Lideri peste tot! [CFR Cluj – Lazio 2-1]


Fantastică seară, fantastică echipă, jos pălăria în faţa lui Dan Petrescu! Mulţumim tuturor! A fost o partidă în care nu putem evidenţia decât echipa, realizările individuale au pălit în faţa efortului colectiv depus. Avântul, curajul, tupeul şi exprimarea grupului au fost elementele care au anulat diferenţa valorică faţă de jucătorii lui Lazio.

Totuşi, un mic plus pentru Arla, nota 10, fără vină la golul primit şi cel puţin trei parade senzaţionale. La fel, un mic plus pentru Peteleu, nota 10, şi Camora, nota 10, care s-au simţit ca păstrăvii întrun râu de munte în urma tacticii impuse de DP, jocul cu 3 fundaşi centrali. Fundaşi centrali care intră şi ei printre cei care-s pe un mic plus. Burcă, nota 10, Boli, nota 10, Cestor, nota 10 (iartă-mă, omule! Şi tu, DP!), s-au suplinit, s-au intrajutorat, au deposedat, au respins, s-au descurcat foarte bine în faţa forţei evident superioare a italienilor.

Un mic plus şi pentru Bordeianu, nota 10, un scai enervant pentru orice adversar, mereu prezent în joc. Acelaşi un mic plus pentru Djoko, nota 10, un motor puternic al angrenajului, poate mai puţin vizibil pentru unii. A arat terenul ca inter dreapta, apoi, la un moment dat, a fost mutat la acoperire, iar după intrarea lui Culio, a preluat sarcinile lui Păun. Grijă mare Arla, eu cred că nu există post pe care Djoko nu s-ar descurca. Un mic plus pentru Cipri, nota 10, adevărat a grăit gică10, un CFR fără Deac ar fi ca şi-un călăreţ fără cap.

Un mic plus şi pentru Traoré, nota 10. Nu râdeţi, eu zic că a avut un aport uriaş în pregătirea terenului pentru a doua repriză. A adormit vigilenţa fundaşilor laziali, i-a făcut să reia mult mai relaxaţi a doua parte a jocului, uşurând misiunea lui Omrani. 🙂 Merită şi Golofca un mic plus, nota 10, măcar pentru încurajare în perspectiva meciurilor următoare. Nu-l pot omite nici pe Culio, nota 10, din rândul celor care au reprezentat un mic plus pentru echipă. Clarviziune, ştiinţă şi echilibru, aşa cum ne-a obişnuit.

Un mic plus pentru Păun, nota 11+. Incredibil cât a crescut acest băiat ca aport în joc. În prima repriză, credeam că va fi strivit de vreunul dintre malacii macaronarilor, dar Adiţă nu s-a dat bătut nici un moment. A alergat în această partidă cât o făcea în 4-5 meciuri în sezoanele trecute. Şi nu cred că e vorba de o îmbunătăţire substanţială a condiţiei fizice personale, ci de faptul că acum ştie când, unde şi de ce trebuie alergat. Au fost cel puţin cinci momente de joc în care a recuperat mingea exclusiv din intuiţia continuării unei faze. Fenomenal rolul lui la golul lui Omrani. Avem un jucător formidabil! I-a crescut încrederea de sine, îşi foloseşte în permanenţă creierul, arată luciditate, nu se mai precipită, simte jocul. Bravo, Adiţă, tine-o tot aşa! Prea îl laud, musai să modific şi nota: 12+.

Un mic plus pentru Omrani, nota 12+. Oare câţi au ratat de văzut golul lui Billel? Culio e unul, eu sigur al doilea, cred că lista e lungă de tot. După ce mingea a pălit transversala, reacţia normală a fost  să priveşti spre cer, apoi să închizi ochii şi să rosteşti fraza adecvată momentului, băga-mi-aş … Dar, chiar să nu fii ardelean, nu ai avut cum ajunge nici până la litera p că între timp s-a întâmplat minunea. Impresionante au fost clipele de după gol, modul în care Billel a descărcat toată tensiunea interioară acumulată, cât de montat şi plin de voinţă, cât de încins a putut fi focul care ardea în el. Şi n-a lipsit decât ca la acea reluare cu capul, mingea s-o ia  o juma’ de palmă mai la dreapta că, după acele ratări uriaşe, nu-şi mai putea spăla de pe frunte eticheta indolentu’ nici cu 7 kile de DERO.

Ştia ceva UEFA când a publicat clasamentul grupei înaintea jocurilor. Sper Sunt convins că s-a gândit în perspectiva tuturor celor 6 runde, să nu fie nevoită pentru niciun moment să modifice liderul. 🙂

Normal, la fel ca în clasamentul grupei UEFA, şi în ierarhia LPF ocupăm fix locul pe care îl merităm:

Este absolut necesar să uşurăm şi munca salahorilor de la ligă, să nu-şi piardă preţiosul timp cu schimbarea liderului în clasament. Nu trebuie să fie o misiune dificilă pentru noi. În primă fază, n-avem decât să câştigăm duminică, 22 septembrie 2019, ora 20.30, pe Arena Naţională, împotriva unui adversar din partea inferioară a clasamentului, FCSB.

În anii trecuţi, nu prea puteam fi foarte încrezători în şansele noastre de reuşită la un meci care a urmat unuia cu o încărcătură nervoasă foarte mare, cum a fost cel de aseară. Ştiţi, efortul depus, relaxarea … Acum, însă, ştim că avem echipe alternative, tactici alternative, antrenori alternativi pe bancă (de musai, încă 3 partide), doar valoarea noastră şi exprimarea din teren sunt constante, vorbim de cele mai ridicate nivele din ţară.

Arla – Susic, Vinicius, Boli, Camora – Itu, Hoban, Culio – Costache, Traoré, Deac.

Poate îmi ies vreo 5 din 11. Mai mulţi decât lui Argeş Vintilă. 🙂

HAI CFR!!!

89 de comentarii

  1. Inante de golul egalizator , eram multumit daca pierdeam maximum la 1-2 goluri diferenta, dar dupa golul egalizator ( dezbatere nationala lansata de mitici despre penalti ), am inceput sa sper la un egal . Asa ca victoria mi se pare uluitoare, aici meritul lui DP este urias, numai el este in stare sa schimbe radical evolutia echipei . Privitor la numarul de spectatori, aici vina este exclusiva a conducerii, la un meci cu Barca treaca-mearga astfel de preturi, dar cu Lazio si numai in Europa league, aceste preturi, raportate la salariile majoritatii spectatorilor, sunt enorme, asa ca nu-i de mirare afluenta relativ redusa . Fanii prezenti meci de meci ( gen Luis ) nu sunt mai mult de 3-4 mii, deci pt umplerea stadionului cu alti simpatizanti, preturile trebuie sa fie accesibile, in caz contrar la celalalte doua meciuri de-acasa nu vor fi spectatori nici cati au fost cu Lazio !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Un mic plus şi pentru caneto pentru analiza lucidă şi obiectuvă a contribuţiei jucătorilor la această victorie. Nota 13. Şi trebuie remarcat că şi Petrescu a reuşit să nu fie eliminat, probabil pentru că arbitrul de rezervă nu e vorbitor de română 🙂

    Apreciat de 5 persoane

  3. Din nou o seară fantastică, din nou o bătălie crâncenă, din nou am revenit în repriza a doua, din nou Bilel, Deac, Păun, Arla. Cum să nu iubești echipa asta încăpățânată și greu de răpus? Felicitări băieți, felicitări Dan Petrescu!
    Romani Ite Domum!

    Apreciat de 3 persoane

  4. O seara fantastica, o victorie superba, o echipa magnifica! Felicitari tutror! Dupa un asemenea meci merita felicitata intreaga echipa, cu plusurile de rigoare evidentiate de Caneto si cu inca un plus pt Adita Paun, care-mi place tot mai mult. In urma cu un an si ceva l-am intalnit la cabana unui prieten, era si Adi Rus cu el si l-am intrebat asa mai in gluma, cand incepe si el sa joace fotbal cu adevarat? N-a parut deranjat de intrebare, dar de o buna bucata de vreme, imi raspunde prin joc la aproape fiecare meci. Nu stiu ce sa zic de pretul biletelor, nu cred ca e principalul motiv, mai degraba i-as da dreptate unui coleg tribunist care zicea la articolul precedent ca nu exista cultura fotbalistica. Intr-un oras cu aproape jumatate de milion de oameni, nu exista interes pentru fotbal, nici macar in conditiile in care o echipa joaca la un asemenea nivel si basta. Am mai scris ca la mine in apropiere s-a mutat definitiv un neamt, care si-a pus pe cabana steagul romanesc, alaturi de cel al echipei favorite, care-i lipseste cel mai mult. Acolo se stie, sambata (sau duminica), la o ora rezonabila, dupa amiaza, se umple stadionul, cu toate ca echipa e acum in 2 Bundesliga, vorbim de zeci de mii de oameni la fiecare meci, lumea canta, se bucura, socializeaza, se consuma bere si multe altele. La noi n-o sa vedem niciodata asa ceva, pt ca nu exista acea cultura fotbalisitica si nici cluburile nu au stiut/vrut sa faca ceva in acest sens. Si nu ma luati cu salariile lor, comparativ cu ale noastre, ca in Cluj cea mai infecta garsoniera din fost camin de nefamilisti se inchiriaza cu peste 200 de euro. Stiu cum se face calculul salariului mediu, dar mi-e foarte greu sa gasesc in Cluj un simplu sofer cu B-ul, desi salariul e bun si lucreaza 10-12 zile pe luna. Pretentiile sunt mari fara ca omul sa fie capabil de mare lucru. Asa ca nu cred ca e vorba doar de pretul biletelor. Scuze pt paranteza cam mare de final, sper ca DP sa gaseasca fornula ideala si pt meciul de duminica si sa le-o tragem oitelor, asa dupa cum merita. Hai CFR!!!

    Apreciat de 2 persoane

    • Posibil să fie din toate câte puţin. Şi Cătălin, la articolul precedent, a scris un lucru de reţinut: preţul unui bilet o fi fost rezonabil pentru o persoană, dar poate cam mult în cazul unei familii de 3-4 persoane. Şi încă o observaţie, dacă nu banii au reprezentat principalul motiv al prezenţei mai sărace în tribune, de ce a fost aproape plin cu Celtic şi sold-out cu Slavia? Altă ciudăţenie, în ziua meciului figurau pe bilete.ro în jur de 4.000 de bilete disponibile. Înseamnă că în jur de 14-15.000 au fost vândute. De unde diferenţa mare faţă de prezenţă?

      Apreciat de 1 persoană

      • Asa e, Caneto, cate putin din fiecare. Si pentru mine e ciudat, chiar scriam ca in preziua meciului mai erau vreo 5000 de bilete si totusi prea mare diferenta comparativ cu ce a fost in tribune. E minunat momentul de a fi lideri peste tot, sa ne bucuram si sa sustinem echipa si cand nu vom mai fi lideri. Avem un program incarcat si extrem de dificil, va fi greu sa ne mentinem mereu in frunte. Foarte post pica meciul cu oile, la trei zile dupa aceasta superba victorie, dar ce sa zicem cand pe 4 octombrie baietii vor fi inca pe la dusuri dupa meciul de la Glasgow, iar duminica pe 6 vom avea meci la Ovidiu? Sper sa se amane meciul de cupa sau sa=l jucam cu echipa a 3 a. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      • Au fost și multe meciuri, clujeanul e selectiv, se urnește greu. Își planifică toată luna: un meci pe 7, o nuntă pe 23, ședință cu părinții, vin socri cu un weekend înainte, iar apoi mai avem bilete și la film. A avut poftă de meciuri europene, mai greu să meargă și la cele de liga 1. Sau invers. A mers în campionat, că era mai ieftin, și stă acasă pentru EL. Cert e că există o masă stabilă de suporteri care vin aproape în orice condiții. Pentru alți 3000 trebuie să muncești săptămână de săptămână, cu marketing bla bla bla. Sunt cei ce trebuie împinși de la spate, trebuie să li se pară interesant să meargă la meciuri, sau poate haios, sau măcar diferit. S-au făcut mereu chestii faine, care au fost mai apoi abandonate. Probabil e prea multă muncă pentru un profit minim, considerat, pe nedrept, inutil. Discuția e lungă și poate ne trebuie niște Dan Petrescu și în alte departamente.

        Apreciat de 2 persoane

  5. Mare păcat că stadionul a arătat ca la Monaco. Poate ar trebui scăzut prețul biletelor pentru cele două meciuri rămase de disputat acasă, iar cei care și-au cumpărat abonamente să beneficieze de un voucher din care și-ar putea cumpăra ceva efecte din magazinul clubului, din diferența de preț. Sau o deplasare gratuită pe undeva, cu masa inclusă. În rest, Chapeau CFR!

    Apreciat de 1 persoană

      • Daca in urmatoarele meciuri scoatem rezultate datatoare de speranta atunci vor veni oamenii…Din pacate avem prea multi suporteri de rezultat si prea putini dedicati. Sa nu mai vorbesc de aia din sectorul central ce intra pe baza de invitatii si se uita ca prostii la noi cand sarim in picioare, urlam, ne bucuram sau suferim… Sau chiar si aia rasfirati prin T2 care urla si fluiera la cea mai mica gresala…
        Da, avem o problema cu suporterii, marketingul clubului e in plop, clujeanul e super pretentios….cea mai nasoala combinatie. In orice caz…hai CFR!!!!

        Apreciază

  6. Bai, ma obositi cu atatea aprecieri, de parca-i Pastele si trebuie sa raspunzi la fiacare „Hristos a inviat ! ” cu ” Adevarat c-a-nviat !” . Ce , voi n-ati stiut ca avem cel mai performant club din Rumania, ca ; avem cei mai buni fotbalisti din liga mamaliga, ca; avem cel mai profesionist dintre profesionisti antrenor ; pa Danutz ( si nu pa rejile fara regat si cu nasu’ ca cartofu’ )???? Da’ , mai avem si altceva : avem un ziar digital de-o mare probitate si ziarijdi pa masura… Ca, cand o inceput meciu’ o aparut un articol de cum va fi, scris de Maestru ‘ Hakana. Na, acum fara gluma, am putea sa-l propunem ( si asta o sa si fac) pa Maestru Hakana, la premiul „Pulitzer” pentru ziaristica, pentru „verbul larg si fraza rotunda ” in expunerea articolelor. Pa fratele Kiruj nu pot sa-l mai propun ca si „pulitzer ” ca, sa ocupa numai de catalog si notare…Poate la „Nobel” pentru ..statistica..Serios, acuma, voi tot faceti analiza contabila a preturilor biletelor da’, la noi , ashtialaltzi, care privim de la televizor nu v-ati gandit..Avand meciuri la tot doua-trei zile distanta ; nu v-ati gandit cate sticle cu beutura trebuie sa punem in fatza fetzelor noastre ?? Nu de alta, ca-i bine sa vedem meciurile CFR-ului cat mai des dar, cat ii de obositor pentru noi ?? Noi nu avem echipa de schimb , suntem aceeiasi la toate meciurile, pecand Clubul, are doua garnituri … Sh-apoi, beutura nu-i mancare ! Intrebati-l pe Omrani . Scumpel baiatu’ asta , nu stie sa joace simplu, numa’ complicat; ca magaru’. La golu’ doi, daca era la voley era „dubla” ca el o centrat , o lovit bara, si el o marcat cu capu’.. Zicea cineva mai sus : ce satisfactie am acum sa deschid la canalel miticesti sa-i vad pa canaliile da mitici cum sufera !! Mai vreau sa-l aud pa Danutz zicand : ” ..Tu-va-n gura da mitici …!” Ehh ! Mi-o placut mult meciu’ … Deci ; „Hristos o-nviat !”

    Apreciat de 8 persoane

  7. Iarasi intervin, sa iertatzi,,,! Da’ io n-am putut sa dorm de doua zile… M-am tot gandit ca; daca batem tot timpu’ echipe din Roma (echipe romane italiene si nu romane rumaneshti ), Primaria „de la Citta Madre” o sa ne ceara inapoi „statua Lupoaicei cu gemenii” ce ne-o facut-o cadou acum 100 de ani…Si va trebui sa punem o locomotiva inloc.. Bine ca nu trebe sa punem o shapca roshie.. !

    Apreciat de 5 persoane

  8. Vedem -din nou!- note mari (şi foarte mari) după victoria de joi… Am prelucrat 19 seturi de note, DP a primit 9.3 (cea mai mare medie), echipa realizând „doar” 8.0. Arla e în frunte cu 8.9 (urmează Omrani cu 8.8 şi Cipri cu 8.7, dar şi Burcă, Boli, Djoko, Bordeianu şi Păun au note peste 8.0). Traore e la subsol (6.7), singura nota sub 7.0. Arla, Burcă şi Camora au fost integralişti în toate cele 9 meciuri de „Ioropa”, disputate până-n prezent. Billel este -de departe- cel mai bun marcator al echipei în Europa (10 goluri, din care 7 acum şi 3 anul trecut), urmează Tilincă (vă mai amintiţi?) cu 7 goluri în sezonul „Intertoto” 2005-2006 şi Culio cu 6 goluri. HAI CFR!!!

    Apreciază

  9. Urmeaza un meci extrem de greu diseara, cu mioarele.Sper ca DP sa le fi scos baietilor „EU”foria din cap si sa-i faca sa se concentreze pe tunsul mioarelor.Este un moment bun s-ai batem.Nu au antrenor,nu au fundasi si mijlocul este subtire.Ne-am distanta la 13 puncte de ei si la 5 de craiolguta,care este impinsa din spate. Hai CFR!!!!!! Victorie!!!!!!!! Conteaza doar cele trei puncte.

    Apreciat de 2 persoane

  10. Rezultat de antrenor! Fara tagaduiala! DP o fi si pescar? Prima repriza nada de pesti mici …se aduna puietul si bajbaie in norul de nada… In R2 momeala mare de rapitor (Omrani) ? I-a iesit… lazioni au fost surprinsi de „francez”, ei crezandu-se aparati de gastele celebre… Daca mai da 2 goluri, Omrani pleaca de la Tzefer pe vreo 10 meleoane… Deac…asa, pe la jumate… ca-i roman… Da, Doamne!

    Apreciat de 2 persoane

  11. N-as baga prea multi titulari din partida de joi.Poate portarul,Traore si Omrani.Dupa o partida cu o astfel de intensitate,este greu sa te refaci fizic.Mai bine ii lasi pe cei din linia a doua sa-si dea sufletul,decat pe cei uzati.
    Ar fi un plus sa-si fi revenit Rondon sau poate Pereira.La fel poate un Culio sa joace o repriza.
    Un pic pesimist,dar si-un egal poate fi considerat un rezultat bun.

    Apreciază

      • Echipa mea din articol: Arla – Susic, Vinicius, Boli, Camora – Itu, Hoban, Culio – Costache, Traoré, Deac.
        Echipa de start: Arlauskis – Peteleu, Boli, Vinicius, Camora – Culio, Hoban, Itu – Deac, Omrani, V. Costache.
        Am prins deci 9 din 11. 🙂

        Apreciază

  12. Echipele date pe gsp sunt trecute ca echipe de start nu echipe probabile caz in care personal nu ma astept sa facem mare lucru. Evident mi-as dori dar dupa ce am vazut echipa nu cred. Deac titular dupa ce joi era efectiv epuizat, fara Bordeianu la mijloc si cu Peteleu in sistem cu 4 fundasi..plus un Vinicius nemultumit de statutul sau la primul emci in Liga 1 in acest sezon….sa speram ca va fi bine dar…

    Apreciază

    • Cei de la FRF sunt niste nesimtiti. Se iau de toti se certa cu toti ii pedepsesc pe toti daor asa ca sa arate ca ei sunt sefii…vor regreta atitudinea asta pe viitor pt ca nu vor ramane pe veci acolo…

      Apreciază

  13. Avem echipa ruginita in seara asta. In primul rand din cauza mijlocasilor: Culio, fara jocuri in picioare, Hoban, lent, Itu, cu limite. Jucam cu respect, ii lasam sa atace, le lasam timp sa preia baloanele, nu suntem agresivi. In atac, nu prea insistam, iar cateva pase ce puteau fi decisive au fost prea scurte si incete. Dar, cu un plus de dorinta, putem mai mult de la acest meci. Sa vedem daca A2 Minteuan schimba ceva la pauza sau daca mai asteapta 15-20 minute. Avem solutii pe banca, solutii validate. fcsb nu mai sperie, noi suntem prea prudenti in joc; dar daca ii lasam sa joace, intr-un final o vor face; trebuie sa ne propunem mai mult si sa atacam poarta lor.

    Apreciază

  14. Fix de ce ma temeam…am revenit la jocul de acu 2 ani si de anul trecut. Cu respect pentru Barcelona din Berceni asa ttrebuie sa jucam acum…cu resp[ect, defensiv, anost,…de iese egal bine de pica un gol si mai bine de luam bataie pe final aiurea asta este mergem mai departe. Atitudine jenanta…am aratat de atatea ori ca putem juca ofensiv si putem lega jocul…ca in serara asta sa avem o asemenea prestatie…trist. 🙂

    Apreciază

  15. Rușine celor doua echipe pentru acest jenant „spectacol”. Un meci de îți vine să vomezi. Nu exista scuza pentru nici una din ele pentru aceasta mizerie. Repet, nici o scuza.

    Apreciază

  16. Nimic la nimic. 🙂 Atitudine de echipa mica pe care speram ca am uitat-o.Singurul plus e unul mare de tot…Pascanu a intrat excelent in meci si se vede de la o posta ce calitati are. Felicitari conducerii.

    Apreciază

    • Nu pot fi supărat pe jucători la 72 de ore după ce am învins Lazio. Da, era loc de mai bine dar nu am avut noroc la fazele din careu. Nu sunt roboti, sunt și ei oameni. Felicitări pt sapt. Asta!!! Hai CFR!!!

      Apreciat de 4 persoane

      • Nu e vorba de suparare Andrei dar se vede de la o posta ca fcsb in momentul de fata ne este vizibil inferioara iar noi am intrat pe tere efectiv cu gandul sa nu pierdem…nu e normal 🙂

        Apreciază

    • Nu cred ca-i stelist, antrenor fiind la Rapid a sărutat steagul lor…dacă a avut vreo echipa copil fiind eu cred ca aceea echipa nu mai exista azi.

      Apreciază

  17. Astept cu nerabdare interviul cu DP in care se va declara mai mult decat multumit pentru un egal „glorios” cu „cea mai buna echipa din Romania”… si asta spune tot despre atitudinea pe care am avut-o azi!

    Apreciază

    • V ați activat, băieți ? Daca dădea gol Culio la faza când a vrut să facă preluare acum ne pupam toți și era ridicat în slăvi DP. Uitați că echipa asta a jucat acum 3 zile cu Lazio și au fugit de le au ieșit plămânii tot meciul și au jucat și cu FCSB de au ținut toată repriza a doua la respect pseudo-echipa asta. Eu zic sa vă faceți probleme că ni s-au accidentat ambii U21 astăzi , nu ca ăștia au smuls un punct cu noi 🙂

      Apreciat de 4 persoane

      • Si daca dadeau oile gol la ultima faza cum era? Daca baba avea coi era ministru de razboi. Joc bun pana s-a accidentat Costache pe urma a urmat o retragere. Legat de faptul ca am jucat cu 3 zile inainte la Lazio e si nu e o scuza, avem un lot numeros, parca asa ziceati pe aici, oare de ce nu am bagat mai multi jucatori care nu au jucat joi?
        Una peste alta a iesit un rezultat asteptat de toata lumea. Sper ca in retur sa nu ii mai tratam cu atata respect.

        Apreciat de 1 persoană

  18. Daca ne-am uita pe statistica,ar fi trebuit sa batem detasat.Dupa o prima repriza in care i-am lasat sa se agite,a urmat a doua parte pe care am controlat-o la toate capitolele.
    Am fost si putin ghinionisti cu accidentarea lui Costache,care ne-a vaduvit de-o schimbare ofensiva.
    Cam in aceasta directie a fost gandit planul tehnic al partidei.Acum sa vorbesti de Dan Petrescu ca n-am batut oile,imi pare de domeniul hilarului.Pentru mine important este sa castigam campionatul,tot asa cum este si pentru antrenor si echipa.Oare ce-or spune suporterii lui Barca si Real?
    Poate va adunati sambata la stadion sa-i strigati demisia lui DP,ca n-o batut fcsb.
    Nu ma gandeam inaintea partidei ca vom reusi sa dominam de maniera asta oiltzele.Acum fiecare-si impune scara de valori.Mie imi pare ca echipa la acest moment este la un nivel de vis.Nu pot si nu vreau sa-i contrazic pe contestatari.

    Apreciat de 5 persoane

  19. Evident ca și eu ca toți suporterii echipei am vrut sa câștigam. Nu-i bai ca nu am făcuto, important ii ca nu am pierdut ca pana de Crăciun ne depasa FCSB. Important ii ca am făcut un joc frumos de posesie, am și ratat câteva ocazii. Singurul lucru negativ ii ca nu centram bine in careu din viteza, fundașii laterali m-au dezamăgit in atac, doar din faze fixe creem panica in apărarea adversă.

    Apreciază

  20. Culio a anuntat ca se retrage la finalul sezonului. Cu Arlauskis la final de contract, Vinicius care spune ca vrea si el sa plece in 2020 si Djojovici si Omrani care probabil vor fi vanduti la finalul sezonului+ Tucudean care nu se stie daca va reveni si chiar Hoban care e inca folosit de Petrescu, se cam anunta o schimbare de generatii sezonul viitor.

    Fara 5-6 titulari…..oare cine ii va inlocui?

    Apreciază

  21. Eu doar am spus (la cald) ca e a nu știu cata partida în care sunt dezamăgit de rezultat și de fotbalul arătat de cele 2 echipe. Mi se pare ca le acordam prea mult respect, parca ne prea temem de ei, dar de la asta și a te lua de Dan Petrescu cum am văzut comentarii mi se par aberații și jenant.Nu ești suporter ești hater. Sper sa nu aibă curaj sa îl huiduie careva pe Dan în zona unde ma aflu eu ca îmi pregătesc niște papuci cu vârf sa simtă spițul în cur asa cum se cuvine

    Apreciat de 3 persoane

    • Nu sunt aberatii, ia numarul total al meciurilor directe cu D.P. antrenor, vezi numarul victoriilor, vezi numarul meciurilor in care nu a fost suspendat si vezi cum e. Numarul meciurilor urate o sa iti fie usor de numarat… Nu a fost niciunde vorba de huiduieli, asa ca mai usor cu agresivitatea, papucii ascutiti nu sunt o garantie a succesului…

      Apreciat de 1 persoană

  22. Sa nu uitam ca ne-au lipsit titularii: Paun, Rondon, Djokovici, Bordeianu (intrat mai tarziu) . Omrani nu a putut juca pe postul unde da randamentul cel mai mare, Itu nu e la nivelul echipei, Hoban lent is defensiv, Culio proaspat revenit, Costache bezmetic ca de obicei. Majoritatea actiunilor noastre au fost pe benzi, centrarile usor rezolvate de Planic si Cristea. Am fost peste ei in repriza a doua si pe fondul slabirii mijlocului lor: Tanase si Tsoumu (retras dupa intarera lui Gnohere) au fost aerieni..Cornerele noastre executate aiurea, nu facem o schema, nu facem nimic. In aceste conditii e ok acest egal, chiar daca am fi vrut un 3-0 cum a dat Slavia Spartei in week-end..7 puncte in urmatoarele 3 etape si suntem in graphic..

    Apreciază

  23. Sincer nu m-a dat pe spate transferul lui Pascanu.N-a avut timp aseara sa faca nu stiu ce miracole,dar semne bune se arata din partea lui.Are personalitate si asta inseamna ca avem o solutie in plus la U21.
    Am avut aseara cateva maini boante in echipa.
    Culio a avut cel putin prima repriza o evolutie stearsa.Vinicius cu cateva finalizari fade.Iar Omrani parea ca este la miutza cu prietenii.Hoban si Itu decenti,cautionati prin prisma pozitiei lor.
    Peteleu a avut cateva sarje foarte bune.
    Arla si-a facut cu brio treaba,dar mai are de lucru la iesiri………Costache inca nu s-a intors din vacanta,poate o data cu revenirea lui Adita.

    Apreciat de 1 persoană

  24. Eh DP nu poate fi blamat dar atitudinea asta de eh e bun si un punct cu fcsb e frustranta. 🙂 De acum vom avea doar meciuri unu si unu si ce vom face? ne propunem doar egaluri cu Gazul, Viitorul si Craiova? 🙂

    Apreciază

  25. Am facut un egal cu berbecutii, frustrant ce-i drept, mai ales cand vezi ca esti mai bun ca ei, dar eu simt ca suntem intr-o perioada de gratie care poate sa ne mai aduca multe bucurii.
    Parca suntem intr-un vis, care sper sa nu se termine, un vis in care dominam campionatul intern si avem rezultate exceptionale in Europa.
    Cel mai mult mi-a placut aseara, cand i-am auzit pe mancatorii de rahat de pe la posturile TV, care recunosteau, printre dinti si cu jumatate de gura, ca CFR este cea mai puternica echipa din tara. Asta inseamna ca CFR are un prestigiu recunoscut si a reusit sa-si castige respectul si in fata dusmanilor si detractorilor ei.
    Victoria cu Lazio a fost un soc pentru multi si cred ca a schimbat perceptia colectiva fata de CFR, mai ales in zona de sud a tarii.
    In acest moment cred ca CFR este perceputa ca fiind cea mai puternica echipa din tara si chiar un factor de speranta si mandrie in confruntarile internationale.
    Odata cu aceste succese a crescut insa si fondul de asteptari fata de CFR si ar fi o confirmare a statutului de nou pol al puterii fotbalistice din tara daca am putea iesi din grupe.
    Eu cred ca putem sa ajungem in primavara europeana si in acelasi timp sa atacm un event, cupa si campionatul.

    Apreciat de 1 persoană

  26. Un semiesec,pe care daca aveam sansa si vana la finalizare,il evitam;asa, am pierdut,nemeritat,alte doua puncte,pt. ca nu am abordat cu mai multa convingere si determinare prima repriza,am tratat cu superficialitate ocaziile de gol si am avut cateva maini moarte:Costache,Culio,Omrani,iar Deac si-a”batut joc” de toate loviturile de la colt!;un joc dominat de CFR,de uzura cu prea multe contre aiurea si cu putina preocupare pt. constructie si contraatac;Pacat,am avut ocazia sa-i ingropam pe berbecuti!;Hai CFR!

    Apreciază

Lasă un răspuns către csongi Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.