sibienii jucau cu 7 sau chiar 8 oameni în apărare și când CFR-ul pasa de-a latul, neputincios să aibă vreun orizont de idei, doar Konoplyanka, pe final, având câteva centrări bune, însă fără să găsească la recepție și atacanți buni.

Mandorlini are vina de a nu mai fi găsit nici măcar la pauză schimbări câștigătoare. L-a scos pe Otele când omul nostru părea singurul capabil să câștige dueluri de forță și viteză cu sibienii, a făcut trecerea din 3-5-2 în 4-4-2 și exact la faza următoare, când ai noștri încă nu erau bine așezați pe poziții, am încasat golul. Însă mai cred că italianul de pe banca noastră lucrează cu materialul clientului iar materialul atât oferă. Ar fi o prostie să îi cerem acum demisia, ar fi o prostie să nu mai avem răbdare cu el. Valoarea antrenorului este indiscutabilă, deci măcar el să fie lăsat să lucreze în liniște încă ceva vreme.

S-a terminat, uite, turul cu CFR ratând încă o ocazie să urce pe primul loc și acum cu Rapidul venind tare și el pe turnanta podiumului. S-a terminat însă cu CFR-ul în regres major și cu o evoluție-involuție azi la Sibiu care cred că a lăsat celor 5800 de spectatori impresia unei echipe de la Cluj mediocre, departe de pretențiile pe care le afișează mereu brandul CFR-ului. Dar mergem înainte și așa, căci nu poți doar să te bucuri pentru echipa ta favorită, trebuie să mai guști și din paharul suferinței pentru ea. Așadar gustăm azi amarul și deznădejdea, căci și ele fac parte din meniul suporterului complet. Hai, CFR! Înviați etapele următoare!