La Sibiu, CFR-ul n-a fost viu! [FC Hermannstadt – CFR Cluj 1-0]


⚽ Rușine, înainte de orice. Și nu vorbesc despre rușinea unei înfrângeri, pentru că în sport se întâmplă să mai și pierzi, iar să ai un eșec pe terenul unei echipe aflate acum, la finalul turului, pe locul 4, chiar este permis, asta nu ar fi un dezastru. Ceea ce a fost însă o rușine pentru o formație cu pretenții de campioană a fost neputința de a juca fotbal calitativ, de a construi, de a exista în atac, cu atât mai mult după primirea golului. Poate că tabela a arătat la final 1-0, absolut meritat pentru sibienii mei ce aveau în teren nu mai puțin de 4 foști CFR-iști, dar adevărata victorie incontestabilă a fost ca idee de joc și, mai ales, ca punere a planului în aplicare. Și, să nu uit, tot ca o rușine au fost și scandările galeriei noastre, de pe la inceputul meciului, când tot stadionul își vedea de meci, de civilizație, ai noștri s-au trezit să scandeze injurii față de „U” și „Dinamo”. Înțeleg că este fotbal, dar mie mi-a crăpat obrazul de rușinea făcută CFR-ului. Deci, ca o concluzie, zic să ne mai uităm și înspre noi atunci când, acum, vom acuza vehement echipa.
⚽ Ei bine, a venit CFR-ul în orașul meu și chiar nu se putea să ratez ocazia să îi văd pe viu. Mi-am făcut iluzia că acum, cu aproape tot lotul disponibil, voi vedea CFR-ul acela energic de la începutul sezonului. Era destul că meciul cu „U” a fost foarte șchiop, acum trebuia să vedem altceva. A fost altceva, dar în și mai rău: o înfrângere și încă una la care nu prea ai argumente sau scuze. Putem vorbi doar de lipsa valorii, lipsa cheagului de echipă și, ca să fac o poză a realității, neputința de a fi campioni. Indiferent de cum arată acum clasamentul, asemenea naufragii în Cibin ca cel de azi ne arată că suntem la o distanță uriașă față de o formație ce ar avea pretenții la trofeu. Suntem și noi pe acolo, pe la vârf, uneori mai bine, alteori mai rău, după cum ne este inspirația, cheful și poate norocul. Vedeți și voi, în campionatul acesta de împiedicați, cu o medie de 2 puncte pe etapă, am ajuns să fim pe locul 2. Încă… Pentru câtă vreme oare, cu forma arătată acum?
⚽ Pe de altă parte, trebuie să le dau celor de la Hermannstadt ceea ce este al lor. Cred că s-ar fi mulțumit ei și cu un egal, dar atitudinea de joc a fost una potrivită pentru un succes. Au pus mult efort în teren, au avut și câteva ocazii (cam câte a avut și CFR-ul), dar mai mult decât orice au știut să ne anihileze perfect tactic. Cheia meciului a fost la mijloc, în modul în care Măldărășanu a tăiat liniile de aprovizionare cu mingi înspre centru și apoi înspre benzi. Deși jucam noi bunul 3-5-2, mingea nu putea găsi traseul de construcție din spate înspre mijloc, apoi ieșire spre flanc pentru centrare sau accelerarea rapidă în centru. Doar în 2-3 situații într-o întreagă repriză ne-am făcut planul de joc și de fiecare dată atunci am obținut pericol. În rest, am mai ciupit multe cornere, 6 doar până la pauză, dar niciunul aducător de vreo boare de gol.
⚽ CFR-ul a avut aproape tot lotul la dispoziție. Doar Krasniqi a fost cumva corp străin plantat pe partea dreaptă, într-o poziție de Manea. Acolo kosovarul a fost catastrofal, a reușit cred doar să mai piardă 50% din cota de transfer. Nu doar că era vizibil incomodat de poziție, dar a mai fost și căutat prea des de mingi, suficient cât să i se vadă toate stângăciile. Stângăcii pe partea dreaptă. Nu am înțeles ce a căutat el acolo în condițiile în care Mogoș era totuși pe bancă. Ca un făcut, în loc să construim mai mult pe partea cealaltă, mai valoroasă, mai tehnică, unde erau Camora și Avounou, noi ne-am înclinat singuri terenul spre dreapta lui Muhar și Krasniqi. E adevărat, pe dreapta venea mai des Otele la combinații, am avut 2 ocazii mari de gol de acolo, asta în condițiile în care pe stânga Bîrligea a fost de această dată mână moartă, probabil încă admirându-se pe sine pentru prestația de joi cu „U”.
⚽ Dacă până la pauză era echitabil un egal, atitudinea de după a fost o imensă dezamăgire pentru că CFR a intrat în capcana de joc a Hermannstadt-ului, cea care s-a pus la primire și la contraatac. Până la urmă, în condițiile în care la noi linia de mijloc nu știe să protejeze niciodată linia fundașilor, cu Tachtsidis și Muhar prea lenți, exact acolo am cedat.
⚽ N-o să iau fazele la rând, deși îmi este clar că Juricic ar fi trebuit să poată mai mult, că Tachtsidis n-a mai servit pase de maestru și, mai mult, grecul a fost mai tot timpul nervos, parlamentând interminabil cu arbitrul în repetate rânduri, Bîrligea a fost capăt de linie și că noi nu am avut joc de pase decât de la 0-1. Atunci când sibienii jucau cu 7 sau chiar 8 oameni în apărare și când CFR-ul pasa de-a latul, neputincios să aibă vreun orizont de idei, doar Konoplyanka, pe final, având câteva centrări bune, însă fără să găsească la recepție și atacanți buni.
⚽ Mandorlini are vina de a nu mai fi găsit nici măcar la pauză schimbări câștigătoare. L-a scos pe Otele când omul nostru părea singurul capabil să câștige dueluri de forță și viteză cu sibienii, a făcut trecerea din 3-5-2 în 4-4-2 și exact la faza următoare, când ai noștri încă nu erau bine așezați pe poziții, am încasat golul. Însă mai cred că italianul de pe banca noastră lucrează cu materialul clientului iar materialul atât oferă. Ar fi o prostie să îi cerem acum demisia, ar fi o prostie să nu mai avem răbdare cu el. Valoarea antrenorului este indiscutabilă, deci măcar el să fie lăsat să lucreze în liniște încă ceva vreme.
⚽ S-a terminat, uite, turul cu CFR ratând încă o ocazie să urce pe primul loc și acum cu Rapidul venind tare și el pe turnanta podiumului. S-a terminat însă cu CFR-ul în regres major și cu o evoluție-involuție azi la Sibiu care cred că a lăsat celor 5800 de spectatori impresia unei echipe de la Cluj mediocre, departe de pretențiile pe care le afișează mereu brandul CFR-ului. Dar mergem înainte și așa, căci nu poți doar să te bucuri pentru echipa ta favorită, trebuie să mai guști și din paharul suferinței pentru ea. Așadar gustăm azi amarul și deznădejdea, căci și ele fac parte din meniul suporterului complet. Hai, CFR! Înviați etapele următoare!

74 de comentarii

  1. Ce am remarcat eu aseara este faptul ca nu avem atacanti. Adica din aceia veritabili, in careu si de careu, care pot face diferenta. Juricic si Birligea sunt 2 caricaturi demne de compasiune.
    Apoi acest lemn numit Kresic, care si aseara era contemplativ la faza golului, nehotarat daca sa il atace pe Negut sau nu, inainte ca acesta sa suteze. Iar faptul ca tocmai el ne-a dat gol ma face sa cred ca il puteam avea in echipa la noi aseara si putea fi decisiv pt. noi. Oricum, pe langa cele 2 caricaturi din atacul nostru, Negut este atacant mai mult decat bun.
    Mi-a placut si Butean, alt jucator pe care l-am avut in ograda si nu l-am stiut pastra si valorifica in echipa noastra. Pe langa Mogos, chiar e un fundas de banda dreapta adevarat.
    Despre Mandorlini am zis si repet ca trebuie lasat sa lucreze si sa avem rabdare cu el. Stie meserie si poate face performanta,daca este lasat sa lucreze. Ca o sugestie pt. el, eu as incerca sa il folosesc pe Konoplianka din primul minut macar un meci, sa vedem daca impreuna cu Tachtsidis pot forma acel cuplu de mijlocasi care sa fie altceva decat ceea ce avem acum.
    HAI CFR CLUJ, CAMPIOANA FOTBALULUI ROMANESC!!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ne doare infrangerea de la Sibiu, ne doar modul cum am jucat dar acum hai sa ne uitam in ce competitie jucam.
    1. Numele competitiei e dat de o firma de pariuri sportive.
    2. Cupa Romaniei are sponsor alta companie de pariuri sportive
    3.Aproape (daca nu chiar) toate echipele din Liga 1 au ca sponsori companii de pariuri sportive.
    4. In pauza is reclame la „pariuri sportive”
    5.In timpul meciului ai reclame la”pariuri sportive”
    6. Liga e condusa de un individ care in ultimi ani avea o alta preocupare. Cred ca stim toti ce a facut odrasla individului.
    7.FRF-ul e condus de cine e condus
    8. Echipa de pe primul loc nu are un stadion propiu iar echipa de pe locul 3 joaca pe un stadion construit de stat si care poarta numele unei companii de pariuri sportive
    9. Meciurile is programate in bataie de joc. In cate tari mai sunt programate meciuri in Noiembrie la ora 21:00? Oare cum au reusit nemtii si faca audienta cu Dormund-Bayern jucat la 19:30 ora Romaniei(18:30 ora Germaniei).
    10. Programarea meciurilor o fac televiziunile
    11. Toate echipele care au luat startul in cupele europene au fost eliminate in tururile preliminare.
    12. in aproape toate meciurile din Liga 1 din tribune se aude din greu : m…e, s…i p…a,mori
    Cand echipa gazda da gol in momentul in care se anunta scorul la echipa oaspetete se aude m…e
    13. Majoritatea atacantilor in loc sa lupte pentru balon mai bine se arunca pe jos cand simt mana pe bratul lor.
    14. In aproape toate meciurile echipa pierzatoare de vina pe arbitrii
    Mai are rost sa continui?
    Un prim pas ar fi interzicerea impliarii firmelor de pariuri sportive in orice eveniment sportiv din tara noastra si interzicerea totala a reclamelor la companiile sportive.
    Da, stiu , is multi bani din acest domeniu dar va rog sa studiati un pic sa vedeti cum a aparut loteria romana si care a fost scopul ei.

    Apreciat de 2 persoane

    • Hai sa contui: Liga 1 e plina de mercenari care nu au nici o treaba cu Romania, vin doar pentru bani, prin un meci bun din an in pasti si atunci ii ridica presa in slavi iar mai apoi joaca in dorul lelii.
      Echipele din Liga 1 nu prea produc fotbalisti, mai degraba cauta sa vopseasca fotbalisti.
      E destul de greu sa cauti fotbalisti buni si ieftini si pe care sa ii vinzi mai departe.
      Totusi in ultimii ani au aparut cativa fotbalisti interesanti in Liga 1 care simt ca pun suflet pentru echipele lor. In aceasta categorie avem si noi cativa , au si cei de Sepsi cativa, chiar si FCSB , Rapid si Craiova au cativa fotbalisti decenti care nu pica la primul contact.
      Pacat ca impresarii pot conduce inca un club(prin interpusi).

      Apreciat de 1 persoană

    • 🥰🥰🥰🥰🥰🥰 Prea bun comentariu, prea la obiect, prea pertinent, prea sincer, prea inteligent, prea ca la oras. Dacul Acid = Ioan Dacid. 🤗 De fapt, pentru ochii și mintea mea, cred sa fie cel mai savuros comentariu de pe acest colț de net alb-visiniu citit vreodată. Chapeau! ✨

      Apreciază

    • No bun, deci kresici isi da gol sau mingea sare din birligea din cauza pariurilor sportive?
      Daca e asa atunci trebuie inchisa sandramaua si microbistii sa se reorienteze catre popice sau sah ca acolo nu-s bagati astia cu pariuri…

      Apreciat de 1 persoană

  3. De ce, are perfecta dreptate.
    Este radiografia clara a mocirlei in care e fotbalul din Romania.
    La CFR doar s-a vazut mai putin, pentru ca titlurile din ultimii ani au dus la o ignorare a partii de realitate care nu convine.
    De la un club care a fost construit total opus „bunei practice” romanesti, CFR a devenit o structura interschimbabila cu orice alt club din Romania in materie de mod de operare, structura, apucaturi, decizii.
    A fost mai bun ca altii (la intern) doar pentru ca a avut mai multi bani de cheltuit dar la fel de slab ca ei cind la banii avuti nu a dovedit ca poate transforma bugetul in rezultate (la export).

    Apreciat de 1 persoană

  4. Este un sezon greu, de tranziție, poate cel mai greu din era Varga. Jocul și rezultatele sunt greu de anticipat, adesea greu de suportat, uneori greu de înțeles și greu de crezut că în final va fi totul bine. Să sperăm

    Apreciază

  5. Se tot invocă implicarea caselor de toleranță/pariuri pentru a explica un fotbal autohton netot și inconsistent. Nu cred că ai de ce să faci aranjamente și nu cred că e nevoie să dirijezi 300 de jucători să-ți iasă ție apele. Nu e nici vina lor că în Ro se joacă în draci la păcănele și pariuri, e doar o consecință a nivelului de inteligență scăzut al maselor și al apetitului lor diminuat pentru muncă. România produce un fotbal mediocru, ajutor divin pentru aceste afaceri înfloritoare care pompează bani și astfel influențează media. Din păcate multe alte firme s-au extras din sistem, un sistem care promovează mai degrabă furtișaguri și indivizi penali. Fotbalul nostru funcționa și înainte a se naște molima asta a pariurilor. Dar erau mai mulți jucători în publicitate. Cum se pot schimba lucrurile? Câteva legi de bun simț să stopeze ofensiva asta a jocurilor de noroc, mai multă lume pe stadion, bere pe stadion, trebuie adusă înapoi partea asta de capital, o presă echidistantă, arbitraje mai bune, amenzi pentru publicul necivilizat, amenzi pentru derapajele în presă, plus dracu mai știe ce, că n-am timp să mă gândesc la altele. Cât despre CFR-ul nostru, pfff complicat… Veterani cu sânge vișiniu nu prea mai avem, puștii sunt căcați pe ei să nu greșească, mercenarii buni de altădată dau chixuri că nu-i mai interesează următorul transfer, pe alții îi interesează doar următorul transfer, și mai rămân câțiva care fac treabă și alții care nu dau din calea a fără de talent. Nu este coeziune și asta se vede de la o poștă. Fluctuează evoluțiile, una caldă, una rece, timpul trece, leafa merge și mai multe într-o emisiune viitoare…

    Apreciat de 3 persoane

  6. Incep printr-o intrebare : daca s-ar interzice sponsorizarile de la institutiile locale si de la pariuri sportive, cate echipe ar ramane ?
    Legat de meci, Mando si-a aratat inca odata declinul profesional, incepand cu punerea lui Krasniqi ca fundas dreapta, continuand cu abordarea tactica si terminand cu schimbarile . Daca proceda asa DP, era mancat de viu aici. pe cand Mando beneficieaza de intelegere , multi dintre noi traind din amintiri .
    Sibiul are cea mai buna echipa raportata la calitate/pret, asa cum la acest capitol noi suntem codasi . Si la tactica, Maldarasanu , un antrenor modest, de bun simt , harnic si priceput, i-a dat clasa lui Mando .
    Zicea deunazi Becali, ca echipa lui are doar 5 FOTBALISTI, de aia scartie , oare noi in afara lui Ajeti, cati avem ?!
    Ne agatam de orice, numai sa vedem partea plina a paharului . Asa cu Mandorlini, dar si cu grecul, care intr-adevar a fost un FOTBALIST, dar acum este cu conditia fizica la pamant, da, da pase uneori grozave spre incantarea noastra, care n-am vazut asa ceva de multi-multi ani . Realitatea este, ca lotul actual este cel mai slab din era Varga , si cum s-a mai zis, numai nivelul extrem de scazut a campionatului face sa fim pe locul 2 si norocul ca wcsb este condusa de patron , daca ar avea antrenor cu puteri depline, ar defila in campionat .
    Dar putem fenta realitatile, si daca castigam, e excelenta echipa iar Mando super, daca pierdem, de vina sunt pariurile sportive !

    Apreciat de 3 persoane

  7. Imi amintesc ca am mai avut un campionat in care, parca, refuzam sa trecem pe primul loc si totusi am devenit campioni. Problema este ca atunci aveam o echipa iar acum avem doar o jumatate de echipa.

    Apreciază

    • Qcod, atunci am devenit campioni fiindca am avut lideri in echipa ,intr-o perioada cind inclusiv conducerea era constienta ca alta echipa trebuie sa cistige campionatul,cind eram programati la 2-3 zile ,ei atunci Cadu , Gabi Muresan, Beto, Camora si alti grei ai vestiarului au hotarit de capul lor ca nu se dau batuti si dupa circul si rejucarea meciului cu U am luat campionatul. deci referitor la lideri, la ora actuala singurul jucator care ar merita dupa joc sa fie liderul vestiarului este Ajeti dar el este un mercenar pur singe, isi face jocul fara greseala si atit , Camora si Deac din vechea garda din pacate sint la apusul carierei si nu pot fii lideri, restul sint noi si fara valoare ,deci corabia nu are capitan. Camora si-a cerut schimbarea fara sa fie accidentat deci in vestiar sint frecusuri si treaba nu este buna

      Apreciază

  8. E cel mai semnificativ esec, pentru ca au jucat multi dintre componentii lotului in care aveam incredere.
    Deci nu suntem asa buni cum credeam. Paradoxal, daca nu suntem asa buni, stam foarte bine in clasament. Am pierdut la locurile 1, 3 si 4, dar suntem pe 2. Deocamdata…

    Apreciază

    • Becali zice de 5 fotbalisti, eu zic ca noi avem 3: Sava, Ajeti si Otele.
      Avonou are toate calitatile sa fie al patrulea, dar parca nu se implica destul.
      Taxi nu mai poate la acest nivel, el e cu pasele fantastice, dar fizic e depasit si foarte lent.Muhar ar putea fi si el, dar e tot prea lent.
      Apropo, Taxi de ce nu da la poarta? Parca nu a avut nici un sut, nici un cap pina acum, nici in careu nu prea intra.

      Apreciază

  9. Botond, Sava totusi nu e un Scufett, dar e categoric in crestere, mai trebuie sa lucreze la iesiri . Otele pare foarte bun in comparatie cu ceilalti atacanti ( vai de capul lor ! ) dar nici el nu e un wow, e chiar rudimentar . Muhar o fi lent, dar altele-s bubele la el, si nu mici !

    Apreciază

  10. Tibon, am citit postarea lui Dacid, dupa denumirea ligii,a reclamelor din pauze si a multor rezultate dubioase poate are logica , recunosc ca habar nu am de pariuri,linga cabinetul meu este un sediu al Casei Pariurilor, functioneaza de foarte mult timp ,le-am facut dinti la toti angajatii dealungul anilor dar niciodata nu am intrat pe usa, acuma m-ai stirnit curiozitatea dar parca nu pot crede ca la nivel de club se practica,prea multi trebuie sa fie implicati si se rasufla, oricum schimbarile lui Mando sint dubioase ,practic a terminat echipa,chiar folosirea lui Krasniqi pe dreapta este parca o pedeapsa pentru jucator si a fost defavorizata echipa. Pentru conduceri sint alte modalitati de a rezolva un meci ,nu se mai lucreaza cu valiza,dar se fac alte intelegeri,trasferuri pe milioane iar jucatorul se intoace dupa un tur, intelegeri pentru play- off,sau plata pt puncte dar care care se platesc anul viitor, inclusiv Farul are mult de platit anul acesta pentru titlu

    Apreciat de 1 persoană

    • O sa plusez, nu cred ca doar pariurile distrug fotbalul (in mod precis nu doar in Romania), dar si dopingul. Ai nume importante implicate in scandal de doping in aproape oricare sport, mai putin la fotbal, unde exista o competitie feroce?!!! Un alt mar putred, dar propun sa-l lasam deoparte acum, doar am vrut sa reamintesc si de celalalt elefant care se plimba nestingherit prin camera.

      Treaba e ca atunci cand cluburile vand si cumpara produse si servicii ilicite intre ele, banii circula intr-un circuit inchis, si atunci un procuror sau cineva de la SRI n-are nici un motiv sa puna batista pe tambal, asa cum s-a intamplat cu valiza lui Becali. Si atunci, politicienii, pe care-i banuiesc in spatele caselor de pariuri de la noi, au venit cu solutia…uite, facem contracte cu voi, cu liga, cu cluburile, cu federatia, cu ziarele de sport, cu toti cei din fenomen si in schimbul banilor prestati cum va cantam noi, fara sa mai aveti grija procurorilor si judecatorilor. Si nu doar ca veti presta in tihna, dar in loc sa dati bani unul altuia pentru favoruri, veti primi bani, si tu, si tu, si tu, si tu…toata lumea castiga, si noi, si voi, fara stres, fara sa fiti luati de nimeni la intrebari. Si uite asa, foarte probabil, fiindca pana la urma in lipsa dovezilor e doar o speculatie, s-a creat o retea mafiota pusa la punct, FIX ca reteaua mafiota a lui Boc din Cluj, cu judecatori, politie, ziaristi, angajati din primarie, procurori, prefect, partide politice. Toti castiga, pierd clujenii. La fotbal toti castiga, pierd spectatorii. Precum ieri. Doar printr-un ghinion imens am fost eliminati de Adana, cand eram o echipa abia incropita, cu jucatori care au ajuns la club de cateva zile, Adana care a fost eliminata extrem de greu si chinuit de Genk, echipa cu lot de 130 milioane de euro. Ok, sa presupunem ca jucam acest meci de la Sibiu intr-o pasa emotionala slaba si la 3 zile distanta de un alt meci, adica sa fi fost o echipa obosita si fizic, si mental. Pierzi, ok. Dar am mers pe un ascendent moral major, cu posibilitate de revenire pe prima pozitie, si perfect odihniti, cu jucatorii de baza recuperati (in afara de Manea). Exclus, cu toata motivatia Sibiului este exclus sa pierzi. Hai, faci egal, ai ghinionul de pe lume si termini la egalitate, dar nu pierzi, acest CFR, la valoarea sa si cu antrenorul pe care-l are nu pierde in asemenea conditii un meci cu o echipa de mijlocul clasamentului in Romania. De acord, nu e un argument, e o speculatie, fiindca orice ma poate contrazice, si atunci e cuvantul lui impotriva cuvantului meu, dar e o speculatie sprijinita de logica si probabilitate matematica. Eu nu vreau sa conving pe nimeni de aceasta ipoteza, dar 100000% timpul va arata cat de putred e acest mar al fotbalului din cauza caselor de pariuri si a dopingului. Poate nu vom afla prea curand, dar de minciuna stii ce se spune, ca degeaba fuge repede fiindca are picioarele scurte. Nu vreau sa am dreptate, dar nici nu-s nascut de ieri sa nu inteleg mentalitatea omului contemporan, complet golit de substanta, adica de principii si valori, si motivat de materialism si bani. La momentul potrivit sunt sigur ca vom afla lucruri interesante, altfel, sa nu fie asa cum cred eu sau altii ca este, sa fim noi „conspirationisti” si voi fi cel mai fericit.

      Apreciază

  11. Mandorlini intr-adevăr a făcut câteva mutări dubioase gen Krasniqi fundas dreapta(si i-a anulat tot randamentu),desi il avea pe Mogoș la dispoziție…Nu mai zic de schimbări,când a bulversat complet echipa care până atunci mai mișca.La scos si pe Otele care s-a văzut clar că-i singurul nostru jucător ce crea pericol pt adversar.
    Dar si Petrescu avea mania să-i rotească pe jucători si să le schimbe aiurea postul.Totuși nu cred in varianta cu pariurile.In plus pt victoria lor spunea aici cineva că nu era cotă mare de câștig.

    Sibiul cu destui refuzați de noi si incă câțiva tineri si jucători plătiți mult mai prost decât ai noștri,ne-au batut pe merit,nu pe arbitraje sau noroc.Asta ar trebui sa dea de gândit conducerii si celor responsabili cu pregătirea.Mai ales că nu am jucat in Europa și pică si scuza cu oboseala.

    Apreciază

        • Am văzut ceva meci în Italia cu inter. A băut inter cu 3-0 la 30% posesie. Posesia azi nu mai înseamnă asa mult. Balaj cred ca are doar reperul posesorilor cu DP fff mic și deaia el crede ca suntem buni cu asa posesie. Poate se prinde și el ca fotbalul e pe goluri.

          Apreciază

      • L-am auzit si la Fanatik. E ok cu declaratiile, nu pune batista pe tambal, mai scoate presa din context una-alta pentru audienta, dar la declaratii e echilibrat, si cum descrie jocul CFR-ului si arbitrajele, asa cum nu era atunci cand ne arbitra. :)) A zis doar ca am avut posesie si ca in mod normal trebuia sa profitam de acea posesie, dar ca supararea e mare pe jucatori, inclusiv pe cei care au intrat in a doua repriza si nu au produs nici o imbunatatire. E bine ca iese pe televiziuni si vorbeste constant, Iuliu nu era de gasit la infrangere, Balaj e mai matur din punctul asta de vedere, si incep sa apreciez ca a fost un arbitru considerat bun, fiindca ne poate proteja interesele si imaginea cand suntem dezavantajati. E ok Balaj la nivel de PR, nu stiu ca presedinte cum e.

        Apreciat de 1 persoană

  12. Meciul cu Dinamo nu am reusit sa il urmaresc, dar ce am observat si cu Otelul si cu Hermannstadt a fost ca pierdem duelurile fizice. Parca totdeauna jucatorul nostru ajunge al doilea la minge.
    Inteleg ca jucam un alt tip de fotbal, dar cred ca pentru a reusi in fotbalul modern nu e destul sa stii sa pasezi, trebuie sa alergi macar comparabil cu adversarul, daca nu mai mult.
    Si iarasi, degeaba avem 60% posesie, daca adversarul e mai pragmatic.
    S-au mentionat schimbarile in alte comentarii. Indiferent de jucatorii care intra sau care ies, mie schimbarile mi se par prea mecanic facute.
    Imi pare rau pentru criticii fostului antrenor, dar imi este dor sa aud un jucator la interviul de dupa meci:
    „Nu vreti sa stiti ce a fost in vestiar la pauza, s-au facut 2 schimbari, a strigat Mister la noi..s-au spart niste sticle .etc”
    Altfel, mi se pare ca jucatorii sunt nemotivati si relaxati. Juricic si Jefte pot sa joace cum vor ei, ca oricum vor intra 30 de minute la un moment dat, fiindca nu au cum sa reziste jucatorii de atac tot meciul. Jucatorii care raman pe banca sunt tineri, deci nu au de ce sa se planga si problemele continua.
    Mi-ar place daca tot inoveaza Mandorlini sa o faca pana la capat, sa vedem poate un Krasniqi in fata cand trebuie sa iasa Otele ca sa pastram viteza/tehnica in atac, sa vedem un Luca Mihai ca mijlocas stanga in 3-5-2 ca mi-a placut cum a jucat acolo in meciul cu Craiova, sa vedem pe Filip sau Fica in locul lui Cvek, mai ales cand suntem condusi.

    Apreciat de 1 persoană

    • Eu cred ca marile probleme sunt generate de lotul incomplet avut de cfr. Degeaba ai cifre dar nu ai jucatori pe anumite posturi. Oricât ai improviza unii jucători nu pot juca pe alte posturi. Combinațiile încercate au fost eronate și încă sper ca Mando sa înțeleagă ca asa nu se mai poate. A avut destul timp sa înțeleagă ce joaca fiecare, ce știe, ce poate. Chiar și fără o pregătire completa de vara, deja au trecut destule etape și destule zile de antrenamente ca să vadă ce și cum. Dacă în lunile ramase din an schimba ceva e ok, dacă nu eu aproape as paria ca nu mai revine după sărbătorile de iarna la Cluj.

      Apreciază

      • Lotul e subțire rău. Cu lotul ăsta DP nici nu ieșea din casă. Căpoșenia lui de a avea jucători cu oareșce experiență a făcut CFR campioană atâta vreme. Nu poți să ai nici o pretenție când joci cu puștani care nu țin minte să fi dat vreun gol sau vreun assist, dar știu pasa înapoi la perfecție. Nu poți spera prea mult de la ei deocamdată. Poate la anul, unul din patru. Dar noi ne enervăm cu nervii când vedem că asta-i ideea lui Mando de revenire în joc. Mai util era Hoban decât toate rezervele intrate la Sibiu. Adică, să fim serioși, ori jucăm ori ne prefacem…

        Apreciază

      • Posesia e binevenită,dar dacă la sfârșitul meciului nu bagi punctele in buzunar,e fix apă de ploaie…

        Au plecat Scuffet,Burcă,Corner,Țîru,Uriasul 1si Braun si au venit Sava(ca titular),Mogoș,Ajeti,Matei Ilie,Uriașul 2 si Boben(deocamdată ăsta doar pe statul de plată…) si Morgan.Până aici nu-mi se pare mare diferență.
        Apoi de la mijloc au plecat Boateng,Petrila(care la noi a fost doar o rezervă ce tot sezonul trecut a marcat de 3 ori) si Păun.Că Bordeianu demult era tras pe linie moartă…
        Si au venit Tachtsidis,Durel si Luca Mihai.Filip era si atunci dar nu a jucat de loc si nici acum nu prea joacă…Sincer decât pe Boateng si Petrila rezervă,eu ii prefer pe Tachtsidis,Durel…
        Iar in față ii aveam pe Janga,Yeboah,Malele(doar jumate de sezon) si celebru cuplu din tribună Buș Maglica…
        Acum ii avem pe Otele,Juricic,Konoplyanka si inutilul Jefte…Ținând cont că-l aveam pe Janga,cred că in atac stăteam ceva mai bine,dar per total nu văd mare diferență de valoare intre ce antrena Petrescu si ce are la dispoziție Mandorlini.

        Aparte pregătirea de vară,Mandorlini a avut un program cum rar mai vezi.Cu posibilitate si timp berechet să schimbe și să regleze ce nu funcționează.
        Cu Europa am terminat-o incă din iulie,in campionat la fiecare 3-4 săptămâni urmează 2 săpt de pauză…Jucătorii ar trebui sa fie nu odihniți,ci sătui deja de atâta odihnă…Ar trebui sa zburde pe teren,nu să piardă majoritatea duelurilor…
        La fazele fixe suntem pe nicăieri…Chiar dacă media de înălțime e la fel de ridicata ca si in perioada petresciană,din 10 cornere nu mai creem nici jumate de ocazie…

        Si in loc de reglaje,după perioadele astea frecvente de pauze de 2 săptămâni,noi arătăm de fiecare data tot mai rău,indiferent de valoarea adversarului intâlnit.De la cei 75% randament,de care vorbea Mandorlini acum vreo 2 luni,cred că la cum jucăm acum,suntem la cel mult 40%…

        O altă mare problemă e lipsa de eficacitate a atacanților.Jefte e in afara discuției,Juricic e lent si moale de zici că-i nemâncat de 3 zile,iar Birligea chiar dacă aleargă mult,are nevoie de 10 ocazii mari pt 1 gol…
        In condițiile astea te mai bazezi pe 1 singur atacant cat de cat mai periculos,Otele.Cum naiba tu un antrenor experimentat,să-l schimbi in min 60 dacă nu-i accidentat…
        Astea toate sunt niște lipsuri,niște probleme evidente si care sar in ochi.

        Acuma după meciul de sâmbătă,iar urmează 2 săpt de pauză…,deja mă apucă groaza…

        Apreciat de 1 persoană

    • Ma tem ca niciunul dintre cei 3 tineri mijlocasi amintiti de tine nu este nici macar la nivelul lui Cvek, ceea ce e grav, chiar generator de disperare. Nu reusesc sa suplineasca lipsa de experienta prin ambitia si curajul de a incerca ceva (care se vedea clar la Petrila), de frica erorilor. Oricare dintre ei, in teren, doar de umplutura.
      Mijlocul sta numai in zilele bune ale lui Muhar (una la 2 luni), pasele lui Tachtsidis (majoritatea nefinalizate), care nu suteaza in veci la poarta si forma fizica a lui Avounou.
      In meciurile in care mijlocul e varza, iar fazele fixe nu mai pot compensa aceasta slabiciunw, suntem prada usoara.
      CFR e mai previzibil pentru adversari ca niciodata, ceea ce parea de neconceput dupa ultima perioada cu DP.

      Apreciat de 2 persoane

      • fazele fixe trebuiesc exersate la antrenament zilnic ,dimineata si dupa masa daca se fac doua antrenamente pe zi, apoi dimineata inaintea jocurilor , cel care centreaza stie exact unde trebuie sa dea iar cei care asteapta mingea stiu unde trebuie sa stea ca sa primeasca ,sint automatisme se invata si se regleaza zi de zi , este de neconceput sa nu marcam nici un gol din corner ,sint fel de fel de scheme dar trebuiesc invatate si repetate pina la perfectie

        Apreciat de 3 persoane

      • CJ-07-CFR,ai dreptate,mijlocul stă ” numai in zilele bune ale lui Muhar (una la 2 luni), pasele lui Tachtsidis (majoritatea nefinalizate), care nu suteaza in veci la poarta si forma fizica a lui Avounou”.Dar cei 3 tineri la care se referă Vlad,tocmai pt că joacă f. puțin ,au o justificare că joacă cu trac.
        De altfel Cvek la care faci referire,desi joacă meci de meci,tot cu trac si la siguranță joacă,aproape toate pasele lui fiind in lateral sau inapoi…Iar de alea puține pe care le dă inainte,mai bine să nu discutăm…
        Cei 3 tineri,nu sunt Petrila,dar jucând vor cumula experiență și e posibil să mai crească.Cvek in schimb si de mai joacă 10 ani…

        Apreciază

    • Sa stiti, ca la mijloc un jucator tip Gabi Muresan sau Boateng, iar in atac un Tucudean-Yusuf Cone sau chiar Kapetanos ne lipsesc foarte mult!
      Doar cu aceste doua plombe si un antrenor mai artagos ( cine a jucat fotbal stie ce vorbesc, intr-un vestiar nu se prea string academicieni, cu care poti argumenta, mai mult baieti fara bac, care inteleg alta limba, mai vulgara) am sta mult mai bine in mamaliga.Aceste lucruri se pot rezolva in iarna, cu mici eforturi financiare si un bun scooting.

      Apreciază

  13. ai ridicat prea mult stacheta Botond ,in zilele noastre nu gasesti nicaieri inchizatori gen Muresan sau Boateng,iar un Tucudean sau Yusuf Kone atacanti pur singe nu gasesti fara multi bani si chiar daca le gasesti nu vin in Romania, jucatorii,impresarii se stiu ,vorbesc intre ei si la conditiile de la noi cu salarii nedate sau intirziate nu prea vine nimeni de valoare. Fotbalul nostru a decazut mult, poate calificarea asta sa aduca un nou aplomb dar sint putine sanse pentru redresare,imi pare rau
    si nu vreau sa jignesc dar o nationala care are virf pe Birligea nu prea are sanse de marire

    Apreciază

  14. Nu că ar conta,dar Braun si Petrila sunt in echipa turului de campionat…
    De la noi au prins echipa alți 2 jucători de nota 10,Sava si Tachtsidis.Mai mult decât meritat.
    Felicitări tuturor celor 4!

    P.S.Cred că și Ajeti ar fi meritat un loc in echipa celor mai buni din campionat.

    Apreciat de 1 persoană

  15. Ceea ce a dispărut complet din tot fotbalul românesc e un conducător de joc, tipul ăla de la mijloc care gândește foarte rapid varianta cea mai bună și o execută înainte să clipească. O vreme a fost Deac. Azi nu mai e. Și atunci, cortexul se mișcă lent și jucătorului îi e mai ușor să o dea acasă dacă tot nu îi vine nimic în minte. Iar dacă totuși mingea ajunge în fața careului lor, nu avem exersate nici un fel de scheme, manualul de utilizare al atacantului s-a pierdut brusc. HTTP 404. Și mai e o problemă, la Iași ne așteaptă alți haiduci dornici de răzbunare, Itu, Bordeianu, Buș. Mereu ne e greu să îi revedem pe cei plecați!

    Apreciat de 2 persoane

    • Poate avem noroc. Costache ne-a „iertat” în Giulești, Neguț nu la Sibiu. Păcat că nu l-am folosit măcar câteva meciuri pe Căbuz înainte să-l dăm la Sibiu. Așa, nici măcar n-am avut habar ce hibe are.

      Apreciază

      • Mda,dacă pleacă Jefte,nu cred că-l va regreta nimeni.Si nici nu va fi nici o pagubă,aparte cei 300k plătiți pe el 😲…
        Trebuie să vedem partea plină a paharului…Pleacă Jefte se eliberează un loc pe listă 🙂…și ne-am scăpat de un indolent,care atacant fiind,in 15 meciuri a dat 1 gol 😲…

        Apreciază

          • Nu-i bai că-l vinde, mai ales dacă își găsește proștii 🙂…
            Bine că ne-am scăpat noi de indolent și astfel Varga are un motiv în plus să aducă columbianul promis.
            Dar până îi rezolvă ”viza” 😁 la viitorul nr. 9, îl putem trece pe listă pe nr. 6 Isaac Nortey, că tot aveam nevoie de sânge proaspăt în zona aia. Nu e nici Cvek de oțel. Dacă îl folosești prea des, mai obosește, se mai accidentează, mai gafează 🙂…

            Apreciat de 1 persoană

            • Sunt câțiva jucători care mie nu-mi plac: Cvek e unul, apoi Mogoș, și bineînțeles al doilea J din trupa J%J, de care sper să scăpăm cât mai curând. Toată lumea vede că Juricic e din alt film și n-ai ce să faci cu el într-un meci cu miză, nemaivorbind dacă este european, cum nici cu Cipri nu mai ai ce face din cauza vârstei. Ca rezerve i-aș păstra pe Cvek, Mogoș și Cipri, dar nu titulari. Pe Juricic nu-l văd nicăieri în schemă, dar Mando știe mai bine care-i sunt posibilitățile, și dacă se va folosi de el și după campania de transferuri din iarnă atunci e în regulă, eu nu mă bag peste experiența lui.

              Apreciază

  16. În presa online apare peste tot mazilirea lui Jefte, mai ales prin declarațiile făcute de Mando despre acest caz. Să-mi fie cu iertare, dar cred că este un subiect numai bun de ascuns gunoiul sub preș, nu se mai discută de rezultatele și evoluțiile mediocre, de deciziile stupide ale lui Mando, iată Jefte devine subiectul de bază, în rest toate bune și frumoase…

    Apreciază

  17. Probabil Janga a vrut să plece și CFR l-a lăsat. Avea o vârstă, era un pic lent, veneau Juricic și colombianul și – probabil cel mai important! – juca cam des peste mări și oceane, contra lui Messi, iar apoi revenea defusat orar de la naționala lui.
    Însă, dacă stau bine și mă gândesc, probabil lipsa lui e mai vizibilă/palpabilă decât cele ale lui Petrila, Braun, Yuri sau Burcă. Chiar și introdus din postura de rezervă, dincolo de minutul 60, tot cred că dădea vreo 3-4 goluri, măcar la fazele fixe.

    Apreciază

    • Janga avea simțul porții mai dezvoltat decât Bîrligea și Jefte la un loc. Era lent, dar dacă avea ocaziile de până acuma ale lui Bîrligea, sunt convins că aveam 5-6 goluri în plus! Sincer, și Juricic are șanse mai bune să îi depășească pe cei doi atacanți (unul fost atacant, conform presei) ai noștri! Dacă ajunge mingea la el și să fie în poziție favorabilă, are finalizări bune. Problema e că nu prea ajunge în poziții favorabile. Poate pe asta ar trebui lucrat un pic mai mult!

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.