The Lamb Lies Down on Arena Naţională


Mâine, sâmbătă 18 iulie 2020, ora 21.00, în cadrul etapei a 8-a din CASA Liga 1 – play-off, Arena Naţională: FCSB – CFR Cluj.

FCSB: A. Vlad - V. Crețu, Miron, Cristea, Panțîru - Moruțan, Ov. Popescu, Fl. Tănase - Man, Ad. Petre, Fl. Coman

Rezerve: Udrea, Vînă, Cr. Dumitru, Perianu, Pantea, Pandele, Istrate, Niță

Accidentaţi: Nedelcu, Oaidă, Filip, Soleidis, Olaru
CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, Burcă, Camora – Itu, Bordeianu, Djokovic – Deac, Rondon, Fica.

Rezerve: Sandomierki, Susici, Cestor, Hoban, Costache, Petrila, Păun, Omrani, Chipciu.

Suspendat: Boli

Meci cu morcovi, soiul Vişiniu Uriaş. Miza: să avem prilejul unui meci cu morcovi de acelaşi soi şi în etapa următoare, împotriva unei echipe care sperăm că până atunci va funcţiona ca agent de creştere pentru morcovi soiul Albastru Uriaş.

N-avem nicio şansă! Dacă FRF n-a dat miercuri verdictul privind respingerea contestaţiei în cazul A. Vlad a semifinalei de cupă, e clară treaba, FCSB nu va juca finala, singura ei şansă să prindă un loc de cupă europeană rămâne campionatul, va folosi cel mai bun unşpe alcătuit de Gigi împotriva noastră, iar cum jocul nostru scârţâie rău în această perioadă, n-avem cum scoate mai mult de un egal.

Batem sigur! FRF nu-şi permite să se complice cu finala Cupei României. A respins memoriul oltenilor, finala se va juca miercuri, în 4-5 zile nu are cum elimina covizii din dinamoviştii infectaţi, nu are cum găsi soluţia pentru departajarea dintre Sepsi şi Poli Iaşi, în caz că ar da 0-3 la masa verde FCSB-ului. Chiar dorind să evite un ba pe-a mă-tii cu Rotaru, în contextul partidei Craiova-Viitorul de acum trei ani, chiar dacă declară sus şi tare că va folosi cea mai bună echipă împotriva noastră, Gigi nu are altă alegere decât prezentarea unui prim unşpe de mâna a doua. Mai o indisponibilitate uşoară a unuia, mai o alegere de ordin tactic a noului „antrenor” şi Gigi va spune că a vrut, dar nu s-a putut. La ora actuală, cantitativ, lotul lui e pe undeva la dimensiunea Gazului din Mediaş, nu are cum să rişte pentru finală accidentarea ori suspendarea unor jucători de bază. Plus că omul este conştient că CFR e mult superioară echipei lui, că are şanse minime la victorie chiar folosind prima garnitură. Şi atunci de ce să se expună pericolului de a-şi îngreuna soarta pentru finală?

N-avem nici şansă! L-a pus dracul Duhul Sfânt pe Gigi să producă un şoc la echipă tocmai înaintea acestei partide, schimbându-l pe Vintilă cu Toni Petrea. Dan Petrescu degeaba caută ce sistem a folosit noul coach fecesebist la fosta echipă, pentru a-l putea anihila. Este un principal extra-virgin ca uleiul acela din nu ştiu ce. E un Mister de un mister total. Poate ne surprinde cu un 1-2-1-7, caz în care o belim sută-n zece mii.

Batem sigur! Gigi a comis-o din nou. Degringoladă totală, şi-a luat un secund nou în locul lui Vintilă, care n-are timp să înveţe până la startul partidei nici măcar protocolul de preluare şi transmitere în teren a indicaţiilor principalului, d-apoi să mai ştie toţi jucătorii după porecle.

N-avem nicio şansă! Singura explicaţie pentru care Kovács a fost hodinit etapa trecută, iar Bârsan a arbitrat (pentru) Craiova cu FCSB, este că s-a evitat ca topclassul să fluiere două meciuri consecutive ale FCSB. E clar că el ne va arbitra sâmbătă, iar în meciul nostru cu oltenii am văzut pentru cine trage.

Batem sigur! Kovács va arbitra impecabil (vom primi cel puţin două penalty-uri gratuite), e ungur de-al nost’, sistemul paralel dirijuitor al competiţiei nu-şi permite ca în ultima etapă la Craiova să nu se joace cu miză pentru oală.

N-avem nicio şansă! De la reluarea campionatului, jocul nostru schioapătă rău de tot, băieţii sunt lipsiţi de prospeţime, crisparea generală se vede de la o poştă. Când o echipă o ia la vale, n-o poţi întoarce printr-o simplă pocnitură din degete. E nevoie de timp, iar noi nu-l avem.

Batem sigur! O locomotivă nu are cum să aibă demarajul unui iepure ori leu (albastru). Dar când îşi ia viteză, în special dacă e vişinie, spulberă tot ce găseşte pe şine, oi, lei, sârme etc. M-a bucurat nespus de mult nervozitatea lui Dan Petrescu în meciul cu Gazul. Este un semn clar de revenire cu capul à la Bastos pentru tot lotul. Dacă DP e apatic întrun meci, nimic nu funcţioneaă cum trebuie. Apoi, valoarea, experienţa, ştiinţa jocului, ambiţia, dorinţa, orgoliul, raţiunea jucătorilor noştri îşi va spune cuvântul. Nu-şi vor permite mâine să nu învingă. Nu-şi vor permite să stea la mâna botoşeilor ori alibecilor pentru a demonstra în final un lucru evident pentru toată lumea: suntem cei mai buni din ţară.

FCSB nu are nicio şansă!

HAI CFR!!!

166 de comentarii

  1. Nu vi se pare ciudat ca toate testele facute de club la Cluj in ultimele sapatamani au iesit negative??? Si la primul test facut la Bucuresti la Matei Bals a iesit”pozitiv”?? Apoi au mai aparut altele 5 dupa testarea tuturor la acelasi institut!!!
    Pentru propaganda pro-covid19, „infectarea” unor vedete gen Esca&sotul si a unor jucatori de la cateva cluburi de top, gen Cfr si Dinamo, da foarte bine la imaginea „dezastrului” provocat de acest virus!!
    Conducerea ar trebui sa intoarca urgent echipa la cluj si toate testarile sa fie facute aiici!!
    Uitati ce spune despre testul covid cel care l-a inventat si cat de usor poate deveni cine „pozitiv”: Gabriel Lupan : „Oameni buni știți ce înseamnă un test RT PCR?. E atât de simplu să vă informați. Testul Covid-19 – RT PCR adică Reverse Transcription Polymerase Chain Raction. Acest test a fost inventat de un bio – chimist American în 1984 Kary Mullis. Acest test nu te testează pt virus. Repet – Acest test nu te testează pt virus. Se testează DOAR pt material genetic! Acest material genetic îl găsim în absolut orice ființă vie de pe aceasta PLANETĂ! Acest test RT PCR colectează material genetic pe care îl amplifică, adică îl mărește. Dacă eu mă testez cu RT PCR și îl setez, să zicem la 30/35 de cicluri de amplificare voi obține un test negativ. Dar dacă mă testez din nou și îl pun la 60/65 de cicluri de amplificare voi fi testată pozitiv. Și asta e valabil pt toată lumea. Iar asta se întâmplă pt că am produs atât de mult material genetic încât va detecta totul. Și uite așa functionează înșelătoria. Ciclul amplificăriilor dictează numărul de teste cu rezultate pozitive. Ați înțeles? Este foarte important de luat la cunoștință că inventatorul acestui test, Kary Mullis a declarat că acest test nu poate fi folosit pentru a diagnostica boli infecțioase sub nici o formă. Kary Mullis a murit anul trecut la vârsta de 74 de ani și el a știut că puterile vor folosi acest test pt Covid-19. El a rămas atât de împotrivit în a se folosi acest test pentru acest virus până în momentul morții lui. „

    Apreciat de 3 persoane

      • Cristi: „esti prost de bubui”… se pare ca tu ai explodat deja. Nu poate nimeni sa spuna o parere ca I-ai si dat cu parul in cap. Nu iti convine ce scrie, stai in banca ta si gata… sau gaseste un comentariu mai decent..

        Apreciat de 4 persoane

        • Sunt lucruri despre care toate lumea poate avea o părere și nicio părere nu este mai valabilă ca celelalte, (Dumnezeu, frumusețe, fotbal etc.) și sunt lucuri despre care doar idoții își permit să-și dea cu părerea. Și cum-necum, tocmai cei cu capacități cognitive reduse emit ”părerile” cele mai ciudate, mai ferme și mai gălăgioase, că deh, le știu ei muuult mai bine și din surse muuult mai sigure, decât fraierii ăia care și-au pierdut timpul prin școli. Asta e, când ești prost, și ai doar păreri în loc de cunoștințe, e foarte ușor și comfortabil să crezi că toate sunt doar niște păreri, niciunul mai valabil decât cele încolțite/sădite în mintea ta creață. Părerea mea 🙂 Dar nu să nu ne mai păruim, că-i degeaba: oricum s-a dus titul în plm. Teama mea e să nu se ducă și tot clubul, dacă se ratează banii din EL la toamnă…

          Apreciat de 2 persoane

      • Este o teorie destul de credibilă care afirmă că testele covid diferă între ele de la o țară la alta. Îți spun din surse sigure că în America de Nord multe teste au rezultate la tote grupurile de virus SARS. Plus sa faci un semen de-al tau prost spune multe despre educația precară. No hai CFR Cluj Napoca!

        Apreciază

        • @ardeleandinardeal – diferenta dintre tine si mine este ca eu nu discut pe baza de teorii. Exista cam o duzina de tipuri de teste COVID, cu metode diferite si cu rate de acuratete diferite – astae un lucru la mintea lui Giga. Chiar si in aceeasi tara se foolosesc uneori metode analitice diferite ij functie de echipamentul laboratoarelor – nu intru aici in polemica testelor instante. Din modul in care cineva formuleaza ceva iti poti da usor seama daca este apropiat domeniului industriei farma pe partea de cercetare sau doar reformuleaza popular sau copiaza ceva. Si cind unul scrie ceva ca un prost, e un prost.

          Apreciază

      • Cand nu mai ai argumente incepi cu jingiri, asa ai fost timpul,te-ai dat fudul, ai venti cu declaratii bombastice si cand erai depasit de situatie ai bagat-o cu ba pe a ma-tii Nu vi cu nici un conra argument, doar ataci la persoana. @caneto, kiruj, cj07cfr voua va place in ce hal s-au ajuns discutile pe aici? Daca da, atunci cred macar stim o chesti.e

        Apreciază

    • https://www.sanador.ro/blog/testare-covid-19-testele-real-time-pcr-si-testele-serologice-de-identificare-a-anticorpilor-igg-si-igm-disponibile-la-sanador/
      https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/covid-19-avantaje-si-dezavantaje-ale-metodelor-de-testare

      Din secretiile nazale si/sau faringiene recoltate de un cadru medical cu ajutorul unui betisor cu tampon de vata din nas si/sau faringe se poate pune in evidenta, prin prelucrarea in laborator, ARN-ul viral (acid ribonucleic), materialul genetic unic al noului coronavirus. Secretile recoltate de la pacient trec prin mai multe etape prin care secventele de ARN se separa, se amplifica, se transcriu in secvente de ADN, care se multiplica pentru a putea fi detectate ulterior. Toate etapele trebuie realizate de personal specializat, pregatit, intr-un laborator de biologie moleculara care indeplineste conditii inalte de siguranta.

      Un test RT-PCR cu rezultat pozitiv arata ca persoana are o infectie activa, pe care ar putea sa o raspandeasca

      Adica exact ce a zis Mihai. Acum probabil ca si sanador si regina maria sunt 2 site-uri care sustin teoriile anti covid. Nici un test de pe lume nu e 100% fidel, toate au un anumit randament, nici o masuratoare de pe lume nu e 100% precisa, asta se invata la liceu la orele de fizica si chimie dar ma rog sunt unii analisti economici care iau doar ce le convine.

      Apreciază

  2. Sezonul asta am arătat ofensiv mul mai bine decât cele anterioare. Chiar am avut cifre de campioană adevărată. Numai că impresia artistică nu se punctează. Un pic de neșansă, de derută și mai ales o improbabilă serie de 6 victorii oltenești, dintre care cu noi și FCSB cu care au pierdut mereu anul acesta, plus prima victorie la Botoșani.. asta da alinierea astrelor.
    No, mergem înainte, ce-a fost a fost.

    Apreciază

  3. Este o teorie destul de credibilă care afirmă că testele covid diferă între ele de la o țară la alta. Îți spun din surse sigure că în America de Nord multe teste au rezultate la tote grupurile de virus SARS. Plus sa faci un semen de-al tau prost spune multe despre educația precară. No hai CFR Cluj Napoca!

    Apreciază

  4. @IoanDacid.. Daca vrau, am argumente si le putem discuta. Um forum de fotbal nu este insa unul de propganda facuta de omani care habar nu au ce scriu. Si acum vreo 10 ani cind am aparut pe forumul asta lucram in industria farmaceutica, o fac si acum, nu in Romania si compania la care lucrez intr-o pozitie nu mica chiar este implicata in rezolvarea situatiei asteia. Si cind vezi date clinice, cind ai colegi care la mijlocul vietii mor datorita virusului asta, atunci formulezi foarte radical niste lucruri fata de niste anonimi nou aparuti pe forum, care daca stiu sa isi stoarca un cos de puroi se cred calificati sa discute chirurgie. DAr daca ai impresia ca nu pot purta o discutie, da-mi tu un sfat… ce sanse acorzi abordarii terapeutice de tip „host in target” pe virusul asta? asta e una din chestiunile care se afla pe agenda mea de lucru saptamina asta.Stiu ca poti argumenta articulat,asa ca te rog..

    Apreciază

  5. Eu ce sunt curios este de unde s-a infectat, de fapt, Paun. Ceea ce spune clubul ca s-ar fi infectat „de la o cina cu niste prieteni” e vrajeala pentru prosti si pentru presa. Mai multe publicatii cu o oarecare reputatie au facute analize si studii despre cum te poti infecta si o cina cu 2-3 oameni este foarte jos pe lista. Eu cred ca Paun al nostru a fost la ceva chefuri si/sau paranghelii si de acolo a luat… lucru ce ar trebui sa le dea de gandit serios conducatorilor. NU vreau sa dau in Paun pentru ca mie, personal, imi place ca jucator si ca om, dar cred ca in conditii de astea ar trebui sa fie mult mai multa disciplina in lot.

    S-ar putea ca aventura lui Paun sa ne coste un campionat, si asta nu-i bine deloc!

    Apreciază

    • Sau poate a preluat de la alții mai petrecăreți decât el….avem destule nume care se stiu distra…de-aia fara dovezi nu ar trebui sa lovim în el…sa ne dorim sa se facă toti bine si Doamne ferește sa nu ne trezim cu situații mai grave medical.

      Apreciază

    • Ar fi cea mai mare prostie, să-l facem vinovat pe Păun sau pe oricare alt jucător infectat pentru ratarea titlului. S-a întâmplat să fie ei cei afectați, e o chestie de ghinion, soartă, numiți-l cum vreți, se putea întâmpla oricăruia dintre jucători: nici nu trebuia să iasă la un chef sau la o masă, putea foarte bine să se infecteze de la șoferul de autocar, magazioner, maseur, oricine cu care a venit în contact la club. Haideți să nu uităm, că jocul echipei la toate meciurile de după reluarea campionatului a fost sub nivelul obișnuit. Nu trebuie căutate scuze sau țapi ispășitori: să le urăm însănătoșire grabnică, să scape toți teferi, asta e cel mai important.

      Apreciat de 1 persoană

    • Prăzarii ar face orice numai să fie campioni. Se agață de orice rahat, doar-doar le-o da cineva titlul. Nu contează cum.
      Niște găini. Dă-i încolo.

      Apreciază

  6. Cum poate îndrăzni cineva, necalificat, sa se pronunțe in numele altora intr-o problema de viața sau moarte?
    Doar o minte limitată sau un interes … politic. Da, pare ilogic, dar mergeți in zonele cele mai îndepărtate de Civilizație (toți avem neamuri la țara) și vedeți ce zic acei oameni de virus? Apoi mai vedeți ce culoare are primarul.

    Apreciază

    • Gavrilo, nu te minuna. Lumea e plina de oameni care au vazut si ei o mascarada cu Andre Rieu si cred ca inteleg muzica clasica. Ii intrebi ce e un contrapunct dublu si habar nu au. In schimb pot purta discutii in contradictoriu cu iubitorii de manele si asta le creeaza o stare de confort mental. Medicina are in momentul actual daor niste extrapolari de risc, fara studii pe termen lung, dar vocea poporului informat de pe youtube are deja parerisme.

      Apreciază

      • Mai frate, tu la toate te pricepi, la virusi, la muzica clasica, la fotbal… Esti un fel de oracol, dai raspuns la toti si la toate dilemele de pe planeta asta!!! MULTUMIM CA EXISTI SI NE LUMINEZI, STEA CALAUZITOARE!!!

        Apreciază

    • Sincer, acuma au inca un motiv sa ceara inghetarea campionatului…….e foarte posibil sa fie cusuta cu ata alba la ei tocmai pentru acest motiv, inghetarea campionatului, dar vedem zilele urmatoare ce va urma, daca vor fi si alti infectati atunci a intrat si la ei virusache, daca nu atunci e doar cacialma, sincer deja ma astept la orice din cauza mocirlei in care a ajuns la noi fotbalul!

      Apreciază

      • Să-l îngheţe, iar UEFA să nu accepte numirile pentru cupele europene decât în baza ierarhiei din sezonul trecut ori cel regular din acest campionat. 🙂 N-are nici o logică să stabileşti lista în baza unui play-out ciuntit.
        Pe de altă parte, cred că noul sezon al cupelor europene va fi unul extrem de încâlcit, care va încurca şi zăpăci rău cluburile participante din afara topului 100, cu amânări, cheltuieli suplimentare, fără încasări din bilete, deplasări şi cazări inutile, un program şi mai supraaglomerat decât în vremuri normale din cauza reprogramărilor de meciuri etc. Dacă UEFA nu bagă mâna adânc în jeb, poate că în cazul cluburilor de la noi e mai bine pentru cele care stau acasă pe curu’ lor.

        Apreciat de 3 persoane

  7. In primul ridn toate campionatele vor incepe intirziat. Apoi, sub prezumtia ca CE nu va fi anulat si se va tine intr-o forma, sezonul viitor va fi comprimat rau, pauze de iarna mici (o fericire la clima romaneasca) si cu multe meciuri la ritm de 3 zile. Cupe Europene? S-ar putea sa asistam la mini turnee, cu cite 1 meci intre combatanetele dintr-o grupa, pentru a pastr cit de cit formatul dar si pentru a nu pierde prea multi bani.

    Apreciat de 1 persoană

  8. @ alde Cristi si ai lui…Bai baiatule, nu te mai da rotund ca lucrezi pe la „nustiu’ ce mostru pharma” si ca te bazezi pe „teorii verificate” cand vorbesti despre ce se intampla in acest moment cu covid 19 si felul in care se testeaza! Se vede de la o posta ca esti doar un troll intelectual (priceput la TOT si NIMIC) imbatat de o cariera artificiala, care datorita orgoliuliuui nelimitat nu vei asculta si parerile adevaratilor specialisti. Datorita acestui orgoliu vei ramane in intuneric, fara a cunoaste adevarul. si, ce este si mai rau, ca nu ii lasi nici pe altii sa-l cunoasca.
    In jurul unui virus oarecare, s-a creat o intraga mizerie de manipulari!!
    Pentru ca in toata Romania si in marea parte a lumii se foloseste PCR pentru testare, iti trimit cateva dovezi stintifice, atat direct de la inventatorul testului Polymerase Chain Reaction, Kary Mullis https://uncoverdc.com/2020/04/07/was-the-covid-19-test-meant-to-detect-a-virus/ cat si a altor experti in masura sa isi dea cu parerea de ce folosirea acestui test este gresita https://bpa-pathology.com/covid19-pcr-tests-are-scientifically-meaningless/ https://mises.org/wire/false-positive-panic-over-covid-19
    Pentru cei care cred ca purtarea unei masti SALVEAZA VIETI, am direct de la sursa dovezi ca acestea nu protejeaza impotriva NICIUNUI VIRUS. Aici, CDC american confirma ca mastile nu ajuta ( Face Masks) https://wwwnc.cdc.gov/eid/article/26/5/19-0994_article si o alta sursa din anglia https://www.zerohedge.com/political/face-masks-mandated-uk-government-specifically-say-they-dont-protect-against-covid-19
    In primul meu comentariu am amintit cu buna stiinta de Institutul Matei Bals condus de smecherul Adrian Streinu-Cercel (omul PSD-ului). Daca doriti sa aflati ce se intampla acolo, puteti citi mai multe in aceaste investigatii https://www.riseproject.ro/articol/institutul-de-boli-inventate/ https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/de-la-gripa-aviara-si-porcina-la-coronavirus-declaratiile-controversate-ale-lui-adrian-streinu-cercel-1295609
    Decat sa ma atacati in toate felurile, mai bine va faceti un „cockteil” cu Schnapps, VIt C, D si Hidroxyclorochina!!
    Hai CFR si sanatate tuturor!

    Apreciat de 1 persoană

    • Frate și asa suntem vreo 10 suporteri pe aici nu are rost sa îl ataci și tu pe el. Eu cred ca ii mai important sa ne concentram pe lucrurile care ne leagă, adică pe echipa noastră favorita care sezonul asta ne-a făcut asa de fericiți. No hai ai nostrii!

      Apreciat de 3 persoane

    • Băi, băiatule, mai scutește-mă de teoriile conspiraționiste, că mă plictisesc. Suntem pe un blog de fotbal, nu de inepții. De alea găsești destule, că e lung internetul și larg. Și mai aprofundează lb.engleză, că nu prea ai înțeles articolul acela cu măștile și spălatul mâinilor.

      Apreciat de 1 persoană

  9. Au apărut primele veşti bune pentru CFR Cluj. Cristi Bălgrădean, Cătălin Golofca şi Claudiu Petrila au primit rezultatele pentru cel de-al doilea test. Conform prosport.ro, cei trei au fost depistaţi negativ, dar vor fi din nou testaţi miercuri. Astfel numărul cazurilor a scăzut la 9.

    Apreciat de 3 persoane

  10. Acum vedem și noi ăștia mai slabi cu duhul cat de exacte sunt testele astea pt virusul chinezesc. Eu tot ce sper ii ca și Craiolguta sa stea cuminte in casa cum stam noi fără sa se antreneze. Eu cred ca dacă se va îngheța sezonul liga va trebui sa trimită o echipa in CL și atunci ne va trimite într-un meci de baraj in Oltenia. Nu cred ca vom mai avea și alte meciuri, noi cel putin.

    Apreciază

    • N-o să vrea prăzarii. Ei vor clasamentul de acum, să fie campioni, să-i laude lumea, să aprindă fumigene, să danseze oltenii, să fie bine ca să nu fie rău, să joace in ceampions lig…un meci și….gata….cam asta e.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.