Pentru Supercupă trebuie să ai o Superechipă


⚽ N-o avem. Cu toate campionatele de până acum, încă n-am ajuns la stadiul la care să putem câștiga o finală cu a doua sau chiar a treia echipă. Zic de a treia echipă pentru că Gîdea și Hoban acolo ar fi.
⚽ Înțeleg logica abordării strategice a acestei finale, folosind linia a doua de jucători și păstrând principala pentru cupele europene. O aprob. Adevărul este că trebuie să ne asigurăm cu orice preț calificarea, nu e nimic rezolvat și pot apărea surprize. Totuși, știind că joacă doar cu echipa a doua, ar fi fost bine ca CFR-ul să anunțe și suporterii de acest lucru. Poate unii aveau ceva mai important de făcut acasă decât să bată drumul până la Arad. Poate voiau și ei, suporterii, să se păstreze pentru meciul de miercuri.
⚽ Acum să trecem la fapte. Că s-a pierdut un trofeu destul de insignifiant nu e o tragedie. S-au mai pierdut și în alte sezoane și ar fi bine să se repete până la capat istoria, să ne luăm încă un campionat la final. Totuși, aș fi mizat pe o foame uriașă de fotbal a celor din linia a doua, rezerve care ar fi titulari indiscutabil la orice altă echipă din România. Aș fi vrut să-i văd cu mai mult, mâncând terenul cu tot cu adversarul de pe el. Mă bazam că rezervele vor, pot și știu cum să facă asta. De vrut, zic că au vrut. De putut, ar fi putut. Dar de știut cum, nu prea. Tactica eternelor centrări, mai ales în a doua repriză, a fost o frână absolută.
⚽ Și aș spune două cuvinte și despre principalele probleme. Am avut avut luxul de a începe meciul de la 1-0. Practic puteam selecta ce strategie își dorea suflețelul nostru. Poate pe contraatac, poate speculând o eroare majoră a adversarului – cum neapărat trebuia să o facă Păun la scorul de 1-0 – poate făcând pressing pentru 2-0. Deja la asta aud: „Ce?! Ești nebun?! Doar știi că antrenor e Dan Petrescu!” Ok, dar având 1-0, mă așteptam ca o echipă ca CFR-ul, una ce vine după cantonamentul de sudare a echipei, să știe să se apere 90 de minute. Am reușit să pierdem din mână un meci fix pe apărare. Cât despre exasperantele centrări, fie din corner, fie lipite de tușă, putem da așa la nesfârșit, ca și în Armenia, 1080 de minute și tot nu vom da gol. Cum se dă o centrare? Ne-au arătat azi fix cei de la Sepsi. Iar golul doi a fost o centrare de artă, una pe care dacă o vezi vreodată la CFR te închini ca la vederea unei mari minuni.
⚽ Nu sunt atât de supărat pe înfrângere, nici pe cele două goluri luate, ci pe centrări. Când văd așa ceva, mi se pare că văd un berbec izbindu-se nevrotic cu capul de un perete, iar, iar și iar, în speranța că îl va sparge. Cred că putem mult mai mult, cred că avem materialul pentru a face și altceva. Și să vorbim drept, avem jucători maturi. Dacă la 30 de ani nu știu să centreze, nu vor mai învăța niciodată. Decât aceste centrări culese relaxat de portar, prefer lansările din spate, de pe la mijloc, direct pe vârf. Așa cum jucam acum ceva ani. Sunt mai utile, au mai multe șanse, măcar îți dau speranța că tot iese o ocazie cândva. Pentru problema asta nu jucătorii sunt de vină ci antrenorul. Poate lăsa jos frână de mână aplicată echipei, poate îi lasă să fie mai creativi, să își asume mai multe intrări către centru.
⚽ Acum să zic și de partea bună. Mie îmi plac noii jucători văzuți azi, sunt un plus. Braun e plin de forță în bandă. Ok, a greșit la golul doi, dar parcă mai mare a fost greșeala lui Camora de la primul. La golul doi Braun a trebuit să acopere pe cealaltă parte, după o degajare fenomenală a lui Niczuly. Foarte interesant mi se pare Muhar. Un fel de Boateng, la fel de inutil cu mingea la picior, dar un excelent închizător. Dacă vreodată avem avantaj și îi punem pe cei doi, Boateng și Muhar, unul lângă altul, închidem jocul. Bordeianu sau Hoban sunt glume pe lângă ei doi. La final aș zice ceva și de Yeboah. Cred că trebuie ținut aproape pentru că îl văd în stare să fie jucătorul de contraatac de care avem nevoie. Mai ales în cupele europene, soluția s-ar putea să fie cu atacanții de viteză, deci Jefte, Petrila și Yeboah, căci alții nu mai avem.
⚽ Bun! De fapt, rău! Acum dăm pagina și vedem de meciul de miercuri. În mod normal, un 2-0 liniștit ne-ar fi la îndemână. Dar cu frâna lui Dan Petrescu și cu încă un joc bazat doar pe centrări, ne putem aștepta la orice. Și de acest „orice” mi-e teamă. Vreau să văd că Dan Petrescu știe schimba, știe inova. Dacă e antrenor mare, acum trebuie să-i vedem mâna.

252 de comentarii

    • Ideea e…,una singura…,mare si fixa…,sa nu primim gol…,ca de asta joaca si cu amarastenii astia tot cu 2 mijlocasi la inchidere…,defavorizand net faza de constructie…,degeaba am adus jucatori tehnici ca tot pe alde Bordeianu ne bazam…

      Apreciază

  1. Daca si in repriza a doua de prelungiri se caca pe el si ne bagam cu fundul in poarta fac pariu ca iarasi ne egaleaza si la lovituri de departajare pierdem meciu ca aia au portar mai bun decat Pufi nostru!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Deci a 2-a oara egalati in ltr-un meci in ultimul moment! Ma frate, cat de prosti santem?
    Am spus ca daca ne bagam cu fundul in poarta iarasi ne egaleaza!
    La lovituri de departajare o luam pe coaja! O sa patim ce au patit oile cu Karabagh-ul!

    Apreciază

    • Normal ca ne-am bagat cu fundul in poarta…,doar asta stim sa facem…,sa atacam habar nu avem,nu legam 2 pase…,cu cine vrei sa ataci…,cu Bordeianu…, si cine vrei sa dea gol…,Dugandzic…

      Apreciat de 1 persoană

  3. Deci cum am prezis, daca ne bagam cu curul in poarta in repriza secunda din prelungiri luam gol….check! Daca ajungem la lovituri de departajare luam bataje….check!
    Sincer, merita armenii, la cat de tampiiti am fost si cat d eslab am jucat, merita armenii pentru ca ei macar au alergat si au crezut oana in ultima clipa! Petrila inger si demon, capitanul nostru…!

    Apreciază

  4. Hmmm….cineva zicea ca batem sigur, ca baietii sant montati! Daca asa jucam cand suntem montati, oare cum jucam cand santem demontati!
    Si acest rezultat rusinos se datoreaza in exclusivitate antrenorului si jocului cacacios si fricos cerut de el!

    Apreciat de 2 persoane

  5. Eu zic sa nu aruncam cu pietre. Echipa a jucat bine, am dominat total un adversar din Armenia, o tara undeva la locurile 30-40 in Europa, dupa ce anul trecut ne daduse cu terenul in cap locul 3 din Danemarca, Randers, o tara care nu știu daca e in primele 20 ale Europei, ci mai degraba intre 20 si 30.

    Eu ma asteptam ca dubla cu armenii sa fie mult mai stransa, dar noi am dominat per total. Ca a iesit asa pana la urma, tine si de providenta. Sa iei gol in minutele 89 (la ultima lor faza fixa, de care daca treceam era gata) si 119, la cateva secunde de fluierul final …..as a fost sa fie. Pana la urma nu cred ca treceam noi de 4 tururi sa ajungem acolo unde numai imaginatia ne poate duce. Am coborat o competitie, trebuie sa castigam 2 tururi ramase si sa ajungem intr-o grupa europeana

    Mie mi-a placut ce se lucreaza la echipa si nu as fi dramatic. Nu cred ca trebuia sa ne aruncam in atac sa dam golul doi, daca ar fi fost sa vina era bine dar fara sa riscam, a fost normal ce a facut DP. Dupa razboi multi viteji se arata si spun asta, dar nu asa se joaca. Ok, a pierdut, e un moment greu, nu e vina nimanui.

    A semanat meciul cu cel cu Suedia din 94. Imi pare rau de Petrila, are viitorul inainte.

    Apreciază

    • Pesimistul zice ,,Mai rău nu se poate”. Optimistul zice ,,Ba, se poate!”. Sincer, îmi pare rău de omul care bagă banu în echipa asta. Sunt echipe în Belgia și Olanda, care cu bugete asemănătoare, ar mătura pe jos cu echipe de genul Pyunik. În anii 80, echipele cele mai slabe din Divizia C (IMIX Agnita, Recolta Salonta, Minerul Ghelari etc.), erau peste ăștia.

      Apreciat de 1 persoană

  6. jenant. se iarta toate daca ai rezultate. altfel, la revedere!
    tare mi-e sa nu lichidam stocul si s-o luam spre diviziile inferioare.

    Apreciază

  7. Eu zic, ca aici e locul fotbalului nostru.
    Sper ca de miine DP nu are voie sa intre pe stadion, sa vina oricine, care sa schimbe jocul asta fricos.
    Daca asta se intimpla, ma bucur pentru eliminare.Daca totul ramine asa si in viitor, atunci imi pare rau pentru calificarea pierduta.

    Apreciază

  8. E bine ca a odihnit jucatorii…,care oricum nu aveau ritm…,rade sumudick si cu fundul…,de filozofia important e sa nu primim gol…,si de bagatul cu fundul in poarta la 1-0 si identic la 2-1…

    Apreciat de 1 persoană

  9. cu tot respectul Matteo, chiar nu stiu ce meci ai vazut. In afara de ambitie sa alerge ca nebunii la interceptii, n-am vazut absolut nimic!! joc mizerabil la ciupeala, cu centrari in careul de 6 m, cu trimiteri de minge la portar ca imbecilul ala s-o dea afara, n-am vazut nimic.

    Apreciat de 2 persoane

    • Pai eu am vazut ca 90 de minute am tinut la respect fara sut pe poarta noastra in afara de ultima faza fixa echipa campioana a unei tari cu cateva milioane de locuitori, care ne-a batut la nivel de nationale.

      Pe noi ne-a batut Muntenegru 3-0, cu populatie de 600.000. Islanda, cu vreo 600.000 oameni. Cu Armenia va asteptati sa le dam cu terenul in cap? O echipa care are si o gramada de straini. Cipriotii, tot cu vreo 600.000 de oameni, au ajuns in Liga Campionilor cu straini in echipa, model preluat cu succes si de echipele din zonele alea, Azerbaidjan (Qarabag care a batut pe Lech Poznan, campioana Poloniei, cu 5-1, aia fin Khazahstan, moldovenii, armenii etc).

      Mie mi s-a parut ca CFR a aratat bine. In fotbal se poate intampla orice. Nu va luati dupa presa care facea miștouri despre Pyunik, sunt oameni nepriceputi. E vorba de campioana unei tari care a dat fotbaliști ca Symonian si Michitaryan. I-am dominat total, eu asta extrag din meci.

      Apreciază

      • Nu poti compara cfr-ul cu nationala clanului fecaliot. uiti ca toti playerii romani sunt umflati de presa damboviteana si isi merita soarta cu varf si indesat. A1 a luat 6-7 jucatori pe placul lui, a dat afara vreo 10 si se lauda ca in amicale n-a luat gol. I s-au satisfacut poftele dar la primul meci cu o echipa net inferioara valoric face doar pressing fara sa construiasca nimic. Armenii au dat 2 goluri din cele 2 faze de poarta cu largul concurs al imbecilului…

        Apreciază

        • Pai nu stiu, acum suntem infierbantati, dar cand aia au dat gol din unicul sut pe poarta in 180 de minute la ei si la noi…..eu cred ca omul isi facuse treaba

          Apreciază

      • Matteo,aparte ca n-am jucat si n-am aratat nimic…cu un adversar net inferior din toate punctele de vedere…,insa finalele si calificarile se joaca sa le castigi…,ca oricum nu punctezi la impresia artistica,ca nu-i patinaj…si oricum noi la impresia artistica…,n-am punctat niciodata…,iar cand tragi linie ramane rezultatul…,care e mai rusinos decat infrngerea cu dudele…

        Apreciază

        • N-are cum sa fie mai rusinos un rezultat cu o echipa din Armenia decat unul cu o echipa din Luxemburg, tara care n-a insemnat niciodata mai mult de gluma in fotbal. Armenia a dat niste campioni europeni pe vremea cand facea parte din URSS.

          Apreciază

  10. Deși am zis după ce am câștigat campionatul ca nu mai zic nimic de DP, cu greu ma abțin acuma.. Nu am putut trece de o echipa care clar era de bătut.. Fara portar și lipsa asta de cojones a principalului ne meritam soarta.. Acuma îmi pare rău sincer pt finanțator și toate poftele care le face pt A1

    Apreciat de 1 persoană

  11. bai, sa nu poti duce un contraatac la capat. ceva jenant. eu inteleg ca suntem precauti si jucam la rezultat insa unele lucruri sunt slabe de tot. pornind de la antrenor si terminand cu jucatorii. calificarea asta a peirdut-o DP, imi pare rau pt el. si pt noi. sa vedem ce urmeaza.

    Apreciat de 2 persoane

    • 2 tururi. 3 joaca celalte din Romania, incep de saptamana viitoare.

      Un tur am inteles ca e cu o echipa din Andorra. Aia chiar e o plimbare in parc. Ramane un singur tur mai serios.

      Oricum tot aici ajungeam, ca pierdeam in Champions League in Turul 3 sau Play-off. Poate prindeam Europa League in loc de Conference, dar premiile erau la fel.

      Apreciază

      • Daca pierdeai in Play-off ne intrau direct 5 mil…,cam tot atat cat am obtinut anul trecut dupa intreaga participare in Conference…,e o mare diferenta…,si apoi sa vedem si cu astia din Andora…,depinde totul de camerele single …

        Apreciază

        • Si atunci nu sistemul e de vina ca te pune sa joci 4 tururi preliminare? Cum ajungi in play-off? Trecand de 3 tururi, ceea ce e fantasmagoric pt fotbalul Mamaliga. Ok, Pyunik si Dudelange sa zicem ca sunt abordabili. Dupa aia oricum picam cu un adversar mai bun.

          Si e la fel si pentru polonezi si pt sarbi, pt croati, pt bulgari, pt unguri. Cate ajung in play-off?

          Apreciază

          • Matteo,bat Dudele pe armeni…,ca pe fasole…
            E normal sa fie 4 tururi pt ca in Champions si Europa L. intri pe valoare…,doar prostii ies din primul tur cum am iesit noi…si daca am iesit…,inseamna ca nu avem valoare…si nici antrenor…

            Apreciat de 1 persoană

            • Prosti sunt si polonezii. Nu o data au pierdut si scotienii in primul tur (cu echipe foarte mici gen Progres Niederkorn in 2015) . Cand joci acolo an de an e inevitabil sa nu fie si eliminari. Asa am fost trimisi sa jucam de puterile mondiale. Daca jucam direct in grupe ca ei nu mai erau umilinte. Sa joace si francezii sau altii 4 tururi preliminare si o sa piarda si ei. Acum cativa ani francezii pierdeau pe capete in Europa League cu echipe din tari mici.

              Apreciază

      • Esti total pe dinafara, picam exact in turul 2 de Confference.

        First qualifying round: 7 & 14 July 2022
        Second qualifying round: 21 & 28 July 2022
        Third qualifying round: 4 & 11 August 2022
        Play-offs: 18 & 25 August 2022

        Apreciază

        • Ai dreptate, intram in turul 2, nu 3. Oricum suntem practic in turul 3, dar nu e usor sa ajungem in grupe, pentru ca jucam numai cu campioane, pe traseul campioanelor. O sa mai vina si alte campioane care cad dintr-,o competitie in alta si la play-off probabil vom da de o echipa buna care a pierdut in preliminariile Champions League.

          Apreciază

      • Pai a intrat Petrila si a dat gol jucand pe pozitia lui Paun, in spatele varfului, ceea ce i se potriveste. Cvek a jucat slab tot meciul, era normal sa fie schimbat. Debeljuh rupt de oboseala, normal sa fie schimbat.

        Boateng nu mai putea pe final.

        Apreciază

        • Nu a jucat bine.. a dat însă gol dar a și ratat penalty…
          Eu tot nu înțeleg unde vrei sa ajungi. Chiar tu ai spus ca am jucat bine, armenii nu au avut o ocazie clara în 180 de minute.. Te întreb atunci echipa asta la ce ai scris mai sus nu era de bătut?

          Apreciază

          • Pai au parut asa slabi pentru ca echipa noastra a jucat bine si antrenorul (al carui fan nu sunt) a pregatit bine meciul incat au fost extrem de slabi in comparatie cu ai nostri. Nu stiu daca alta echipa din Romania ii tinea asa la respect.

            Apreciază

    • nu total surprins insa surprins, da. am fost peste insa nu a fost sa fie. se poate si mai rau, sigur. veti vedea si celelalte echipe. pana atunci, sa vedem ce aduce viitorul (adica finantatorul) la noi.

      Apreciază

  12. DP nu vrea sa demisioneze!
    Sper totusi, ca NV il schimba, sa-l trimita la echipa a doua, iar om nou la prima! Chiar si Miriuta ar fi OK.

    Apreciază

  13. Sunt o grămadă de antrenori buni și accesibili pe piață. De andorezi trecem și fără A1, iar până în turul 3 intertoto se poate aduce un antrenor de afară. Ar cam fi timpul.

    Apreciază

    • Pe aia din Andorra ii batem cu oricine (Andorra de 50.000 de locuitori nu e Armenia) si apoi jucam sigur play-off-ul Conference League. Ceea ce alte echipe din Romania nu cred ca vor juca.

      Poate sa vina orice antrenor si are o perioada de acomodare. Ideea este: e bine sa facem asta? Lotul e creat de Petrescu, sunt jucatorii lui. I se poate reprosa ca nu am dominat echipa campioana a Armeniei? Daca vine alt antrenor vom juca tot asa bine? Ala nu poate sa aiba ghinion?

      Eu zic ca DP a avut ghinion si este ciudat sa fie pedepsit, dar poate ca ar fi nevoie de o schimbare de aer. Macar de ar veni unul serios cu care sa JUCAM cum a facut el echipa sa joace. Ca daca iar vin de-alde Sumudica nu o sa mai dominam nici Pyunik Erevan, ala daca era luam 3-4 cu ei si tot mancam bataie.

      Apreciază

      • Matteo,sti cat il incalzeste pe Varga…,treaba asta ce spui tu cu dominatul…,deloc nu-l incalzeste…,iar ce spui cu ghinionul…,la fel…

        Apreciază

      • Mateo asta nu e ghinion e prostie. Sa joci la cutie 115 min cu asa o echipa e penibil. Ar fi cazul sa plece si sa avem si noi un antrenor normal, care sa nu stea la cutie cu oricine. Sa iasa la joc. Bine ca ne-am batut joc de Sigurjonson si alti jucatori care stiau cu besica ca sa ne facem de rusinea rusinilor cu amaratii astia.

        Apreciat de 2 persoane

  14. Il stimez pe DP pentru cele 4/5 titluri cistigate.
    Dar cine nu vede, ca omul e terminat e orb.
    Trebuie scapat de el cit mai repede, cu orice alt antrenor lotul acesta de jucatori va juca mult mai bine.
    Nu avem ce dicuta despre DP, e terminat!

    Apreciază

  15. https://m.digisport.ro/fotbal/liga-1/ioan-varga-e-pregatit-pe-cine-vrea-la-cfr-cluj-daca-l-demite-pe-dan-petrescu-si-motivul-alegerii-1797907

    Hai da-o-n pana mea ;)))))))))

    Cel mai slab antrenor din istoria nationalei, capabil sa nu ia locul 2 din cea mai usoara grupa posibila, sa piarda cu Islanda, o nație de 600.000 de oameni…..pai fata de asta Daum a jucat cu Polonia lui Lewandowski, Blaszykowski si Piszcek, cu Danemarca lui Eriksen…l-as prefera la Daum la Cluj!!

    Mai bine oricine altul…

    Apreciază

    • Panarama aia de antrenor care o numesti tu a avut ceva rezultate acum 2 ani, si nu a jucat cu echipe din a 2-a jumatate valorica a europei.
      Sa zicem ca doar ca a fost doar un context.
      Cu geniul nostru am pierdut cu Sepsi si ne-a eleiminat Erevan-ul.
      Dar totusi eu sper la ceva mai bun.

      Apreciază

      • Te referi la Campionatul European din 2019? Acolo a facut rezultate in principal datorita lui Ionut Radu (fara de care nu se califica la CE daca nu apara penalty in ultimul minut cu Portugalia in calificari si nici nu auzeam.noi de Radoi) si Florinel Coman (care l-a calificat in meciul cu Anglia desi Radoi il lasase rezerva pe parcursul turneului chiar daca era mult mai bun decat Ivan). Cam asta e valoarea lui Radoi. Si a beneficiat si de o forma sportiva a lui Puscas sau Pascanu atunci. Dintre Ionut Radu, Coman, Puscas si Pascanu cati au fost chemati la nationala mare? Ok, Ionut Radu pe vina lui a pierdut ca a fost rezerva la Inter. Dar ceilalti? I-a chemat in schimb pe alde Dennis Man, Nedelcearu, Ianis (care a dat doua goluri in calificari pt 2019, ambele neimportante fara de care oricum ne calificam si e promovat in locul altora). Nu ca l-au obligat Hagi sau Becali, el chiar vede un mare talent in tehnica lui Dennis Man. Sau a lui Florin Tanase. Nu il intereseaza jucatori gen Deac, Petrila, oameni care au viteza si forta.

        La Olimpiada cel mai bun a fost Alex Dobre, de departe. Fizic a fost muuult peste altii. La final el ii lauda pe alde Ghita, Dulca, Marius Marin pt nationala mare. Pe Vali Gheorghe nici nu prea l-a bagat, si-a batut joc de acel turneu, odata la 50 de ani.

        Apreciază

  16. Omul e pierdut, e depasit, fricos, paranoia. Asta nu mai e antrenor de fotbal, o spun si o repet de un an de zile. Stilul asta cacacios si fricos ne a adus aici. Fotbal nu, rezultate nu, spectacol nu.Nimic. Zero. Nada.
    Oare cum justifica DP cele 6-8 transferuri cerute si primite ? A inceput jocul exclusiv cu jucatorii vechi. Nici macar un nou venit nu a prins primul 11. Daca asta nu e frica si paranoia, nu stiu ce este. Prelungesti cu Hoban la 40 de ani? De aici toate greselile facute in ultimii ani sub comanda lui DP. Transferuri ratate si bani aruncati aiurea. Sa nu uitam de cine s a debarasat si-n vara asta.
    Daca ar avea onoare,DP ar pleca maine de la echipa. A distrus aceasta echipa intr-un an de zile. Si nu, titlul nu l-a castigat el.

    Apreciază

  17. Problema e ca am luat golul 2 avand 3 fundasi centrali!
    Pe de alta parte mie mi s-a parut o echipa foarte buna cea din Erevan, de ce sa nu punctam asta? Mai ales portarul care a scos multe goluri ca si facute, plus iesirile bune la centrari, joc de picior si mult…noroc!
    Cine spune ca e o” rusine colosala” in fapt ii injura pe „armenii” Gonzalez, Gaijic, Mladinovici, Kovalenko, Juninho, Cociuc, Otubinjo si „armeanul get-beget” …Yurchenko!

    Apreciat de 1 persoană

    • Foarte interesant de revazut anumite lucruri. Cu U Craiova am luat goluri in min 96 de doua ori anul trecut jucand tot cu 3 fundasi centrali, la fel egalul cu fcsb gol cretu de langa 3 fundasi centrali. Schimbarile de la sfarsitul meciurilor de obicei ne-au impins cu curu-n poarta.

      Apreciază

  18. Ursea si DeZerbi sunt antrenori liberi de contract. DeZerbi are cota mare, deci inaccesibil. Ursea a impresionat in Ligue1 (Franta). Mai sunt antrenori ca Zenga, Daum, Piturca, Contra, Rednic, Neagoe, Grozavu, Sandoi, Galca.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.