Ceasul deșteptător. [CFR Cluj – Astra Giurgiu 2-1]

⚽ Cu gândul rămas tot la Sevilla, în visul european al unei nopți de iarnă (calendaristice doar), băieții noștri au reușit totuși să marcheze rapid în fața unui adversar care era, probabil, și el cu gândul la salarii întârziate sau la cât de aproape a fost să nu intre în play-out. Încă nu mă pot hotărî dacă Astra sau Gaz Metan vor fi cele mai plictisite din play-off peste, să zicem, doar vreo 3-4 etape.

⚽ Iar dacă golul a venit atât de simplu, ai noștri au considerat probabil că treaba-i rezolvată. Au început jocul schematic, cu mai puțin efort și pase tot mai inexacte. Măcar cele două mari ocazii ale Astrei, cu blocajul lui Boli și parada de tip „Neuer” a lui Arlauskis ar fi trebuit să ne trezească. Repriza însă s-a scurs în teren cam dulceag, spre implacabila pauză.

⚽ Mă așteptam ca Mister Petrescu să cutremure vestiarul la pauză. Și probabil că l-a zgâlțâit bine, pentru că în începutul celei de-a doua părți parcă terenul s-a înclinat înspre strada Romulus Vuia. Dar cum n-am avut suficientă claritate pentru 2-0, s-a făcut 1-1. Ditamai perioadă de 500+ minute fără gol încasat de CFR s-a spulberat la o ieșire la care, sincer, n-am prea înțeles pe unde a vrut să se ducă Arlauskis. Dar poți să-i reproșezi lui ceva după atâtea minuni?

⚽ Ei bine, dacă până la 1-0 ceasul sunase de câteva ori și am tot apăsat pe „Snooze”, la 1-1 am sărit ca arși din fotoliul de lider în care moțăiam. Petrescu a repornit nervii pe arbitru (nu tocmai justificați), a pus piesele de atac și a riscat totul pentru victoria care TREBUIA musai să fie!

⚽ Și chiar s-a riscat mult. S-a jucat vreme de vreo 20 de minute fără mijloc, cu presiune și ceva ocazii pentru noi, dar mai ales cu giurgiuvenii ex-ploieșteni plecând deseori pe contraatacuri cu spații largi de acțiune. Doar că, mai ales Alibec, și-a permis deseori luxul de a trata indolent astfel de situații. Altfel, tare mi-e teamă că scorul ar fi putut deveni mai degrabă 1-2. Eventual cu un Valentin Gheorghe (jucător excelent al lor, de adus în Gruia) speculând o eventuală deschidere bună. CFR-ul nostru a trăit periculos în acele momente, dar a supraviețuit.

⚽ Asta pentru că între atâtea mutări de avarie, Petrescu a nimerit una, cea a lui Păun, acest Deac în devenire al CFR-ului. Un gol picat cam din senin, când mulți ne pierduserăm speranța, dar un gol care arată cât de simplu e fotbalul atunci când pui piciorul elegant. Păun a băgat mingea în poartă pentru golul decisiv și, de data asta, niciun VAR nu i-o mai scoate de-acolo. Cu acest gol, CFR-ul a comutat, cred, pe modul „Campionat”, pentru că orice viitoare poveste europeană și orice viitor al CFR-ului începe doar cu al treilea titlul consecutiv. S-au trezit!

⚽ La 2-1 ne-au revenit atât inima la loc și punctele în clasament, iar de-acolo se știa că partida e sub control. Dar pentru asta, a mai fost nevoie de un pic de alergare, de efort de a ține mingea în jumătatea adversă. În acele minute de sfârșit s-au văzut „tinerii” echipei noastre, Deac și Rondon. După efort de întreaga partidă, să facă lungi sprinturi și pe final de meci mi se pare remarcabil. Eu pe ei i-aș numi oamenii serii, în lipsă de alții, pentru o partidă, să recunoaștem, cam mediocră (față de ceea ce am fost învățați de CFR).

Sper doar că această victorie cu emoții să fie semnul de trezire pentru ceea ce vine. Mai sunt 9 meciuri și toate trebuie tratate serios, la nivelul CFR-ului european.

Albusibiu