Quo Vadis


Ce bănuiam cu toții s-a întâmplat. Am pierdut titlul după 5 ani de hegemonie și beție. Ultima oară când se întâmpla asta Guima era în lot și Tiago Lopes mai ara partea dreaptă în Gruia. Bud încă mai rupea plasele (deși peste golgheterii de azi, era considerat terminat), inclusiv pe Arena Națională, în fața a doar 3000 de spectatori, într-un meci arbitrat de președintele Balaj (Steaua- CFR 1-2). Sandu Matei era încă pe bancă. Vremuri ce par atât de îndepărtate. Între timp, plictisiți de atâtea campionate luate, suporterii noștri nu mai urcă în Gruia, iar suporterii lor, însetați de atâta amar de vreme, și-au înzecit prezența pe stadion. E explicabil. În ultimii aproximativ 15 ani Clujul a primit mai mult fotbal decât a putut duce. Campionate, cupe europene an de an, meciuri cu nemiluita. Prea mult pentru un oraș mic și, mai ales, rupt în două fotbalistic. Un oraș cu multe evenimente și ispite, unde fotbalul nu mai e distracția de bază a cetățeanului. Am avut un ciclu fantastic cu cele 3 campionate pare, am avut perioada insolvenței cu aroma depunctărilor, apoi iar un ciclu incredibil cu seria de 5 campionate. Ce va urma? Cine știe… cert e că nu o să călcăm în bălți de lapte și miere pe Mașiniștilor.

Acum, cel mai important e să avem pe cine arunca vina. Avem țapi ispășitori? Da. Suporterul poate sta liniștit. Big Țap, Bursuc Superior, poate fi tras de perciuni cel puțin un an de zile de acum încolo. Deși, după o analiză atentă, nici Neluțu, Mara-Cuțu-cuțu, Balaj-Bleguțu, și alți staff-idiți nu-s curați sub unghie. Dar Marele Șef de Trib(ună), Dan-No Penalty Lately, sau Mister Pantocrator, cum i se mai zice prin Popeni, poate fi tras pe dreapta și băgat într-un Uber cu direcția Golgota-Gruia. Estimated Time of Arrival: Amu, ni, iute, iute. E singurul asupra căruia se va vărsa în poală tot amarul, sau, poate, doar i se va vărsa în poală. Pe Via Crucis, stația 7, la intersecția 7 străzi, Dan cade pentru a doua oară, doborât de greutatea sacului cu mingi pe care îl duce în spate. Mai poate să ducă povara asta încă un sezon? Numai el știe. Dacă ar mai rămâne acum, ar fi ca și când s-ar întoarce. Sună ciudat, dar așa e.

De vrut, îl vor tot mai puțini, spre nimeni. La al treilea cântat al oilor de la București, s-au dezis de el și ucenicii cei mai vechi. Deh, presiunea ultimelor sezoane ne-a ros tuturor anvelopele. Nici jucătorii nu se înghesuie să-l susțină. Care jucători? Ăia de ochesc gaura din gard prin care să fugă iepurește, ca Nică prin cânepă? Ăia cu contractele la final care se gândesc doar o vacanță la Tuzla Beach? De suporteri nu mai zic, s-au plictisit de el ca de mere acre. L-ar mai fi înghițit publicul din Gruia doar de câștiga azi un campionat, mâine o conferință, iar la anul o ligă de campioni. Patronul? Nu a mai apărut prin cartier, probabil e încă la târgul de purici de la Viena în căutarea unui cumpărător.

Problema e ce facem de aici. Să reconstruim o să ne ia mai mult de un an, dar, dacă rămâne, poate ne lasă Dan din brațe în 2029 cu încă 2-3 titluri. Parcă simt cum se zburlesc cititorii când aud de 2029. Dacă stă doar până în 2024 nu poate garanta nici reconstrucție, nici performanță. Dacă din mărinimie și lehamite pleacă acum, ne lasă în chiloți, cu bani doar pentru Minteuanul din preajmă. Dar mulți ar răsufla ușurați. Cel mai important antrenor din istoria CFR-ului stă în pragul ușii și privește în zare, către orientul apropiat. Știe și el că are nevoie de-o pauză. Dar știe că nu va rezista mult fără drogul competiției. O a patra, a cincea descălecare nu e exclusă, poate odată se va reface gașca nebună, cu Păun și Itu reîntorși de la Dortmund pe post de Camoră și Deac. Dar până să zboare DP, primul care trebuie spele putina este Papă-Lapte Balaj. Fiasco e un cuvânt finuț pentru domnia dumisale la CFR. E pe minus în toate. Arbitraje, contractele jucătorilor, relația cu suporterii, cu echipa, cu media, omul ăsta nu s-a priceput la nimic. Cu siguranță nu a furat ca Copilu & Co., poate ăsta e singurul lui merit.

Odată cu plecarea celui mai de succes antrenor din Gruia, vor ieși mai mult ca sigur din scenă și actorii secundari, grupul de târgoveți din planul 3, Bilașco, Bordeanu, Mara și halebardierul Curelea. Asta e o veste foarte bună. Ce viață bună au avut la Cluj. Bravo! Valea! Valea Ierii, dacă vă place aerul curat, dacă nu, Bucureștiul vă așteaptă s-o luați de jos, de la liga 4, să dovediți că ați învățat meserie. CS Progresul e acolo, și dacă vreți ceva mai multă distracție, puteți încerca la ACS Rapid Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului. Odată trebuie să vă desprindeți de țâța lui Dănuț.

Desigur, noi ne cam grăbim. Mai sunt două meciuri, apoi rapid vine vacanța jucătorilor și nici nu se crapă de ziuă că băieții sunt la check-in. O liniște groasă se va lăsa peste Gruia și nimeni nu va mai ști cine a rămas, cine a plecat, și la ce oră ajunge trenul lui Mailat de la Botoșani. Luptă CFR!

451 de comentarii

  1. Nu știu dacă nu era mai bine să pierdem acum, decât să mai suferim încă o umilință, de data asta cu mititeii. La o eventuală revenire de formă până atunci nu cred că are rost să mai sperăm, e clar că atmosfera de la noi e praf și pulbere.

    Apreciază

    • Asta seara m-am convins iremediabil ca DP trebuie sa plece. E penibil si ne face de ras. Ca si antrenor e un distrugator de jucatori. Ar trebui schimbat DP si trimisi la pensie Camora, Deac si Hoban. Ne trebuie un antrenor care sa ii invete pe baieti sa joace fotbal din nou. Si sa ii lase sa joace nu sa ii pună sa paseze de-a latul terenului tot meciul si sa centreze de 25 de ori in afara careului. Bine ca pana am avut 2 atacanti inalti am incercat combinatii si cand am avut doi rapizi am incercat sa centram.

      Apreciat de 2 persoane

    • Din păcate, mulți jucători au îmbrățișat retorica lui DP legată de arbitraj și se comportă ca atare: maimuțăreală jenantă, circ ieftin și jegos. Doar asta mai livrează gloabele noastre, începând de la “căpitanul” Burcă până la Yeboah și culminând evident cu nea Caisă-Pufoaică care înjură ca la ușa cortului, că-ți vine să intri în pământ de rușine că ești suporterul unei asemenea adunături.
      În nici o circumstanță gașca asta n-ar mai trebui să continue împreună. Dar e jucăria lui Varga, el oricum nu dă doi bani pe părerile noastre, așa că nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne detașăm și să ne căutăm alte hobby-uri…

      Apreciat de 3 persoane

  2. Când pierzi TOATE meciurile decisive din play off-ul ăsta de rahat, înseamnă că nu meriți nimic și-ți poți rupe licența că ești pe nicăieri…
    Praf și pulbere a ajuns echipa…
    Decât să ne umfle și Mititeii, mai bine nu ne prezentăm și evităm încă o rușine… Am fost penibili…
    Ce să căutăm în Europa în halul în care jucăm?…

    Apreciat de 3 persoane

  3. Sincer, la cum am jucat, preferam să câștige Craiova, măcar nu mai aveam un meci să ne facem de rușine! Sper să ne bată și Craiova lui Mititelu de să ne usuce, Poate de rușine pleacă marele licențiat și își ia cu el din troglodiți, deși slabe șanse! Dacă din greșeală intrăm în Conference, ne ia mama dracului, Ne facem și de rușine, cheltuim și o grămadă de bani și, cel mai important, ne futem și coeficientul!

    Apreciază

      • Dacă nu mergem, măcar nu ne facem de rușine! La cum am jucat până acuma, mă îndoiesc că am fi în stare să facem până și măcar 1 punct în Conference, cădem iarăși cu alde Gibraltar, se cazează ăia la hotel de 5 stele și ne dau cu terenul în cap.

        Apreciat de 1 persoană

  4. Nu vreau să-l mai văd pe măscăriciul ăsta de Petrescu în Gruia. Bine, nu prea am cum, pentru că nu mai merg, dar pentru club și suporteri mă refer. Un sezon terminat în genunchi. Jenant!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Scriu acum: cred că ne vom califica destul de lejer în Europa. Presimt un 3-0.
    Echipele oltene gafează când joacă sub presiune. A se vedea titlul obținut în 2020, meciul cu Sepsi din seara asta, iar la mititei meciul rejucat cu Sepsi și cum au pierdut avantajul celor 3 goluri cu ilfovenii.

    Apreciat de 2 persoane

    • Luis, sînt ferm convins că ne vom schimba, vom deveni cît de curînd iarăși echipa simpatică de acum cîțiva ani. Trebuie scăpat de DP și oamenii lui, de Mara și de vreo 6-7 jucători slabi și ca fotbaliști, dar și mental. Plus, ar fi bine și fără NV ca și finanțator, om care decide am avea nevoie de D. Metz, de Gadola și domni de acest fel, nu de bișnițari ordinari, care sînt la putere azi.

      Apreciat de 2 persoane

  6. Luis, păi asta nu s-a-ntâmplat peste noapte. Suntem deja miticizați de vreo trei ani. Eu, și nu doar eu, spun asta demult. Iar Bursucul are un rol deosebit în chestia asta. ca și în cea cu pseudofotbalul marca CFR.

    Apreciază

  7. Dane, hai să discutăm de faza penaltyului numărul 2: Manea stă la 10-15 metri de adversar. După aceea. L. Munteanu se retrage, iarăși fundașii centrali la mare distanță de el. Scuza-mă că te întreb, tu cu ce te ocupi la locul de muncă? Ce muncești 12-14 ore pe zi? Care e planul B într-un meci, cum schimbi sistemul să surprinzi adversarii și antrenorul advers? Cum altfel se pot bate outurile acelea? De ce nu mai suntem deloc periculoși la faze fixe, și asta nu din cauza lipsei lui Deac, eram nepericuloși și înainte de accidentarea lui. Ah, da, arbitrii sunt de vină, și VAR-ul! Scuze… PENIBIL, ne faci de rușine cum ne-a făcut Cîrțu la Basel, când a spart banca de rezerve!

    Apreciat de 3 persoane

  8. Hagi a băgat portarul de rezervă plus 3 jucători cu foarte puține meciuri. La pauză a scos jucători de atac periculoşi. Acum dacă nu suntem noi in stare …

    Apreciat de 2 persoane

  9. Cum e patronul, asa si antrenorul. Se merita unul pe celalalt. Aceleasi caractere infecte .
    Sper ca va place ce vedeti la aceasta echipa. Si nu ma refer la joc. Ala e inexistent de cand s a reintors marele Dan.

    Apreciat de 2 persoane

  10. Treaba ii simplă. Dan nu mai are soluții. Sa așteptat că pe vremuri când Steaua bătea oriunde că adversarii o lăsau mai moale. Să-i spui lui Hagi că nu mai vorbești cu el, după ce a jucat cu multe rezerve! Pai cine-i de vină când scoți pe cei mai in formă atacanti și bagi 2 mâini moarte Yeboah și Malica….chiar nu mai citești nimic, in timpul jocului. Eu cred că-i bine sa nu stea pe bancă cu FCU că-i jale. Înțeleg că apărarea te lasă, Manea, Burcă sunt tot mai slabi. Dar azi chiar am avut multe faze de poartă, că pe adversari nu-i interesau pre mult jocul și atacanții au fost pe nicăieri, după ce ai schimbat pe cei 2 titulari. Eu cred o minivacanța înaintea vacantei mari ii prinde bine lui Dan, pt meciul cu FCU.

    Apreciat de 2 persoane

  11. Pana la urma, muhera are dreptate. Sunt prost. Ma enervez de ce? Ma gandeam azi noapte dupa meci. De ce mi bat eu capul si imi fac nervi de crapa korasonu n mine? De ce? Merita?

    Apreciază

    • clar ca nu merita. DP nu stiu ca mama suparari a vrut? Chiar dorea sa isi dea dobrogrenii 2 autogoluri?
      Penibila seara.

      Apreciază

    • Pentru mine meciurile CFR-ului nu vor mai fi o prioritate in program atat timp cat e DP antrenor. De ceva vreme am spus ca nu mai calc pe stadion, si nu am mai calcat. O sa ma mai uit la meciuri doar cand nu am altceva de facut! Sanatatea este mai importanta! Aseara in minutul 60 am schimbat canalul, acum moam mai calmat…, asa ca pot spune calm: mai DP, mai du-te dracului cu fotbalul si mentalitatea ta de cacat! Joci un fotbal infect precum caracterul tau! Am vazut cateva imagini de dupa meci, ii certai pe aia pe care nu ai reusit sa ii bati nici macar cand s-au dat la o parte! Tu marele antrenor! Te-ai uitat ce rezultate ai facut in play-off? Nu te intreb daca nu iti este rusine, pentru ca stiu ca ai avea denoie de bun simt, si nu il ai! (scuze limbajul, dar am vorbit pe intelesul lui, desi mai trebuia sa bag ceva PLM in text)

      Apreciază

      • Eu am zis mereu ca asteptarile noastre sunt justificate. Cand eram in insolventa stiam ca e greu si atita se poate…
        Dar cand tu si in sezonul 2022-2023 ai cel mai mare fond de salarii si ai doua victorii in tot playofful, sa-mi fie cu iertare dar antrenorul trebuia sa primeasca un picior in oua si sa mearga unde si-o intarcat Mutu iapa. Iar gesturile lui de final in care se lega de Boli, Nedelcu si Hagi arata ce caracter de kkt are.

        Apreciază

Lasă un răspuns către Ceferika Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.