Contract pe încă 10 ani cu Vinicius, vă rog! [CFR Cluj – FC Botoșani 2-1]

Emoții de toamnă. Prea multe emoții! Și prea multă toamnă deja, prea multă veștejire. O echipă din care s-au scuturat toate frunzele, Botoșaniul și una care a părut că înflorește în start, dar s-a ofilit rapid în meci – CFR-ul.

Să fim serioși, după cum începuse treaba, cu ai noștri stând claie peste grămadă pe moldoveni, mă așteptam la un scor fluviu, ai noștri să fie măcar precum Bayern cu oricine sau ca Islanda cu România. Pressing sus, de la careul adversarilor, minute întregi în care terenul nostru era neatins. Gol suficient de rapid, adversar prăbușit. Erau toate condițiile pentru un minim 3-0.

Ce n-a mers? Curentarea și atitudinea de după. OK, am luat un gol din senin, se mai întâmplă, la o bâlbâială de tinerel în apărare. Dar de-acolo mă așteptam să ne scuturăm praful, să ne suflecăm mânecile și să punem „botoșeii” la uscat, să-i zvântăm. Nicio atitudine, nimic. Dimpotrivă, mai degrabă am tremurat să nu se facă 2-1 pentru ei. Abia pe final, când în buna tradiție a răzeșilor s-au retras în apărare încercând să pârjolească toată câmpia din față, abia atunci am revenit în atac.

Problema a fost, zic eu, a derutei. Dacă la început, mai ales la faza primului gol, totul a părut că merge clar, simplu, după un plan, mai departe mi s-a părut că avem capul în sac. Oamenii care trebuiau să dea claritate, să dea un curs, au fost în ceață. În frunte azi cu Păun, cel căruia nu i-a ieșit mai nimic. La Deac se poate invoca oboseala din acțiunea Naționalei, iar la Chipciu… el dă pase mai luminoase doar la declarații. De la jucătorii aceștia aș fi avut mai multe așteptări.

Am avut de toate șansele în meci. Cadouri făcute la 25 de metri de poarta lor, lovituri libere din care ne-au pus pe contraatac, o mie și una de variante de a învinge o echipă ce se vedea că nu e închegată, care a tremurat bine la început, dar apoi a prins încredere văzând că „balaurul vișiniu” e mai degrabă o șopârlă cu vertij. Și care apoi, normal, au început să vrea mai mult de la meci și să se depășească pe sine.

Noroc totuși cu norocul, cu bâlbâiala lor comică (sau cosmică) și mai ales cu Vinicius. Cu gesturi largi, de fundaș, a făcut ceea ce nu știau să facă mijlocașii noștri: să-și facă loc în careu, plus o minge pusă pe șut și pusă în ațe. Chelia lui este acum invidioasă pe picior, probabil plină de reproșuri spunându-i „Cum îți permiți să dai tu gol în locul meu?!” Deocamdată soluția pentru jocul nostru pare simplă: transferați fundași brazilieni liberi de contract (și, dacă se poate, cu dublă cetățenie, portugheză). Îi punem mijlocași și atacanți și astfel luăm iarăși campionatul. Iar Vinicius mai poate juca la nivel de top în campionatul nostru încă vreo 4-5 ani. Ca să dea coșmaruri oltenilor.

Iar acum, păzea, că vine Europa!

Autor: Albusibiu