Start spre viitor


Start spre viitor. Nu știu ce-mi veni așa cu titlul, dar din când în când îmi apar din boscheții memoriei tot felul de cuvinte din astea din epoca trecută. Acesta era, pentru cine s-a născut după tezele din aprilie, numele unei reviste tehnico-științifice, cu și despre o precoce generație de pionieri. De ce se dădeau tezele în aprilie? Asta e altă poveste. Acum noi, CFR 1907 Cluj, chiar că avem cea mai bună bază tehnico-tactică din țară, așa că putem primi și niște dolari științifici pentru un proiect ce are, mai mult ca niciodată, bătaie lungă, lungă

Hai că, încet, încet, ne-am trezit din mahmureală. A început și școala, asta înseamnă că în maximum 3 săptămâni se întoarce și românul de la ski și se apucă de muncă. Nu de alta, dar vine mărțișorul prin surprindere, și până la 1 Mai mai e un pas. Slavă Domnului că ceferiștii noștri nu-s schiori și că-l au alături pe Electricidan Petrescu, care îi bagă în priză și îi comută urgent pe setările de performanță. Sau poate, mai nou, va folosi baterii de la Gigafactory. Sper că le e bine acum pe coasta iberică, și că fac pregătirea aia neratată la care visăm de ani de zile. Primul meci amical vine peste noi, iar ăia care au Facebook o să le povestească ălora care n-au Facebook ce și cum, și pe unde, și care a dat 3 goluri.

Dar să revenim la #1 din Gruia, deja incontestabilul nostru antrenor Dan Petrescu (Eminescu, Petrescu, Enescu, Brâncuși, parcă așa era , nu?), cel mai bun transfer al CFR-ului pentru a treia oară în 2 ani jumate. Care mai mârâie pe la colțuri, nemulțumit din cine știe ce pricină, e ori bolund, ori spion rus de la PFC Sochi. Cei cu mintea limpede s-au lămurit deja. Are destule meciuri, titluri, performanțe în acești ultimi ani, încât să se uite de sus la toți ceilalți „misteri” care au trecut prin curtea noastră. Și cred că e destul de ceferist deja, după câte bețe în anvelope i s-au pus de când parchează la Cluj. Așa că, într-o majoritate covârșitoare, am aplaudat decizia clubului și a antrenorului de a continua împreună pentru încă 2 ani (cu drept de prelungire pe încă 20, sper). Pacostea mare căzută pe capul rivalilor noștri din tot universul se reflectă și pe pagina de Wikipedia a antrenorului, unde anii petrecuți de Dan la CFR nu există, și nu există nici prezent, și nici viitor (poate nu e de mirare că nu vin ofertele alea babane cu așa o pagină). Cineva îl boicotează și acolo. Sau e o nouă diversiune menită să slăbească vigilența adversarului european, care poate citi doar despre cupele vechi, alea ce au dispărut odată cu echipele care le-au luat. Într-adevăr diabolic. Înapoi la subiect. Nu știm cum și când a fost luată această hotărâre a prelungirii contractului în plină invazie de zvonuri alarmante, nu știm dacă pe plaja din Dubai, sau pe promoroaca din Gruia, dar e cu siguranță, sau ar putea fi (dacă n-o ia nimeni razna pe parcurs), cea mai profesionistă acțiune din era noului CFR. Deși ideea unui Ferguson de Gruia ne-a mai plimbat-o pe la nas și AP, nu clacau bine vreo 10 efemeride și adjunctul IM era trimis să scoată castanele din foc și să pună jarul în valiza antrenorului vătămat. Și p-aci ți-e drumul… Dar era limpede încă de pe atunci că așa ar trebui să arate un club profesionist. Un club unde continuitatea îți servește micul dejun la pat pe termen scurt, dar mai ales pregătește o cină bogată și pe mai departe. Asta plus povestea, tot mai puțin secretă, de amor cu puternicul sponsor ar putea propulsa clubul la ani lumină de colocatarii din casa Liga 1. Paparazzi au surprins, cică, Cefereul într-un sărut prelungit, chiar pe Cetațuie, cu tânara americancă EVA, nepoata de viitor a mai înstăritei Coana Tesla. Tânără , plină de zestre și ambițioasă, e gata să umble la braț cu un tip mai în vărstă (vreo 113 ani), un lord al bătrânului continent. Așteptăm să se developeze filmul, să vedem cu ochii noștri strălucitul măritiș. Casă de piatră și viață bună împreună! Ea cu banii, noi cu ambiția, visurile, munca, sudoarea, lacrimile și berea. Ca în orice familie (aici insert emoji zămbitor și înțelegător, să nu se supere știm noi cine).

Cu banii ăștia, cu ceva minte, și, bien sur, pasiune pentru culorile clubului, am putea păstra supremația ani buni de-acum încolo, într-un campionat, care chiar așa șubred cum e, ne poate duce an de an în Europa. Iar asta ar aduce jucători buni, credit, coeficient, bani, parteneri, fericire și, exceptând meciurile cu Sevilla, cam aceiași 4000 de oameni în tribune. Imaginea europeană a clubului e deja restituită după campania de toamnă, deci sunt mai multe bunătăți pe masă decât la Crăciun. Mai lipsesc câteva piulițe, șurubele și coliere, pe care DP sunt convins că le caută încă, și pe care acuma, scăpat de sâcâiala FRF-ului, poate să le „add to cart”. Nu cred că e disperat să bage acolo tot ce apare la reduceri, mai degrabă sunt câteva ținte bune, printre care și ex-fotbalistul C, ex-stelistul care o să încerce a alerga în ghetele lui Culio. Greu. Momirea câtorva jucători străini cu salarii bune și bonusuri de performanță cred că e strategia pe care se va merge și acum. E încă prea devreme să dăm 2 milioane pe un jucător. Poate de la anul. Da, la anul cu siguranță. Trebuie să fie CFRul, nu poate fi alt club, ăla care să schimbe din nou regulile pe aici. De 15 ani încoace în țara asta am luat:

  1. cele mai multe campionate,
  2. cele mai multe puncte într-o grupă de Liga Campionilor
  3. cele mai frumoase și multe puncte într-o grupă de Europa League

Despre asta e vorba. Hai CFR!

161 de comentarii

  1. Am văzut ultimele 30 de min din meci. Din ce am văzut eu, am fost incantat de Petrila, un jucator care mi se pare ca dacă î se dădeau șansele primite de Costache era de 2 ori mai bun ca el.Pofta de joc pt Tucudean, încet încet sper sa își revină. Dacă Chipciu era cu nr 95 pe banda dreapta fundaș, atunci am cam dat banii degeaba pe el, ma refer strict la ce am văzut.

    Apreciază

    • Da Adi, Chipciu era… Aproape invizibil acolo, iar când a avut ocazia unei intercepții a întrat prin alunecare departe de minge. Era sa primim gol. Ofensiv zero. (Chipciu)

      Apreciază

      • Am văzut-o și eu aia, da no.. Poate tragem concluzii pripite. Aproape ca îmi vine sa zic ca nu trebuiau transferuri(după ce am văzut) , ci doar reactivați câțiva trași pe margine.

        Apreciază

  2. Am vazut tot meciul,dar este greu sa tragi concluzii din caricatura aia transmisiune.M-am lamurit din ce-am vazut la tv de ex,ca Hindrich portarul n-a gresit la faza golului ci Cestor………..pe faza mi-a parut foarte evident ca-i golul portarului.Este selectionat la U18 si cred ca-n 3 ani va fi titularul postului.
    Mai mult ca sigur Chipiciu va fi folosit in mijlocul terenului,nu ca si fundas lateral.Astazi mi-a parut in vana si cu personalitate.Ah, a gresit la o interceptie,deci este un transfer nereusit.Cred ca la partida cu carlanii poate juca titular.Este jucator de Nationala,chiar daca nu-i un fel de reje sau mut.
    Prea multe concluzii nu poti trage dupa aceste amicaluri,in care fiecare jucator a avut minutele lui.
    Petrica pe langa gol,a mai avut vreo 2 faze de poarta.In campionatul viitor va veni si vremea lui.

    Apreciază

    • Gica draga ieri a fost ziua internațională a îmbrățișării. Hindrich a avut 2 faze și la una nu a ieșit deloc, la alta a degajat din 5m direct în adversar fiinda un pas sa luam alt gol. Într-adevăr e necopt și are timp sa crească dar eu cred ca merita să-l lăudăm când avem motive. Idem la Chipciu. La ce a arătat azi (doar la azi ma refer) nu îl vad titular primele 1-2 meciuri. Timpul ne v-a răspunde dacă am avut dreptate sau nu.

      Apreciază

      • Nu l-am laudat pe Hindrich,doar am marcat debutul la echipa a unui copil de 17(ori 16) ani………..un jucator il poti citi si dupa alergare,preluare sau o pasa simpla.Chipciu a aratat ieri incredere si tupeu,ceea ce nu-i rau pentru echipa.Va fi un plus pentru noi.

        Apreciază

  3. Nu cred ca l-am adus pe Chipciu pt. a juca fundas lateral. Nu prea are logica sa aduci un jucator cu un salar asa de mare pe un post pe care s-a descurcat un U21.
    Cred ca DP vrea sa verifice toate opțiunile.
    Otto a fost copleșit de emoție și nu cred ca putem sa tragem o concluzie.
    Azi au lipsit câțiva jucători de baza Deac, Burca, Boli, Bordeianu, Camora si……Costache!!!
    Vazandu-l pe Petrila, eu, în locul lui Costache, nu aș fi foarte linistit.
    Tucudean a arătat încă o dată că are stofa de golgeter.

    Apreciază

  4. Sincer, nu inteleg de ce joaca si Chipciu si Ciobotariu fundas drepta. Ceva nu se potriveste aici. Daca va fi asa, de ce nu l-am adus doar pe unul dintre cei doi. Ciobotariu in campionat si Chipciu in Europa? Nu cred. Iar locul lui Deac n-are cum sa-l ia Chipciu. Ca inter nu stiu ce calitati il recomanda pe Chipciu, un jucator de banda. Vom vedea ce planuri are DP cu aceste achizitii.

    Apreciat de 1 persoană

    • Sper ca Omrani sa nu plece de la noi.Indolent cum pare cateodata ( e un jucator capricios ) atacant ca el nu am mai avut de la Fabbiani incoace.Aici ma refer la calitate, ramane apoi daca antrenorii pot sa scoata cei mai bun din el.

      Apreciat de 4 persoane

    • Omrani este unul dintre jucatorii esentiali ai CFR-ului fara de care ultimele performante aka cele doua titluri, si calificarea in aceasta faza a competitiei europene. Dar na unii au ceva cu jucatorii valorosi care in majoritatea cazurilor sunt si capriciosi si par indolenti. Pate preferi jucatori plati dar super disciplinati si
      care nu aduc acel factor surpriza care face fotbalul atat de iubit.

      Apreciază

  5. Pt toți Toma necredincioșii dintre suporterii cfristi vreau sa vă amintesc că acum 4 ani când eram în insolventa nu găseai mai mult de 2-3 articole, pe săptămână, despre clubul nostru in presa centrală. Atunci în acele vremuri marele Iuliu Mureșan a spus în câteva interviuri că CFR Cluj va redevenii în Europa și va câștiga titluri că alta dată. Câți ați crezut!? Ba mai mult spunea că va fi un nou patron care este cunoscut în oraș dar nu poate să-l numească. Câți ați crezut!? Aceeași situație și acum cu noul sponsor. Câți credeți!? No servus!

    Apreciază

    • Fain material! De-ar fi de calitatea asta măcar 5% din totalul articolelor mass-mediei centrale de sport. Am aflat şi faptul că Otto are o talie super pentru un portar. Sper ca CFR să nu se înţeleagă cu niciun cluib din lume la suma de transfer pentru Hindrich, cel puţin 10 ani de-acum încolo. Apoi, pe un 25-50 mil euro, se poate bate palma cu Liverpool ori MU. 🙂

      Apreciat de 2 persoane

  6. No, am scăpat şi de perioada neagră în ceea ce priveşte rezultatele. Aşteptăm următoarea colo prin iunie. 🙂
    Prima noastră echipă a pierdut ier, 0-1, cu Setif, Setif care a pierdut cu 0-2 acum câteva zile cu Emelec, Emelec care a pierdut azi, 2-3, cu a doua noastră echipă. Concluzia: a doua echipă e prima echipă. 🙂
    Nu ştiu cum face Petrila al nost’, dar mai în toate ultimele cele 10 minute jucate are câte 1-2 acţiuni la care Costache numai visează să reuşească în câte prime 80 de minute jucate. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

      • Dacă nu a vrut să plece pe milioane în China, n-aş crede că Ţucu să-şi facă calcule la un transfer prin Polonia ori liga a doua italiană. Aşteaptă probabil şi el şi clubul să vadă dacă s-au rezolvat problemele care l-au făcut să-şi ia pauza, apoi, să sperăm, se vor înţelege pentru mai departe. În afară de UTA, dacă va promova, nu cred că Ţucu ar vrea la un alt club din ţară.

        Apreciat de 1 persoană

  7. Asa articol de cacao nu am vazut de mult, cei de la realitateasportiva au preluat stirea de la prosport care au pus o poza de la antrenamentul echipei de ieri cu Pereira pe articol :))) jucatorul nostru seamana foarte bine cu camerunezul acesta si probabil jurnalistii nostrii de rahat au crezut ca e un jucator nou :))) Intre timp cei de la prosport au schimbat poza articolului ca probabil s-au prins de kix-ul dat..

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.