Asta, da!


“Toate se intampla invers parca. Dar dupa ploaie si furtuna trebuie sa mai vina si vremea buna. Noi speram sa vina cu Astana” – Dan Petrescu

DP are perfectă dreptate! Nu poate fi altfel nici în fotbal decât cum e în viaţa de toate zilele: uneori eşti porumbel, alteori statuie. Noi tocmai ce ne-am îmbogăţit colecţia de găinaţ încasat pe frunte cu răhăţele aterizate de pe litoral, de pe partea asiatică a Europei centrale de vest şi, ultimul, sâmbătă, unul cu damf pregnant de borş stricat. Este de notorietate faptul că asta înseamnă că norocul a căzut pleaşcă pe capul nostru. Urmarea naturală şi logică pentru meciul ….

CFR Cluj – FC Astana, ce se va disputa miercuri, 17 iulie 2019, începând cu ora 21.00 (00.00 pentru numeroşii noştri cititori din Kazahstan), returul primei manşe preliminare din Liga Campionilor, stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”,

nu poate fi decât inversarea rolurilor, adică, este rândul fraţilor noştri frânari kazahi să se delecteze mâine seară cu o porţie sănătoasă de îngrăşământ aviar pe locomotiva lor proaspăt ieşită de la spălătorie.  Mai ales că ei nu şi-au luat nici măsuri de precauţie (poate că nu au superstiţia aceasta pe bază de cacao, m-aş mira), să înregistreze un rezultat nefavorabil în weekend în competiţia internă. Au stat şi s-au hodinit deoarece şi-au jucat la începutul lui aprilie partida din etapa a 18-a, între meciurile etapelor 3 şi 4! Ca să vedeţi ce accent pot pune forurile conducătoare ale fotbalului din Kazahstan pe meciurile din cupele europene şi cum planifică din timp programul de lucru. Degeaba, mâine seară noi vom fi cei deasupra.

Şi nu mă bazez doar pe prejudecăţi de natură fecală. În ciuda ultimelor 3 rezultate, îi simt pe băieţi foarte bine pregătiţi fizic şi tactic. Cu un dram de noroc (asigurat din start, cum am amintit), cu o susţinere puternică din partea tribunelor şi cu o stare mentală optimă a jucătorilor noştri la ora meciului, eliminarea kazahilor este ca şi asigurată.

DP, în dulcele şi binecunoscutu-i stil, o ţine morţiş în public că Astana e favorită şi că ar fi o mare surpriză să trecem de ei, dar nu crede nici el în ce spune. Dovada? Dacă era şi convins de ceea ce a declarat, ar fi jucat această dublă manşă la modul ori la bal, ori la spital, că oricum nu avem ce pierde. În schimb, am abordat meciul tur cu o aşezare solidă şi organizată, ceea ce a dus la un meci cu foarte puţine ocazii de gol, mai multe şi mai evidente ale noastre decât ale lor, dar ghinionul a făcut ca beşica să intre doar în poarta lui Arla. Tactic, la fel cred că vom trata şi partida de mâine: obiectivul principal va fi să nu luăm gol, astfel că ne vom axa pe închiderea culoarelor spre poarta noastră, apoi, poate-poate golul va pica acum în poarta lor şi nu a noastră. Nu cred că va fi cazul nici de vreo surpriză în echipa de start, se va începe cu cea introdusă la Nur-Sultan. Poate Djoko în locul lui Hoban. Singurul aspect care mă nelinişteşte din această alcătuire este poziţia de vârf a lui Omrani. Nu că l-aş vrea pe bancă ori în tribune, ci îl consider cel mai lucid şi mai bun pasator de gol din tot lotul şi locul lui ar trebui să fie după mine  în stânga, dreapta ori în spatele vârfului de atac. Dar, cine ştie, poate că de data aceasta, Omrani va lua loabda de coarne şi în minutul 27 al meciului, arbitrul austriac Alexander Harkam va consemna în carneţelul din buzunar hattrick-ul lui Billel, cu al treilea gol marcat din penalty prin reprezentantul său special, Culio. E musai să obţinem calificarea în timpul regulamentar de joc, din respect faţă de telespectatorii kazahi, dintre care mulţi ar fi nevoiţi să renunţe la urmărirea executării penalty-ului departajor decisiv ca să nu întârzie la locul de muncă.

Despre oaspeţi, ce pot să zic? Habar nu am în ce componenţă vor pierde calificarea, nu ştiu nimic despre ei, doar că-s şi ei frânari, au pornit la drum în 2009 ca FC Lokomotiv Astana, deci un fel de CFK 2009 Astana, cu menţiunea că, faţă de (ne)implicarea în fotbal a Regionalei Cluj, compania naţională de căi ferate din Kazahstan a pompat cu nemiluita bani în nou înfiinţata echipă. În rest, le urez mult succes în dubla manşă împotriva lui FC Santa Coloma din turul doi preliminar al Europa League!

CFR Cluj: Arlauskis - Susic, Vinicius, Burcă, Camora - Djokovic, Bordeianu, Culio - Deac, Omrani, Păun.

Rezerve: Vâtcă, Peteleu, Mureşan, Sylla, Hoban, Costache, Rondon.
FC Astana : Eric - Rukavina, Postnikov, Simunovic, Beysebekov - Logvinenko - Tomasov, Maevski, Sigurjonsson, Murtazayev – Rotariu.

Rezerve: Mokin, Muzhikov, Mubele, Pertsukh, Janga, Shomko, Khizhnichenko

HAI CFR!!!

“Suporterii pot face diferența între o înfrângere și o victorie. Hai să demonstrăm asta împreună miercuri, de la ora 21:00, la meciul cu Astana! Vă așteptăm pe stadion, în tribune sau alături de noi, în peluză, să fim împreună cel de-al 12-lea jucător al echipei! Acum, mai mult ca oricând!” – Peluza Vişinie

HAI CFR!!!

(imagine reprezentativă: google)

266 de comentarii

  1. Oare mai luam jucatori U21.. sau mergem in continuare cu Itu, Costache si Petrila? Se mai aude ceva de Pascanu? Nu luam nimic de la Viitorul? Un Dragus, un Boboc… sau de la Dinamo, ca tot au mari probleme.. dar au ceva jucatori buni de U21… Transferurile astea de U21 trebuiau facute cel tarziu in iarna trecuta. Chiar nu inteleg de ce nu facem mutarile obligatorii. Plus, cumva trebuie sa intinerim lotul si sa.l facem marketabil.

    Apreciază

    • Unde ar juca Boboc? In locul lui Camora? Sau pe Susic il sarim din schema?

      Ai da 2,5 milioane pe Dragus? Merita?

      Pascanu sigur nu mai vine, desi mie imi place mult. Sunt deja vreo 5 fundasi centrali acolo dupa ce a venit Cestor.

      Apreciază

  2. Ramazanov de la Sabail, (echipa cu care a jucat Craiova) e spectacol. Un adevarat numar 10 in spatele varfului, exact ce ne trebuie. 26 de ani , 400 mii pe Transfermarkt, nu poate costa mult.

    Apreciază

    • Chiar asta voiam să scriu acuma doar ce am văzut rezumatul meciului. Daca ar avea cineva ochi de la noi și nu am aduce doar jucători pentru comisioane ne-am gândi că cineva trebuie să-l înlocuiască până la urmă pe Djoko sau Culio și acela poate fi lejer Ramazanov. Uitati-va doar ce pasa a dat la golul 2….

      Apreciază

      • Ramazanov a dat cele 3 goluri cu Craiova din pozitie de atacant central. Chiar daca par multe, nu e mereu asa de prolific. Iar noi ca atacanti centrali ii avem pe Tucu si Rondon, care sunt peste el.

        Sigur ca la inaltimea lui (e mic) ar putea sa joace si in banda sau chiar inter, dar mie mi s-a parut foarte lent pt a fi inter (gen Budescu).

        Sumt de acord insa ca exista multi care ar putea veni, totul e sa cauti so sa te uiti in restul campionatelor

        Apreciază

  3. Va dati seama ca nu-i chiar asa de simplu doar sa vezi un jucator, sa zici „vai ce bine joaca, vreau sa-l iau” si sa scoti banii sa-l si iei , nu? Nu am vazut meciul Craiovei, dar daca ala joaca asa de bine de ce ar veni la CFR? Si poate ar veni, dar mai are contract cu Sabail si atunci trebuie platit ceva pe el, si nu doar cota de pe Transfermarkt ca poate de 2-3-10 ori cota. Nu in ultimul rand, jucatorul mai trebuie si sa vrea sa vina sa joace la Cluj, in Romania. Nu toata lumea are chef de Liga 1 mamaliga si viata „mirifica” danubiano-pontica.

    Asta nu inseamna ca nu mi-ar placea sa luam genul asta de jucatori, dar trebuie vazut si daca avem cum/vor sa vina la noi.

    Apreciază

    • In ultimii trei ani s-a tot transferat in Azerbaidjan free of charge. In ultimul an a crescut cota de la 100 la 400 mii. Nu poate costa mult mai mult.

      Apreciază

  4. Andrei mumu le-a dat Traore unora care ca si in ziua de astazi se cred mari cunoscatori ai fenomenului,dar in realitate ei sunt pe playstation FIFA.La momentul incidentului jucam in grupele CL cu Roma acasa,1-1 cu golul lui Traore,injurat aproape toata partida de niste tzaranei.Sunt convins ca acele personaje,s-ar manifesta la fel daca am juca contra Barcei si nu i-ar multumi jocul lui Traore.Sunt niste limite pe care acesti ”suporteri” nu le pot surmonta si intelege.
    Fiecare a perceput acel moment in felul lui.Eu nu m-am simtit vizat,dar nici nu cred ca trebuiesa raspunzi ca jucator celor care te contesta.El se simtea nedreptatit de cei care-l contestau si cumva a vrut sa le raspunda,dar nepotrivit in opinia mea.
    Copilul asta si-a facut treaba la Cluj si a adus clubului un profit consistent.Nu stiu la ce nivel se afla,dar sunt convins ca intr-o echipa de valoarea nostra,isi ridica nivelul de joc exponential.Calitati extraordinare si o maniera proprie de interpretare a fotbalului.
    In direct din tribuna am pierdut din detaliile oferite de vizionarea la tv si am simtit la schimbare, ca Rondon a
    ramas dator un pic.Am auzit si ceva fluieraturi din partea „specialistilor” cand a fost inlocuit.Cand am ajuns in fata calculatorului am revazut un mic rezumat si atunci am vazut implicarea si rolul lui in fazele de poarta.Este foarte mobil si cu o viteza de reactie deosebita.A avut o bara,pasa la golul 2,a dat cu capul in mingea pe care Deac a urmarit-o cand a fost faultat in careu.Este o buna achizitie si ramane sa gaseasca drumul spre gol,pentru ca-n final este un adevarat goleador.
    Matteo tu trebuie sa intelegi ca-n vestiar doar unul este „special one” si acela trebuie sa fie DP,nu maseorul
    ori vreun jucator.La felul cum vorbesc jucatorii,cum se simte atmosfera in vestiar si rezultatele echipei,este evident ca antrenorul DP conduce destoinic vestiarul.Restul sunt can-canuri si propria interpretare a vietii din interiorul unui vestiar.

    Apreciat de 2 persoane

    • Nu am fost la acel meci cu Roma de care zici, eu ma refer ca Traore era fluierat in multe meciuri la greu dupa fiecare mare ratare a lui. Si a avut multe ratari mari.

      Apreciază

    • Cu Ronndon,e act asa am patit sie eu. Am avut impresia,ca a ramas dator cu jocul. Apoi, am revazut meciul si mi- am schimbat parerea. A fost extrem de util. A creat spatii,a dat pase. A jucat pentru echipa. Imi place acest gen de jucator.

      Apreciat de 2 persoane

  5. Incredibil cum incearca presa, analistii Tv si bineinteles nelipsitii machidoni din fotbalul romanesc sa stirbeasca din meritul CFR-ului de a o elimina pe Astana(pana la urma o echipa cu coeficient mult mai bun ca al nostru, si prezenta an de an in grupe). Am prins si ieri 5 min din emisiunea lui Naum si din dialogul cu B.Mara, gretos efectiv. Probabil ca in sufletul lor si-ar fi dorit un esec si nu se asteptau la o asemenea partida.
    Deocamdata marele conducator din fotbalul romanesc al celei mai ,,iubite,, echipe Fcsb ne subestimeaza din nou si crede ca va castiga campionatul la pas. Vom vedea daca e asa.Eu sper ca si rezervele sa se ridice la nivelul titularilor si incet incet sa adunam puncte si in campionat.Sunt convins ca maine vom avea meci greu cu satelitii fcsb-ului.La Craiova nu au aratat rau si cu putin noroc plecau cu un punct.
    Hai CFR!

    Apreciat de 2 persoane

      • CFR Cluj a decis să-i prelungească contractul lui Emmanuel Culio. Bogdan Mara a anunțat că mijlocașul care va împlini la finalul lui august a semnat pe încă doi ani cu echipa campioană.

        ”Mai are încă doi ani, i-am prelungit contractul. Eu cred că demonstrează că e fotbalist și e unul dintre cei mai buni jucători din campionatul nostru. E un jucător de caracter”, a anunțat Bogdan Mara, la Fotbal Club, de la Digi Sport.

        Apreciat de 1 persoană

  6. Dupa 2 titluri consecutive luate si dupa acest debut pentru calificari intr-o grupa europeana, este clar ca le-am trezit atentia tuturor berbecutilor.
    In mod evident suntem o amenintare pentru ei in ceea ce priveste interesul financiar din acest domeniu. Ei isi doresc sa fie campioni an de an, sa participe la calificari in Europa din aceasta postura, sa participe in grupe pentru a-si expune jucatorii vandabili si sa controleze selectionerul pentru a-si promova jucatorii si pe aceasta directie.
    Pentru a-si atinge obiectivele nu se dau la o parte de la nimic, iar destabilizarea si sabotarea adversarilor directi este o practica deja veche. Cumpararea jucatorilor exponentiali de la adversari sau promisiunea, inainte de meciurile directe, ca vor fi cumparati, arbitraje ostile la toti adversarii periculosi din partea arbitrilor de casa (si au cativa), manipulari grosolane prin presa de toate felurile si crearea unui curent de opinie favorabil lor si dusmanos fata de adversari, influente la jucatorii adversarilor prin impresari sau alte persoane din anturajul lor, chiar si punerea la bataie a unor valize, daca este cazul, finantarea unor echipe satelit, etc, sunt cateva dintre practicile pe care le folosesc si pe care le-am putut observa, cu totii, de-a lungul timpului.
    Le este relativ usor sa faca aceste lucruri, pentru ca, sunt multi machedoni care sunt in pozitii bune in mediul de afaceri, politica si presa, iar acestia, sunt, in general, foarte uniti intre ei. Acestora li se mai adauga cozile de topor din fotbal sau media, care, pentru un comision corespunzator, se prostitueaza fara nicio problema, iar in fata, pentru o imagine buna, sunt pusi suporterii, care, prin Bucuresti s-au imputinat drastic, iar prin tara mai supravietuiesc doar datorita presei.
    Deci, din acest punct de vedere, cred ca vom avea un an foarte greu in campionatul intern, dupa cum s-a vazut arbitrajul chiar din prima etapa, dar niciodata nu ne-a fost usor, asa ca, nu avem voie sa cedam.
    Cred ca in aceasta idee trebuie privite si comentariile recente din presa legate de valoarea Astanei si de cate goluri ar fi primit de la Viitorul sau FCSB, daca ar fi fost in locul CFR-ului, de parca, in ultimii ani, ele ar fi jucat in grupele cupelor europene si nu Astana.

    Apreciat de 3 persoane

    • Cainii latra, ursul trece, cam asta este realitatea din ultimii ani din Liga 1. La inceput toti sunt tari in bat, toti ne bat pe noi, noi jucam cel mai de rahat fotbal, am fost „norocosi” ca am castigat anul trecut, etc. Dar, asa prin octombrie, cand incepem sa ne ajungem varful de forma ceilalti gafaie.

      Daca este un lucru de care sunt cert anul asta este urmatorul: daca nu ne calificam in cupele europene luam titlul 100% sigur. Am adus jucatori mai multi si mai buni decat FCSB pe posturile care erau deifictare. Berbecul face transferurile dupa mustata si cum ii se scoala lui, el doar racoloeaza tineri. Au adus o droaie de mijlocasi centrali si stau din nou in 3 fundasi centrali si un atacant veritabil. Atata timp cat e berbecul acolo FCSB nu are sanse la campionat, iar altii, in afara de noi, nu se zaresc.

      Daca ar fi sa-l mai aducem pe Budescu, pe Traore si 1-2 U21 de calitate am defila in campionat, dar si asa vom castiga, relativ lejer, DACA nu ne calificam intr-o cupa europeana.

      Apreciază

      • Dacă nu ne vom califica întro grupă europeană, în mod sigur nu vom avea tot lotul actual pentru campionat. Sunt convins că s-ar păstra doar strictul necesar, iar restul pe făraş. Preliminariile se vor încheia înaintea perioadei de transferuri.

        Apreciat de 3 persoane

  7. Legat de Traore, presa din Ungaria scrie că e în litigiu cu clubul Ujpest, care l-a reclamat la UEFA pentru neprezentare la cantonamentul de vară al echipei. În campionatul trecut, el a marcat de 3 ori în 9 meciuri jucate. Arată ca un baschetbalist, a mai pierdut din viteză. Totuși, dacă DP îl vrea, cred că ne poate ajuta. Se mai scrie, că e la Cluj pt. discuții cu noi.
    Hai CFR !!!

    Apreciat de 1 persoană

  8. Participarea în cupele europene nu mai are un efect dezastruos asupra parcursului din campionat, având în vedere că sezonul regulat se joacă cam degeaba, cu punctele înjumătățite. În alte dăți pierdeam contactul cu liderul până la pauza de iarnă, iar de acolo doar se mai limitau daunele. Acum obiectivul ar trebui să fie un sezon intern dus la cota de avarie, să fim în primele 6, să avem un parcurs euroapean cât mai lung, eventual dacă ieșim din grupele EL sau cădem în primăvara europeană din CL să nu ne batem joc de șansa avută de dragul unui campionat intern infect. În playoff să rupem tot cu 1-0 marca DP, și vom fi ok. După două titluri luate eu unul îmi doresc să se audă de noi prin Europa, chiar cu prețul ratării titlului, nu m-aș supăra.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Budescu ar fi o varianta foarte buna, desi financiar ar atarna greu.. Dar cu elefanti ca Traore ce sa faci la vremea asta? Sunt si probleme de caracter acolo.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.