INTERminabila himeră. [Inter Milano – CFR Cluj 2-0]


David nu învinge întotdeauna pe Goliat! Răsfăţaţi în toamnă cu prea multe succese nescontate, cu speranţe artificiale, alimentate toată iarna, interesat, de vuietul prea lipsitei de imaginaţie mass-media, am uitat, cred, adevăratele proporţii ale lumii fotbalului şi ale combatantelor. Discuţia fundamentală asupra acestui meci deviase mai mult pe „cine are mai multe şanse de a merge mai departe, CFR sau Steaua”, cu bătaie peste 50%, în loc să se păstreze filonul realismului, să se urmărească poate cinic obiectivele noastre primordiale, tangibile. Singurii care au părut a rămâne mereu cu picioarele pe pământ au fost cei din conducerea clubului CFR. Dincolo de voalul declaraţiilor pentru presă, dincolo de forfota obişnuită a cantonamentelor de iarnă, toate deciziile ce au fost luate au trădat o focusare pe principalele obiective: profit şi Cupă. Acestea sunt punctele principale rămase în acest sezon, restul puteau fi trecute liniştit la capitolul „şi altele”.

Pe cât de importantă pare primăvara europeană, sub aspect pragmatic nu reprezintă mai nimic. Europa League are o vizibilitate minusculă, diminuată şi mai mult de întovărăşirea celor 16 meciuri de joi cu cele 4 mari şi late din Liga Campionilor. Nici din punctul de vedere al banilor competiţia asta nu excelează, aşa că dacă vrei să faci ceva cu adevărat notabil trebuie să ajungi măcar până în sferturi. În traducere, în cazul nostru, să eliminăm Interul şi apoi Tottenham sau Lyon-ul. Cum s-ar fi putut face asta? Cu lotul din toamnă… tot n-ar fi fost nici cât o unghie suficient! Să ne fi apucat să facem şi alte transferuri, în condiţiile în care şi aşa aveam deja un lot excedentar, iarăşi era prea mult. CFR-ul a învăţat destule din participările anterioare în Champions League, a învăţat că dacă nu i-a vândut pe Culio şi Dubarbier la momentul potrivit, profitul după ei a fost mult diminuat. N-au fost atunci nici performanţe şi nici bani. Având lecţia învăţată, având bine definite obiectivele, ştiind de asemenea şi condiţiile speciale în cazurile fiecărui fotbalist (vezi ofertă nesperat de bună, „a la Arabia”, pentru Bastos sau faptul că Sougou intra în curând în ultimul an de contract) conducerea a gândit realist şi absolut corect. A vândut valorile „date în pârg” şi a adus noi germeni pentru viitoare vedete. Aşa a fost şi va fi mereu, profitul ne ajută să urcăm treaptă cu treaptă, de la un an la altul, asta în vreme ce mari rivale din campionat gustă amarul insolvenţei. Din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să insiste şi să-i vândă şi pe Felgueiras şi pe Kapetanos. Acum era momentul de a lua maximum pe ei!

Corul dezaprobatorilor conducerii după aceste manevre nu a contenit. S-a pregătit temeinic ipostaza actuală de moralişti, de judecători ai faptului că „am preferat profitul performanţei”. Mass-media, cea atât de avidă de profit şi degrabă lepădătoare a calităţii în detrimentul rating-ului, tocmai ea şi-a găsit să judece CFR-ul! Sfântă ipocrizie! Înţeleg pe de altă parte şi atitudinea suporterilor, dezamăgirea celor ce au sperat că în această primăvară vom continua traseul glorios din toamnă, dar încă n-a venit momentul pentru asemenea isprăvi. Va mai trece mult timp până când, în faţa Interului din Milano şi a altor adversari ca el să ne putem burzului, să ne putem „vitaminiza” cu fotbalişti de mare valoare. Nimic însă nu ne dădea dreptul acum de a îi privi drept egali, nici bugetele, nici valorile din lot, nici forma din campionat (amintiţi-vă că nici noi nu excelăm acolo), nici măcar priceperea antrenorilor, nimic… Doar visele şi vorbele frumoase ale presei, poate doar speranţele noastre. Ceea ce părea o nouă primăvară „uefantastică” – chestiune scornită tot de presă, doar-doar se creşte artificial nivelul de atenţie al publicului – se sfârşeşte deja brusc pentru ambele echipe. 0-2 în faţa unor asemenea echipe nu mai poate fi întors, dar nu vorbim de niciun dezastru, ci doar constatăm că lucrurile au totuşi o croială de normalitate.

Puteam să obţinem mai mult? Da, a fost 0-1 până în minutul 87! Un 0-1 faţă de 0-2, trebuie să recunoaşteţi, este cu totul altceva, lăsa încă discuţie pentru ce s-ar putea întâmpla în retur. Jocul e imprevizibil, un cartonaş roşu încasat de adversari şi totul se poate răsturna. Aşa, la 0-2, contra unei asemenea echipe italiene este imposibil. Totuşi, vom avea un ultim spectacol de gală, în Gruia. Acesta este un mare lucru! Am fi putut aşadar obţine un 0-1, care nu ar fi fost deloc ruşinos. CFR-ul nu s-a apărat cu disperare deloc, nici în prima repriză (lucru evident pentru toată lumea), dar nici în a doua. După pauză a încercat să continue ideea de joc din primele minute, dar nu a mai putut să atace. Stramaccioni a fost cel care a decis schimbarea radicală a jocului la pauză. L-a „citit” pe Paulo Sergio şi a sa tactică surpriză, a făcut câteva mişcări tactice şi a omorât din faşă pericolul, chiar dacă, în compensaţie, a oprit pentru asta şi propriu joc de atac. Italienii mizau pe contraatacuri – ştiau bine despre lentoarea apărătorilor noştri – şi uite că le-a ieşit. Dacă italienii nu ştiu manualul de tactică pe de rost, atunci cine?

Am înţeles de ce Paulo Sergio a ţinut secrete ultimele jocuri amicale. Nu a fost perturbat nici de faptul că au apărut fotografii şi informaţii cum că ar urma să aplice o tactică ultradefensivă. 5-4-1 care se voia, de fapt, un 3-6-1 în situaţie de posesie. O echipă ultradefensivă pe foaie, dar care urma să facă un pressing nebun, sufocant pe adversar. Că în realitate a rezultat un soi de 4-6-0, asta e cu totul altceva. Măcar am văzut acea „dinamică a fotbalului” despre care vorbea antrenorul înainte de meci, jucătorii au permutat constant, au creat excelent densităţi zonale. Amintiţi-vă bine primele minute ale meciului. Până să se dumirească italienii, până să înceapă să mişte ceva, aproape că nu puteau controla mingea. Ivo Pinto, Camora şi, mai ales, Gabi Mureşan, erau tot timpul la 30 de metri de poarta adversă. Cred că niciodată n-am văzut o formaţie românească jucând atât de curajos în Italia. Surpriza a fost bine gândită şi pusă în practică, ar fi putut să ne aducă un gol rapid care ar fi deschis calea jocului de contraatac şi poate a unui nou imens succes. În schimb, era şi o armă cu două tăişuri şi au fost de-ajuns câteva erori la mijloc şi în defensivă pentru ca să se facă 0-1. Paulo Sergio a fost trădat de fragilitatea zonei Sepsi-Rada, de limitările lotului în zona centrală (cu Sare şi Vass accidentaţi), de erori individuale, dar a şi pierdut pe parcursul jocului avantajul tacticii surpriză. Interul s-a aşezat din mers tot mai solid, a profitat şi de accidentarea lui Godemeche (acolo unde Maftei era cea mai proastă improvizaţie posibilă) şi apoi a mutat radical la pauză: Gabi Mureşan blocat total, Camora făcut invizibil, aprovizionarea pentru Maah şi Rui Pedro inexistentă.

Ce-i pot reproşa lui Paulo Sergio? Nu foarte multe. Înţeleg că principala idee a titularizării jucătorilor a fost disponibilitatea la efort. Antrenorul avea nevoie de o echipă care să fie foarte mobilă, de jucători care să alerge non-stop. De aceea înţeleg noima numelor care au figurat pe foaia de joc. Deac şi Weldon nu sunt 100% la capacitate, nu aveau ce să caute. Pot însă obiecta în privinţa titularilor şi a soluţiilor găsite şi poate, acum, după război, pot găsi o altă variaţiune de risc ce i-ar fi ieşit mai bine. În loc să îl joace pe Rada în stânga, pe Camora mijlocaş, să-l risipească pe Sepsi pe la mijloc şi să-l forţeze pe Mureşan ca mijlocaş ofensiv (uneori chiar atacant!), cred că se putea trasa o linie la fel de mobilă, dar mult mai sigură: Camora lăsat pe poziţia clasică de fundaş stânga ar fi rezolvat multe dureri de cap. În locul său, pe mijloc-stânga, ar fi fost bun şi Hora. Avea viteză, era familiarizat cu poziţia, părea în formă la ultimele amicale, măcar putea fi încercat. Apoi, Gabi Mureşan – nicicum mijlocaş ofensiv! El poate fi un “box to box”  excelent, dar niciodată nu trebuie pus pe poziţia unui mijlocaş de ultimă pasă, sprinten şi cu simţul porţii. Gabi Mureşan ar fi fost excelent pe poziţia lui Godemeche, iar în locul său, ca om de pasă şi de posesie, revin la vechea mea obsesie Valente. Poate că nu are portughezul foarte mare rezistenţă la efort, dar simţul mingii şi al jocului de pase îl are. Ar fi fost omul cel mai potrivit să facă legătura cu Rui Pedro. În fine, în locul lui Sepsi, poate că ar fi fost mai bun Rada, dacă tot era ideea ca un om de la mijloc să treacă la fiecare fază în compartimentul defensiv. Atât cred că putea face Paulo Sergio, de mai mult nu era loc. Opţiunile i-au fost drastic limitate şi de accidentări cât şi de zgârcenia transferurilor – lucru însă, repet, de înţeles: cu lotul pe care-l avem trebuie să ne atingem obiectivele interne. Un lucru notabil pentru acest meci a fost apariţia pe foaia de joc a lui Păun. La 17 ani, puştiul produs exclusiv de CFR a luat loc pe banca de rezerve în locul lui Kapetanos. E pe calea bună, urmăriţi-l pe Păun, în amicale a fost remarcabil!

Admit că CFR-ul a avut şi noroc. Putea să fie 5-1, nu 2-0 după numărul de mari ocazii ratate. Noi în afară de lovitura liberă a lui Rada şi de marea ocazie a lui Maah (la centrarea pe jos, din flanc, a lui Camora), alte şanse nu am prea avut. Italienii au avut însă cel puţin 2 atacuri blocate norocos, în ultimul moment, la rabona lui Cassano, cât şi la situaţia de 1 la 1 a lui Palacio. Ce jucători! Interul nu e o echipă slabă, orice impresie ne-ar lăsa ea la meciurile din campionat. Jucători aduşi pe transferuri tot de peste 10 milioane de euro nu se pot compara cu cei ai CFR-ului. Undeva toate aceste sume se adună şi se transpun în realitate, se creează un decalaj insurmontabil de către noi. Nu puteam spera să se bată singuri, nu cred că aşteptam iarăşi greşeli de Peseiro, risipitor al Bragăi în Champions League. Meciul a semănat mult cu cel cu Galatasaray. Tot aşa neputincioşi şi parcă resemnaţi am părut şi atunci pe final. O aparenţă, de fapt… Aşa e atunci când adversarul e mult mai bun şi când are şi tactică, te studiază şi te tratează cu seriozitate şi respect. S-a întâmplat un dezastru atunci cu Galatasaray? Nici vorbă, ne-am revenit şi ne-am continuat lupta pentru obiectivele noastre. La fel se va întâmpla şi acum şi, la cum a arătat CFR-ul în condiţiile austere de la Milano, cred chiar că am crescut valoric/tactic faţă de toamnă. Asta se va vedea în meciurile de campionat, acolo unde Deac şi Weldon sunt buni chiar şi când nu aleargă 100% dintr-un meci.

Să nu cădem în deznădejde împinşi de jurnaliştii-hienă ce au tăbărât ca niciodată pe ceferişti după meci, simţind probabil miros de sânge. Am văzut din nou mostre de inepţie şi ridicol, la intervievarea lui Paulo Sergio, cel care, vizibil enervat, nu s-a sinchisit să le răspundă „pe lung”, niciun răspuns nu avea mai mult de 5 cuvinte. Aşa este atunci când te duci la un antrenor cu întrebare de genul „Un meci slab, domnule Paulo Sergio. Cum vi s-a părut Dumneavoastră?” Când ai atâtea certitudini ce rost mai are să mai pui întrebări? Oricum, răspunsurile ceferiştilor au variat în toate registrele. Fiecare întâmpină insuccesul în felul său. Cea care a explicat toată această derută ceferistă a fost declaraţia lui Piccolo, cel mai în măsură să elucideze fotbalul italian. Cu calm, a potolit avântul purtătorului de microfon, a spus ceva despre faptul că italienii îţi dau impresia că joci mai bine decât ei şi apoi nici nu ştii cum te bat. Nu au nevoie de 6-7 oameni în atac precum Braga sau Manchester, echipele mari italiene procedează diferit, iar meciul de joi a fost o lecţie în acest sens. Da, aşa este, Internazionale e o echipă mare, iar în faţa unor astfel de echipe trebuie să joci, cu demnitate şi curaj, iar dacă tot e să pierzi, să recunoşti valoarea autentică a adversarului. Toate astea le-a făcut întocmai CFR-ul, deci nu e niciun motiv să considerăm că ne-au rămas datori cu ceva. Focusul este pe Cupă sezonul acesta!

PS: Scriu din nou după 2 luni şi mai bine de pauză. Îmi cer scuze faţă de colegii tribunişti, faţă de efortul lor susţinut la care nu am mai contribuit, dar vine o vreme când viaţa de zi cu zi ia totul, când ea trebuie să capete prioritate înaintea a ceea ce este, în definitiv, o pasiune.

Autor: Albusibiu

118 comentarii

  1. Sunt de acord cu tine ca vanzarile lui Bastos si Sougou au fost logice (asta chiar daca cred ca banii rezultati au intrat mai degraba in conturile actionarilor decat in cele ale clubului). De asemenea, cumva nu sunt neaparat revoltat de faptul ca Weldon si Deac nu au fost inclusi pe lista. Celestino trebuia inclus fiindca nu avem mijlocasi centrali, iar Maah fiindca e un jucator de contraatac necesar in meciurile cu echipele mari. Preferinta pentru Hora in locul lui Deac sau Weldon se datoreaza probabil unei evolutii mai bune din pregatiri. Sa nu uitam ca si Bastos era aproape dat afara asta vara, dar evolutia din amicale l-a tinut in lot si apoi a urmat explozia. Nu stiu daca Hora are acelasi potential, dar daca antrenorul a considerat ca e alegerea potrivita, nu ma deranjeaza. E cu totul altceva decat ce facea Cartu cand ne innebunea cu E. Dica si Hora meci de meci desi jucau amandoi ca niste parasute. Despre meciul in sine nu am chiar atat de multe de zis fiindca nu l-am putut viziona. Am vazut insa faza primului gol si cred ca Sepsi are o mare vina la el. Nu doar fiindca a pierdut mingea (lucru care se mai intampla), ci fiindca nu a avut inteligenta tactica de a faulta cand era foarte clar ca adversarii au o ocazie extrem de favorabila de contraatac si cand se stie bine ca Interul exceleaza la asa ceva. Daca l-ar fi tinut de tricou pe interist, poate altfel decurgea meciul. Parerea mea e ca desi Interul e evident cu 2 clase cel putin peste noi, in Europa League am fi avut sanse serioase sa-i eliminam fiindca nu cred ca sunt extrem de motivati. Si o eliminare a lui Inter ar fi ramas pentru totdeauna in cartile de istorie ale clubului si ale fotbalului romanesc. In general, eu cred ca Europa League constituie o buna ocazie de a realiza niste performante de pus in vitrina fiindca cluburile mari din Europa sunt mai putin motivate. Iar pana la urma, chiar daca ar fi fost in Europa League, am fi putut spune pentru urmatorii 15 ani ca am eliminat Interul dintr-o competitie europeana. Sau poate cine stie, si mai mult. Daca Braga sau Atletico Bilbao au jucat finale de Europa League, nu cred ca ne-ar fi fost imposibil nici noua (cu extrem de mult noroc, bineinteles). Ma rog, asta e… Pacat mare de golul al doilea fiindca la 1-0 altfel s-ar fi jucat returul. Eu sper totusi ca mai avem ceva sanse. Daca reusim sa marcam un gol in prima repriza la Cluj, orice se poate intampla dupa aia.

    Apreciază

    • In actualul context de Europa League, cu Inter, Tottenham, Chelsea, Anji + echipele spaniole si mai ales cu ce traseu ne fusese harazit noua, ne era imposibil sa visam la ceva. O echipa cu bugete precum aceste echipe trebuie sa invinga una ca a CFR-ului chiar si folosind rezervele. Deocamdata in fotbalul romanesc trebuie sa supravietuim valului de insolvente. De-abia acum „organismul” se curata, practic de la sine, devine sanatos, dupa atatia ani de parazitare din partea unor dubiosi.

      Apreciază

  2. bine ai revenit albule! mi-a placut mult cfr-ul din prima repriza, dar in a doua ne-au inchis perfect si nu am mai miscat nimic. e frustrant sa joci impotriva italienilor, mai ales dupa ce ti-au dat un gol. au jucat economicos si au fost letali pe contraatac.

    Apreciază

    • Da, e frustrant, dar este si plin de invataminte. Piccolo le stia cel mai bine, tocmai de aceea declaratia lui de dupa meci ar fi trebuit sa fie generic de final pentru emisiunile „de studio”. Nu mai era nimic de zis de catre „analisti”. Partea buna in toata aventura asta cu italienii este ca am reinceput sa facem transferuri (felurite) tocmai din Italia, ca parca ne reorientam, diversificam din nou piata. Iar cu un antrenor cu adevarat competent, cum Paulo Sergio pare ca ar fi, se pot cladi lucruri bune. Acum facem testele pentru echipa ce va castiga campionatul in 2014, nu?

      Apreciază

  3. Bine ai revenit,albusibiu! Tu,cel adevarat,nu acela care se semneaza cu numele tau,dar care arunca dejectii la adresa CFR-ului,in prosport. Ai argumentat atat de bine si de pertinent articolul tau,incat m-ai facut sa trec peste imresia meciului de joi seara si sa-ti dau dreptate intru totul. Te mai asteptam!

    Apreciază

    • Am vazut ca cineva a prins tare drag de mine pe site-uri. Fie cu id-ul meu, fie chiar si cu numele meu real. E un biet U-ist, penibil in eforturile sale de discreditare. Cand ajungi obsesia nebunilor inseamna ca intr-adevar i-ai lovit pe nervul labil si sensibil. Oricum, pentru original, exista intotdeauna gravatarul cu care ma pot identifica.

      Apreciază

  4. Excelent, excelent comentariul !! Acelasi Albusibiu …. Acesta este „copilul meu drag : Alex !!! ” Toate gandurile mele mi le-a prins din zbor … , da’ , io , atunci ; de ce sa mai scriu ..??? El ii tanar , se insoara curand , asa ca , trebuie sa-i scuzam … disparitia periodica !!!!

    Apreciază

    • Insuratoare si nu numai… Dupa 8-10 ore de stat cu ochii in calculator, zau ca nu mai ai forta sa tragi un text cu care sa nu-ti fie rusine. Timp si putere asta mi-au lipsit. Dupa cum se observa, la acest articol n-am mai pus ilustratie (o chestiune care imi manca mult timp). De aceea ii admir pe kiruj, cj07 si Calin ca au tinut flacara aprinsa si ii respect enorm pentru asta.

      Apreciază

  5. Subscriu total parerii lui Romanescu. Un suporter ADEVARAT cum e Albusibiu sunt extrem de rari in romanica noastra. Ii urez numai succes si ca intotdeauna abia astept analizele lui despre CFR.

    Apreciază

  6. Albu@ corecta si buna analiza.Pe Transfermarkt , Inter are o valoare de 200 milioane si asta nu are cum sa nuse vada si de asemenea salariile sunt asa cum sunt.

    Apreciază

  7. Bine ai revenit, albule! Cam scurt articolul, dar pentru incalzire merge. 🙂 Ai dreptate, am procedat ca o echipa mare, nu ne intereaza Europa League 🙂 Sa-l ia fomistii astia de la Inter. 🙂 Chestia e ca inca nu ne-au eliminat. Putine sanse, aproape de zero, dar in Gruia orice se poate intampla. Ei, sigur se vad calificati deja, returul e intre meciurile lor cu Fiorentina si Milan, n-ar fi exclus sa lase acasa pe jucatorii aia care pot face diferenta intr-un meci.

    Apreciază

  8. Salut si bine-ai revenit, Albule! Analiza corecta, ca de obicei. Doar asupra unei singure idei am de obiectat, si aceea ca nu mai conteaza acum ce facem in Europa League. Eu zic ca dimpotriva, ar trebui sa tragem tare si acuma, sa facem cat mai multe puncte, sa revenim cat de repede in situatia de acum 2 ani cand campioana Romaniei intra direct in Campions League, si echipa de pe locul 2 juca tururi preliminare tot pentru CL. Si o intrebare: cum ti se pare Robert Maah?

    Apreciază

    • Am evitat in acest comentariu sa fac prea multe referiri la jucatori, luati individual, tocmai pentru ca toti trebuiau sa se integreze in dinamica jocului. Au pierdut impreuna, deci impreuna ar fi trebuit sa fie mai buni. As nominaliza totusi ca premianti pe Piccolo si pe Muresan pentru acest meci, pentru cum au avut interventii cu adevarat remarcabile. Despre punctele europene eu zic ca daca ajungem la conditia de acum cativa ani, ne vom trezi iarasi ca intra in Europa echipe precum Petrolul, Gaz Metan, care nu fac decat sa ruineze tot coeficientul. Noi trebuie sa facem puncte doar pentru noi, pentru a fi mereu capi de serie la tragerile la sorti. Insa, trebuie sa acceptam si imposibil: nu faci coeficient mai mare cu Inter Milano fata de, sa zicem, Viktoria Plzen. Despre Robert Maah, nu am inca o parere 100% conturata. Imi e clar ca este o greseala sa-i cerem sa fie „noul Sougou”. Nu, Maah e altceva, are alte calitati, viteza dar si forta, nu sta suficient cu privireaza sus, vizeaza mai mult poarta, nu va fi omul de assist-uri, cum era senegalezul. Maah trebuie sa se adapteze echipei si trebuie sa-si demonstreze valoarea, pentru inceput, in campionatul intern.

      Apreciază

  9. Bun material,cum ne ai si obisnuit si pana acum.Multumim pentru „gustare” dar si celorlalti tribunisti care ne au tinut in perfuzii cu una alta despre CFRul nostru in ultimele doua luni secetoase.
    De acord cu transferul lui Kapetanos,speram si eu sa fie plecat si el odata cu Sougou si Bastos dar se pare ca nu l vrea nimeni.Dar sa l dorim pe SuperMario plecat? Si asa e greu de crezut ca vom ridica cea de a patra cupa sezonul asta,daca mai pleca si el odata cu ei ce sanse ne mai ramaneau? Asta in cupa,ca in campionat cu Stancioiu in poarta mai mult de locul V nu cred ca prindeam.

    Apreciază

    • Kapetanos mi s-a părut declarativ supraevaluat, cind conducerea a vrut 3 mil pe el. La 2 mil ar fi fost un transfer OK, tinind seama de virsta lui si de perioada de contract rămasă. N-ar fi rău sa mai plece cineva pe la ruși saptaminile următoare, măcar cei tineri gen Paun sau Muniru ar avea șanse mai mari sa se rodeze.

      Apreciază

    • Cred ca daca era vandut Felgueiras este pus ceva in loc. CFR-ul a invatat lectia portarilor, ca nu merge cu jumatati de masura pe acel post. De ce trebuia vandut acum Felgueiras? Fiindca, dupa Champions League, cota lui era la nivel maxim. Mai mare nu va fi niciodata. Desi Felgueiras este foarte inteligent, calitatile lui tehnice nu-l ajuta. El fenteaza anumite carente exact cu ajutorul simtului (a inteligentei), dar are mari lipsuri, mai ales la aprecierea traiectoriilor. Daca avea 18-19 ani nu era o problema, dar la varsta lui aceste lucruri nu se vor mai repara. Nici jocul de picior nu este stralucit, dar cel mai tare mi-e teama ca erorile lui la jocurile de prin campionat (acolo unde scouterii il vor urmari acum cu mare atentie) i-ar putea diminua cota. Daca acum ceream cam 5 milioane de euro pe el, mi-e teama ca in vara am mai putea lua maxim 3 pe el (tineti cont ca e vorba de un portar, ei au cota de regula mult mai mica).

      Apreciază

      • In prima categorie a portarilor europeni Felgueiras nu are cum sa fie. Oricum vara asta vor fi ceva miscari pe piața portarilor si poate va prinde un contract onorabil. Judecind la rece, clubul are nevoie sa producă ca 8-9 mil euro pe an pentru a se susține. Dacă nu vin din cupele europene, trebuie sa vina din transferuri. O oarecare regularitate aici gen 2-3 jucatori vinduti per pauza competitionala ar fi ok.

        Apreciază

  10. Pai , cum zice vorba din popor , faci vara sanie si iarna……..pregatesti terenul ptr sezonul viitor.Cei care se plang de vanzarile din iarna nu le preau au cu dinamica businessului si profitului intr-o societate comerciala :O) .Sa-i fi tinut pe Bastos si Sougou ptr ce???? Un scor mai strans cu Inter ????Sau poate un final cu suspans la Cluj???Sau poate , o intalnire cu Tottenham? Keep dreaming , not worth 7 millions.Bastos a jucat fotbal 6 luni , a fost vandut la timp, cat timp era ” bine cu capul ” . Pe un francez nu-l poti tine in Ro ( chiar daca e vorba de Cluj :O) ) daca are oferta de la O.M . Si cred ca sezonul viitor suna promitzator .Ce noutati ? Vass , Sare , Maah _cred ca va fi o surpriza f placuta_ ,sunt deja aici , speram ca accidentarile si-au facut norma sezonul asta , la anul ne vor lasa in pace . Muniru are o tona de talent , poate mai mult decat avea Traore la un moment dat , dar nu stim cum sta cu „capul „, cat de greu sau de usor poate sa fie „tacticizat” .Copilul asta va fi o lovitura super ptr club in 2-3 ani. Obiora , la 21 de ani este in lot la finalista CAF , si are deja experientza europeana . Cu cateva plombe la vara, care sunt convins sunt pe teava , vom fi redutabili .Suntem ok ptr podium anul acesta , Vasluiul e in deriva, la Astra e Becali2 in conducere , doar Petrolul se intareste .La anul sper ca vom sarbatori titlul 4 , si inca o primavara europeana .Si inca ceva , nu as vrea sa mai vad la CFR „afaceri” gen Aguirre , Alberto , Weldon , care vin , isi fac reclama 6 luni si pleaca…..La aspectul asta mai trebuie lucrat….Be positive guys, we have a good thing going on .In alta ordine de idei ,ar trebui cel mult 16 echipe in liga 1 , nu de alta, dar s-ar micsora numarul de capre ptr oi…Rapid e out , Dinamo la fel , Astra pica, vom fi doar noi si Steaua ptr cativa ani ….Si daca isi face justitia datoria….poate mulge ceva lapte Behecali la mititica , coleg de turma cu MM-ul…Aia poveste de dragoste :O) . Wow, am scris cat ptr un an intreg , Un week-end placut la toata lumea.

    Apreciază

    • Eu sper multe si de la Paun precum si de la ceilalti tineri promitatori adusi in ultimii 2 ani de la Oradea, Satu Mare, Zalau, Baia Mare. (cred ca informatiile sunt corecte)

      Apreciază

      • Sper sa ne ajute UEFA, asa cum se intentioneaza , si sa se infiinteze si o competitie de junior/tineret , paralel cu Liga Campionilor , echipele participante sa fie obligate sa inscrie si echipa de ” sperante ” .Oare nu-si da seama conducerea ca CFR-ul , daca ar avea o scoala de fotbal ar fi un magnet extraordinar ptr copiii din Ardeal ( in primul rand ) , si nu numai ?????Plus ca , cu un management profesionist ( nu gluma, nu e usor cu copiii , trebuie ochi si rabdare ), e imposibil sa nu gasesti cate un ” diamant neslefuit”. Cu un antrenor tanar si competent , echipa in divizia B , nu vad de ce e asa un mare impediment in ochii conducerii….in loc sa-i imprumutam pe nu stiu unde si sa uitam de ei repede . Este un pas obligatoriu in ceea ce priveste next-level , o sursa de venit ptr viitor care nu trebuie neglijata .Si dupa ce clanul Becali ajunge unde ii e locul , poate aducem si noi niste jucatori romani tineri si buni la echipa…sa-i „recrutam” pe la 16-18 ani …Ar trebui un scouter si un impresar ptr piata locala , sa obtinem noi semnatura tinerilor de perspectiva, nu doar mafiotzii de la sud de Carpati.Degeaba ai echipa a 2-a in liga a 3-a , antrenata de o gluma de antrenor . Daca vrei ca echipa sa se autofinanteze, trebuie sa si produci talente , nu doar sa cumperi .

        Apreciază

        • Uite ceva interesant, un titlu de acum un an:
          „CFR Cluj a transferat un junior de la Olimpia Satu Mare –
          Campioana României, CFR Cluj a transferat de la Olimpia Satu Mare un junior, component al lotului naţional sub 18 ani.
          Cornel Ene a fost monitorizat timp de doi ani de clujeni, care mulțumiți de evoluțiile sătmăreanului s-au grăbit să-l transfere încă din această iarnă, după ce Sherif Tiraspol şi Sportul Studenţesc s-au interesat și ele de juniorul crescut de antrenorul Nicu Marcu.
          De altfel, în această iarnă, jucătorul de doar 17 ani a fost în pregătiri timp de o săptămână cu Sportul Studenţesc.
          Cornel Ene evoluează pe postul de fundaş central şi va juca pentru început la echipa a doua şi la juniori pentru CFR Cluj.” Deci, se lucreaza si in acest domeniu! Sa asteptam sa vedem daca vor fi si roadele unor asemenea mutari.

          Apreciază

          • alt articol din prosport(da, stiu!) care cita un ziar aradean il cita pe ene care spunea ca se simte ft bine la uta si ca, din pacate, de cand a fost imprumutat de la cfr nimeni din gruia nu l-a mai cautat. da, am auzit si eu ca se aduna/cumpara juniori talentati din tara insa nu-i vedem mai sus. macar rezerve la echipa mare. sa dea Cel de sus ca paun sa fie un prim exemplu pozitiv. ca pe bus si negrut se pare ca i-am lasat la stadiul de sperante. ce vreau sa spun: se fac unele miscari insa mai e mult pana departe. trebuie adus un profesionist adevarat pt juniori si echipa a 2a pt ca baietii se pierd la un moment dat. sa speram la mai bine, inclusiv joi 🙂

            Apreciază

  11. Kape a ramas pt ca s-a cerut 3 mil initial, apoi la ultima strigare 2 mil . Enorm, eu zic ca puteau sai dea drumul si cu 700-800 mii . Felgueiras tot pt pret, aici mai sunt sanse, dar ma tem ca baiatul sa nu aiba in retur sindromul Chiriches in evolutii ! Se zice ca in vara pleaca Ivo Pinto pe 3 mil in Italia, iar piana atunci poate mai pleaca un Maftei sau Muresan in fosta URSS . Oricum Arpi a zis ca va aduce masiv in vara, am mai scris si repet, trebuie sa avem rabdare si sa privim meciurile din retur ca pe cele de pregatire .

    Apreciază

  12. Buna analiza si spun asta pentru ca mi-am regasit in materialul tau multe din simtamintele mele legate de acest meci si de lotul actual. Visez la un retur in care, sa obtinem… chiar o victorie, dupa un meci entuziasmant, cu presing agresiv, ruperi de ritm si… fara Sepsi si Maftei pe teren.O victorie cred ca ar fi, pana la urma, un lucru satisfacator pentru toti si un impuls de moral, numai bun pentru ceea ce urmeaza.

    Apreciază

  13. Am jucat estetic si rezultatul nu a mai iesit. Pentru ca nu avem jucatori de posesie, desi s-au straduit sa joace aceasta noua partitura. Calificarea e pierduta, mi-as dori o victorie totusi pentru coeficientul UEFA. In rest, vom avea o primavara in care echipa va face rodaj pentru sezonul urmator, unul care va aduce o noua reimprospatare a lotului. Sper sa ramana antrenorul, pentru continuitate.

    Apreciază

  14. Acum e randul nostru. Trebuie sa umplem stadionul joi si sa fim cu totii alaturi de echipa. M-am gandit la mai multe variante de exprimare, dar finalmente am ales-o pe cea mai simpla: ma bucur ca ai scris din nou Alex! Caravana trece…

    Apreciază

    • Si noi facem parte din caravana. Pana la urma negotul, comertul este cheia prin care omenirea s-a ridicat, s-a civilizat. Totul este sa nu obosim vreodata.

      Apreciază

  15. Te salut, Albule ! Articol cam „scurt” -cum zicea un clasic în viaţă, mai sus- dar la „fix”. Practic n-ai ce lua, nici ce adăuga la el, concluzia este corectă : să facem cu toţii reglajele necesare de „direcţionare” a atenţiei spre cupă şi campionat. Cum zicea şi Caneto, o şansă mică-mică tot avem, că „aşa-i în fotbal”, ea nu trebuie abandonată apriori, că nu te costă niciun ban în plus s-o încerci. Dacă informaţiile „transpirate” de Romanescu sunt corecte, îţi doresc -sincer- numai fericire, casă de piatră, şi tot ce vă doriţi în viaţă. Ai dreptate, sunt lucruri -totuşi- mai serioase în viaţă, dar omul are nevoie şi de alte pasiuni, şi nici nu-i bine să renunţi la ele. HAI CFR !!

    Apreciază

    • Dragule Kiruj, iti dai seama ce-ar iesi in eventualitatea in care mister Romanescu ne-a dezinformat cumva? 🙂 Nici nu vreau sa ma gandesc cate sibience sau – hai sa largesc aria de ”selectie” – ardelence au pus mana pe telefon si l-au luat la rost pe Alex al nostru?! 🙂 La cate explicatii ar avea de dat dupa atatea urari de pe Tribuna, cred ca pana la toamna n-ar apuca sa mai posteze un alt articol pe aici. 🙂

      Apreciază

    • Acuma, daca tot ne-am inflamat atata cu ”next level-ul” lui Albusibiu, sa va zic o faza cu un arab care s-a casatorit cu o fata din satul bunicii mele. Babele, curioase ca-ntotdeauna, au si inceput cu intrebarile de cum bietul arab a calcat in satul ala. Si-ntr-o buna zi, iata ca cea mai curioasa dintre toate a si inceput interogatoriul:,, Auzi fatu mneu, da’ cine esti tu, de unde ai venit la noi?”. ,, Din Arabia Saudita”, vine prompt raspunsul tanarului. ,,Bine, bine, din Arabia Saudita, da’ de-al cui din Arabia ceee esti tu?” 🙂

      Apreciază

    • Multumesc, Kiruj. Nu stiu daca Romanescu are informatii mai bune decat mine. 🙂 Da, este in curs de desfasurare si asa ceva, dar, in acelasi timp, este un complex de activitati de birou care imi cam epuizeaza fortele de scriere. Oricum, suntem o echipa si ne suplinim foarte bine reciproc!

      Apreciază

      • Deci am avut dreptate … ! Fericirea copiilor mei este si fericirea sufletului meu ! Kiruj, Caneto , Florinaccio, Retardila, Nea Silica si toti „Tribunistii ” sunt fratii mei.. As da ani din viata sa stam o data impreuna ..

        Apreciază

        • Romanescule, Kiruj asta se tot lauda cu palinca aia a lui. 🙂 La capitolul asta nici eu nu cred ca ma pot plange prea tare, mai ales ca nu prea trece… mai mult beau pe la altii, iar acasa tot astept ziua in care 5teaua va retrograda in sfarsit, ca sa ma imbat si eu cu adevarat. Da’ numa’ nu vine ziua aia! Asa, numa’ cu cate-un paharas, doua, cand si cand, nu se face primavara! Niste ”intariri” n-ar fi tocmai rele!

          Apreciază

  16. Foarte bun articol, in nota ta obisnuita. Ca de obicei, putine lucruri mai sunt de spus dupa analizele tale. Pana la postarea acestui ultim articol incepusem deja sa-mi fac probleme ca sunt singurul de pe planeta asta care am vazut alt joc joi seara, caci la tv, prin presa si chiar pe la tribuna noastra mai toti spuneau ca am fost jalnici, ca asa rau n-arata nicio echipa din primavara europeana, ca ne-am facut de rusine, ca Paulo Sergio a fost la pamant,etc. Nu prea-ti impartasesc insa opinia cum ca la Milano CFR a avut noroc. E adevarat, se putea pierde jocul la un scor si mai mare, e adevarat, n-ai spus foarte apasat lucrul acesta, dar ma si doare sufletul cand ma gandesc oare cum ar fi curs jocul daca Maah ar fi avut bocancul ala cu un numar mai mare, daca Rada ar fi valorificat una dintre loviturile alea din finalul primei reprize, daca baietii ar fi fost putin mai lucizi in alte cateva randuri, ori daca Sepsi, Cadu sau Felgueiras ar fi evitat greselile alea copilaresti care i-au ajutat pe milanezi sa inscrie cele doua goluri si i-au dat toate planurile peste cap lui Paulo Sergio. E adevarat, sunt cam (prea) multi de daca in argumentatia mea, insa cred ca ghinionul nostru, sau mai bine spus al lui Paulo Sergio, cantareste mai greu decat cel al lui Stramaccioni. Eram convins si inainte de joc ca pentru Paulo Sergio esential e ca timpul sa treaca fara ca Inter sa inscrie, pentru ca echipa italiana sa fie obligata sa faca mai apoi ceea ce ii place mai putin: sa atace. Mai e un aspect care nu cred ca merita trecut cu vederea: acela ca joi, la 22.05, echipa noastra nu avea nici macar un joc oficial in picioare. Un mare handicap, daca e sa-i iau in serios pe Lucescu, pe Cartu, pe Ilie Dumitrescu, Vochin si pe alti cativa oameni care cu siguranta stiu mai multe despre fotbal decat mine, dar care aveau sa-mi confirme dupa joc aceasta temere a mea care nu pre imi dadea pace inainte de meci. De asta cred eu ca a inceput CFR-ul atat de avantat, in speranta ca – beneficiind si de asezarea in teren care avea menirea de a-l surprinde pe Stramaccioni – sa inscriem cumva un gol, iar pe urma sa-i hartuim pe contraatac, cu Rui Pedro avandu-l ca principal servant pe bataiosul si periculosul Maah. (Apropo de Maah, numai eu am impresia ca noul nostru atacant seamana binisor cu Martin Lawrence? 🙂 Mai cu seama atunci cand zambeste, atacantul nostru imi aduce aminte de actorul american). Am urmarit cu atentie: pana in minutul 4′ 52” italienii cred ca nu trecusera de jumatatea terenului propriu, iar in primul sfert de ora pareau ca nici nu exista pe teren. Bun, o sa mi se raspunda, si nu fara temei, cu cuvintele lui Piccolo la care ai facut si tu referire. Dar mai intreb o data, asa, ca prostu’: ce se intampla oare daca Maah o impingea in ate acolo, sau daca Sepsi, intr-un joc nu tocmai prost, ar fi avut macar inteligenta de a cauta un fault tactic inaintea primului gol? Mai rostea oare Piccolo cuvintele alea? Mai semana oare jocul cu cel care avea sa se desfasoare ulterior, pe parcursul celei de-a doua reprize? Eu cred ca nu, si mai cred ca in mitanul secund jocul nostru a aratat mai prost atat din cauza masurilor tactice luate de Stramaccioni, cat si din cauza lipsei noastre de prospetime. Atata s-a putut deocamdata, iar lui Paulo Sergio i se pot imputa prea putine, pentru ca el a fost tradat de greselile neasteptate ale propriilor fotbalisti. Si daca tot am pomenit inca o data numele antrenorului nostru, as mai spune ceva: sa fiu in locul lui Paszkany, 🙂 eu as cauta inca de pe acum o solutie ca sa-l transform pe antrenorul portughez intr-un Mircea Lucescu al CFR-ului. Daca Paszkany isi doreste realmente ca echipa asta sa ajunga intr-un viitor nu foarte foarte indepartat un alt Sahtior al Estului, atunci cred ca e aproape obligatoriu ca acel CFR de vis sa-l aiba ca arhitect pe PAULO SERGIO BENTO BRITO. Cred ca lusitanul are capacitatea aceasta, si trebuie sa insemne pentru CFR ceea ce inseamna azi Mircea Lucescu pentru Sahtior. Sa ne amintim, ei au inceput cu Stoican, Barcauan, Florea, Aliuta sau Rat (deci macar cu o treapta mai jos decat suntem noi acum, iar azi sunt unde sunt. Drumul acesta nu-mi pare imposibil de parcurs, mai cu seama pentru ca este deja batatorit de ucrainieni si pare tot cam acelasi pe care am pornit si noi: jucatori cumparati destul de ieftin, ochi bun in alegerea acestora, vanzare la timpul potrivit, conducere competenta, etc. Sigur, noi nu facem aici altceva decat sa ne dam cu parerea despre una sau desprea alta (de fapt asta cred ca e si unul dintre scopurile nasterii acestui site), nu trebuie sa ne ia nimeni foarte in serios, dar daca ne dorim performante cu adevarat notabile pe viitor, atunci ar fi pacat ca odata sa-l ratam pe acest antrenor pentru cateva sute de mii pe care le-ar putea primi in plus la contract din alta parte.// Uite ca desi la inceput spuneam altceva, m-am gasit sa adaug inca destule dupa tine. Sper doar sa nu fi batut campii prea mult… 🙂 Si daca tot mi-am permis atatea, mai incape inca ceva, pentru ca vestea buna pe care ne-a dat-o domnu’ Romanescu nu cred ca merita trecuta cu vederea atat de usor. Inteleg ca tu te pregatesti sa treci la ”next level” chiar inaintea CFR-ului nostru. 🙂 Intotdeauna ai fost tu cu cativa pasi inaintea echipei noastre, asa ca nu se putea sa nu bifezi si punctul acesta inaintea CFR-ului, iar un pas ca cel al casatoriei e, evident, un ”next level” al vietii. Stii ce spunea unul candva? (Nu cine stie cine, ”amaratul” de Socrate). Bine, nu stiu daca era el cel mai in masura sa dea sfaturi din astea altora, pentru ca lui inteleg ca-i placeau mai mult barbatii decat femeile, 😦 da’ omul obisnuia sa le spuna discipolilor cam in felul urmator:,,Casatoria este buna pentru oricine. Daca ai una buna esti fericit, si asta e bine. Daca ai una rea, devii filozof. Dar si asta e bine.” 🙂 Eu iti doresc inca de pe acum sa fii fericit!

    Apreciază

    • Faină cugetarea lui Socrate, ştia el ceva…A propos : când Lucescu a fost instalat la Şahtior (acu 5-6 ani, parcă), cei de la Doneţk erau deja pe un „next-level” mult superior „level”-ului în care se află echipa noastră în acest moment. În acel moment ucrainenii au depăşit deja faza care ne caracterizează pe noi acum , adică circuitul anual/bianual „cumpără ieftin – adăugă plusvaloare (prin vitrinele competiţiilor europene) şi vinzi cu profit”. Practic acest circuit nici nu a fost foarte evident la ei, având un buget anual mult-mult superior CFR-ului actual chiar şi în perioadele ante-Lucescu. Sunt sigur că tu ai vrut să subliniezi aspectele „stabilitate” şi „construcţie”, care -deocamdată- sunt „himere interminabile” la echipa noastră, dar care nu pot fi evitate şi ocolite la infinit. Dintre antrenorii rulaţi la CFR PS (şi eventual Bergodi) au astfel de competenţe, întrebarea este dacă conducerea echipei doreşte aşa ceva acum, sau -odată cu revânzarea perlelor- se schimbă şi antrenorul. Din unele declaraţii recente ale lui Paszkany eu am tras concluzia că nu se doreşte ÎNCĂ instalarea unui antrenor pe termen lung, de construcţie, tip manager cu personalitate, antrenorii cefereului de astăzi şi de ieri au avut doar statut de angajat, de „şef de brigadă” cel mult (asta nu e critică la adresa conducerii, e o simplă observaţie), conducerea noastră preluând majoritatea atribuţiilor care la echipe mari figurează în fişa de post a antrenorului-manager. Asta -probabil- din dorinţa de-a avea un control mai direct asupra „producţiei”, recte realizarea obiectivelor trasate.

      Apreciază

      • Ehei, prietene Kiruj, timpul trece atat de repede peste noi – in vara asta se implinesc deja 9 ani de la descalecatul lui Lucescu la Donetk, si nu 5-6. Parca mai ieri tremuram pentru otomani prin meciurile lor din Europa, pentru ca in Romania nu gaseam o echipa, nici macar una bolsevica, pe care sa o sustinem. Pentru ele turul II preliminar era la vremea aceea o performanta aproape de neatins. Acum timpul a mai trecut peste noi, ne-am mai ”inteleptit” (ori ne-am prea obisnuit cu binele?), iar acum strambam din nas superior la orice miscare pe care o fac cei din conducere (Felceru’&co), ca de altfel la orice transfer care ni se pare noua ca aduce mult prea multi bani in buzunarele lui Paszkany. (Nu tu esti vizat, stai linistit, altundeva bat eu acum). Daca vei cobori numai cateva trepte pe scara aceasta a comentariilor de la articolul lui Albu, vei da de unul (mie mi-e drag, chiar daca poate are impresia ca am ceva cu el) care zice multe, si le spune bine, numai ca uita un mic ”amanunt”: acela ca CFR-ul nostru drag este in momentul acesta in primavara europeana (la mine a fost soare azi, asa ca pot sa spun linistit ca primavara a si venit :)). Si mai uita ca stadionul ala, pe care in acest sezon am vazut cu totii meciuri de Champions League, a fost construit din acelasi buzunar (stangul) in care au intrat in iarna asta banii de pe Sougou si Bastos, dar si din buzunarul din dreapta, cel in care, pe cand sa scoata banutii pentru Vasilegarray, a dat de un arici cam nervos. Sa nu se inteleaga cumva ca eu propun pe aici sa ii ridicam in slavi pe conducatorii echipei noastre si sa nu mai criticam niciodata nimic pe la clubul nostru. Spun numai ca la neamul asta al nostru recunostinta-i o floare tare rara. Si nu-i drept sa fie rara, ar trebui sa fie deasa floarea asta, macar pe drumurile pe care noi franarii urcam in Gruia, la meciuri de Champions League si Europa League, in care echipa noastra se ia la tranta cu colosi pe care altadata ii vedeam doar la tv, batandu-se intre ei. Noi insa traim cu impresia ca daca suntem vesnic nemultumiti si strambam mereu din nas la tot ce misca pe la clubul nostru suntem mai ,,realisti”, ca asa da mai bine sa aparem in ochii altora. Iar pe mine vaicareala asta continua de pe Tribuna a inceput deja sa ma cam oboseasca. Macar sa-i obosesc si eu pe ei cu osanalele mele dedicate conducerii. 🙂 Dar poate ca cel mai bine ar fi ca intr-o buna zi Paszkany si cu ”Felcerul” sa ne lase, ca sa ramanem noi doar cu cei pe care ii meritam: cu Jiji, cu Memeu’, cu Mititelu, Niculaie sau Prodanca, ca sa tremuram din nou la meciurile din Europa pentru cate-un romanas care evolueaza pe la vreo echipa din Turcia, Rusia sau Ucraina. Abia atunci cred ca ne-am trezi cu adevarat la realitate.

        Apreciază

        • Au trecut deja 9 ani ? Chiar că nu mi s-a părut. Vizavi de problematica managementului conducerii : la modul general nu ai ce-i reproşa, dimpotrivă, eu cel puţin, am un respect pentru revitalizarea acestei echipe de tradiţie din Ardeal. Discuţii putem avea doar pe aspecte detaliate, singulare, fără mare influenţă asupra ideii generale. În condiţiile date de resurse financiare, de competiţie, de mediu fotbalistic, etc. singura cale sănătoasă de-a te menţine sus este cea urmată de stafful nostru, aici nu avem ce discuta. La detalii izolate m-as opri la neincluderea lui Weldon şi Deac pe lista EL, aici niciun argument adus de prietenii mei tribunişti nu m-a lămurit îndeajuns, varianta avansată de Calin poate fi adevărată (decontarea unor poliţe către cei doi), dar i-am zis lui : nu aşa se „sting restanţele” către fotbalişti, în dauna performanţei. În fine, sunt lucruri minore, n-are niciun farmec să le tot repetăm la infinit, dar măcar o discuţie merită fiecare astfel de detaliu aparent mai ciudat. HAI CFR !!

          Apreciază

  17. Vara 2012: am luat campionatul cu mari emotii si cu un noroc imens.Ne pregatim de preliminariile Champions League.Miza financiara : 20- 25 de milioane plus cresterea cotei jucatorilor.Patronul promite ceea ce toata lumea vede ca nu avem: playmaker si varf de valoare.Este transferat intr- un tarziu ( septembrie)atacantul mult asteptat: Bjelanovici,34 ani ,rezerva in Serie B,revenirea de toti asteptata.De playmaker n- a mai fost nevoie: stia Arpi ca Bastos isi va reveni cu capul dupa ce nea Ando il folosise vreo 45 de minute in amicalele din vara…Se mizeaza ca Valente va fi un nou Sougou; uite ca nu a fost asa,drept urmare va imbatrani la noi cu un contract gras ..Sezonul 2012-2013…Pe locul 5 la 15 puncte de steaua,Paszkani promite curatenie de sarbatori…Se tine din nou de cuvant: pleaca Bastos ,Sougou ,Alberto ,Aguirre,Nicoara si tot el se mira ca are probleme in incropirea lotului pt.Europa League.Se vinde conform traditiei din ultimile pauze de intersezon ce avem mai bun: Culio + Traore ( pe care s-a obtinut o suma infima daca ne raportam la potentialul jucatorului ),apoi Renan + Weldon,acum Bastos + Sougou.Conform aceleiasi traditii nu se pune aproape nimic de valoare in locul lor in vederea pregatirii urmatorului sezon.Un singur lucru bun: e pastrat deocamdata PS ,ma mir ca n- a fost readus Minteuan ca e de-al nostru,e ieftin si mai merita o sansa.N-are sens sa ne grabim,avem timp sa reconstruim o noua echipa la vara.Asta bineinteles dupa ce vindem tot ce mai misca: Felguieras,Pinto,Piccolo,probabil Pedro plus veteranii Kapetanos,Weldon,probabil si Muresan ca au salarii mari si personalitate.Sa nu ne facem probleme,avem timp si solutii:vom incropi la vara in cele maximum 4 saptamani de pregatire o noua mare echipa : raman ca baza de plecare un nr. Important de ciurucuri de care nu putem scapa,la care adaugam vreo 3 tineri africani aflati in rodaj cu sanse mari de a muri sperante ( fotbalul nu tine cont de pedigree,asa cum n- au confirmat fratii lui Traore ai Sougou foarte probabil nu va face mare branza nici fratele lui Muntari)plus juniorii lui Marseille si Rubin ca tot avem parteneriate sa le crestem jucatorii…Vor reveni dupa aproape un an de stat pe bara Ronny,Vass,Sare,cine stie poate ii reactivam pe Minca,Kivuvu si Edimar.Plus cativa jucatori liberi,veniti gratis,pe care-i monitorizam inca de pe acum desi nimeni nu vrea sa le prelungeasca contractul.In aceste conditii peste un an sa nu ne miram ca vom fi ,ca si acum ,mult in spatele Stelei ( care deja are o echipa omogena si care se va intari pt. a lua banii din Ch.League).Diferenta va fi ca n- o sa prea mai avem ce vinde si vom mai sta cel putin inca 2 ani in asteptarea banilor salvatori din Ch.League.Pana la obtinerea lor Arpi va trebui din nou sa investeasca mult mai mult decat castiga din activitatea fotbalistica .Intrebarea este: va avea din nou rabdare si va investi cu adevarat,sau in momentul in care ” jucaria” devine costisitoare si nu va produce profit o va inlocui cu alta.

    Apreciază

    • ai spus in mare unele dintre motivele pentru care eu ma intreb mai jos ce e „next level-ul” la care tot viseaza unii… poate ca e cel de cresa pentru alte echipe… cam asa ceva declarau cei de la Rubin: ei ne dau tineri, noi ii crestem si ii formam si apoi ii trimitem inapoi…

      Apreciază

      • poate-i dai si niste argumente…. Poate lui nu ii place sa se minta singur…Nu el a fost cel care a promis „next-level-ul ” in care unii vad ca mai cred, nu el a fost cel carea promis ca in cazul intrarii in grupe va aduce cativa jucatori cum nu au mai fost in campionatul romanesc, nu el a promis curatenia de iarna, el doar nu are spiritul de observatie necesar, asa ca poate il ajuti tu! Poate ii spui tu cum in pregatirea „next level-ului” au fost adusi tinerii x,y,z care deja au confirmat si au fost declarati netransferabili de catre conducere, deoarece in jurul lor se va construi viitoarea echipa. Poate ii areti tu ca in ultimii ani au fost adusi jucatori cu valoare de piata din ce in ce mai mare. Daca nu esti in stare sa dai niste argumente, atunci nu mai face pe altii jalnici….

        Apreciază

        • Ok, daca n-a fost suficient faza cu Barcelon, iata inca un argument. Daca raspunzi la aceasta intrebare vei raspunde, totodata, si la intrebarea daca am atins acel next level. De cate ori ne-am calificat in primavara europeana?

          Apreciază

    • Din vara si pana acum cea mai mare problema pe care o vad este pierderea campionatului, iar Andone a platit pentru asta. Paulo Sergio s-ar putea sa repare lucrurile pentru sezonul viitor. CFR transfera acum pe banda, dar exista si o rata de insucces, jucatori cu care ramai pe stoc si pe care trebuie sa-i folosesti cumva. Ii imprumuti, ii tratezi, ii tii ca rezerve, incerci ceva cu ei, incerci ca numarul lor sa nu afecteze balanta financiara a clubului. Uite, de pilda, Diogo Valente. Portughezii chiar il considerau un mare jucator. La CFR intarzie sa confirme. Nu cred ca e vina numanui decat a lui ca nu confirma. Dar nu-l poti folosi, nici pe el, nici pe Martinez. Nimeni nu poate controla toate aspectele, dar trebuie sa pastreze echilibrul. Acum nu mai suntem in era boom-ului financiar, nu putem face transferuri de 2-2,5 milioane de euro. Transferam tineri, transferam cu 300.000 jucatori pe care i-am studiat indelung. Asta e o reorientare in piata. Care este „next level”-ul? E vorba de next level, nu de top level. Probabil tocmai ce se intampla acum: se aduna rezerve si incep sa apara mugurii de la tineret. Paun iti place? Mie da! Muniru, Sare? Sunt tineri, necopti, dar langa Muresan pot invata multe. Maah? E o greseala ca e prezentat ca Sougou, se creeaza o asteptare falsa de la el. Maah poate fi un Ronny mai bun. Next level-ul se cere si de la noi. Sa avem mai multa rabdare, sa ne dam seama ca deocamdata suntem un pic peste campioanele Poloniei si Cehiei. Ca i-am invins pe Basel in toamna a fost un accident fericit, dar bugetul nu ne era echilibrat. Primul pas este sa ne apropiem de elvetieni, de belgieni, sa fim undeva in cluburile de categoria a III-a din Europa (primele 2 sunt compuse din cluburile din Italia, Spania, Anglia, Germania, Turcia, Rusia s.a.m.d). Apoi vom incerca sa ajungem cat mai aproape de cluburi precum cele din Ucraina, Olanda etc. Timp de asteptare? Poate un deceniu. Important este sa facem inainte pasi mici si siguri. Iar cei 5-6 milioane de euro din aceasta iarna asta sunt: un pas mic in fata. Ne-am asigurat cu banii astia inca un sezon din viitor.

      Apreciază

      • Uite, mie imi plac si Muniru, si Sare, si Paun. Poate ca mi-ar fi placut si Negrut si Bus, dar nu am avut ocazia sa ii prea vad deoarece a fost considerata necesara aducerea tanarului Bjelanovic si la un momendat ne-an „intarit” si cu o eterna rezerva de la Dinamo, care neconfirmad nici macar acolo, cam lustruia banca! Deci mugurii aia tineri de care spuneai, degeaba ii ai daca nu le dai nici o sansa nici macar in cupa cand joci cu echipe de liga a 3-a. Daca i-ar fi folosit, dandu-le o sansa si incercand sa ii ridice, atunci spuneam: uite ca cineva se gandeste si la viitor! Sougou si Bastos au plecat exact cand trebuiau sa plece, dar pelanga ei trebuiau sa mai plece cateva umpluturi si gandit lotul pentru sezonul viitor! Astfel aveai un retur intreg pentru omogenizare. Dar la vara vor pleca alti jucatori de baza, vom incepe campionatul acuzand lipsa de omogenitate si dupa cateva etape ne vom uita la diferenta de puncte fata de echipele cu lot mai stabil…

        Apreciază

  18. tot vad ca se discuta despre „next level”…ce e ala si mai exact ce anume din ceea ce face conducerea va face sa credeti ca se vrea sa se ajunga acolo?

    Apreciază

  19. Bine, dar sa joci cu sapte fundasi si sa iei goluri pe contraatac e hilar. In plus, sa zicem ca structura lotului a generat „gaselnita secreta” cu cei sapte pitici, dar brambureala de pe teren (vezi pozitia lui Cadu inainte de primul gol si serviciile lui Sepsi la mijloc) si lipsa acoperirii zonelor de joc ma fac sa-mi pun intrebarea : Sergio vrea un joc tactic, de posesie, dar oare si poate ?

    Apreciază

    • Poate, dar are nevoie si de piesele necesare pentru acest joc. Altfel ar fi aratat echipa CFR-ului la acest moment asa cum se intrezarea in toamna: Sare, Vass, Deac si Weldon, niciunul apt sa joace la Inter. Imagineaza-ti acum jucatorii asezati pe pozitiile lor corecte si acesti cativa pusi in teren in locul lor. Nu bateam Interul, dar tot angrenajul arata mult mai bine. Faptul ca un antrenor al unei echipe romanesti isi ia notite in timpul meciului (la 0-1) spune multe despre seriozitatea sa. Seriozitate, respect, o echipa ce pare a fi echipa. Astea sunt noutatile lui Paulo Sergio. Nu va face poate minuni in primavara, dar cred ca vom vedea cum pas cu pas echipa se solidifica.

      Apreciază

      • @albusibiu, adauga si coeziunea dintre jucatori. Pentru mine a fost unul din putinele jocuri in care am vazut ca jucatorii nu fac fata rolului dar au vointa, exceptandul pe Maftei, ceilalti au incercat sa dea tot, au avut determinare totala, ca unii n-au putut mai mult, ca altii n-au suficienta educatie tactica, ori ca pe unii nu-i duce capul mai mult e alta poveste. Din punctul meu de vedere, lui Paolo Sergio, i s-a adeverit afirmatia de la Machester: „am pierdut o calificare, am castigat o echipa”. Cu toate greselile, cu toata neputinta unora, CFR a aratat ca o echipa. Cine n-a observat cum unii si-au depasit limitele incercand sa faca posesie si sa atace la Milano inseamna ca e ori rau intentionat, ori nu se pricepe la sportul asta. Cum sa nu vezi ca fundasii nostri incearca lucruri care, sub Andone, nu-i credeam nici pe atacanti capabili sa le faca?

        Apreciază

        • Daca intelegem prin echipa si joc de echipa un grup care se misca haotic, cu un nr. dublu de jucatori pe acelasi post, calcandu-se pe picioare, neindeplinindu-si sarcinile elementare de acoperire a zonei proprii (Pinto, Cadu, Sepsi, Camora…) dar inecercand lucruri care nu le sunt „in fisa postului” de acord, avem echipa, echipa pe care o merita cei ce se pricep atat de mult. La nivelul meu de perceptie echipa am vazut doar la Trombeta si Mandorlini. Cine stie, acolo sus poate cineva (ne) lucreaza !

          Apreciază

      • Ar fi bine, nu ma astept la nici-o minune in retur cu Inter, voi vedea in campionat daca echipa se cristalizeaza si creste, deocamdata sunt convins doar de bunavointa si principiile de bun simt ale lui Sergio, daca va sti sa faca si echipa ramane de vazut.

        Apreciază

  20. Zeidas, PS poate, n-au putut cei din teren ( altii mai buni n-au fost ) , dar scorul nu este rusinos de loc ! IN campionat, dar mai ales in cupa vor evolua noile achizitii, plus Weldon si Deac si sper si Sare . Mai pot fi si plecari, si cum a spus Arpi, poate mai vine un varf. Eu oricum nu sunt asa pesimist ca altadata, acuma e clar pt mine ce si cum se urmareste . Esenta e ce se urmareste sa se si realizeze in vara !

    Apreciază

  21. Daca ramanem cu linia de aparatori intacta si cu vreo 3 jucatori noi care sa fie titulari nu vor fi probleme. Singura intrebare ramane cati vor mai pleca pentru ca in vara n-ai cum sa reconstruiesti o echipa. La Milano dezamagitor a fost golul al doilea, sa avem 9 jucatori defensivi in teren (inclusiv portarul) si sa luam un gol pe contraatac este rusinos. Mai ales ca aveau un singur atacant, Cassano fiind schimbat…

    Apreciază

  22. SOFTUL DE NOTARE ESTE OPRIT, TABELUL ESTE REACTUALIZAT !! Apare la poz. 14 Robert Maah (în locul lui Godfred, care stătea acolo cam degeaba…). Media echipei : 5.6, maximele : 6.6 pt Piccolo şi Maah, minime : 4,5 Sepsi, 4.7 Bjelanovic, 4.9 Maftei. HAI CFR !!

    Apreciază

  23. florinaccio,

    presa din romania e ultimul lucru care sa ne dea masura reala a unui lucru. de ce? pur si simplu nu intentioneaza asta, iar cand simte pana si ea ca trebuie sa analizeze corect ceva, nu mai stie cum sa o faca. ti-o spun eu, toata lumea stie ca nu-s un ceferist, ca cefere nu a jucat nicidecum groaznic, ba din contra. e adevarat ca, daca judeci prin prisma rezultatului si atat, nu pare prea roz, ci mai degraba lipsit de orizont, insa nu e nici asa. nu suntem dobitoace, ca sa vedem lucrurile doar in alb si negru. dupa parerea mea, echipele noastre au facut JOCURI OK, eu, unul, le felicit. de ce? pentru ca se vede o modificare in planul tactic al structurii mentale a fotbalistilor care au alcatuit echipele noastre. si numai faptul ca esti capabil sa schimbi planul in sine de-a lungul unui joc denota o schimbare, fiindca mai deunazi nu puteam nicidecum iesi din sticla in care pluteam in deriva, parca purtand un mesaj ascuns, dar niciodata descoperibil, prin competitiile europene. se vede o IDEE. cum am spus, suntem in punctul normal al unei evolutii dorite. lucrurile se misca in directia buna.

    Apreciază

  24. Felicitari! Bine ai revenit printre „titulari”. Singurul lucru asupra caruia am rezerve este „cresterea” de care amintesti in articol. Cred ca este vorba mai degraba de continuitate, de asigurarea bugetului si bazei pt performantele viitoare pe plan intern. Ajungem in momentul in care campionatul nostru nu ne mai ajuta pt ca devine foarte slab si atunci pt a creste nu ne mai putem raporta la el. Sper sa devenim un club gen Porto sau Basel (la o scara mai mica desigur), mult peste campionat, dar de succes pe plan international. Deocamdata suntem singurii care vindem si asta e bine, inlaturam prin fapte criticile nejustificate la care era supus CFR-ul. Vom avea un cuvant greu de spus pe viitor, iar arbitraje nefavorabile, comisii interesate, meciuri la 2 zile, in piscine gen Mioveni, nu vom mai intalni degraba. CFR domina Romania si asta devine tot mai clar in fiecare an.

    Apreciază

  25. Sonumbitch, ma crezi sau nu, dar ultimii dupa care ma raportez in tara asta sunt jurnalistii. De altfel, daca ceva este diabolic in tara asta, apoi acel ceva e jurnalismul. De asta nu ma indoiesc, desi nu suport si n-am suportat niciodata oamenii plini de certitudini, pentru ca ei nu sunt capabili niciodata sa poarte un dialog constructiv, care sa poata ajunge undeva. Canalia de Stucan, libidinosul si ignorantul de Ivanovici, alunecosul de Naum, prostanacii care vorbesc toata ziua pe sticla doar ca sa se afle in treaba, ca sa nu mai pomenesc de slugoii gesepisti ai oierului, sunt numai cateva exemple care imi vin acum in cap. De ani de zile spun ca presa (ca de altfel mass-media intreaga) e cancerul acestei tari (si nu ma refer doar la fotbal, includ aici si politica, s.a.). Ai citit ”Imbecilizarea prin televiziune”- G.Sartori? Daca da, atunci vei intelege prea bine ce vreau sa spun. Asta nu inseamna insa ca nu mai avem si oameni de valoare in tara asta, oameni care cauta sa-si faca meseria cat mai onest. (Aici cred ca i-as putea enumera pe Aurel Mitran, pe Ilie Dumitrescu si Gabi Balint – de departe cei mai onesti dintre toti cei pe care-i vedem aproape zilnic la tv – sau chiar pe Andrei Vochin, desi cu privire la acesta din urma am niste rezerve). Daca nu vrem sa intelegem asta, daca nu vrem sa pricepem ca nu chiar toti sunt jigodii, atunci n-avem decat varianta de a-i pune pe toti in aceeasi oala, sau pe Mailat (violatorul ala roman de prin Italia) pe picior de egalitate cu atatia romani (unii dintre ei chiar prieteni de-ai Tribunei noastre) de care nu ma indoiesc ca sunt exemple pentru toti strainii intre care traiesc. In rest, sunt 1000% de acord cu tine (desi nici pana aici nu cred ca ne difera radical opiniile).

    Apreciază

    • florinaccio,

      nu putem pune oamenii in aceeasi oala, evident, insa ei ne pun pe toti in aceeasi oala, ceea ce ma face sa fac un pas inapoi. nu e vorba despre cum vad eu lucrurile, insa e vorba despre cum sunt eu tratat. mi-am amintit din nou de povestea sarchiaponului din analele teatrului italian de revista din anii 50. e mai lunga, se desfasoara in 5-6 faze, dar am sa ma rezum la ideea principala. un tip baga mana intr-o sacosa asezata pe suportul ei de deasupra canapelei din tren, o trage repede si se preface muscat: m-a muscat sarchiaponul! un alt tip incepe sa se dea mare ca stie ce e ala sarchiapon. spune ca are bot, celalalt spune ca sarchiaponul nu are bot. apoi zice ca ar fi vrut sa zica „cioc”. „n-are nici cioc”, raspunde celalalt. „pene?” ” nici pene”. „aaa, pai atunci inseamna ca ne referim la alt sarchiapon, eu stiu varianta asiatica, tu sigur zici de cea americana”. dupa incercari repetate si dregeri, cel „muscat” ii spune ca nu exista sarchiapon, ca foloseste trucul asta doar in tren, pentru a-si face loc pe scaun, ceilalti au tendinta, daca nu sa paraseasca acel compartiment, macar sa se stranga unii in altii. nu ti se pare cunoscut, ivanovici vs mitran, unde ivanovici tine „sarchiaponul” in traista?
      iar balint, ha, a demonstrat ca e un antrenor banal, nu stiu cum ma mai poate el convinge ca stie ce spune despre fotbal. doar pentru ca a alergat repede si cu pletele in vant, ca a fost fotbalist? ce legatura are asta cu antrenoratul? are bun simt? nici asta nu e suficient. pai, atunci, nastase, am ales aiurea, era bun de presedinte, ca a facut baschet (i think)! celalalt guru e craciunescu, stim cu totii cat de „onest” e nea nelu… tolontan? turcescu? ioanitoaia? naum? stucan? din pacate, ei sunt cei ma importanti jurnalisti, niste modele. prefer sa mai citesc una, alta despre sarchiapon decat sa urmaresc fie si o emisiune oarecum ok despre sport. stiu ce ma asteapta. vad meciurile, discut cu unii cu care se poate discuta, imi iau de la ei o informatie mult mai aproape de veritabil si ma feresc de venin. de ce m-as lasa muscat de sarpe?

      Apreciază

      • Ca sa fii un critic de teatru bine cotat, nu trebuie sa fi scris inainte vreo capodopera, sau sa fi fost un regizor de top. Nici sa fii un renumit critic de moda vestimentara nu necesita prezentarea unei colectii prêt-a-porter sau dimensiuni ideale si picioare lungi de cate un metru jumate 🙂 Fac un pic pe avocatul lui Balint :), dar in rest de-acord, vorba lui Alin Fornade: “Câteodată e bine să închizi televizorul după ce se termină meciul. Altfel, ai putea să pleci la culcare cu ideile, deseori fixe, ale invitaţilor din studio.” Personal as inlocui “cateodata” cu “intotdeauna”.

        Apreciază

  26. N-ar fi rau sa nu uitam ca suntem dupa cea mai buna perioada din istoria CFR-ului. Titlul de campioana, un parcurs senzational in Champions League (in pofida unui ghinion nemaiintalnit la CFR, ma refer la accidentari), plus reusite financiare pentru club din transferuri. Ce mai conteaza o infrangere, onorabila de altfel, in fata unei echipe de talia lui Inter? Nu prea imi dau seama de ratiunea comentariilor pesimiste.

    Apreciază

    • Nu uita nimeni perioada buna din istoria CFR-ului, dar asta tine de „past-level” nu de „next-level” . Pesimismul unora e strict legat de viitor nu de trecut. Ca au plecat unii jucatori, e foarte bine pentru partea financiara a clubului, dar pregatirea echipei pentru atacarea titlului anul viitor, trebuia pregatita de acum! Pentru asta ai nevoie de o oarecare stabilitate a lotului, ori deja despre o parte din titularii ramasi se spune ca vor pleca in vara. Deci tot ce va contrui PS in retur, in vara se va darama ca ii vor fi vandute o parte din caramizile care compun contructia. Pentru o noua participare in UCL, spre deosebire de alti ani, acum avem o contracandidata serioasa, cea care in acest moment e la 15 puncte in fata noastra. Nu trebuie uitat ca acolo jucatorii deja joaca impreuna de cativa ani, au omogenitate, si daca castiga acest campionat 100% vor aduce intariri(da, intariri nu umpluturi). De asemenea ma trebui tinut cont ca pe langa lotul bun, lor li se mai si sufla in panze. Apoi ati mai vazut cu cata motivatie au jucat satelitii lor contra noastra…. Asa ca pesimismul vine din faptul ca eu nu cred ca vom avea sanse fara o constructie solida. Totusi imi doresc din tot sufletul sa fiu eu cel care se insala!!!

      Apreciază

      • 2 X Dan – eu sunt deacord cu ceea ce spui si deobicei suntem de aceeasi parte; noi intram pe acest site si ne dam cu parerea in sus, in jos, la dreapta,..ca asta ne place noua sa facem in timpul nostru liber.. Staful CFR nu tine cont de parerea noastra- ei au o companie cu care vor sa faca bani! Au analiza lor, au planul lor de viitor!! Probabil ca pe ei nu-i intereseaza ca CFRul joaca cu 8 fundasi si 3 portari-> ei vor ca la anul sa vanda 1 portar si trei fundasi la pretul de 5 ori mai mul decat au platit pentru ei!!!! Sa ajungi in EL mie mi se pare rushinos sa nu ai jucatori pe anumite posturi, dar nu eu dau salarii jucatorilor sau alte chestii. Spunea cineva odata: „Asta e armata si cu asta defilam”. Asa si noi-Hai CFR si vorba lui Albu sa respectam prioritatile si pasiunile!

        Apreciază

        • Ei, comentam si noi, unii avem pareri diferite, desi altii iubesc unanimitatea de opinii si aceasta sa fie construita dupaparerea lor… Eu inteleg chestia cu afacerea, cu profitul, dar nu te pune nimeni sa iesi sa te bati cu caramida in piept ca aduci „n” jucatori cum nu au mai fost in campionat, ca apoi sa il aduci pe Bjelanovic si sa joci cu Nicoara atacant ca sa nu mai iei alt jucator. Nu te pune nimeni sa te lauzi cu lotul „numeros si echilibrat valoric” pregatit sa faca fata pe toate cele 3 planuri, ca apoi sa nu poti sa bati cu rezervele nici pe Berceni, sau sa fie necesara introducerea unor titulari pentru a trece de valorosii de la „U”. Daca nu te lauzi atat, nici lumea nu are asteptari asa de mari… In fine speram ca o sa le mearga afacerile cat mai bine si ca armata cu care o sa defilam sezonul viitor va avea ceva sanse la campionat… la urma urmei e tot spre binele afacerilor lor, ca doar din UCL vin bani multi…. 🙂

          Apreciază

      • Hai sa ne aducem aminte de tonul discutiilor de pe cfrmania, de fix acum 2 ani, februarie 2011 🙂 Paszkany trage oblonu’, s-a inchis robinetul, se vinde tot ce se mai poate si gata, pana aici ne-a fost, retrogradam, vom fi ciuca batailor, n-avem echipa, n-avem antrenor, urmeaza dezastrul etc. No, dupa aia a venit perioada de exceptie 🙂

        Apreciază

        • In 2011 am terminat pe un „respectabil” loc 10 in campionat. Atunci a fost iar o decizie gresita a conducerii care a spus ca nu ne intereseaza UL(oare erau bune ceva puncte facute atunci pentru coeficientul UEFA, ca poate ne bucuram tot noi de ele??)…, decizie care a dus la o lipsa de motivatie a jucatorilor si care a golit iar stadionul… Apoi ciuca batailor nu am devenit, dar nu mai suntem nici o echipa care impune respectul! Campionatul l-am castigat cu multa multa sansa, am reusit sa ne impiedicam un pic mai putin decat contracandidatele. Spuneam ca nu mai impunem respect pentru ca dupa cum s-a vazut si in acest tur, si echipele mici se prezinta cu pretentii de puncte cand joaca cu noi, si de multe ori le si obtin, nu mai vin sa se apere cand joaca cu noi. Altfel spus nu se prezinta la meci ca victime sigure, asa cum de exemplu ne-am prezentat noi cu Inter, unde doar numele lor ne-a facut sa jucam cu aproape toti aparatorii din lor :). Uite, de exemplu eu nu vad nici un jucator din lotul actual la care cand ajunge mingea magandesc: e pericol pentru poarta adversa… No, eu sper sa fie cum zici tu si sa vina o perioada de exceptie si in campionat, vom vedea…

          Apreciază

          • Mai doua chestii. In toamna, au fost declaratii publice si clare, Bjelanovici a fost transferat din cauza ca a picat o mutare ce parea batuta in cuie, a lui Yazalde de la Braga. Portughezii au refuzat in ultimul moment transferul deoarece sortii ne-au bagat in aceeasi grupa cu ei. A doua, achizitiile bune ale CFR-ului se fac si in scopul revanzarii lor. Sunt interesati CFR-ul, clubul de la care provine (daca e vorba de coproprietate), jucatorul in cauza si agentia de impresariat care a mediat transferul. Mai pe inteles, daca jucatorul, clubul coproprietar si impresarii vor plecarea jucatorului de la CFR, si sunt indeplinite conditiile financiare de transfer, clubul nostru nu prea are solutii si interes pentru impotrivire. Bun, acum sa zicem ca aducem jucatori in februarie in scopul de a forma o echipa competitiva pentru campionatul viitor. Ce garantie avem ca nu ies in evidenta in acest retur, iar in vara va trebui sa le dea drumul? 🙂

            Apreciază

            • da, vroiam sa zic si eu ca sasa a fost adus la spartul targului, dupa ce a picat mutarea cu varful de la braga. caneto, vrei sa se remarce pana la vara in liga manelista ? 🙂 altfel, spuneti-mi voi de ce pluteste ideea cu [EDITAT – Pászkány, ffan!!! Când Dumnezeu o să-i înveți numelele?! De unde plutește la tine ideea asta cu „Pașcani”? CJ-07-CFR] si luat jucaria si plecat printre suporterii ceferisti ?!

              Apreciază

            • e drept, nu avem nici o garantie, dar nu ii banuiesc pe cei din conducere ca nu au adus jucatori de teama ca nu cumva sa trebuiasca in vara sa faca profit pe ei… :))). In vara se vorbeste ca vor mai pleca dintre titulari, asa ca probabil vor fi inlocuiti si iar va trebui un timp de omogenizare… Cele mai mari emotii le am ca va pleca Felgueiras si nu va fi adus ceva pe masura in locul lui, ci va fi adusa o rezerva pentru Stancioiu… Cat despre Bjelanovic, un loc ocupat aiurea in lot, preferam sa li se dea o sansa tinerilor, care cred ca ambitia ar fi adus mai mult pentru echipa decat experienta plafonata….

              Apreciază

            • de ce pluteste teama/ideea, printre suporterii ceferisti, ca la un moment dat [EDITAT (vezi mai sus) – Pászkány] se satura de jucarie/cfr si se duce-n lumea larga ? oricum, mai bine sa ne concentram pe meciul de joi desi se pare ca jucam fara kapetanos(pacat ca nu l-am vandut iarna asta, la vara va fi greu). sunt curios cu cine vom ataca. pana la urma important e sa inscriem, paote s-o faca si felgueiras.

              Apreciază

            • Asa-i mai clar 🙂 Eu, personal, nu am aceasta teama, trebuie observate si lucrurile aparent marunte, ca dezvoltarea relatiilor cu cluburi puternice (Porto, Olympique, Rubin, scoala din Italia), cu agentii de impresariat serioase. Chiar imi pare ca la club se construieste in continuare.

              Apreciază

  27. FIORENTINA – INTER 2 – 0 (min. 34). Că sunt masochist, asta ştiam, dar că sunt şi dependent de droguri…Uite că mă uit nesilit de nimeni la meciul lui Inter ( ca „Pasărea spinului”, aţi văzut filmul ?), şi nu-mi vine să cred : celebrul Inter nu a avut nicio ocazie, în timp ce Fiorentina -pe lângă cele 2 goluri- a mai avut măcar 4 (!) ocazii clare…Parcă vorbeam că aceste meciuri vor fi extrem de importante pt. Inter (şi chiar sunt), dar jocul lor trădează altceva… Parcă le doare-n cot de campionat şi văd în faţă numai şi numai C FR-ul nostru…

    Apreciază

  28. Ne-am dus noi ca oile la taiat, n-are Inter nici o problema cu noi. Intr-adevar Inter in prima repriza nu avut nici o ocazie, dar trebuie sa vedem ca si Fiorentina face un joc de exceptie.

    Apreciază

    • Am glumit, halley, sunt sigur că ne-au şi uitat imediat după meci. Am vrut să subliniez impresia asta de impotenţă interistă într-un meci de „6 puncte”, cele două echipe practic sunt în luptă directă pentru un loc de CL. Acum -în min.55- scorul devine 3 – 0, dar scorul putea fi lejer 7 – 0, nu exagerez. Cred că am avut un respect prea mare pentru această echipă, care -cel puţin astăzi, şi nu numai- joacă ca o echipă de judeţ de la noi.

      Apreciază

  29. Iata, Fiore confirmă încă odată că Inter e o echipă de bătut. Nu de către noi, din păcate… Cu siguranţă, te pricepi mult mai bine la fotbal Albule, dar nu pot fi de acord cu tine de această dată. Nu (doar) echipa este slabă, antrenorul a vrut mai mult decât poate duce… echipa. Asta nu înseamnă că omul nu e valoros. Doar că între vise şi realitate e ceva distanţă. Şi sunt de acord cu unii de dinainte: cu Deac, Weldon şi accidentaţii reveniţi, putem fii o echipa de speriat în Liga1 şi (sper) în Cupă. Înainte să uit: casă de piatră maestre! Hai băieţii, haide CFR!

    Apreciază

    • A fost cel mai slab joc al Interului din ultimele 10 pe care le-au avut în campionat şi în cupă. Evoluţie efectiv ruşinoasă, scorul este unul mincinos, trebuia să fie măcar 10-1, toate în condiţiile în care meciul era unul de „6 puncte”, vital pentru ambele formaţii pentru a prinde CL sau EL la anul. Care poate fi cauza ? Haideţi să ne gândim puţin : 1……”oboseala” după meciul cu CFR ? Pe dracu, nici nu putem discuta acest aspect…Inter are vreo 40 de jucători în lot, e drept, astăzi echipa nu a fost foarte diferită de cea folosită cu noi. 2…..Au schimbat din mers „macazul” ? Adică prioritar a devenit EL în dauna campionatului ? Poate…dar greu de crezut, fanii îi vor mânca de viu dacă se va rata CL la anul. 3……se doreşte detronarea lui Stramaccioni cu metodele arhicunoscute ale jucătorilor ? Posibil… Concluzia : poate vor prelungi destabilizarea antrenorului şi la Cluj…HAI CFR !!!

      Apreciază

  30. Pana la urma toate aceste contestari ale conducerii se reduc la ceva de genul: „Ok, Arpi a fost tare pana acum, toata stima, dar acum s-a blocat, nu mai stie ce trebuie facut. Suntem noi mai destepti si stim cum merge treaba, asa ca ar face bine sa ne asculte.” Venim cu tot felul de idei si teorii, oricum nici una clara si coerenta, temeri gen „drobul de sare” care cade in capul copilului, insa cred ca uitam partea extrem de pragmatica din toata ecuatia: banii. Pt noi nu e ceva palpabil, insa pt cei care sunt implicati la club in vanzarea-cumpararea de jucatori problema se pune diferit.

    Apreciază

    • Scuza-ma ca te intreb: tu de ce iti dai cu parerea pe site? Crezi ca Arpi are nevoie de confirmarile tale ca sa stie ce sa faca? Un forum e un loc unde lumea isi da cu parerea, unii pozitiv, altii negativ, si in cazul nostru cred ca toti spre binele aceleasi echipe. Cat despre partea pragmatica a ecuatiei, banii, te rog sa ma scuzi dar eu nu sunt actionar al echipei. Eu sunt spectator si pentru mine partea palpabila sunt jucatorii a caror evolutie ma duc sa o vad. Uite, pozitiv cum esti, ai putea sa le dai contra-argumente celor mai putin optimisti care se cred ei mai destepti….

      Apreciază

      • Dan Dan, cred ca poate ti-ar fi mai bine sa uiti de CFR si sa te uiti doar la Barca, RM, Bayern samd. Spui ca nu esti actionar la echipa si ca pe tine te intereseaza doar spectacolul pe care tu-l poti vedea din tribuna. Te inteleg, crede-ma, dar nu crezi ca sa conduci un club profesionist de fotbal implica si alte ecuatii precum economia clubului, bugetul pe viitor etc etc? Cu tot respectul, dar lasi impresia ca doar punctul tau de vedere conteaza. Undeva mai sus critici pe Mr P. ca una a spus si alta a facut. Da. Nu te contrazic. La unele faze chiar asa a fost. Insa viata unui club de fotbal profesionist nu este ca la matematica, unde o dovada, odata descoperita, ramane la fel de valabila pentru toate timpurile oriunde in univers. In business – da, fotbalul este un business peste tot – cei care inving sunt cei are stiu sa se adapteze la schimbariile frecvente ale mediului inconjurator. Mie mi se pare ca Mr P. asta a facut. Dar ce stiu eu. Nici eu nu-s actionar…

        Apreciază

        • nu am zis nicaieri ca am pretentii de Real, MU, Barca, etc. dar mi-ar placea ca echipa campioana sa nu se chinuie cu Berceniul din liga a 3-a, sa poata sa bata fara probleme cu Ceahlaul, sau Iasiul,sa putem bate copiii de la Constanta, sa putem bate fara emotii o echipa formata din anonimi cum e cea actuala a lui „U”…. Am pretentii exagerate?

          Apreciază

      • Il doare pe Arpi fix in basca de parerea mea sau a ta. Eu iti spun doar ca la club se pune altfel problema decat o facem noi ca suporteri. Nu vad la ce ar trebui sa dau contra-argumente, dar astept cu mare interes solutiile celor care scriu aici. Nu glumesc, spune tu ce solutii sunt si apoi pot sa te contrazic sau, mai bine, sa te felicit. Eu am tot pomenit de modelul Porto sau Ajax, dar foarte probabil costurile sunt mari din moment ce se merge pe nici una din variante.

        Apreciază

        • cu contra-argumentele ma refeream ca in loc sa spui despre unii ca fac pe desteptii, sa ii spui unuia de xemplu: eu consider ca e buna aducerea lui Bjelanovic deoarece…. sau eu zic ca a fost buna gaselnita cu Nicoara atacant in loc sa fi fost adus unu de meserie. Nu e suparare, fiecare cu parerile lui. Eu de exemplu cred ca astea nu sunt solutii pentru o echipa campioana care anunta pretentii petoate cele 3 planuri. E parerea mea. La fel, e parerea mea ca decat mult si prost, mai bine mai putin si de calitate…si aici ma refer la lotul de 36-37 de jucatori, adica 3 echipe, dar pe echipa a doua nu te poti baza nici contra echipelor de liga 3-a.

          Apreciază

          • Dan Dan, in principiu sunt de acord cu tine. Mai bine mai putini si buni. Dar gandindu-ma de ce oare cei de la club nu gandesc asa, am ajuns la concluzia ca nu este chiar atat de usor. Iata Bastos de exemplu. In tot timpul cat a stat la noi n-a fost nu stiu ce. Vara trecuta era ca si plecat, cand, dintrodata, si-a dat drumul si a devenit un jucator esential pentru noi. Sensmoralul? Nu-i o stiinta exacta, evaluarea jucatoriilor. Iar daca mergi pe tactica „putini si buni”, si te-ai inselat si nu-s asa de buni, atunci cu ce ramai? Dan, trebuie sa recunoastem ca nu suntem o echipa la care jucatori foarte buni vo sa-si incheie cariera. Atunci, realizand asta, al doilea cel mai bun lucru este sa devi rampa de la care acesti jucatori se lanseaza. Parerea mea.

            Apreciază

            • 🙂 se pare ca putem si sa fim de acord asupra anumitor puncte. Uite, sunt de acord cu tine ca nu suntem o echipa la care sa vina sa isi incheie cariera jucatori de foarte mare valoare, dar ar fi bine nici sa nu isi incheie cariera la noi cei fara valoare. Sunt de acord si cu chestia cu rampa de lansare, dar de ce sa tinem rampa ocupata cu Bjelanovic, Diogo si altii? Referitor la Bastos, el era bun tehnic, dar avea „probleme” remediabile cu capul, din pacate altii stau bine cu capul dar nu sunt valorosi… cu astia nu ai ce face la CFR.

              Apreciază

      • Bine pusă problema.Chiar dacă suntem întotdeauna curioşi la ce mai e prin culise, de unde şi încotro bate vântul, chiar dacă mai bâjbâim la regie, producţie (şi strategii de cancelarie), scenografie etc., pe cei mai mulţi dintre noi ne (ne-a,ne va) interesează în primul rând prestaţia/jocul echipei,realizările individuale, spectacolul fotbalistic şi rezultatele în competiţiile sportive la care devenim/suntem părtaşi în calitatea de susţinător al unei echipe şi de spectator ce urmăreşte cu precădere/consecvenţă meciurile acesteia.

        Apreciază

  31. Eu spun că nu are rost să tot analizăm jocul Interului. Trebuie să uităm de Inter şi să ne concentrăm pe campionat şi cupă. În prezent lotul este de nivel mediu raportat la nivelul campionatului românesc. Aici este problema şi conducerea ar trebui să facă câte ceva pentru a aduce jucători buni, nu poveşti. Să analizăm concret situaţia : 1. apărarea este corespunzătoare dar doar la nivelul titularilor (Pinto, Cadu, Piccolo, Camora). În apărare nu avem rezerve (rezervele sunt zero). E nevoie de un fundaş central bun. 2. Mijlocul e zero. Acolo îl avem corespunzător doar pe Mureşan ca închizător, restul ori sunt veşnic accidentaţi (urmare a operaşiilor low cost din Turcia) ori sunt nişte petarde. Avem nevoie de ceva ani de un coordonator de joc, care vă că nu mai vine. 3. Atacul este de nivel mediu (Kapetanos veşnic accidentat, Maah promite dar pare cam dezordonat şi nu are cine să îl lanseze, Rui Pedro nu e constant în evoluţii). Credeţi că vom prinde EL cu acest lot ? Credeţi că vom trece de Astra în cupă ? Oricât de bun ar fi antrenorul, oricât de mult s-ar strădui el, nu are material de lucru. Ba mai mult e posibil să îşi bage piciorul în pregătire dacă nu are la dispoziţie lotul necesar. Am fost în permanenţă de acord cu vânzarea de jucători, dar nu sunt de acord cu umplerea lotului cu petarde (gen Valente, Sepsi, Godemeche, Maftei, …). Sper să i se dea şansă lui Păun să joace, e mult peste Valente şi mult mai ieftin.

    Apreciază

    • Mai tangibil mi se pare locul 2 decat castigarea cupei. Putem trece de Astra, insa in finala se poate intampla orice, pe cand in campionat sunt suficiente jocuri pt a recupera cele 5 puncte. Prindem EL sigur.

      Apreciază

  32. Cu locul 4 e sigur că prindem EL cu 5 nu e sigur. Am emoţii că nu vom prinde EL cu acest lot care nu e capabil să construiască, iar pe cartea contraatacului nu putem miza în acest moment (trioul Bastos, Sougou, Kapetanos nu mai e). Echipele din campionat ne cunosc bine şi ne taxează (ne-am chinuit şi cu Berceniul). Situaţia e mai gravă ca în tur. Pe ce se bazează colegii care spun că va fi mai bine?

    Apreciază

    • E adevarat ca locul 2 merge in preliminariile UCL? Daca da, creste si miza campionatului. Sanse minuscule de calificare din play-off, dar cel putin vedem o dubla cu o echipa puternica. Optimismul meu pt retur se bazeaza pe jocul de posesie implementat de PS, pe revenirea unor jucatori si lansarea tinerilor si, nu in ultimul rand, pe faptul ca nici adversarii nu sunt de speriat.

      Apreciază

  33. Nu cred ca trebuie sa disperam, apararea este una dintre cele mai bune din tara, la inchidere Muresan este indiscutabil cel mai valoros. Impreuna cu Celestino sau Godmeche, Muniru sau chiar baiatul asta nou adus formeaza un compartiment defensiv redutabil. Ii avem pe Kapetanos, Bjelanovici, Weldon, Deac, Maah, Pedro, Valente chiar si Paun poate fi o solutie. Trebuie sa vedem si aspectele pozitive, sigur e greu dupa meciul cu Inter si dupa prestatia dezolanta, dar sunt convins ca vom arata cu mult mai bine in meciurile viitoare.

    Apreciază

  34. Când am văzut cum s-a dezintegrat flancul nostru drept (Ivo Pinto – Sougou), cu siguranță cel mai puternic atu în jocul ofensiv al CFR-ului (locul 2 – atacul prin zona centrală; locul 3 – flancul stâng), am vrut să postez un comentariu. Al 21-lea meu simț mi-a șoptit să citesc și ultimele comentarii de la articolul lui Albusibiu, și bine a făcut, pentru că am găsit într-un comentariu al acestuia exact ce doream să spun! Așa că dau copy-paste: „Maah? E o greseala ca e prezentat ca Sougou, se creeaza o asteptare falsa de la el. Maah poate fi un Ronny mai bun.” Maah e simpatic, se zbate, dar nu cred că are vreun plan de continuare a fazei. Încearcă să scape de adversar și apoi mai vede el ce face… Sougou, în schimb, știa exact ce face cu mingea și care-i soluția cea mai bună de continuare a fazei. E greu de crezut că Maah se va apropia de eficiența lui Sougou (goluri+pase de gol). Sunt curios dacă timpul îi (ne) va da dreptate. În rest, nu-l acuz foarte tare pe PS că a încercat să-i forțeze pe jucători să joace ce nu prea știu (vezi fundașii precipitați la marginea careului lui Inter). În loc de echipă de Champions League, a fost obligat să prezinte la Milano una de Intertoto, care joacă plăcut ochiului, cu abnegație, dar e inofensivă. Pentru mine, absențele lui Bastos și Sougou au contat ENORM. Iar dacă în locul lui Godemeche (care a greșit flagrant, accidentându-se când știa că nu are înlocuitor pe bancă) ar fi putut fi introdus Aguirregaray, nu Maftei, poate avea cine căra mingea în față în repriza a doua. Lipsa lui Luis Alberto nu s-a simțit, că n-am avut ocazii de a trage spre poartă.

    Apreciază

  35. Ma bucur ca incet-incet ajungem la un consens.Dupa figura frumoasa din Champions League si banii incasati (un mizilic,undeva intre 30-35 de milioane)nu mai conteaza cum ne prezentam in Europa,deci 1.jucatorii n-au voie sa se accidenteze ca n-avem ce sa trimitem in teren pe postul lor.Probabil vom stabili un record al competitiei neputand aduna 18 jucatori pe foaie (kape e out .iar bjelanovici si godemeche incerti);putem sta linistiti conducerea a pastrat ca as in maneca :varianta minca varf-care s-a pregatit acasa nevazut de nimeni ca ultimele 2 amicale, tocmai pt. a-i surprinde plus marea speranta paun -zero minute intr-un meci oficial killer-ul care va transa calificarea..2.putem sta calmi ,cu lotul actual oricum nu prea o sa avem sanse sa tragem la poarta deci ce mai conteaza ca n-are cine trage daca mingea vine pe piciorul stang…3.vazand inspiratia lui PS cu Braga si MU i s-a oferit sansa sa improvizeze la maximum ,nu de alta dar oricum Godemeche si Sepsi n-au avut inca sansa sa inscrie vreun gol intr-un meci oficial de cand joaca in Romania.In concluzie dupa ce a intrat banul in cont nu mai conteaza ca ne prezentam in Europa cu …gol.Asta-i oare the next level?

    Apreciază

  36. Chiar nu înțeleg cum cad unii în depresie după o înfrângere, zic eu, normală, scontată cu Inter. Doar n-am pierdut cu o echipă de divizia 3?!
    Avem antrenor OK, lot suficient pentru cupă și campionat, transferurile iernii – Obiora, Muniru, Maah, plus revenitul Weldon – sunt promițătoare, nu cred că echipa poate rata podiumul.
    Așteptați să treacă măcar 4-5 etape înainte să disperați.
    Capul sus, keep walking.

    Apreciază

  37. Mi se pare firesc in calitate de suporter, sustinator al unei echipe sa ai pareri chiar si criticie privnd jocul, prestatia individuala a jucatorilor si nu in ultimul rand rezultatul, altfel nu s-ar numi competitie sportiva. Asa avem iluzia ca suntem si noi parte la ea, altfel o miuta cu prietenii ar fi mai folositoare. Mai important decat ce nume te-a batut, mai important e cum te-a batut si de ce. E normal sa respingi parerile altora si sa dai sentinte fara argumente daca ai acel pretios „dar genetic” al celor fara indoieli ci doar cu certitudini. Vorba unui „inamic”, dar a carui autoritate in domeniu si valoare trebuie recunoscuta, sa nu ne facem iluzii ca sa nu avem mari deziluzii.

    Apreciază

  38. Eu unul nu sunt necăjit pentru prestaţia din meciul cu Inter (nu mi-am pus mari speranţe). În schimb îmi fac griji serioase pentru campionat şi cupă, ne bazăm momentan doar pe execuţiile individuale ale lui Weldon, dacă acesta se accidentează ? Cine ne scoate ? Hora ? Valente ? Deac ? Cu ce mijloc construim jocul ? Avem lipsuri mai mari decât în tur. Muniru nu e om de construcţie (cel puţin până acum nu a demonstrat deşi e tehnic), Maah e clar că nu e Sougou (se zbate dar nu are experienţă şi centrările precise), Păun promite dar e mult până departe. În continuare sunt urcaţi prea mult Camora şi Pinto şi apărarea rămâne mereu descoperită pe flancuri, acolo unde ceilalţi fundaşi nu fac faţă. Dacă Pinto şi Camora sunt foarte buni pe posturile lor de ce nu îi lăsăm acolo, nu de asta au fost aduşi ? În loc de improvizaţii mai bine s-ar aduce jucători buni pe posturile problemă (obligatoriu un coordonator de joc). A fost un an financiar bun pt. CFR, de ce nu se aduce nici acum coordonatorul mult aşteptat ? Dacă într-un an financiar bun nu se rezolvă problema coordonatorului, credeţi că se va rezolva în viitorul an (mai slab financiar) ? Sunt foarte conştient că nu se pune problema acelui next – level, dar problema menţinerii poziţiei de echipă campioană ar trebui să se pună (măcar din 2 în 2, e bine şi aşa).

    Apreciază

  39. Bine ai revenit cu postare pe tribuna. Desi scriu destul de rar commenturi, urmaresc tribuna aproape zilnic, pentru a afla noutati despre CFR, sa vad ce mai discuta alti sustinatori/sau nu al echipei,…. As vrea sa te felicit pentru postare este super, ca de obicei si descrie foarte bine meciul. Din cate am citit sunt multi care contesta alcatuirea echipei, si tactica aleasa de PS, iar si mai multi care nu vad cum am face fata in campionat cu aceasta echipa(e drept ca si eu as fi fost curios cum arata meciul in repriza a doua, in atac cu Hora, Maah, Paun, Rui Pedro in acelasi timp), dar este posibil ca acest lucru sa nu fi influentat rezultatul final, si este posibil sa vedem la Cluj acest atac. Ceea ce vreau sa intreb pe cei care nu vad bine CFR in acest retur sa se intrebe ce ar fi facut Berceniul, sau oriece echipa din liga 1 daca CFR joaca ca in prima repriza cu Inter care sa nu uitam in primele minute nu a iesit din propria jumatate de teren!!! Eu zic ca cu oriece echipa din campionat dupa asemenea joc al CFR-lui se solda cu cel putin 2-3 goluri in prima repriza, si ziceam dupa ca suntem cu o clasa peste toti. In perioada anterioara echipele mici veneau la noi cu pretentii de puncte, stiind ca noi nu facem presiune, asteptam sa atece ei (tactica Ando cu fundul in poarta indiferent de adversar),noi jucam pe contra atac, stiind acest lucru, puteau sa ne surprinda cand pentru noi devenea disperat sa marcam, si nu stiam sa atacam, nici sa facem pressing avansat sa recuperam mingea in terenul lor, sau sa-i obligam sa bubuie mingea unde apuca. Dar aceste lucruri din cate se vede incep sa se schimbe si in campionatul nostru nu avem nici o echipa de valoarea Interului, care sa se poate adapta din mers. Din acest motiv eu cred ca CFR va prinde cel putin locul 2(asta depinde de steluta, sper ca jiji sa-si arate cat de bine se pricepe, si sa faca el echipa, asa de obisnuinta), doar in aceasta conditie mai sunt sanse si la locul 1(ar fi un vis frumos), si cupa care este accesibil. In europa eu zic ca sansele sunt minime, dar macar sper ca vom avea un joc frumos, si sper sa i se dea o sansa si lui Paun, numai asa poti scoate fotbalisti din propria pepiniera daca ii mai dai sanse de joc, altfel se pierd. Si acest meci ar fi unul excelent pentru el, sanse mari de calificare nu avem(CFR nu are ce pierde), si ar da incredere enorma jucatorului pentru viitor. Eu sincer sunt increzator in CFR, care are lot pentru a se bate pentru primele locuri, in campionat, mai nou si un antrenor care poate readuce acel CFR care domina adversarul, cel putin in campionatul intern. Din acest motiv eu zic ca aducerea lui PS a fost un pas inainte in istoria CFR, doar Bergodi sa mai ridicat la acest nivel, si sper intr-o continuitate pe banca tehnica(antrenorul este de tinut). Legat de lotul numeros pe care il avem, sa nu uitam ca nici un transfer nu este garantat ca succes 100%. sunt echipe mari care rateaza transferuri de milioane(vezi Kaka la Real), iar noi nu ne permitem sa aducem jucatori pe sume de 2-2,5 mil euro si sa nu se impuna, ar fi catastrofal pentru club(tinand cont ca acesti jucatori au si salarii mai mari) va dau un exemplu cazul Fabbiani, era un jucator excelent cand vroia, dar ce gaura a lasat in contul clubului, ganditiva in aceasta perioada la o asemenea gaura, sau daca jucatorul se accidenteaza, sau ai mai multe cazuri de acest gen(de ex: 4 jucatori de 2,5 mil cumparate in vara cost total: 10 mil euro, din care 1 confirma, il vinzi ca pe Perreira dupa un sezon cu 5 mil, 2 se accidenteaza, scade valoare, jucatorului, si ai unul ca Fabbiani, cu care pierzi 2,5 mil, ai acumulat automat o pierdere in jur de 4-5 mil euro, asta fara sa tin cont de salariile jucatorilor, prime de instalare… si totusi aceasta investitie nu ar da garantia ca te poti califica mai departe in Cl, jucatorii care au fost accidentati nu revin la acelasi nivel, ei plafonandu-se in liga lui mitica, si in acest mod am ajunge ca Rapidul in insolventa) Din acest motiv in acest moment pentru CFR cea mai buna politica este inca aducerea mai multor jucatori gratis, sume modice si din ele sa se ridice catva gen Sougou, Renan,… si iti poti asigura continuitate fara a te paste insolventa, cu rebuturile este mai greu dar pierderea este mult mai mica si mai usor de suportat(ex: un jucator care este adus ca umplutura, are salar in jur de 120-200 mii/an, un contract pe 3-5 ani, daca luam in calcul termenii maximi avem undeva 1mil investitie/ jucator, in aceasta perioada daca nu confirma majoritatea se imprumuta, se lasa sa plece liber,… costurile se reduc, si este mai usor de supravetuit in conditile date) Din acest motiv politica actuala a conducerii este buna, singura intrebare este legat de juniori, acolo trebuie date mai multe sanse, in primele meciuri din Cupa, in meciuri cum este cel care vine cu Inter, cum este o ocazie, si asa vom putea creste jucatori care sa joace la echipa. Aici mai este de lucru dar sper sa-l vad pe Paun joi in teren, atunci sunt sigur ca mergem in directia buna, si ca antrenorul merita sa fie lasat pe banca mult timp.Sper ca nu v-am retinut prea mult si Hai CFR prima victorie de acasa cu Italienii.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.