Ai rămas înțepenit? [CFR Cluj – Astra 1-1]


„Ai rămas înțepenit?”

⚽ Pe la 0-1, când echipa noastră avea mingea, (dar… ce folos), acest slogan apărea pe panourile de la marginea terenului. Până la urmă, cum-necum, s-a salvat un punct, cât să nu stăm îmbufnați până luni.
⚽ O să ziceți poate că-s tot pe contra, tot sucit, dar de data asta mie prestația CFR-ului chiar mi-a plăcut. O fi fost Astra prea slabă sau am fost noi bunicei, nu știu, dar în 90 de minute am adunat ocazii de poartă și mai ales pase pe culoar cât pentru trei partide. Portarul lor a fost într-o zi mare, apusă însă, așa cum este și normal atunci când ai 20 de ani, la o greșeală a lui pe joc aerian – a mai făcut una în timpul meciului şi ar mai fi făcut, dacă i-am fi dat ocazia. Chiar și așa, el, portarul giurgiuvenilor, a fost omul meciului.
⚽ Ce mi-a plăcut la CFR atât de mult? Păi faptul că s-a ajustat echipa de la Mediaș. În loc să avem doar „artiști” la mijloc, de data asta am avut o linie funcțională. Aurelio și Soares sunt în fișa postului, țin mijlocul, iar asta se vede ca dinamică a jocului și ca posesie. E bine când Iordănescu vede și schimbă lucrurile rapid, de la o etapă la alta. Ar fi și mai bine dacă ar avea mijlocași mai buni la dispoziție, pentru că nici Soares și nici Aurelio nu sunt măcar pe jumătate cât erau Culio – Djokovic. O să repet ca o moară stricată, dar chiar ne trebuie un mijlocaș care să țină echipa în mână cu autoritatea pe care o are, de pildă, Vinicius.
⚽ Ce n-a fost bine? Contrar așezării din teren, ceea ce a fost pus să joace Deac n-a mers. Adică, nu știu dacă ați observat, dar mereu mingea era trecută din jumătatea noastră în a lor fix de Deac. În loc să stea în faţă și să fie măcar un pic aproape de Rondon, Deac venea în terenul nostru și prelua sarcina începutului de construcție. Se băga între ceilalți doi mijlocași și încerca el să construiască. Dar cu cine, unde să pasezi de-acolo? Doar în lateral, doar cu oamenii din bandă, pentru că în mijloc ar trebui să fii chiar tu la primire – Rondon fiind pus pe poziție avansată. Păi cred că pentru o pasă în lateral puteau presta foarte bine și oricare dintre Aurelio și Soares. Las deoparte faptul că Deac e om de bandă, cu veniri în centru și că poziția pe care e pus să joace îl încurcă, dar, cumva, ar fi trebui să-și mai asume și altcineva pasele. Știți care a fost cea mai bună pasă din prima repriză, de pildă? Vinicius, din zona de mijloc, oblu în centrul careului, spre Carnat, care venea din bandă. A fost atunci la acea ocazie uriașă din finalul primei reprize. Ei bine, cum ar fi fost să fie Deac mai reţinut înspre careu, să distribuie mai multe mingi de acolo și să lege astfel jocul spre Rondon, Pereira sau Carnat?
⚽ În rest, fapte și fapte. Repriza a doua am călărit Astra, posibil și datorită condiției fizice net superioare. Ce a lăsat de dorit a fost aportul rezervelor. Ormani, ca o balerină, departe de forța pusă de Rondon pentru fiecare minge, Chipciu probabil cu gândul la declarații, nu la faptul că era pus în locul lui Susic, deci trebuia să acopere și flancul de apărare (!!), iar Păun, din nou, invizibil. Costache s-a văzut prin ratarea imensă și prin niște centrări aiurea, ca și cum ar centra cu minge medicinală, de nu poate urca traiectoria peste primul adversar. Dar măcar Costache are scuza ultimelor meciuri în care chiar părea trezit la fapte bune. Deci, una peste alta, tot în formula de titulari de azi ne va sta baza.
⚽ A fost și o chestiune de ghinion. După cum începuse treaba, cumva reușeam să câștigăm cu un 1-0 sau 2-0 liniştit. Golul lor a venit din neant, cu o deviere la care parcă și Sandomierski ar fi putut face mai mult. Adică șutul a fost deviat, dar nu a avut viteză, iar portarul nostru este totuși un lungan care poate împinge în picioare de la mijloc până lângă bară. Sau nu? Măcar tot el ne-a salvat la situația în care putea fi 0-2. Totuși, cu joc de picior deficitar și un pic prea agitat, e departe de a avea controlul în poartă, departe de a da siguranță apărării.
⚽ Cât despre ghinion, zic de ocaziile noastre, de cele 2 mingi trase în bară, de multe șuturi nimerite fix pe portar sau măcar vreo 3 parade salvatoare ale lui Popa. Chiar nu ne putem plânge că n-am atacat, că nu am fost mai buni. Ținând însă cont că am egalat târziu și că am fost la un pas de 0-2, putem să ne mulțumim și cu acest egal și să acceptăm situația ca atare.
⚽ Acum ori niciodată, Edi, cheamă ceva întăriri! Măcar un om la mijloc și încă un om care să poată juca vârf retras, cineva care, la meciuri cum a fost azi, să poată intra lângă Rondon sau Debeljuh!

32 de comentarii

  1. Păi chiar de autoritatea mijlocaşului scriam şi eu când am cerut în mod imperativ folosirea lui Hoban la mijloc. 🙂 OK, Luis Aurelio şi Soares sunt în fişa postului, dar ambii sunt total afoni, zero barat, la iniţiativă în joc. Aşteaptă toate deciziile de la alţii, de la şefii din teren, ei se complac în a fi doar zilieri fără drept de vot. Şi atunci te miri că Deac nu-i în acelaşi timp în două locuri. 🙂 Hoban îşi asumă totuşi mai multe în joc, participă şi ofensiv, are un control asupra mingii mult superior lui Soares. Şi să fie şi el zero, măcar nu-i barat. Apare la şuturi, apare în careul advers, are verticalizări şi dacă nu a fost folosit aseară într-o partidă desfăşurată foarte aproape de cum ne-am aşteptat înainte de meci şi pe un teren acceptabil comparativ cu orezăriile văzute în celelalte partide din această etapă, atunci când? N-ai niciun avantaj dacă-l vei folosi din nou pe un teren cum a fost la Sfântu Gheorghe.

    Apreciat de 5 persoane

  2. Apoi, mie nu-mi place jocul acesta monoton, iniţiativă continuă şi posesie mare. Am renunţat la o armă eficace din joc, adormirea adversarului. Dacă ne-am fi asumat o perioadă de vreo 10-15 minute de „joc prost”, să nu reuşim să ţinem de minge, unul dintre fundaşii lor ori puştiul din poarta giurgiuvenilor, la experienţa pe care nu o are, sigur şi-ar fi pierdut din concentrare. Dar noi am insistat să-i ţinem în priză tot meciul şi pe el, şi întreaga defensivă a lor.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Edy este un antrenor pe care ne putem baza, la nivel de scouting suntem praf… Sigur că ne trebuie jucători (buni), dar nu există resurse financiare, se pare. Cred că nu am fi departe de retrogradare la nivelul managementului general al echipei! Las’ că vor fi penalizați cei din Giurgiu cu retrogradarea și ne luăm cele 2 puncte, meritate după jocul de ieri, înapoi!!

    Apreciază

    • Nu vom lua niciun punct înapoi. Ultima etapă din retur se va disputa pe 10 aprilie, nici o şansă ca până atunci să se dea o decizie definitivă în cazul celor 3 jucători (ştii cum e, apel, recurs, amânări, TAS şi alte chichiţe). Şi dacă nu este sentinţă definitivă până începe play-off/out, se menţin rezultatele din teren din sezonul regular.

      Apreciat de 1 persoană

  4. Două observaţii: în opinia mea (şi spun asta chiar dacă majoritatea celor de aici nu vor fi de acord!) Deac a jucat chiar binişor, dar nu asta contează cel mai mult (el mai mereu joacă binişor sau „foarte binişor”…), ci faptul că poziţionarea lui la „culegere” şi la iniţierea atacului mai din spate e o idee bună, zic eu. Aşa e, Soarez e de fapt un zilier bunicel (dar doar pt. sarcinile strict legate de închidere), evident nu se compară cu viziunea şi tehnica superioară a lui Hoban… Aurelio, idem. Deci retragerea lui Cipri pentru a prelua mingile nu e o idee rea (mai face asta şi Păun, dar mai rar şi ceva mai prost), e cam singurul care vede în ansamblu jocul. Când e spaţiu, se duce spre careul advers, când e „aglomeraţie”, schimbă (de regulă bine) partea. Probabil contează mult ca mingea să fie dusă în mod „profesionist” spre careu de un jucător care are şi competenţe vaste în a inventa ulterior pase în adâncime, „un-doi”-uri etc. În destule momente mi-a amintit chiar de Culio, cel puţin la viziunea jocului. Cipri poate juca -evident- şi în spatele atacantului (în 4-2-3-1, de ex.), probabil s-ar descurca şi ca închizător… 🙂 Repoziţionarea lui e strict legată de pierderea vitezei (şi a spaţiului) pe benzi, a exploziei necesare pe distanţe scurte, mai exact. Noile sarcini îi permit o mai bună „exploatare” a experienţei dobândite, paralel cu o tehnicitate ridicată şi o viziune foarte bună a jocului. A doua observaţie e legată de Sandomierski, aici sunt de acord cu tot ce ai zis, cu menţiunea că devierea lui Vini a fost destul de departe (cam la 15m uşor lateral), după care mingea s-a dus nu foarte repede spre colt şi da, putea să împingă din picioare, DAR NU SPRE BARA PORŢII (când deja era târziu), ci mai devreme, când putea ajunge mingea pe la 3-4 m de poartă, caz în care trebuia să „împingă” mai puţin şi tot ajungea mingea! Sunt curios şi ce spune Attila la acest aspect. În rest ai perfectă dreptate, mi-a plăcut şi mie jocul, n-am simţit nici măcar o mare frustrare/supărare, chiar şi Edy a subliniat (bine) acest aspect, am atacat, am avut multe ocazii, joc plăcut etc. Nu prea am înţeles faza cu Carnat şi Gâdea titulari, aşa cum n-am înţeles nici plasarea lui Itu la închidere etapa trecută, dar -în ambele cazuri- Edy a operat corecţiile necesare, care au schimbat faţa jocului. HAI CFR!!!

    Apreciat de 3 persoane

    • Kiruj bacsi, nu cred că are vreo vină Sandomierski. Singura lui vină este ghinionul, el a plecat după șut în dreapta apoi a încercat să se întoarcă, dar a reușit tîrziu. Pe terenurile moi și alunecoase este foarte greu să te întorci. Referitor la Deac, el are tendința să joace închizător, probabil simțind pericolul la poarta noastră. În meciul cu Sibiul, înainte de golul lor, a salvat o situație foarte periculoasă în postura de ultim apărător și chiar la golul lor avea șansa să degajeze dacă nu era torpilat de Jo Santos, deci normal că aportul lui ofensiv suferă, încercînd să astupe golurile din apărare. Referitor la jocul frumos ofensiv, sînt de partea lui Caneto, nu îmi place deloc, echipa este descoperită în apărare și stai că deocamdată am jucat cu echipe slăbuțe în afară de Sepsi. Cred că orice echipă serioasă o să ne dea gol sau goluri. Referitor la A1, este foarte riscant să joci cu 7 jucători noi, și cu cine, cu Astra, care poate să bată orice echipă din campionat, numai să vrea. Deci credeți că DP avea ceva cu L. Aurelio? L-a simțit prost și nu l-a folosit. Sau chiar cu Pereira, care are un joc tehnic și plăcut ochiului, dar este un joc ineficace și steril. În fine, să sperăm la 3 puncte luni.

      Apreciat de 2 persoane

      • Un comentariu de-al meu pe Tribună în 2013: “Reiau a nu-stiu-cata-oara o declaratie mai veche a lui Mourinho – atat am repetat-o ca am uitat-o – ceva de genul, un bun joc defensiv se face in detrimentul celui ofensiv si invers. A adaugat ca trebuie gasit un echilibru prin care sa impaci si capra, si varza. No, n-a folosit chiar termenul “capra”. 🙂

        Apreciat de 2 persoane

        • Caneto, crede-mă că nu am vreo aversiune fata de Eddy, el este în momentul de față A1 și trebuie susținut, dar tinerețea sau lipsa de experiență îl face vulnerabil la greșeli. Meciul de acasă cu Academia Clinceni, 2-0 minutul aproximativ 80, echipa joacă bine, constant, timpul trece în favoarea noastră. Deodată, A1 se trezește și face două schimbări de dragul schimbării, echipa pare surprinsă și descumpănită, urmează 2-1 și se trezește adversarul, cîteva atacuri periculoase, egalul plutește în aer, noroc de golul 3 și se termină meciul. Deci după părerea mea a destabilizat echipa, bineînțeles nu voit, dar asta era percepția mea. Același lucru și acuma cu cele 7 schimbări. Îmi aduc aminte de marele Șt. Kovacs, venea în cantonamentul echipei la Someșul Rece, unde era întrebat despre tot (atunci era antrenorul naționalei Franței). Acolo a zis, și îmi aduc aminte parcă era ieri, de schimbări în general în echipă, era vorba de jucători noi, și a zis textual: este permisă folosirea maximum a doi sau eventual trei jucători noi, altfel riști destabilizarea echipei. Dacă vă aduceți aminte și DP a încercat rotirea, mai ales după meciurile din Europa, dar nu i-a ieșit niciodată, fiindcă la noi rezervele sînt mult mai slabe decît titularii. De aceea nu făcea schimbări DP și era înjurat pentru asta. Apropo, ați văzut gestul lui Deac cînd a fost schimbat de Eddy absolut gratuit? El mai juca o repriză în ritmul lui.

          Apreciat de 1 persoană

      • Mersi, Attila. probabil aşa este, cum spui. Eu am simţit că trece „un veac” de la devierea lui Vini şi până să ajungă mingea în plasă. Normal că este foarte greu să te redresezi în astfel de situaţii, dar nu-mi dă pace gândul că – totuşi – Arla, de exemplu, ar fi ajuns la minge… 🙂 HAI CFR!!!

        Apreciază

        • Da Kiruj, ai dreptate, s-a întors cam greu, într-adevăr, dar îți spun eu că au rămas crampoanele în gazon. Bineînțeles Arla este net superior, dar din păcate nu mai este…

          Apreciază

        • Mai citeşte o dată titlul articolului. E vorba despre crampoanele lui Sando. 🙂 Acum o oră a arătat digi din nou golurile de aseară. Nici o şansă pentru Sandomierski, nici cum a încercat el, nici cum ai speculat tu (şi eu în gând aseară). Nici Arla n-o prindea. Poate Bălgrădean, că el nu ar fi schiţat niciun gest la şutul lui Budescu, ar fi reacţionat doar la deviere. 🙂

          Apreciază

  5. Sper că luăm cu puțină moare de varză posesia și ocaziile nenumărate în fața unei echipe ostenite, limitată să se apere și de pe un loc 13 cu ghinion pentru restanțele salariale. Meciul ăsta trebuia câștigat, tocmai pentru că era mai la îndemână decât altele, cu echipe mai puțin betege. Nu îmi dau seama cât de aproape e echipa și Edi, de ceea ce caută. Suntem pe drumul cel bun, zice el, de vreo 5 etape, dar eu văd meci de meci schițe în creion, lucrarea încă pare la început. Poate va fi desăvârșită și vernisată pentru play-off, deocamdată vorbim de ghinion. Se văd cu siguranță mai multe pase și combinații, dar în fața echipelor ce se apără, nu par a fi tocmai eficiente. Iar echipe din ăstea sunt cam 2 din 3 la noi în ligă. Care e planul pentru calici? Centrări mai bune? Șuturi din afara careului direct în vinclu? Sper să se adune și un prim 8 de bază, alternarea asta de 10 jucători nu le face bine multora. Și Costa și Carnat au părut ca doi berbecuți bezmetici. Mai bine Petrila tot meciul decât ăștia doi la 10 lei. Să sperăm că Edi va construi un sistem bun din care CFR-ul să se hrănească încă vreo 3 ani de acum încolo, până îi expiră contractul lui Deac. Și da, Deac a început să execute rolul lui Culio, dar mai vreau să remarc că și Burcă e mai Vinicius de când s-a accidentat Vinicius și mai ofensiv decât Soares și Aurelio la un loc.

    Apreciat de 4 persoane

  6. Vinicius a fost ezistant (lipsa de jocuri se cunoaște); Burcă și Susic au avut și ei hibe defensive, chiar și la construcție. Soares este focusat să dea pase numai înapoi. În fine, după ocazii trebuia să avem lejer cele 3 puncte.

    Apreciază

    • Luis Aurelio și Pereira au redevenit titulari datorită plecărilor, nicidecum valorii. Folosirea unora e forțată pt. că nu sunt alții mai buni pe post. Că e Itu, că e Soares sau Luis, sunt jucători de nota 6, e greu să-i transformi în jucători de 7-8. Nu cred că e ok să facem comparații cu sezoanele trecute, pt. că acum avem o echipă peticită din lipsa unor veniri de valoare. Cei bătrâni fac jocuri bune, dar au oscilații probabil datorită efortului mare. Iar alții au plecat. Soares nu e nici Culio nici Borde, așa cum Debe nu e Țucudean. De asemenea, Pufi sau Sando nu sunt Arla. Deci, cam greu cu comparațiile.

      Apreciat de 4 persoane

  7. Din păcate nu am luat toate punctele, se mai întâmplă. Ăștia suntem, cum ziceți și voi: peticiți de sus până jos (de pe bancă până prin tribune).
    Ce m-a enervat pe mine:
    – lipsa norocului mai mult :),
    – mingea portocalie
    – pasele de-a latul terenului
    – pasele de pe linia de fund
    Se treceau toate cu vederea dacă luam cele trei puncte. Mie mi-e un pic dor de DP, oare și lui de CFR? 🙂
    Hai ai noștri!

    Apreciat de 2 persoane

    • În opinia mea în fotbal e ca la table, iar la table ca în viață. Norocul ca norocul, se poate și fără el, dar ghinion să nu ai. Iar mingea portocalie e mizerabilă. Suntem doi plângăreți, putem pune de o petiție. Nu văd care sunt mecanismele legale de trebuie să ai o minge de iarnă pentru iarba verde de acasă. Și dacă începe să ningă din senin, ca în martie cu Rapid în Gruia, de ce nu poți să schimbi mingile din mers? Au contract de exclusivitate? Prin internet calitatea imaginii e mai proastă orice ai face și din cauza asta milioane de ceferiști din întreaga lume nu văd centrările ca lumea. Și ni se par nouă proaste, dar ele poate sunt bune…

      Apreciat de 1 persoană

  8. Am pierdut ocazia să ne suim pe prima poziție, dar nu-i bai, că mai este mult până departe.
    Pentru asta și pentru jocul relativ bun, la sfârșitul partidei eram deja împăcat cu egalul.
    Astăzi mă întreabă doamna de scor și ce-am avut cu Costache… Zăludul ăsta-i bun să spună povești la TeleEnciclopedia, în locul lui Pitiș, dar nu-l văd cu destulă intelijență pentru un marcator. Iar dacă-mi spune Kiruj că vorbim de instinct de prădător, al meu Costa se apuca de jelania din timpuri imemoriale când mânca Eujenia.
    Mie îmi vine greu să cred că intenția lui a fost s-o dea sub bară, să nu ajungă portarul… Ăla oricum era departe, iar din 6 m trebuia s-o dea jos în plasă, fără multă teorie seacă.
    M-a omorât Burcă cu pasele greșite și intenția lui de-a da pase filtrante din apărare.
    Apoi, înainte de a-l judeca pe Sandomierski (care-i mare și rigid ca un par de fasole), trebuie să-l iau în colimatoriu pe Vini, care se întoarce să nu-l lovească mingea. Nu-i prima oară când primim astfel de goluri, când ai noștri se pun ca biscuitul în dungă, de frica mingii.
    Deac a făcut o repriză secundă remarcabilă, fiind peste tot și-n toate.
    Uitasem de Costache, care pare că se ascunde-n păpușoi. Stă pitit în bandă, neimplicat și impasibil, ca un vitezist la 100 m. Ieri a fost un dezastru în acțiunile întreprinse, având și ratarea aia colosală, care permitea alt scenariu cu 30′ rămase.
    Din păcate pentru el și pentru zestrea financiară a clubului, va cădea în plan secund după pierderea statutului U21.
    Am înțeles că sunt discuții cu Crețu, după ce inițial se vorbea de Anton. Ar fi o bună mutare, cu un jucător care pentru mine a fost o revelație la meciurile Naționalei.

    Apreciat de 5 persoane

  9. 17 seturi de note, evaluări evident mai „aspre” decât cele de după victoria de la Mediaş… Edy ajunge de la extaz la agonie (doar 4.3, cât a luat şi după egalul cu oltenii), chiar şi „optimiştii i-au dat doar 6. Pesimiştii l-au taxat cu 2… 🙂 Media e mică şi la echipă (5.8), drept dovadă că societatea ultra-exigentă a Tribunei nu se duce după fentă (a se citi „joc spectaculos”), ea tânjeşte după victorii („contează doar cele 3 puncte”, aşa-i?). Deac e din nou fruntaş (7.4, mi s-a părut mai bun de-atât), urmat de Sandomierski (6.8, oare cât primea dacă nu scotea mingea aia de 0-2?), Camora (6.6) şi perechea Burcă-Pereira (fiecare cu 6.0). Dincolo nicio surpriză, a intrat Omrani, deci locul de „codas” nici nu se discută 🙂 (4.5), în ciuda „efortului” depus de Carnat şi Aurelio (ambii cu 5.1). HAI CFR!!!

    Apreciat de 1 persoană

  10. Nu sunt de acord că Deac e jucător de bandă. De când a venit Edi Iordănescu, mutarea lui Deac în centru, ca un motor, a fost cel mai bun lucru. Chiar se vede în jocul echipei.

    Apreciat de 1 persoană

  11. Țin minte că pe la începuturile carierei lui Deac era mijlocaș ofensiv. Parcă la Rapid a început să joace mai mult în bandă. Și pe la Galați cred că a jucat în bandă, dar eu la CFR îl țin minte mai mult la mijlocul terenului, înainte de revenire.

    Apreciază

      • Da, așa-i, nu degeaba a fost împrumutat și nu prea a prins loc în echipă. Încă o dovadă că trebuie să ai multă răbdare cu tineretul? 😀

        Apreciază

      • Exact, alerga ca o găină beată, cu puține realizări. Când trec de 30 de ani, cam toți (minus Chipciu) acumulează suficientă experiență încât să pară mai fotbaliști. Billel, peste 5 ani, va fi parfum. Doar să găsim o echipă care să-i achite salariul până atunci.

        Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.