Pentru Supercupă trebuie să ai o Superechipă

N-o avem. Cu toate campionatele de până acum, încă n-am ajuns la stadiul la care să putem câștiga o finală cu a doua sau chiar a treia echipă. Zic de a treia echipă pentru că Gîdea și Hoban acolo ar fi.

Înțeleg logica abordării strategice a acestei finale, folosind linia a doua de jucători și păstrând principala pentru cupele europene. O aprob. Adevărul este că trebuie să ne asigurăm cu orice preț calificarea, nu e nimic rezolvat și pot apărea surprize. Totuși, știind că joacă doar cu echipa a doua, ar fi fost bine ca CFR-ul să anunțe și suporterii de acest lucru. Poate unii aveau ceva mai important de făcut acasă decât să bată drumul până la Arad. Poate voiau și ei, suporterii, să se păstreze pentru meciul de miercuri.

Acum să trecem la fapte. Că s-a pierdut un trofeu destul de insignifiant nu e o tragedie. S-au mai pierdut și în alte sezoane și ar fi bine să se repete până la capat istoria, să ne luăm încă un campionat la final. Totuși, aș fi mizat pe o foame uriașă de fotbal a celor din linia a doua, rezerve care ar fi titulari indiscutabil la orice altă echipă din România. Aș fi vrut să-i văd cu mai mult, mâncând terenul cu tot cu adversarul de pe el. Mă bazam că rezervele vor, pot și știu cum să facă asta. De vrut, zic că au vrut. De putut, ar fi putut. Dar de știut cum, nu prea. Tactica eternelor centrări, mai ales în a doua repriză, a fost o frână absolută.

Și aș spune două cuvinte și despre principalele probleme. Am avut avut luxul de a începe meciul de la 1-0. Practic puteam selecta ce strategie își dorea suflețelul nostru. Poate pe contraatac, poate speculând o eroare majoră a adversarului – cum neapărat trebuia să o facă Păun la scorul de 1-0 – poate făcând pressing pentru 2-0. Deja la asta aud: „Ce?! Ești nebun?! Doar știi că antrenor e Dan Petrescu!” Ok, dar având 1-0, mă așteptam ca o echipă ca CFR-ul, una ce vine după cantonamentul de sudare a echipei, să știe să se apere 90 de minute. Am reușit să pierdem din mână un meci fix pe apărare. Cât despre exasperantele centrări, fie din corner, fie lipite de tușă, putem da așa la nesfârșit, ca și în Armenia, 1080 de minute și tot nu vom da gol. Cum se dă o centrare? Ne-au arătat azi fix cei de la Sepsi. Iar golul doi a fost o centrare de artă, una pe care dacă o vezi vreodată la CFR te închini ca la vederea unei mari minuni.

Nu sunt atât de supărat pe înfrângere, nici pe cele două goluri luate, ci pe centrări. Când văd așa ceva, mi se pare că văd un berbec izbindu-se nevrotic cu capul de un perete, iar, iar și iar, în speranța că îl va sparge. Cred că putem mult mai mult, cred că avem materialul pentru a face și altceva. Și să vorbim drept, avem jucători maturi. Dacă la 30 de ani nu știu să centreze, nu vor mai învăța niciodată. Decât aceste centrări culese relaxat de portar, prefer lansările din spate, de pe la mijloc, direct pe vârf. Așa cum jucam acum ceva ani. Sunt mai utile, au mai multe șanse, măcar îți dau speranța că tot iese o ocazie cândva. Pentru problema asta nu jucătorii sunt de vină ci antrenorul. Poate lăsa jos frână de mână aplicată echipei, poate îi lasă să fie mai creativi, să își asume mai multe intrări către centru.

Acum să zic și de partea bună. Mie îmi plac noii jucători văzuți azi, sunt un plus. Braun e plin de forță în bandă. Ok, a greșit la golul doi, dar parcă mai mare a fost greșeala lui Camora de la primul. La golul doi Braun a trebuit să acopere pe cealaltă parte, după o degajare fenomenală a lui Niczuly. Foarte interesant mi se pare Muhar. Un fel de Boateng, la fel de inutil cu mingea la picior, dar un excelent închizător. Dacă vreodată avem avantaj și îi punem pe cei doi, Boateng și Muhar, unul lângă altul, închidem jocul. Bordeianu sau Hoban sunt glume pe lângă ei doi. La final aș zice ceva și de Yeboah. Cred că trebuie ținut aproape pentru că îl văd în stare să fie jucătorul de contraatac de care avem nevoie. Mai ales în cupele europene, soluția s-ar putea să fie cu atacanții de viteză, deci Jefte, Petrila și Yeboah, căci alții nu mai avem.

Bun! De fapt, rău! Acum dăm pagina și vedem de meciul de miercuri. În mod normal, un 2-0 liniștit ne-ar fi la îndemână. Dar cu frâna lui Dan Petrescu și cu încă un joc bazat doar pe centrări, ne putem aștepta la orice. Și de acest „orice” mi-e teamă. Vreau să văd că Dan Petrescu știe schimba, știe inova. Dacă e antrenor mare, acum trebuie să-i vedem mâna.