MARIO FELGUEIRAS

Cititorii, votanții și postacii „Tribunei CFR” au decis din nou, prin vot secret sau desconspirat la rubrica de comentarii. După o luptă dusă pe două planuri valorice (Felgueiras vs. Beto – nivel ridicat; Nuno Claro vs. Restul Lumii – nivel ceva mai scăzut), cred că s-a făcut lumină unde nu prea era întuneric. Felgueiras îi ia fața lui Beto, iar Nuno Claro prinde un loc 3 meritat (mai ales dacă mă gândesc la primul său sezon ca titular la CFR, când a avut evoluții și cifre entuziasmante, de care uităm prea ușor – din păcate – orbiți de gafele sale ulterioare, uluitoare și inexplicabile, din perioada post-„Norocel”). Portarul titular al echipei CFR deceniul 2004-2013 este Mário Felgueiras!

(SUPER) MARIO FELGUEIRAS (Mário Jorge Quintas Felgueiras)

… și un pic de

BETO (Antonio Alberto Bastos Pimparel)

Ne aflăm cu toții – triști, descumpăniți sau enervați, la un loc – în seara zilei de 22 august 2011 și în budă (mă iertați, dar toaletă ecologică nu sună suficient de plastic, chiar dacă materialul este). Două înfrângeri consecutive, în etapele 3 și 4, și în Gruia se aud deja gemete prelungi, de fiară rănită. După un debut fulminant, cu două victorii en fanfare, „Animalului” JC parcă i-au fost retezate ghearele. Cu câte un 0-2, Gaz Metan și Pandurii l-au transformat în pisicuță, iar pe jucătorii săi în motoșei pe șfară. Campionatul pare deja compromis, la scurt timp după ce a apucat să fie promis, iar capul lui A1 se mai ține numai din inerție pe umeri, riscând să cadă înainte să expire termenul de garanție…

„Duminică va fi prezentat noul antrenor, l-am ales după personalitate şi caracter. Obiectivul noului antrenor va fi eventul. Dar nu voi mai face greşeala din trecut, după ce va lua eventul ne vom despărţi.” (Árpád Pászkány, mai 2011)

De la agonie la extaz pot să treacă ani întregi sau doar câteva zile. CFR și A1 sunt în cea de-a doua postură, cea fericită, iar propagandiștii extazului poartă două nume, sau mai degrabă porecle: Weldon și Beto (deturnat la o oră mică din noapte, se pare, Rapidului). Brazilianul (prea)mult așteptat intră direct în pâine, cu gol, valoarea și experiența scutindu-l (și scutindu-ne) de clasica și plictisitoarea perioadă de acomodare, care nu mai este la modă în fotbalul modern, jucat pe bani. La celălalt pol al terenului, ne este servit un portar considerat prea scund de echipe mai mari decât a noastră, dar destul de înalt pentru a fi împrumutat într-un mediu colcăind de alți portughezi. În scurt timp, fără intenția de a jigni portarii de buget moderat de până atunci ai CFR-ului, suporterii exclamă extaziasmați: „Avem PORTAR!”.

„S-a văzut de ce am insistat pentru Beto şi Weldon. Cu timpul, echipa se va închega.” (Árpád Pászkány, septembrie 2011)

Spre deosebire de Gabi Mureșan, care se cere insistent la CFR, Weldon – după ce-și dă golurile pe care le avea de dat conform fișei individuale a postului – se cere insistent în China, să-și captureze singur din farfurie micul dejun, prânzul și cina. Sunt date citirii nu știu ce litere mici și dubioase dintr-un contract mare și conducerea CFR nu are ce face și dă drumul jucătorului, pentru a nu fi acuzată de sechestrare de persoane. Beto continuă până la finalul sezonului la CFR, devenind portarul pe care nu l-am avut niciodată. La meciul cu FC Vaslui (2-0), când, accidentat, nu vrea să părăsească terenul decât în lacrimi, fața sa sugerând durerea schimbării, nu cea datorată pometelui tumefiat, intră direct în inimile suporterilor și în legendă. Da, a avut clipe de nebunie, i-a făcut lui U un cadou, deși nu era Crăciunul, și-a căpătat ștampila de „clown” la Sibiu, dar din legendă tot n-a mai ieșit… Portarul care sărea din bară în bară și dacă trebuia și dacă nu, spre deliciul camerelor TV, portarul care-și mâna cu gura fundașii la luptă și inspira siguranță atât pe teren, cât și în tribune, portarul care închidea poarta de vreo 15 ori la Chiajna sau de „n” ori în altă parte, portarul care scotea șuturi grele de la distanță, dar era vulnerabil la fazele 1 la 1 și la unele faze aeriene… ăsta era Beto. La final de sezon, Beto se întorcea trist în Portugalia, parcă regretând că valoarea sa de piață e prea mare pentru CFR.

„Beto are la Porto un salariu de 850.000 de euro şi încă un an de contract. Nu avem cum suporta salariul ăsta.” (Ioan Andone, mai 2012)

Din cauză că Beto lăsase destulă dragoste și regrete în urmă, Mário Felgueiras – portar tânăr, cotat la un pic peste un milion de euro – a fost primit cu un amestec de speranță și neîncredere, iar „zgârcita” conducere s-a ales cu ceva înjurături proaspete, din rărunchi exprimate, pentru că n-a încercat să-l țină pe Beto. Una-i să aduci portughezul de la Porto, și parcă alta-i să-l transferi de sub Tâmpa, de la o echipă fără pretenții, chiar integralist, după un sezon cu 36 goluri încasate în 36 meciuri de Liga 1 și Cupa României (dintre care trei de la CFR: Celestino, Weldon, Kapetanos). Nu știu unde i s-a găsit lui Mário locuință cu chirie, dar probabil somnul nu i-a fost dulce și neîntors în primele săptămâni petrecute la Cluj, indiferent câte ovine ar fi numărat sărind pârleazul. Satisfacția mutării la un club cu obiective înalte era de subînțeles, dar nu totul era încă super. Fantoma lui Beto veghea ca ștacheta să rămână la înălțime, iar Mario avea de demonstrat că merită locul din poartă…

„După câţiva ani petrecuţi în Portugalia, m-am gândit că singura mea şansă să mai fiu remarcat la echipa naţională e să plec de la Braga şi să continuu să joc în România. Am vrut să fiu meci de meci pe teren şi de-aia am decis să aleg Clujul. Şi cred că am fost destul de inspirat.” (Mário Felgueiras, septembrie 2012)

În scurt timp, conducerea se poate felicita și ea pentru inspirație și hotărâre. În cazul transferului lui Mário, clujenii lui Paszkany au lucrat ireproșabil. CFR are din nou PORTAR! Un portar mult mai calm decât Beto (care părea băgat mereu în priză), cu un nivel mai potolit al adrenalinei, atent la fază și concentrat. Comunică bine cu apărarea, iar asta e întotdeauna un punct în plus pentru un portar. Are priză la minge, dar preferă să respingă mingea când nu e sigur pe el. Probabil o face și din cauză că are reflexe bine deprinse. Nu-i place să riște inutil, să se „bâlbâie” cu „varza”, așa că și-a dezvoltat în timp principala calitate: stilul curat de respingere a mingii, în lateral, spre zone de unde nu poate veni pericol imediat. Dacă-l vezi pe Mario respingând în față sau moale, neconvingător, trebuie să te îngrijorezi: s-ar putea să nu fie în cea mai bună zi. Nu-s mari diferențe între el și Beto la fazele unu la unu. Și în cazul lui Mário atacanții au o pâine de mâncat.

Iese mai prudent (sau nu chiar așa de hotărât?) decât Beto la mingile care străbat spațiul aerian al careului, dar – din păcate – câteva dintre aceste plutiri ale mingii în careu îi pun probleme în Champions League. Deși Felgueiras apără fantastic în preliminariile și grupele acestei competiții europene, îl despart doar câteva mici scăpari de atingerea perfecțiunii. CFR-ul lui Andone joacă defensiv, predominant „autobazat” și contraatacă mortal. Rolul lui Felgueiras e covârșitor pentru reușita acestei tactici, iar Felgueiras face față cu brio, făcând Europa să se întrebe de unde a mai apărut încă un „Super Mário”pe ecran. Mici ezitări, mici indecizii, probabil datorate tensiunii permanente, oboselii, nimic ce să se încadreze la categoria „gafe”… dar la acest nivel fotbalul te pedepsește crunt.

După un meci eroic în 10 (eliminat Aguirregaray, ’28) și pararea unui penalty (henț Sepsi, ’35), e suficientă o singură păcătoasă ieșire insuficient de bine calibrată la o minge aruncată în careu și  Galata reușește o egalare târzie (‘77) pe care speram să n-o mai reușească în veci… Despre meciul din Gruia contra lui United, nici nu-mi vine a pomeni. Van Persie înscrie stupid în prima repriză, boltă cu umărul peste Mário, și printr-o deviere norocoasă pe lângă Felgueiras în cea de-a doua… Parcursul de neimaginat al CFR-ului în CL se încheie dramatic, cu un finiș pierdut la fotografie, în urmă rămâne mândria, dar rămân și regretele. Ce-ar fi fost dacă…

În condițiile în care CFR luptă pe trei fronturi, dar are succesul cel mai vizibil – culmea – pe frontul cel mai greu, cel extern, se poate afirma fără reținere că pe Mário l-a făcut „Super” în primul rând evoluția din Champions League. În „ediția de 10 puncte”, toți ochii sunt ațintiți pe evoluția CFR-ului din CL, și multe perechi de ochi sunt ațintite asupra lui Felgueiras. Nu durează mult până începe să se vorbească de interesul lui Napoli sau al unor echipe din Anglia, iar suma de transfer este estimată la cel puțin 3 milioane și jumătate. CFR-ul ar vrea chiar 5, dacă se poate…

Soarta/tragerea la sorți face ca Felgueiras să câștige în luptă directă „războiul” cu umbra lui Beto din Gruia, ajutat și de golurile lui Bastos la Braga și Rui Pedro în Gruia. Pe fața lui Beto se citește suferința, pe a lui Felgueiras bucuria. Dubla cu Braga înclină – fără să-i pice cuiva fisa pe atunci – balanța în favoarea lui Felgueiras, în competiția neoficială pentru ocuparea postului de portar în echipa deceniului… Cu doi ochi am râs atunci pentru Felgueiras, și cu al treilea am plâns pentru Beto. Ulterior, în ultima etapă din faza grupelor, deși am câștigat pe teren, am pierdut la general cu toții. Beto nu era titularizat în meciul Braga-Galatasaray, fiind lipsit de ultima șansă de a face un meci mare, pentru portughezi și… pentru CFR…

Aproape un an a trecut de la victoria de pe Old Trafford. Marcatorul golului care a făcut ardeleni fericiți și români mândri, a plecat de la CFR, dar cel care a închis atunci poarta este încă în cantonamentul echipei din Gruia. În ciuda despărțirii de o parte dintre jucătorii de bază și a valurilor de speculații privind transferul său la altă echipă, Felgueiras continuă la CFR și în noul sezon, manifestând optimism și nepărând afectat de ratarea plecării la cine știe ce altă echipă, mai importantă.

„Nu, nu mă mai gândesc la un transfer în acest moment. Vreau să rămân la CFR, să câștig un trofeu. Sunt dator Clujului cu măcar un trofeu și sper ca anul acesta să mă achit.” (Mário Felgueiras, interviu pentru Știri de Sport, 14 august 2013)

Vă aduceți aminte cu toții ce a urmat, mai ales că nici măcar n-ați avut suficient timp la dispoziție să uitați. Debutează sezonul „petardelor”, cu scandalul Rednic-Cadu… cu rezultate modeste sau înfrângeri oribile… cu frustrare, nervi, descumpănire… cu zvonuri că Arpi nu mai poate, nu mai are de unde, Cipru… Echipa se blochează și rămâne multă vreme în blocaj + picaj și după venirea lui Grigoraș. Cei veniți recent nu-i pot face uitați pe cei plecați. Jucători cu valoare certă, demonstrată, dau un randament mult scăzut decât cel așteptat: Cadu, Camora, Deac, Rui Pedro; chiar și Felgueiras pare să fi pierdut vreo 20 procente. Titularii de altădată nu mai dau consistență și coloană vertebrală echipei, iar debutanții sunt timorați ți n-au lângă cine să crească. Acuze, din nou nervi, „chirii” aruncate în spațiul media… ceva nu-i coșer la CFR.

Cu mare greutate și cu valiza nedesfăcută, Grigoraș încropește o echipă care începe să miște, chiar să paseze câteodată, să dea semne că nu-i definitiv moartă în coteț. Felgueiras, portarul deceniului 2004-2013 la CFR, pune și el umărul la reconstrucție și redevine portarul care dă siguranță și încredere echipei. Deoarece îl puteți vedea la lucru aproape săptămână de săptămână, mi-e și greu să vă povestesc despre el ceva ce să nu știți. Spre deosebire de Gabi Mureșan și Tony, care aparțin deja trecutului, Felgueiras e omul prezentului, al deceniului continuu. Nu știm deocamdată ce ne rezervă iarna, d-apoi viitorul, care poate nu-i ca iarna. Până una-alta, Mário, simplu sau „Super”, e titularul de drept din poarta noastră, și cât timp are Arpi bani, nici n-avem nevoie de altul!

Felicitări, Mário, și mulțumiri pentru tot!

(VA URMA)