Bis, bis, bis


Luat peste picior și beștelit în piața mare, CFR-ul s-a trezit, s-a scuturat și a revenit în joc, călare pe un cal mândru și puternic, cam ca al lui Matei Corvin din centrul Clujului. Și pare a privi de sus, întocmai ca ochii de bronz ai regelui, la tot ce mișcă în bătătură, nou-promovate, vechi-promovate, căcăreze, milițieni, și la toate jocurile de gleznă ale Ligii 1. Cu fiecare meci din preliminarii, se ascute și ambiția CFR-ului de a avea mai degrabă presă străină la ora judecății, decât babe știrbe de la Digi. Știrbe, ideologic și deontologic vorbind. CFR prinde gustul victoriei, prinde curajul unei campioane și nu se oprește din transferuri. CFR prinde forță și încredere. Să trecem și de returul de marți cu bine și cred că vom fi pregătiți să ținem piept oricui (în limitele bunului simț, bineînțeles). Să ne înțelegem, încă n-am scăpat de emoții și în orice moment se poate duce de râpă tot traseul European, care încă nici nu a început, dacă e să fim corecți. Ne apropiem încet, încet, de Europa, dar deocamdată bântuim prin Orient, undeva în afara hărții. S-a dilatat fotbalul în ultimii ani și dacă în 86 după 4 tururi ajungeai în finală, acum nu intri nici măcar în grupe. Azi mâine vom invita Australia să behăie și la Eurovisionul fotbalistic. Industrie nenică, și comerț cu bietele noastre emoții.

De data asta avem un plan mai bun decât anul trecut. Avem o echipă cu mintea la preliminarii și alți băieți pasionați să se afirme în Liga 1 și poate așa să fure un loc pe banca de rezerve de dincolo. Au venit întăriri pentru ambele echipe, dar în orice moment se pot produce permutări. Și joacă aproape toată lumea, mai puțin Petrila, că e încă prea tânăr să prindă mai mult de 5 minute la 4-0. Acum un an nucleul de bază al echipei se consuma și fizic și psihic din trei în trei zile, pentru a claca tot la două săptămâni. 4 meciuri fără victorie, urmate de 5 partide câștigate, iar apoi încă o serie nasoală de 5 meciuri. După care, rămasă doar pe un front, echipa și-a revenit și a început să prindă cheag. Ideea de joc nu s-a schimbat față de play off-ul din primăvară, tactica e aceeași, singurele bătăi de cap sunt viteza lui Deac, sănătatea lui Țucu și ușoara letargie a lui Bordeianu.

Altă diferență față de anul trecut este bafta prea minusculă la tragerea la sorți. Adversarii sunt mult mai arțăgoși, mai ațoși, ăsta-i mai marele dezavantaj. Pe de altă parte însă, spre mare nostru avantaj, am scăpat de câteva bucăți de pacoste, botezate creștinește cu numele Ioniță, Maleș, Lang. Adică exact ăia de ne-au halit meciul de acasă cu Dudele. A dispărut din schemă și Mailat, alt titular din meciul de tristă amintire. Deci, cu așa gaură neagră, la ce puteam spera? Sincer, a fost cea mai proastă inspirație pe care a avut-o AC în întreaga lui carieră. Și e undeva și meritul tuturor celor care au asigurat o bancă de rezerve atât de subțire. Bine că am învățat din greșeli și bine că am scăpat de Ioniță. Adică sper că am învățat din greșeli, și sper că am scăpat de Ioniță. Nici pe bancă nu ar mai avea loc acum.

Mai sunt probleme de reglat, de exemplu, lipsa de energie din ultima jumătate de oră a meciului cu Maccabi n-a picat bine celor prezenți la stadion. Marți, în locul blajinilor din Gruia apare alt public, setos și gălăgios, care o să strige pe altă limbă. Dacă tot aveai atâta public în spate, puteai încerca mai mult, Mister. Luptă CFR! Dar când zici că 0-0 e un rezultat bun acasă, e clar că la 1-0 ceata lui Petrescu s-a simțit cu sacii în căruță, cu căruța în garaj și caii periați pe dinți, gata de culcare. Ca la un semn, pragmatismul congenital petrescian a coborât peste Gruia precum noaptea peste Gara Mică. Oricum zeroul ăla rămâne reduta de apărat în continuare. Și-l vom apăra…

Sâmbătă, meci cu Dinamo. Ne-am făcut datoria să îndulcim cu vorbe bune nefericirea adversarului, acum putem să-l batem încă o dată. Așa cum s-a întâmplat în fiecare an, de un timp încoace. Și nu văd de ce n-ar avea CFR 1bis poftă de încă o victorie. Ăia mici trebuie să arate vlagă, și dacă anul trecut titularii obosiți au surclasat un Dinamo mai întreg la minte, acum ar trebui să fie o victorie și mai clară. După ce că n-aveau oricum echipă, au rămas și fără antrenor și fără galerie. Că de stadion fără pistă nici n-avem ce discuta. Ne-am mulțumi cu un 3-0 (1P2,5- cotă bună pentru pariori), ca să se păstreze atmosfera bună din autocar, dar sincer ne-am dori 5 goluri în poarta lor. Să le crească și tinerilor aripi. Luptă pentru noi!

 

Hakana

326 de comentarii

  1. Inca un an in care Hagi si Viitorul isi bat joc de sansa si de coeficientul nostru.Ar trebui refuzată participarea Viitorului in cupele europene,pe lângă înfrângeri e si echipa de golaveraj.

    Apreciază

      • Daca te referi la ce a postat Adi, ba chiar deloc. Viitorul este o fabrica de bani pentru Hagi care fute CONSTANT coeficientul nostru in Europa. Sigur, ei nu fac „rusini” cum facem noi, dar in toata existenta lor au 2 victorii si 3 egaluri si un golaveraj mirobolant de -17 de cand joaca in Europa. Prezenta lor acolo face rau intreg fotbalului romanesc.

        Apreciat de 1 persoană

        • Intr-o seara in care FCSB se face de rusine cu o echipa din Armenia iar oltenii isi dau din nou in petic mi se pare cam mult sa te legi de Viitorul.

          Apreciază

        • Chiar la asta mă gândeam și eu aseară: suntem pe cale să-l sanctificăm pe Hagi ca unicul salvator al fotbalului românesc, însă dacă îl luăm la puricat, nu prea se văd preformanțele, nici la echipa proprie (chix în Europa la fiecare participare), nici la naționale (locul 4 la CE U21 nu contează în fotbalul mare), nici individual nu au ajuns, cu excepția băiatului de la Ajax, la o echipă relevantă (= capabilă să prindă primăvara în UCL).
          Transferurile unor juniori pe 2-3-4 milioane de euro în vest, la fel, nu e performanță. Performanță ar fi ca băieții ăștia să plece la 20-30-40 milioane pe la 24 de ani, după câteva sezoane cu meciuri măcar în grupele EL.
          Să fii pepinieră ieftină pentru campionatul Belgie e prea puțin.

          Apreciază

  2. Fiecare are obiectivele sale,asadar ce face Viitorul este ultima noastra problema.Daca ne facem treaba in Europa si coeficientul nostru-i proportional cu performanta noastra.Nu depinem doar de coeficientul de tara.Ce,au adus prazarii mai multe puncte decat dobrogenii?
    Imi pare bine ca fcsb merge mai departe si este obligata sa mearga pe doua fronturi cu o gluma de lot.Probabil vor cadea in cap campionatul asta.

    Apreciat de 1 persoană

  3. daca intra in grupe si iau banii si noi nu reusim, e aiurea. pana la urma, cel mai important e ce facem noi. pe urma, nu m-ar deranja….:) hai CFR!!!

    Apreciază

  4. https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/dinamovistii-gata-de-restart-este-victoria-lui-eugen-neagoe-ce-spune-sebastian-moga-despre-pariul-popica-700533 M-am uitat la acest rezumat si mi-am dat seama ce „glume” de echipe am invins cu rezervele in ultimele doua meciuri. Chindia, desi nou promovata, pare mai bine organizata si doar nesansa a facut sa piarda primele doua meciuri. Sper sa reusim sa trecem si de ei si sa profitam de sansa de a intalni echipe mai slabe in acest debut de campionat, sa nu pierdem puncte prea multe si sa se inchege mai bine aceasta echipa de tineri si rezerve, pentru ca vor avea multe meciuri de jucat, in contextul (atat de probabil) intrarii noastre in grupele europene (care or fi). Hai CFR!!!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.