Dream Big!


Se spune că fiecare călătorie începe cu un pas mic și fiecare realizare cu un vis.

Iar mulți dintre acești visători au fost considerați nebuni, eretici, până au schimbat lumea cu descoperirile ori realizările lor.

La fel și acei călători care nu s-au speriat să meargă mai departe, în locurile neexploatate înaintea lor, descoperind noi tărâmuri, culturi, ajutând la dezvoltarea civilizației.

Și drumul CFR-ului modern a început cu un vis în capul unui om de afaceri clujean, tânăr, cu mari ambiții, un om potent al momentului. El a îndrăznit să viseze ca un club de fotbal din provincie să fie egalul baștanilor mioritici consacrați, ba poate să-și facă un nume și în Europa…

Nu vreau să intru în prea multe detalii, nici nu am cunoștințe despre dedesupturile drumului ales de acesta, dar contrar altor patroni, finanțatori, a început construcția clubului pe o bază sănătoasă, cu infrastructură, stadion propriu și oameni aleși cu pricepere, înțelegând că nu poate fi el și patron și antrenor și scouter…

Că n-a fost totul perfect, că au fost abateri, devieri de la drumul-călătoria stabilită inițial, este adevărat, dar nici clubul nu a beneficiat de un ajutor substanțial din partea organelor abilitate (LPF, FRF ori media). Ba mai mult, am fost și suntem atacați, împiedicați de această caracatiță murdară, coruptă, aservită unor penali inculți, care caută doar îmbogățirea, chiar înaintea interesului național.

Revenind în prezent… Suntem într-o situație privilegiată, la care poate mulți am visat, dar în care prea puțini am crezut. Am închis un an aproape perfect, cel mai bun al nostru sau al unui club român, cel puțin din istoria recentă.

Acești băieți minunați au realizat aproape imposibilul, s-au bătut de la egal la egal cu niște giganți ai fotbalului european.

Norocul nostru este că acolo jos, în iarbă, nu joacă cifrele reci ale lui Kiruj sau milioanele multinaționalelor, ci picioarele neobosite ale lui Deac, clarviziunea lui Culio, sufletul lui Camora, sclipirea lui Omrani, ambiția lui Bordeianu sau Burcă, puterea lui Djoko sau nebunia lui Arla… Toate puse în scenă și orchestrate de acest dirijor sadic, care caută și cere perfecțiunea și implicarea totală de la toți. El știe că cel care cară pianul este la fel de important ca prim-solistul.

Este clar că odiseea CFR-ului nu a trecut neobservată, i-a făcut un nume, iar clubul este pe cale să devină un brand.

Ce a demonstrat cu astea CFR-ul? Cred că un lucru în care mulți nu am mai crezut demult. Că există speranță. Că există oameni capabili de performanță și în România, oameni care pot face treabă ca lumea dacă au liniște, condiții decente și sunt lăsați. Avem un lot valoros, avem cel mai bun antrenor român. Respect tuturor celor care fac parte din acest proiect.

Ce urmează? Chiar nu știu… Zvonurile, noutățile legate de echipă, club, chiar sunt pozitive. Dar cu atâtea speranțe năruite în 30 ani de democrație, suntem mulți care sperăm, dar tot nu credem. Poate CFR ne va dovedi contrariul.

Sau poate după o perioadă de vis urmează un recul?!

Cert este că noi vom fi alături de echipă.

Sper ca acest ‘Dream Big!’ nu va rămâne doar un ‘Big Dream’.

An nou fericit tuturor, alături de cei dragi, cu multă sănătate și dragoste!!!

HAI CFR!!!!

Autor: isti33

271 de comentarii

  1. În continuare îmi vine greu să cred, că o companie care e doar un proiect, pentru care se încearcă să se adune ceva capital, să încheie deja contracte de sponsorizare pe multe milioane de euro. Uită-te pe pagina lor: http://www.eva.xyz , se mândresc că au adunat peste 1 milion. Şi noi vorbim de sponsorizări de zeci de milioane? Cu părere de rău trebuie să spun, că pare sponsor cum pare Varga patron. Greu de crezut.

    Apreciază

  2. Imi place ca incepem sa aducem jucatori tineri. Sumele nu sunt mari, nici transferul si nici salariul, iar daca nu se impune, asta e. E un risc minim. Daca avem scouteri buni, macar cativa sa se impuna. Plus ca asa are DP de unde alege. La transferurile cu salarii mari, trebuie sa ai scouteri foarte buni, dar nici asta nu garanteaza. E greu, ca sunt multi factori la mijloc…dar unul care joaca constant totusi, cred ca s-ar impune..
    Denis e un jucator bun, de perspectiva, si poate ca a invatat ceva si de la Liviu Ciobotariu 🙂
    Un film despre ce inseamna sa fii un scouter bun ( sa ai ochi si experienta 😉 )
    Trouble with the Curve
    https://www.imdb.com/title/tt2083383/?ref_=nm_flmg_act_3

    Apreciază

  3. Salutare tuturor
    Eu unul ,sunt Toma nu cred nimic pana nu vad .Povesti multe, articole umflate pentru ca e perioada cand nu se prea acceseaza siteurile de sport fiind pauza competitionala.Asta cred.
    Va doresc tuturor un an minunat si cred ca pentru noi cel mai mare castig e ramanerea lui Dan Petrescu.El e garantul lucrului bine facut.

    Apreciază

  4. Era si timpul sa incepem si noi sa luam cei mai buni jucatori tineri din Romania. Sper sa avem scouteri buni, caci jucatori tineri sunt multi. Desigur nu-ti garanteaza nimeni ca o sa se impuna, dar e de bine si ca viitor, dar si ca bani. Important sa aibe scoala fotbalistica, sa stie ABC-ul si sa aibe talent. Restul o sa vedem noi la TV :).

    Apreciază

    • E lent din pacate.Are calitati dar nu sta foarte bine la capitolul viteza.Parca DP spunea ca nu mai vrea fundasi centrali U21. In fine sa fie primit.

      Apreciază

      • Dacă va fi să joace va juca fundaș dreapta, în stilul lui Manea, mai puțin avântat spre atac. Pașcanu și Butean ar trebui împrumutați la schimb, până în vară, poate chiar la Dinamo. Eu nu cred că a uitat Butean fotbalul la noi, și dintr-un fundaș dreapta foarte promițător s-a transformat în petardă fără să joace. Nu înțeleg de ce a fost marginalizat, oportunități erau să mai prindă meciuri sau minute. Pare o răfuială marca DP, nu faci cum zic eu, te distrug.

        Apreciază

  5. Dinamoviștii se bucura că au scăpat de Ciobotariu, numindu-l “o calamitate de fundaș”,acum rămâne de văzut ce va fi, măcar nu a costat mult.

    Apreciază

  6. Dinamoviștii se bucură că au scăpat de Ciobotariu, numindu-l „o calamitate de fundaș”, Acum rămâne de văzut ce va fi. Măcar nu a costat mult.

    Apreciază

  7. Mattteo Matei, Daca Fatai a esuat, este responsabilitatea sa in primul rind. Eu tot l-am simpatizat, dar este greu sa joci bine intr-un campionat mai valoros decit cel Belgian sau Olandez.

    Referitor la „anti-fotbal” in Rusia mai multe echipe joaca ce joaca CFR. Este un fotbal mai pragmatic, jucatori ce joaca pe timp mai rau (rece, frig), au doar 30 de meciuri pe an si dau totul pe teren. Din prima etapa pina in ultima e ca un play-off indelungat, deoarece dintre toate echipele doar Zenit are mai multi bani, in rest este echilibru total si in partea de sus si mijloc si jos, la retrogradare. De aia s-a descurcat Dan Petrescu acolo. DP s-a adaptat de minune cu stilul sau. Jucatorii nu pot acolo, pentru aceleasi defecte pentru care nu pot sa joace in Belgia, Olanda sau in Anglia tinerii din generatia de aluminiu inventati de Hagi. Nu au puterea fizica, nu sunt dispusi la efortul necesar, sau pur si simplu nu au astfel de capacitate. Bordeianu, Djokovic, Vinicius sau Deac s-ar descurca ok in Premier Liga. Exemplul positiv Bicfalvi Eric, joaca pe post de mijlocas ofensiv, desi este un jucator cu fizic puternic care in Romania era folosit la mijloc, mai degraba un fel de box-to-box. La noi in locul lui Culio ar fi ideal asa un „ANTI-FOTBALIST”. Deci, Rusia este mai degraba un fotbal unde infloresc muncitorii de-al de Bicfalvi, decit pianistii gen Budescu. N-ar strica ca in fotbalul romanesc sa se adopte un pic din strictetea si agresivitatea rusa.

    Nu spun ca rusii n-au problemele lor. Dopingul, limita impusa de rusi in fiecare echipa, bani mai negri decit aia ce au venit de la criminali de tipul Becali si Borcea, etc. Dar cum sa zici ca e anti-fotbal distrugator de jucatori, cind ai conditii infinit mai bune. Pe teren ai de 5-6 ori mai multi fani meci de meci, chiar si la echipele mici. Meciurile se joaca in timpul zilei, la un soare calduros. Stadioane mai bine amenajate, jucatori mai scumpi, antrenori de rasa, printre care si Petrescul nostru pare ca este mai degraba ceva de nivel mediu decit special. Comentatori echidistanti care nu simpatizeaza cu nimeni, ignora toate scandalurile si prostiile mondene si concentreaza pe comentarea meciurilor. Chiar si calitatea de difuzare este mai buna. Repetari concrete pentru fiecare faza, nu se accentueaza arbitrajul, dar jocul. Reclama infinitisima de putintica, fiecare meci analizat in adincime. Vreo 5-6 echipe ca Steaua sau Dinamo. CSKA, Spartak si Dinamo din Moscova. Zenit din St. Peternburg. Echipe gen Krasnodar, care au patroni cu bani ca Becali, dar minte inzecita si promoveaza jucatori de la propria academie constant. ANTI-FOTBAL, ca filosofie sportiva, mai mare decit in liga I nu este nici in Zimbabwe. Cultura fotbalistica traieste o viata mult mai sanatoasa in Rusia, desi te-ai gindi ca aia nu au nimic in plus fata de romani, ba chiar sint mai rai, ca ei au adus comunismul. Dar se pare ca chiar si rusii au mai mult respect fata de acest fenomen, indeferent de politica lor, pur si simplu au intrecut Romania fotbalistic din toate punctele de vedere. Rasaplata find una simpla de tot. Vor avea echipe in Champions League si Europa League, in timp ce noi vom fi fericiti sa ajungem in primavara europeana din a treia competite valorica Europeana, tot scuipind cu seminte in cei de la „masa bogatilor”, cica ia ce anti-fotbal joaca si ce corupti ar fi, nu ca noi, cu valori morale superioare, care toti le aplica prin comentarii si niciodata in viata reala, uitind de ele imediat ce pleaca de pe site-urile lor preferate.

    Apreciat de 3 persoane

    • Nu au intrecut rusii Romania, cum spui mai sus, ca sunt mai destepti. Rusii au fost mereu inaintea Romaniei, chiar si in anii ’70-’80. Au mult mai multe milioane sa investeasca in jucatori si sa-i aduca/formeze. Sa dea 7 milioane pe un jucator e la ordinea zilei acolo. Au si 150 milioane de locuitori doar Rusia, nu mai zic ca se duc la 200 cu tot cu provinciile supuse.

      Posibilitatile financiare si de selectie din Rusia fac sa fie mai buni.

      Apreciază

  8. As mai adauga, ca in Rusia multe echipe au preparatori veniti de prin La Liga s.a.m.d. care au grija de jucatori mai bine decit in majoritatea ligilor fotbalistice. Respectivilor preparatori salariile uneori le sint mai mari de cit celor mai buni jucatori din liga I. Dar conform Matttttttteo, DP e idiot, Rusia e anti-fotbal. In comparatie cu cine Mattttttttteo? Cu Liverpool si Klopp? Cu Borussia? Sevilla? Asa poate da. Dar daca compari DP cu orice pathetic shit din romania e aur curat. Iar Premier Liga ruseasca este civilizatie futuristica din punct de vedere fotbalistic fata de evul mediu din Romania, cu feudalism fotbalistic.

    Apreciat de 3 persoane

    • Las-o mai moale ca macane, ok, DP a avut un parcurs foarte bun in Europa toaman asta dar primul lui titlu a avut o conjunctura care multi o uita. Unii dintre noi pur si simplu s-au saturat de meciurile in care dupa ce dam primul gol ne retragem cu fundul in poarta. Eu nu tin minte nici o echipa antrenata de Klopp in care la 1-0 se retrage in aparare si nu mai joaca absolut nimic, au fost meciuri in care au fost 0 ocazii dupa ce am deschis scorul.

      Apreciat de 1 persoană

      • Dar DP nu e Klopp…aia ar fi diferenta. 🙂 DP juca asa pt ca nu cunostea lotul de jucatori. Ii punea sa joace rigid,doar ce stia el ca se poate aplica universal. De aceea de la revenirea lui am jucat cu totul altceva.Am mai avut meciuri cu aparare excesiva dar au fost foarte putine.

        Apreciază

    • Ma refeream ca nu se joaca fotbal frumos, se face anti-joc. Au o medie de goluri de putin peste 2 pe meci, una dintre cele mai mici din Europa.

      Daca esti jucator ofensiv, nu te duci acolo. Ca te termina. Iti dau n exemple daca nu ma crezi de fotbalisti care s-au dus pe bani multi intr-o forma foarte buna a carierei, dar au „murit” acolo: Lestienne (care la 20 de ani era printre cei mai buni din Europa la PSV Eindhoven), Alex Song, Rochina- astia au fost masacrati la Rubin Kazan. Vad ca acum Rochina joaca fara pprobleme la Levante, acolo nu prindea nici 20 de minute la Rubin, si erau pe locul 12. Sofianne Hanni, Vitinho, Obafemi Martins, Clinton N’jie, Joao Mario, Maxi Phiilipp, Schurrle, Lucas Barrios. CSKA si Rubin sunt cele mai defensive echipe din istoria Ligii Campionilor de dupa 2000. Mie nu imi place sa ma uita la fotbalul din Rusia

      Apreciază

      • Joao Mario si Max Phillip sint ok de tot la echipele lor. N’Jie era pe panta descendenta deja cind a venit in Rusia. Schurrle la fel, daca nu era la Spartak era undeva mai jos. Martins tot, din cum tin minte. Jucatori ca Schurrle sau Phillip nu ajung in Rusia ca totul e in regula cu ei. Daca era totul bine, ramaneau in Germania. Daca accepta sa vina in Rusia, inseamna ca nu prea au avut oferte prin campionate Top 5. Ei isi negociaza foarte bine conditiile inainte de a veni si stiu deobicei unde vin. Deci, daca esueaza, nu este din cauza fotbalului defensiv… Ideea este ca in majoritatea situatiilor vor fi alte circumstante, care nu le-au permis sa joace bine.
        Iar liga ruseasca e defensiva deoarece are multi rusi impusi in echipe. Rusii nu se ridica ofensiv la nivel cu stranierii, dar au putere fizica. De unde rezulta un hibrid, cu mai multi stranieri talentati si rusi taratori de pian pentru talentul lor. Dar asa e mai bine pentru nationala, formindu-se rusi mai puternici. Este un sistem ce are un pic in comun cu cel din China, dar mai bine organizat. Cred ca e un sistem mai bun, decit combinatia play-off + doi U21, desi mie personal nu-mi place nici unul. Rusii pur si simplu ei iau decizii mai bune cind vine vorba de fotbal, fotbalul lor merge mai bine incusiv datorita managementului mai corect. Treaba nu-i doar in bani sau resurse umane. Chestiile cu dopingul le-au dat calculele peste cap, acum nationala posibil nu va mai juca, dar ideea dopingului vine de sus, nu stiu daca este doping la nivel de cluburi. (mai mult decit in Top 5 nu cred sa fie)

        Apreciază

  9. De ce ne sponsorizeaza EVA ?
    https://ziaristii.com/o-drona-pentru-dan-petrescu-de-ce-vrea-electric-visionary-aircraft-sa-bage-20-de-milioane-de-euro-cfr-cluj/
    Am avut noroc sau poate ca norocul nostru este ca suntem in EL si asa reclama o sa fie buna pt ei si ieftina. Nume stadion, nume pe tricou etc …
    Aceasta sponsorizare cred ca e facuta de sus, politic si pe langa primarie , cred ca se baga si CJ (?)…primeste teren, si mai poate primi multi bani prin diferite ajutoare de la stat. Vezi cazul Vodafone, cand s-a dus si Ponta la deschidere care de fapt isi facuse in 2014 un Call Center ( in mare pe engleza din cauza problemelor din Egipt, din acea vreme) si a primit prin schema de ajutor de stat destinată stimulării cercetării şi dezvoltării , numai putin de 8 mil de euro, pt 450 de angajati, care dupa 3 ani si ceva aproape nu a mai ramas cu nimeni, ca s-au intors in Egipt, ca aia muncesc 12 ore pe zi, pe nimic), si mai sunt alte programe de acest gen, relatii sa ai.
    Poate aceasta sponsorizare o sa aibe o influenta locala si judeteana pe plan fotbalistic…O sa vedem in timp, momentan cam asa arata.
    Transferuri realizate:
    Chipciu – adus liber de contract, salar mariu, fotbalist cu experienta internationala
    Ciubotariu – adus de la Dinamo, suma mica platita pt un fotbalist tanar si de viitor ( are talent din cate am auzit ,dar depinde de el)
    Transferuri locale :
    Andrei Muresan – U cluj , liga 2
    Sebastian Mailat – U Cluj, liga 2
    Bogdan Pop – mijlocas tanar, Unirea Dej ( din jud Cluj), liga 3
    Cristian Paleoca – mijlocas tanar, Ariesul Turda ( jud Cluj), liga 3

    Apreciat de 2 persoane

  10. Chipciu s-ar putea să funcționeze și pe poziția de inter. E genul de jucător pe placul lui Dănuț, foarte dedicat și muncitor, și știe un pic și cu mingea, oricum ceva mai bine decât Hoban, Bordeianu, sau chiar Djokovic. În campania FCSB-ului din 2013 în care a dat peste Ajax și Chelsea, Chipciu juca central, încadrat de Cr. Tănase și Ad. Popa și s-a descurcat onorabil, nu văd de ce nu ar face la fel și la noi. E nevoie de experiență pe poziția lui Culio, era prea abruptă trecerea la un jucător mult mai tânăr, sau un străin nefamiliarizat cu Liga 1.

    Apreciat de 1 persoană

    • 1. Atunci era tanar si il tineau picioarele sa faca pressing si sa alerge. Din ce am vazut la ultimul lui meci al nationalei, are acum viteza unui Torje pe final de cariera, a fost cel mai lent de pe teren cu Malta. Mi-e greu sa cred ca si cu pregatirea de iarna va fi capabil sa mai alerge. E exact tipul de jucator „gaunos”, plin de afectiuni de la o vreme si si-a pierdut ce avea el mai important- viteza.

      Bine, la ritmul de joc de pe la noi…cine stie. Ca vad ca Alibec merge bine :))

      2. Cu tehnica nu le-a avut niciodata. Juca in spatele atacantului, dar intr-un 4-3-3, inter cum juca Culio….niciodata nu va putea juca. Nu stie sa tina de minge cum tinea Culio. Chipciu si la FCSB cam baga capul in pamant si nu se uita in stanga sau in dreapta.

      Djokovici stie mult mai mult sa tina capul sus si sa nu se sperie atunci cand joaca inter. Nici el nu are viteza, dar nu se sperie cand vine adversarul. Chipciu e un fel de Costache mai batran, o sa vedeti.

      Apreciat de 1 persoană

  11. Inseamna ca am facut un super transfer cu Chipciu,daca-i un alt Costache!Pai asta ne repetai la nesfarsit,ca
    tanarul Costache-i mare scula.
    N-o fi un mare geniu Chipciu,dar este un jucator de Nationala.Este un jucator de travaliu,care cu siguranta aduce consistenta prin efortul depus.
    Mi-e greu sa cred ca n-a stiut DP pe cine aduce la echipa.

    Apreciază

    • Pai Costache are 20 de ani. Pentru varsta lui e destul de bun. Chipciu are 20.000 sau 30.000 de mii salariu si sa vedem daca mai are viteza lui Costache.

      Viitorul le va demonstra pe toate, si daca Costache e bun, si daca are dreptate DP. N-are roat sa ne certam noi. Stay happy 😀

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.