De la 9 seara îi meci


Azi, 18 septembrie 2020, ora 21.00, în cadrul etapei a 4-a, CASA Liga 1, Stadionul Marin Anastasovici: Astra Giurgiu – CFR Cluj

Simt că deseară vom bate. Odată şi odată şi musai acum trebuie să se răzbune punctele pierdute prosteşte la Giurgiu în sezonul trecut. Da’-i bun şi egalul. Aşa a declarat ieri Dan Petrescu. Alţii se gândesc la o înfrângere a noastră. „Dracii negri vor să obţină primul succes din acest sezon, chiar dacă vor juca împotriva campioanei României.  Victoria este unicul remediu pentru sufletele înnegrite ale suporterilor Astrei. Cu toate că va fii greu, giurgiuveniii trebuie să câştige, doar cele trei puncte contează”, scrie Jurnal giurgiuvean, suferind de o uşoară diaree de i-uri. Piei, Colţescu Satană! Mai bine să rămânem la cum am zis eu. E mult mai sănătos, corect şi normal. De la ieşirea noastră din insolvenţă, în 7 partide jucate la Giurgiu, n-a fost meci să nu dăm cel puţin două goluri. Tradiţia se va respecta şi în seara aceasta! Batem cu 1-0 per repriză!

Astra: Lazăr – David Bruno, Graovac, Dima, Radunovic – Șerban, Crepulja, Moise – Merloi, Alibec, Răduț

Rezerve: Mihai Popa, Seto, Dandea, Fatai, Balaure, Stahl, Riza, Dragoş, Zaharia

Absenți: V. Gheorghe (suspendat), Găman, Budescu (accidentaţi), Ioniţă (împrumutat de la CFR)

Antrenor: Bogdan Andone
CFR Cluj: Bălgrădean - Susici, Vinicius, Burcă, Camora - Itu, Bordeianu, Djokovici – Costache, Rondon, Omrani.

Rezerve: Sandomierski, Cestor, Păun, Omrani, Pereira, Ciobotariu, Hoban, Petrila, Debeljuh

Menajat: Deac

Antrenor: Dan Petrescu
Brigada de arbitri: Radu Petrescu, Radu Ghingiuleac, M. Grigoriu, M. Avram

HAI CFR!!!

84 de comentarii

  1. Maestre, ai luat diareea de la giurgiuveni? 🙂 Ormani și pe bancă și titular?! Eu zic că ne ajuge și un singur Billel – je m’en fous, doi ar fi o exagerare pentru liniștea noastră sufletească.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Ce se extaziau comentatorii meciului de aseara al fcsb-ului, am vazut un scurt rezumat. 🙂 Dincolo de orice gluma, covidul e dusmanul din umbra al oricarei echipe, pe care o poate decima sau chiar descalifica dintr-o cmpetitie europeana si nu numai. Sa fie baietii si membrii stafului sanatosi, apoi mai vedem.

    Apreciază

    • Ce au pățit cei de la fcsb e un mare semn de alarma. Daca in ro mai amâni…in Europa e jale daca ai cazuri…protecția trebuie sa fie tactica nr.1 si apoi jocul…din păcate….

      Apreciază

  3. In cateva minute incepe tragerea la sorti pt playoffs din EL. Avem doar 2 adversare tari, zic eu. Zagreb si Young Boys din 5 posibile. Deci sansa de 60% sa intalnim un adversar mai usor. Asta daca trecem de suedezi. Eu cred ca de data asta vom avea noroc. Ca sezonul asta a fost una alba alta neagra la aceasta loterie. Azi batem.

    Apreciat de 1 persoană

  4. De multe ori se posteaza aici pe Tribuna niste idei deja rumegate de formatori din mass media.
    Urmarind aseara partida fcsbului si apoi din comentariile de dupa partida,portarul Duncan era vazut oaia neagra din meci.Aia cand vroiau sa inscrie se urneau spre poarta oilor si-o faceau aparent fara mult efort.Astia-l aratau cu dejetul pe portarul de 19 ani……….insa din cele 6 goluri inscrise pana-n min 120′,doar unul cel cand respinge gresit o minge-n careu este greseala lui.
    Cand trage adversarul din 6m fara sa fie blocat,ce sa-i ceri portarului?Baiatul ala,Pantzaru,il iert ca i-o curentat pe fcsbisti in partida aia cu Iasul,o fost o catastrofa.Ala era tot timpul fara adversarul lui direct,care inscria fara mare deranj.
    De aia cred ca trebuie sa fim atenti la mesajele subliminale si ale caror reziduri ne raman pe scoarta,cand emitem judecati de masura si ne arogam dreptul de a da edicte universal valabile.
    Cand aud pe cate unul ca zice de DP ca-i prost,ma iau toate sudorile.
    Normai deseara ar trebui sa incercam sa facem un joc solid si sa le umplem sacul,mai ales ca nu ne arbitreaza sinucigasul Coltescu.

    Apreciat de 1 persoană

    • Oricum ai lua-o 3 goluri au fost a lui.
      Oricum , m-am bucurat un pic pt ei tinand cont de probleme au avut si in plus in Serbia au trimis oameni cu caracter decent in mare parte.
      Pe de alta parte au noroc cu carul tinand cont ca adversarul a jucat in 10 apoi in 9 iar apararea sarbilor a fost cam la fel de penibila.

      Apreciază

    • Ducan ăla săracul nici mișcări de portar nu are, și o spun asta fără să fiu impresionat de comentariul abject al acelei scursuri șovine pe nume Grădinescu. Portarul FCSB-ului avea naturalețea unui jucător de câmp băgat în poartă printr-un concurs de împrejurări, nu știe plonja, nu se știe plasa, n-are priză. Ok la 19 ani nu îi poți cere să își intimideze adversarul în duel 1 contra 1, dar când vezi că în loc să sară și să împingă în picioare preferă să facă un pas și să se aplece către minge eu zic că e caz pierdut. Attila ar fi cam cel mai avizat dintre tribuniști să-și dea cu părerea despre tinerelul din poarta FCSB-ului.

      Apreciat de 1 persoană

  5. E foarte important meciul de EL, cred că în seara asta vom fi rezervați cu efortul. De aia un egal ar fi ca un dicarbocalm, e mai bun decât nimic. Fără nervi si accidentați, cartonașe si deranj. Așa, un amical de vineri ce poate trecut cu vederea. Hai CFR!

    Apreciat de 2 persoane

  6. Ma simt nevoit sa incep prin a detesta acesti mizerabili comentatori de kakao,vadit anti CFR;nu subliniaza jocul dominant,per ansamblu al echipei noastre,uita sa reaminteasca fazele importante la poarta Astrei si ratarile de rigoare,dar o tin langa cu cele 2 ratari ale giurgiuvenilor intr-un interval de 3 min.si cam atat,in dreptul lor;uita sa sublinieze faptul ca autogolul a fost precedat de o excelenta lovitura de cap a lui Vinicius,care a trimis balonul,sus la colt,la intretaierea barelor;o repriza datatoare de sperante;atentie mai mare la centrarile in propriul careu;nu mai pot cu Costache in teren,desi fata de alte dati a mai reusit cate ceva,dar fara eficienta;asa cum am mai subliniat,cu Rondon in extrema si Costache in teren eficacitatea noastra se apropie de zero!; Hai CFR,VICTORIE!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Bravo Dan și băieților, un meci bun făcut de noi. În sfârșit jucam în 11 și noi după ieșirea lui Costache. Mi-a plăcut mult echipa, un plus pentru Hoban azi, parca un fel de Busquets,a conferit siguranță la mijloc.

    Apreciat de 3 persoane

    • Și mie mi s-a părut că Ovidiu a fost cel mai bun, cum trec anii, e din ce în ce mai bun… Foarte bun și Rondon, dar nu putem spune nimic rău nici despre ceilalți (mai puțin Costache, evident 🙂 ). Cei care au intrat spre final, au jucat cam puțin pentru o evaluare cât de cât obiectivă. HAI CFR!!!

      Apreciat de 3 persoane

  8. FELICITARI CFR!:O victorie reconfortanta,de moral,venita la timp,cu un joc consistent;ne-am impus in ambele reprize;putea fi si mai clar,daca Debeljhu,ar fi fost in situatiile clare de-a inscrie cu capul,ale lui Itu(care-i paralel la jocul de cap si acela de servant,dar are o conditie fizica f.buna si alearga f.mult!);remarcati:Vinicius-imperial,Hoban-siguranta din fata apararii,Rondon-un f.bun servant si Paun(pana prin min.60,cand i s-au terminat carburantii!)mai putin convingatori:Susici,Burca,Itu si catastrofa Costache;Hai CFR!

    Apreciat de 1 persoană

  9. Auzi la caneto: „Batem cu 1-0 pe repriză”! Nu știu ce fumează, dar să fumeze și pentru mine… Despre meci, numai de bine, chiar dacă n-a murit nimeni. Mecanismul a funcționat ca uns, iar unele piese au excelat. Hoban – sân de felină; Păun – băiat bun; Rondon – centralău!!!; Pereira – superb! (ce tehnică fină, mereu imprevizibil); Debeljuh – finish de Klose (un gol pe meci ar fi de ajuns) etc. O echipă cu care Costache se poate mândri. Cândva, când s-o face matur, poate apucă să debuteze și el în ea.

    Apreciat de 6 persoane

    • N-aş fi crezut că Crepulja citeşte Tribuna. Când a văzut că imediat se gată repriza şi încă-i nula la nula, i s-a făcut milă de mine. Îmi pare rău pentru Petrila, dacă ziceam scoruri pe repriză numărul reprizei la zero, directa lui din prelungiri se oprea taman în vinclu.

      Apreciază

  10. La Pereira-ti dai seama ca e fotbalist si numa’ dupa alergatura … de fotbalisti precum el si Petrila avem nevoie, rapizi si prieteni cu varza aia, ei mi se pare ca se apropie cel mai mult de cerintele fotbalului actual. Pe Rondon tre’ sa-l tinem ca pe Hoban, pana la 37 de ani la cum alearga. Vojtus pare promitator. Costache … as da eu bani de la mine sa-l vad pe la Clinceni pe undeva. No hai baietii cu victoria in Suedia !

    Apreciat de 3 persoane

  11. Asta-i jocul solid la care m-am gandit inainte de partida,ca o prefata pentru jocul cu Djurgarden.
    Mi-ar placea ca DP sa-l pedepseasca pe Itu cu 20′ exercitii cu capul si sa scrie de 100 de ori cu pixul pe hartie:trebuie dat cu capuil,de unde vine mingea!Asa a facut si cu CSU la infrangerea cu 2-3 cand a dat in bara,incercand coltul scurt in loc sa dea pe coltul lung.
    In rest a facut un joc fizic remarcabil pentru cei 21 de ani ai lui.Acum dupa 1 an de la debut pare un jucator de fotbal.Oricum este de mare perspectiva si cred ca este un viitor pion de baza al echipei.
    Hoban la cel mai bun joc dupa ce s-a pensionat de la Nationala!
    Omul jocului Rondon cu mare risipa de energie si pericol pentru adversari.Pacat ca din cauza vitezei prea mari,nu reusesc coechipierii sa-l ajute la invaluiri si-i singur tot timpul.
    Vinicius ca de obicei imperial.
    Pereira cu mare calitate,reuseste niste centrari incredibile……..din pacate la celalalt capat a fost Itu.
    Paun este in revenire si are nevoie de timp sa-si recastige prospetimea si usurinta in deplasare pe teren.Pozitiv c-a fost in centrul unor actiuni periculoase,dar pe care nu le-a finalizat cu stil.
    Camora atent la detaliile privind posibila convocare la Nationala.A parut ca si-a facut temele bine si a „scris foarte frumos”.
    Cel putin in prima repriza Susic si-a aratat calitatea tehnica,reusind niste depasiri senzationale.Pe cei care l-au vazut pe Susic slab le respect opinia.
    Suntem pe drumul cel bun,iar in vreo luna am putea ajunge sa-i avem disponibili si la turatie si pe cei accidentati.Sper sa reusim sa trecem de suedeji si sa intram iar in grupe,sa nu planga astia cu coliva-n brate pe la televiziuni.

    Apreciat de 3 persoane

  12. Bravo, băieții! Nu știu ce o fi arătând Costache la antrenamente, de îl ține Petrescu titular? Pereira fâșneț, poate ar merita jucat mai des. Debeljuh avea nevoie de un gol, să facă uitat prestația cu sibienii. Finalizare de vârf de careu. Păun în creștere, Rondon, ca de obicei. El și cu Vini sunt de o constanță incredibilă. Kiruj trebuia să-l pună și pe Crepu al giurgiuvenilor în tabel, merita și el ceva puncte 🙂

    Apreciat de 3 persoane

  13. Cel mai mediatizat,protejat,favorizat si scutit de interpelari negative,din toata activitatea sportiva din Romanica F.C.S(tana)B.,intalneste adevarata reprezentanta a Armatei,echipa de fotbal-STEAUA Buc.in etapa a 2-a a L.3,in Berceni,la Baza Sportiva a ciobanului comandante,Becalihotul,de la orele 17.00;sa ma scuze cfr-istii,dar nu pot sa trec cu vederea un asemenea eveniment fotbalistic,mai ales ca am cotizat(30 de ani la Steaua,nu ptr. ca-mi doream,dar asa erau conditiile si obligatiile!) si-mi doresc ca acest mogul ingamfat si arogant sa o serveasca si la a doua echipa!

    Apreciat de 1 persoană

  14. „Iara si din nou” castigara oltenii cu ajutorul fluierasului. Pare teoria constipatiei care se perpetueaza din ultima parte a play offului recent incheiat. Eu cred ca daca nu ne calificam in grupe ne rad regatenii astia, si nu vom avea nici o sansa la campionat. Find in grupe nu pot distruge speranta Romaniei la coeficientul de tara. Vom impune respect si macar ne vor arbitra corect. Asa cum sa intamplat sezonul trecut cand, in afara de 2 meciuri de la Giurgiu cu Coltescu alt oltean si don Gruia cu prazarii, am a avut parte de arbitraje obiective.

    Apreciază

    • Eu aș zice că CFR impune respect oricând pe orice teren, doar că lighioanele de arbitrii, varanii de la ligă și viermii din media sportivă se vor da peste cap să ne pună bețe în roate. Nimic nou.

      Apreciază

  15. Este evidenta zbaterea media,FRF si a LPF in gasca cu arbitrii si media,in sprijininul,sustinerea si mediatizarea favorabila a oltenilor,singura echipa care ar mai putea impiedica CFR-lui in lupta de cucerire a titlului!;se vede de pe luna populismul grobian si toata”trompeta” in favoarea prazarilor,contra CFR-lui!;nu ca ar mai fi o noutate,ca noi,sa ne luptam singuri,impotriva tuturor,dar ma deranjeaza si ma revolta aceasta pasivitate si noncombat a conducerii noastre fata de toate aceste marsavii,fake-news-uri si atacuri indreptate nejustificat impotriva clubului,lasandu-l singur,fara munitie(sunt,inca” soldat”!)pe Dan Petrescu!?

    Apreciază

  16. Este un punct de vedere,corect,dar tot acelasi lucru inseamna!;se ascund dupa acest paravan,zis OLTENIA(durerea pierderii campionatului pe propriul teren este imensa!) si ne ataca din toate partile,cat priveste rezultatele din campionat;referitor la evolutia echipei in Europa au fost mai blanzi,mai retinuti,dar,cu spasmele de rigoare,nu laudativi si asta pt. ca suntem singura echipa care mai reprezentam,cat de cat,onorabil,Romania,pe plan international la nivelul echipelor de club!;Hai CFR!

    Apreciază

  17. O veste relaxanta:adevarata echipa de fotbal,Steaua Bucuresti,din Liga a 3-a,a invins trupa ciobanului BecaliHOT(aflat in tribune)FCSB II,la ei acasa,in Clinceni,cu 2-1,desi(„militarii”) au jucat ultimele 30`,in inferioritate numerica!

    Apreciat de 1 persoană

    • Am comparat echipa care a jucat Duminica in liga Suediei cu cele 5 nume de posibili „accidentati”. Surpriza, nimeni din cei 5 nu a fost folosit in jocul din campionat. Eu inteleg ca i-a odihnit. Dupa meciul cu marea echipa din Gibraltar lipsesc 5 oameni din lotul de baza si Digisport ne spune ca-s accidentati. Nimeni nu crede asa ceva. 1-2 da, dar 5. Dan cred ca stie asta.

      Apreciază

      • Gigisport își pregătește terenul pentru cazul în care, Doamne ferește, suntem eliminați, să-și poată da drumul la mizerii, gen: au fost eliminați rușinos de o echipă decimată de accidentări, suspendări și mai știu eu ce….
        Sper că DP are inclusiv programul de mers la budă a ălora și nu vom fi surprinși de nimic. De fapt, nu sper, sunt convins.
        Duie Migisport….
        Hai CFR!!!!

        Apreciază

      • Comentarii ale suporterilor suedezi pe facebook:
        “Victor Andersson: Lista accidentărilor este imensă, Berg, Nyholm, Bärkroth, Radetinac, Banda, Ulvestad, Mitku, Abrahamsson ????? Cineva a fost diagnosticat cu leziuni de lungă durată?
        Magnus Hellstadius: Nu este Berg și Nyholm + Bärkroth, haris, cu joi putem închide Europa”
        Poate chiar au accidentaţI, poate doar se prefac, în tot cazul nu cei de la digi au inventat povestea.

        Apreciat de 1 persoană

  18. Imi aduc aminte de partida cu Malmo cand ne-a eliminat.
    Te astepti sa fie descendentii vechilor vikingi,fiorosi si necrutatori.In fapt sunt niste cwoorve care umbla cu cioara vopsita.Provocatori si simulatori,incearca sa accentueze orice duel fizic,evident starnind frustrarea adversarului.
    Dar se linistesc daca le umpli sacul cu o duzina de goluri.Suntem siguri mult mai echilibrati si asezati in teren decat la acea perioada,cand asteptam de la Mailat sa ne salveze.Adeca cum ar fi acum sa-l asteptam pe Costache sa ne califice,sau Golofca………
    Cam din aceeasi categorie fac parte si incercarile astea de dezinformare.

    Apreciază

  19. Bună prestaţia echipei la Giurgiu, avem şi note pe măsură… DP a luat 8.1, echipa „doar” 7.3, unde nota maximă a fost obţinută de către Vinicius (8.3), urmat de Rondon (8.0), Hoban (7.9) şi Debeljuh (7.8). Am pus primul gol tot la atacantul croat, că trebuie să-mi iasă „formula” (ca în bancul ăla…), chiar dacă după centrarea lui Debe (după bara lui Vini) mingea a mai fost atinsă de 3 astrali, iar ultimul dintre ei a „atins-o” bine de tot 🙂 La polul opus „abonaţii” consacraţi la statutul de codaş: Omrani (5.8, ce-i drept doar pt. 3 minute de joc) şi Costache (5.5). Singurul integralist în campionat e Pufi. Mi-a plăcut în mod special Hoban (chiar dacă asta nu mai e nicio noutate) şi -în mod special- Pereira, în primul rând faţă de alte evoluţii ale lui. Chiar e fotbalist băiatul asta… HAI CFR!!!

    Apreciat de 1 persoană

  20. Informații de la un văr din Suedia: echipa e pe locull 5, ultimele 4 meciuri le-au terminat egal. Există accidentați, dar nu sunt nominalizați în presă, doar că se speră în recuperarea lor până joi.
    Hai CFR !!! Calificare!!!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.