Start spre viitor


Start spre viitor. Nu știu ce-mi veni așa cu titlul, dar din când în când îmi apar din boscheții memoriei tot felul de cuvinte din astea din epoca trecută. Acesta era, pentru cine s-a născut după tezele din aprilie, numele unei reviste tehnico-științifice, cu și despre o precoce generație de pionieri. De ce se dădeau tezele în aprilie? Asta e altă poveste. Acum noi, CFR 1907 Cluj, chiar că avem cea mai bună bază tehnico-tactică din țară, așa că putem primi și niște dolari științifici pentru un proiect ce are, mai mult ca niciodată, bătaie lungă, lungă

Hai că, încet, încet, ne-am trezit din mahmureală. A început și școala, asta înseamnă că în maximum 3 săptămâni se întoarce și românul de la ski și se apucă de muncă. Nu de alta, dar vine mărțișorul prin surprindere, și până la 1 Mai mai e un pas. Slavă Domnului că ceferiștii noștri nu-s schiori și că-l au alături pe Electricidan Petrescu, care îi bagă în priză și îi comută urgent pe setările de performanță. Sau poate, mai nou, va folosi baterii de la Gigafactory. Sper că le e bine acum pe coasta iberică, și că fac pregătirea aia neratată la care visăm de ani de zile. Primul meci amical vine peste noi, iar ăia care au Facebook o să le povestească ălora care n-au Facebook ce și cum, și pe unde, și care a dat 3 goluri.

Dar să revenim la #1 din Gruia, deja incontestabilul nostru antrenor Dan Petrescu (Eminescu, Petrescu, Enescu, Brâncuși, parcă așa era , nu?), cel mai bun transfer al CFR-ului pentru a treia oară în 2 ani jumate. Care mai mârâie pe la colțuri, nemulțumit din cine știe ce pricină, e ori bolund, ori spion rus de la PFC Sochi. Cei cu mintea limpede s-au lămurit deja. Are destule meciuri, titluri, performanțe în acești ultimi ani, încât să se uite de sus la toți ceilalți „misteri” care au trecut prin curtea noastră. Și cred că e destul de ceferist deja, după câte bețe în anvelope i s-au pus de când parchează la Cluj. Așa că, într-o majoritate covârșitoare, am aplaudat decizia clubului și a antrenorului de a continua împreună pentru încă 2 ani (cu drept de prelungire pe încă 20, sper). Pacostea mare căzută pe capul rivalilor noștri din tot universul se reflectă și pe pagina de Wikipedia a antrenorului, unde anii petrecuți de Dan la CFR nu există, și nu există nici prezent, și nici viitor (poate nu e de mirare că nu vin ofertele alea babane cu așa o pagină). Cineva îl boicotează și acolo. Sau e o nouă diversiune menită să slăbească vigilența adversarului european, care poate citi doar despre cupele vechi, alea ce au dispărut odată cu echipele care le-au luat. Într-adevăr diabolic. Înapoi la subiect. Nu știm cum și când a fost luată această hotărâre a prelungirii contractului în plină invazie de zvonuri alarmante, nu știm dacă pe plaja din Dubai, sau pe promoroaca din Gruia, dar e cu siguranță, sau ar putea fi (dacă n-o ia nimeni razna pe parcurs), cea mai profesionistă acțiune din era noului CFR. Deși ideea unui Ferguson de Gruia ne-a mai plimbat-o pe la nas și AP, nu clacau bine vreo 10 efemeride și adjunctul IM era trimis să scoată castanele din foc și să pună jarul în valiza antrenorului vătămat. Și p-aci ți-e drumul… Dar era limpede încă de pe atunci că așa ar trebui să arate un club profesionist. Un club unde continuitatea îți servește micul dejun la pat pe termen scurt, dar mai ales pregătește o cină bogată și pe mai departe. Asta plus povestea, tot mai puțin secretă, de amor cu puternicul sponsor ar putea propulsa clubul la ani lumină de colocatarii din casa Liga 1. Paparazzi au surprins, cică, Cefereul într-un sărut prelungit, chiar pe Cetațuie, cu tânara americancă EVA, nepoata de viitor a mai înstăritei Coana Tesla. Tânără , plină de zestre și ambițioasă, e gata să umble la braț cu un tip mai în vărstă (vreo 113 ani), un lord al bătrânului continent. Așteptăm să se developeze filmul, să vedem cu ochii noștri strălucitul măritiș. Casă de piatră și viață bună împreună! Ea cu banii, noi cu ambiția, visurile, munca, sudoarea, lacrimile și berea. Ca în orice familie (aici insert emoji zămbitor și înțelegător, să nu se supere știm noi cine).

Cu banii ăștia, cu ceva minte, și, bien sur, pasiune pentru culorile clubului, am putea păstra supremația ani buni de-acum încolo, într-un campionat, care chiar așa șubred cum e, ne poate duce an de an în Europa. Iar asta ar aduce jucători buni, credit, coeficient, bani, parteneri, fericire și, exceptând meciurile cu Sevilla, cam aceiași 4000 de oameni în tribune. Imaginea europeană a clubului e deja restituită după campania de toamnă, deci sunt mai multe bunătăți pe masă decât la Crăciun. Mai lipsesc câteva piulițe, șurubele și coliere, pe care DP sunt convins că le caută încă, și pe care acuma, scăpat de sâcâiala FRF-ului, poate să le „add to cart”. Nu cred că e disperat să bage acolo tot ce apare la reduceri, mai degrabă sunt câteva ținte bune, printre care și ex-fotbalistul C, ex-stelistul care o să încerce a alerga în ghetele lui Culio. Greu. Momirea câtorva jucători străini cu salarii bune și bonusuri de performanță cred că e strategia pe care se va merge și acum. E încă prea devreme să dăm 2 milioane pe un jucător. Poate de la anul. Da, la anul cu siguranță. Trebuie să fie CFRul, nu poate fi alt club, ăla care să schimbe din nou regulile pe aici. De 15 ani încoace în țara asta am luat:

  1. cele mai multe campionate,
  2. cele mai multe puncte într-o grupă de Liga Campionilor
  3. cele mai frumoase și multe puncte într-o grupă de Europa League

Despre asta e vorba. Hai CFR!

161 de comentarii

  1. Ar uşura mult munca lui Electricidan Petrescu dacă am primi şi o dronă care să preia mingea de la Arla şi s-o depună dincolo de linia porţii adversarilor.

    Apreciază

  2. Să sperăm că vom putea păstra supremația ani buni de-acum încolo chiar dacă va intra în fotbalul românesc şi un capital baban de la Роскосмос, iar Casa Liga 1 se va transforma în FCSB Trek (ori Wars) Liga 1.

    Apreciază

  3. Sa fie cum spui tu , dar mie mi se face pielea de gaina cand aud de dominare, hegemonie si fergusoni de Gruia. Mi-as dori, dar trecutul m-a invatat sa fiu precaut. Semnele sunt bune , sper sa se si materializeze. HaiCFR!!!!!!🥇🥇🥇🥇🏆🏆🏆🏆🚂🚂🚂🚂🚂

    Apreciat de 2 persoane

  4. ”E încă prea devreme să dăm 2 milioane pe un jucător.” Asa e, trebuie sa fim atenti si să-i pretuim cum se cuvine pe cei de 1 milion, mai ales daca-s „speranțe” (tinere…mai mult sau mai putin).

    Apreciază

  5. Vizavi de cei 2 milioane pe care am putea sa le platim pentru un jucator……….un tanar roman care sa valoreze aceasta suma,ar fi ochit de mult de cei din afara.Si deocamdata n-au fost jucatori la acest nivel.Pe Man l-au luat cu 400 mii,noi se zice c-am platit 700 k pe Costache.Eu as merge pe linia Itu,Paleoca si cel de la Sticla + cei de la noi din ograda.
    Nu stiu daca noi vom avea forta in viitor de-a cumpara jucatori de 2 mil,precum Fabiani sau Pereira.
    Se vorbeste de cuplul Alibleg,Budi la CFR.Tatarul n-ar avea loc la noi la jocul lui si-n fata noi ii avem pe Tucu,Traore si Rondon.Sarmaluta ar aduce sigur calitate la ce joaca in ultimul timp.

    Apreciază

  6. pina acum nici un „transfer” serios la cluj, doar kip-csiuru-kuri !. Trezirea A1 , Trăbă un portar de rezervă si un inter pentru travaliu. Si asta pentru , liga 1, cu sevilla sa băgăm artileria ce va fi in formă maximă (din listă), pregătită in e”spania.

    Apreciază

    • doar niste” achizitzii” (bune) de perspectivă. Fostului brasovean ii va trebuii, de vrea să prindă primu 11 să lupte cu mai tinerii actuali clujeni (kostaki. itu )ce ar trebuii „favorizatzi” nu numai de regulament. !

      Apreciază

    • Eu am mai mare încredere în Măcicăşan, care a scris încă în decembrie că s-a semnat contractul, fără a nominaliza sponsorul. Săptămâna trecută, când toţi au sărit că-i vorba de Tesla, el a fost cel care a sărit imediat, ca şi cum ar fi fost eliberat să ţină un secret, că e vorba de EVA: „Așa cum Prosport a anunțat în momentul semnării contractului, CFR a pus mâna pe cel mai mare contract de sponsorizare din istoria fotbalului românesc. Înțelegerea s-a finalizat în decembrie, după negocieri de câteva luni, iar la finalul lunii ianuarie urmează să fie oficializat. Se discută despre zeci de milioane de euro, iar sponsorul pe care CFR a reușit să-l convingă se numește EVA și înseamnă Electric Visionary Aircrafts.” Astea cu auditul, concesionarea şi altele pot fi speculaţii şi variaţiuni pe temă ale gsp-ului.

      Apreciază

  7. Chipciu cu pixul in mana, semneaza contractul cu CFR. 🙂
    https://www.fanatik.ro/marius-sumudica-a-reusit-transferul-lui-alexandru-chipciu-jucatorul-e-asteptat-sa-semneze-contractul-19138185

    Pt liga 1 este un jucator foarte bun, de top, de travaliu, asa cum ii place lui DP, Adus gratis, ceva comisioane pt impresari, salariu de CFR, eu zic ca e un transfer bun. Decat sa dai 1 mil. pe transfer si salariu, cat primeste el si sa vezi ca nu e un transfer bun, mai bine platesti acel salariu si asta e…Iar fiind roman, cred ca il cunosc scouteri nostri, antrenorul etc ..Important e sa joace bine in EL
    Sa-l vedem pe teren si dupa 4-5 meciuri, mai vb.
    Sa vedem cine mai vine si cine mai pleaca…
    Eu zic ca pt liga 1 stam foarte bine, trebuie sa cheltuim cu cap… Eu as mai aduce inca un mijlocas cu experienta, un jucator din America Latina, dar care a jucat in Europa.
    Incep meciurile pe FB, gata cu secretomania lui DP :))

    În Spania, echipa noastră va disputa 4 meciuri amicale care vor fi transmise LIVE pe pagina noastră de Facebook.

    CFR Cluj – Holstein Kiel – 17.01.2020 – ora 15:00 – Locație: Oliva Nova

    CFR Cluj – Ferencvaros – 20.01.2020 – ora 17:30 – Locație: Benidorm

    CFR Cluj – Dundalk FC – 22.01.2020 – ora 16:00 – Locație: Oliva Nova

    CFR Cluj – Emelec – 25.01.2020 – ora 12:00 – Locație: Oliva Nova

    Apreciază

  8. Laude, laude, eu ce sa fac daca lucrurile arata bine, de undeva de sus din drona lui Caneto. Asta nu inseamna totul, bineinteles. Apropiindu-ne de iarba si urmarind meciul pe Fb il vedem din nou pe Golofca destul de nevricos. Unele chestii nu se schimba asa rapid. Dar si asa, cu transferuri sau fara (sper totusi sa vina macar doi jucatori seriosi), e o liniste si o pace cum n-a fost de mult.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Am pierdut in final cu 2-1, dar putea fi mai rau. Slabut, insa era de asteptat, baietii sunt anchilozati. Multi jucatori si-au schimbat pozitiile favorite, inca un motiv pentru a se deregla jocul. O fi intrat Petrila? Nu cred, in schimb Itu parca tocmai jucase pe Nou Camp miercuri si era putin adormit. Din cat am reusit sa vad cei mai muncitori au fost Djoko, Deac, Arla, Bordeianu. Bafta!

    Apreciază

    • N-am văzut încă jocul, dar a fost normal să pierdem. Din moment ce meciul a fost transmis live pe fb, n-avea rost să deconspirăm schemele tactice pregătite pentru meciurile cu Sevilla şi FCSB: 🙂

      Apreciat de 2 persoane

        • Pai … ashe fujeu ai nostri , de parca-i stranjeu chilotzi…Io inteleg c-or fost sarbatorile , da ‘ gata.! La CFR nu- i ca si la tzagani : ” daca astazi nu-i sarbatoare, maine sigur ii..” Da ‘ lasa ca , le scote Danutz carnatzu ‘ si raciturile din iei…Si pe Tucudean ashe sa vede slanina…este foarte greu pentru el sa revina la forma din trecut..! Dar , mi s-a parut ca vrea. Ce nu mi-a placut a fost abordarea stilului clasic DP cu asteptarea adversarului in jumatatea noastra…Hmm ! Poate asta a fost tema zilei…Maine pote-i alta..

          Apreciază

  10. Eu nu-mi fac griji. Titularii nostrii au iesit la pauza la 0-0. Nemtii au jucat cu titularii pana-n min 65 cand au schimbat toti jucatorii. In repriza a doua l-am vazut pe Aurelio fundas lateral dreapta, mai tarziu pe Petrila fundas lateral stanga, au fost multe experimente, sper ca DP a vazut ce a vrut cu aceste incercari. In prima repriza a jucat Costache in atac, Djoko inter stanga (pozitia lui Culio), Bordeianu inter dreapta, Hoban inchizator. A jucat si Golofca la un moment dat in prima repriza pe banda stanga, apoi Rondon in locul lui Traore. N-am prea avut mingea, desi am facut pressing, nemtii au stiut sa iasa cu pase in ciuda pressingului. DP a rulat toti jucatorii in mare, a putut sa vada ce avea de vazut. Cu Fradi (Ferencvaros) o sa aratam mai bine, sunt convins. Scorul nu conteaza, desi da incredere sa ai numai victorii.

    Apreciat de 4 persoane

    • Googleul mi-a scos o traducere ciudată, “Alexandru Păun a înconjurat centimetrul dincolo de poarta stângă” sau “portarul lui Holstein a trebuit să scoată mingea de pe net după ce defensiva KSV nu a reușit să șocheze o centrare, astfel încât Omrani a putut să-l insereze pe Billel”, dar esenţa cred că am prins-o: “KSV a închis vineri după-amiază tabăra de pregătire din Oliva Nova … KSV să poată începe călătoria de întoarcere la Kiel ..”. Reiese că pentru nemţi a fost ultima partidă (or fi făcut revelionu’ la Oliva Nova?), în timp noi abia ce-am ieşit la încălzire. Dacă mai punem şi că ai noştri au avut un antrenament tare ieri dimineaţă, sunt de înţeles scorul final şi evoluţia jucătorilor.

      Apreciază

      • Si-au dorit si au obtizinut in final o victorie pentru clubul lor, pretzioasa. Si in articolul din data de 14 descrie fain echipa clujana :
        ” Internationale Gästeliste”

        „Auch in diesem Jahr ist die Gästeliste durchaus von Rang und Namen. So schlug mit AZ Alkmaar der Tabellenzweite der holländischen Eredivisie seine Zelte in Oliva Nova auf und auch Holsteins zweiter Testspielgegner CFR Cluj hat fraglos internationales Format. Die Rumänen sind nicht nur Tabellenführer in der heimischen Liga 1, sondern qualifizierten sich auch in der Europa League in einer anspruchsvollen Gruppe mit Celtic Glasgow, Lazio Rom und Stade Rennes als souveräner Zweiter für die Zwischenrunde, in der sie im Februar auf den FC Sevilla treffen. Blau-Weiß-Rot darf sich am Freitag also auf einen echten Härtetest freuen. Und apropos gute Gesellschaft: Holsteins zweiter Testspielgegner wurde 1907 gegründet und blickt somit wie die KSV auf eine lange Historie zurück – es steht also ein Duell zweier echter Traditionsvereine an.”

        https://www.holstein-kiel.de/news-herren/ksv-befindet-sich-in-oliva-nova-in-bester-gesellschaft/

        Apreciază

  11. ha , ha ,

    Der Klub aus der inoffiziellen Hauptstadt Transsilvaniens antwortete mit weiteren Angriffen, doch Pauns Freistoß wehrte Reimann zur Ecke ab (59.).

    Apreciază

  12. Dupa meciul de ieri, cred ca a fost clar pentru toata lumea ca Vatca nu mai este o solutie decenta, nici macar pentru a 3-a obtiune de portar.
    In prima repriza, de ieri, am jucat intr-o formula la mijlocul terenului formata din Djoko, Hoban si Bordeianu.
    O formula serioasa, harnica, luptatoare, capabila de presing, de o acoperire buna a terenului, destul de eficienta pe faza defensiva, dar cu probleme mari la constructie.
    Baietii nostri nu stiu sa dribleze, asta este evident, dar au facut multe greseli la pasare si asta este o problema.
    Echipele cu pretentii care nu au mijlocasi foarte tehnici au in schimb mijlocasi care paseaza bine si rapid, altfel n-ai cum sa-i ajuti pe cei din fata. Din pacate baietii nostrii nu au mijloace suficiente pentru a-i ajuta consistent pe cei din fata.
    Cred ca la mijloc avem nevoie de un jucator tehnic, rapid, cu dribling bun, cu pase decisive si care, impreuna cu 2 dintre cei 3 prezenti ieri pe teren, ar putea ajuta mult mai mult la constructie.
    Daca nu gasim un asemenea jucator, atunci cei doi interi ai nostri ar trebui sa fie rapizi, cu pase foarte bune, cu travaliu foarte bun. In acest moment Djoko si Bordeianu cred ca sunt un pic deficitari la precizia paselor si din acest motiv nici cei din atac nu sunt destul de bine scosi la rampa.
    Se poate ca Chipciu sa fie unul dintre cei 2 interi de care avem nevoie, vom vedea.

    Apreciază

    • Bordeianu e, asa cum spui si tu, deficitar la pase. Dar mi-e ca acest Chipciu e si mai deficitar. Si nici Deac nu e foarte exact ca sa joace in locul lui Culio. Bate el loviturile libere, dar cu mingea e cam anti-tehnica. Cu siguranta nu la nivelul la care pasa si proteja mingea Culio

      Apreciază

  13. Lista UEFA este cu probleme: au ieșit Culio, peteleu, Pașcanu, urmează sau nu și Fernandez și Butean. Vom completa cu Tucudean, Chipciu și mai rămâne un loc: fie de portar, fie Ciobotariu, fie altă achiziție. Ce se mai aude de alte veniri?

    Apreciază

    • Lotul oricum era prea stufos și era greu de plătit atitia jucători. Era firesc sa plece din ei. Excepție Peteleu care probabil nu a vrut sa mai rămân cele 6luni ramase din contract ceilalți nici măcar nu prea jucau.

      Apreciază

  14. Bai, fratilor ! Nu stiu daca ati vazut meciu’ Real-Sevilla, da’ , asa cum ma pricep si io la fotbel , mi s-o ridicat paru’ pa maneci…Vom avea viatza grea cu astia … Ce viteza de pasare au ,ce atacuri !! Apararea nu le este chiar asa de puternica ,mai ales partea laterala dreapta….Vom putea sa-i atacam doar pe culoarele laterale , ca pe centru…kanci!.. Si daca il scapam pe.. „Van Basten” ala …Da’ putem face o minune .. Ce ? Is mai buni Realu’ ca noi ????

    Apreciat de 1 persoană

  15. Ok Andrei , dar la nivel de imagine, baza suporteri s popularitate adr fi nemaipomenita calificarea.Buba este daca putem sa luptam pe 4 fronturi, europa, campionaat, arbitraje defavorabile si frf + lpf potrivnice

    Apreciat de 1 persoană

    • Apropo’ de statu’ bine la teste .. Fratele Retardila isi aminteste -desigur- despre testele obligatorii ce trebuiau date prin anii ’70, inaintea inceperii fiecarui campionat, la nivel de juniori republicani (U18), tineret (U23) si seniori, pentru echipele de Divizia A (cum se numea pe atunci ). Se faceau centre de testare in marile orase si veneu diferite echipe de A, cu observatori federali si de la IEFS (Institutul pentru Educatie Fizica si Sport ).
      Si ca sa fac o extrapolare; Sportul Romanesc, era foarte bine organizat profesional in acele vremuri(dar fara suport material normal ), de aceea am avut atatia campioni mondiali , europeni si olimpici. Cadrele didactice erau de o inalta competenta profesionala.
      Testul consta intr-un circuit bine dozat si gandit : Testul Cooper=3200m -cred!- patru tipuri de alergari de viteza si aruncari cu mingea medicinala..Cam astea erau, dupa cate imi amintesc. Poate dl. Racheta ori Lengyel ur isi amintesc mai precis. Era un efort destul de mare, concentrat in durata de timp specifica.
      Dar, o intamplare hazlia, s-a intamplat cand a venit la noi, la Cluj (pe Moina se dadeau ,pe zgura ) FC Arges Pitesti (parca in ’76)..Observatori erau Cibi Braun si Dan Apolzan..
      Dar , erau prezenti toti mari antrenori ai vremii (probabil si pentru racolari..de fapt , sigur !, fiindca am avut exemplu direct) si multi profesori de sport de toate specialitatile (acum se numesc preparatori fizici si nu mai stiu cum ). Ei-normal!- la Arges, pe langa Doru Nicolae, Carstea , Remus Vlad, a venit si celebrul Nicolae DOBRIN.
      Insa , cand le-a fost randul lor sa alerge la Testul Cooper , DOBRIN, s- a retras de-o parte si i-a spus la Cibi Braun : „Nea Cibi ! Eu nu-s Ilie Floroiu sa alerg ca si fondisti.. Eu sunt fotbalist ! ” (Ilie Floroiu era campion national si ceva medalii olimpice la 10.000 m fond ).
      Cred ca mentalitaea asta nu l-a ajutat sa fie celebru si inernational si multi din tinerii de asatzi cred ca se pot obtine rezultate doar prin simplu fapt ca te numesti fotbalist si nu atlet.. Nu este asa ! Si cred ca meciul Liverpool -M.U. a facut o mare dovada in acest sens .
      Iar ce s-a obtinut anul acesta pe plan european si national de catre Clubul nostru , se datoreaza MENTALITATII BRITANICE DOBANDITE SI CARACTERULUI ANTRENORULUI DAN PETRESC.

      Apreciat de 2 persoane

      • da achilles,ai dreptate cu testul Cooper, se practica in anii 70 dar era cu totul irevelant si nebagat in seama, intradevar veneau doi de laBucuresti si aveai de alergat 8 ture de stadion intr-un anumit barem de timp, noi deobicei fugeam in timpul antrenamentului pe grupe de jucatori apoi continuam antrenamentul ,era usor de tot ,iar daca nu aveai chef sau chiar nu iti iesea timpul se rezolva dupa antrenament de conducere, deaceea s-a si renuntat la acest test cred ca de prin 1973,eu oricum nu tin minte sa fii dat testul in 73 sau 74

        Apreciază

  16. Fotbalul a devenit tot mai rapid, mai atletic. Când revezi meciuri din anii 70, ai impresia că era jucat de old-boys.
    Noi mai transferăm ceva? In ideea restructurării lotului pentru vară, mai ales că în martie se judecă la Tas fondul și nu se știe ce poate ieși.

    Apreciază

    • Asa si cand il vezi 3 secunde pa rejile futbolului rumanesc ca loveste mingea cu calcaiu , ori s-ajita sa fuga cu mingea .. Zaci ; „Uau, mama, ce jeniu !!! „… Cand colo, pierdea mingea si trebuia recuperata de altii. Dehh ! El era jeniu’ futbolului rumanesc…Cica , cel mai mare futbolist ruman.. Da’ ce-o castigat asta la viata lui?

      Apreciat de 1 persoană

  17. Bine`nteles Achilles,ca imi aduc aminte de acest test COOPER;”mi-ai ridicat la fileu!”;ce coincidenta?!;in acel an,1976,mai jucam fotbal,la echipa de tineret F.C.Arges;fiind intr-o Institutie de Invatamant Militar,nu aveam aprobare(invoire) de-a juca la meciurile din deplasare,dar si la Tineret-Sperante,fara a trece acest test,nu putea-i juca;pt. mine era o joaca de copii,fiind antrenat zilnic pe coclaurile din Trivale si Bascov,unde faceam instructie si trageri de lupta;mi-a prins f.bine si mai tarziu cand am fost acceptat la Politia Militara,unde pe langa cunoasterea L.Engleze,eliminatorii erau si probele fizice.

    Apreciază

  18. importante vor fi de urmărit in meciul cu fradi , cele 3 semne de ???.
    Rezultatul direkt arla-dibusz. Ei sint la ora asta „numero uno” la cele doua echipe. Mai prinde „tenoru ” ce a prins cu feher-varu ?.https://www.youtube.com/watch?v=d5qXl-B4e3o

    Sau rondonu nost va primii totusi o pasa utilă, si va inscrie in poarta lu dibusz.

    Rezultatu intre rezerva nostra de portar (?! ) si a lu fradi.

    Rezultatul dintre zidarul nostru (19) (demian? ) si număru lor 10.

    (ar mai fi si rezultatele intre zidurile lor si ale noastre (bordeianu, hoban), intre billelu nost si al lor u.s.w.). De ce au ei 90 + 90 in aceiasi zi nu ma interesează.!

    Apreciază

  19. „Din cauza vremii nefavorabile, meciul amical cu Ferencvaros de astăzi a fost anulat.

    ⚽ Mâine, echipa noastră va disputa o altă partidă de pregătire, împotriva echipei SV Wehen Wiesbaden, din Germania.

    📍 Meciul se va juca la ora Spaniei 15:00, la Baza din Oliva Nova, și va fi transmis LIVE pe pagina noastră de Facebook.

    Hai CFR! ”

    Ce păcat…

    Apreciază

  20. Par a nu se mai intentiona transferuri; teoretic este bine pentru omogenitate; dar, daca in martie la TAS patim neplacerea de a fi cu adevarat blocati la transferuri? Sa vedem urmatoarele amicaluri cu Chipciu si Ciobotariu titulari si sa vedem cu ce formula de echipa atacam ultimele 4 jocuri inainte de playoff.

    Apreciază

  21. Din ce zice Mara, este clar ca Tucudean se simte foarte bine si asta este un lucru exceptional.
    Ma bucura acest lucru, si pentru sanatatea si linistea lui, dar si pentru faptul ca mai avem un varf de calitate.
    Se pare ca alte veniri, care sa-si puna amprenta pe play off, nu vom mai vedea. Chiar daca mai reusim vreun transfer, fara pregatirea de iarna, nu cred ca va prinde echipa pana in vara.
    Prin faptul ca nu se forteaza transferuri cu orice pret deduc ca sunt sperante mari de castig la TAS, asa ca, la transferurile spectaculoase ne asteptam in vara.
    Cred ca era si foarte greu sa facem transferuri care sa ne ajunga pana-n iarna viitoare, practic imposibil.
    Eu zic ca nu stam rau si avem argumente pentru un nou titlu, iar legat de meciul cu Sevilla, daca e sa facem un rezultat mare, putem si cu lotul pe care-l avem in acest moment.
    Daca pleaca Omrani si Djoko, atunci lucrurile s-ar putea complica un pic, dar nu fara iesire.

    Apreciază

  22. Eu cred ca e vb de bani. Probabil calculele erau ca pleaca Omrani si Djoko si ai bani de transferuri pt a nu cheltui iar in nestire…pt ca transferurile nu sunt niciodata gratis nici cand e liber de contract.

    Apreciază

  23. Parca trebuia sa aterizeze astazi tanara si bogata Eva in Spania si sa semneze cu noi contractul de casatorie.
    Ce s-a intamplat :
    1) A fugit nevasta, cand a vazut cat de batran e CFR :))
    2) Pe vremea asta drona Eva s-a prabusit in Mediterana :))
    3) Eva l-a gasit pe Adam pe undeva si a fugit cu el :))
    4) Americanii nu stiu unde e Spania :))

    Apreciat de 1 persoană

    • Care „americani”?! Firma Electric Visionary Aircrafts a fost înființată în Franța și momentan își are sediul în Lisabona. Unul dintre fondatori, care este și managerul companeiei, e un francez, care timp de 1 an a fost angajat la Tesla ca director resurse umane pe zona Asia – asta e toată legătura cu americanii. Restul e cancan. Probabil sunt ocupați cu construcția fabricii de la Cluj. Toți cei 8 angajați…

      Apreciat de 2 persoane

  24. Csongi sa nu fim chiar asa radicali. Pt noi suporterii e f important ca patronatul se zbate sa ne ofere o echipa de vis, o echipa peste ce are azi liga 1. Pt noi conteaza prezentul si eu ma bucur ca se incearca si viitorul. Daca totusi acea sponsorizare pica (doar daca) nu cred ca e corect sa incepem sa facem caterinca pe acest subiect. Sau putem. Dar atunci aratam clar ca nu-i respectam deloc pe cei care se zbat sa faca ceva pt clubul asta.

    Apreciază

    • Andrei, nu e vorba de nicio caterincă, ci de fapte vs. aiureli de presă. S-a umplut internetul românesc cu enormități despre Tesla care bagă milioanele la CFR, pe când de fapt e vorba doar de un de start-up francezo-portughez (firma din Franța a fost lichidată în decembrie), care abia și-a strâns primul milion, are fix 8 angajați și câteva poze frumoase pe net cu proiecte de drone electrice. Mă rog, în general nu prea avem ziariști – ziariști sportiv și mai puțini – poate e exagerat să avem pretenția să cunoască ceva engleză sau franceză, să fie în stare să dea un search pe google, și atunci ajungem la enormități ca Elon Musk sponsor la CFR.

      Apreciat de 1 persoană

  25. au fost „dueluri” interesante ,asear.( din poze .) Echipe „solide” , demian pare „nervozo” , iar unii de-ai nosti au invătat si un alt „tanz” , ce nu prea seamana a „valz” somnoros de liga 1!

    Apreciază

  26. Eu pot sa te asigur ca Nelutu Varga a negociat cu Tesla ca sponsor la cfr . Cum se termina si cand nu stiu, iar ce scrie presa chiar nu e relevant. Ei doar isi fac articole pt click.

    Apreciază

  27. Trebuie să fi fost o discuție foarte scurtă: Tesla are buget de marketing 0$. Este notoriu pentru faptul că nu cheltuie niciun cent pe publicitate. Mă rog, important este jocul echipei. Apoi de unde vin banii, de la Varga, de la presupusul patron neamț, alți interpuşi sau firme-paravan, contează mai puțin. Doar să vină.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.