Bârfa Manager


Material mult în acest început de an pentru Bârfa Manager, suntem bombardaţi la foc continuu de răspândacii profesionişti, deţinători ai unor rezerve inepuizabile de zvonuri şi ştiri din categoria exclusiv – breaking news.

Dan Petrescu taie în carne vie şi pune pe făraş. Nu-l mai primeşte la pregătiri pe dragul de Culio pe motiv că Ema a luat decizia să rămână  cu familia, în Argentina. Păcat de această ultimă revenire a lui la CFR, e la fel de dureroasă ca un concert din turneul 2021 al formaţiei Genesis. Mai bine să-l ţinem în minte aşa:

cu toate că, personal, am apreciat mai mult jocul lui din perioada 2017-2019.

Dan Petrescu taie în carne vie şi pune pe făraş. Pe Ciobotariu, la Voluntari, pe Mailat, la Botoşani, pe Paraschiv, la Hermannstadt, pe Tahiri, la Heerenveen, iar pe Letica, Alibec, Denis Rusu, Fofana, Butean, Rodriguez i-a lăsat grămadă în afara lotului luat la tradiţionala pregătire ratată de iarnă.

Am mai fost informaţi că Billel are din nou figuri în cap, că pe Cestor se bat vicegranzii din campionat, că venitul lui Sigurjonsson e caz de invidie generală şi-i musai de ajustat ori valea la Aris, în Cipru, că Burcă nu mai are momentan gânduri de despărţire.

Noutăţile în lot ar fi Buşulică, Itu şi Dugandzic.

Unele mişcări sunt certe, alte pot fi simple speculaţii, dar, per total, sunt normale şi indicate. Peste tot în lume, jucătorii vin şi pleacă, nu trebuie să plângem după niciunul, e clar că avem nevoie de mai multe plecări decât veniri, altfel nu vom avea cum adapta celebra declaraţie a lui nea Iuliu Mureşan, oricum eram prea mulţi prin vestiare.

Poate că am omis unele exclusivităţi, poate că în următoarele ore şi zile apar alte bombe breaking news, dar, în mare, cam atât s-a scris despre jucători.

N-au scăpat însă nici şefii de atenţia răspândacilor profesionişti. Cică la birouri se lucrează de zor la strategia de faultare a lui Copilu şi Ivaşcu, iar de preşedintele Balaj se zice că e plecat să-l urmărească pe viu sau mort pe Haji, component al lotului campioanei din Zanzibar, Kikosi Maalum cha Kuzuia Magendo SC,  un fundaş de 37 de ani cu un nume extrem de promiţător.

Pe mine mă frământă o singură întrebare: care o fi situaţia lui Dusan Celar?

HAI CFR!!!

293 de comentarii

  1. Probabil se pregateste plecarea islandezului, si trebuie sa il integram si pe Hoban. Vom juca la mijloc cu Bordeianu, Hoban si Boateng. Trebuie sa oprim cumva atacurile echipelor mai bune din campionat.

    Apreciat de 1 persoană

    • Pai ai văzut ca în echipa titularilor Itu a fost ales. Iar în prima repriza când spaniolii au condus, noi ii aveam la mijloc și pe Borde și pe Hoban. Runar în echipa rezervelor din pacate.

      Apreciază

      • Eu am vazut. Nu stiu ce a inteles DP din aceasta alegere. Daca a folosit o doar in meciul de peegatire, e ok atunci. Daca ii vedem si n meciul cu fcsb, atunci am avut dreptate. Sper sa ma-nsel totusi.

        Apreciază

      • Eu sincer speram sa-l vad in aceasi echipa pe Runar si Boateng.Interesant ca nici Petrila nu era in echipa ”titularilor”si ciudat ca Fl.Stefan nu a jucat nici intr-un meci.In interviul lui Burca de dupa meci zicea ca vor mai sta 2 zile in Spania si vor mai juca inca un amical.

        Apreciază

  2. Nici Sacko nu a jucat in nici unul din cele doua meciuri.Sa fie si aceasta ultima achizitie pe lista celor care vor pleca?Atunci de ce l-am mai adus,nu a jucat mai deloc.A fost adus dupa plecarea lui sumudick,la fel ca si Letica…ma intreb cine la urmarit inainte de a semna contractul,sau a fost adus doar pt a se bifa un alt comision.

    Apreciază

    • O stire falsa cea cu echipele Gaz si Uta decimate si ele de Covid. Se pare ca cineva vrea cu tot dinadinsul sa creeze panica, eventual LPF sa oblige toti jucatorii vaccinati si nevaccinati la testari inaintea meciurilor. Va las pe voi sa ghiciti cine e in spatele acestei idei si vcne se foloseste de asa zisa presa,pentru a imprastia aceste zvonuri.

      Apreciat de 1 persoană

  3. Mimisor intra deja in trepidatii, creaza baza la viitoarele atacuri! Vezi doamne, cer testarea de covid al jucatorilor de la CFR ca le este frica da nu ii infecteze pe ai lor!
    Ce e mai ciudat ca exact inaintea acestor declaratii apare un articol in care scrie ca fcsb-eaua mai poate castiga campionatul doar daca CFR este lovita de Covid, sant disperati ca fara testarea echipei noastre nu pot face magariile din sezonul 2019-2020 cand la testele facute in Bucuresti jumatate de echipa avea Covid iar la refacerea testelor nu avea nici unul, daca nu ma insel era tot inaintea unui meci cu oile!

    Apreciat de 1 persoană

    • A uitat sa ceara si testul antidoping…cand au fost nevoiti sa-l faca,au alergat tot timpul in reluare si nu au castigat nici un meci.Poate ii ”fuge mintea” lui Balaj si obligam oile sa faca testul,daca tot vrea presul ciobanului teste.

      Apreciat de 2 persoane

      • Sa speram ca le cere Balaj test antidoping, mai ales ca in ultimul amical au fost cam anemici!
        Parca vad ca o sa manance jar la meciul cu noi!
        Bine, si de le cere Balaj test antidoping, o sa zica ca le este frica aranjamentele facute de fostul sef Anad, se vir jura ca ei sant cursti ca lacrima dar vrea sa ii lucre lupul cel rau!

        Apreciază

  4. Bai dar Robert Tambe nu mai revine dupa imprumut? ;))

    Ca de cand da goluri la Sherrif si in China, parca ii duc dorul.

    Apropo, il mai tine minte cineva pe Ogbonna, adus in aceeasi perioada cu Fabbiani si care din păcate pe,ntru el s-a accidentat asa de grav ca nu a putut sa-si continuie cariera?

    Apreciază

    • Asa cund deciziile le iau niste persoane limitate ca orizont si limitari de competente. Realitatea dura este ca toata structura actuala a clubului are orizontul limitat la balta numita Liga1. Nu aici nici la birouri nici in vestiare oameni cu relatii Sudetenland campionate-tinta pt a aduce jucatori, asa ca „buni” sunt doar aia pe care ii stii din Liga1. Si asa nivelul de referinta e ce poate aduce Botosani la nivelul lor de resure. Ca despre capacitatea CFR de scouting – Culio, Sacko, Letica etc.

      Apreciază

        • Pana acum oaia neagra era Copil,el la adus pe Chipciu(de care tot incercam de vreun an sa ne scapam si nu mai reusim),pe Fofana,pe Cristiano,cei 2 pitici cu inaltime buna la circ,etc.toata banda din mandatul lui sumudick,toti alesi pe spranceana,toti unul si unul,nici daca ii alegea la misto nu-i alegea mai rau.Buun,acum Copilu s-a dus,nu mai avem pe cine da vina,toate transferurile facute dupa venirea lui Dan,se fac doar cu aprobarea lui,deci Culio,Letica,Sacko si Celar…,sunt primele 4 mutari geniale gandite si aprobate de maestrul Dan.Au urmat Bus(ieri a fost catastrofa) si Dugandzic,si astia sunt cam de amorul artei,dar nu ne pronuntam deocamdata,le dam timp,pana la sfarsitul sezonului ne lamurim.Insa avand in vedere ca trebuie sa intinerim echipa si sa se faca schimbul de generatii(eventual sa iasa la pensie si tatucul Hoban,care anul asta schimba prefixul),cred ca ar fi cazul ca maestrul Dan sa fie muult mai inspirat decat pana acum,deocamdata procentul de transferuri reusite de el de cand a revenit e 1 reusit Boateng,4 ratate si doua ce urmeaza sa ne edificam,dar si ultimii 2 par mai degraba pt liga 1 nicidecum pt Europa.Sa speram ca viitoarele transferuri le va face studiind bine jucatorii ce urmeaza a fi adusi,aftfel iar ajungem sa facem un lot de 35 de juc…

          Apreciază

        • Păi cum cine? Noi, ăștia ce tot vorbim de-a-n boulea, da’ nu pricepem n’ica din fenomenu’ numit fotbal. Că doar nu și-o asuma-o specialiștii, că ăia știu ce și cum e cu fotbalu’! Și cu atât mai puțin antrenoru’, că el are de lucru de nu se vede, nu se poate gândi la toate. Cârcotașilor!

          Apreciază

          • La noi Dan e mai mult decat un simplu antrenor,si el decide cine vine si cine pleaca de la echipa,si asta nu o spun carcotasii ci presedintele C.Balaj:”Modalitatea de lucru e diferită acum la CFR Cluj. Colaborăm în ceea ce privește transferurile, iar antrenorul e singurul care decide jucătorii care vor fi transferați.
            Dan Petrescu dorește întotdeauna mai mult, ceea ce e bine pentru noi. E un antrenor care lucrează foarte mult la detalii.Toți jucătorii care au venit au fost transferați după ce s-a primit acceptul antrenorului.” președintele CFR Cluj Cristi Balaj a declarat pt Pro X.

            Apreciază

  5. Propunere: Lyes Houri din vara. Craiova am inteles ca nu exercita optiunea de cumpărare de 600.000 de mii pentru ca il considera prea fragil, s-a accidentat si nu va mai juca 4 luni.

    Eu nu l-am vazut fragil, in meciuri baga piciorul la minge, acopera teren, e el mai mic de inaltime asa, are cam 1,70, dar e bun ca inter box to box.

    Va costa probabil pana in 300.000 in vara dupa accidentare. Daca se reface bine, pentru mine ar fi prima optiune ca inter. Mult mai bun decat Tahiri sau ce am mai incercat noi pe acolo. Nu are forta lui Sigurjonsson dar e mult mai rapid.

    Apreciază

  6. Csongi,să dăm Cezarului ce este al Cezarului,pe Runar la ochit Dan cand am jucat cu Astana.Iar Fl.Stefan era liber si nu juca de 3 luni nicaieri,a fost o para malaiata(dar care inca nu a confirmat).Matteo,Houri e 1,66m…Dan nu vrea pitici,ci jucatori de forta cum era si Djokovic,Debeljuh,Boateng,chiar daca rudimentari.Piticii ai vazut ce patesc…Rusu,Rodriguez.

    Apreciat de 1 persoană

      • Cam toti au peste 1,75m si cei 10-12 cm in + conteaza.Petrila sau Deac par micuti pe langa Boateng,dar pe langa Rusu,Rodriguez sau Houri sunt din alta categorie.Si tocmai pt ca deja avem in echipa juc.nu f. inalti,nu mai e nevoie de pitici ce strica rau media de inaltime a echipei.Ai vazut cand jucam in Europa cu sarbii sau cu baietii tineri din Berna,ca ne uitam de jos in sus.Are dreptate si Dan,in Europa cu piticanii n-ai nici o sansa.Deja la media de varsta nu ne bate nimeni…

        Apreciat de 1 persoană

        • Eh….chiar nu conteaza inaltimea la fotbal, stii si tu exemplele mondiale. Ca nu suntem la baschet. E din ce in ce mai mult un joc de dinamica si miscare iar media de inaltime scade, de aia si performantele Spaniei din ultimele decenii.

          Din ce stiu eu DP vrea jucatori scunzi, cu conditia sa alerge mult. Il vroia anul trecut pe Stanciu, care are 1,69. Houri e cam la fel

          Apreciază

  7. Pestele de la cap se impute. Clubul nu are un director sportiv puternic, capabil sa dea o directie clubului si sa aduca abtrenor cobform filozofiei clubului. Asa este un antrenor puternic pe pozitie care face ce stie nu ce i se cere. Neexistind o Idee clara, nu sunt cautati jucatori pe idei clare – cu l-am vazut sau nu l-am adus eu sau altul criteriie sunt manelism sportiv. Iar scouting nu exista pentru ca bu ai nevoie- cibd se plimba un somer plin Cluj imediat e bun. Spre deosebire de alte cluburi CFR are un Pool f mare de fosti jucatori care chiar ar putea licra ca si scouti in piete-tinta pt a cauta jucatori sub radarul echipelor mari. Fosta Jugoslavie, Italia, Portugalia, Brazilia, Argentina sunt tari in care locuiesc fosti jucatori, care ar intelege si filozofia clubului daca aceasta ar exista.

    Apreciat de 1 persoană

    • Doar că, cei care au plecat mai de mult nu prea se știu cu nimeni de la club (poate Panin), iar cei care au plecat mai de curând, au încă ceva litgii pentru restanțe. Așa, mai dificil.

      Apreciază

      • Tocmai de asta cluburile cu adevarat mari au un ADN transmis intre generatii, mentin contactele cu fostii jucatori in Post de ambasadori ai clubului – nu costa sunt doar joburi onorifice, samd. Exista multe cai de next level care nu tin neaparat de bani in plus ci de modul in care iti administrezi resursele imateriale.

        Apreciază

        • Pai cine sa facă asta? Dp are gasca lui de jucători antrenati de el…Mara, Bilasco, Bordeianu,Curelea, care cu exceptie Panin și puțin de tot Mara, nu au avut legături cu cfr. Astia nici nu se pricep și nici nu cred ca au interes sa meargă pe piața portugheza sau sud americană.

          Apreciat de 1 persoană

            • Si la impresari poti lucra cu o anumita calitate sau cu manelistii bransei. Cind Vulturar si Love Sports au cei mai buni fotbalisti la tine, atunci e clar ca pt lumea fotbalului vorbesti cu oameni care sunt cam ce e ala care vinde mici de carbe de porc la Kaufland in lumea gastronomiei. Consecibta e ca nu pupi fotbalisti care pot creste valoric ca astia nu au asa ceva in portofiliu si nici nu le raspunde nimeni la Telefon daca suna prin vest.

              Apreciat de 2 persoane

  8. Luis, de-aia e nivelul asta. Ca lucram cu Vulturar, cu Apostu sau alții ca ei. Pina si în târgul de mașini găsești rable destule la 3-5000e, dar mai spre stânga găsești și mașini peste 20.000e. Dacă mereu o iei la dreapta în tag, sanse mici sa găsești calitate. Iar când găsești sunt prea mici, prea tehnici sau nepurtatori de comisioane.

    Apreciază

    • Da Andrei, dar eu am bani doar de rable de 5000, ok , pana-n 8000 de euroi. Mai spre stanga nu am nici macar curajul sa ma uit. Doar in visele mele cele mai umede.😁😁😁😁😁

      Apreciază

  9. Luis, depinde ce vrei. La aceeasi bani poti avea 40 de sarmale ( atiti jucatori are CFRul) adica in esenta carne tocata, sau 10 mici, 8 pulpe de pui si 5-6 snitele. Totul depinde de mixul de calitate dorit.

    Apreciază

  10. Multă baftă, Alexandru Pașcanu!

    Cluburile CFR 1907 Cluj și SD Ponferradina au ajuns la un acord privind transferul definitiv al fundașului Alexandru Pașcanu.

    Îi dorim pe această cale multă baftă mai departe în carieră!

    Apreciază

      • Nu era de viitor(la fel ca si Ciobotariu,ambii 23 ani,juc.la nationala de tineret),nu se incadra in noua schema de intinerire a echipei.In schimb se incadreaza Hoban,il ungem cu Gerovital si e ca nou,mai poate juca vreo 6 sezoane.Indepartam tinerii de perspectiva,si aducem jucatori de 30 de ani, fara nici o perspectiva si ne pregatim de Champions L.Bouhenna,Cestor si Graovac ei sunt viitorul.Urmatorul pe lista de plecari Carnat,trebuie sa-i facem loc,tanarului de mare perspectiva,Sacko,adus cu mari eforturi…comisioane.

        Apreciat de 1 persoană

    • Probabil vine sa le ia locul lui Omrani si Sacko.Alt transfer de Europa L.Sper sa nu fie noul Golofca si sa decida calificari…Ma intreb cine va fi nevoit sa iasa de pe lista pt ai face loc.Parca se spunea ca nu mai aducem de umplutura,ci doar juc.mai buni decat ce avem in lot.Negut e mai bun decat cei pe care ii avem deja in lot?Sper sa fie doar o gluma,ca altfel iar ajungem la 35 de jucatori.

      Apreciază

  11. JijiSport ne informeaza ca Negut de fapt e un fel de ”decar”(cum ii place rejelui sa spuna).Andrei,il vrei la CFR in locul lui Tahiri?,au aceeasi varsta,e drept ca nu are experienta si valoarea de echipe din camp.olandez si belgian,dar are experienta de divizia B si liga 1 si valoare de Chindia…Eu zic ca merita,imposibil sa nu confirme la meciurile de calificare.Cu putin noroc,daca are sut si lovitura de cap(ca decar este)ar putea juca si in locul lui Runar…mai ales ca Runar e mai mult accidentat.Ar fi si o lovitura de imagine,Negut in locul lui Runar si Tahiri,next level garantat.

    Apreciat de 1 persoană

  12. Vazind noile achizitii lui Dan, cred ca nu stau departe de adevar daca spun, ca nici unu dintre acesti jucatori chiar si cu binoclu in mina n-o sa gaseasca poarta adversa.Mai bine daca ramine berbecul Alibec,macar stie sa suteze la poarta,oricit de puturos e.

    Apreciază

    • Era bine daca il transferau pe Lado(asta daca ar fi auzit de el,dar ma indoiesc ca alde Mara sau Bilasco au auzit vreodata),insa ar fi jucat la fel de mult ca si conationalul sau Gondiu.Pe lista trebuie sa se elibereze un loc pt Hoban,nu pt Lado Akhalaia.

      Apreciază

    • Stiu ca era doar o idee(un nume oarecare),dar mai bine un jucator tanar de perspectiva ce poate creste,decat unul care are 30 de ani si nu a jucat de 10 luni,sau unul de 26-27 care pana la varsta asta nu a demonstrat nimic.Ne uitam la Sacko care e la noi de 3-4 luni si inca nu are ritm si nu joaca nimic.Ce asteptari sa mai ai de la cei adusi acum.

      Apreciază

        • Tatal lui DP?😁😁
          Sunteti prea prapastiosi. Ma bagati in depresie. Eu cred ca va fi ok penzru ceea ce reprezentam in Ioropa, adica mai nimic. Aste ne sunt posibilitatile. Vand eram i insolventa, erati bucurosi sa vina oricine, numai sa vina si sa nu dam faliment. Eu sunt multumit daca luam campionatul si jucam in conferinta. Restul poate fi doar bonus.

          Apreciat de 2 persoane

          • Luis, tu pleci de la o realitate falsa aceea ca nu ar fi bani sau ca astia sunt. Cind cheltui milioane pe fotbalisti adusi care pleaca fara sa joace un meci sau tii sub contract fosile risipesti niste resurse. Rational fie nu ai banii astia si atunci nu arunci cu banii ca un iubitor de manele care arata cit de prost e aruncind cu bani la „dedicatii”, fie incerci sa areti cit de destept esti si cum ii poti cheltui cu rezultate sportive maxime – la bugetul CFRului altii joaca EL.

            Apreciat de 2 persoane

            • Cristi, a produs CFR-ul bani? Nu cred. Suntem pe datorie, cumparam pe caiet. Ol, ne imprumuta sefu, dar tot datorie se cheama. Na de aia spun eu ca nu sunt bani. Restul depinde de sefu, daca ne mai da pe caiet. In rest da, sefu are bube daca nu se uita in caiet.

              Apreciat de 2 persoane

          • Luis daca ne raportam la realizari in Europa”mai nimic” si insolventa atunci e ok,nu merita sa mai ai nici un fel de asteptari.Dar pt asta nu mai era nevoie de nici un fel de schimbare,si de bani aruncati la gunoi.Putea ramane linistit Jedi sau sumudick si banul ramanea in buzunarul CFR-ului nu in buzunarul lui sumudick.Am inteles ca de asta au fost schimbati,pt ca miza e calificarea in Champions L.sau Europa L.cel putin,+ o participare in grupe care sa asigure puncte si mai ales bani.Daca asta e miza atunci e nevoie de asteptari pe masura.Daca vrei sa ti stacheta sus,sa poti sa te bati cu sanse reale cu Celtic,Lazio,Rennes,Slavia Praga si baietii tineri din Berna e nevoie cand faci transferurile sa le faci cu cap,ca transferuri vad ca se fac oricum in prostie.Tahiri vad ca la cateva zile dupa ce a semnat a jucat titular 80 min la olandezi,iar la noi vin unii ce nici dupa 5-6 luni nu joaca nimic ca inca nu s-au acomodat.Deja dupa atata timp e vorba de valoarea jucatorului(Sacko e edificator).Ok renunti la Tahiri ca e adus de sumudick,dar daca aduci ceva peste,nu unul ce s-a remarcat doar in B si liga 1 cu Chindia,ca deja nu mai are nici o logica.Nu de bani e vorba,ci de felul in care ii cheltui.Negut,Itu,Bus,Dugandzic si tanarul Hoban,e nevoie deja sa eliberezi 5 locuri pe lista.Ies Alibec,Culio,Letica(poate intra Cristiano pt a fi 3 portari),si tot mai trebuie sa plece 2-3 care sa fie mai slabi decat cei noi veniti,care n-au nici ritm si nici nu sunt peste ce avem in lot.Atunci care a fost sensul sa cheltuim bani inutil,sa ajungem iar in insolventa de care vorbeai?

            Apreciază

            • Ca pe Alibec il scoti de pe lista,dar daca nu pleaca nicaieri(si nu pleaca ca la cum joaca nici naiba nu-i da banii care ii dam noi)tot trebuie sa-l platesti,deci in loc sa economiseti bani(ca tot e plin caietul de datorii)tu cheltui mai mult,dar aducand juc.ce nu sunt cu nimic peste ce ai deja in lot.Unde e logica?

              Apreciat de 1 persoană

  13. Vad ca DP se plange ( vezi gsp ) ca nu se poate baza pe Bus si Dzugandzic, pt ca n-au mai jucat de mult, stau prost cu pregatirea . Pai mai pupincuristilor ( stiu ei cine sunt ! ) cine i-a adus la CFR, tata din mormant ?! Asta cam asa arata : Ion o cunoaste la bordel pe Maria, ii place de ea si o ia de nevasta . Apoi la o bere, se plange ca nevasta-sa e curva !

    Apreciat de 2 persoane

      • Poarta la oi le-am umplut-o cei drept,dar nu cu Dan antrenor…cu el meciul cu oile,cand avea miza era un chin infinit,reusam cu greu sa dam 1 gol,iar pe final eram tot timpul egalati.Fara antrenor le-am dat 4,insa atunci la 1-0 nu i-a obligat nimeni sa stea pe doua linii in aparare,ca atunci ar fi fost acelasi scenariu,marca I.Stoica in min 90 si se termina egal…

        Apreciază

    • Nu se plange nimeni. Daca te duci pe linkul de mai jos o sa vezi interviul original.

      Omul a fost rugat sa analizeze cantonamentul si noile veniri si asta a facut.
      Daca asculti interviul o sa vezi ca e o diferenta intre „stau prost cu pregatirea” si „nu au avut meciuri pana acum, deci trebuie asteptati pana vor avea un impact”.
      Declaratia inseamna ca antrenorul stie ce a fost adus si isi asuma consecintele.
      Erau oameni pe aici care spuneau ca ar trebui pregatita echipa pentru calificarile europene incepand din iarna.
      Asa ca in loc sa ne „plangem” de tot ce misca hai sa analizam un pic din mai multe puncte de vedere decat jucatorul x nu e bun acum sau a venit nepregatit/fara jocuri.
      Bus(29) e jucator de lista B deci indiferent de forma ajuta in efectuarea listelor lpf si europene si e o optiune in plus in atac, Dugandzic(27) poate a fost adus fiindca Omani sau Debeljuh pleaca sau cine stie, poate DP il va juca in banda sau in sistem cu 2 atacanti, Roger(27) e jucator de banda brazilian, bataios si cu fizic bun, Negut(26) este jucator de banda sau mijlocas ofensiv, nu atacant cum scrie in presa si a fost luat imprumut fiind dati doi jucatori care nu au loc pe lista, deci oricum ar fi e un plus.
      A gresit si DP la achizitii si o va mai face sigur si pe viitor.
      Dintre jucatorii care au plecat imi pare rau dupa Tahiri si sper ca Runar sa ramana si sa joace mai mult, dar eu unul ma bucur ca se realizeaza transferuri in continuare, fiindca asta ne da un indiciu ca insolventa nu e chiar asa aproape pe cat s-a vehiculat si ca se incearca imbunatatirea echipei.
      Cu totii ne dorim jucatori tineri, in forma si care nu sunt din liga 1, dar haideti sa practicam ceea ce ceream si noi de la antrenor in alte momente si sa avem rabdare cu cei nou veniti.

      Apreciat de 1 persoană

        • De acord, acolo a gresit. A simtit ca doar asa poate sa garanteze pentru rezultate, cu jucatorii respectivi.
          Chiar crezi ca nu ii juca in continuare daca avea loc pe lista?
          Eu am zis, daca cerem de la oameni sa fie rabdatori, hai sa incercam si noi sa fim.
          Problema mea e ca desi sunt destule lucruri palpabile de care ne putem plange ne plangem de:
          – interpretari in presa in loc sa ascultam interviurile facute pe canalul clubului si sa judecam singuri
          – jucatori care s-au adus in vara si nu confirma, daca nu se dau afara de ce sunt tinuti, daca se dau afara cine isi asuma ca jucatorul nu a jucat bine
          – jucatori care se aduc acum, fara sa vedem ce pot in angrenajul echipei
          – Hoban, care e vinovat ca e prea batran, ca a ajutat echipa a doua cand nu a fost nevoie de el si si ca ne-a ajutat de prea multe ori sa securizam meciurile la final
          Si lista poate continua

          Apreciat de 2 persoane

      • Asta e pregatirea pentru UCL? Cu jucatori liberi si de pe la Chindia? Daca acum nu aduci jucatori degeaba ii aduci in vara. Pentru ca iar incepem in iulie preliminariile si campionatul se termina in iunie. Intr-o luna nu faci o echipa legata prin cantonamente. Trebuia adus acum sange proaspat si nou. Astia si-au dat examenul in conference.

        Apreciat de 1 persoană

        • Declarativ totdeauna va fi UCL. Nu imi place nici mie ca devenim selectionata ligii 1, dar adevarul momentan este ca majoritatea jucatorilor adusi de dinafara nu au confirmat asa ca Negut e riscul mai mic: e imprumut, e bun pentru liga 1 si da sansa la alti doi jucatori de la noi sa creasca primind meciuri la alta echipa

          Apreciat de 1 persoană

            • Pai au fost Gidea, Hindrich, Itu, Petrila, Balan si Todoran. Stiind cum arata jocul in stil DP, economicos si la 1-0, Hoban e mai util in acest moment. Tinerii vor intra doar daca si dupa ce e luat campionatul.

              Apreciază

            • Adica sanse mari sa-i vedem pe tineri in ultima etapa,in felul asta sanse minime sa creasca.Si daca tinerii nu vor creste,transferurile cum ai zis nu sunt de Europa,cand vom juca pt calificare in grupe sa nu ne miram ca vin sarbii si ne dau cu terenul in cap.Vom astepta in zadar ca salvarea sa vina de la mosul Hoban indiferent cat Gerovital investim in el.

              Apreciază

      • Nu se ia nimeni dupa niste declaratii,faptele conteaza,si cand te”arzi”de nenumarate ori,e de bun simt sa sufli si-n iaurt.Eu prefer sa fiu circumspect decat sa laud niste transferuri care se vede de la o posta ca sunt sub ce avem deja in lot.Ok sa ne pregatim de Europa din iarna,dar pt asta era nevoie de transferuri de Europa si nu de liga 1,la care peste 6 luni sa nu stim cum sa renuntam.Iar asta cu isi asuma transferurile,e asa de praf in ochi,cine si l-a asumat pe Ionita,Balde,Sila,ca sa dau doar 3 ex.Sa renunti la Tahiri care in Olanda a intrat direct titular,sa-i treci pe linie moarta pe Omrani si Runar,nu-mi par miscari inteligente.Si apoi vrei sa te pregatesti de Europa cu Sacko si cei adusi acum…Doamne ajuta!

        Apreciază

        • Nu sunt transferuri de Europa, dar daca atat a putut patronul si echipa se formeaza din timp sunt convins ca putem spera la Europa League. Eu nu am spus isi asuma transferurile, eu am spus isi asuma consecintele, adica asta e lotul cu care el trebuie sa scoata rezultatele agreate cu conducerea, altfel pleaca cu a plecat si altadata. Am vorbit mai sus despre asumat jucatori, cu Tahiri sunt de acord, dar cu Omrani si Runar nu inteleg cine ii trece pe linie moarta. Runar a jucat in amicale sper sa il vedem mai mult, iar Omrani a avut covid, a ramas acasa si se incearca prelungirea contractului.

          Apreciază

          • Pai Runar de cand a revenit Dan ii numeri prezentele in echipa pe degetele de la o mana,de titular nici nu mai are rost sa vorbim(nu-mi spune ca a fost tot timpul accidentat ca atunci nu avea ce sa caute pe banca de rezerve).Iar asta cu covidul lui Omrani e la fel ca si accidentarea lui Runar.Insa sa zicem ca a fost covidul de vina.Mara a spus ca de 3-4 zile e deja la Cluj si se antreneaza,vom vedea cat va mai juca,mai vorbim.Eu mi-as dori sa joace ambii pt ca jucatori mai buni pt faza de atac noi nu avem(sunt juc.tehnici,cu viziune,care mai si gandesc nu doar muncesc,gen Debeljuh care e tot timpul contratimp cu coechipierii).

            Apreciază

  14. Draga Vlade, sunt prea batran sa fac analize de text . Dar si din ce-ai redat tu rezulta, ca mai e pana departe, adica pana ce ajung la forma necesara introducerii lor in echipa, si atunci ? Chiar nu se gasesc jucatori care sa fie in stare sa joace imediat dupa ce sosesc la noi ? Si sa mai si platesti desi nu a jucat mai de loc, asta e chiar o enigma, ca sa ma exprim elegant . PS . Luis, pupincuristii pentru mine sunt cei, care daca ai o opinie critica, sar pe tine cu jigniri, aparand cu mandrie proletara deciziile, fie ele si proasta, ale conducerii . Pentru ei, daca critici, chiar cu argumente, inseamna ca esti dusman, dupa ei tot ce face conducerea este perfect, iar cel care critica cica de-abia asteapta ca echipa sa piarda !!!

    Apreciat de 1 persoană

  15. Calin172,subscriu!;din pacate,pt. noi,istoria se repeta,dar doar in sens negativ;cum e posibil sa aduci jucatori care n-au fost nici macar rezerve,pare-se sub nivelul celor pe care-i ai in ograda,ca mai apoi sa renunti la unii consacrati!!!;e de noapte minti!

    Apreciat de 1 persoană

    • De remarcat prezenta în ceea ce pare primul 11 a lui Runar, pofta de joc a echipei, bucuria lui Burca la gol și am aflat nr.cu care joaca Djuganzic….17

      Apreciază

    • Golurile au fost marcate de Daniel Graovac, Ciprian Deac (din penalty), Runar Mar Sigurjonsson, Gabriel Debeljuh (2), Andrei Burcă, Marko Dugandzic (2).

      Apreciază

    • Bun,”Golofca” Negut a fost prezentat oficial,asteptam sa confirme pe teren ca este mai bun decat ce avem deja in lot.Sper sa o faca si sa-l vedem in teren inca de la primele meciuri cum a jucat Tahiri pt olandezi.Asteptam si celelalte transferuri sa joace si sa-si arate valoarea pt care au fost adusi la CFR,pe teren,nu doar cand verifica cardul.

      Apreciază

  16. Scriu și eu 3 rânduri ca mai toți pe aici, ca să mă aflu în treabă. Vă toți plângeți că transferurile venite sunt de același nivel cu cele plecate…așa o fi dar sunt banii voștri?! Câți dintre noi ajutam echipa material!? No atunci putem critica. Suntem pe primul loc în mocirla noastră. In Europa nu avem ce căuta decât după mărunțiș din Conference League….unde alții de la noi doar visează.

    Apreciat de 2 persoane

    • Cu alte cuvinte nu poti critica,aplauda,sa te bucuri sau sa suferi alaturi de echipa decat daca esti patronul echipei sau eventual unul din sponsori.Suporterul nu poate spune nimic ca nu finanteaza echipa,ciudat mod de a vedea lucrurile.

      Apreciat de 1 persoană

        • Discutiile purtate erau despre transferurile care urmeaza sa intareasca echipa in vederea calificarii in grupele europene si o participare cat mai buna acolo pt puncte si bani.Asta se doreste de catre conducere,nu discutam daca transferurile fac fata in liga 1.La ce salarii au,si cat s-a investit la echipa nu se pune prob ca juc. nu fac fata cu Clinceniul si Mioveniul.Echipa e pe acelasi loc pe care era si cand a plecat sumudick.Care a plecat nu datorita locului pe care era,ci datorita rezultatelor avute in preliminarii.Si pt a nu repeta aceeasi figura,conducerea care isi doreste mai mult,la schimbat,si a promis jucatori si antrenor care sa aduca puncte si bani din Europa.Noi suporterii ne dorim acelasi lucru si despre asta discutam.

          Apreciază

      • Nu cred ca asta a vrut sa spuna. Ok, asa a iesit. Cred ca dorea sa spuna ca suntem tare pesimisti, desi nu ar trebuui. hai sa vedem si partea plina a paharului, nu doar cea goala. Apoi, noi doar speculam aici, dar informatii clare nu avem despre nimic. Pe de alta parte, este bine ca suntem si pupi si criti. Altfel ne-am plictisi.

        Apreciat de 3 persoane

  17. Nu trebuie sa ne inflamam pt ca avem pareri diferite. Intotdeauna vor fi pareri pro si contra. Intotdeauna vor si greseli nu doar lucruri bune. A gandi toti la fel ar fi de-a dreptul plicitisitor.

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu cred ca a spus nimeni ca nu e bucuros si multumit pt faptul ca conducem in campionat,Dar e limpede ca conducerea nu i-a platit lui sumudick o caruta de bani pt a pleca,doar pt ca noul antrenor si echipa sa aiba un parcurs cat mai bun in campionat.Daca pe noi ca suporteri locul 1 ne multumeste,conducerea si implicit echipa are nevoie de banii din Europa,veniti in urma unei participari constante si a victoriilor.Doar ele iti asigura milioanele pt a merge mai departe.Mi se pare firesc sa discutam despre acest lucru in plina campanie de transferari.

      Apreciază

  18. Imi place consecventa cu care se pune de catre unii aceeasi melodie,zi de zi.
    Nu sunt promovati tinerii nostri si nu le titularizeaza antrenorul jucatorii preferati.Alte echipe au cu adevarat tinerii cei mai buni,dar vad ca rezultatele le lipsesc.Nu stiu cum ar comenta suporterii,ratarea titlului,in dauna folosirii tinerilor.Cred c-ar fii mult mai vocali si vehementi.
    Eu n-am mai intalnit nicaieri in lume ca cel mai bun sculer-matriter sau doctor(in ce vreti voi) sa fie mai bun decat un antrenor.Noi avem un antrenor in ograda ,care a marcat istoria fotbalului din Romania,dar se gasesc niste suporteri care sa-l conteste neincetat.
    Daca va uitati la cele 9 etape ramase pana la play off,veti vedea ca avem un program greu.In aceste conditii cred ca prioritatea nr.1 este sa pastram un avans cat mai consistent pana la intrarea in play off,si nu cresterea tinerilor.Eu cred ca deja ne-am asumat modul asta.
    Cat despre pregatirea de CL,cred ca DP se gandeste la construirea unei echipe competitive,chiar daca n-am cumparat jucatori pe milioane de euro.

    Apreciat de 5 persoane

    • Sunteți de-a dreptul amuzanți când va citesc. Voi care sunteți pro DP aveți dreptate, noi batem câmpii. Adevarul vostru e mai adevărat ca al nostru. Voi aveți doctorate în fotbal, noi avem 2 clase….ca trenul. Dacă tot vb de cfr. Eu știu una și puteți critica cat vreți. DP ne-a părăsit de 2 ori și ar fi vrut și a 3-a oara dacă nu era clauza de reziliere, pt nationala. Cam asta e sufletul lui pt cfr. În rest, noi sa fim sanatosi ca de specialiști e plina țara.

      Apreciat de 1 persoană

    • Ai dreptate Gica nu toti suporterii au studiile facute la Coverciano pt a fi mai isteti decat antrenorul,dar pot sa-si expuna parerea indiferent ca aceasta coincide sau nu cu cea a antrenorului.Sa mai spus nu trebuie ca juc adusi sa fie de milioane,dar e esential sa fie cu ceva peste ce ai tu in lot.Altfel e inutil sa-i dai afara pe cei care deja joaca(pt ca trebuie eliberate locuri) sau sa-i blochezi pe cei tineri pt a aduce jucatori la care le trebuie jumate de an sa se adapteze si inca jumate sa aiba o forma decenta.Nu mai are rost sa reamintesc toti juc. adusi in ultimul an care(unii suporteri fara studii de antrenor au observat de mult timp)s-a dovedit ca nu erau de nivelul unei echipe care se bate la titlu si cu pretentii de grupe Europa L.Avem idei dferite,unii sunt fani Dan P.,alti sunt doar fani ai echipei CFR,importat e ca toti vrem ca echipa sa se intareasca prin transferuri(nu sa slabeasca),sa joace mai bine si in final sa castige.Hai CFR!

      Apreciază

  19. Unul din cei amintiti a si sarit pe contestatari ( desi critica argumentata nu inseamna contestare, dupa cate stiu … ) , mai sunt doi . Iar ca bonus, s-a inscris in aceasta elita si ardelean . Chiar daca nu-i convine, pe Luis nu-l trec acolo, nu-mi amintesc sa fii sarit pe cineva in urma unor banale critici !

    Apreciază

  20. De ce aveti impresia ca cele doua parti vad lucrurile in alb si negru? Sunt doar nuante de gri – ok , cei mai slabi la inger au dificultati sa priceapa, dar asta e. Si ei sunt suporteri. Atunci cind insa sustinem o pozitie e indicat sa fim coerenti in argumentare. Suntem cu totii de acord ca CFR este momentan prin rezultate cea mai buna echipa din Romania? Nimeni nu contesta asta? Trebuie sa fim de acord ca acest lucru se putea face doar im felul in care a fost facut ? Evident ca nu. Daca Edi I a iesit campion, era nevoie de alti 2 antrenori in citeva luni pt a fi tot lider in Liga 1 ? Daca se doreste doar campionatul, e nevoie de 40 de jucatori sub contract? Putem intreba si altfel – care este probabilitatea ca un club care cheltuie 20 de mil fata de principalii rivali care cheltuie 10-12 sa ia campionatul? Luis, aici ajungem la comparatia cu tirgul de masini – cu 20.000 de euro iti permiti sa iei o masina mai performanta decit cu 12.000, nu ?

    Apreciat de 1 persoană

    • Unii vor zice ca dacă nu ai 20000 e ok si masina de 12000. Problema e ca la 40 de jucatori posibil sa nu ai mai mult de 10-12000. Dar dacă te limitezi la 25 de jucatori…e posibil sa rămână chiar mai mult de 20000 pt masina.

      Apreciat de 2 persoane

      • Ok. Dp a venit prin 28 august. Cati jucatori a adus el? Chiar nu stiu. Inteleg criticile voastre. Va faceti griji din puntul de veders al sustenabilitatii atunci sa vedem cati a adus DP. Apoi, sa nu uitam ca datorita lotului stufos, la un moment dat am castigat un campionat, pe cand altii sufereau din lipsa de efectiv si au clacat pe ultima 100 de m
        Eudunt fan CFR in primul rand apoi fan DP arata timp cat edte la noi. Daca pleaca, nu ma ma intereseaza.
        Ps. Din pacate nu am nici 12000 de o masina ok. Maxim maximorum ar fi 7000. Ma gandeam sa facem aici o cheta, da de ajung sa-mi iau o masina mai ok😁😁😁😁😁😁
        Scuze, dar nu m-am putut abzine😆😆😆😆😆😆

        Apreciat de 1 persoană

        • Dacă nu era faza cu insolvența, cred că eram mai relaxați. În fond, patronul își sparge banii cum vrea el, nu mă interesează, cât timp face performanță. Și cât timp nu bagă clubul în faliment.
          A cam adus totuși, și Petrescu: Culio, Letica, Celar, Sacko, Boateng, parcă și Bordeianu, apoi ăștia din iarnă.
          La mașini avem cam același buget, deci mai rămâne ăsta vechi de 20 de ani, că-l știu, e fiabilă și e mai simplu de întreținut. Wait, nu asta o fi și strategia lui Petrescu?
          Cred că o să iau mai degrabă o motocicletă 🙂

          Apreciat de 1 persoană

      • Üroblema e intotdeauna relatia cit dai pt ceea ce obtii. Hai sa zicem da Dacia Logan e campionatul, Dacia Düster e Intertoto, VW Tiguan e EL si BMW x3 e CL. La 12.000 de Euro (sau 12 Mio pt campionat) poti lua un Koran binisor echipat. La 16.000 un Duster decent, insa la 20.000 unul la mina a 3a(conform locului in grupa Intertoto) e o afacere cam proasta. Un Tiguan nou e 35 de mii, dar cu 20.000 gasesri unul relativ nou, bunicel, daca stii piata foarte bine. Pt BMW ai nevoie de 50.000 iar cu 20.000 te dai mare la Loganari, ca esti cu BMW din tirg, nu de la dealeri. Momentan cobducerea spune ceva ca ii place BMW x3, i-a dat lui Sumudica un Duster la mina a doua in speranta ca arata ca un Tiguan nou , l-a schimbat rapid ca nu avea optionale de VW si l-a adus pe DP care mai cheltuie bani sa il tuneze cu piese de Sandero si cu cite un spoiler de la dezmembrari. In schimb, cauciucurile de marca le-a dat la un olandez si un spaniol ca nu erau certificate de vulcanizare.

        Apreciază

  21. Toată lumea vrea / cere jucatori tineri,valoroși,in forma, titulari cu” cifre bune”,cu ” pedigree” de campionate puternice si valoare ” garantata teoretic” de minimum grupe Europa League,care sa aiba obligatoriu evoluții si impact imediat next level .Toți trebuie sa vina gratis sau la maximum 500k si sa accepte salarii la nivelul fotbalului din Ro…
    Problema e ca mai sunt( numai în Europa) vreo 100 de cluburi cu buget similar ( +/- 20%) CFR-ului care vor si ei jucatori tineri,valoroși,gratis etc.vezi mai sus
    Intrebari:
    1.cati jucatori cu caracteristicile de mai sus sunt disponibili/ liberi sau transferabili pe sume modice
    2.cati dintre ei ar veni sa joace intr-un campionat mai slab decât cel din care vin( campionatul din Ro fiind la un nivel scazut)
    3.ce salarii / prime ar trebui sa platesti la unul ca sa prefere sa vina în Ro la CFR si nu la o echipa buna din Austria,Elveția,Belgia,Turcia,Portugalia,liga 2- a din campionate puternice etc.cu care concurezi
    4.Cine îți garantează ca va confirma ,mai ales ca nu poți sa-l urmărești / cunosti la fel ca un jucator din Ro
    5.Cine garanteaza pe termen mediu / lung ca nu se va accidenta si ca va mai da randament
    Cati/ ce jucatori valoroși au adus în ultimii 5 ani fcsb respectiv craiova cu care concuram pe plan intern
    Deci sa revenim cu picioarele pe pământ și cauciucurile de iarna…meseria unui antrenor este sa scoată maxim din lotul avut la dispoziție adica sa faca in Ro un Duster bine echipat care sa depășească un Tiguan si sa transforme Gruia intr-un teren dificil în care mai multe BMW-uri x3 au arătat ca au avut doar tractiune spate …
    P.S. In echipa ligii 1 conform cotelor transfermarkt avem cei mai mulți titulari:4- Manea,Burca,Bordeianu,Debeljuh toti cotati la peste 1, 5 mil.care au fost adusi / consacrați de…

    Apreciat de 3 persoane

Lasă un răspuns către Justin Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.