De la pe ei, pe berea lor, la ce-o fi, o fi! Asta cred că e în mintea multora dintre noi, după câteva săptămâni grele de luptă şi emoţii. Am trecut prin 8 orașe, am văzut aproape 30 de goluri superbe, am văzut stadionul din Gruia din nou plin și am urmărit cel mai intens meci ceferist din toate timpurile. Până azi. De multe ori înainte de meciurile astea fierbinţi, ne-am trezit noaptea să cugetăm la planuri, strategii și tactică. Ce mai e de studiat și de analizat acum, înaintea acestui ultim capitol din cartea preliminariilor? Munca grea, cu onoarea ei cu tot, ne-a scos din echipă unii dintre cei mai buni oameni. Alții sunt storși psihic, poate. Nu-mi dau seama, poate e prea multă liniște sau poate cu toții am obosit puțin. Noroc cu campionatul ăsta intern, că a fost mai bun ca orice cremă de uz extern. Ne-a frecționat în weekenduri și ne-a ținut speranța vie pe buza halbei. A sosit destulă energie și de pe traseul ăsta local, iar DP nu a fost deranjat decât de zumzăitul laudelor care, ușor, ușor, au început să-l colinde pe la fereastră. Contestatarii, ofticoșii, aricii și urăcioșii (haterii) ori au tăcut brusc din gură, ori au recunoscut că CFR-ul e alt soi de animal în sezonul ăsta. Asta poate fi o altă problemă pentru noi, pe lângă oboseala fizică și psihică, accidentări etc. Mi-e teamă că lui Mister nu-i priesc laudele. Nu e obișnuit, și poate îi scade vigilența. Mi-aş dori să-l fac albie de porci doar ca să-l văd în priză, dar n-am destule reproşuri. Singurul regret este că n-avem întreg lotul sănătos. Când am pornit la drum, după pregătirea de vară, se știa care e programul și că va fi unul infernal. Nu se știa că o să avem adversari așa grei, dar nici aia nu era imposibil de bănuit. Ne-am trezit că avem un lot prea mic, nu avem destule dubluri, avem din nou accidentați. Cel mai bun fundaș, cel mai bun mijlocaș și golgheterul nostru sunt ieșiți din circuit. Asta poate face diferența între CL și EL. 3 jucători, pe care clubul nostru nu i-a putut înlocui. Poate că anul trecut, asta a fost diferența între EL și un chix fantastic: Arla, Culio, Djoko. Poate, nu se știe…
Dar asta e, cu un buget de Intertoto suntem la un pas de grupele CL. Un pas, dar unul lung, în adâncime, un pas de-al lui Lăți-Lungilă. Dar un pas pe care îl putem face, venind din spate cu tupeul celui care n-are nimic de pierdut, cu elanul și dezinvoltura buturugii mai mici și cu gândul că putem înscrie oricând, cum am mai făcut-o. Nu va fi de ajuns doar atât. Trebuie ca băieții noștri să simtă de dimineață cum vlaga stă să dea afară din trup, trebuie să se trezească cu setea aia de joc și cu încrederea cu care merge orice pescar la baltă, cum că de data asta sigur va prinde monstrul.
Acum, dacă stăm să judecăm drept, EL ar putea fi traseul normal, firesc, pe care CFR trebuie să meargă, e greu să sară direct în ghearele balaurilor din Anglia sau Spania. Dincolo de bani, care și ăia o pot lua pe căi ocolite, CL este un clop imens pentru lotul nostru, cum am amintit, destul de mic acum. Se pot face implanturi, desigur, dar stai cu falca umflată o vreme și, până îți revii, poate e prea târziu.
Dar nu ar fi frumos ca generația asta să fie răsplătită cu 6 meciuri de neuitat? Ar fi. Ar merita? Cu siguranță. Poate ține pasul? Poate că da. Nu putem renunța la visele cele mai frumoase și să ne gândim doar la o revanșă cu luxemburghezii. Ar fi o poveste tare frumoasă să te califici după 8 meciuri grele pentru alte 6 și mai grele. Aproape de neînchipuit. Și totuși atât de aproape acum. 90 de minute, în care trebuie să ne luptăm cu agresivitatea uleiului încins, a diavolului tasmanian sau a unei lucrări pe canal fără anestezie. Trebuie să le blocăm gândurile înainte să se transforme într-o mie de pase. Să fim ca bull-terrierul de iuți în a le fura mingea și să lăsăm fiecare moacă de suporter ceh cu o mare gură căscată și uscată.
N-au mai rămas multe de zis, stăm ca pe arcuri, ca pe cioburi, pe cuie, pe coamă de porc spinos şi ţinem pumnii echipei noastre.