Început furibund al CFR-ului, de „gașcă de pensionari nebună”, care nu-i lasă pe spanioli să inspire prea adânc aer pur de Gruia. Furia durează 14 minute, 23 secunde și jumătate, fără să lase urme pe tabela de marcaj om la om/român la spaniol.
Încet-încet, spaniolii încep să pună piciorul și controlul pe minge, ajutați mai ales de fragilitatea lui Deac și lentoarea + crisparea lui Bordeianu. 10 minute în care suntem pe cale să pierdem lupta la mijlocul terenului, teren în proprietate privată proprie cu care spaniolii ar putea să ne dea fără jenă în cap.
DP nu e însă antrenor de gumă de mestecat, ci de fier forjat. Îl mută urgent pe Deac pe dreapta, în jumătatea în care se simte mai bine și mai aproape de privirea lui ucigătoare, iar după ce presiunea pe Bordeianu scade, ne recuperăm mijlocul și revenim treptat în atac.
Se vede că spaniolii nu ne-au tratat cu vaselină în partea dorsală încă din avion sau de la vestiare, ci ne-au studiat bine, prudent, profesionist. Adună 11 jucători și rezervele în careul propriu la fiecare fază fixă a CFR-ului și știu cum să se protejeze de răii noștri de serviciu, gen Vinicius sau Burcă.
Andaluzii sunt înalți ca brazii și puternici ca stejarii. Ne obligă să ne spetim fotbalistic. Nu ne lasă să preluăm mingea în tihnă, să ne gândim o țâră ce să facem cu ea și – mai ales – să marcăm ca în curtea școlii. Nu avem ocazii mari de gol, dar nici ei. Aici trec rapid peste șutul lor spre gară, care – din deviere – a nimerit o transversală…
Superb jocul din prima repriză prestat de fundașii laterali Manea și Camora!
Și iată că repriza cu numărul unu se încheie în 45+1 minute. Posesia după aceste 46 minute: nu ne-au posedat.
***
Repriza cu numărul doi începe în oglindă-oglinjoară, care-i cea mai tare echipă din țară.
Se înmulțesc fazele fixe ale CFR-ului, dar nu și ocaziile reale. Echipa noastră arată mai echilibrată în toate compartimentele, cu mai puține fisuri. Sper să ne țină bateriile Duracell, chiar dacă Traore poate e pe motorină.
Și – în interiorul renumitului sfert de oră – vine minutul 58, când, la o centrare înaltă, un spaniol se reprofilează pe volei cu mâna și face henț la fotbal. Arbitrul pare pro-fcsbist pentru câteva secunde, dar apoi i se fac semne disperate să apeleze la zugravi, să dea cu var în careul lor. YES! 11 metri pe tărâm gruian!
GOOOOL DEAC! 1-0! Nuuu seee poaaateee!
Meciul devine dramatic. De acum, spaniolii trebuie să arate că nu-s fanii lui DP, cu ale sale enervante scoruri de 1-0. La acest scor, până ne dau vreo 5-6 boabe la ei acasă, în retur, suntem calificați…
Coafura apărării noastre rezistă cu brio deocamdată. Iese Arlauskis cu binecunoscuta fantezie lituaniană la o centrare și suntem gata-gata să ne băgăm singuri mortul în poartă, dar „mâna” lui Djokovic e numai braț, și Lopetegui e tare supărat. Sper să-l țină supărarea până la dușuri, unde spaniolii ar face bine să nu scape săpunul.
Iese Păun, decent în acest meci, intră Hoban, semn că ne apărăm fragilul avantaj în ultimul sfert de oră. Ca să fim serioși, 1-0 e mai mult decât maxim la ce putem spera în acest meci fără ocazii. Pentru calificare ne-ar mai trebui încă exact 4 boabe (asta în cazul în care pierdem la ei cu 1-6).
Minutul 82. Ce gol de tot șitul! 1-1, după o fază care trebuia să se încheie cu 1-0. A fost Djokovic prea lent la ieșirea din defensivă și i-a salvat pe adversari de ofsaid? Poate. Dar asta contează mai puțin. Spaniolii se bucură amestecat, cu disperare și decență. Ne-au făcut un cadou, și l-au luat înapoi.
Intră Rondon și Golofca. Ne luăm rămas bun de la Traore și Omrani.
Sevilla e încă în atac, noi tot în apărare. Cred că nu mai putem face altceva decât să ținem de remiză. Am fost o nucă tare, iar spaniolilor nu le plac nucile.
Prelungiri. 5 minute în care dacă nu primim gol, înseamnă că ne-am făcut datoria. Suntem comprimați, condensați în propriul careu, expuși la mai multe pericole decât pe parcursul întregii partide. Și… apără Arla!
Suporterii încep să cânte în ultimul minut, și bine fac! Rezultat onorabil, prestație onorabilă. Bravo, băieți! Suntem greu de ucis, al naibii de greu de ucis!
Click aici pt. note! HAI CFR!!!
ApreciazăApreciază
Bravo, băieți! A fost un egal cât o victorie. O victorie la 1-1, la care mulți sperau, dar în care puțini credeau – în afară de Petrescu, bineînțeles, al cărui supărare sinceră arată câtă pasiune are omul pentru fotbal. Măcar pentru această pasiune merită respect maxim.
Scorul acesta l-am mai văzut și cu Celtic, în vară.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
” Guerreros rumanos ! ” y ” Un Ciudad historico : Cluj ” …
ACEASTA ESTE FAIMA CLUBULUI CFR CLUJ..
Sunt mandru ca sunt CFR-ist ! Aceste fraze le-am auzit departe de casa si multi prieteni (sud-americani) au aplaudat asta . BRAVO CFR !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Marele Hristo Stoichkov ne-a apreciat foarte mult … si .. nu putea sa inteleaga cum joaca Sevilla asa prost … Un singur raspuns : CFR -echipa valoroasa !
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Felicitări tuturor! Nu neapărat pt rezultat mai ales pt cum i-am închis pe andaluzi. Nu uităm că am jucat cu cea mai titrată echipa din ultimii 10 ani din EL.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Un rezultat bun, la ce așteptări aveam. Bineînțeles nu am înțeles schimbarea cu Hoban dar Dan știe mai bine, toată încrederea pt el. Din păcate în tribune vin tot felul de oameni, încă nu ne ridicam la nivelul băieților. Striga unu din tribuna 1 după ce înscriu cei de la Sevilla ca de ce nu îl scoate pe Traore, Dan l-a auzit și ia și răspuns bineînțeles a inclus-o și pe masa și bine ia făcut.Oricum tribuna e plina de antrenori. Mi-a fost mila și în același timp mi-a venit sa ii tuf una la nenea ala pentru nervii provocați antrenorului nostru. Dan Petrescu pune suflet și pune demult nu de acum, ca e și parte financiara e alta treaba, dar nu cred ca merita luat la 11m de unchesu și de orice trompetist din tribuna. Tot respectul pentru ce a creat el la Cluj și pentru ceea ce a realizat, după părerea mea cel mai bun sezon din istoria noastră, comparativ cu valoare lotului. Mulțumesc pentru bucuriile aduse tuturor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Suntm foarte departe ca suporteri de performantele echipei din acest an. se vede ca suntem 2.000 la meciuri iar la meciurile de gala vine tot „cunoscatorul”. inadmisibil la 15.000 de oameni sa fie la un moment dat o atmosfera de teatru de-l auzeai si pe vecinu din tribuna de vis a vis … ne infierbantam doar cand echipa are ocazii iar intr-un meci cu Sevilla nu te asteptai sa ataci in valuri si sa bati cu 4-1, nu ? in rest, mandru de echipa noastra ! posibil ca Bordeianu sa fie acel om de legatura la mijloc cu conditia sa fie jucat putin mai sus, cum era jucat Djoko, ieri mi s-a parut foarte bun Borde … HAI CFR !
ApreciazăApreciază
Un empate a uno echitabil,cum ar spune spaniolii.Fara mari ocazii de gol, nu merita Sevilla sa castige,chiar daca antrenorul Lopetegui clama victoria.Chiar si golul lor a venit,dupa o deviere norocoasa si ajutati de indecizia lui Djoko si a gaurii din flancul stang.
Dar un egal care arata nivelul la care a ajuns o echipa cu jucatori anonimi,condusi de un antrenor cu personalitate si principii.
Acest rezultat lasa deschisa calificarea la Sevilla si nivelul echipei permite atingerea sa.Eu am ramas surprins de jocul din anumite momente al ibericilor,cu pasa lunga,indeosebi in prima repriza.Oricum au parut
vizibil deranjati de jocul propus de cfristi.
Remarcau specialistii ca in acest sezon Sevilla a fost surprinzator mai buna in partidele din deplasare.Asta nu inseamna ca echipele adverse au facut turism la Sevilla.
Cum spuneam si cum sper ne vom juca cu siguranta sansa saptamana viitoare.Si cu un pic de inspiratie si multa transpiratie putem produce o mica minune.Apropo ,anul trecut Sevilla era eliminata de recenta noastra cunostinta Slavia Praga cu: 2-2 si 3-4……….alegeti voi unul din aceste rezultate de calificare,ca mie imi este indiferent.
Vazui dupa meci o declaratie a lui Gabi Muresan,in care-si arata dezamagirea fata de schimbari si lipsa de curaj a echipei.Pai pe vremea lui Gabitza castigam acasa o data la 5 ani(cincianal).Iar in deplasare eram cu autobaza lui Cartu(spargatorul de banca elvetiana).Deci nu trebuie sa fim foarte vehementi contra celor saraci cu duhul………….multi traiesc in lumea lor cu prieteni,personaje si tot acaretul imaginar.
Evident are si Gabi niste argumente de neimaginat pentru acest fotbalul din lumea a treia:suntem singura echipa din Romania care n-a pierdut in deplasare in grupele CL si nici in preliminarii.Ce vorbesc,daca nu era macaronarul de italian de la partida de la Istanbul,eram echipa care a castigat toate partidele din deplasare!
No nu-i bai,alo nea Jiji ce parere v-ati facut despre partida de aseara.Da telemea proaspata mai aveti?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Frate îmi place ce spui dar am pierdut in deplasare cel putin 2 meciuri dacă nu 3 cu francezi de la Bordoux, AS Roma și Bayern cu 3-2. Asta doar din amintirile mele. Oricum băieții s-au întrecut și joi seara ii n Gruia. Cum spui sunt speranțe…la Glasgow a fost la fel.
ApreciazăApreciază
Ma refeream la campania din 12/13,dar m-am pierdut in detalii………..daca era valabila afirmatia mea,CL era deja desfiintat din lipsa de atractivitate.Dar arata-mi o singura echipa din lumea asta sa fi avut asa parcurs precum noi,4 victorii si o remiza din 5 deplasari.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu il condamna pe Gabi Muresan, a fost un jucator foarte muncitor ceea ce e de admirat, a avut niste calitati defensive (e drept mai degraba din categoria Bumbescu decit Belodedic). Ca la multi fotbalisti, ceea ce i-a dat natura la picioare a compensat dublu la creier – lucruruile astea se vad extrem de pregnant atunci cind fostii fotbalisti revin la viata normala. In rest, omul are tot dreptul sa aiba o viziune nostalgica asuprea propriei cariere, toti suntem asa cind vorbim de tineretea noastra.
ApreciazăApreciază
https://www.fanatik.ro/mijlocul-terenului-i-a-adus-sevillei-prima-sansa-de-calificare-cfr-cluj-s-a-ferit-de-minge-pe-dr-constantin-radulescu-notele-jucatorilor-lui-dan-petrescu-dupa-remiza-din-europa-le-19159227
ApreciazăApreciază
Felicitări tuturor! Aţi fost nemaipomeniţi, băieţi! Am dat o raită să prind ecouri în presa străină în urma egalului obţinut aseară de minunata noastră echipă, iar cea mai măgulitoare apreciere am găsit-o pe gsp.ro: „Sevilla n-a fost zmeul zmeilor … colos amorțit .. n-a impresionat și s-a bucurat de egal … adversar supraevaluat … rival moțăind … o umbră a formației ce poate fi.” Ce poate fi mai laudativ pentru noi decât faptul că i-am făcut şi pe ăştia să doarmă în bocanci (bocancii sunt articole de încălţăminte pe planeta Pământ, renumiţi pentru faptul că unii fotbalişti dorm foarte bine în ei, ar spune Kurt Vonnegut)? La fel ca FCSB sau Viitorul în 90 + minute, timp de 82 de minute nici spaniolii n-au reuşit şutul pe poartă. N-a fost vina lor, ci meritul alor noştri.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Baietii au fost minunati, au facut un joc tactic aproape impecabil, cu un efort extraordinar.
DP a pregatit partida cum nu se poate mai bine. Orice s-ar spune, este clar ca exista o mare diferenta de valoare intre jucatorii de la Sevilla si ai CFR-ului, dar printr-o organizare ca la carte, o coeziune ca-n familie si o vointa de fier, am reusit sa-i bagam in anonimat pe valorosii fotbalisti spanioli.
Nu putem sa cerem mai mult unei echipe alcatuita din veterani veniti liberi de contract si jucatorii low cost pe care ni-i permitem, dar cu atat mai mult, trebuie sa fim mandri de ei si sa le aratam respectul cuvenit pentru abnegatia si efortul lor iesit din comun.
A fost inaltator sa-i vedem pe ai nostri cum au impus stilul de joc si au tinut la respect o ofensiva cum este cea a Sevillei.
Ce sa-i faci, am facut din nou de „rusine” fotbalul romanesc si nu i-am lasat nici pe spanioli sa practice un joc frumos cu multe goluri si ocazii.
Calificarea se joaca, meciul retur are o miza si doar acest lucru luat in sine este o performanta remarcabila.
Bravo CFR!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Felicitări și jos pălăria, clopul, peruca pentru acești băieți faini și muncitori! Jucăm de la egal la egal, sau chiar de la egal la victorie, cu oricine. Sper să fie de la egal la victorie săptămâna viitoare, deși ar fi cam complicat pentru play off. Se simt unele lipsuri pe pozițiile lui Culio și Țucu, dar cu atât mai mult este de lăudat acest rezultat. În formula ideală îi snopeam. Hai CFR!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multa lume spune ca a fost un rezultat echitabil.Eu spun ca nu, si nu din cauza subiectivismului de suporter CFR.Am meritat victoria, mai mult ca Sevilla.Nu au aratat nimic din faima lor. DP a reusit sa-i reduca la conditia de echipa mica si fricoasa.Eu am avut impresia ca s-au temut de noi.Au jucat fara cohones.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Pai n-au prea avut ocazii si argumentul lor pentru un rezultat pozitiv a fost posesia………
Am vazut ca te intretineai ieri cu Istvan.Cred ca avea ce-ti povesti de CFR.
ApreciazăApreciază
Interesante detaliile date de Iuliu Muresan tocmai in ziua partidei cu Sevilla!
Si iata ca Burleanu incearca sa schimbe din nou formatul Ligii 1,cu 16 echipe si fara sistem play off-play out.
Cand l-au introdus imi parea promitator din perspectiva disputarii unui minicampionat intre cele mai bune 6 echipe.Dar per ansamblu este un sistem care nedreptateste crunt prima echipa,niveland clasamentul prin injumatatirea punctelor.
Am mai scris aici parerea ca anonimatul Ligii vine pe langa pierderea identitatii de catre Steaua si a desfiintarii unor echipe de traditie si prin inlocuirea acestora de catre echipe fara traditie si suporteri(echipe comunale de sector agricol ilfov).
Evident ca de ex sa promoveze:Petrolul,Rapid si UTA,s-ar produce o emulatie in randul suporterilor si o atmosfera corespunzatoare,fata de asistentele de pana la 1000 de spectatori.
Sa vedem insa cum pot ajunge la acelasi numitor comun FRF-LPF-TV.
ApreciazăApreciază
Playofful nu este idee rea; partea rea vine din injumatatirea punctelor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Rezultat onorabil,am ratat însă de puțin performanța celei de-a șasea victorii!, in Gruia in actuala campanie europeană .Pe de alta parte ,pt.a repeta in sezonul următor frumoasa poveste de acum ,e nevoie de investiții… antrenor avem, exista un grup bun de jucatori ce da valoare,consistentă și încredere echipei , dar pt.a ajunge in Champions League mai e nevoie de cel puțin 4-5 fotbaliști…Trebuie câștigat un nou titlu ,astfel încât la vara sa exista motivația financiară pt.next level.
Pana atunci sa mulțumim și sa fim recunoscători echipei lui Dan Petrescu,sa ne bucurăm unde am ajuns ,dar pt.ca povestea sa fie și mai frumoasa trebuie sa strângem rândurile pt.luptele care urmează.Hai CFR!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pentru next-level este nevoie de bani (nu poti aduce altfel jucatori care sa faca diferenta) sau de timp (in care sa cresti tineri). Inteleg din povestea TAS ca trebuie sa vindem pentru a putea cumpara, deci ca nu putem reinvesti castigul din parcursul european de exceptie.
ApreciazăApreciază
Frate mie mi-e frică să investim în jucători noi. Adică sume de transfer. Hai sa vedem numai în ultimii 2 ani si ceva de când a început era Dan Petrescu. În afara lui Boli și Tucudean absolut toți ceilalți care ne-au costat bani au dezamăgit crunt. Ioniță, Sylla, Golofca, Costache…a da știu Bordeianu și Burcă, ăștia au fost aduși cu 200 de mii fiecare, cred că și Botoșani a cheltuit cam tot atât pe salariile lor în ultimii 3 ani. Mi-e frică de faliment. Dacă ne mai snopesc ăștia de la UEFA cu fair play-ul financiar nu cred că patronul va mai baga bani. Soluția mea ar fi să facem ce am făcut până acum. Îl ținem pe capriciosul Dan antrenor și aducem jucători liberi de contract…eventual să-l vindem pe Omrani. Îmi place pe poziția lui Culio pe italianul de la Dinamo, Fabrini.
ApreciazăApreciază
IQ,nu vreau sa te contrazic,mai ales ca imi esti drag pt postarile tale intotdeauna pertinente si foarte obiective , dar eu cred ca nu prea ar trebui sa ne intereseze asa pregnant campionatul, cred ca anul acesta am demonstrat tot ce era de demonstrat , am batut echipe de mare valoare , toti stiu asta chiar daca nu recunosc, chiar daca nu cistigam campionatul la anul reluam calificarile si poate tot acolo ajungem , iar discutiile despre next level si Champions League chiar nu au rost, parca le-am auzit acum citiva ani ,tot in zadar ,deci in principiu a fost un sezon exceptional, s-a ajuns la un nivel la care nimeni nu credea si nu anticipa , deci totul are o limita , nu cred ca echipa mai poate continua lupta mai ales ca toti sint impotriva noastra, deci asta este parerea mea ,asa simt , sper sa gresesc si sa ai tu dreptate
ApreciazăApreciază
Attila, calificarea în grupele Europa League este mult-mult mai accesibilă pe traseul campioanelor. Plus că există şi şansa calificării, cât o fi ea, în grupele CL.
ApreciazăApreciază
multumesc Caneto , inseamna ca tot ce am scris mai sus nu mai este valabil ,deci nu ne ramine decit sa ne batem pentru titlu , sper sa reziste echipa , forta cfr
ApreciazăApreciază
@attila 1951 In primul rând te asigur de respectul și prețuirea mea.Esti singurul de aici care a jucat efectiv pt.CFR,pe de alta parte îmi plac opiniile tale care aproape întotdeauna sunt similare cu ale mele.
In alta ordine de idei clubul CFR trebuie sa evolueze permanent așa cum in “ epoca Arpi”in fiecare dintre primii ani ( și apoi in anii pari datorită efortului din Champions League) echipa a avut performante tot mai bune.
In momentul in care nu mai evoluam ,exista riscul sa se repete acea parte din istoria de care nu vrem sa ne aducem aminte…Prin urmare trebuie sa luam un nou titlu care va facilita parcursul european și poate grupele Champions League.Am avut un sezon minunat mult peste așteptări in Europa ,dar in opinia mea dacă vrem un sezon următor cel puțin asemanator si de a continua -cu succes!- lupta pe ambele fronturi( intern și extern) e nevoie de întăriri (investiții) consistente!
ApreciazăApreciază
la sevilla luam 3 si aia e. atat s-a pitut.
ApreciazăApreciază
Nu luam nici pe sfert
ApreciazăApreciază
Mailat a inscris pentru U.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Urmărind meciul pe Digi, cei de la U au putut constata că nici clujenii ,,neceferiști” nu sunt prea simpatizați de comentatori.
ApreciazăApreciază
Am citit toate comentariile tribuniste de după meci și cred că în cuvintele de apreciere nimeni nu a exagerat cu laudele, că încă mai trebuie să ne străduim pt. a aprecia cum se cuvine sportivii ceferiști, prestațiile lor europene . (oricât de subiectivi am fi, știm că în contextul actual al fotbalului românesc și în comparație cu ce se-ntâmplă în campionatele unor țări campioane mondiale la fotbal și la…banii puși la bătaie de cluburi, aprecieri precum ,,onorabil”, ,,decent” sunt doar vorbe goale care ignoră realitatea).
E important că nu s-a pierdut cu Sevilla, înnodând astfel acest egal cu rezultatele pozitive din 2019 , continuitate ce dovedește un standard , un nivel de joc al CFR-ului și împiedicând ștergerea cu buretele a unui tur de forțå , a unui efort susținut pe 2 fronturi care a reușit calificările de până azi și primul loc în campionat.
CFR are un lot restrâns pt confruntarea eliminatorie cu Sevilla, având o ,,monitorizare” europeană care restrânge posibilitățile de a lărgi și ,,îmbunătăți ” lotul dar poate că dacå n-ar fi fost ,,inițiativa” celor de pe Dâmbovița nu s-ar mai fi povestit…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Victoria „scăpată” printre degete a lăsat ceva urme în sufletul celor care s-au prezentat la urnele de notare… Oricum, DP a primit 7.7, cât au primit şi fruntaşii Arla, Manea şi Vinicius. Urmează Burcă şi Deac (ambii cu 7.6, Cipri merita mai mult, zic eu…), singurul sub 6 este Golofca (5.7). HAI CFR!!!
ApreciazăApreciază
Avem meci greu maine la Craiova, iar un egal este minimul necesar pentru a pastra ceva distanta fata de adversari. Trebuie ca DP sa gaseasca solutii pentru aceste jocuri, de dupa jocurile din EL, mai ales ca dupa meciul de la Sevilla ne asteapta un meci din play off, unde punctele nu se mai injumatatesc.
Asa cum am vazut, in acest inceput de an, avem un sistem defensiv care nu permite adversarului sa traga la poarta, dar forta ofensiva inca nu este la acelasi nivel. Daca se reuseste un progres semnificativ si in aceasta directie cred ca putem spune ca avem echipa de CL.
Ideea lui DP cu Paun-inter mi s-a parut foarte buna, asta inseamna ca simte si el ca avem o constructie greoaie. Poate si Chipciu ar putea fi utilizat ca inter, cand se va ridica la nivelul cerintelor lui DP si atuncipoate o sa vedem un joc la mijloc mai rapid si mai imprevizibil. Cu Bordeianu si Djoko, constructia este lenta si previzibila.
In atac abia astept sa-l vad pe Tucudean la nivelul maxim si pe Omrani la forma din toamna si sunt convins ca in aceste conditii victoriile se vor contura mai usor.
Sunt curios cine va fi titularizat ca inter, la Craiova, alaturi de Itu si care va fi formula din atac.
Oricum, o victorie a noatra i-ar mai linisti pe damboviteni din isteria generala creata de cele 2 goluri marcate de I. Hagi si ne-ar da si noua linistea necesara pentru pregatirea returului cu Sevilla.
.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
,,isteria Yanis” ține loc de ,,fotbal românesc” (CFR-ul are interzis pt acest ,,rol” și ca dublură) așa cum ,,isteria Halep” ține loc de ,,sport românesc” (în loc de jocuri olimpice vom avea jocurile halepice dar măcar să ne-învârtim de-o medalie).
Totul e orchestrat de o propagandă ce e deasupra sportului, ce trebuie să mascheze (GRAVE) Lipsuri, să întrețină iluzii și să perpetueze (să afirme? să întărească?…să salveze ?) sentimente de mândrie (și, mai ales, de ,,unitate”) națională…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai 100% dreptate.Gretos si dezgustator. Si nici nu ajuta cu nimic, tot in mocirla ramanem.De 2 zil , doar de „Eanis” se scrie prin fituicile dambovitene.
ApreciazăApreciază
Exact. Pana si DP vorbeste doar despre Eanis. E mai bine asa. Avem liniste.
Maine le infundam prazu-n dos oltenilor si dupa aia putem vorbi iar de Eanis…. Despre Sevilla vorbim vinerea viitoare dupa spectaculosul 2-2 de joi….
Hai CFR !!!!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Este foarte simplu de explicat cele două isterii. Media are nevoie de banii care ii face din publicitatea creata de „click”urile online. Românul din Moldova sau Sud niciodată nu a iubit ceva din Transilvania, nici măcar atunci când mulți dintre componenților echipei vin de la ei: Dan Petrescu, Burcă, Bordeianu, Golofca, Păun, Manea, Costache, Ciobotariu, Chipciu. Poate doar respect ne-au arătat dar cred că invidia depășește orice altă manifestare a lor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pe ce sa fie invidiosi? Pe saracia noastra? Au reusit sa ne degradeze la nivelul lor, in loc sa fi invatat si evoluat ei la nivelul nostru.Today, suntem toti aceasi apa de ploaie.Manelizati si orientalizati. Trist, dart asta vad zi de zi.Duduie maneaua din masini si din apartamente.Isi bat mucii de asfalt si trag flegme cat o placinta pe drum.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Invidioși pe succesul celor din Ardeal. Despre flegme și manele in Cluj am de zis doar că prostia și incultura rămâne constantă. Noi prin educație ne-am civilizat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din pacate, Adita sare din schema, datorita regulii tampite de U21
ApreciazăApreciază
Luis, dacă Adiță sare din schemă e datorită A1, ceea ce nu înseamnă că regula U21 nu e tâmpită. Eu cred că Piru are dreptate când spune că Păun poate fi un inter de viitor. Oricum, părerea mea e că putem să-i batem pe olteni, totul ține de inspirația lui Dan – chestia cu oboseala după meciul din Europa nu ține. Nu încă. Dacă am trece de Sevilla, da, ar urma o perioadă dificilă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
In legatura cu Paun 100% de acord, dar DP a spus, ca nu-l poate juca din cauza regulii 21.Ok, in 5 minute poate face schimbare, dar o asa schimbare, descurajeaza jucatorul schimbat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poți explica frumos motivul schimbării fără a se simți prost jucătorul U21. Jucătorii trebuie sa înțeleagă ca sportul e despre rezultate nu despre starea cuiva. Dacă ai probleme ca ești rezerva utilizata puțin, încearcă sa te gândești cum se simt cei ce stau meci de meci în tribuna gen Sylla, Pereira sau cei trimisi prin B gen Mailat.
ApreciazăApreciază
Din”culisele chibitilor”:Adita,NU ar trebui”sarit din schema!”;problema se poate transa f.simplu!;dupa 5`,10` de joc il inlocuieste pe Costache si problema s-ar rezolva,doar ca…pt. transferul purtatorului de tricou,Costache,s-au luat niste comisioane,care trebuiesc onorate(!?);aici,este buba!
ApreciazăApreciază
Eu nu cred ca Costache joaca pe pile cum se zice. Eu cred ca dintre toți U21 are cea mai mare disponibilitate la efort și asta-l face titularul nr. 1. Despre realizări putem vb multe dar nu cred ca e corect ca de la el sa ne așteptăm să devină un golgheter.
ApreciazăApreciază
De acord cu Andrei.Kostake, are sarcini trasate de DP, si el face exact ce i se cere.Si sa nu uitam contributia lui defensiva si efortul depus. Este disciplinat, exact ceea ce vrea DP. Stiu ca multi nu sunt de acord cu mine, si le lipsesc golurile pe banda rulanta din partea lui Kostake, dar omul face bine ce i se cere.Punct.
Despre Paun doar atat, pacat ca nu koaca, ca nu se gaseste o solutie pentru el.A crescut enorm, si merita sa joace mai mult.Parerea mea.
ApreciazăApreciază
Eu sincer cu oltenii as juca cu juniorul in poartă. Și astfel eliberezi un pasager U21. Nu au tras la poartă multe echipe cu noi, oricum. Dar dacă începe cu Hoban, Djokovic și Bordeianu atunci îi clar, jucam la egal și eventual o ciupeală pe greșeală fundașilor rudimentari ai Craiovei.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Exact, prazarii au probleme mari in aparare si ar fi indicata titularizarea sau introducerea cat mai repede a lui Paun.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
https://www.fanatik.ro/cfr-cluj-se-intareste-pentru-play-off-dan-petrescu-asteapta-la-antrenamente-un-atacant-african-19159889
ApreciazăApreciază
Cred ca maine seara echipa va arata cam asa: Arla-Manea,Boli,Cestor,Camora-Hoban,Itu,Luis Aurelio-Costache,Rondon,Golofca. Sau poate joaca si Tucu si Chipciu, poate si vreun alt titular.
ApreciazăApreciază
S-au pus in vanzare pachete pt playoff, 100 de lei la tribuna 1 si 2. Mi se pare un pret foarte bun pt 5 meciuri, macar nu mai ai bataie de cap pt meciurile cu Craiova si wcsb. Chiar se vede o schimbare in bine pe partea de marketing. Pt abonati playoff-ul e inclus in pretul abonamentelor.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Abonata locului 2 probabil va fi depășită de Botoșani, după ce au făcut-o de oaie. Hai cu victoria mâine seară!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sa înțeleg ca multipla vicecampioana entitre risca locul 2?..(stiu ca e Craiova.. Doar eram bascalios)
ApreciazăApreciază
Am vazut pe unul c-a postat pe facebook,ca trebuie neaparat sa batem la Craiova.
Nu stiu daca ar fi o partida decisiva in play off la Craiova,sa poti sustine ca bati la olteni acasa.Cu cea mai buna echipa,am avea cred eu sanse egale la victorie.Acum,inaintea returului de la Sevilla,ar fi o eroare sa ne propunem obiectiv victoria la Craiova.
Realist daca pierdem la limita ne mentinem pe primul loc la egalitate de puncte cu CSU.La egal avem un punct peste olteni si 3 peste fcsb.Dar cum spuneam nu-ti ofera mare lucru,pentru ca la o infrangere in partida directa sunt peste tine.
Va fi o lupta crancena in play off si echipa cu optiuni mai bune pe banca va castiga.Aici avem un plus fata de celelalte.
Deciziile arbitrilor vor fi decisive in acest minicampionat.Mergand pe linia din acest campionat regulat,Craiova a fost clar avantajata de decizii discutabile,urmand la ceva distanta fcsb.
Se pare ca vom fi arbitrati la Craiova de Barsana,in timp ce primii arbitrii ai tarii sunt delegati la partide mai putin dificile.Nu ca m-ar deranja ca nu-l vad pe Hategan acest perpetuu calau pentru CFR.
Ar trebui sa-l vedem si pe Tucu si Chipciu,Pereira,Cestor,Boli si poate chiar Vinicius.Dar n-are rost sa-mi fac capul mare cand avem angajati pe acest post.
ApreciazăApreciază
Gica prietene, ai dreptate, nu este un meci vital, dar luand in considerare, modul de desfasurare al plei ofului, ar fi un avantaj enorm sa luam aceste puncte.Ultimul meci il vom juca la prazari acasa, pana in acel moment , zarurile ar trebui sa fie aruncate deja, daca ne vom lupta cu ei la campionat, desi cred ca nu au forta si antrenorul necesar, dar au sustinere politica si dorinta din partea politicului de justificare a banilor cheltuiti pe stadion cu luarea campionatului.Parteneri le sunt si cei de la LPF si FRF.De asra ma tem eu si cred ca-s importante punctele.
ApreciazăApreciază
Daca-si castiga Botosani si Astra partidele acasa,fcsb termina pe 5 si joaca in prima etapa cu locul 2(noi sau Craiova).Primul loc joaca acasa cu locul 6,Gazul sau Viitorul.Din punctul asta de vedere ar fi bine sa terminam pe primul loc,deci sa n-avem parte de-un dezastru maine seara la Craiova.
Cum spunea Jica:sa fie bine,sa nu fie rau………..
ApreciazăApreciază
Gica, cum cu ni sau craiova? Te bate gandul ca putem pierde cu 3-0?????
ApreciazăApreciază
scuze, cu noi sau craiova
ApreciazăApreciază
https://www.fanatik.ro/echipa-de-start-a-lui-cfr-cluj-in-derby-ul-cu-u-craiova-alexandru-chipciu-titular-in-premiera-exclusiv-19160286
ApreciazăApreciază
Sepsi are 2-0 la Giurgiu; Gazul are 1-0 cu Dinamo; Viitorul ar avea cale libera spre locul 6. Astra, in cadere libera deocamdata.
ApreciazăApreciază
In 2 minute, rezerva Fatai baga Astra in playoff.
ApreciazăApreciază
Astra va fi primul adversar in playoff; fcsb va juca cu Botosaniul si Craiova cu Medias.
ApreciazăApreciază
Nu și dacă Botoșaniul bate cu Iașiul.
ApreciazăApreciază
Rezervele de camp sunt: Cestor, Bordeianu, Petrila, Omrani, Tucudean, Paun.
ApreciazăApreciază
Cred ca in locul l uii ITU va intra dupa 15 minute Paun, si face schimb de locuri cu Chipciu.
ApreciazăApreciază
No, şi eu care sunt convins că Itu va da două goluri. Sper să apuce în 15 minute. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Goooooooooooooooooool! Rondon!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Avalansa de ocazii pentru ei; rezistam eroic. Trebuie sa jucam mai ofensiv, i-am bagat bine in joc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Prea multe ocazii pentru ei, 2 bare si alte ocazii. Trebuie sa avem un ritm mai bun de joc, altfel va fi greu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Probabil Itu va fi inlocuit cu Bordeianu sau Paun; avem nevoie sa tinem jocul mai sus.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Goooooooooooooooooooooooooooooool! Bine, Manea!!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Felicitări echipei pt aceasta minunata victorie. Un plus pt cei ce au jucat și joi, în fru te cu Arla. Respect!!!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Click aici pt. notare, fraților! HAI CFR!!!
ApreciazăApreciază
Bine baieti! Joc economic, in care am punctat cand a trebuit si am scapat la fel. 6 puncte fata de olteni, 8 fata de fcsb; intram in playoff cu 3 puncte fata de olteni si 4 fata de fcsb. Primul meci cu Astra, probabil.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cei care au fost de părere să o lăsăm mai moale cu Sevilla și să ne concentrăm pe meciul cu Craiova au avut dreptate.
ApreciazăApreciază
Sper să am și eu dreptate când zic să… o lăsăm cu Craiova și să ne concentrăm pe meciul cu Sevilla.
ApreciazăApreciază
bravo si felicitari echipei, Arla magistral
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Manea, Burcă și Camora, impecabili. Ar mai trebui unul pe centru și naționala ar avea o apărare beton. Dar pentru asta ar mai trebui ca lui Rădoi și celor din federație să le pese și de valoarea și eficiența dovedită a celor convocați.
Bravo, băieți, le-ați tăiat oltenilor lungul nasului. Era și cazul, că de-o vreme încoace au cam uitat că oile îi bat pe unde-i prind, și deja se vedeau campioni! Mândru de voi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Interesanta aceasta linie de fund. Camora ar trebui sa aiba de acum cetatenia luata, e posibil sa fie linia pt meciul cu Islanda, probabil cu un Tamas infiltrat acolo (desi mie nu imi place, dar nu prea are cine altcineva, ca Adi us nu a mai jucat de 5 etape la Mol Vidi si Chiriches de vreo 5 luni din cauza accidentarii).
Pe stanga daca nu joaca Camora suntem slabi rau de tot cu Bancu/Tosca si cine mai e acolo. Cred ca Radoi chiar il vrea pe Manea, au facut turneul final impreuna.
ApreciazăApreciază
De Arla ce să mai zici? Îi făcu pe olteni cu nervii. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană