Sevilla FC – CFR Cluj


Cu cine să ne împreuneze, că tot a stârnit vâlvă internaţională acest cuvânt, urna  şi bilele proprietate UEFA pentru dubla din optimile EL? Cu orişicine, numai cu Celtic nu. Ne-am ciumurlit rău de ei, zău. Hai, un singur meci în finală am mai putea digera, dar o dublă ar fi deja prea mult.

Doamne, unde am ajuns, mă gândesc deja la optimi, în timp ce mulţi invidioşi scot din mânecă şi la ora actuală formidabilul argument pentru a batjocori echipa noastră: Dudelange. Pentru CFR, Dudelange este istorie antică! Aşa, în paranteză, pentru ziariştii care au trecut dubla noastră cu luxemburghezii din sezonul trecut în fruntea topului ruşinii în fotbalul românesc: după ce au pontat de ieşire de la primărie sau din bucătăria fast-foodului de lângă biserica din centru, amatorii dudelangi s-au recreat în timpul liber jucând şi în acest sezon nişte miuţe în grupele Europa League, printre care şi o dublă împotriva lui FC Sevilla.

Jigniţi-ne, dragilor, cu istoria contemporană, dacă nu v-a căzut încă falca. Astana, campioană în Kazahstan, jocuri în grupele EL, Maccabi Tel Aviv, lideră neînvinsă în campionat după 25 de etape, Celtic, lider în Scoţia, pfui, nu-i vrem şi pace până în finală, Lazio, locul 2 în Italia, la un singur punctuleţ de Juventus, Rennes, locul 3 în Franţa. Aud? Îs angajaţi şi ăştia pe la primării?

Nici n-am mai avea nevoie la pedigree de un rezultat fantastic în returul de azi cu andaluzii. Băieţii au dovedit ce era de dovedit, presiunea jocului să-i apase pe spanioli, ei au trecute pe siteul lor oficial la capitolul Honours 5 trofee UEFA EUROPA LEAGUE.

Dacă-i rost însă de un bonus azi, să fie primit. Nu ne supărăm. De un lucru putem fi siguri, jucătorii noştri vor da şi azi tot ce au mai bun în ei.  Cât va conta în ecuaţia calificării pentru optimi, rămâne să vedem deseară. Felicitări, Dan Petrescu, băieţi şi conducere,  pentru tot ce aţi făcut până acum şi mult succes pentru azi!

HAI CFR!!!

160 de comentarii

  1. Este o vorba:criminalul se-ntoarce la locul faptei!
    La meciul pierdut la Giurgiu cu 3-2,Paun era suspendat 3 etape.O data cu acest incident a intrat intr-o eclipsa evidenta de forma.
    Aseara o data cu golul inscris,in fapt cel al victoriei,sper ca Paun sa-si fi reintrat in starea de gratie avuta inaintea suspendarii miselesti,nedreapte si injuste.Iar la forma in care este,ar putea reprezenta clar o solutie pentru Nationala,mai degraba decat colacii de slvare aruncati lui Razvan sau Mbape de Ghencea militari.
    Am avea mare nevoie de asemenea jucatori,cu energia si bucuria jocului lui Adita in acest mini campionat.
    Am avut aseara adevaratul debut a lui Petrila,din postura de titular si jucand aproape intreaga partida.Si semnele sunt bune,in conditiile unui joc fara vlaga al echipei,care sa-i ajute evolutia.Are copilul o atingere magica,iar daca este serios si lucreaza si la capitolul fizic,vom avea in scurt timp un adevarat motor al echipei.
    Fabulos efortul lui Rondon si seriozitatea lui Deac,altfel impins de cativa ani la pensie de niste „preteni”.
    Daca suntem atenti si exploatam corect actualul context,la sfarsitul turului acestui play off,am putea sa avem un avans important in lupta la titlu,avand in vedere si ca jucam acasa cu fcsb si craiova.

    Apreciat de 6 persoane

    • @Gica10, multumesc pentru comentariul in care ai surprins aceleasi aspecte pe care doream sa le scot si eu in evident, dar nu are rost sa le repet. Ma bucur pt Adita, atat din perspectiva acelei suspendari nedrepte, cat si pt aceea a depasirii momentului de la Sevilla. Golul a venit la fix, atat pt el cat si pt echipa. Imi pare rau ca Petrila nu a reusit sa marcheze la faza din primul minut, ar fi fost debutul (ca titular) perfect. Imi place foarte mult pustiul, are potential si cred ca merita mai multe sanse, avand in vedere regula tampita U21. In rest e important ca am castigat jucand atat de slab, un joc in care am aratat nepermis de multe slabiciuni, in fata unui adversar care in mod normal nu ar fi trebuit lasat sa ne puna atat de multe probleme. Avem la dispozitie o saptamana sa ne refacem si sa aratam la Medias si in celelalte partide asa cum ne-am obisnuit, ca o echipa solida, in fata careia e greu sa-ti faci jocul si aproape imposibil sa castigi. Luis, felicitari pt acea imagine din final care surprinde perfect spiritul suporterului ceferist. Pacat ca nu sunt mai numerosi astfel de suporteri. Hai CFR!!!

      Apreciat de 3 persoane

  2. Muncesc băieții la antrenamente, luptă peste mări și țări până la ultimul strop de energie iar unii, uitând ce datoreazå colectivului, își aranjează prim planuri la tv (nu-i înteleg nici pe camermani, de ce mai distilează corcodușe dacă atunci când vin în Ardeal se lasă corupți pt un pet de szilvapalinka). După 30 de ani am ajuns iar la cultul personalității (halep, ianis, luis…), să-i vedem pe aceeași la tv.
    Atenție însă, dacă drepturile tv pt Liga 1 se vor reduce din pricina ,,anumitori prim-planuri” , cei dornici să apară pe sticlă nu vor scăpa de vendetta finanțatorilor.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.