Şi cu rele, şi cu bune. [CFR Cluj – Slavia Praga 0-1]


Câteva aspecte negative:

*** Băieţii au intrat în teren extrem de timoraţi şi neîncrezători, zici că aveau meci cu Charlize Theron, nu împotriva unei echipe bune, dar nu de speriat. În prima repriză, au lipsit tocmai trăsăturile cu care am reuşit să răpunem bugetele mai mari, să înfăptuim miracolele: tonusul bun, luciditatea, prospeţimea, cota parte din  trebuie să alergăm peste 120 km dacă vrem să avem şanse.

*** Eroarea à la  Manea a lui Ţucu de la gol, prin scoaterea din ofsaid a celui care l-a derutat pe Arla şi l-a pus în situaţia ingrată de a părea lipsit de reacţie la latul de lab-tenis a lui Masopust. Cu mintea de pe urmă, putem zice că poate ar fi fost mai indicat cu Rondon din start, dar titularizarea lui Ţucu a fost o decizie logică din partea lui DP. Ţucudean este mult mai puternic fizic decât Rondon, un aspect important în contextul masivităţii jucătorilor adverşi. Apoi, ne-am obişnuit că lui Ţucu nu-i trebuie decât o juma de ocazie ca să o bage. Din păcate, aseară a avut doar două ocazii întregi, nu-i putem imputa că n-a fructificat ceea ce n-a avut, juma de ocazia. Încet-încet, joc cu joc, Ţucu va reveni la forma de anul trecut, trebuie să credem acest lucru.

*** N-aş fi crezut niciodată ca Deac, Djoko, Bilel, în primul rând, şi restul alor noştri să poată fi dominaţi la capitolul forţă fizică. Hai că mai dă câte unul de o namilă de adversar tare ca stânca, dar de zece în acelaşi meci … Pe Stanciu nu-l pun că el a părut cârmaciul din faţa vâslaşilor.

*** Un penalty ratat este un fapt dureros  şi frustrant, degeaba încercăm să ne consolăm că s-a întâmplat şi la case mai mari sau că e normal să se mai întâmple. Execuţia fost un joc al nervilor între Omrani şi portarul ceh. Ştim  că partea preferată de până acum a lui Omrani a fost în dreapta portarului. Era normal ca şi portarul ceh să ştie acest lucru. Iar Omrani, poate şi la sugestia lui DP ori Djoko, să ştie că cehul ştie. Iar cehul să ştie că Bilel ştie că el ştie. Mintea cea de pe urmă ne duce din nou la Rondon.

Părţi bune:

*** Meciurile din play-off încep cu intonarea imnului Champions League. Aseară, imnul s-ar fi putut auzi la fel de bine la Nur Sultan, Tel Aviv ori Glasgow, suntem recunoscători jucătorilor, antrenorilor şi conducătorilor că au făcut posibil ca acest moment solemn să încânte peste 34.000 de urechi în Gruia, din nou, după o pauză de şapte ani.

*** Cehii au părut periculoşi, mai ales în prima repriză, când aveai impresia că GPS – ul mingii era setat pe ruta lor, dar statistica scoate la iveală că n-au avut nici o ocazie clară de gol. Nici măcar golul nu l-au marcat dintro ocazie clară de gol.

*** Evoluţia din repriza a doua ne-a demonstrat că avem  dreptul să sperăm, nu numai să visăm, că la Praga orice se poate întâmpla. Nici scorul final nu are cum să ne descurajeze. Ne-am mai calificat în această campanie europeană după un 0-1 în prima manşă. Şi ce-i dacă atunci am comis-o în deplasare? Vom face săptămâna viitoare un 3-1 în deplasare şi tot acolo vom ajunge la socoata finală!

HAI CFR!!! Bravo, băieţi, pentru dăruire! N-a fost să fie, dar să nu disperăm. Cu şi mai multă voinţă, fără inhibiţie, fără apăsare, vom putea întoarce rezultatul!

HAI CFR!!!

240 de comentarii

  1. Stiu ca am castigat si ca nu ar mai fi loc de nemultumiri dar pe mine Costace asta ma termina.Este un jucator in lotul CFRului mai slab decat aceasta nulitate !?

    Apreciază

  2. Ce diferenta intre adversarii din Liga 1 si ce intalnim in Europa. Prima data am crezut ca am avut noroc ca am jucat doar nou promovatele + Sibiu si Dinamo. Parca suntem un tanc.

    Apreciat de 4 persoane

  3. De remarcat câţiva oameni mai puţin lăudaţi în ultima vreme, Hoban, Mureşan, Camora. Felicitări echipei! E bine că au fost ţinuţi în priză şi câţiva titulari europeni. Pereira se acomodează tot mai bine, arată a jucător european. Hai să fim puternici şi miercuri! Hai CFR!

    Apreciat de 5 persoane

  4. Da’ , io nu stiu de ce va tat mirati atata ..!? De 11 ani asta-i diferenta dintre noi si resturile Lumii..Nu vedeti ce banca de rezerve avem: Petrescu, Panin, Minteoan…? ?? Si astia daca intra ii mestecam pa toti…

    Apreciază

  5. DP a spus ca lui Traore nu i-a venit cartea verde; ca ar fi jucat azi si era o solutie si pentru Praga (nu cred ca era pe lista!). Dar asta spune ca Traore este fizic tot mai aproape de a fi o solutie.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Echipa de campionat ‘tunata’ cu Arla, Camo si Cipri rade tot in campionat. Au aparut relatii de joc si seamana ca joc cu echipa din Europa. De cei 3 amintiti DP a spus ca sunt jucatori ce au nevoie de meciuri, altfel intra mai greu in meci, ca asa a fost cu Praga. A spus ca spera ca Tucu sa poata sa intre sa joace, si de Traore s-a scris deja. Felicitari baietilor si lui DP pentru aceasta frumoasa victorie! Hai Cfr!!!

    Apreciat de 3 persoane

  7. Voi ce ziceti, ce prefera DP? Individualitati, jucatori mult mai valorosi, dar cu organizare deficitara pealocuri, ce avea Celtic? Sau o echipa fara jucatori mai buni decat ai nostri, dar cu o echipa bine inchegata, compacta, ofensiva ca si Slavia. Logic, pentru un antrenor Slavia ar trebui sa-i fie preferata. Daca cu Celtic, un jucator advers putea face diferenta, cu Slavia tactica aleasa poate sa dea roade. Greseala mare in primul meci cu Slavia titularizarea lui Tucudean. Nu am putut face pressing cum trebuie, am tras adversarii peste noi. Tucu putea sa fie letal pe final cand Slavia era obosita si am urcat pe ei. A si zis azi DP ca vom face pressing din primul minut. Echipa tip de Europa, sa alergam cat putem, sa facem 1-2 schimbari la pauza, sa intre jucatori proaspeti, Paun, Pereira, iar in ultimele 20 de minute Tucudean. In ciuda scorului simt ca avem sanse mai mari decat am avut in returul cu Celtic. A trecut deja 7 ani de cand am avut ringtone de Champions League pe telefon 🙂 Forza CFR

    Apreciat de 3 persoane

    • DP a spus ca prefera echipele care paseaza (Celtic) in locul echipelor care vin peste tine in forta, cu care avem probleme dupa cum s-a vazut in prima repriza cu Slavia, zice DP.

      Apreciază

      • Problema e ca Slavia si paseaza si are si forta. Ma uitam la casuta tehnica si am vazut ca ei au facut aproape 400 de pase si noi vreo 150.

        A fost meciul Norwich-Chelsea ieri. Norwich, venita din liga a 2-a de la ei. A fost 480 la 520 la pase. Chelsea face 400-500 de pase la.fiecare meci, dar Norwich sa se tina aproape nu ma gandeam.

        Noi daca ajungem in CL si jucam cu Chelsea o sa avem 98 de pase la 500. So nu numai CFR, ci orice echipa din Romania. Nu suntem capabili sa jucam mai mult de 3-4 pase consecutive cu adversari din astia. Am vazut atatea executii gresite……daca si Razvan Marin este consderat lipsit de viziune si tehnica la Ajax desi provine din Academia lui Hagi…

        Fotbalistii romani trebuie sa lucreze la asta pentru ca nu poti doar cu contraatacuri si faze fixe.

        Apreciază

        • Daca ai vazut meciul Slavia-Bohemians, parca juca Cfr-ul in locul Slaviei. Acelasi joc, pressing tot meciul, dueluri in forta in urma carora se creaza superioritate numerica in atac, actiuni surpriza in urma interceptiilor la pressing.

          Apreciază

        • Noi am jucat cu mingi inalte pe Tzukudean si Omrani. Nimic pe jos – era normal sa nu stam bine statistic. Dupa intrarea lui Rondon la pauza am inceput si noi sa combinam si sa tinem de minge. Chiar si asa am avut ocazii deci treaba a foat gandita de DP.

          Apreciat de 1 persoană

        • Au fost superiori la mijloc. Cand aveau posesia, 2-3 ramaneau in spate, un varf(varul lui Armin) , asa ca ramaneau minim 6 in mijloc, normal ca aveau posesie, fata de cei 3 mijlocasi ai nostri. Dar in fata portii eram noi superiori, de aici lipsa de ocazii. Ne trebuie vitezisti, putem sa-i surprindem. In tur am jucat la siguranta, la fel ca si in prima mansa cu Celtic si Maccabi, dupa gol am zis ca nu mai avem ce pierde, am fost curajosi, ei oarecum multumiti si am fost peste ei..fundasii lor sunt rudimentari, predispusi la greseli, de aceea vor sa pastreze balonul cat mai mult la mijloc…e destept antrenorul lor, exploteaza la maxim potentialul echipei, dar si al nostru e antrenor de antrenor. Forza CFR

          Apreciat de 1 persoană

  8. O adevarata placere sa urmaresti meciurile CFR-ului din acest sezon. Felicitari lui DP ca ne arata ca poate juca si altceva. Mi-au placut toti jucatorii, cu e singura exceptie…

    Apreciat de 1 persoană

  9. Dupa primele10`-15`de joc,in care puteam sa fin groggy,ai nostrii s-au trezit”din pumni”si cu dezarmanta nonsalanta si lejeritate cei din avanposturi,cu exceptia CALAMITATII-Costache(cu ceva aptitudini de fundas lateral!;deocamdata,nici Itu nu rupe”Gura Targului”-este rigid,tenace,cu capacitate de efort,insa inconstant si lipsit de tehnicitate!),am inceput sa inscriem,aproape,l fiecare incursiune printre jaloanele Botosaniului;o nota in plus pt.prestatiile bune ale lui Arla,Burca,Hoban,Deac si Paun;dupa ghinionul cu cehii,vine si aceasta victorie reconfortanta,de moral,obtinuta de CFR-B(+”plombele”),datatoare de sperante si incredere pt. meciul retur cu praghezii;multe ocazii si situatii de poarta,la care au concurat si jocul avantat,ofensiv ,deschis,al adversarilor, care in multe momente si situatii ne-au creat mari probleme,pe faza de aparare!;FELICITARI intregii echipe,staff-lui tehnic si in principal A.1,DP.pt. spectacolul oferit;”Hai CFR,VICTORIE!” P.S.Intr-atat de invidiosi si ofticati sunt”miticii”(FEDERATIA,LIGA,TELEVIZIUNEA),incat nu vor sa ne programeze,precum Stana si Viitorul,macar,un meci din Gruia,incepand cu orele18.00,sa ajung si eu acasa lejer,inainte de miezul noptii?!

    Apreciat de 1 persoană

      • Eh, rateaza si el in meciuri unde e 4 sau 5-0. Chiar nu conteaza sa dea in meciurile astea. Costache a dat si destule goluri atunci cand a contat, in meciuri stranse. Cu Astra anul trecut a dat 2 goluri si pasa de gol (echipa de play-off). Cu Sepsi, alta echipa de ay-off, daduse gol.

        Cu Anglia la tineret daduse gol in amicalul de dinaintea Euro. Cu Bosnia U21 si Elvetia U21 daduse pase de gol de ne-am calificat. Rasplata lui: nu l-a luat Mr Ratzoi la Euro

        Apreciază

    • N-are unde sa joace. Nu face faza defensiva precum Luis ca sa-l bagi inter si mi se pare ca Adita are si ceva kilograme in plus. Acolo in meciuri europene trebuie sa alergi ca Bordeianu ca e alta viteza.

      Iar pe extrema n-are unde sa joace in fata lui Omrani si Deac

      Apreciază

      • Nu m-ar deranja ca Adiţă să aibă kilogramele lui Fabianni la cei unuşaptezecişiceva ai lui, numai să dea în continuare randamentul din acest sezon. La el nu ţii socoteala minutelor – golurilor – assisturilor? 🙂 Şi chiar face foarte bine şi faza defensivă. Dacă Luis Aurelio are eventual un plus pe apărare (încă o dată, dacă are), Păun compensează înzecit pe faza de atac. Şi mai are acum în 90% din acţiunile lui şi ceea ce îi lipseşte total lui Costache: luciditate.

        Apreciat de 2 persoane

        • Mi s-a parut putin subred pe picioare. La fiecare contact cu cehii era pe jos cu mainile in aer cerand ceva. Se vede ca nu are contactul cu echipele europene si nici nu cunoaste stilul de arbitraj din cupe.

          Apreciat de 1 persoană

  10. Urmarind,acum,reluarile din campionatul Germaniei,constat ca o sumedenie de goluri se inscriu din faze fixe,in special din cornere;imi aduc aminte de ceea ce-mi spunea si nu-l intelegeam,pe la 14-15 ani pe,vecinul,care locuia cu sora,ce ne dojenea ca trimiteam,ades, mingea pe straturile de flori!:marele antrenor Pisti Kovacs!:”figyel itt,fiacskam”(sa-mi fie scuzata ortografia!),imi spunea: cornerele,de pe dreapta se executa de stangaci,iar de pe stanga de dreptaci,iar toate loviturile libere,din lateral,din apropierea careului de 16m. se executa”la doua capete”;adica, sa prinzi si spatiul portii,chiar daca nimeni nu reuseste sa devieze mingea,ea se duce spre gol!Oare este atat de greu sa inteleaga si jucatorii nostrii,acest mic”truc”!?

    Apreciat de 1 persoană

    • Racheta ,apreciez comentariul tau dar marele antrenor Pisti Kovacs ,deci cel care a fost antrenor la nationala Romaniei ,,Ajax, sau nationala Frantei statea pe str Rakoci , habar nu am cum se cheama acuma,.deci strada sa spunem de la Hotelul Napoca catre cartierul Grigorescu ,avea casa, nevasta si un baiat coleg cu mine de scoala , cred ca vprbesti tot de Pisti Kovacs var drept cu el , care a fost o viata de om ,impreuna cu Silviu Avram si alti antrenori la centrul de copii ai Universitatii , antrenori care scoteau an de an talente si fotbalisti adevarati

      Apreciază

  11. E bine ca Paun ridica prin jocul sau, assist-urile si golurile lui probleme pentru antrenor vizavi de titularizare. E o solutie, clar. Optiunea e insa la DP, care-i vede pe toti non-stop.

    Apreciază

  12. Adita si la juniori juca nr,8 si o facea f.bine;acolo,dadea randament maxim!;apoi,Adita gandeste si mai”stie ce sa faca cu mingea”,pe cand protejatul lui D.P.,Costache,in ofensiva,este varza!;desigur,ca se straduieste,se zbate(„ca pestele pe uscat”),doar ca-i lipsesc cam multe atuuri pt.a face performanta,la o asemenea echipa;joaca de aproape 2 ani la noi si nu progreseaza deloc,fata de Adita,care are baza fotbalistului profesionist,pe langa talent,mai are si tupeu,curaj,multa determinare,incredere si luciditate!;poate,poate ma va contrazice!;acum,Costache,doar,profita de regula impusa de U-21!;Da Doamne sa progreseze si sa-l vedem si la Nationala!

    Apreciază

  13. Am lipsit o bucata de timp, fiind plecat la peticirea sanatatii, dar am urmarit meciurile nostre, fiind placut surprins, ba chiar uimit, de rezultatele obtinute . La comentariile voastre putine ar fi de adaugat, poate conducerea ar trebui sa se gandeasca in mod responsabil la aducerea unei rezerve pe masura pt Arla, aspect subliniat si de fostul portar Lengyel Attila . Cat ii priveste pe ceilalti, DP a stors peste maximum din ei, si din aceasta cauza au venit accidentarile lui Culio, Vinicius si Cestor, usor expusi la varsta lor . In camionat, cu rezervele totul e ok, singurul semn de intrebare la Sylla, care a venit cu cel mai bun cv ( s-a si platit pe el ) si care a ajuns rezerva rezervelor , desigur pe langa cea a lui Vatca, care si-a aratat limitele, mai exact, marile vulnarabilitati . ( cu el pe teren, nu stiu daca invingeam Botosianul ! ) . In CL am obtinut rezultate mult peste conditia noastra, aici meritul e 100% a lui DP, calificarea in grupele Europa league aducand si bani importanti pt patronat . De visat putem si trebuie sa visam, dar Sparta e clar peste noi iar minunile sunt exceptii, nicidecum reguli . Sa nu uitam cat poate da pe un jucator Sparta, parca cateva mil de euro, pe cand noi ne permitem doar jucatori liberi de contract sau pe bani putini, mult sub 500.000 euro ( cel putin in ultimele doua campanii de achizitii ), asa ca … Oricum, este un inceput de sezon fantastic , cu un prim si mare obiectiv atins, fara de care viitorul suna incert, deci de-acum incolo totul va fi un bonus, speram, cat de multe !

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu știu dacă trebuie adus portar când îl avem pe Fernandez. Probabil ii trece accidentarea și redevine nr. 2. Despre adversarul din Praga doar o corectura…. … E Slavia nu Sparta

      Apreciază

      • asa este Andrei Popa ,decit sa aduci alt portar acuma este normal sa te folosesti de Fernandez, eu credeam ca esteplecat , tot de la voi am inteles ca nu este in lot si nu figureaza in nici o lista, este un portar bun dar trebuie sa joace in campionat , apoi vine cupa

        Apreciază

            • Nasol… Nu știam… Chiar nu înțeleg cum e cu lista… Fcsb vb de 32 de jucători și săptămânal înscriu la liga. Cum draku e????

              Apreciază

            • Un club are voie să treacă un total de 25 de jucători pe lista A la LPF, din care minim doi formaţi la club (Păun şi Horj). Deci, trebuie să ne descurcăm cu doar 23 de locuri disponibile, ocupate toate momentan. Ca să poţi trece un jucător nou, musai să eliberezi un loc. Lista A va putea fi modificată până la terminarea perioadei de transfer de vară, prin completare/înlocuire, însă numai cu jucători care au fost legitimați la club după comunicarea listei inițiale (Jesus a fost pe lista iniţială).
              În plus, cluburile pot trimite o listă B, cu un număr nelimitat de jucători eligibili U21 (Costache, Itu, Petrila plus restul tinerilor nu ocupă vreun loc din cele 23).
              FCSB-ul are mulţi U21 care nu se pun la socoteală în lista A.

              Apreciază

  14. Adita,a fost folosit inadecvat pe postul de inter dr./stg.,unde trebuia sa alerge mult mai mult,sa acopere o suprafata mai mare de teren,sa faca bine si faza de aparare si nu-i mai ramaneau resurse suficiente pt. ceea de atac,pt. care este dotat;sunt sigur ca si Costache este folosit,aiurea,pe un post in care nu da randament maxim!

    Apreciat de 1 persoană

  15. E unul din cele mai bune inceputuri de campionat din istorie ! Acum 2 ani am avut 19 puncte dupa 7 etape ( ala a fost cel mai bun start de sezon in 2017-2018), in 2007-2008 cu Andone antrenor am avut tot 17 puncte dupa 7 etape doar ca acum am marcat goluri multe, deci ar fi al 2-lea cel mai bun parcurs in primele 7 etape din toate timpurile, anu trecut aveam 12 puncte tot pe vremea asta si eram pe locu 3. E bine ca suntem pe primu loc si inscriem goluri multe, pana acum 4 victorii din 5 au fost la 3 goluri diferenta.

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, dar nu prea conteaza. Anul trecut aveam 12 puncte, dar de fapt 6. Acum avem 17 puncte dar de fapt 9.

      Asta e formatul, n-ai ce sa-i faci, asa e peste tot in tarile civilizate (Belgia, Austria etc). Echipele isi mai fac strategia si sa nu investeasca foarte mult decat in a 2-a parte a campionatului, cand se joaca pe 3 puncte, nu pe 1,5.

      Apreciază

  16. Anul trecut am fost avantajati de rotunjirea punctelor cine are punctele obtinute cu sot e aproape un punct in plus, apoi in sistemu actual joci in play-off doar cu echipele cele mai bune din sezonu regulat, oricine intra in play-off spera cel putin pana prin etapa 5-a din play-off macar sa prinda un loc in primele 4, adica toate echipele au o miza, asa dupa sistemu vechi cu 18 echipe dupa etapa 24 echipele de la locu 7 pana pe la locu 11-12 jucau fara obiectiv , ultimele 2 clasate erau retrogradate, aveai in ultimele 10 etape 7-8 echipe care din diferite motive ( fie erau departe de retrogradare fie erau retrogradate) nu mai aveau pentru ce lupta , dupa etapa 26 se salva matematic si echipa de pe locu 12, echipa de pe locu 6 nu mai spera la europa league si atunci sa vezi jocuri de culise la greu, te bateai la campionat cu fcsb iar astea 9 echipe fara obiectiv in ultimele 8 etape trageau toate pentru ei.

    Apreciat de 2 persoane

    • Daca nu s-ar injumatati punctele s-ar face blaturi la greu in Romanika. Nu cred ca in Belgia sau in Olanda, dar la noi daca nu au miza cele de pe locurile 6-11, ar da meciuri.

      Apreciat de 2 persoane

  17. Asa a fost in 2007-2008 lupta pentru campionat 8-9 echipe fara obiectiv toate jucau meciu vietii contra noastra si in rest mai mult se prezentau contra stelei lu becali mai faceau un egal intre ele , macar acuma joci in play-off numa cu primele clasate.

    Apreciat de 1 persoană

  18. In meciul de sambata, DP a remediat problemele din meciul cu Sepsi, asa ca, i-am vazut in teren pe Arla si Camora in locul lui Vatca si Butean.
    Rezultatul a fost nemiapomenit.
    Butean este departe de a fi acomodat si mai are mult de munca pana sa intre, cu randament, in angrenajul echipei.
    Progresul lui Paun din acest sezon este evident si cred ca, incet, incet, se va impune in garnitura de Europa si poate va deveni subiectul unui transfer reusit.
    Mi-a placut si Pereira care promite sa devina un jucator important pentru CFR.
    Costache este in faza in care isi doreste mult, alearga mult, ajunge de multe ori in faza de finalizare, dar precipitarea, lipsa calmului din momentul executiei, il face sa rateze din toate pozitiile. Cred ca daca reuseste 2-3 goluri se elibereaza de trac si va fi un marcator important.
    Deac a marcat, in sfarsit, din lovitura libera si a reusit cateva faze extraordinare, dar, din pacate, are si multe faze nereusite.
    Hoban incepe sa-si revina la forma din primul an al lui DP la CFR si cred ca Sylla are mult de munca ca sa-i ia fata.
    Camora a facut un meci bun si pare in revenire de forma, iar Peteleu s-a dovedit mai sigur decat Butean.
    Burca se dovedeste un transfer reusit, iar Muresan ramane cum l-am stiut, un om pe care te poti baza cand ajungi la stramtorare.
    Nu-mi dau seama cum stam cu portarii, pentru ca Vatca nu pare o solutie decat pentru varianta a 3-a de portar.
    Cine este rezerva lui Arla?

    Legat de prestatia FCSB-ului din acest inceput de sezon, am sentimente amestecate. Intr-un fel imi pare bine ca Becali si-a stricat jucaria si daca nu reuseste sa si-o repare singur, pentru ca paranoia din capul lui nu-l lasa sa apeleze la profesionisti, avem sanse sa scapam de aceasta calamitate din fotbalul romanesc, dar pe de alta parte, lipsa de concurenta din campionat scade si mai mult nivelul echipelor noastre, inclusiv a CFR-ului.
    CFR-ul poate scoate capul in Europa doar daca are concurenta serioasa in campionat, pentru ca asta o intareste, iar in momentul de fata, este jale mare.
    CFR a mai reusit sa resusciteze odata fotbalul din aceasta tara, atunci cand a devenit pentru prima data campiona si a reusit prestatii bune in grupele cupelor europene, imediat aparand din neant si alte echipe ca Urziceni, Timisoara, Vaslui, Galati, care au inceput sa aiba alte aspiratii si o sa opreasca hegemonia monotona si plictisitoare a echipelor Steaua si Dinamo.
    De ce nu ar mai reusi sa faca acest lucru inca o data, iar daca cei din sistem vor fi mai responsabili, poate si pe niste baze mai sanatoase, fara personaje ca Becali, Porumboiu, sau Iancu?

    Apreciat de 3 persoane

            • multumesc Caneto, m-ai lamurit cu listele,am tot auzit de ele dar zau ca nu stiam regulamentul ,deci cam greu daca mai vin intariri

              Apreciază

            • Si in lista de 25 de jucatori nu poti aduce chiar pe oricine – regulile sunt dupa cum urmeaza:

              Jucători formați la nivel național: 8
              Jucători formați la nivel de club: 2

              De asemenea, 4 jucători non-UE pot fi incluși în lotul de 25 al echipei. Din cei 4, unul este la liber, 2 jucători trebuie să fi fost convocați de minimum 3 ori la echipa națională în ultimele 12 luni anterioare legitimării în România, iar al 4-lea are obligația să dețină naționalitatea unei țări participante la ultima ediție a Campionatului Mondial de seniori.

              Astea sunt regulile impuse de FRF pentru acest sezon 🙂

              Apreciat de 2 persoane

            • Aşa e, n-am mai scris pentru că nu ne doare în părţile astea. 🙂 Am citit mai de mult că se doreşte pentru viitorul apropiat ca listele LPF să aibă structura celei cerute de UEFA, cu 4 jucători formaţi la nivel de club. Multă lume spunea în ultimii 2-3 ani să-l dăm pe Adiţă şi să aducem un altul bun în locul lui. Iar acum când şi-a dat drumul la joc, lumea îi urează să prindă cât de curând un transfer bun în străinătate. Ei îi doresc în schimb să bată toate recordurile din istoria CFR-ului: de prezenţă în prima ligă, goluri, minute jucate în toate competiţiile, număr cartonaşe galbene etc. Este cel mai de neînlocuit fotbalist din lot. 🙂 Nu prea există opţiuni. Horj e, dar am îndoieli că va putea creşte valoric. Prea uşor a renunţat la el Hagi. Dacă Traore îşi va reveni, sunt convins că nu va sta foarte mult la noi. Îmi pare rău că n-a fost adus Sergiu Buş, mi-a plăcut dintotdeauna de el. Rămâne să sperăm că peste 4-5 ani vom putea umple locurile alocate jucătorilor formaţi la nivel de club cu câţiva dintre puştii trecuţi acum pe lista B.

              Apreciază

            • Nu știu nimic… Se discuta dar nu știu nume, posturi sau în ce situație se fac.. (în Europa league sau doar pt champ. League)

              Apreciază

    • Cred ca lumea se insala in legatura cu Costache.E normal ca dupa 2 ani sa auzim aceleasi scuze ? Ca nu e copt..e tanar,de aceea se si precipiteaza…nu are luciditate …are nevoie de timp..

      Nu e clar pentru toata lumea ca nu il duce capul? Acolo in fata ai nevoie inteligenta, sa fii creativ.Costache nu va ajunge niciodata fotbalist pe pozitia asta.Poate spun prostii dar cred ca singura lui sansa ( si asta din cauza ca alearga mult si nu se teme de dueluri ) e sa fie reprofilat in fundas lateral stanga.Are doar 21 si are timp sa se perfectioneze in aceasta pozitie unde cred ar da un ft bun randament.Parerea mea.

      Apreciat de 1 persoană

      • Nu-mi prea place ceea ce voi posta acum, dar pentru obiectivitate îi musai 🙂
        Meme: „Gigi m-a întrebat de Costache și i-am zis că e un jucător foarte interesant, are forţă, are viteză, însă nu mi se pare un jucător cerebral. Merită să dai maximum 2-300.000 de euro pe el. Aşa am zis eu, asta cred eu. Dacă Gigi voia să-l ia pe Costache, îl lua fără niciun fel de discuţii”.

        Apreciat de 1 persoană

    • Cu multe lucruri subscriu, Pirule. Legat de Vatca, el e preferatul lui DP, asa se pare, pentru rezerva lui Arla. De Becali nu cred sa scapam, cu banii pe care-i invarte in fotbal. Si sunt multi. Iar echipele puternice aparute au disparut instant. De la Urziceni Becali si-a luat banii inapoi (din cele 20 de mil de euroi din Champions League), desfiintand clubul practic. Era tot pe banii lui. Pe Jabba de la Timisoara l-au inchis (a primit atunci vreo 15 ani) pentru ce a facut cu rafinaria aia de petrol, Porumboiu s-a retras de la Vaslui cand a vazut ca sunt toti inchisi pentru dosarul transferurilor (cei 3 Becali, Gica Popescu, Borcea de la Dinamo, etc) si Copos de la Rapid pentru ce a facut cu Loteria Romana. Otelul Galati s-a desfiintat instant dupa ce banii din Champions League au luat alte directii decat echipa de fotbal, anglo-indienii de la Mittal Steel oprind finantarea clubului. Nu vad cine s-ar mai baga cu bani in fotbalul nostru. Sper sa nu fie asa. Vor fi o gramada de echipe obscure finantate din banii primariilor, a caror existenta nu va depinde de performanta, ci doar de relatiile pe care le au cu primariile. Iar banii aia vor fi de-ajuns doar pentru o existenta obscura, nicidecum pentru performanta. Sper sa ma insel.

      Apreciază

      • Se vor baga bani in fotbalul romanesc atunci cand economia si institutiile statului vor functiona corespunzator. Adica, companiile vor face profit declarat pe care il vor directiona catre sport prin contracte de sponsorizare si nu-si vor mai ascunde profitul in balante masluite si nici institutiile abilitate nu vor mai inchide ochii la asa ceva….

        Apreciat de 1 persoană

  19. Cle 3-4 nume cred ca sunt plauzibile doar daca trecem de Slavia; banuiesc ca pentru Europa League vom ramane cu ce avem acum (daca nu intervin plecari pe bani multi), eventual un U21 de valoare. Asa cred eu fara a fi aproape de vreo sursa de informatie.

    Apreciază

    • Eu am mai zis și sapt. Trecuta, chiar doar în Europa league eu as vinde 2-3 dacă sunt adevărate ofertele. Un Omrani, Djoko și chiar un Bordeianu. Cu banii din Europa și transferuri echilibram balanta și avem alt puls pt noi veniri.

      Apreciat de 1 persoană

  20. Notarea s-a finalizat prelucrându-se datele transmise de cei 20 de tribuniști prezenți la datorie… DP are 8.2, echipa doar 7.2. Așa cum era de așteptat, Păun este -din nou- unul dintre cei mai buni (8.3), după Deac, evident 🙂 (8.5). Pe trei îl vedem -meritat- pe Pereira (8.1). În partea de jos Costache are doar 5.8, singura notă sub 6. HAI CFR!!!

    Apreciat de 1 persoană

    • partida retur din play-off-ul Champions League dintre Slavia Praga și CFR Cluj va fi arbitrată de italianul Gianluca Rocchi, cel care a fost la centru la finala Europa League dintre Chelsea și Arsenal

      Apreciază

  21. Justice, plus inca vreo 80 de tari printre care toate tarile africane si insulele din toate oceanele, care sunt exceptate de la regula. In principal nu poti aduce argentinieni (Culio), brazilieni (Vinicius) sau venezueleni (Rondon). Doar unul la liber si unul pentru ca tarile lor participa la toate campionatele mondiale mai nou a fost si Venezuela. Bine, Culio are si cetatenie italiana, deci intra la comunitari. Iar Rondon are si cetatenie portugheza, deci e si el comunitar.

    Apreciază

  22. Cand ai antrenor adevarat pe banca, si-l lasi sa-si faca treaba, vin si rezultatele. E cazul lui DP, dar si al lui Dinamo cu Uhrin jr, care a urcat spectaculos de pe locul 14 (ultimul) pana pe locul 9 in clasament, in urma victoriei la scor de ieri. Asa va fi si Craiova cu Piti. Va fi mult schimbata in bine, parerea mea.

    Apreciază

    • Nu stiu ce sa zic de Piturca, pentru ca nu-mi place omul de nicio culoare, dar sunt de acord ca antrenorul aduce rezultatele la orice echipa.
      S-a tot discutata si s-au avansat procente de cat face antrenorul si cat fac jucatorii, de la 20%-80%, pana la 50%-50%, greu de spus, dar eu sunt sigur de un lucru, fara antrenor bun nu ai rezultate.
      Un antrenor bun reuseste, cu jucatori fara nume, sa faca echipa competitiva, iar altul slab ii in stare sa distruga o echipa chiar daca-i compusa din jucatori de mare valoare.
      Din pacate sunt putini antrenori buni in campionatul nostru, dar, din fericire, unul dintre ei este antrenor la echipa noastra.

      Apreciat de 1 persoană

        • Nu contest profesionalismul lui Piţi, chiar am un pic de teamă să nu nimerească cu flegma taman în farfuria noastră, rămâne totuşi de văzut dacă numirea lui a fost una oportună pentru club. El este un tip extrem de orgolios, suporterii mai fierbinţi decât oltencele, conducătorii pot ajunge repede şi uşor să se simtă sfidaţi de Piţi, îs cam toate ingredientele necesare pentru certuri, iar cum oltenii sunt în stare să se certe şi cu soarele, d-apăi între ei …

          Apreciat de 2 persoane

      • Asta depinde mult de modul de organizare al clubului. La un club profesionist (din ligile top) antrenorul contează între 0-20%. La noi, semiamatori, contează mult mai mult.

        Apreciază

  23. Justice, poti sa aduci brazilieni de pe filiera portugheza, ei trec Atlanticul spre Portugalia si primesc instant cetatenia portugheza, devenind comunitari. Asa e si Vinicius, dupa cum bine completa Caneto.

    Apreciază

  24. In lunga sa cariera de antrenor,Piti are un titlu cu steaua,deci DP l-a surclasat la acest capitol.Nu contest calitatile lui,dar strict statistic asta-i realitatea.Oricum eu vad in Craiova o contracandidata certa la titlu,prin circumstantele acestui inceput de campionat.Acasa au castigat 3 partide:Chindia,Academica si Astra.Dar in toate aceste partide nu meritau mai mult de 1pct/partida.Cu Academica victorie dupa timpul regulamentar.Cu Chindia victorie,dupa ce adversarii au o bara din 6 m cu capul.Iar cu Astra victorie,dupa ratari mari inclusiv penalty a giurgiuvenilor ploiesteni.Asta-i echipa periculoasa ,care poate castiga in astfel de conditii,ca sa nu invoc pozitionarea astrelor.
    Ciobanul a inteles ca in campionat,rivalul lui direct este Botosaniul.Sunt sanse foarte mari ca fcsbul sa serveasca o portie de play out in acest campionat.In urmatoarele 3 etape fcsb va juca cu viitorul,craiova si campioana en titre.

    Apreciat de 1 persoană

    • Are 1 titlu cand erau doar 2 echipe ce se bateau si 2 calificari cu nationala (una cu generatia lui Hagi cand era grupa cu Portugalia, Azerbaidjan, Slovacia de n-aveai cum sa termini decat pe 1 sau pe 2) si una in care a batut Olanda la Constanta pe ploaie si pe mal cand a dat Goian gol de 1-0 din offside si am terminat noi pe 1 si Olanda pe 2.

      Jocul dezastruos, mingi aruncate de fundasii Rat si Tamas aiurea si facut de ras la turneul final din 2008.

      Pt Euro 2026 cica tot el a contribuit la calificare, dar nu mai zice nimeni ca era o grupa din care se duceau 3 echipe dintre noi, Irlanda de Nord, Ungaria si Grecia. Buna grupa ;)))

      Romania-Lituania 0-3. Asta e valoarea lui Piturca fara generatia lui Hagi sau fara Mutu si Chivu.

      Ii dai 200 de mii pe sezon pt ce?? Sa iti zica ca sunt buni Cristi Manea, Baluta si Florin Stefan. Mai sa fie ;))) fara sa-i dea unuia 200 de mii nu putea Rotaru sa afle astea !! Pai sa-l vad acum daca e asa pregatit sa dea 2 milioane pe Manea si 700 de mii pe Stefan cum spune Piturca

      Apreciază

  25. Piturca a mai fost antrenor la Craiova, la cea a lui Mititelu, si a iesit bine pentru el, dar pentru echipa mai putin.
    Ramane de vazut cum se va termina de data aceasta pentru Craiova, pentru ca, pentru Piturca, sigur se va termina bine.
    Inteleg ca un antrenor sa-si puna clauze in eventualitatea unei demiteri, dar de aici si pana la a pune clauze care sa te imbogateasca, daca esti dat afara si ele sa fie acceptate, pentru mine, este de neinteles.
    Este chiar o situatie ilogica si contra firii sa te poti imbogati fiind dat afara datorita proastelor performante. Nu pot sa inteleg cum si-a gasit asemenea fraieri care sa accepte despagubiri imense in cazul in care isi demit antrenorul si managerul, angajatul lor prin contract, cu puteri depline de decizie si actiune, dar care nu-i in stare sa ajunga la performantele cerute.
    Situatia este cu atat mai ilogica cu cat este mult mai natural si mai usor, ca angajat, sa nu-ti atingi performantele cerute. Este un caz in care este mult mai usor sa castigi bani multi prin non-performanta, decat prin performanta si asta a facut Piturca si la nationala, cand nu se lasa dus datorita clauzei penalizatoare, si la Craiova lui Mititelu si chiar si la arabi, la ultima lui tentativa de a antrena pe cineva.
    Sunt rezervat in calitatile lui de antrenor, dar trebuie sa recunosc ca stie sa-si faca contractele.

    Apreciat de 2 persoane

    • Are la activ mai multe calificari ale diferitelor loturi nationale la turneele finale. Ca selectioner a demonstrat. Eu cred ca e si un antrenor valoros.

      Apreciază

  26. Știe și câte ceva despre antrenorat, da-i genul de varză de șmecher a – la – cum iese, asezonată cu noroc. Fără ultimul ingredient poate aluneca pe panta FCSpreB-ului. Să-i urăm succes! 🙂

    Apreciază

  27. Cu Slavia sper să-l avem pe Cestor in centrul apărării, că altfel îi jale. As începe cu Rondon și Omrani. Pt că trebuie să dăm gol as juca cu Luis și apoi la începutul reprizei secunde i-as schimba pe Rondon cu Tucudean și pe Luis cu Păun. Evident daca între timp nu am primit roșu sau accidentari. Cel mai important nu-i cu cine începem, ci cu ce mentalitate jucam, mai ales primele minute, dacă mâncăm pământul ca în meciul cu Celtic ne calificăm. Știu diferența intre Celtic și Slavia ii că cehii sunt mai robuști, de aia as forța pe centru cu atacurile nu pe benzi. Rondon, Omrani și Deac sa paseze intre ei, cornerele și centrarile de pe flancuri nu vor avea șanse de reușită…as bate cornerele scurt cu intenția de a intra în careu. Forța CFR Cluj Napoca!

    Apreciat de 2 persoane

  28. Englezii nu ne dau nici o sansa in returul cu cehii de la Slavia Praga.Acestia prezic ca Praga bate cu 2-0 fara probleme si ca nu au cum sa piarda calificarea.Ziceau de C F R ca nu e destul de puternica sa poata trece de Slavia deoarece Celtic a pierdut ( pe mana ei si prin propriile greseli ) dubla si ca nu C F R a castigat o.

    Alte motive sunt specificate, cum ca cehii il au pe Stanciu care si-a atentionat jucatorii & antrenorul in multe aspecte cu privire la CFR, le.a dat informatii pretioase despre cum joaca CFRul si la ce sa se astepte de la ei ( si asta s-a si vazut in prima repriza la Cluj ).Alt motiv, si cel mai important spun ei, e lipsa experimentatului Culio, fara de care mijlocul e anemic zic ei.

    Apreciat de 1 persoană

  29. Interesant switch. FC.Spre.B l a luat pe Moutinho de la C.F.R. iar ai nostri l-au luat pe Golofca de la FC.Spre.B (indirect). Ambii pe aceasi pozitie, sa vedem care dintre ei confirma.

    Apreciază

Lasă un răspuns către attila1951 Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.