Ceața, oile și ardelenii [CFR – Steaua 1-1]


Ceață în largul terenului, mai puțin la mal. Se anunță un meci dificil. Dificil de jucat, de urmărit și de comentat. Arbitrii par și ei îngrijorați. Mai ales cel pe care-l cheamă cu adevărat Orbuleț. Nu-i poreclă!

Echipele sunt aliniate la centrul terenului, parcă ascunzându-și primul 22 în negură.

CFR: Miriuță – Mincă – Tiago Lopes, Larie, Horj, Camora – Deac, Nascimento – Sorsa, Ruiz, Nouvier – Bud.

Începe meciul și se reia campionatul pentru CFR.

Centrare Tiago Lopes, mingea e deviată de Bud, dar Niță e la post. Am văzut la reluare ce s-a întâmplat, dar n-am cum să le traduc și celor >10.000 din tribune. Începutul e bunuț, dar continuarea e subțirică. Fostul ceferist Jakolis – care a mâncat pită unsă cu cuțitul din munca de pe terenul din Gruia – cunoaște cum crește iarba de la noi acasă și ne dă trei emoții numai în debutul meciului. Scăpăm fără gol din toate cele trei faze emoționante. O dată cineva a respins mingea de pe linia porții.

Vine sfârșitul sfertului de oră și pseudo-faultul lui Camora la Alibec. Probabil a fost contact între picioarele celor doi jucători – deși n-am văzut mai nimic la reluări – dar e ciudat cum a căzut Alibec, ca un bou penetrat sub coadă, la jumate de secol după evenimentul descris.

Penalty. Mincă se aruncă prea repede, iar Alibec trimite ușor peste el, deschizând scorul: 0-1 (min. 16). A fost și un pic de metru de ofsaid la pasa inițială spre Alibec, dar hai să nu protestăm în stradă pentru un fleac care ne-a ciuruit…

Jucăm și noi ceva acum? Un șut Nouvier, o piruetă faină a lui Bud, încheiată cu fault, o lovitură liberă a lui Nascimento ghicită de Niță… cam atât din partea noastră. Deși ne-am găsit foarte bine pe teren în meciurile de pregătire, nu ne regăsim exact când e mai important. Nu reușim să deschidem poarta stânei.

Pe la jumătatea reprizei, ceața se mai ridică. Foarte bine! Nu prea găseam calea să ieșim din ea, deși e ceață locală, de Gruia, ardelenească, soră cu frânarul.

Pe când începeam să pun buza, să mă dezumflu și să mă bosumflu, mingea ajunge în careul oaspeților, îl găsește surprinzător pe Larie, care face o piruetă, încearcă să trimită mingea spre poartă, este blocat de un fundaș, cade și se tăvălește de durere. Faza pare să continue spre stingere, dar arbitrul fluieră, întrerupe meciul și arată spre punctul de la 11 metri.

Steliștii se iau cu mâinile de cap, își smulg lâna de pe tărtăcuță și protestează pașnic, fără violență, petarde, fumigene sau coctailuri Molotov. A fost un fault în careu ceva mai ciudat, dar dacă s-a dat dincolo, de ce să nu se dea dincoace? Arbitrul prinde momentul să se acopere cu o mantie de imparțialitate.

Se face minutul 34 când sperăm să notăm egalarea. Urmează însă execuția f f f slabă a lui Nascimento, din categoria „tulai Vetă, așa nu!”. Niță a țopăit enervant pe linia porții, iar apoi a plonjat unde trebuia să plonjeze, dar unde portughezul nu trebuia să trimită mingea. Dezamăgire pe teren și în tribune.

Nu pare seara CFR-ului, care nu aduce deloc cu panzerul din meciurile de pregătire. Nu e nici seara lui Nascimento, care părăsește terenul accidentat, fiind înlocuit cu Gomelt. Deși până acum a fost seara lui Alibec, pentru atacantul Stelei se face brusc noapte când e trimis prematur la culcare pentru al doilea cartonaș galben (simulare mult mai nereușită decât cea de la faza penalty-ului). Din nou proteste pașnice ale oaspeților. Alibec iese înjurând și înjurat.

Se fluieră de intrat la cabine. Miriuță trebuie să intre puțin/puțin mai mult în ceferiști și să găsească soluții pentru revenirea pe tabela de marcaj și în interiorul play-offului.

Repriza a doua nu începe mai grozav decât prima, chiar dacă nou-intratul și netranspiratul Omrani [Sorsa out, Deac mutat pe dreapta] ne dă ceva speranțe. Deși în situația de one sheep down, turma adversă ne bagă groaza în suflet, ratând vreo două ocazii. Noroc mai ales cu nou-intratul Enache (în locul lui Jakolis; ce ușurare!), care trage cu sete de ratare peste poarta unui Mincă înalt, dar speriat. Mă rog, ar fi fost speriat la faza asta și dacă era mai scund…

CFR-ul apasă pe pedala de accelerație. Trebuie să câștigăm repriza asta cu 2-0, ca să fie bine.

Și asistăm – în sfârșit! – la o fază care ne caracterizează stilul în acest sezon. Nouvier, pătrundere pe stânga… sprijin de la Camora, care forțează spre careu… centrare în centru… Deac vine la întâlnire… șutează într-un fundaș disperat… reprimește mingea și o trimite ÎN POARTĂ!!! 1-1 în minutul 58.

Steaua temperează jocul, trage spre egal, că și un punct în dreptul lor e mai bun decât trei în dreptul nostru. Însă pentru noi există numai varianta victoriei. Când îi mai prindem la așa cotitură?! Deac vede un „galben” pentru simulare în fază de gol, dar și el protestează pașnic, așa cum e obiceiul în ultima vreme.

Avem probleme la o fază fixă (corner) din minutul 70. Din cauza ceței, toate fazele sunt dubioase, așa că aceasta de ce ar face excepție? Centrare în careu, un cap (ceferist?) trimite mingea spre poartă, iar Mincă respinge în față. Faza continuă, dar se încheie cu mingea trimisă pe lângă poartă. Grijă mare, măi fraților!

Din minutul 72 nu-l mai vedem nici pe Deac pe teren. Al doilea „galben”, pentru proteste pașnice la un aut. Cipri mai protestează o dată, tot pașnic, împotriva cartonașului de urgență, apoi iese. Episod din ciclul „maurii și-au făcut datoria, maurii se pot duce la vestiar” (maurii find marcatorii, pentru cei care nu s-au prins).

Steaua începe să rezburde prin ceață, revigorată de egalitatea umană din teren. Amu’ trebe să avem grijă și mai mare. Tot nu-mi pare seara noastră, așa că mai bine să fie seara nimănui, decât a lor.

Bud încearcă să șuteze la poartă, dar e blocat. Jocul se diluează, dar nu poți băga mâna în ceață pentru nicio echipă.

Miriuță joacă prudent. O înfrângere ar fi de nedigerat. Intră A Mureșan în locul lui JC Ruiz.

Rămânem în ceață și când intrăm în prelungiri. Fluier final. Nu-s supărat, nici foarte dezamăgit. Ca să fiu sincer, n-am simțit să fi fost foarte-foarte aproape de victorie nici măcar la 11/10. În schimb, ceva gloanțe de 0-2 au șuierat pe la urechile noastre. Am ieșit din play-off, dar chestia asta poate fi trecătoare. Un meci încâlcit, care nu m-a încântat prea mult, terminat cu un egal care mulțumește destulă lume. Nu și pe cei nemulțumiți.

Așteptăm continuarea campionatului și sperăm în creșterea jocului feroviarilor. Ce altceva putem face? Există în viață chestii mai nasoale decât un amărât de egal cu Steaua. Măcar Becali nu-l mai vrea pe Larie…

Hai CFR!

Anunțuri

56 de comentarii

  1. 05.02.`17,orele 20.00-CFR-Stelemeaua=1-1(0-1),Alibec-p.;Deac;REFLECTII(ne)PERTINENTE: La cum am jucat,per ansamblu,am obtinut un rezultat,firesc, echitabil;nu am avut o agresivitate eficienta,iar relatiile de joc au suferit neasteptat de mult;destule momente de joc,nu ne-am regasit,am fost dominati,am comis multe greseli pe faza de aparare,parca nu ne cunosteam;unde o fi disparut omogenitatea echipei(?);paradoxal,desi am avut,in teren,la un moment dat, 3 “coordonatori”cu profil ofensiv(Ruiz,Deac si Nascimento)tocmai elaborarea fazelor de atac a constituit unul din punctele slabe din jocul nostru;”angrenajul”echipei nu a functionat cursiv,am suferit f.mult la constructie,lipsind clarviziunea in organizarea si coordonarea actiunilor spre poarta adversa;am exagerat,din nou,cu”verticalizari”(aruncarea mingii pe varf) repetate si fortate,fara sorti de izbanda si nu am urmarit recuperarea mingii cat mai sus;a fost un test care ne-a demonstrat, ca inca, mai avem multe de pus la punct;varianta”ultra-ofensiva”din fata apararii nu a fost cea mai fericita solutie;s-a vazut clar ca Deac(desi a respins de pe linia portii) si Nascimento-au facut un meci mult sub posibilitatile lor-, nu se cunosc si ca atare nu s-au completat reciproc,nu au constituit un adevarat cuplu(ambii au fost destul de modesti!);la aceasta s-a mai adaugat,negativ, jocul sters al lui Ruiz si gandirea(in executii)infantila a lui Bud;apararea nu s-a sincronizat nici ea f.bine,iar de asta data,capitanul a fost gaferul de serviciu(!);nici Miriuta nu a fost f.inspirtat in contracararea jocului oilor si nu a reusit sa-si reaseze si sa coordoneze mai bine jocul de echipa!;dupa cum am inceput,sper sa nu fie 5 din 5 egaluri!;Hai CFR!

    Apreciat de 1 persoană

  2. N-am vazut ceea ce vroiam sa vad. Un joc nu foarte diferit de cel din toamna, aceeasi pasa lunga care nu poate pune probleme unei echipe bine organizate.
    Nu cred ca Deac este o solutie foarte buna in zona centrala, acolo unde, cred ca am fost dominati pana la iesirea lui Alibec.
    M-am asteptat la un arbitraj ostil dar a fost mai degraba un arbitraj de slaba calitate.
    Dupa parerea mea, un mijloc mai puternic, cu Gomelt titular si cu Deac pe dreapta, ar fi putut duce la o exprimare mai consistenta, atat in aparare cat si in atac.
    Inca nu-i gata treaba cu play off-ul si daca Gazul nu castiga maine, sunt 4 echipe care lupta pentru 3 locuri.
    Ii drept ca din cele 4 echipe, noi suntem cei mai de jos, dar se poate intampla orice, asa ca…Hai CFR.

    Apreciază

  3. Mi-a facut placere sa-i vad din nou pe baieti. Ne-a inghetat inima la bara lui Jakolis, am vazut-o bine din sectorul galeriei in ciuda cetii. Nu stiu ce-ati vazut la tv, primul sfert de ora vedeam jucatorii, dar moingea nu stiam unde este, mai putin la fazele din fata noastra cum a fost si bara lui Jakolis. Apoi pana la inceputul reprizei a doua am vazut bine, dupa care treptat ceata a acoperit din nou totul, ca in primul sfert de ora. Atat despre ceata. Oile au stat sus, cu fundasii la 40 de metri de poarta lui Nita. Chiar daca nu faceau pressing pana la Minca, am jucat noi de parca asa ar fi fost. Extrem de suparator acest joc fricos cu 1000 de pase la Minca urmate de degajare si pierderea atacului (mingii). La eliminarea din joc perfida a lui Nascimento trebuia acordat rosu. Nu s-a dat nici galben. Cateva cuvinte despre Cipri. Da, a jucat foarte bine. A marcat si golul. La faza in care a luat primul galben a asteptat in loc sa traga, era gol 99%. L-au tras, l-au impins, a cazut (am vazut bine, era in fata noastra) si a oferit ocazia hotului cu fluier sa-i dea galben pentru o inventata simulare. La al doilea galben a fost un naiv si jumatate, un sac de nervi. A facut scandal pentru un amarat de aut dictat invers de hotul cu steag de pe partea noastra (care a dictat de mai multe ori offside inventat, nici macar nu era pe linie cu ultimul aparator, era departe de linia respectiva). Dupa eliminarea stupida a lui Cipri, jucatorii n-au mai facut acel pressing pana la Nita cu care au egalat. S-au multumit sa acopere mijlocul terenului si astfel ne-am apropiat rar de poarta lui Nita. Bine ca n-am pierdut. Nu stiu ce sanse avem la play-off, depinde de jocul rezultatelor. In mod normal am putea, dar pentru asta trebuie victorii, nu egaluri ca azi.

    Apreciază

  4. Sunt supărat rău pe Deac. La experiența lui nu e permis să se lamenteze în fața tușierului pt. un amărât de out pentru care ia al 2lea galben. Mai ales când vede că arbitrul a eliminat lejer vedeta behăitoare pentru rahaturi.
    Golul reușit mai că nu mai contează.

    Apreciază

    • Da, la experienţa lui, Cipri trebuia să fie conştient că arbitrul abia aşteaptă un motiv să-şi arate imparţialitatea. Eram convins că până la final va elimina şi unul de-al nostru. Asta e, înger şi demon, cum se spune. Deac a dat golul, a scos o minge de pe linia porţii, a dat o pasă foarte inteligentă şi bună lui Bud, a pierdut prosteşte mingea la faza care a dus la penalty-ul lor, a luat un cartonaş roşu. Ce notă să-i dai în tabelul lui kiruj? 🙂

      Apreciază

      • Subscriu și eu la cele observate de Caneto, în legătură cu Cipri. Parcă avea emoții mai ales la începutul partidei, când a pierdut mai multe mingi la centrul terenului. După una din ele a venit faza cu penalty-ul. După părerea mea, ne-au dominat la mijloc, cu puternicii Muniru, Pintilii și Achim, față de fragilul Felipe și un Cipri debusolat. Gomelt era mult mai potrivit de la început,și Cipri pe dreapta.
        Atmosferă bună, o galerie numeroasă, păcat că din cauza ceții abia am văzut ceva. Degeaba î-mi ștergeam ochelarii, nu se vedea mai clar . Arbitraj prostesc, slab, inegal. tușier f slab, cel de pe partea galeriei în R2 semnaliza tot timpul offside. Galbenul la Horj gratuit. credeam că el va fi eliminat, dar a avut grijă după aceea. Bine că nu am pierdut,haideți să fim căt mai mulți la Mediaș și să câștigăm. Dătător de speranțe interviul lui IM pe Look . Hai CFR !!!

        Apreciază

  5. M-a deranjat din nou mentalitatea lui Bud ,care pare sa nu-i placa jocul colectiv………..in rest un joc dificil din care-n final am scos un punct.Pacat ca n-am reusit acelasi punct si-n alte cateva partide la-ndemana.Inca locul de play off se joaca.

    Apreciază

  6. Pentru mine Bud a devenjt un atacant cu execuții și o gândire total infantilo-puerilă pornită dintr-o dorință de afirmare singulara acum la apusul carierei fără a-l interesa echipa sau strategia ei. Omul acesta nu vede altceva decât poarta indiferent dacă exista posibilitatea de a marca sau nu. Nu gândește. Asemenea greșeli sau mai bine zis egoisme numai la el vezi iar Miriuță nu ia măsuri. După câteva meciuri din toamna dar mai ales din iarna când îi suna tot mai aproape cuvântul de „golgheter” a devenit un egoist de primă clasa în fața porții și în fața coechipierilor săi . Azi chiar m-a scos din sărite. La faza de la sfârșitul meciului putea rezolva ușor faza lovind mingea „din prima”, ori sa o paseze colegului din dreapta liber și cu poarta goală, dar nu, și-o-ntoarce, o sucește, numa’ numa sa lovească mingea. Dacă în asemenea momente cum au fost azi și miza care era nu te gândești, pui orgoliile și ambițiile proprii în defavoarea echipei tale atunci ar fi timpul ca și domnul Bud sa mai încălzească nițel banca de rezervă ca poate o să-i facă bine și poate chiar ajunge golgheter. Uneori ma gândesc că așa cum s-a câștigat un campionat prin geniul lui Maftei în minutul 94, tot așa dintr-o asemenea atitudine poți pierde tot ce alții au clădit. FORȚA CFR!

    Apreciază

    • subscriu, chiar vroiam sa postez ceva legat de meci dar mi-ai luat vorbele din gura, bine …eu nu as fi scris asa de „pasnic” la adresa lui bud, pur si simplu isi bate joc de coechpieri 😑 si asa rau cum am jucat, desi puteam lua vreo 4 goluri si nu se supara nimeni, daca bud avea otzira de minte ia ca scoteam 3 puncte nemeritate dar de care aveam nevoie ca de aer. in rest cred ca a lipsit rus la mijloc, iar triunghiul deac nascimento ruiz nu e ce trebuie. sa speram totusi ca prindem playoff ul, desi mi se pare aproape imposibil la ce program avem si la cum jucam de haotic. hai CFR !

      Apreciază

  7. Din păcate, am ieşit prost de tot din acest meci. Nu doare într-atât rezultatul final (în fond, am recuperat un punct faţă de Dinamo), cât faptul că i-am pierdut pe Deac, Camora şi, poate, Nascimento pentru „finala” de la Mediaş.

    Apreciază

    • Camora poate fi înlocuit (cu succes) de către Peteleu, a mai avut băiatul evoluţii bune acolo, cât Mario era accidentat. Deac? Avem nevoie de el, asta-i clar, dar revine -cum ai anticipat bine- Rus. Cam neconcludentă perechea Deac-Nascimento, s-a adeverit temerea că vom avea riscuri în faza de apărare. Doar Cel De Sus (şi Jakolis) ne-a protejat de un scor ruşinos la pauză. E posibil să se refacă echipa aia „standard” de la mijlocul turului (cu multe rezultate pozitive), cu Rus şi Nascimento la închidere, cu Sorsa-Ruiz-Nouvier + Bud în faţă. Plus rezervele consacrate tot din era aia (din care Omrani e posibil să-i ia faţa lui Cristi, care a jucat execrabil, posibil şi Păun). La Mediaş nu neapărat apărarea trebuie să fie la înălţime (ok, şi asta, evident), accentul e pe atac, dacă tot vrem să câştigăm (şi e cam musai să câştigăm). HAI CFR!!!

      Apreciază

  8. Mie mi-a placut cum au colaborat Omrani cu Deac si dacă nu era eliminat Cipri de acolo de pe dreapta ar fi fost ceva sperante de ajuns in careul in care am intrat rar.Bud pe care l-am intilnit la casa de billete cind mi-am luat bilet mi-a spus increzător că dă două goluri dar in meci a fost zero parca nu făcea preluarea aia cu adversarul in spate fara sa cada, a fost mereu omul care a cazut si se uita la arbitru după aia. A fost clar mînă moartă.In rest ceată. Dar este clar că echipa poate si trebuie sa si cîstige daca vrem pleiof.Hai CFR!!!!

    Apreciază

  9. Pentru meciul de la Medias doar Deac e o pierdere. Camora din pacate incepe sa gafeze si sa fie usor depasit, iar Felipe, desi un mijlocas f talentat e preocupat mai mult de impresia artistica, cu pivotari pe loc, fente inutile si pase cel mult laterale. Poate o pauza nu-i strica nici lui, Eu zic ca daca facem 10p din urmatoarele 4 meciuri sunt sanse mari de playoff. Problema e ca e ffff greu sa le faci…

    Apreciază

    • Sunt de acord cu „concediul temporar” atât în cazul lui Mario, cât şi al lui Filipe… Mario are -mai nou- mai multe contribuţii în atac, decât în apărare, din păcate. La Filipe eram convins că va rata, a făcut fenta aia de oprire mai mult „din amintiri”, fără să se convingă dacă portarul chiar s-a aruncat într-o parte sau nu. Nici n-a ridicat privirea, cum făcea în toamnă. Asta e, vine rândul altuia la penalty (probabil Deac sau Bud). Pe de altă parte, părerea mea este că ne sunt suficiente încă 8 puncte, 39 puncte va însemna play-off (pentru orice echipă), zic eu. HAI CFR!!!

      Apreciază

    • Gazul ar trebui sa faca implozie dupa ce si-a vandut ambii oameni de gol. Daca nici acuma nu-i batem atunci, ce sa zic?, s-ar putea sa ne meritam soarta. Tare ma tem ca daca Gazul nu face pasul inapoi in clasament dupa probleme care le au noi nu prea avem cum sa-i depasim. Din pacate (dar ,de altfel, ca de obicei) iar ne-a prins momentul decisiv al campionatului cu pantalonii in vine. Sper sa trecem peste aceste momente nu tocmai bune cat mai repede.

      Apreciază

    • Defensiv, Camora n-a făcut un meci mare, dar n-a fost mai slab decât ceilalţi 3 de pe linia de fund. La fel ca Deac, cu mingea respinsă la una din ratările lui Jakolis, cu contribuţia decisivă de la golul nostru, cu penalty-ul comis şi cu alte câteva erori face grea sarcina de a-i da nota. 🙂

      Apreciază

  10. A fi ce-a vrea bunul Dzeu!Acum nici nu putem sa-i punem sa joace cu sabia deasupra gatului.Mai sunt si alte obiective,poate Cupa sau poate sa joace frumos………ca doar este un joc,nu-i moarte de om.Trebuie sa le insuflam incredere ca sa se poata detasa de presiune.Echipa asta are potential,probabil decisiva va fi partida de la Medias.

    Apreciază

  11. Atat Cipri cat si Camora sunt pierderi mari pt Medias, acolo unde e imperios necesar sa castigam daca vrem sa mai avem sanse reale la playoff. Daca Mediasul nu bate azi la Timisoara, le-am putea lua fata, avand in vedere ca ei mai au meci cu stana si prazarii. In rest cam aceleasi opinii ca si voi dupa acest meci, in care puteam sa pierdem la scor, dar puteam sa si castigam pe final. Despre ceata de pe stadion si din capul lui Bud, n-are rost sa mai scriu si eu. Am ragusit dupa meci, de la scandari si de la cat am strigat la arbitru, la fatalaul de reghe si la mimisor. Va fi un final infernal, in care ne batem 4 echipe pt 3 locuri. Hai CFR!!!

    Apreciază

  12. Sa joci cu wc-sb cu o extrema si un jucator de creatie ca si mijlocasi de acoperire, este o gafa marca Miriuta, cum au fost si altele la inceputul campionatului . Mai imoertant , pt mine, decat acest meci, este problema cu Bagacean . V-am scris ca in actualdecluj omul a dat un scurt interviu, dar pe surse s-au aratat si posibilele smecherii , pacat ca nici un priceput de-aici n-a ” transferat ” articolul respectiv, ca sa poata fi citit de toti tribunistii . Acum, in clujust.ro, se descrie un adevarat razboi Zavaleanu-AP&IM, ceea ce intareste dramatic suspiciunea descrisa in actualdecluj .

    Apreciază

  13. Studiez, studiez . Si asa am ajuns la gazeta de cluj, care scrie ca in spatele afacerii este Nelutu Varga, un apropiat a lui Paszkanyi, si aici se vorbeste de ceva lucratura . Daca un binevoitor transfera toate cele 3 articole semnalate de mine, cred ca se poate face o prima imagine despre vanzarea clubului . Din pacate, negativa !

    Apreciază

  14. Bela, n-are sens să ne frecăm nervii cu detalii şi interpretări vizavi de vânzarea echipei, că totu-i pe degeaba. Şi nici nu are rost. Eu am încredere în schema (extrem de sintetică) a lui IQ: „capital german, interfaţă românească”. Punct. Că -în analitic- „interfaţa” asta face rost de nişte bani prin „n+1” mutări financiare care mai de care mai sofisticate (aici ai dreptate, e imposibil să nu-l miroşi pe AP la interval, dar şi asta e de înţeles, vrea şi el ceva mălai din cedarea asta), asta e o altă mâncare cu telemea. Se caută soluţii de a scăpa de TVA, se caută soluţii de evitare (sau măcar minimizare) a impozitului etc. Pe mine mă cam doare-n fund de aceste combinaţii, cât timp scopul final -asigurarea unei stabilităţi financiare pe termen lung a echipei- se va realiza. Contează cele 3 puncte!!! La Mediaş, în primul rând, dar nu numai… HAI CFR!!!

    Apreciază

  15. http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/video-meci-cu-de-toate-penalty-uri-rosii-si-un-debut-nebun-pentru-alibec-in-cfr-steaua-1-1-501171.html
    Aici asa spune ca,au fost 14700 de privitori in ceata.Spre bucuria mea ,putine oite.Sincer,la golul lui Deac,a cutremurat toata tribuna ,cand am strigat numele lui Deac.A fost frumos.Pe Deac oricum nu=l iert.Putea fi eroul meciului.Nu se sade sa comentezi cand esti cu musca pe caciula.Lopez este eroul meu,mi-a dat un bilet,si asa fetita cu care am venit a putut veni in galerie ,si nu a fost nevoita sa mearga la T1 unde avea bilet cumparat,Hai CFR!!! Hai Timisoara. 🙂 🙂

    Apreciază

        • Ne* hahaha :))) oricum sunt convins ca stiai ce trebuia sa fie. Dar acuma pe bune. Tot pomeneste de speta Dinamo. Pai speta Dinamo tocmai asta spune, ca anul asta CFR-ul nu are drept de participare. Dinamo a iesit din insolventa in Septembrie 2015? Da sau nu? A stabilit TAS-ul clar ca Dinamo are drept de participare doar începând cu sezonul 2017-2018? Da sau nu? Si mai e inca ceva. S-a consumat suspendarea aia de un an? Nu s-a consumat. Cand expira perioada in care se activează suspendarea? E 2018? Da sau nu?

          Apreciază

        • Si stii ce e amuzant? IM practic recunoaște ca dupa regulament, CFR-ul are drept de participare incepand cu 2018 (daca iese din insolventa pana la 31 mai). Dar IM practic spune ca spera ca Duru sa încalce regulamentele de dragul CFR-ului. Tu il vezi pe Duru in stare sa faca asta?

          Apreciază

          • Vladimir, îți spun un secret: mă doare-n cot și de ce spune IM (în general), și de tevatura asta cu participare în CL/EL (unde -sunt de acord cu tine- nu are dreptate, dar asta știe și el, discuția asta nu e lansată întâmplător, face parte -probabil- dintr-o strategie anume etc.), mă doare-n fund și de tevatura pe tema noului acționar, pe mine mă interesează jocul echipei, să văd că fiecare jucător dă 100% din ce poate, și îi voi aplauda și în B, și în C… HAI CFR!!!

            Apreciază

  16. Luis, nu mă lua cu ”perversul” că am dat jos deja 7 kile, așa că gândul mă cam duce (din nou) la fetițe… 🙂 Oooops, vine Mme, închid laptopul… 🙂 HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Daca da Duru, nu mai poate sa faca nimeni nimic. Nici macar un club care eventual e dezavantajat de o asemenea decizie. Nu ar avea calitate procesuală. Nici pe plan intern nici la TAS. Doar CFR si FRF ar avea calitate procesuala in cazul acordarii/neacordării licentei.

      Apreciază

  17. Am fost la meci si am vazut 37% din el…Aia mai vizibili in alb ne-au dominat fiindca au fost mai mult la poarta noastra/repriza,ai nostrii fiind mai tot timpul invizibili . In minutul 32 al primei reprize am vrut sa plec acasa invocand faptul ca n-are rost sa mai stau fiindca oricum nu vad nimic. In minutul 33 s-a ridicat ceata. Inainte de acest minut CFR a luat gol,l-am injurat pe Alibec si pe una care statea in spatele meu cu fular FCS la glezna mainii si care a strigat gol la gol.
    In a doua repriza am vazut 15 minute mai bine si mi-am dat seama ca nu mai joaca unu de la FSC si asta inca din prima repriza,apoi am intrat iar in ceata si am auzit ca CFR a si marcat ,am auzit, n-am vazut nimic..
    I-am vazut doar pe suporterii echipei FN carora le-am urat numai de bine cu doua maini ridicate si doua degete mijlocii la mjloc..Apoi iar am auzit ca am ramas si noi in zece oameni si ce am mai observat e ca n-am mai reusit sa vad nimic din meci.
    Am uitat de penaltyul executat de Nascimento dar nu mai conteaza…

    1-1 Muie PSD !

    Apreciază

    • Gica10, cam aşa am calculat şi eu. Cum zice şi Caneto, acest presupus egal trebuie să fie de măcar 1-1 (că atunci vom fi avantajaţi -sper- de golaveraj). În ultimele 3 meciuri ale lor (Cu FCSB acasă şi cu Craiova respectiv Voluntari în deplasare) nu prea-i văd pe medieşeni să facă mai mult de 2-4 puncte. Caz în care noi trebuie să facem 6-8 puncte (cu măcar 4 mai multe, obiectiv greu, dar realizabil). Desigur, această teorie cade dacă câştigăm… 🙂 Mai departe, se pot construi prognoze similare şi cu Astra, şi cu Dinamo (ăştia au un program aparent mai uşor). După etapa următoare (a 23-a) lucrurile vor fi muuuult mai clare (în bine sau în rău, vom vedea). HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Calcule se pot face, dar dupa meciul de la Medias vom sti mai exact unde ne situam. Daca nu batem la Medias va fi foarte greu sa mai recuperam, ca doar nu credeti ca batem tot apoi pana la final. Meciul de sambata e de totul sau nimic, pacat ca ne prinde cu jucatori importanti suspendati/accidentati. Hai CFR!!! PS. Abia acum am vazut ca gazul a facut egal la TM. E destul bine pt noi, dar daca pierdeau era si mai bine. 🙂

        Apreciază

  18. La cum am abordat partida si la modul in care ne-am exprimat in teren ar trebui sa ne declaram multumiti ca n-am pierdut meciul de duminica;Stelemeaua ne-a creeat reale probleme(la pauza putea fi 0-3)pt. ca au inceput meciul cu mai multa incredere si determinare,au jucat mult mai elaborat,cu toate liniile avansate,cu pressing sustinut,cat mai sus,reusind sa ne dejoace intentiile,sa ne domine tehnico-tactic,stapanind centrul terenului,anihiland astfel,firavele noastre actiuni ofensive;punctul forte,al lor, a fost folosirea “la inchidere”,(si implicit,la mijloc),a 3 mijlocasi de profil mai mult defensiv -in schimb noi,in contrapondere,am utilizat,in mod eronat,dezechilibrat, ddoar 2 mijlocasi si acestia necooperanti si”neomogeni”(Deac,Nascimento)mai degraba de profil ofensiv,fara veleitati defensive -care au acoperit bine suprafata terenului, inlesnind o buna circulatie a balonului;de asemenea,se pare,ca aura aceasta a invicibilitatii noastre(in amicale,5din5,eludand faptul ca am jucat cu adversari mult inferiori)ne-a”daunat grav”mentalului si in modul de intelegere si aprecie rereala, corecta,a adevaratei noastre”valori”;intalnind,de asta data,un adversar”pervers” am suferit la constructie si implicit in modul de exprimare a partiturii, pe fondul presiunii rezultatului;toate astea au condus la o exagerata lipsa de concentrare si de gandire rapida,unde determinarea nu s-a focalizat pe un joc colectiv,elaborat,de posesie,ci pe unul mult prea simplist,chiar individualist(Bud,Nascimento,Ruiz,Deac),uneori greoi,fara solutii,cu multe pase pe varf, inapoi si in lateral, fara idei clare de actiune,usor de deslusit si de anihilat;am mai fost dezamagit si de evolutia stearsa,nesatisfacatoare a unor jucatori,altadata, exponentiali,precum:Camora-care de la accidentare,nu si- a mai dovedit si realele calitatile defensive,fiind mai mereu depasit;-Nascimento-cu mult prea multe”floricele”,in zone f.periculoase pt. aparare,cu un aport minim la recuperari si la destramarea actiunilor ofensive(ale adversarilor);se pare ca-l tradeaza conditia fizica(precara!);-Ruiz-nu mai arata a fi “liantul”dorit in jocul ofensiv,pare a fi mai mult o”domnisoara”pierduta in jumatatea adversa,cu o eficienta tot mai neinsemnata-si in final,Bud-se pare ca-l strica aerele rarefiate ale inaltimilor(de”mare” goleador),a inceput sa exagereze cu individualismul,cu neglijarea(in mod egoist)cooperarii si conlucrarii cu ceilalticoechipieri;in mod pueril si nevrotic”dreptul “(piciorul)lui si mintea nu vad altceva,decat poarta(!),aducand mari prejudicii echipei; in conditiile aparitiei lui Deac si a erodarii jocului (lui Ruiz)in sistemul 4-2-3-1,cred ca nu ar fi lipsit de interes sa incercam si noi un 4-3-3,cu:Minca-Tiago,Larie,Horj(Muresan),Peteleu(Camora)-L.Rus(Deac),ceva mai avansat,Gomelt,Nascimento,ceva mai avansat-Deac(Sorsa),Bud(Omrani,Roman),Nascimento(Paun),desi mi-a placut f. mult sistemul si jocul nostru practicat in meciul castigat(2-1),de la Bucuresti, cu oitele:Minca-T.Lopez,Larie,Horj,Peteleu-Rus,Nascimento-Sorsa,Ruiz,Nouvier(aici,acum as merge cu Deac)-Bud;de aici in colo,e numai treaba antrenorului ce variante gandeste si ce decizii va lua!;sper sa aibe inspiratie,pt. ca nu ne mai permitem,decat victoria!;Hai CFR!

    Apreciază

  19. Bine ca mai apar si comentarii normale despre fotbal(Racheta) si ma bucura mult chiar si expunerea lui Dantesc ! Ca, in ultima vreme , cum deschid pagina ,cum vad trei-patru postari ale unui individ (pe care eu il consider bolnav, vazandu-i manifestarile si de aceia nu-l numesc ) si parca sufoca toata pagina cu ideile lui de tudos -ember…De fapt, si-a „planificat o manevra” pentru a-si hranii ura ce o are fata de tot ce-i CFR , CFR-ist si chiar si maghiar (el considerandu-se mare roman fugit in Inglatera cu tot cu intelepciunea lui )… Bleahh !!

    Apreciază

    • Lasă moşule, nu te enerva, pe vremuri era un obicei interesant: fiecare sat avea datoria să întreţină un cerşetor… 🙂 Doar unul… Era al lor, trebuia preţuit… 🙂 HAI CFR!!!

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s