Aşa notaţi voi, așa notează kiruj, așa notează ei. [CFR Cluj – FCSB 1-1]

Am intrat, aşadar, în al cincilea an de „joacă”. S-a lansat (şi s-a şi terminat între timp) prima rundă de notare din 2017, s-a terminat şi prima finală (din 5) a echipei. Cu un rezultat echitabil, obţinut şi cu destul noroc, zic eu. Dar înainte de analize şi păreri, să vedem tabelaşul comparativ al notelor medii acordate de tribunişti (din care separat „kiruj”), dar şi de băieţii de la „jesepe”: 

OBSERVAŢII:

1. „kiruj” nu se dezminte, dă note mai mari (de regulă cu 0,5) ca media tribuniştilor. Boşorog nenorocit (şi pervers în devenire, pe deasupra…). Recunosc solemn că am dat câte o notă în plus pentru Deac (pentru revenire) şi pentru Camora (că-i căpitan şi ceferist adevărat). Îmi menţin în schimb celelalte note, aşa am văzut eu (mă rog, deseori am auzit doar…).
2. jesepeul dă note surprinzător de realiste, echipa e văzută de ei cu o medie niţel mai mică faţă de părerea tribuniştilor, Miri fiind notat – în schimb – ceva mai bine.
3. jesepul dă doar note întregi, în plus jucătorii introduşi după minutul 75 (parcă) nu mai primesc note (cazul lui A.Mureşan).
4. Comparând în analitic Tribuna cu jesepul, vedem note aproape identice (sau chiar identice) la Mincă, Tiago, Horj, Camora, Deac, Gomelt şi Miriuţă. Diferenţe mari apar la Nascimento (1.3 pentru Tribună) şi la Bud (tot 1.3, dar pentru jesepe).
5. După masă (mai spre seară) voi reactualiza şi tabelele consacrate, momentan „sunt reţinut” (a se înţelege „trebuie să chiulesc” un pic)… 🙂

***

Despre meci mai merită să vorbim? Poate un pic, aşa, pe sărite, mai ales pe segmentele care s-au şi văzut prin ceaţa aia încăpăţânată:

• Aşezare standard de 4-2-3-1 la început, cu jucătorii testaţi în amicale, asumându-se riscurile spuse de noi şi atunci: folosirea unui cuplu de închizători cu valenţe ofensive (Deac-Filipe) poate ajuta atacul, dar poate însemna şi riscuri mari pentru defensivă. Din toată teoria asta (de doi lei) s-a adeverit doar partea aia cu defensiva… 🙂
• Cei doi de la închidere nu au reuşit, aşadar, să asigure siguranţa necesară în faţa fundaşilor, asta în condiţiile în care tot jocul ofensiv al mioarelor a fost conceput practic de doi oameni (Achim şi Alibec), la finalizare fiind prezent de regulă Jakolis şi – mai rar, dar tocmai când nu trebuia – Alibec.
• Calitatea celor doi (Deac + Filipe) nu prea s-a văzut – din păcate – nici în faza de atac, concluzia fiind destul de clară: experimentul nu prea a reuşit (spre deloc), lucru sesizat şi de Miri (forţat şi de accidentarea lui Filipe), când după introducerea lui Gomelt organizarea echipei şi stabilitatea ei au crescut simţitor.
• După apariţia lui Gomelt (şi a lui Omrani, imediat după pauză) echipa a fost redistribuită în 4-1-4-1 (din ce-am văzut, mai rar, aşa), cu dese transformări în 4-1-3-2 sau chiar în 4-1-3-1-1 (cu Omrani un pic spatele lui Bud), Deac preluând postul lui de bază, cel de mijlocaş/aripă dreapta, cu o evidentă creştere a eficienţei în joc.
• Am văzut o crispare (vecină cu teama, cu frica) în primele 15 minute, golul fecesebiştilor a venit logic, fiind precedat de vreo 3 ocazii mari ale lui Jakolis, căruia îi datorăm nişte mulţumiri calde… 🙂
• Punctul obţinut pare – aparent – insuficient (mai mult în comparaţie cu aşteptările noastre prea optimiste), dar e posibil ca într-un final tocmai el să ne asigure obiectivul de accedere în play-off (pentru care, în opinia mea, şansele sunt în continuare de 50%).
• La nivel de jucători nu mă bag prea tare (caracterizarea lui Racheta acoperă corect această necesitate). Din păcate aportul defensiv al lui Camora suferă din ce în ce mai tare, Gomelt pare o soluţie de nădejde într-o formulă mai defensivă, dar şi mai stabilă. Până la urmă orice echipă de succes rezolvă mai întâi problema organizării în defensivă şi doar după aia avansăm în spaţiu… 🙂 Desigur, mai este acolo şi Rus (chiar în faţa lui Gomelt ca opţiune), caz în care lucrurile pot reveni la normal, înţelegând aici şi trecerea lui Cipri pe dreapta.

Urmează meciul de „a fi sau a nu fi” de la Mediaş, multe lucruri se vor clarifica după etapa aia, a 23-a. Gazul nu m-a impresionat în mod deosebit la Timişoara, dar rămâne aceeaşi echipă periculoasă, reinventată mereu de acest foarte bun tactician Cristi Pustai. Marchează mai greu goluri (după plecarea celor doi goleadori), dar şi primesc foarte greu gol, au o bună organizare – ca de obicei – în defensivă. Să vedem. Dacă nu va fi o ceaţă şi mai deasă… 🙂

HAI CFR!!!